10/26/2009

Declaratia unei victime Gardasil

Niciun comentariu:


7/31/2009

sejur.mamaia.2009.amintiri foto

Un comentariu:
Nu doresc sa povestesc cum a fost la mare, ce am facut, cum ne-am cazat... Voi posta doar cateva poze mai interesante cu mici mici comentarii.
familia mea:
eu - Constantin, Nicoleta sotia mea si micutul Serafim - pruncul nostru


cani colorate si breloguri

Original American Donuts
gogosi americane


Mimu
Noroc mimule! Serafim ma cheama!

Măi, măi, prunc mic

pui mic la orizont!

Poveste spuchi
Doua personaje pe care nu am reusit sa le identific. Poate Luceafarul si fata cea frumoasa, poate intruchiparea raului cautand sa hipnotizeze reprezentanta puritatii, fata in alb. Am facut si un mic filmulet pe care nu am reusit sa il postez pe video blogger încă.


Păpuşa mişcătoare uriaşă
păpuşa "face ture" prin statiunea Mamaia


detaliu

5/30/2009

Recomandari pentru pelerini

Un comentariu:
In orice pelerinaj ati merge sa aveti la dumneavoastra:
  • un pachetel de mancare
  • o umbrela
  • niste schimburi
  • niste haine mai groase chiar si pe timp de vara (sunt unele zone unde este frig si vara in special noaptea)
  • niste medicamente (de stomac, de dureri de cap, antivirale)
  • o carte
  • pomelnice gata facute sau foi albe pe care sa faceti din masina pomelnicele pentru a castiga timp
  • un telefon mobil
  • un ceas
  • bani ches
  • card bancar (in caz de ramaneti fara bani, sa va poata trimite cineva de acasa prin banca pe card)
Alte lucruri utile:
  • sa mergeti cu grupul
  • daca doriti sa mergeti undeva sa anuntati conducatorul grupului pentru ca sa nu va pierdeti
  • sa faceti de acasa sau din masina pomelnicul
  • sa respectati rugamintile conducatorul de grup pentru o buna incadrare in timp (la orele de masa sau la cazari)
  • sa nu fiti "Gica Contra"
  • sa fiti atenti la incadrarea dumneavoastra in timp. Vi se va da un timp de sedere la manastire. Sa nu depasiti timpul. E urat cand asteapta un autocar intreg o persoana care nu mai apare
  • cand vorbeste maica sau parintele ghid sa nu vorbiti sau sa va plimbati prin biserica chiar daca nu va intereseaza. Este sfidator.

5/28/2009

Amintiri de la primul meu pelerinaj in Ucraina

Niciun comentariu:

Se petrecea acum 5 ani. Terminam anul 1 de Facultate si aproape un an de ASCOR. Mi-am dorit mult sa ajung in Ucraina la Lavra Pecerska, mai mult decat in Athos. Citisem in seminar viata Sf. Paisie Velicikovski, o viata impresionanta. Dar de retinut a fost ca manastirea lui de metanie adica manastirea unde a intrat prima data a fost manastirea Lavra Pecerska din Kiev. Spre dezamagirea lui, starea duhovniceasca in manastire era la pamant. Pleaca in Athos unde intalneste acelasi lucru. Se astepta sa gaseasca un batran induhovnicit care sa il calauzeasca pe cararile monahismului. Nu a gasit. Descopera insa scrierile sfintilor parinti din bibliotecile manastirilor si urmeaza intru totul sfaturile lor. Ajunge sa primeasca el insusi ucenici. E nevoit sa plece in Romania. Ajunge la Dragomirna cu o mare parte din ucenicii lui din Athos. Aici incepe sa traduca din greaca in romana cartile sfintilor parinti. Sunt binecunoscute si cantarile bizantine mostenite de la obstea lui. Bucovina cade sub ocupatie austro-ungara si e nevoit sa se mute cu obstea la M-rea Secu. Se inmultesc ucenicii iar manastirea a devenit neincapatoare. Este mutat la manastirea Neamt. Astazi, la M-rea Neamt se pot gasi moastele unui sfant necunoscut care se banuieste a fi Sf. Paisie Velicikovski.

