9/24/2008

Coaja de lamaie sau portocale - tratate cu substante chimice

Un comentariu:
Citricele sunt aduse din ţările de origine în containere speciale. Pentru a fi protejate de boli, pe parcursul transportului şi în timpul depozitării, coaja lor este tratată cu substanţe chimice care, în mod normal, nu afectează pulpa fructelor. Substanţele cu pricina n-au miros, deci nu pot fi detectate. Conform Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România, ele nu prezintă nici un pericol dacă nu sunt înghiţite. Cu alte cuvinte, dacă nu consumăm şi coaja e ok.
În România însă, foarte multe gospodine folosesc, pentru a da aromă prăjiturilor, coaja rasă de portocale sau lămâi, de multe ori păstrată o vreme în zahăr. Astfel, substanţele cu care au fost tratate fructele ajung direct în preparatele noastre, fiind un pericol în special pentru cei mici. Aceştia pot fi afectaţi prin apariţia unor intoxicaţii sau alergii. Efectele produse de substanţele din coaja citricelor:
* E 230 Difenilfenol - Conservant artificial. Este un pesticid care împiedică dezvoltarea mucegaiurilor pe coaja fructelor. Se recomandă spălarea mâinilor după cojirea unui fruct tratat cu E 230. Testele de laborator au demonstrat că, atunci când este îngurgitat în concentraţii mari, poate provoca sângerări interne. Doza maximă admisă este de 0,1 mg / kg corp.
* E 231 Ortofenilfenol - conservant de suprafaţă. Poate produce alergii la contactul cu pielea, îndeosebi la copii. Doza maximă admisă este de 0,2 mg / kg corp.
* E 233 Tiabendazol - fungicid utilizat pentru suprafaţa fructelor. Doza maximă admisă este de 0,1 mg / kg corp.
Informaţiile pe care vi le-am prezentat au fost publicate de un grup de cercetători de la Universitatea din Wageningen, Olanda, în colaborare cu profesori din cadrul Universităţii Dunărea de Jos, din Galaţi.
Informatiile au fost preluate de pe: http://andilandi.ro/mambo/content/view/201/50/

9/16/2008

Ghiozdanele grele distrug coloana

Niciun comentariu:
Unii medici afirmă că elevii care poartă genţi de şcoală ar trebui să facă zilnic un sfert de oră de exerciţii fizice pentru întărirea musculaturii spatelui


Medicul primar Rodica Bulf, specialist în balneo-fizioterapie, spune că, în ultimii ani, scoliozele din cauza ghiozdanului purtat necorespunzător s-au înmulţit.
Cea mai frecventă deformare a coloanei vertebrale produsă de ghiozdane este scolioza. Medicul primar Rodica Bulf, specialist în balneo-fizioterapie şi recuperare medicală la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, explică din ce cauză ajung elevii să dezvolte această afecţiune.

Adevărul : Care sunt bolile pe care le provoacă un ghiozdan nepotrivit?
Rodica Bulf: În primul rând, avem deviaţiile de coloană, care se produc în momentul în care ghiozdanul este purtat asimetric. Este vorba de acele ghiozdane de mână, care se poartă într-un singur braţ, dar şi de ghiozdanele pentru ambii umeri, dar care sunt purtate tot pe un singur umăr. Mai există şi ghiozdanul pe diagonală, care iarăşi provoacă afecţiuni ale coloanei.
Cum trebuie purtată corect geanta pentru şcoală?
Chiar dacă ghiozdanul este corespunzător şi se poartă corect pe ambii umeri, am observat că ele au acele barete care atârnă undeva foarte jos la nivelul spatelui şi atunci, ca să nu scape ghiozdanul, copilul are tendinţa să-şi adune umerii şi să facă poziţii cifotice. Bineînţeles că, iniţial, ele pot fi cifo-scolioze foarte uşoare, dar o atitudine permanentizată devine de-a dreptul scolioză.

Câte kilograme ar trebui să care un copil?
10% din greutatea corpului. De obicei, sunt puţini copiii foarte mici care îşi duc singuri ghiozdanele. Abia din clasa a cincea încep problemele. Vârsta cuprinsă între 9 şi 12 ani este cea mai critică, pentru că atunci apare perioada de prepubertate şi pubertate. Atunci copiii cresc în înălţime şi capătă deviaţii destul de frecvente ale coloanei vertebrale.

