4/16/2008

Zicale din popor

Niciun comentariu:
„Ori te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul!”

Maxime memorabile

Niciun comentariu:

Sunt succese care te injosesc si infrangeri care te inalta. (N. Iorga)

Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea. (Georges Brassens)

Timiditatea - un defect al oamenilor mari, tupeul - defectul oamenilor mici. (Maurice Coyaud)

Este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate. (Jack Penn)

Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar. (Peter O'Toole)

Numai dupa invidia altora iti dai seama de propria ta valoare. (Tudor Musatescu)

Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati ca Iuda avea amici ireprosabili. (Ernest Hemingway)

Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri. (J.F.Kennedy)

Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti. (David Dunham)

Nimic nu costa mai mult decat nestiinta. (legea lui Moisil)

Munca in echipa presupune in primul rand sa-ti pierzi jumatate din timp explicandu-le celorlalti de ce nu au dreptate. (George Wolinski)

Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce in ce mai buni, fie se transforma in otet. (Papa Ioan al XXIII-lea)

Daca vrei sa stii cine este un om, da-i o functie de conducere. (Robert Brasillach)

E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra. (Jules Renard)

Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham)

Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei. (Sigmund Freud)

Daca ai impresia ca educatia e scumpa, atunci incearca sa vezi cum e ignoranta. (Andy McIntyre)

Nimeni nu e de neinlocuit dar - uneori - este nevoie de mai multe persoane pentru a inlocui una singura. (ClaireMartin)

Violenta este ultimul refugiu al incompetentei. (Isaac Asimov)

Cel mai greu lucru de pastrat e echilibrul. (Jean Grenier)

Oboseala si lenea au aceleasi simptome. (Bissane de Soleil)

Exista batalii pe care e bine sa le ocolesti; nu din teama ca le-ai putea pierde, ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu-le. (Gelu Negrea)

A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare intelepciune. (Cicero)

Cand muncesti, joaca-te. Munca, daca este o datorie, te ucide. (Max Jacob)

Un prost care nu spune nici un cuvant nu se deosebeste de un savant care tace. (Moliere)

In politica, prostia nu e un handicap. (Napoleon)

Daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta. (Woody Allen)

"Dumnezeu ne iubeste mai mult decât ne urăste satana!" (Origen)

Principiile predării şi învăţăturii lesnicioase, de Ioan Amos Comenius

Niciun comentariu:
Considerăm foarte potrivite recomandările lui Ioan Amos Comenius (1592-1670)[1], părintele Pedagogiei moderne, care insistă îndeosebi pe principiul conformităţii cu natura. Astfel, în capitolul al XVII - lea al Didacticii Magna, intitulat "Principiile predării şi învăţării lesnicioase", spune la un moment dat: "Natura nu supraîncarcă, ci se mulţumeşte cu puţin. De exemplu: nu cere doi pui dintr-un ou... Natura nu se precipită, ci procedează lent. Pasărea nu-şi aruncă ouăle în foc ca să iasă puii mai devreme, ci le cloceşte încet, cu căldura naturală. Nici după aceea nu-i îndoapă cu mâncare ca să crească mai repede, căci aşa i-ar sufoca, ci, din contra, le dă cu încetul şi cu măsură, atât cât poate să mistuiască fragilul lor stomac... De asemenea, nici pomicultorul nu cere ca planta să crească în prima lună, sau să dea fructe în primul an... Dacă se toarnă cu forţa într-un vas cu deschizătura mică (cu care se poate compara sufletul copiilor), iar nu picătură cu picătură, cât poate intra, cea mai mare parte a lichidului va da, desigur, pe de lături şi mult mai puţin va intra înăuntru, decât ar intra dacă s-ar turna picătură cu picătură. Nebun este acela care vrea să predea elevilor atât cât doreşte el şi nu atât cât pot ei înţelege. Puterile copilului trebuie ajutate şi nu apăsate, iar formatorul tineretului trebuie să fie asemenea unui medic, numai slujitorul naturii, nu şi stăpânul ei..."[2].

[1] Jan Amos KOMENSKY, după numele de origine (cehă).
[2] J. A. COMENIUS, Didactica Magna, Traducere, note, comentarii şi studii de prof. univ. dr. Iosif ANTOHI, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, cap. XVII, p.73 .

4/08/2008

Internetul si Televizorul in viata tinerilor

Niciun comentariu:
Internet-ul ca suport al globalizării. Implicaţiile sale în viaţa religios-morală

Calculatorul este astăzi absolut necesar în orice activitate ce vizează „progresul” local sau global. Absolut toate procesele industriale,de proiectare,tehnologice, bancare, de transporturi, medicale, de învăţământ, etc., sunt controlate şi conduse cu ajutorul calculatoarelor. Oricine poate fi utilizator de Internet dar în acelaşi timp şi creator al acestuia, pentru că dezvoltarea sa este nelimitată. Ce se poate face în Internet? Răspunsul este: absolut orice, de la transmisii de date, voce, TV, până la discuţii filosofice sau teologice, de la comunicare personală interumană (e-mail, chat, i-phone) pâna la dezvoltarea şi încheierea de afaceri, de la tranzacţii personale (plăţi electronice şi comerţ electronic) până la tranzacţii la nivel de stat şi internaţionale (burse şi licitaţii electronice).Utilizatorii lui pot fi în aceeaşi măsură oameni de ştiinţă care găsesc aici biblioteci şi bibliografii impresionante şi în absolut toate domeniile, de la ştiinţa pură la artă şi sport, dar în aceeaşi măsură pot fi şi psihopaţi sau maniaci, criminali sau perverşi, care găsesc şi aceştia aici totul, de la cea mai scabroasă pornografie la posibilitatea unor acte criminale organizate. Fiecare poate adăuga ceva în vasta reţea, de aceea se poate vorbi de o devenire (în sens pervertit), de “desăvârşire” în ştiinţa de a stăpâni reţeaua. Toate sistemele educaţionale pregătesc tinerii în mod obligatoriu pentru folosirea Internetului, şi dacă mai acum câţiva ani se vorbea de posibilitate în acest sens, azi toată lumea vede în acesta o necesitate, viaţa tinde să nu mai poată fi concepută în absenţa sa. E mult mai comod să stai în faţa calculatorului şi să vizitezi toate muzeele mari ale lumii, să citeşti absolut tot ce-ţi trece prin minte, să participi la evenimente culturale, sportive sau mondene, să înveţi în biblioteci celebre sau să-ţi tipăreşti manuale din orice domeniu, să-ţi rezervi locuri la teatru, concert sau chiar la companii aeriene sau de căi ferate, să comanzi mâncare sau să-ţi faci cumpărăturile la un e-store (magazin virtual), să plăteşti facturi restante sau să tranzacţionezi împrumuturi, toate acestea în mod simplu, apăsând taste, în lumea virtuală a Internetului, decât să le faci în lumea reală, cu efort, stres, timp pierdut. Folosit cu măsură şi luat ca o parte oarecare a vieţii umane, Internetul este deosebit de util. Omul poate beneficia de avantajele acestuia şi fără a deveni dependent de ele, însă acest lucru este astăzi, mai ales în rândul adolescenţilor şi tinerilor din mediul urban, din ce în ce mai greu, şi asta pentru că asemenea unui curent în artă, literatură sau modă, Internet-ul modelează conştiinţele, ceea ce duce la implicaţii în plan moral, atât la nivel individual cât şi la nivel de grup. Ideea de comunitate prezentă în creştinism se alterează, individul angajându-se în comunităţi virtuale, dar practic trăind o acută singurătate fizică, în plan concret. Izolarea faţă de oameni duce în final la izolarea şi faţă de Dumnezeu, individul ajungând să-şi petreacă viaţa într-o lume virtuală care îi oferă un simulacru de viaţă, o amăgire. Nu dai socoteală nimănui pentru cuvintele şi gesturile tale, deci cu atât mai puţin pentru ceea ce este s au devine cealaltă persoană, care de multe ori e necunoscută total. Pe internet nu exista aproape sau departe, azi sau mâine ci totul este un fel de aici şi acum. Internetul este un spaţiu în care nimeni se poate confunda cu cineva şi cineva cu nimeni. Pe canalele de chat unde se întâlnesc sute de persoane, nu poţi şti niciodată cu cine stai de vorbă. La capătul celălalt poate fi un criminal, un pedofil, un sodomit, un psihopat sau un traficant de droguri în căutare de noi victime sau poate chiar un simplu robot care folosesc în mod autonom un fond mare de fraze, creând astfel impresia unei conversaţii. Pe un chat te poţi ascunde sub anonimat şi în acelaşi timp să evoluezi într-un grup. Nimeni nu poate contesta utilitatea Internetului. Ca sursă de documentare foarte bine organizată şi foarte cuprinzătoare, el e folosit de majoritatea oamenilor de ştiinţă, a cercetătorilor, studenţilor şi chiar elevilor. Practic, folosirea Internetului în general, atât ca sursă de documentare, cât şi ca loc de întâlnire sau mediu de comunicare, ţine tot de conştiinţa personală. Dacă se fac eforturi pentru ca viaţa să devină morală, asumând şi transfigurând toate aspectele ei, Internetul nu va fi decât unul din aceste aspecte, privit şi valorizat ca oricare altul şi integrat vieţii ca întreg. Din punct de vedere ortodox, provocarea Internet nu se poate trata decât în aceeaşi manieră ca şi orice altă provocare. „Nimic nou sub soare”, spune Eclesiastul (1,10 Se precizează că e absolut necesar ca Biserica să aibă o prezenţă vizibilă şi activă pe internet şi să participe la dialogul public despre dezvoltarea criteriilor etice şi morale aplicabile în acest domeniu, criterii ce se pot găsi numai în valorile credinţei umane şi creştine.

Copilul delimitează cu greu imaginarul de realitate. El se scufundă uşor în lumea iluziei, a imaginarului şi întrucât această viaţă este foarte interesantă şi mai bogată în întâmplări decât viaţa de zi cu zi, el va prefera viaţa imaginară. Aceasta este cea prezentată de micul ecran în faţa căruia copilul va trăi sentimente foarte puternice, ajungând să i se pară mai adevărată decât cea reală.