Sa revenim la pelerinajul din Ucraina. Mi-am dorit atat de mult incat am incercat sa organizez eu unul cu toate cu nu ma pricepeam. Dar am facut ce m-am priceput. Am propus pelerinajul, iar prin cineva care a mai organizat in Ucraina, s-a facut realitate visul meu.
Nu mai trecusem niciodata granitele tarii. Am trecut vama pe la Siret. Imediat ce am trecut vama in Bucovina noastra pierduta, ne-am coborat din masina. M-am simtit la mine acasa, in tara mea, cu toate ca eram deja in Ucraina. Am vazut frumosii codri de fagi de la care se si trage numele de Bucovina.

Am ajuns in Cernauti. Aici a facut bunicul meu facultatea de teologie. Bunicul meu a fost preot. Dumnezeu sa il odihneasca! Mi-a povestit de viata lui aici la Cernauti. Am fost extrem de dornic sa vad acest oras mitic. Frumos. Frumos. Dar trist, trist. Sa auzi pe pamantul romanesc liba rusa... Sa observi ca asfaltul era plin de cratere, iar masinile de transport in comun erau niste rable care stateau sa se dezmembreze in mers... Trist. Rusii lasase Cernautiul nostru in paragina probabil de frica ca daca il vor pierde, nu avea rost sa investeasca in el. Azi am ineles ca s-au schimbat lucrurile. La catedrala din Cernauti se canta corala in limba ruseasca si prea putin in romana. Trist. La iesire m-am inalnit cu un fost coleg de al meu de seminar, preot la catedrala. Bucurie de nedescris.

Ne-am continuat drumul la Universitatea din Cernauti. Aici, a fost la inceput resedinta Mitropolitana a Mitropoliei Bucovinei. Da! Mitropolie! Tot aici a fost pe langa mitropolie si facultatea de teologie ortodoxa. Drept dovada, stateau turnurile a doua biserici una a Mitropoliei si una a facultatii. Am intrat cu emotie in Universitate prin amabilitatea portarului. O mica spaga pentru ca nu era ora de vizita. Calcam cu fiori in facultatea unde a invatat bunicul meu. Nu era nimic schimbat. Nimic modernizat. Ne-am asezat in bancile amfiteatrului.