Care e poziţia ideală a ghiozdanului?
Ghiozdanul de spate se pune în prima jumătate a spatelui şi eventual partea care face corp comun cu spatele să fie mai dură. Pentru că în momentul ăla se creează o anumită stabilitate ghiozdanului şi copilul stă mai corect şi mai frumos. Am observat că cel puţin 70% din şcolarii care vin cu cifo-scolioze au o poziţie defectuoasă de menţinere a ghiozdanului pe timpul drumului de la şcoală acasă şi de acasă la şcoală.
Cât de bune sunt ghiozdanele pe roţi?
Un ghiozdan pe roţi are o greutate redusă de tracţiune. Dar este o manevră asimetrică, pentru că se foloseşte o singură mână. Dar, repet, greutatea este redusă.
Cum au evoluat scoliozele?
Numărul cazurilor de cifo-scolioză au crescut comparativ cu numărul de cazuri din urmă cu 17 ani. Eu cred că numărul a crescut pentru că şi depistarea în prezent e mai bună.
Există un remediu pentru purtatul ghiozdanului?
Există exerciţii speciale pentru creşterea trunchiului în concordanţă cu musculatura abdominală. Dacă fiecare copil ar face 15 minute de mişcare acasă, cred ca s-ar diminua foarte mult efectele unui purtat defectuos de ghiozdan.
Cât de gravă e o scolioză pe care o capeţi la vârstă mică?
Scolioze cu adevărat foarte grave fac puţini copii, însă scolioze uşoare au foarte mulţi. O scolioză gravă poate să fie determinată iniţial dintr-o postură necorespunzătoare, dar poate ajunge până la corset şi intervenţie chirurgicală. Sunt mulţi copii care poartă corset. Nu există o rezolvare 100% a unei scolioze grave.
Aveţi o alimentaţie recomandată pentru copiii pasibili de scolioză?
Alimentaţia trebuie să fie bazată pe fructe şi legume, care ne asigură vitamina C, necesară la absorbţia calciului în tractul digestiv. Copiii trebuie să aibă şi o alimentaţie bogată în lactate. Mai ales în perioada şcolară trebuie să le administrăm calciu şi vitamina D.

15 mari pericole care pot distruge omenirea

Niciun comentariu:

Consumul mondial a depăşit producţia, ceea ce ar putea da naştere unui
conflict social la scară mondială, arată un raport recent.
Instabilitatea
socială şi violenţele generate de preţurile în creştere la energie şi alimente,
ineficienţa autorităţilor, penuria de apă, schimbările climatice, deşertificarea
şi intensificarea migraţiei sunt pericole care ameninţă omenirea pe termen
scurt.
Aceasta este concluzia raportului pe 2008 al Centrului Internaţional
de Cercetare "Millennium Project" din cadrul ONU. Raportul identifică 46 de
ţări, cu o populaţie de 2,7 miliarde de persoane, care se confruntă cu un risc
sporit de conflicte armate şi alte 56, cu o populaţie de 1,2 miliarde de
locuitori, care riscă instabilitatea politică.
Documentul avertizează că, în
ultimii ani, consumul mondial a depăşit producţia, iar factorii aflaţi la
originea creşterii preţurilor la alimente par să fie unii pe termen lung.
Lipsa apei ar putea afecta 3 miliarde de oameni până în 2025.


Criza alimentară afectează în prezent 37 de ... 46 de ţări cu o populaţie de 2,7 miliarde de oameni se confruntă cu un risc de conflicte armate în următorul deceniu, iar alte 56 sunt ameninţate de instabilitate politică

Jumătate din populaţia globului este vulnerabilă în faţa crizei energetice, penuriei de alimente şi apă sau schimbărilor climatice, relevă un raport recent.
Instabilitatea socială şi violenţele generate de preţurile în creştere la energie şi alimente, ineficienţa autorităţilor, penuria de apă, schimbările climatice, diminuarea rezervelor de energie şi alimente, deşertificarea şi intensificarea migraţiei sunt pericole care ameninţă omenirea pe termen scurt.
Aceasta este concluzia raportului pe 2008 al Centrului Internaţional de Cercetare "Millennium Project", din cadrul ONU.
În pofida acestor previziuni sumbre, raportul subliniază că „progresul înregistrat de ştiinţă, tehnologie, educaţie, economie şi administraţie ar putea permite lumii să funcţioneze mai bine".
Potrivit raportului, Centrul american pentru analize navale a identificat 46 de ţări, cu o populaţie de 2,7 miliarde de persoane, care se confruntă cu un risc sporit de conflicte armate, şi alte 56, cu o populaţie de 1,2 miliarde de locuitori, care riscă să fie afectate de instabilitate politică.