Unde poate vedea copilul astăzi crime, violuri, mort ieşind din groapă, un monstru, un vampir un extraterestru decât la televizor. Cu astfel de filme şi cu astfel de eroi sunt pline programele de la televizor. Atunci când în filmele de desene animate se regăseşte şi elementul religios acesta este deformat sau înlocuit de duhurile necurate din religiile păgâne. Acestea sunt în stare să rezolve totul prin războaie cosmice şi alte fantezii bolnave.

Show-urile de televiziune de după miezul nopţii, în care se discută deschis despre sex induc telespectatorului ideea că acesta este adevăratul mod de viaţa el mai târziu se va purta aşa cum fac toţi.

Filmele de acţiune îl învaţă să-i dispreţuiască pe cei slabi, să adopte un mod de viaţă străin de cel autohton. Tele-eroii fumează, beau şi se droghează, se poartă cu semeţie faţă de ceilalţi, se bat cu neînfricare, desfrânează cu femei frumoase, conduc cu viteză maşini de lux. După vizionarea acestui şir de uimitoare comportamente, telespectatorul îşi va însuşi ceea ce i se potriveşte şi va căuta în viaţa reală satisfacerea patimilor; cine îl va putea opri atunci?

"Concluzii asupra dezvoltării şi funcţionării creierului sub influenţa efectelor comunicării audio-video”
Televizionarea este o activitate total improprie funcţionării şi dezvoltării creierului. Se pare că mintea umană se adaptează doar parţial acestui tip de comunicare, şi aceasta cu riscuri mari pentru sănătatea cortexului. Creierul uman nu a fost dotat cu un sistem care să facă posibilă percepţia şi prelucrarea suficient de rapidă a imaginilor în mişcare precum o face, de exemplu, computerul, o maşină perfect adaptată acestei funcţii. Depăşit în capacităţile sale, cortexul renunţă parţial sau total la o seamă de funcţii şi procese dintre cele care caracterizează în mod obişnuit activitatea sa. Astfel, neuropsihologii constată că, pe parcursul vizionării TV, activitatea emisferei stângi se diminuează extrem de mult, comunicarea interemisferică slăbeşte semnificativ, iar procesele mentale superioare sunt inhibate cu putere, creierul trecând într-un ritm predominant alfa - activitate electrică ce indică intrarea într-o stare de semi-adormire de tip hipnotic.Activităţile pe care mintea le va procesa în continuare rămân cele mediate de emisfera dreaptă - mai cu seamă sistemul limbic - şi ţin, în general, de recunoaşterea imaginilor, depozitarea lor în subconştient şi activarea intensă a emoţiilor sau a afectelor. Dacă vizionarea se desfăşoară intensiv încă din primii ani de viaţă, în perioada 2-5 ani şi, mai târziu, la 5-14 ani când, practic, se dezvoltă creierul, atunci această activitate poate cauza o anumită atrofiere corticală, o dezvoltare insuficientă a unor arii neuronale şi aceasta atât prin privarea de stimulii necesari vârstei, cât şi prin presiunea inhibitorie pe care vizionatul o exercită, spre exemplu, asupra funcţionării emisferei stângi. Copiii, tinerii sau adulţii la care s-a manifestat acest fenomen riscă să nu-şi mai poată dezvolta niciodată (poate doar în cazuri speciale şi cu eforturi extrem de mari) corespunzător cortexul, adică vor fi lipsiţi de anumite abilităţi mentale dintre cele de care un creier sănătos dispune în mod normal.Dacă vizionarea se desfăşoară începând cu o vârstă la care nu se mai pune în pericol însăşi configurarea structurată a reţelelor neuronale, atunci vizionarea exagerată va crea „doar" probleme de natură funcţională, probleme care vizează aceleaşi abilităţi ca şi în cazul anterior, dar care pot fi remediate prin revenirea la o viaţă normală, prin micşorarea timpului vizionării sau renunţarea la ea. În mod rezumativ, problemele apărute în urma vizionării TV se regăsesc în tabloul simptomatologie al sindroamelor LD (probleme de învăţare) şi ADHD (probleme de atenţie şi hiperactivitate):