KIEV


Cel mai frumos oras pe care l-am vazut in viata mea! Un oras foarte bine organizat unde nu vei intalni aglomeratie cu toate ca este mult mai mare decat Bucurestiul. Am ramas impresionat de curatenia care se pastreaza in acest oras. Aveam si eu o coaja de banana de care vroiam sa scap asa ca orice roman. Mi-a fost oarecum sa o arunc pe aiurea vazand curatenia aceea exemplara. Dar sa nu credeti ca erau multe cosuri de gunoi... NU! Din contra m-am plimbat mult si bine cu coaja de banana in mana pana am gasit un cos de gunoi! Bravo!
Lavra Pecerska. Nu am crezut ca poate exista asa ceva. Zici ca erai in rai. Cuvintele de lauda oricat de multe s-ar aduce totusi nu pot exprima frumusetea ce am intalnit-o. Rai. Biserici marete cu cupole aurite cu altare suprapuse unde se slujea sfanta liturghie zilnic de vreo 10 ori pe zi, dar nu la acelasi altar. Se savarsea liturghia din ora in ora la cate un altar. Am observat un lucru intre multe altele: la liturghie calugarii de acolo nu se mai clintesc din loc, nu se mai misca. La noi, si calugarii si noi credinciosii ne mai trecem de pe un picior pe altul, ne mai sprijinim de un perete, de strana... Ei nu! Stana de piatra!
Am coborat in pesteri. Doua pesteri luuuuungi cu sute de sfinte moaste la inchinare. Nu aveai timp sa mai faci plecaciune sau sa mai citesti ce sfant e. Doar sarutai sfantul si tot nu se mai terminau... Aici sunt si mici altare ale Sf. Antonie si Sf Teodosie incepatorul vietii de obste. Am prins si o liturghie la un astfel de altar. Impresionant! Sfinti. Multi sfinti. Afara de sfintii ale caror moaste erau puse spre inchinare, mai existau si mici chiliute cu o ferestruica si o icoana. Acolo s-au nevoit sfinti zavorati. Icoana de la ferestruica era icoana lor, iar moastele fiecaruia era in mica chiliuta. Sa nu va inchipuiti ca acea mica chilie era una normala. Nu aveau loc sa stea in picioare, ci numai in genunchi. Ajunsesera acesti oameni la un asemenea grad de sfintenie incat nici nevoi fiziologice nu mai aveau. Caci odata zavorati acolo nu mai ieseau pana la moarte. Tot aici se spune ca au fost ascunse moastele sfinei Teodora de la Sihla. Insa se spune ca le-au mutat la m-rea Vovidenia tot din Kiev. Am mers si la aceasta manastire dupa Sf. Teodora. Undeva la subsol sub o racla se vedeau ascunse niste moaste. Cand au auzit maicile de aici ca vorbim de Sf. Teodora au stins lumina. Asa ca nu am mai avut acces aici... Pacat! La m-rea aceasta era o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului a carei chip s-a imprimat miraculos pe sticla. Mai erau si cateva sfinte moaste, dar nu mai retin a cui erau.
Am fost si la Sf. Teofil cel Nebun pentru Hristos si la Sf. Dositeea care in viata ei s-a prefacut ca era calugar. Am mers si cu metroul cu care am trecut peste Nipru.
Se vedea o statuie maaaare cu o sabie ridicata spre cer. Pelerinii spuneau ca se numeste "Mama Rusie". Se zice ca statuia a fost ridicata de comunisti. A fost proiectata sa fie mai inalta decat turnul cel maaaaare al M-rii Lavra Pecerka. Insa nu bine au ridicat statuia ca s-au adunat deodata niste nori negri de furtuna care au fulgerat sabia indreptata spre cer a statuii injumatatindu-o. Daca veti ajunge la Kiev, veti observa ca sabia e doar jumatate.
Langa Lavra, un muzeu militar in aer liber. Superb.
Catedrala Sf Sofia, replica a celei de la Constantinopol. O bijuterie. Se platea intrare si la poarta si la intrarea in biserica. Aici nu se mai slujea. Era doar pe post de muzeu. Pacat dar impresionant. Extrem de impresionant. Ce arhitectura...!
Centrul orasului... superb. Nu pot exprima. La subsolul centrului era un maaaare city mall.
Amintiri sunt multe dar va las curiozitate sa descoperiti dumneavoastra frumusetile Ucrainei. Organizam cu ajutorul lui Dumnezeu un pelerinaj in Ucraina anul acesta 1-5 iulie. Mai multe detalii puteti gasi la adresa aceasta:



4/26/2009

Pelerin sau turist? Folosul pelerinajelor

2 comentarii:

Fiecare om cu viziunea sa despre ce inseamna un pelerinaj. Unii merg in pelerinaje ca sa se relexeze, altii pentr u ca merge prietenul sau iubita sau un cunoscut, altii ca nu au mai fost niciodata intr-un pelerinaj sau intr-o excursie cu grup organizat, altii merg ies pentru prima oara din orasul propriu, altii merg din dragoste sau evlavie pentru cele sfinte, altii urmaresc folosul lor duhovnicesc, altii nu au un scop anume, altii cred ca vor intalni cerul pogorat pe pamant, altii asteapta minuni si altii confunda pelerinajul cu excursia sau cu un turism oarecare. Dar in genere, multi nu stiu cum sa se raporteze la un pelerinaj.