14 conflicte în prima parte a lui 2008

Până la jumătatea anului 2008 au avut loc 14 conflicte, soldate cu cel puţin 1.000 de morţi, dintre care cinci în Africa, patru în Asia, două în America, două în Orientul Mijlociu şi unul contra „extremismului mondial", arată raportul.
Raportul, bazat pe estimări ale FAO (organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură), menţionează că 37 de ţări se confruntă cu o criză alimentară din cauza creşterii cererii în ţările în curs de dezvoltare, a creşterii preţului la energie, a utilizării de culturi necesare producţiei de biocarburanţi, a costurilor la îngrăşăminte şi a speculaţiilor pieţei.

Ciocniri sociale de anvergură

Preţul la alimentele de bază s-a dublat în întreaga lume, relevă raportul. În cazul cerealelor, precum grâul sau orezul, preţurile au crescut cu 129% faţă de 2006.
„Cu peste trei miliarde de persoane trăind cu mai puţin de doi dolari pe zi, un conflict social mondial pe termen lung pare inevitabil în absenţa politicilor serioase privind alimentaţia, a progreselor ştiinţifice şi a schimbărilor alimentare", avertizează raportul.
Populaţia mondială urmează să depăşească 6,7 miliarde şi să atingă 9,2 miliarde în 2050, după care va urca la 9,8 miliarde, urmând apoi să coboare la 5,5 miliarde în 2100, potrivit previziunilor ONU.

Nevoia de hrană se va dubla până în 2013

Documentul avertizează că va fi nevoie de o cantitate dublă de hrană până în 2013, ceea ce va necesita mai multă apă, mai mult teren agricol şi mai multe îngrăşăminte. În ultimii ani, consumul mondial a depăşit producţia, subliniind că factorii aflaţi la originea creşterii preţurilor la alimente par să fie unii pe termen lung.
Apa este una din provocările majore. 700 de milioane de persoane suferă în prezent de penurie de apă, iar cifra ar putea depăşi trei miliarde de persoane până în 2025. Pe plan energetic, cererea mondială s-ar putea dubla în 20 de ani.
Raportul recomandă noi soluţii agricole, precum o reţea mai eficientă de irigaţii sau studii genetice pentru dezvoltarea de acvaculturi sau de specii rezistente le secetă.
În ceea ce priveşte încălzirea globală, raportul avertizează că Africa va fi continentul cel mai afectat, chiar dacă are cea mai mică contribuţie la generarea acestei probleme. Teritoriile din sudul continentului ar putea pierde 30% din culturile agricole până în 2030.
„Millennium Project" este o reţea mondială de instituţii din peste 100 de ţări, înfiinţată la iniţiativa Federaţiei Asociaţiilor din cadrul ONU.

3 miliarde

- de oameni ar putea fi afectaţi de criza apei până în 2025

Cele mai vulnerabile ţări ale lumii

Fie că este vorba despre o criză alimentară neaşteptată sau despre un uragan devastator, cele mai fragile state ale lumii sunt şi cele mai expuse în faţa dezastrelor.
Indexul statelor eşuate 2008, realizat de revista americană "Foreign Policy" identifică cele mai vulnerabile ţări în faţa pericolelor care ameninţă omenirea. FP a ierarhizat 177 de state, folosind 12 indicatori sociali, economici, politici şi militari.
Somalia îşi revendică poziţia deloc de invidiat de statul cu cel mai mare risc de eşec. Într-un fel, Somalia a eşuat deja, deoarece nepopu­larul guvern de tranziţie nu are control nici măcar asupra străzilor din Mogadishu - cu atât mai puţin asupra restului ţării.
Frământările din Mogadishu din acest an sunt ecoul potestelor cauzate de preţul alimentelor ce au erupt pe aproape toate continentele în ultimul an.

Africa Subsahariană, cea mai sensibilă

Haosul de aici este în general eclipsat de dezastrul umanitar din Darfur (Sudan), o situaţie ce iese în evidenţă prin remarcabila lipsă de progres.
Africa Subsahariană este zona unde există şapte dintre cele mai vulnerabile 10 state din acest an.