1. La mulţi dintre copiii de astăzi poate fi constatată cu uşurinţă neputinţa de a asculta sau urmări cu atenţie o expunere oarecare, chiar şi o simplă discuţie. Aceasta, deoarece la aceşti copii nu s-au dezvoltat suficient abilităţile auditive ce vizează distingerea sunetelor şi analizarea mesajelor verbale. Prin vizionarea TV, micii telespectatori, concentrându-şi atenţia, în special, asupra efectelor vizuale, nu şi-au antrenat suficient mintea ca să înţeleagă şi să reţină în mod discursiv, s-au deprins să ignore mesajele vorbite.
2. Deficienţele privind memoria de scurtă durată alcătuiesc unul dintre principalele motive ale diminuării atenţiei. Tinerii la care apare sindromul LD nu pot reţine în minte un interval de timp suficient de lung cuvinte sau fraze abia auzite, astfel încât să poată construi înţelesul mesajului care li se comunică. Ei nu pot urmări ideea care li se comunică dacă frazele sunt prea lungi, căci au uitat ceea ce ii s-a spus cu câteva momente mai înainte.
3. Tinerii generaţiei TV nu pot înţelege, nu-şi pot aminti şi nu pot aplica ceea ce au citit. Televiziunea scade semnificativ dispoziţia şi capacitatea de a mai citi, deoarece activitatea corticală solicitată de vizionarea TV este mediată de alţi centri neuronali decât cititul şi, în acelaşi timp, inhibă configurarea reţelelor neuronale ce ar trebui sa medieze lectura. Structura corticală a celor care au crescut cu televizorul defavorizează în mod decisiv capacitatea de a citi. Prin lectură însă tânărul societăţii urbanizate pierde unul din cele mai importante mijloace pe care le avea pentru dezvoltarea structurală a creierului.
4. Imaginaţia tinerilor care se uită mult la televizor este foarte puţin creativă, foarte săracă, în ciuda faptului că mintea lor este prinsă în diferite scenarii mentale sau reverii mai mult decât în cazul unui om normal. Aceste reverii însă, nu stimulează imaginaţia, ci o epuizează. Scenariile se produc aproape de la sine în minte datorită unei imaginaţii puternic excitate, prin intermediu] vizionării, şi datorită mulţimii imaginilor care au fost aruncate în cutia neagră a subconştientului, de unde se întorc pentru a ocupa mintea persoanei respective.
5. Inhibarea activităţii emisferei stângi pe perioada vizionării sau nedezvoltarea normală a reţelelor neuronale ale acesteia, în urma miilor de ore petrecute în faţa televizorului, are repercusiuni puternice asupra gândirii logice şi analitice, asupra raţionamentului matematic sau ştiinţific în general.
6. De asemenea, afectarea dezvoltării emisferei stângi se răsfrânge distructiv asupra limbajului, a construcţiilor sintactice, a gramaticii, a folosirii limbii în procesul de gândire şi, mai ales, a folosirii limbii ca mijloc fundamental pentru dezvoltarea cortexului. La noua generaţie, poate fi remarcată o slăbire a capacităţii de a asculta, de a înţelege şi de a-şi aminti un material prezentat oral, abilitate scăzută în reflectarea într-o formă coerentă, în vorbire şi în scris, a faptelor şi ideilor, tendinţa de a comunica prin gesturi o dată cu cuvintele sau în locul acestora, scăderea cunoştinţelor de vocabular sub nivelul clasei a IV-a, proliferarea ticurilor verbale, dificultatea de a înţelege frazele mai lungi, propoziţiile intercalate şi structurile gramaticale mai complexe. Dificultăţile devin mult mai evidente după clasa a treia când sunt necesare abilităţi lingvistice de un nivel superior şi care nu au fost edificate din cauza vizionării excesive. în liceu, dificultăţile de limbă continuă să se manifeste în chestiunile subtile precum: planificarea, succesiunea şi organizarea ideilor, clasificarea, diferenţierea nuanţată a conceptelor, înţelegerea raporturilor dintre cauză şi efect, a relaţiilor dintre idei în timpul citirii etc. Sărăcia limbajului este subliniată de folosirea în exces stereotipiilor verbale şi a cuvintelor de jargon. Aceşti tineri nu pot să-şi exprime cu claritate gândurile, să-şi formuleze şi să lege ideile, să urmărească sensul logic al acestora.
7. Cercetătorii arată în mod clar că elevii cei mai buni sunt aceia care tind să se uite mai puţin la televizor. Mai mult decât atât, cu cât creşte timpul dedicat vizionării, cu atât rezultatele şi performanţele şcolare sunt mai slabe. Deşi tinerii de astăzi deţin mai multe informaţii ca în trecut ei se dovedesc totuşi incapabili de a face conexiuni, de a organiza cunoştinţele pe care le posedă şi de a trage concluziile. Copii; obişnuiţi cu televizorul ajung să se mulţumească doar cu percepţia vizuală, emoţională sau simţuală a lucrurilor fără a mai face efortul înţelegerii lor. Televiziunea, în loc să-i provoace, să-i obişnuiască pe copii să gândească, să persevereze, să lupte pentru a dobândi ceva, îi învaţă să aştepte ca înţelesurile şi lumea să li se descopere singure, să se desfăşoare în faţa ochilor lor sub formă de imagini. învăţarea, departe de a fi facilitată de televizor, este chiar defavorizată de acesta. Odată cu inhibarea activităţii emisferei stângi, adică a gândirii analitice, sintetice, logice, a proceselor de conştientizare şi analiză a informaţiei, întregul proces de învăţare este pus în pericol. Din cauza bombardamentului cu imagini şi informaţii copiii renunţă să mai înţeleagă ceea ce văd. Deprindere care se transferă în viaţa de zi cu zi. înţelegerea, gândirea ajung să fie lucruri prea dificile, enervante şi plictisitoare, mai simplu fiind să te mulţumeşti cu imaginile şi cu senzaţiile pe care acestea le provoacă sau cu distracţia pe care o presupune vizionarea.
8. Cu toate că televizorul nu sprijină învăţarea conştientă, el se dovedeşte a fi un instrument ideal pentru doparea (intoxicarea) sub conştientului. Prin modelarea acestuia, televizorul reuşeşte să condiţioneze anumite dorinţe sau comportamente, să influenţeze, de fapt, din umbră minţile oamenilor.
9. Creşterea timpului de procesare a informaţiei în urma întreruperii parţiale a comunicării prin corpul calos, pe parcursul vizionării -în fond afectarea dezvoltării acestei punţi intercerebrale - se vădeşte a avea ca şi consecinţe slăbirea capacităţilor intelectuale şi scăderea inteligenţei. Tinerii generaţiei TV nu au capacitatea de a rezolva probleme sau dispoziţia de a o face, deoarece întâmpină dificultăţi în a procesa suficient de repede informaţia din cauza unei comunicări intercorticale insuficient de bine dezvoltate. Reacţiile mentale sunt prea lente, răspund cu greutate la întrebări care le solicită gândirea şi renunţă repede la a se concentra asupra rezolvării unor situaţii date, nefiind capabili să-şi ţină mintea suficient de mult timp sub o sarcină anume. Pentru a avea acelaşi randament, efortul de concentrare trebuie să fie cu mult mai mare decât la un copil normal (care nu s-a uitat excesiv la televizor). Astfel, ei vor avea tendinţa de a evita activităţile ce presupun un demers intelectual şi se vor refugia într-o măsură tot mai mare în activităţile distractive care nu necesită prea multă minte şi concentrare şi care nu-i pun în criză.
10. Cele mai importante probleme produse de vizionare vizează activitatea ariilor prefrontale - centrul executiv al cortexului uman -, cele care mediază procesele mentale superioare. Studierea sindromului ADHD i-a făcut pe cercetători să constate apariţia unor disfuncţii la nivelul prefrontalului. Copiilor sau tinerilor crescuţi cu televizorul le vine foarte greu, chiar imposibil celor mai grav afectaţi, să se concentreze cu atenţie un timp mai îndelungat asupra unei anumite activităţi. Ei nu pot asculta sau urmări explicaţiile, nu pot duce la bun sfârşit lucrurile începute, alternând rapid o activitate cu alta; întâmpină dificultăţi în a-şi organiza şi planifica acţiunile. Acţionează înainte de a gândi, nu au răbdare, sunt hiperactivi şi extrem de irascibili.
Permanent agitaţi, copiii hiperactivi întâmpină mari probleme în procesul de învăţare, deoarece ei nu pot sta liniştiţi, pentru a se concentra asupra studiului sau pentru a putea asculta pe profesor în clasă. La şcoală, au tendinţa de a se ridica, a ieşi din bancă şi a umbla prin clasă, a-i deranja pe colegi.
Copiii crescuţi în faţa televizorului nu se pot motiva cu uşurinţă Pentru desfăşurarea unei lucrări anume dacă nu sunt răsplătiţi imediat Şi în mod semnificativ. Munca, efortul, activitatea în general devin pentru aceşti tineri împovărătoare, stresante sau respingătoare. Copilul sau tânărul tinde permanent să se refugieze în distracţie sau visare, renunţând cu uşurinţă la orice activitate care necesită concentrare şi efort motivat. Nici un ţel sau obiectiv nu poate mobiliza sistemul lor motivaţional. Nu mai găsesc sens în nimic şi parcă nu ştiu ce să facă cu timpul. Principala lor ocupaţie devine cheltuirea timpului în distracţie sau visare. Nu vor nimic de la viaţă, exceptând, evident, banii şi cheltuirea lor pe lucruri sau în divertisment.
Aceşti copii reuşesc cu greu să-şi controleze comportamentele şi emoţiile, astfel că impulsurile interioare sau influenţele mediului îi fac nu numai să se deconcentreze uşor, ci chiar îi pot antrena în acţiuni sau în stări emoţionale străine de interesele lor personale. Marea parte a proceselor mentale superioare sunt afectate. În vederea procesului de recuperare, principala piedică o constituie conştientizarea fenomenului. Scufundaţi în mediul televizualului, un mediu cultural ce configurează o structură corticală specifică, un mediu care este, în acelaşi timp, un exponent perfect al tendinţelor mediului cultural contemporan, tinerilor le va fi foarte greu să-şi dea seama de faptul că ceva nu merge bine cu ei (320):. „Peştele nu ştie că există apă decât după ce a eşuat la ţărm (321)". Chiar dacă bolile nervoase, psihice etc. vor prolifera, ei nu-şi vor da seama de unde vine răul. Dacă au depăşit această piedică şi au înţeles că mediul cultural modern sugerează iluzia normalităţii, fiind în esenţă contrar acesteia, atunci rămâne să găsească puterea, voinţa de a lupta pentru schimbarea pe care trebuie să o producă în propria viaţă. Aceasta implică renunţarea la comunicarea prin intermediul ecranului cultivând-o pe cea interpersonală şi comunitară. Înseamnă a cultiva activităţile practice, fizice, a căuta liniştea şi a acorda mai mult timp reflecţiei etc. Toate acestea vor fi dezbătute mai în amănunt în ultima parte a cărţii.
Mulţi dintre cititorii acestui material vor fi probabil tentaţi să caute să vadă în ce măsură sindroamele ADHD şi LD pot fi întâlnite şi la copiii sau la tinerii din comunitatea în care trăiesc. Fenomenul nu e greu de identificat sau urmărit, datorită manifestărilor sale extrem de vizibile.Ceea ce va stârni poate surprinderea sau deruta va fi constatarea faptului că afecţiunile cortexului prefrontal sau ale emisferei stângi, cuprinse în simptomatologia LD şi ADHD, îi marchează nu numai pe cei care se uită excesiv la televizor, ci, într-o oarecare măsură, pe cei mai mulţi dintre copiii, tinerii şi chiar adulţii zilelor noastre. Probleme serioase în concentrarea minţii, a atenţiei, în motivaţia de a face ceva, de a lupta cu stăruinţă pentru un obiectiv, probleme de învăţare, de memorare, de creativitate, hiperactivitate sau impulsivitate excesivă, dificultăţi în planificarea şi executarea programului etc. sunt câteva din elementele unui tablou simptomatologie întâlnit la tot mai mulţi oameni. într-adevăr, pentru copiii care încă din primii ani de viaţă se uită la televizor trei, patru şi chiar mai multe ore zilnic, fenomenul este mult mai accentuat, ajungând până la patologii dintre cele mai evidente sau, în unele cazuri, chiar la afecţiuni neurologice sau psihice. Ce se întâmplă însă cu cei, care vizionează doar până la două ore pe zi sau chiar mai puţin? De unde provine răul? În căminele în care părinţii se ceartă sau îşi bat copiii, îi stresează intens sau îi privează de anumite experienţe necesare vârstei, cauza nedezvoltării centrilor corticali poate fi găsită în privarea de stimulii corespuzători. Există însă şi familii unde copiii au sau fac tot ce-şi doresc şi unde părinţii se îngrijesc, într-o anumită măsură, de creşterea lor şi unde totuşi se manifestă, într-un grad mai mic sau mai mare, problemele de atenţie şi hiperactivitate sau cele care vizează o disfuncţie la nivelul proceselor mentale superioare. Care să fie cauza? Studiile neuropsihologilor, evidenţiind importanţa centrală a mediului cultural în dezvoltarea cortexului, ne-au făcut să ne concentrăm mai mult atenţia asupra problemei mediilor (mass-media) şi a mediului cultural contemporan, în special. De asemenea, cunoscând faptul că sindroamele LD şi ADHD au apărut în epoca televizorului şi a culturii video, corelate în mod evident cu vizionarea TV, am legat preocuparea Privind mediul cultural contemporan de mediul cultural generat de lumea TV. Ce aduce nou mediul cultural contemporan, noul stil de viaţă faţă de societatea tradiţională? Răspunsul nu este greu de găsit în contextul cercetărilor privind problemele de atenţie şi învăţare. Concluzia Ia care se poate ajunge este că nu numai contactul prelungit şi frecvent cu tehnologia video este nociv pentru cortexul uman, ci, într-o măsură semnificativă, şi mesajul cultural nihilist care caracterizează stilul de viaţă modern şi în mod esenţial conţinutul programelor de televiziune, germenul disolutiv pentru viata şi sănătatea mentală a tinerilor noilor generaţii îl constituie, în modul cel mai probabil, cultura sau experienţa nihilistă. Pentru a înţelege acest fenomen, ar trebui cunoscut mai întâi modul în care mediul influenţează viaţa omului şi care este legătura între cultura modernă şi mesajele lumii TV, rolul acestuia în viaţa societăţii contemporane. De asemenea, se va arăta în ce fel nihilismul acţionează asupra configurării reţelelor neuronale şi asupra activităţii corticale în general. Următoarea parte a cărţii este dedicată exclusiv conţinutului programelor de televiziune şi efectului mesajului nihilist în viaţa omului modern. 320 „O investigare a 443 de studenţi de colegiu a arătat că deşi un îngrozitor procent de 50% citea sub nivelul clasei a IX-a, doar 80 dintre ei au recunoscut că au nevoie de sprijin la lectură. Chiar între cei 221 care se situau între nivelul clasei a III-a şi clasei a VIII-a, 178 considerau că sunt în regulă".


Articol primit de la Prof. Andon Elena-Lăcrămioara

Principiile lui Machiavelli

Niciun comentariu:

În epoca lui Machiavelli, puterea politică nu şi-a regăsit autonomia, decât poate în oraşele italiene (cu ce preţ!) şi la regele Franţei. Machiavelli este fondatorul unei ştiinţe politice noi, pentru că îndrăzneşte să pună în discuţie principii stabilite de Augustin cu unsprezece secole înaintea sa. Machiavelli consideră că sistemul de tensiuni creat de creştinism conduce la consecinţe care ruinează. Ambiţia lui Machiavelli este de a renova sau mai degrabă de a reîntemeia domeniul politic care este exprimată în Principele şi mai mult încă în opera sa majoră, Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius, publicată în 1531. Machiavelli susţine integral contrariul principiului stabilit de Augustin încă de la primele pagini din Cetatea lui Dumnezeu, şi în cuvântul său de căpătâi, un verset din Cartea Pildelor: „Dumnezeu nu-i ascultă pe cei Mândri, iar celor smeriţi le dă har” (Pilde, 3, 34). Contrar a ceea ce a stabilit Augustin, gloria merită să fie căutată pentru ea înseşi , deşi creştinismul predică smerenia. De la prefaţa Cărţii I, dificultatea cuvintelor este corelată, cu discreţie sau cu tăgăduire, „stării de slăbiciune în care actuala religie a condus lumea”; nenorocirilor aduse de creştinătate „printr-o trândăvie orgolioasă” faţă de politică; mai ales şi direct legat de acest lucru, corelat cu faptul că această religie învaţă că imitarea virtuţii antice este imposibilă, „ca şi cum cerul, soarele, elementele, oamenii şi-au schimbat mişcarea, ordinea şi puterea în raport cu ceea ce era altădată”. Machiavelli refuză noua stare de lucruri introdusă în domeniul politic de creştinism, pentru că noile principii introduse de ordinea creştină sunt periculoase.
Machiavelli exaltă religia romanilor, o apreciază dimpotrivă drept o cauză a prosperităţii lor. Între aceste trei elemente, religia, reglementările înţelepte şi soarta, se instituie un concurs, un fel de complicitate care poate da republicilor un caracter durabil. Când Savonarola, la Florenţa, în timpul erei creştine de data aceasta, abordează subiectul reformei Bisericii, adică a reînnoirii temeliei creştinismului, Machiavelli îl aprobă, pentru că contribuie, prin însuşi acest fapt, la consolidarea temeliei politice.