Unele persoane asa zis "credincioase" cred ca folosul duhovnicesc vine in mod direct de la organizatori care ar trebui sa detina un izvor nesecat de har dumnezeiesc. Daca, considera ei, ca nu s-au folosit duhovniceste, toata vina o poarta organizatorul care i-a fost un obstacol, un bolovan rasturnat la mormantul sufletului sau din care ei asteapta sa invieze miraculos fara nici un efort. Pentru a raspunde acestei categorii de „pelerini”, acestia ar trebui sa stie ce inseamna cuvantul „duhovnicesc”. Acest cuvant nu tine de miracol, de fantastic, de suprafiresc sau suprapamantesc. Acest cuvant vine de la „DUH”, de la „Duhul Sfant”, de la „Duhul lui Dumnezeu”. Omul duhovnicesc este omul care pastreaza intru sine Duhul Sfant a lui Dumnezeu, este omul care traieste dupa voia lui Dumnezeu in toate zilele vietii sale, este un om cu viata sfanta. Sfintii Parinti ne invata ca Duhul lui Dumnezeu se salasluieste in inimile curate, sincere si smerite. Vezi Psalmul 50: „Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi”. Isus fiul lui Sirah spunea: „Din prisosul inimii graieste gura”, iar in ala parte in Sf. Scriptura: „Din vistieria inimii Sale, scoate omul gandurile cele bune sau rele”. Sf. Serafim de Sarov invata ca Duhul Sfant este atat de sensibil, incat fuge foarte repede de la omul care pacatuieste. Nu este vorba aici de harul primit prin Sf. Botez care ramane toata viata in om, omul lipsindu-se de acesta doar in cazul in care ar cadea in erezie. Sf. Serafim vorbeste de manifestarile simtite ale harului pe care omul le poate simti si trai in inima sa. Sunt niste trairi profunde pe care le pot simti doar oamenii care imbratiseaza adevarata smerenie si adevarata cainta pentru pacatele lor. Niciodata un om cartitor, permanent nemultumit, un om care nu se multumeste cu putin si vrea tot mai mult, un om care isi cauta dreptatea si se considera deasupra celorlalti, nu va avea trairi duhovnicesti pentru ca Duhul lui Dumnezeu nu se apropie de inima celui mandru. Inima lui este prea plina de sine insusi, si nu mai are loc si Dumnezeu in ea. Acest om se raporteaza complet gresit la Dumnezeu. Crede ca Dumnezeu ii este lui dator si nu invers. Nu crede ca Dumnezeu il poate mustra vreodata pe el prin cineva deoarece dupa mintea lui, el nu are pacate dupa cum si marturiste la spovedanie: „Eu? Nu am pacate parinte! Nu am batut pe nimeni, nu am omorat pe nimeni, nu am furat, nu am...”. Toata lumea ii este lui datoare. El are doar drepturi, indatoriri prea putine. Vorba Mantuitorului: „Nu puteti sluji la doi domni si lui Dumnezeu si lui Mamona (diavolului, argintului)!!!”

Un pelerin care doreste sa se foloseasca duhovniceste in urma unui pelerinaj, trebuie sa gandeasca profund la pacatele sale, sa CONSTIENTIZEZE ca omul e pamant, ca e supus stricaciunii. Sa inceteze a se fali si sa incerce sa se gandeasca la propriile greseli. Smerindu-se si caindu-se de pacatele sale si apropiindu-se cu frica si cu cutremur si cu dragoste de sfintele manastiri, de sfintele icoane sau sfintele moaste si ascultand cu luare aminte la cuvintele ghizilor calugari sau maici ale manastirii. Sa caute sa isi cultive duhul. Sa caute se vada lucrarea lui Dumnezeu in istorie, lucrarea lui Dumnezeu cu acea manastire sau cu oamenii care au vietuit in ea. Sa incerce dealtfel sa vada si in viata sa lucrarile lui Dumnezeu, sa-i multumeasca lui Dumnezeu si sa ii ceara in continuare ajutorul si mila Sa. Am avut un astefel de caz intr-un pelerinaj in judetul Neamt. Eram la Manastirea Sihastria. Un calugar ne-a facut ghidajul si pe langa ghidaj ne-a tinut si un cuvant de folos. O tanara care nu prea le avea cu Biserica a fost profund impresionata de cuvintele parintelui. Se smerise atat de mult incat ii daduse lacrimile. Am vazut-o dar nu i-am zis nimic. Eram fericit ca cineva se folosea duhovniceste cu adevarat. Cand am ajuns in autocar, mare mi-a fost mirarea cand o fata pe care eu o stiam ca este credincioasa, bisericoasa imi reproseaza ca am stat mult cu acel parinte, ca el a vorbit aiurea, ca ea s-a plicitisit si nu s-a folosit. Atunci mi-am dat seama cat de falsi sunt unii oameni! Credem ca daca mergem mereu la biserica suntem si bineplacuti in fata lui Dumnezeu! Nu a zis oare Mantuitorul: "Nu tot cel ce zice Doamne Doamne va intra in Imparatia lui Dumnezeu!"