Situaţie disperată şi în Irak

În Irak, situat pe locul al cincilea în index, situaţia disperată a aproape 4 milioane de oameni alungaţi din casele lor, starea extrem de proastă a serviciilor publice şi discordia dintre facţiunile religioase nu dau semne de îmbunătăţire.
Creşterea securităţii şi progresul economic care s-au produs sunt dependente de factori fragili, pe termen scurt, care se pot destrăma în orice moment.

Ierarhizare

1. Somalia
2. Sudan
3. Zimbabwe
4.Chad
5. Irak
6. R.D. Congo
7. Afganistan
8. Coasta de Fildeş
9. Pakistan
10. Republica Centrafricană
11. Guineea
12.Burma
13. Haiti
14. Coreea de Nord
15. Etiopia(Sursa: Foreign Policy)

15 provocări la scară planetară
Raportul "Millenium Project" menţionează 15 provocări la nivel mondial, de la apa potabilă, energie, crima organizată până la chestiuni de etică. Ele reprezintă domenii cruciale în care este nevoie de acţiune politică imediată şi pe parcursul următorului deceniu.
Cercetările au descoperit că cele mai importante provocări sunt transnaţionale şi interdependente, în sensul că orice progres în rezolvarea uneia dintre provocări ajută la rezolvarea celorlalte. Ele nu pot fi rezolvate de niciun guvern sau instituţie acţionând pe cont propriu şi necesită colaborare între guverne, organizaţii internaţionale, corporaţii, universităţi şi ONG-uri. Mecanismele internaţionale care să se centreze pe aceste provocări lipsesc, afirmă raportul.

9/11/2008

Majoritatea fabricilor de bere din Romania folosesc un filtru care influenteaza calitatea berii

Niciun comentariu:
10 Septembrie 2008
Aproape toate fabricile de bere din Romania folosesc sisteme de filtrare cu kiselgur, roca sedimentara ce influenteaza calitatea berii, afectandu-i gustul, iar fierul continut de filtru oxideaza produsul, au declarat, pentru NewsIn, specialisti in sisteme de filtrare din industria alimentara."Utililizarea filtrelor cu kiselgur in industria berii are impact negativ asupra calitatii acestui produs, afectandu-i gustul. Compozitia chimica tipica a kiselgurului este 86% siliciu, 5% sodiu, 3% magneziu si 2% fier. Acesta din urma duce, in ce le mai multe cazuri, la oxidarea berii", a declarat Istvan Szommer, expert austriac in sisteme de filtrare din industria alimentara, care citeaza studii independente, printre care si cercetari efectuate la Universitatea din Berlin.In momentul de fata, in intrega lume, doar 15 producatori de bere au inlocuit sistemul de filtare cu kiselgur cu sisteme "kiselgur free", insa, in maxim cinci ani, sustine Andre Gtalid, managerul general pe Europa Centrala si de Est al Pall Corporation, companie multinationala specializata in filtre alimentare, "toate fabricile de bere vor renunta la filtrarea cu kiselgur".Istvan Szommer, specialist al Pall Corporation, a mentionat ca motivul pentru care fabricile de bere nu au renuntat inca la filtrarea cu kiselgur este reprezentat de costurile ridicate pe care le presupune schimbarea sistemului de filtrare. "Pentru o fabrica care produce un milion de hectolitri de bere pe an, investitia intr-un sistem de filtrare "kiselgur free" se ridica la trei milioane de euro", a spus reprezentantul Pall Corporation.Potrivit lui Szommer, aproape toate fabricile de bere din Romania folosesc sisteme de filtrare cu kiselgur, roca sedimentara silicioasa, formata prin depunerea unor alge microscopice monocelulare."Doua fabrici de bere din Romania au adoptat noile sisteme de filtrare - "kiselgur free", insa toate celelalte fabrici inca folosesc kiselgur la filtarea berii", a precizat, la randul sau, Andre Gtalid. Expertul a afirmat ca cele doua fabrici de bere care au implementat noul sistem de filtrare al berii, fara kiselgur, sunt Albacher, de la Sebes, si una dintre fabricile Heineken din Romania, cea de la Craiova. in tara noastra activeaza 27 de fabrici de bere.Directorul Institutului Roman de Cercetari Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi s-a aratat rezervat in ce priveste efectele pe care kiselgurul le poate avea asupra berii, sustinand ca, pe langa oxidarea produsului, exista posibilitatea ca utilizarea rocii in filtrare sa aiba consecinte si asupra sanatatii. "Filtarea berii cu ajutorul kiselgurului ma nelinisteste din cauza compozitiei acestuia. Varietatea si variabilitatea materiei prime din care se obtine berea poate interactioana cu acest tip de filtru. Prezenta in cantitati mari a silicatilor si a celorlalte substante din kiselgur ar putea afecta negativ produsul filtrat, implicit ar putea avea efect asupra sanatatii", a precizat, pentru NewsIn, Gheorghe Mencinicopschi.Cei doi specialislti in sisteme de filtrare subliniaza ca expunerea si intrarea in contact cu kiselgurul, care contine cristale de siliciu, poate cauza, in functie de durata expunerii, cancer pulmonar, disfunctii pulmonare, precum si silicoza.