Machiavelli este departe de a contesta importanţa religiei în politică sau de a i se opune, dar religia de care vorbeşte este religia romană, adică religia în serviciul politicii. Răstoarnă complet perspectivele elaborate în Occident. Împărţirea instituită în Occident între puterea papală şi puterea regilor a ajuns după el la o corupţie deopotrivă a domeniului religios şi a celui politic. Machiavelli face o judecată foarte severă a complicatului amestec de politică şi religie la care s-a ajuns la curţile italiene, amestec de care se va lua cunoştinţă după apariţia Reformei protestante care spală privirea, din punctul în care jenează şi hadicapează regii. Două sunt reproşurile făcute de Machiavelli Curţii de la Roma. Mai întâi, neregulile Bisericii Romei se transmit Italiei. Exemplul rău dat de această Curte a distrus în Italiei. Exemplul rău dat de această Curte a distrus în Italia orice sentiment de pietate şi de religie. În al doilea rând, Biserica a ţinut şi ţine Italia mereu divizată (I, cap. 12).

Macheavelli vrea să reabiliteze Roma, adică o anumită idee a politicii. Se interesează de întemeirea de oraşe şi de organizaţii politice, apoi de menţinerea lor. În statele ereditare care s-au obişnuit cu familia principelui lor, greutăţile întâmpinate în păstrarea lor sunt cu mult mai mici decât în principatele noi.

Un principe natural are mai puţine motive de a-i nemulţumi pe supuşii săi şi mai puţină nevoie de a o face, ceea ce înseamnă că el va trebui să fie iubit mai mult decât un principe nou; dacă nu are cine-ştie-ce vicii neobişnuite pentru care să merite ca oamenii să-l urasca, este sigur că, aşa cum este şi firesc, el se va bucura de dragostea supuşilor săi.

Instabilitatea lui va izvorî dintr-o dificultate naturală şi anume că oamenii îşî schimbă bucuros stăpânirea în credinţa că vor avea alta mai bună, dar se înşală, pentru că experienţa le arată apoi că starea lor a devenit, de fapt, mai rea.Cineva devineprincipe nu se poate să nu facă rău celor peste care începe să domnească, atât prin trupele asupriri pe care le aduce cu sine orice cucerire. Nu vei putea să păstrezi prietenia acelora care te-au ajutat să-l cucereşti, întrucât nu poţi să-i răplăteşti în măsura în care au sperat. Ludovic XII, regele Franţei, a ocupat foarte uşor Milanul, şi tot aşa de uşor l-a pierdut, nu puteau îndura supărările pricinuite de principele cel nou.

Statele care se cuceresc şi care se anexează unui stat mai vechi şi au aceeaşi limbă, este foarte uşor să le ţii în stăpânire, iar pentru a domni asupra lor în deplină siguranţă este de ajuns să faci să se stingă neamul princepelui care le stăpânea. Este destul să păstrezi vechile condiţii iar moravurile să fie asemănătoare pentru ca oamenii să trăiască în linişte. Greutăţile se ivesc însă atunci când cucereşti teritorii diferite prin limbă, obiceiuri şi orânduire; şi să fii foarte priceput, ca să poţi păstra ceea ce ai cucerit, iar unul dintre mijloacele principale şi eficiente pentru aceasta ar fi ca cel care cucereşte un teritoriu să se ducă să locuiască acolo.

Atunci când stai într-un anumit loc, ştii când se ivesc dezordini şi poţi să intervii pe dată; dacă însă nu te găseşti acolo, ajungi să afli despre ele abia când s-au întins atât de mult încât nu mai este nimic de făcut pentru a le stăvili.

De a întemeia colonii într-unul sau două locuri, care să fie un fel de centre de legătură ale acelor teritorii cu statul.

Principatele au fost guvernate în două moduri diferite: fie de către un principe având alături de el numai slugi plecate, care posedă acest rang nu prin bunătatea stăpânilorlor, ci prin vechimea neamului din care descind.

Când ţările care se cuceresc pot fi ţinute în stăpânire în trei feuri: primul constă în a le distruge; al doilea este de a te stabili personal în acele locuri; al treilea, de a lăsa ca ţările respective să se conducă mai departe după legile lor, cerându-le însă un tribut şi alcătuind aici un guvern de câţiva oameni care să lucreze în aşa fel încât să ţi le considere prietene. Nu există alt mod de a stăpâni în siguranţă o provincie decât acela de a o nimici. Iar cel care, cucerind o cetate obişnuită a trăi în libertate, n-o distruge, trebuie să se aştepte să fie el distrus de ea, deoarece rebeliunile care se vor produce aici îşi vor găsi întotdeauna o justificare în idealul libertăţii şi în instituţiile ei de mult constituite, pe care nici trecerea timpului oricât de îndelungat şi nici binele pe care l-ai făcut nu le pot şterge din amintirea oamenilor. Orice ai face şi orice măsuri ai lua, dacă nu-i vei împrăştia pe locuitori sau dacă nu le vei lua orice posibilitate de acţiune, ei nu vor uita nici idealul libertăţii şi nici instituţiile ei, şi vor recurge la ele în orice împrejurare.

În republici, însă, relaţiile dintre oameni sunt mai vii, ura şi dorinţa de răzbunare – mai puternice, iar amintirea vechilor libertăţi nu îngăduie cetăţenilor şi nici nu le poate îngădui vreo clipă de răgaz; aşa încât mijlocul cel mai sigur este tot acela de a le nimici sau de a te stabili acolo.
La principatele cu totul noi, greutăţile întâminate pentru păstrarea lor sunt mai mari sau mai mici, după cum sunt însuşirile şi priceperea celui care le cucereşte. Acela care ocupă un stat trebuie să se gândească dinainte la toate cruzimile pe care va fi nevoit să le repete în fiecare zi, şi pentru ca, nemaisăvârşind altele asemănătoare, să-i liniştească pe oameni şi să-i câştige de partea lui, făcându-le mult bine. Cel care va proceda altfel, fie din sfială, fie pentru că nu s-a gândit bine, acela va fi întotdeauna nevoit să pună mâna pe cuţit şi nu va putea niciodată să aibă încredere în supuşii lui, deoarece nedreptăţile mereu noi şi neîncetate îi vor face pe aceştia să nu se simtă niciodată în siguranţă faţă de el. Căci nedreptăţile trebuie săvârşite toate împreună, pentru ca oamenii, gustând din ele doar puţină vreme, să le simtă mai puţin apăsarea; binefacerile, în schimb, trebuie făcute încetul cu încetul, pentru a le simţi gustul vreme mai îndelungată. Dar, mai presus de toate, principele trebuie să se poarte în aşa fel cu supuşii lui încât nici o întâmplare, nici bună, nici rea, să nu-l facă să se schimbe; într-adevăr, cum nevoia de a acţiona se iveşte în momentele grele, nu ai timp să faci răul, iar binele pe care îl faci nu-ţi ajută, deoarece se socoteşte că l-ai săvârşit de nevoie, şi nimeni nu-ţi este recunoscător pentru el.

Principatul este creat fie prin coinţa poporului, fie prin a celor mari. Acela care ajunge principe prin favoarea poporului este sigur pe locul lui şi nu are împrejur pe nimeni, sau prea puţini, care să nu fie gata să-l asculte. Pe cei mari nu poţi să-i mulţumesti în mod cinstit şi fără a le face rău celorlalţi, pe când poporul îl poţi mulţumi astfel; căci dorinţele poporului sunt mai cinstite decât ale celor mari, întrucât aceştia din urmă vor să asuprească, iar celălalt vrea să nu fie asuprit. Un principe nu se poate socoti niciodată în siguranţă dacă poporul îi este duşman, deoarece acesta este prea numeros; pe când împotriva celor mari se poate apăra, ei fiind puţini.

Un principe trebuie să aibă o singură ţintă şi un singur gând şi să considere că ştiinţa cea mai potrivită pentru el este aceea a războiului, a organizării şi a disciplinei pe care acesta le cere; căci este singura ştiinţă pe care se cuvine s-a aibă acela care comandă. Cauza cea dintâi care te face să pierzi domnia este aceea de a nu ţine seama de ştiinţa războiului; în schimb, mijlocul prin care poţi să cucereşti puterea este de a fi priceput în aceasta şi de a o practica. Şi o poate face în două feluri: atât prin fapte, cât şi prin idei. În ceea ce priveşte faptele, va trebui să impună oamenilor lui ordinea şi disciplin, iar, pe deasupra, va trebui el însuşi să practice vânătoarea, să-şi dea seama care este natura fluviilor şi a mlaştinilor, privind cu multă grijă totul în jurul său. Principele care nu are cunoştinţe şi nici pricepere în această direcţie va fi lipsit de cea dintâi însuşire pe care trebuie să oa aibă un conducător de armate; căci aceasta te învaţă să-l descoperi pe duşman, să ştii unde să-ţi aşezi tabăra, să conduci armatele, să le orânduieşti pentru bătălie şi să susţii asediul unui oraş în folosul tău. Cât priveste pregătirea minţii în vederea purtării războiului, principele trebuie să citească mult din istorie, iar în această lectură să se oprească asupra faptelor oamenilor de seamă, să vadă cum au procedat aceştia în războaie, să cerceteze cauzele victoriilor şi înfrângerilor lor, ca să poată să le evite pe acestea din urmă şi să le imite pe cele dintâi.