Intr-un pelerinaj nu se va gasi intotdeauna confortul de zi cu zi. Cazarile se fac in genere la manastiri. Unele au conditii mai bune, altele mai proaste dupa starea financiara a fiecarei manastiri. Pelerinii nu trebuie sa se astepte la conditii de lux. Cine doreste conditii de lux trebuie sa ia in considerare ca o cazare la un hotel ajunge de la 50 la 150 de lei pe noapte de persoana. In general preturile pelerinajelor sunt mai mici pentru a fi accesibile cat mai multor oameni, pentru ca sa se poata folosi duhovniceste cat mai multi. Se pot organiza si pelerinaje cu cazari si mese de lux la Hoteluri si Restaurante, dar cine si-ar mai permite? Intr-adevar se contabilizeaza tot efortul fizic si financiar facut de un crestin pentru a merge la o manastire. La Dumnezeu nimic nu ramane nerasplatit!

Intr-un pelerinaj pot aparea si evenimente nu prea placute. Spre exemplu la o manastire ar fi trebuit sa se serveasca masa si maicile sau parintii s-au imbolnavit sau au uitat pur si simplu ca au promis sa puna masa pentru un anumit grup de pelerini. Pelerinii sunt descoperiti cu o masa. In acest caz nu trebuie sa se enerveze si sa faca crize de furie ca ei au platit! Sunt unele manastiri unde nici macar nu se plateste masa!!! Aceasta situatie trebuie luata ca atare. Se va opri ori la un restaurant ori intr-o piata de unde se vor cumpara alimente. Nu e sfarsitul lumii!!!

Cazare proasta intr-un loc? Iar furie, nervi, tulburare? Dupa cum spuneam fiecare manastire dupa posibilitatile ei. Vor comfort? Drum bun la o pensiune din apropiere! Ne vedem la autocar la ora stabilita! Deci daca cumva ati platit doar vreo 100-200 lei pentru un pelerinaj nu va asteptati la confort de hotel! Tineti seama ca nu ati platit 100-200 euro! Daca ati fi platit atat pentru un pelerinaj in tara, atunci DA! Sa va asteptati la conditii de lux! Pana atunci, nu cartiti impotriva Duhului Sfant! Multumiti-va cu ce aveti!

Cazarile si mesele pe unde am fost noi au fost deosebit de bune. Am intalnit deasemenea si cazari mai slabe precum la Petru Voda, la Dragomirna sau la Lapusul Romanesc dar nu a fost nici o problema. Nu a murit nimeni. Gazdele au fost extrem de ospitaliere. Tineretul s-a simtit intotdeauna minunat cu noi! Vorba unei maici de la o manastire care nu prea aveau cine stie ce conditii de cazare: „La noi s-au cazat oameni mari! Dar cei care cartesc se vede clar ca sunt saraci”. Avea dreptate. Lor li se pare ca au dat o avere. Dar poate ca nu saracii cartesc cat cartesc zgarcitii!

Am avut oameni care s-au folosit profund duhovniceste in pelerinajele noastre. Unii oameni si-au schimbat complet viata aflandu-L pe Dumnezeu, altora li s-au indeplinit dorintele, altii si-au gasit perechea pe care o asteptau de atata vreme, altii au dobandit prunci. Daca acestia s-au folosit atat de mult, nu a tinut de organizatori, ci de starea lor launtrica, de raportarea lor corecta la Dumnezeu si la cele sfinte. A tinut de credinta, ravna, dragostea si de smerenia lor. Le-a ajutat Dumnezeu pentru ca au inteles cuvantul lui Dumnezeu: „Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua”.

Nevoia de Miracol si Pelerinajele ortodoxe, Interviu cu cercetatorul stiintific Mirel Banica



L-am intalnit pe Mirel Banica la intrarea principala de la Casa Academiei Romane. Tocmai descarca din portbagajul unei masini mai multe pachete cu documente. „Uite, vezi, toate astea le-am folosit pentru carte“, mi-a explicat in timp ce punea o punga grea pe un carucior de transport. Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor in Romania contemporana, volumul semnat de Mirel Banica si publicat anul acesta de Editura Polirom, este intr-adevar o carte...


Minunile Ortodoxiei in imagini



Aceasta fotografie a fost realizata in timpul Sfintei Liturghii. Atat preotii, cat si cel care a facut fotografia nu au vazut nimic deosebit. Abia cand filmul a fost developat, a fost vizibila Lumina Dumnezeiasca din Sfantul Potir. Prin pogorarea Sfantului Duh, painea si vinul se transforma in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Harul Sfintei Treimi este, de fapt, Lumina necreata sau energiile divine prin care Hristos Se impartaseste...