Sursa NewsIn

Preluat de pe: http://www.sfatulmedicului.ro/Stiri_medicale/Majoritatea_fabricilor_de_bere_din_Romania_folosesc_un_filtru_care_influenteaza_calitatea_berii_818.html

9/01/2008

Cum influenţează muzica Rock psihicul omenesc?

Niciun comentariu:
După cum arată cercetătorii, puterea muzicii rock stă în pulsaţiile discontinue, în ritmurile care stârnesc o reacţie biopsihică a organismului ce poate influenţa funcţionarea diverselor organe ale corpului (în particular, „beat”-ul poate provoca accelerarea ritmului cardiac şi creşterea nivelului de adrenalină din sânge, precum şi stimulare sexuală).Dacă, de pildă, ritmul este de 1,5 bătăi pe secundă şi este însoţit de o accentuare puternică a infrasunetelor (15-30 Hz), poate provoca la om o excitaţie puternică. În cazul unui ritm de două bătăi pe secundă şi frcvenţe de acelaşi tip, ascultătorul cade într-o „transă” dansată asemănătoare celei narcotice. Formaţiile rock moderne lucrează în diapazoane mergând de la 80 000 Hz şi chiar mai jos. Intensitatea sunetului ajunge la 120 decibeli, deşi auzul omenesc este făcut pentru o intensitate medie de 55 decibeli. Avem deja de-a face cu un „asalt” decisiv asupra personalităţii. Au fost cazuri când excesul de frecvenţe înalte sau, dimpotrivă, joase a produs traume puternice creierului.La concertele rock sunt frecvente contuziile sonore, arsurile sonore, pierderile de auz şi de memorie. Este cu neputinţă să te expui vreme îndelungată acţiunii rock-ului şi să nu fii profund traumatizat psihoemoţional. În atare condiţii apare pierderea controlului aupra capacităţii de concentrare; slăbeşte semnificativ controlul aupra activităţii mintale şi a voinţei; apar porniri neînfrânate spre distrugere, vandalism şi răzvrătire, mai ales în adunările mari, unde psihocâmpul gloatei, amplificat de sus-menţionatele influenţei ale rock-ului, practic îl lipseşte pe om de individualitate, îl preface într-o parte a unei maşini dirijate de principii satanice.Precum vedem, muzica rock are o acţiune distructivă asupra personalităţii umane. Nu întâmplător numeroşi solişti rock sunt narcomani şi chiar satanişti pe faţă.
(DR. DMITRI AVDEEV, „De vorbă cu un psihiatru ortodox”, p.56-58)


Pentru a afla mai multe lucruri despre carti sau pentru a le comanda dati click pe titlu.

Mitropolitul Hierotheos Vlachos din Grecia

Psihologia existentialista si psihoterapia ortodoxa 


Iata o serie de carti scrise de Dr. Dmitri Avdeev, un excelent psihoterapeut din Rusia:

NERVOZITATEA - click pentru comanda






DIN ÎNŢELEPCIUNEA SFÂNTULUI ISAAC SIRUL

Niciun comentariu:
• Teama de Dumnezeu este începutul virtuţii. Şi se zice că ea este maică a credinţei şi vine în suflet, când se desparte mintea de grija celor lumeşi, ca să-şi adune din risipire gândurile sale, îndeletnicindu-se cu orânduirea vieţii de apoi.
• Slujind inima simţurilor, ea nu mai simte dulceaţa lui Dumnezeu.
• Cel ce umblă după cinste, nu poate scăpa de pricinile scârbirii.
• Nimic nu este mai potrivit pentru gonirea din suflet a obişnuinţelor celor vechi şi îndepărtarea amintirilor care se mişcă şi se ridică în trup, aprinzând o văpaie de tulburare, decât este scufundarea în setea de învăţătură şi urmărirea adâncimii de gânduri ale Sfintelor Scripturi. Când gândurile s-ar scufunda în dulceaţa gonirii după înţelepciunea cea strânsă în cuvinte,[…],omul ar lăsa în urmă lumea şi toate ale ei – şi le-ar uita şi ar şterge din suflet toate amintirile, care pun în mişcare imaginile materialităţii lumii, şi ar şterge imaginile acestea şi din nevoia obişnuitelor gânduri, cu care noi cercetăm firea.
• În măsura în care lipsesc din minte sfiala şi frica, i se dă pricină minţii să rătăcească mereu.
• Precum cumpăna nu se clatină uşor în suflarea vântului, dacă talgerile sunt îngreunate de greutăţi, tot astfel nu se clatină uşor mintea (cumpăna minţii), - chiar dacă ar încerca s-o clatine, - atunci când este îngreunată de teama de Dumnezeu şi de sfială. Şi cu cât în minte se măreşte lipsa de teamă de Dumnezeu, tot pe atât se schimbă şi se clatină mintea.
•Vrei să fii părtaş cu Dumnezeu în mintea ta, ca să primeşti simţirea acelei dulceţi, care nu este robită de simţuri? Agoniseşte-ţi ţie milostenia, şi când ea se va afla întru tine, va găti acolo chipul acelei sfinte frumuseţi, cu care tu ai asemănarea.
• Nu este altă cărare către dragostea duhovnicească, decât aceea care începe cu mila.
• Cel ce din proprie experienţă grăieşte despre virtute, îl face pe cel ce ascultă, părtaş al virtuţii lui, ca şi cum i-ar împărtăşi câştigul negustoriei lui.
• Să iei aminte cu de-amănuntul la orice spor, care se lucrează în tine, fie la arătare, fie în ascuns.
• Nimic nu ne îndepărtează în aşa măsură de comorile înţelepciunii şi de cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu, cum o fac râsul cu vorbărie şi neluarea în seamă cea cu îndrăznire; şi aceasta este meşteşugul dracului curviei.
• (1Cor.3,16): “Biserică a Lui suntem”. Să curăţim deci Biserica Sa, precum şi El este curat ca să binevoiască a se sălăşlui întru Dânsa. Şi s-o tămâiem cu tămâia încetării voinţei prin rugăciunea curată din inima(a inimii pe care n-o poate face părtaşul mişcărilor celor dese ale lumii.) Şi astfel sufletul va fi umbrit de norul slavei lui Dumnezeu, şi lumina măririi Lui va străluci înlăuntrul inimii.
• Scaldă faţa ta cu plânsul ochilor tăi, ca, să se odihnească peste tine Duhul Sfânt şi să te spele pe tine de tina răutăţii tale.
• Cheamă pe Maria şi pe Marta, ca să te înveţe cuvinte tânguitoare.
• Păzirea limbii nu numai trezeşte mintea către Dumnezeu, ci ajută şi la înfrânare.
• Adevărat este cuvântul Domnului pe care l-a spus El, că nu poate nimeni să-şi câştige dragostea de Dumnezeu odată cu pofta de lume, nici să-şi câştige părtăşie cu Dumnezeu cât timp este părtaş al lumii, nici să aibă grijă şi de lume şi de Dumnezeu.
• Din faptul că-i trimite Dumnezeu necazuri , cunoaşte omul că se îngrijeşte Dumnezeu de el.
• Pe cei care petrec întru ispite nu-i lasă Providienţa să cadă în mâinile vrăjmaşilor.
• Un suflet cu frică de Dumnezeu nu se teme de nici o păgubire tru-pească. Pentru că un asemenea suflet nădăjduieşte întru Domnul de acum şi până în veac.
• O minte turburată nu poate scăpa de uitare. Şi uneia ca aceasta înţelep-ciunea nu-şi deschide uşa.
• Păzeşte Domnul paşii celui ce se teme de păcate şi mila lui Dumnezeu î-l ţine în clipa poticnirii.
• Cine crede că păcatele sale sunt mici, cade în altele mai mari, şi înşeptită osândă va lua.
libris.ro
carturesti.ro

Popular Posts

OOKE

ookee.ro

top navigation

       
   
interlink.ro

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123

 
Copyright ©2016 Pagina de Folos • All Rights Reserved.
Template Design by BTDesigner • Powered by Blogger