Un principe trebuie să se teamă de două lucruri: de situaţia dinăuntru, din cauza supuşilor lui, şi de situaţia din afară, din cauza marilor puteri străine. Un principe nu trebuie să se teamă de conspiratori atunci cân poporul îi este favorabil. Dar, dacă poporul îi este duşman şi-l urăşte, el trebuie să se teamă de orice lucru şi de orice om. Statele bine organizate şi principii înţelepţi s-au străduit întotdeauna să nu-i împingă la deznădejde pe cei mari şi, totodată, să satisfacă poporul făcându-l să fie mereu mulţumit, fiindcă aceasta este una dintre grijile însemnate pe care le are un principe. Principii devin mari atuni când reuşesc să învingă greutăţile şi împotrivirile pe care le întâmpină din partea celorlalţi. De aceea, atunci când soarta vrea să înalţe gloria unui principe, cu deosebire a unuia nou, pentru că acesta, mai mut decât un principe ereditar, are nevoie să dobândească o faimă mai mare, ea ridică împotriva lui duşmani şi-i face să întreprindă o seamă de acţiuni contra lui, pentru ca el să aibă prilejul de a-i învinge, şi astfel să urce mai sus pe scare pe care chiar duşmanii lui i-au întins-o. Nici un principe nu va ibuti să dobândească mai multă preţuire decât acela care va săvărşi fapte măreţe şi care va da pilde rare despre însuşirile lui. Principele trebuie, de asemenea, să arate că iubeşte virtuţile şi să-i onoreze pe aceia care strălucesc într-o artă anumită. Trebuie să-i îndemne pe cetăţenii lui, ajutându-i să-şi exercite în linişte ocupaţiile, atât în negoţ, cât şi în agricultură şi în orice altă îndeletnicire omenească. Un principe prudent trebuie să-şi aleagă în stat sfetnici înţelepţi, dându-le numai acestora dreptul de a-i spune adevărul şi numai în legătură cu lucrurile despre care el îi întreabă, şi nu privitor la altele. El trebuie să-i întrebe despre toate chestiunile şi să asculte părerile lor, apoi să hotărască singur, după cum socoteşte el.

Este inspirat de experienţele politice romane, cele ale întemeierii. Le reciteşte, nu potrivit conceptualizării şi raţionalizării lui Cicero, apreciată în epocă la egală distanţă de pietatea creştină şi de filosoia greacă, ci într-o manieră modernă: introduce un element al violenţei străin romanilor.

Gradul de originalitate al lui Machiavelli este de a plasa întemeierea în principiul politicii. Reînnoirea tradiţiei politice constă în întoarcerea la principiu şi într-o reflexie asupra întemeierii. În Cartea I, cap. 11 al Discorsi, Machiavelli abordează religia romanilor din punctul de vedere al întemeierii Romei. Romulus, primul întemeietor al Romei, nu ar fi fost suficient pentru misiunea întemeierii, dacă Senatul nu l-ar fi desemnat ca succesor pe Numa Pompilius; pentru a obişnui poporul cu supunerea faţă de legi, pentru a-l obişnui cu artele păcii, acesta a recurs la religie „ca la sprijinul cel mai necesar şi cel mai sigur al societăţii civile”. El instituie „frica salvatoare” care facilitează întreprinderile Senatului şi ale tuturor marilor oameni. Altfel spus, nu se poate întemeia o societate civilă – care trebuie să cuprindă nu nujmai supunerea faţă de legi, ci şi fidelitatea faţă de cuvântul dat – fără o teamă religioasă. Religia este o atitudine direct opusă celei a oamenilor libertini şi neînfrânaţi, care nu urmează decât dorinţele lor. Dacă într-o republică domină oameni liberi de orice teamă, obişnuiţi să-şi urmeze capriciile, dorinţele, fără scrupule şi fără frâu, nu este posibilă nici o mare întreprindere. Principiile politice nu conţin în ele însele o evidenţă cum că nu trebuie să fie susţinute şi de religie şi de autoritate divină. Machiavelli opune încă diferenţa între educaţia noastră şi cea a anticilor. „După ce ne-a arătat adevărul şi calea dreaptă, religia noastră ne-a făcut să acordăm mai puţină consideraţie cinstirii lumii. Păgânii o preţuiau foarte mult, aşezând în ea binele suprem, erau mai dârji în acţiunile lor” (II, cap. 2).

În acelaşi timp, în definitiv, Machiavello, sub a\gravele rezerve pe care le vom vedea, se acomodează creştinismului, religie oficială a lumii sale. I se acomodează, chit că purifică la maximum crestinismul în sensul unei religii de stat. Întra-adevăr, de la început până la sfârşit, caracterul public şi politic al religiei este cel pe care-l ia în consideraţie achiavelli. Principii şi republicile sunt cei care trebuie să menţină religia, ceremoniile sale şi respectul datorat sfinţeniei ei, „pentru că nu există semn mai evident al ruinei unui stat decât dispreţuirea cultului divin”.
Marea forţă a lui Machiavelli constă în rigoarea cu care urmează o gândire a principiului politic, care nu se găseşte într-un stadiu comparabil la nici unul din succesorii săi, în special la Hobbes.
În aceeaşi epocă are loc revoluţia copernicană şi schimbarea reprezentărilor ştiinţifice ale lumii. De revolutionibus a lui Copernic a apărut în 1543, condamnarea lui Galilei are loc în 1633. Aceste evenimente nu pot să nu reţină atenţia asupra domeniului toelogico-politic, cum a arătat lucrarea lui Koyre. Ele modifică radical modul de a gândi, care, pe scurt, poate de acum, se pare, să facă economie de Dumnezeu. Descartes, Hobbes sunt reprezentanţii acestei gândiri noi, care presupune de asemenea o anume „retragere a lui Dumnezeu”.

Între moartea lui Calvin (1564) şi maturitatea lui Hobbes (1640) apar cee mai mari mutaţii în doctrinele politico-religioase. Mai întâi perioada războaielor religioase contribuie la o modificare radicală a raporturilor dintre politic şi religios. Pentru prima oară o dezbinare religioasă permanentă şi pe scară largă se instalează în Europa şi obligă puterile politice, fie imperiu, fie regate, să facă faţă acestei situaţii şi să stabilească „păcile religiei” care sunt „păci laice”. Edictul de la Nantes (1598) „aşează pe poziţii confortabile autoritatea statului, conceput de opotrivă ca absolut şi arbitral, ca factor unificator dincolo de partide şi particularisme, ca unic garant al interesului comun contra facţiunilor şi opiniilor”. În Franţa statul se eliberează, cel puţin până la revocarea edictului de la Nantes în 1685, de susţinerea unei singure confesiuni şi instaurează un fel de stat neconfesional, în parte indiferent la diferenţele religioase. Uşa e deschisă politicii moderne. Doctrina statului „politicienilor” (Bobin, Michel de Phospital) pregăteşte acest act, stabilind o doctrină a suveranităţii – „puterea absolută¸perpetuă şi legitimă a unei republici” în termenii lui Bobin – care este un mod de a se elibera de legătura politico-religioasă. Monarhul suveran nu este legat de puterea religioasă superioară, papalitatea. Doctrina politicii „absolutiste” este o versiune a acestei eliberări, una din modalităţile de adepăşi criza dezbinării religioase.

Raţiunea statului este răspunsul politic la nesocotinţarăzboinică a credinţei pe care o vădeste ciocnirea confesiunilor. „Statul nu poate promova pacea decât eliberându-se de această menghină, adică eliberându-se de adeziunea confesională, instalându-se deasupra Bisericilor în numele unei legitimităţi religioase proprii pe care o dobândeşte din relaţia directă cu Dumnezeu – acesta este sensul „dreptului divin”, aşa cum a fost reelaborat de juriştii regali în ultimii 15 ani ai secolului XVI şi în acest sens regele „dreptului divin” este de fapt „rege al statului”... Această situaţie care dă statului ca putere de pace o raţiune de a fi fundamental religioasă, este situaţia sursă a gândirii politice moderne. De la Grotius la Spinoza, trecând prin Hobbes, aceasta se constituie pe o bază „absolutistă”, în materie de religie. Să înţelegem prin „absolutism” în această împrejurare existenţa de a plasa autoritatea colectivă într-o postură de eminenţă, cea care este întemeiată pentru a se subordona lucrurilor sacre”. Dacă Reforma în Franţa nu a putut sau nu a ştiut să redefinească raportul dintre cer şi pământ, statul este cel care va lua ştafeta pentru a impune redefinirea pe plan politic.

Dimpotrivă, dezvoltarea dreptului tradiţional de rezistenţă pe care îl găsim la Jean de Salisbury şi la Thomas de Aquino, „monarhiştii” protestanţi, în timpul domniei Mariei Stuart în Anglia şi după masacrul de la Saint-Barthelemy în Franţa , apoi catolicii susţin că regii sunt pentru popor şi nu poporul pentru regi şi admit uciderea tiranului.

Autoritatea politică a Bibliei rămâne norma şi chiar modelul gândirii la autorii secolului XVII. „Tocmai relatatrea biblică spune ulterior adevăr asupra culturii ca şi asupra politicii.” Dar, pentru gânditorii scolasticii târzii, dacă principiile credinţei creştine pretind ca Dumnezeu să fie considerat ca originea şi fundamentul puterii politice, El nu este decât ca autor de drept natural. Căile care duc către putere, contrar afirmaţiilor partizanilor dreptului divin al regilor, nu rudică decât oameni şi comunităţile pe care aceştia le formează.Continuarea se pune aici.
Aricol primit de la Andon Elena Lăcrămioara


Persecutiile comuniste in Germania



Numai ateii inculti ignora istoria reala!! Din timpul preluarii Germaniei de catre Nazisti si pana la terminarea razboiului, Crestinismul german, atat Catolic cat si cel Protestant (Luteran sau Evanghelic) au suferit persecutii majore. La Dachau, loc pe care l-am vizitat, exista Lagarul de Concentrare loc unde evreii, homosexualii, martorii lui Iehova, tiganii sau crestinii erau inchisi si torturati ori executati. In fapt, istoria consemneaza...