Parintele Ilie Cleopa de la Manastirea Sihastria Neamtului



Un mare ascet si mistic al Ortodoxiei noastre romanesti. A fost un om care prin cuvinte simple si prin smerenia si simplitatea sa atragea pe multi la credinta. Orice om care intra in relatie cu Dumnezeu intr-un mod mai profund decat suntem obisnuiti, poate deveni un sprijin multor oameni invaluiti de necazurile si ispitirile vietii acesteia.Nu voi insista asupra vietii parintelui Cleopa, ca o puteti gasi foarte usor pe internet sau in cartea "Manca-v-ar...


Jertfa Pelerinului



Suntem mandri pentru ca suntem romani! Ne laudam cu istoria poporului nostru pe care o cunoastem printre randuri... Ne laudam cu noi insine ca suntem oameni destoinici si buni la toate, in fond nu stim sa facem mare lucru! Dar stim multe... Stim... sa fim nemultumiti de cel de langa noi; sa barfim vecinul, cunoscutul sau ruda cu mot; sa cartim la orice nimic; sa dam din nas la prima greseala a aproapelui nostru sa il consideram pe Dumnezeu...


1/19/2009

Agitatie pe Net. SFARSITUL

Niciun comentariu:
Comunicatul Pr. Iustin a produs după cum observ o foarte mare vâlvă pe net şi în sufletele oamenilor. Pr. Iustin a ridicat nişte semnale de alarmă asupra prezentului cât şi a celor ce vor să fie. Au apărut deodată într-un timp record noi şi noi articole despre apropierea sfârşitului. Acum e acum! Ce facem? Păi ce să facem? Să ne tulburăm? Tulburarea ştim de unde vine: de la aghiuţă! Observ din păcate că mulţi s-au tulburat puternic. Sfârşitul e pe vine, într-adevăr! Dar asta nu înseamnă că va fi peste câţiva ani! "Nici Fiul Omului nu ştie când va fi"! Înaintea lui poate veni sfârşitul vieţii noastre! Trebuie întâi de toate să ne pregătim pentru sfârşitul vieţii noastre care poate interveni în orice moment. Dacă vom fi pregătiţi pentru acest sfârşit al vieţii noastre, vom fi pregătiţi şi pentru cel al lumii.
În privinţa cipurilor. Împărtăşesc opiniile părinţilor care au vorbit răspicat despre acestea. Nu sunt deacord cu introducerea lor în buletine, paşapoarte sau permise de conducere. Nu au ei nevoie să cunoască toate deteliile despre noi.
Îmi aduc aminte în primii ani de seminar (de la Suceava) acu vreo 7 ani începeam să aud câte ceva despre sfârşitul lumii. Abia apăruseră pe atunci cardurile. Nu aveam eu atunci aşa ceva. Se spunea că se va ajunge să se vândă şi să se cumpere cu ele orice din magazine, să primeşti salariile pe ele. Cu timpul se va ajunge încetul cu încet să nu se mai folosească banii lichizi. Mai apoi, vor zice ca pentru ca nu cumva cineva să îţi fure cardul şi astfel toţi banii de pe el, va trebui să apelezi la o "variantă ajutătoare": îţi pui un cip în mână şi nu îţi mai fură nimeni nimic. Ai acolo cu tine toţi banii... Pe vremea aceea când se vorbea despre asta nu erau în magazine aparatură sofisticată care să citească codul de bare. Cred că abia apăruse pe câteva produse codul de bare. Ce să mai zic de plata cu cardul!
Mai notez încă două povestioare care pot fi adevărate pe care le-am auzit tot în acea vreme:
Un om oarecare lucra în construcţii. I s-a propus la un moment dat să lucreze pe un şantier de lângă oraşul Piatra Neamţ. Omul a rămas uimit de clădirea care se ridica. Era tip cetate, cu camerele mici şi cu nişte gemuleţe micuţe. A întrebat pe şeful de şantier sau pe cine răspunde acolo, la ce va folosi această clădire. Şeful, i-a spus în taină avertizându-l că dacă va spune cuiva taina, va muri. Comform mărturiei în această clădire vor fi închişi cei care nu vor primi pecetea, credincioşii, preoţii, monahii.
Cealaltă povestioară