Matematicianul Florian Colceag, antrenorul de genii: „Pot demonstra că Dumnezeu există si acționează”



De Ziua Nationala a Romaniei, a primit de la mai multe cunostinte urari de „la multi ani”, iar pentru Florian Colceag a fost un semn de coeziune si de rezonanta din partea celorlalti – o sansa pentru recuperarea a ceea ce numeste „inteligenta de grup”. Intr-un interviu pentru Dela0.ro, antrenorul de genii Florian Colceag vorbeste despre ce trebuie sa facem si ce n-avem voie sa facem cu Romania. Florian Colceag nu are lacrima usoara, dar intrebarea...

"Avem Timp" de Octavian Paler

Un comentariu:
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris


avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim
prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.


Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.


Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie


Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot
altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand
trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL
sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea
tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un
prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi
iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.


Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna
ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se
iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul
loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe
in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva
ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic
de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede .
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.


Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit "

O altă viziune despre cancer

Niciun comentariu:
*GERMAN NEW MEDICINE(R) (GNM)*
*Paradigma Medicala a Dr. Ryke Geerd Hamer (c)
By Caroline Markolin, Ph.D., Vancouver, Canada*

*INTRODUCERE*
Pe 18 August 1978, Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D., la vremea aceea internist sef la clinica oncologica a Universitatii din Munchen, Germania, a primit vestea socanta ca fiul sau, Dirk, a fost impuscat. Dirk a murit in Decembrie 1978 si, cateva luni mai tarziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodata grav bolnav, a suspectat imediat ca dezvoltarea cancerului sau poate avea legatura directa cu tragica pierdere a fiului sau. Moartea lui Dirk si propria sa experienta cu cancerul l-au facut pe Dr. Hamer sa nvestigheze istoricul pacientilor sai de cancer.
A aflat foarte curand ca, la fel ca el, toti au trecut prin experiente extrem de stresante, inainte ca boala sa se instaleze si sa se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte si organism nu a fost surprinzatoare. Numeroase studii aratasera deja ca atat cancerul, cat si alte bolii sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant. Dar Dr. Hamer a dus cercetarile sale cu un pas mai departe. Urmarind ipoteza ca toate evenimentele din organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacientilor sai si le-a comparat cu istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit ca orice boala, nu numai cancerul, este controlata de o zona din creier ce ii corespunde in mod specific si este legata, in mod particular, de un conflict soc perfect identificabil. Rezultatul cercetarilor sale se constituie intr-o diagrama stiintifica ce ilustreaza legatura biologica dintre psihic si creier si corelatia cu organele si tesuturile intregului organism uman (varianta engleza a "Diagramei stiintifice a GNM" este in lucru).

Dr. Hamer a denumit descoperirile sale "*Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicine*", datorita faptului ca aceste legi biologice valabile in cazul oricarui pacient, ofera o perspectiva cu totul noua asupra intelegerii cauzei, a dezvoltarii si a procesului natural de vindecare a bolii.
(Ca raspuns la numarul crescand al interpretarilor gresite ale descoperirilor sale si pentru a pastra integritatea si autenticitatea muncii sale stiintifice, Dr. Hamer si-a protejat in mod legal materialele de cercetare, sub numele de German New Medicine(R) (GNM - Noua Medicina Germana). Termenul "New Medicine" nu poate fi folosit nicaieri la nivel international).
In 1981, Dr. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicina a Universitatii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorat. Totusi, pana astazi, Universitatea a refuzat sa testeze cercetarile Dr. Hamer, in ciuda obligativitatii legale de a o face. Acesta este un caz fara precedent in istoria universitara. In mod similar, medicina oficiala a refuzat sa aprobe descoperirile sale, in ciuda a 30 de verificari stiintifice diferite, facute atat de medici independenti, cat si de asociatii profesionale.
La scurt timp dupa ce Dr. Hamer si-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunta la descoperirile sale stiintifice, sau i se va refuza reinnoirea contractului sau la Clinica Universitara. In 1986, desi munca sa nu a fost niciodata pusa la indoiala sau dezaprobata, doctorului Hamer i-a fost ridicata licenta medicala pe motive ca a refuzat sa se conformeze principiilor medicinei standard. Cu toate acestea, era hotarat sa-si continue munca si, in 1987, a reusit sa-si extinda descoperirile practic catre orice boala cunoscuta de medicina. Dr. Hamer a fost persecutat si hartuit timp de 25 ani, in special de catre autoritatile germane si de catre cele fraceze. Din 1997, Dr. Hamer locuieste in exil in Spania, unde isi continua cercetarile si continua sa se lupte pentru recunoasterea oficiala a "New Medicine". Insa, din moment ce Facultatea de Medicina a Universitatii din Tübingen isi mentine tactica de amanare, pacientilor din intreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revolutionare ale Dr. Hamer.
**
*ORIGINEA BOLILOR ESTE IN CREIER*
Dr. Hamer a stabilit ca „orice boala este cauzata de un soc emotional care surprinde individul total nepregatit" (*Prima Lege Biologica*). In onoarea fiului sau , Dr. Hamer a denumit acest incident stresant: Dirk Hamer Syndrome, sau DHS. Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, conditionat si determinat de experientele noastre trecute, de vulnerabilitati, de perceptiile personale, de valorile si credintele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emotional, ci si biologic, care trebuie inteles in contextul evolutiei noastre personale. Animalele experimenteaza aceste socuri biologice in urma pierderii bruste a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separarii de partener sau de grup, a unei amenintari neasteptate, a unei perioade de nemancare sau a unei amenintari de moarte.
Un barbat, de exemplu, poate suferi un soc conflictual de „pierdere a teritoriului", cand isi pierde casa sau locul de munca, pe neasteptate; pentru o femeie, un soc conflictual „in camin" poate fi o grija pentru binele unuia dintre membrii familiei; un soc conflictual de tipul „abandonului" poate fi declansat de un divort neprevazut sau de o spitalizare de urgenta; copii sufera deseori un soc conflictual „de separare", cand mama se decide sa se intoarca la munca sau cand se despart parintii.
Analizand mii de tomografii (CT) in relatie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit ca, atunci cand are loc DHS, socul impacteaza o zona specifica, predeterminata din creier, cauzand o leziune care este vizibila pe tomografie, ca un set clar de inele concentrice (In 1989, Siemens, producatorul german de aparate tomografice, a confirmat ca aceste inele nu provin de la o proasta functionare a aparaturii). Dupa impact, celulele cerebrale transmit socul impactului catre organul corespondent care, la randul lui, raspunde cu o modificare specifica, ce poate fi anticipata.
Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela ca, de-a lungul evolutiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programata sa raspunda instantaneu la posibile conflicte sau amenintari. In timp ce „vechiul creier" (cerebelul, zona amigdaliana) este programat cu instuctiuni de baza legate de supravietuire, care corespund respiratiei, hranirii sau reproducerii, „noul creier" (creierul mare) este codat cu teme mult mai avansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare, conflictele de identitate si cele legate de autoapreciere, increderea si respectul de sine.
Cercetarile medicale ale Dr. Hamer sunt strans legate de embriologie, pentru ca, indiferent de felul in care organul raspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea tesutului sau prin dereglarea functionarii, toate acestea sunt determinate de stratul embrionic al germenului din care provin atat organul, cat si tesutul cerebral corespondent (*A treia Lege Biologica*).

GNM "Ontogenetic System of Tumors" (Sistemul Ortogenetic al tumorilor) ilustreza ca organele controlate de „vechiul creier" care deriva din endoderm sau *vechiul creier* mesoderm, precum plamanii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea in profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc., genereaza intotdeauna proliferare celulara, imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului. Tumorile acestor organe se dezvolta exclusiv pe durata fazei active a conflictului (initiata de DHS).

Sa luam exemplul cancerului de plaman: conflictul biologic asociat cu cancerul de plaman este un soc de tipul „frica de moarte", deoarece, in termeni biologici, panica de moarte este echivalenta cu incapacitatea de a respira. Odata cu socul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care regleaza respiratia incep instantaneu sa se multiplice, formind o tumoare pulmonara. Contrar parerilor conventionale, aceasta multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fara rost, ci serveste unui scop biologic foarte bine definit, si anume sa creasca capacitatea pulmonara, optimizand astfel sansele de supravietuire ale organismului.
Analizele tomografiilor intreprinse de Dr. Hamer demonstreaza ca fiecare persoana bolnava de cancer de plaman prezinta o configuratie clara de tip inele concentrice in zona corespondenta din creier si ca fiecare pacient a suferit un soc conflictual emotional total neasteptat, de tipul „frica de moarte", inaintea declansarii cancerului. In majoritatea cazurilor teama de moarte a fost declansata de socul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimtit ca o sentinta la moarte.

Cancerul de san, potrivit cercetarilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul "mama-copil" sau "probleme cu partnerul". Aceste tipuri de conflicte impacteaza intotdeauna *vechiul creier* in zona care controleaza glandele producatoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul *mama-copil* intrucat isi face foarte multe griji, atunci cand copilul ei este ranit sau se imbolnaveste grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cat conflictul este activ, celulele glandei mamare continua sa se multiplice, formand o tumora. Scopul biologic al proliferarii celulare este acela de a mari capacitatea de lactatie pentru copilul suferind, grabind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie si fiecare femela din lumea animala se naste cu acest program de reactie biologica pentru crestere si dezvoltare. Numeroasele studii ale Dr. Hamer arata ca femeile, *chiar si atunci cand nu alapteaza, dezvolta tumori ale glandelor mamare, din cauza grjilor obsesive pentru binele celor dragi* (a copilului care are probleme, a unui parinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme).

Ceea ce a fost spus despre cancerul de plaman sau de san este valabil pentru orice alt tip de cancer ce isi are originea in „vechiul creier". Fiecare tip de cancer este declansat de un conflict soc specific, care activeaza un „program biologic precis" (*A Cincea Lege Biologica*), ce permite organismului sa depaseasca obisnuintele functionarii zilnice si sa se confrunte fizic cu situatia urgenta. *Pentru fiecare tip de conflict exista o zona cerebrala specifica, de unde este coordonat acest program de urgenta.*
In vreme ce organele controlate de *vechiul creier* dezvolta tumori pe durata fazei active a conflictului-soc, situatia este opusa in cazul organelor controlate de *noul creier*. Toate organele si tesuturile ce corespund si sunt coordonate de *noul creier* (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alaptare etc.) isi au originea in ectoderm sau mesoderm-ul *noului creier*. In momentul producerii conflictului-soc, tesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului raspund prin degenerare celulara. Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal, de exemplu, sunt situatii care apar doar atunci cand persoana se afla intr-o stare emotionala de stres relationata cu conflictele-soc corespondente. Asa cum este de asteptat, distrugerile tesuturilor respective au o semnifiacatie biologica precisa.