Unui om oarecare i-au murit două fetiţe gemene de mici copile. Într-o zi căutând o anumită adresă, ajunge la un palat mare deosebit de frumos. Totul era ca prin vis. Omul şi-a dat seama că s-a rătăcit. Cu toate că el cunoştea foarte bine locurile, acea casă şi împrejurimile ei îi erau total necunoscute. A intrat în casă şi spre uimirea lui l-au întâmpinat fetiţele lui care murise. Erau mari acum. Ele l-au dus la stăpânul palatului. Ajuns la acesta, stăpânul casei l-a întrebat:
- Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! a răspuns omul.
- Eu sunt Lucifer, îngerul căzut!
Omul nostru a rămas încremenit.
- Am să îţi spun un secret mare! Dar te avertizez că dacă îl vei spune cuiva, negreşit vei muri!
- Bine! Nu voi spune nimănui! a promis omul.
- Sfârşitul lumii va veni prin inermediul televizorului! Prin el lucrez eu.
După aceasta s-a spulberat vedenia.
Ajuns acasă, celelalte două fetiţe (alte fetiţe) se uitau la desene animate la televizor. Tatal a scos din priză televizorul şi a zis:
- De azi înainte nu vă veţi mai uita la televizor.
Mama uimită de reacţia soţului s-a ţinut insistent după el să îi spună ce se petrece cu el.
Soţul i-a spus că nu poate să îi dezvăluie ce se întâmplă cu el pentru că va muri. Femeia, a insistat în continuare. Bărbatul i-a spus în cele din urmă. Ziua următoare trecând pe zebră, a dat o maşină peste el şi a murit.
Aceste două povestioare nu ştiu dacă sunt adevărate sau nu, dar atrag atenţia în special cea de a doua asupra vieţii noastre. Televizorul a ajuns să fie de nelipsit din casele oamenilor iar noi am ajuns să nu ne mai putem desprinde ochii de la el. Copii noştri sunt robiţi televizorului şi calculatorului. Când am mers iarna aceasta cu ajunul cu părinele prin casele oamenilor, copii nu se ridicau de pe scaunele din faţa calculatorului. Părintele spune copilului să se ridice şi el ca să se închine. Se ridica până la urmă, dar ochii tot în calculator îi rămâneau. Cred că televizorul şi calculatorul ne "ajută" să ne pierdem discernământul. Părinţii greşesc enorm când îşi abandonează copii în faţa televizorului. Îmi amintesc cuvintele doamnei mele învăţătoare de pe când eram în clasa I-a sau a II-a:
- Se va ajunge ca televizorul să privească mereu la voi, să vă urmărească!
Într-adevăr el ne urmăreşte. Gândul nostru în loc să fie la Hristos, rămâne risipit în imaginile şi programele de la televizor. Sf. Grigorie Sinaitul spunea că prin păcatul strămoşesc mintea nostră s-a spart ca o oglindă în mii şi mii de bucăţi. Omul înainte vorbea cu Dumnezeu în grădina Raiului; vorbeau "faţă către faţă, gură către gură". Prin păcat, oglinda minţii s-a spart într-o sumedenie de gânduri care s-au risipit ca şi cioburile de oglindă. Concluziona Sf. Grigorie că omul trebuie să refacă această oglindă a minţii. Iar acest lucru poate fi realizat prin rugăciunea minţii care readună mintea şi o uneşte din nou cu Dumnezeu. Am amintit aceste cuvinte ale Sf. Grigorie Sinaitul pentru a scoate totuşi în evindenţă faptul că noi ne răspândim mintea într-o sumedenie de lucruri nefolositoare, iar o mare parte din ele sunt urmare a privitului la televizor si calculator. Şi ne mai întrebăm de ce nu ne putem concentra la rugăciune...?
Consider că dacă vom face acest exerciţiu al rugăciunii minţii, nu ne va mai fi frică nici de moartea noastră, nici de sfârşitul lumii pentru că îl vom avea pe Hristos locuind întru noi. Iar Hristos ne va lumina ce să facem, cum să procedăm în anumite momente concrete ale vieţii. Tot El ne va da puterea să mărturisim adevărul, să-L mărturisim pe El şi chiar să mergem spre mucenicie dacă va fi nevoie.

Popular Posts

top navigation

       
   

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123