Sa luam exemplul tesuturilor canalelor de lactatie. Ele se dezvolta mult mai tarziu decat glanda mamara, acest tesut fiind controlat de o zona mai tanara a creierului, cortexul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde tesutului canalelor de lactatie este unul de tip *conflict de separare*, rezultat al unei experiente de tipul *copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la san*. O femela din lumea animala sufera un astfel de conflict, atunci cand puiul ei se pierde sau este omorat. Ca un reflex natural la acest conflict-soc, tesutul canalelor de lactatie incepe sa ulcereze. Scopul acestei reactii este marirea diametrului canalelor de lactatie, astfel incat laptele nefolosit sa se poata drena mai usor si sa nu se congestioneze in interiorul sanului.Creierul fiecarei femei este programat cu acest gen de reactie-raspuns biologic. Din moment ce sanul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija si hranirea, femeile sufera un conflict-soc cauzat de separarea brusca de o persoana iubita. Pe durata fazei active a conflictului-soc nu exista practic nici un simptom, cu exceptia unor ocazionale puseuri usoare in interiorul sanului.
**
*CELE DOUA FAZE ALE ORICAREI BOLI*
Dr. Hamer a descoperit de asemenea ca orice conflict si orice boala are si o rezolvare, iar desfasurarea oricei boli are loc in doua faze. (*A Doua Lege Biologica*). In timpul primei faze, a conflictului activ (si anume atata timp cat acesta exista) intregul organsim este orientat catre a face fata conflictului. In timp ce, la nivel fizic, au loc dereglari celulare specifice, psihicul si sistemul nervos vegetativ autonom se confrunta de asemenea cu situatii neasteptate. Comutata intr-o faza de stres (sympathicotonia), mintea devine total preocupata de continutul conflictului. Tulburari ale somnului si lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atentiei asupra conflictului si orele de activitate in plus constituie conditiile propice pentru rezolvarea conflictului. Faza activa a conflictului este denumita si „faza rece". Deoarece pe perioada stresului se produce constrictia vaselor de sange, simptomele specifice ale activitatii conflictuale sunt extremitatile reci (in special mainile), tremurul si transpiratia rece. Intensitatea simptomelor depinde, in mod natural, de intesitatea si impactul socului conflictual. Daca o persoana ramane in aceasta stare prea mult timp, urmarile pot fi fatale.

Dr. Hamer a demonstrat, fara nici o indoiala, ca organismul nu poate muri niciodata de cancer, in sine. O persoana poate muri ca rezultat al complicatiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila, dar in nici un caz celulele canceroase, in sine, nu pot provoca moartea. In German New Medicine distinctia dintre cancerul malign sau benign nu are nici o valoare. Termenul *malign* este o constructie artificiala (la fel ca marcarii tumorali) care, pur si simplu, indica o activitate de reproducere celulara ce a depasit o anumita limita complet arbitrara.

Daca o persoana moare pe durata fazei initiale active a conflictului, este de obicei din cauza pierderii de energie, a slabirii exagerate, a lipsei de somn si a epuizarii mentale si emotionale. De cele mai multe ori este vorba de impactul emotional devastator al unui diagnostic sau a unei prognoze negative, de genul *Mai ai doar sase luni de trait!*, impact ce arunca pacientii de cancer si pe cei apropiati lor intr-o stare de disperare. Cu foarte mica speranta sau chiar deloc, sunt privati de forta lor vitala, isi consuma inutil energia si, in cele din urma, mor in urma unui proces agonizant pentru pacientii de cancer *pe care tratamentele conventionale de cancer nu fac decat sa il accelereze*.
**
Daca pacientul nu a facut nici un tratament conventional de cancer (in special chimioterapie sau radioterapie), GNM are o rata de succes de 95 pana la 98 %. Este o ironie ca aceste statistici ale succeselor remarcabile ale Dr. Hamer au fost date chiar de autoritati. Cand Dr. Hamer a fost arestat, in 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fara a avea licenta medicala, pentru trei persoane, politia a confiscat fisele pacientilor sai si le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit sa recunoasca in timpul procesului, ca dupa 5 ani, 6000 din 6500 de pacienti cu cancer in faza terminala erau inca in viata. In cazul tratamentelor conventionale, cifra aceasta este inversa.
Conform declaratiilor epidemiologului si biostatisticianului Dr. Ulrich Abel (Germania), *Succesul majoritatii chimioterapiilor este jalnic... nu exista nici o dovada stiintifica referitoare la abilitatea de a extinde in mod apreciabil viata pacientilor care sufera de cele mai comune forme de cancer organic… Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operatie, care reprezinta 80% din totalul cancerelor, reprezinta un pustiu stiintific *scientific wasteland*. (Lancet 1991).
**
*CORPUL SE VINDECA SINGUR*
Rezolvarea conflictului generat de semnalele initiale reprezinta inceperea fazei a doua a programului biologic. Emotiile si organismul nostru se comuta imediat in modul de reparare, programul de vindecare fiind asistat in mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obositi (putem chiar sa nu avem puterea de a ne ridica din pat). *Odihna si furnizarea tuturor nutrientilor necesari organismului sunt esentiale pe perioada de vindecare.* A doua faza este denumita *faza calda* si, in aceasta perioada, vasele de sange se maresc,incalzind extremitatile si pielea.

Odata cu rezolvarea conflictului, se produce o schimbare la nivelul organelor, proliferarea celulara (*vechiul creier* - controlul cresterii tumorale) si distrugerea celulara (*creierul nou* - controlul degradarii tesuturilor) se opresc imediat si este declansat procesul de reparare specific. O zona care s-a necrozat sau a prezentat ulceratii in timpul fazei active a conflictului este acum regenerata si refacuta cu celule noi. Acest proces este insotit, de regula, de inflamatii potential dureroase cauzate de edeme care protejeaza tesutul pe durata vindecarii. Alte simptome tipice regenerarii sunt: hipersensibilitate, mancarimi, spasme (daca tesuturile musculare sunt implicate) si inflamatii. Exemple de *boli* care apar doar in procesele de vindecare sunt: diferite probleme de piele, hemoroizi, laringita, brosita, artrita, ateroscleroza, disfunctii ale rinichilor si vezicii urinare, anumite boli ale ficatului si infectii (vezi mai jos).

*Bazandu-se pe observarea multiplicarii celulare (mitoza) si pe distinctia standard dintre tumoare benigna si maligna, medicina conventionala interpreteaza procesul natural de producere celulara a tesutului care se vindeca drept tumoare maligna*. In GNM distingem la fel doua tipuri de tumori. Dar tumorile nu sunt impartite in *bune* sau *rele,* ci mai degraba *sunt clasificate dupa tipul de tesut si zona cerebrala din care provin si de unde sunt controlate*. Exista acele tumori care se dezvolta, in mod exclusiv, in faza activa a conflictului-soc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la ficat, tumorile uterului, tumorile la prostata etc.) si cele care apar in timpul procesului natural de vindecare.
In felul in care *creierul vechi* controleaza cancerul, cresterea tumorala nu este nici accidentala si nici fara sens, din moment ce proliferarea celulara se opreste, de indata ce tesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial si laringial si cancerul cervical, toate sunt de natura curativa si fenomene exclusive ale fazei de vindecare. *Cu conditia ca procesul de vindecare sa nu fie intrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului soc, aceste tumori dispar pana la urma, pana la sfarsitul procesului de vindecare.*
**
Al doilea tip de cancer mamar, *carcinom in situ* (DCIS), intra de asemenea in aceasta categorie. In timp ce un cancer de san este un indicator ca femeia este in faza activa a conflictului de tip *grija*, un *cancer in situ* este un semn pozitiv ca problema asociata *conflictului de separare* a fost rezolvata. O femeie nu face un cancer de san fara motiv! Asa cum nici faptul ca el se dezvolta exact in sanul stang nu este o coincidenta.
**
*IMPORTANTA LATERALITATII NOASTRE BIOLOGICE*
Dr. Hamer a descoperit ca lateralitatea determina daca o boala precum este cancerul, se dezvolta in partea stanga sau dreapta a organismului. Aceasta este regula: o persoana dreptace raspunde unui conflict cu mama sa sau cu copilul cu partea stanga a organismului, si cu partea dreapta la un conflict cu tatal sau partenerul, fratii, rudele, prietenii, colegii, etc. Pentru stangaci este invers. Exista intotdeauna o relatie inversa intre creier si organism, pentru ca fiecare emisfera a creierului (mai putin partea amigdaliana) este in relatie directa cu partea opusa a corpului. Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea noastra biologica este sa batem din palme. Palma care este deasupra indica daca suntem stangaci sau dreptaci. Astfel, un cancer in sanul drept, un chist ovarian in ovarul stang, o problema de piele pe partea dreapta sau stanga (sau amandoua), o paralizie motorie pe partea dreapta (dupa un atac cerebral), ne dau un prim indiciu despre cine a fost implicat atunci cand conflictul originar a avut loc. In ceea ce priveste conflictele mai avansate (si regiunile cerebrale), statutul hormonal trebuie de asemenea luat in calcul, pentru o evaluare precisa.
**
*ROLUL BENEFIC AL MICROBILOR*
Un alt aspect al cercetarilor Dr. Hamer este acela al rolului microbilor pe durata procesului de dezvoltare a bolii. Pe scurt, a aflat ca microbii precum ciupercile, bacteriile si virusii sunt activi doar pe durata procesului de vindecare si maniera in care ei opereaza este in deplina concordanta cu logica evolutiva (*A Patra Lege Biologica*). Bacteria de tuberculoza, spre exemplu, populeaza doar tesuturile controlate de *creierul vechi*. Functia lor pe timpul procesului de vindecare este de a descompune tumorile care nu-si mai au rostul: tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la rinichi, tumorile la prostata, tumorile la uter, tumorile de san, melanoamele si mesothelioma. Bacteriile tuberculozei sunt esentiale pentru descompunerea constructiilor celulare ce au proliferat cu un anumit scop biologic in timpul fazei active a conflictului. Daca bacteriile necesare nu sunt disponibile din cauza vaccinarii sau a uzului excesiv de antibiotice sau in urma chimioterapiei, tumorile nu se pot dezintegra cum trebuie. Ca urmare, *raman pe loc si sunt incapsulate in mod inofensiv*. Detectate la un control de rutina totusi, ele pot fi diagnosticate ca si cancer si noi conflicte potentiale pot aparea in urma aflarii vestii, cu noi simptome. Intelegand legile biologice ale desfasurarii bolilor, aceasta perspectiva poate fi eliminata. In timp ce bacteriile descompun tumorile cu celule care nu mai sunt necesare, virusii sunt implicati in procesul de vindecare al tesuturilor coordonate exclusiv de cortexul cerebral (ex: bronhiile, mebrana nasala, mucoasa stomacala, mucoasa canalelor biliare si epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa si gripa stomacala indica faptul ca procese virulente naturale de vindecare sunt in curs. In ceea ce priveste rolul virusilor, Dr. Hamer prefera sa vorbeasca de *virusi ipotetici*, din cauza ca, in ultimul timp, existenta virusilor este pusa in discutie. Acest lucru este in concordanta cu descoperirile initiale ale Dr. Hamer, care evidentiau faptul ca procesele de reconstructie si regenerare ale tesuturilor necrozate sau ulcerate au totusi loc chiar si in absenta virusilor specifici tesuturilor respective. Dilema in care se gaseste medicina conventionala este aceea ca esueaza in a recunoaste tiparul de evolutie in doua faze al fiecarei boli, prima faza, aceea a conflictului activ, fiind in mod obisnuit scapata din vedere. Din moment ce microbii sunt activi doar in faza de vindecare, iar activitatea acestora este in mod normal acompaniata de inflamatii, febra, puroi*, *supurari si dureri, microbii sunt considerati raufacatori si cauza a bolilor infectioase. *Dar microbii nu provoaca boli*. Pana la urma, este organismul nostru cel care *angajeaza* microbii pentru a optimiza procesul de vindecare. Microbii pot fi bineinteles transmisi, *dar ei raman inofensivi, pana in momentul in care persoana este in faza de vindecare* a aceluiasi tip de conflict.
**
*PUNAND LA INDOIALA METASTAZELE*
Bazandu-se pe GNM "Sistemul Ontogenetic al tumorilor", teoria vast raspandita a metastazelor care sugereaza ca celulele canceroase migreaza prin vasele de sange si limfa, cauzand tumori si in alte locuri, este, in cuvintele Dr. Hamer, *pura fictiune academica*. Celulele in general si celulele canceroase in mod special nu isi pot schimba, sub nici o forma, structura lor histologica sau sa treaca de bariera bacteriana. De exemplu, o celula canceroasa a unei tumori pulmonare, care este de origine endoderma, controlata de zona amigdaliana a creierului si care prolifereaza de-a lungul fazei active a conflictului, nu se poate transforma intr-o celula osoasa, care este de origine mesoderma si este controlata de cortexul cerebral, celula care se deterioreaza in timpul fazei active a coflictului, in
procesul de decalcifiere. In scenariul *cancerul pulmonar metastazeaza la oase*, celulele cancerului pulmonar creaza de fapt un gol (descompunere celulara!—reversul cancerului) in anumite oase din organism. Trebuie de asemenea sa ne intrebam de ce celulele canceroase rareori se raspandesc la tesuturile vecine, de exemplu: de la uter la cervix. Daca celulele canceroase calatoresc prin sange, de ce nu este atunci scanat sangele donat, pentru a cauta celule canceroase? *De ce nu sunt atunci gasite o multitudine de tumori in peretii vaselor de sange ai pacientilor bolnavi de cancer?*
**
Acum doi ani, pe 19 August 2004, ziarul canadian *Globe and Mail* a publicat un articol intitulat, *Cercetatorii urmaresc testele de sange pentru cancerele de san,* continand declaratiile revelatoare: *Vanatoarea celulelor canceroase in fluxul sangvin a durat 10 ani* si *pana de curand, nici o tehnologie existenta nu e reusit sa izoleze in mod cert o singura celula tumorala, dintre milioanele de celule rosii si albe continute in orice mostra de sange uman*. In afara faptului ca vanatoarea este departe de a fi incheiata (asa cum indica articolul), nu sugereaza asta cumva ca ipoteza *metastazelor* a dezinformat publicul si a speriat de moarte milioane de pacienti de cancer, de-a lungul ultimelor patru decenii ?

Dr. Hamer nu neaga, bineinteles, posibilitatea aparitiei celui de-al doilea cancer, dar aceste tumori succesive nu sunt cauzate de migrarea celulelor canceroase care se transforma, in mod miraculos, intr-un tip diferit de celula, ci mai degraba sunt urmarea noului conflict-soc. Noul DHS poate fi declansat de o alta experienta traumatizanta aditionala, sau prin socul provocat de diagnostic. Asa cum am mentionat mai devreme, un diagnostic neasteptat de cancer, sau a-i comunica cuiva ca are metastaze, poate declansa o spaima de tipul *frica de moarte* (provocand cancer pulmonar) sau orice alt tip de diagnostic relationat cu socul emotional, cauzand noi cancere in diferite alte parti ale organsimului. In multe cazuri, acesti pacienti nu supravietuiesc pana in faza de vindecare, din cauza starii de stres foarte grave care ii slabeste pana la punctul in care mai au foarte putine sanse de supravietuire extrem de toxicului tratament chimioterapeutic.

Al doilea tip de cancer foarte intalnit dupa cancerul pulmonar este cancerul osos. Dr. Hamer a descoperit ca oasele noastre sunt biologic legate de increderea, respectul si stima de sine. Altfel spus, spunandu-i-se cuiva ca are *o boala care ii ameninta viata*, in mod special una care se presupune ca *se raspandeste ca focul* prin organism, este echivalent cu: *acum sunt total inutil* si, pe langa faptul ca ne simtim inutili, oasele incep sa se decalcifieze (in cazul cancerelor de san, deseori in zona sternului si a coastelor). Tot asa cum se rupe un os, scopul programului biologic (al *bolii*) apare la sfarsitul fazei de vindecare. Cand faza de reparare este completa, osul va fi mult mai puternic in zona respectiva, asigurand in acest fel ca suntem mai bine echipati, in eventualitatea aparitiei unui nou conflict al stimei de sine.

*NATURA TUMORILOR CEREBRALE*
Odata ce conflictul a fost rezolvat, leziunile cerebrale impreuna cu psihicul si organul aferent intra in faza de vindecare. Odata cu repararea oricarei rani se dezvolta o edema (fluid in exces) pentru a oferi protectie tesutului cerebral ce este refacut. Pe tomografie, schimbarile sunt foarte usor de observat: vizibilele inelele concentrice dispar in edema si apar acum neclare si inchise la culoare. In momentul de varf al fazei de vindecare, atunci cand edemul cerebral atinge dimensiunea maxima, creierul declanseaza un scurt si puternic impuls care expulzeaza edema. In terminologia GNM, aceasta reglare este denumita *Criza epileptica* (CE). In timpul crizei, intregul organism este aruncat, pentru scurt timp, intr-o stare de simpaticotonie (hiperstimularea sistemului nervos simpatic), retraind simptomele tipice fazei de conflict activ, cum ar fi transpiratie rece, extremitati reci, puls accelerat si greata. Intesitatea si durata acestei crize pre-programate este determinata de intensitatea si durata conflictului precedent. Atacurile cardiace, accidentele cerebrale, crizele de astm si cele epileptice sunt doar cateva exemple ale acestui crucial punct de revenire. Tipul de criza depinde intotdeauna de natura conflictului si de zona cerebrala corespunzatoare implicata.

Dupa ce edema cerebrala a fost impinsa afara, tesutul conectiv ce ofera suport structural neuronilor se reface in zona respectiva, pentru a restabili functiile celulelor nervoase care au fost afectate de socul datorat conflictului (DHS). Aceasta acumulare naturala este ceea ce medicina conventionala denumeste *tumoare cerebrala*, aceasta veste avand consecinte cumplite asupra pacientului. Dr. Hamer a stabilit, in 1981, ca *tumoarea cerebrala* nu este o boala in sine, ci un simptom al fazei de vindecare, care se desfasoara paralel si la nivelul organului afectat (controlat de la nivelul creierului din zona sa specifica care se afla simultan in faza de reparare). Astfel ca *Metastazele cerebrale* de fapt nu exista nici ele.
**
*TERAPIA GNM (pe scurt)*
Primul pas in terapia GNM este sa oferi o intelegere a naturii biologice a simptomului, de ex: un anumit tip de cancer, in relatie cu cauzele sale pihice. O tomografie si un istoric medical complex sunt de asemenea vitale pentru a determina daca pacientul este inca in faza activa a conflictului, sau deja se vindeca. Daca este inca in faza activa, atentia trebuie indreptata asupra identificarii motivului socului initial DHS si dezvoltarea unei strategii pentru rezolvarea conflictului. Este cruciala pregatirea pacientului si informarea lui despre simptome si despre procesul vindecarii si eventualele complicatii ce pot aparea. Simptomele sunt foarte previzibile! Descoperirile Dr-lui Hamer ne furnizeaza, pentru prima oara in istoria
medicinei, un sistem sigur care ne permite nu numai sa intelegem, dar si sa prezicem dezvoltarea si simptomele oricarei boli. Aceasta este adevarata medicina preventiva, un aspect al GNM care cu greu poate fi dezbatut suficient. Adevarata preventie necesita intelegerea cauzelor reale ale bolii si aceasta este exact ceea ce cercetarile Dr-lui Hamer furnizeaza in detaliu.

Intelegand cele "*Cinci Legi Biologice*" ale cauzei si ale procesului de vindecare al bolii, ne putem elibera de teama si panica ce deseori apar odata cu instalarea unor simptome. Aceasta cunoastere este mai mult decat putere. Ea poate salva vieti.
**
*Despre Autor: Caroline Markolin, Ph.D.,
* Pentru mai multa informatie despre GNM vizitati
http://germannewmedicine.ca.
*Articolul a fost publicat pentru prima oara in: EXPLORE! Vol. 6 /Nr. 3 - May 2007
…………………………………………………………………………………………………………….
http://www.pilhar.com/ (lb. germ.)
http://germannewmedicine.ca/documents/welcome.html (lb. engl.)

Popular Posts

top navigation

       
   

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123