3/20/2013

POSTUL – CALEA CĂTRE MÂNTUIRE

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !



“Hrăneşte-ţi trupul, dar nu-l omorî prin lăcomie!
(Sf. Ioan Hrisostom)



POSTUL – CALEA CĂTRE MÂNTUIRE

Sănătatea este unul dintre marile daruri cu care suntem înzestraţi de Dumnezeu noi, oamenii. Din păcate, numai când aceasta este ştirbită de vreo boală, abia atunci ne dăm seama de adevărata ei valoare. De aceea, una dintre datoriile noastre elementare ar fi să ne păzim mai ales de abuzuri, ţinând seama de o străveche şi venerabilă virtute numită “cumpătare”.

     Postul înseamnă cumpătare
Între cumpătare şi post deosebirea nu este prea mare, deoarece postul nu este altceva decât o cumpătare continuă. Aşadar, şi când nu ne aflăm în perioada postului propriu-zis trebuie să fim cumpătaţi, dar nu numai la mâncare. Prin însăşi esenţa ei, viaţa creştină obligă la echilibru, la acea “dreaptă socoteală” despre care  vorbesc Sfinţii Părinţi. Mirenii îl numesc “discernământ” dar, cu siguranţă, este  vorba despre aceeaşi trăire. Această măsură înţeleaptă se recomandă şi în respectarea postului, care este nu numai un extraordinar mijloc de păstrare a sănătăţii, ci chiar o poruncă dumnezeiască; Sfântul Vasile cel Mare ne spune aşa: “Pentru că primii oameni n-au respectat postul, au fost daţi afară din rai; noi trebuie să-l respectăm ca să putem intra iarăşi în rai”.

Pentru destui creştini, postul este o bucurie, mai ales pentru aceia care duc o viaţă cumpătată. Pentru alţii însă, care se autodenumesc tot creştini, postul este o povară plină de tristeţe.  Iar celor mai mulţi postul le este indiferent, motiv pentru care îl consideră de-a dreptul inutil.

Un exerciţiu de virtute

Dar de ce oare postul – recomandat nu numai de toate religiile lumii, ci chiar şi de ştiinţă şi medicină – nu este primit cu bucurie? Răspunsul este simplu: Pentru că neştiutorii înţeleg prin post un fel de chin, o autoflagelare fără rost şi consideră că acei  care rabdă de bună-voie de foame îşi slăbesc în mod deliberat puterea de muncă, au permanent ameţeli şi sunt expuşi foarte uşor la îmbolnăviri. Oare numai la atât să se reducă postul creştin? De fapt, ce facem atunci când postim? Întâi şi întâi ne înfrânăm de îmbuibarea cu mâncăruri consistente – în cazul bolnavilor  numai de la unele – şi băuturi, dar şi de toate cele lumeşti, “de poftele cele rele”. De ce face creştinul toate acestea? Pentru ca rugăciunea să-i fie bine primită, să ajungă mai lesne la Dumnezeu, iar acesta să-i fie milostiv.

Postul nu se rezumă la o simplă dietă fără carne, lactate şi ouă, el este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă şi, implicit, un mijloc de mântuire. Dar, în acelaşi timp, este vorba şi despre un act de cult, adică de o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că postul înseamnă şi jertfă. O renunţare de bună voie la ceva care îţi este îngăduit. Numai că e o altfel de renunţare, una izvorâtă din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Creator.

Cum trebuie să postim?

Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, o datorie cuprinsă în Porunca a doua a Bisericii. Sfintele Soboare şi rânduielile date de Sfinţii Părinţi pedepsesc cu asprime pe cei care nu “păzesc posturile”, cum se spunea în cărţile vechi. Nu ne referim numai la postul trupului, ci, mai ales, la cel al sufletului. Odată cu înfrânarea de  la mâncărurile de dulce, se cuvine să ne silim a ne curăţa şi sufletul, petrecând mai mult timp în rugăciune şi pocăinţă. Postul întreg, adevărat şi desăvârşit este numai atunci când cel trupesc se îmbină cu cel sufletesc: postul de bucate, împreună cu cel  de fapte, postul de mâncare şi, totodată, de purtare.

Iată ce ne îndeamnă Biserica, prin cântările ei din slujbele Postului celui Mare: “Să postim, post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat şi bineprimit” – se spune în Cartea Triodului. Iar  Sf. Ioan Gură de Aur zice: “Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinele voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinele voastre să postească rămânând curate şi de hrăpire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine...Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase… ”.



Post cu rost şi cu folos

 Postul foloseşte deopotrivă şi sufletului şi trupului, pentru că – spre deosebire de afirmaţiile unor teorii pseudo-ştiinţifice – acesta întăreşte trupul şi, în acelaşi timp, uşurează şi curăţeşte sufletul. Altfel spus, păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. Tocmai de aceea, Legea Veche îl recomandă şi îl impune de atâtea ori: “Nu fi nesăţios întru toată desfătarea şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până  la îngreţoşare. Pentru nesaţiu, mulţi au pierit; iar cel înfrânt îşi va înmulţi viaţa”, zice Înţeleptul Isus, fiul lui Sirah. Mântuitorul însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe proprovăduirea Evangheliei. El însuşi ne învaţă cum să postim şi ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune. Posteau, de asemenea, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor; de altfel, ei sunt aceia care au şi rânduit postul pentru toţi creştinii. Iar Sfinţii Părinţi laudă şi recomandă postul cu stăruinţă. Iată ce spune, de pildă, Sf. Ioan Gură de Aur: “Postul potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi îl uşurează”.

Despre Postul Paştilor

Postul Paştilor, Postul Mare sau Păresimile (de la cuvântul latinesc quadragessima=patruzeci) este postul dinaintea celei mai mari sărbători creştine: Învierea Domnului. Este rânduit întru cinstea Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos şi ne aminteşte de postul de patruzeci de zile al Mîntuitorului în pustie, înainte de a ieşi în lume pentru provăduirea Envangheliei. Este o vreme de priveghere şi, totodată, de pregătire (prin post, rugăciune, fapte bune şi pocăinţă), pentru apropierea, cu vrednicie, de Sfântul Trup şi de Sângele Mântuitorului Hristos, întrucât, de obicei, la Paşti se împărtăşesc toţi credincioşii.

Acest post, care ţine şapte săptămâni, începe cu Duminica lăsatului sec de brânză (Duminica izgonirii lui Adam din Rai) şi se încheie în noaptea de Înviere. Postul Paştilor este cel mai vechi, mai lung şi mai de seamă dintre posturile bisericeşti. Nu se mănâncă nici peşte, nici untdelemn şi nu se bea vin. Se dezleagă la vin şi untdelemn numai sâmbăta şi duminica (pentru că în aceste zile se face Liturghie deplină), iar la peşte numai de Buna-Vestire şi de Florii (pentru că sunt praznice mari).
         

De asemenea, este bine de ştiut că sunt scutiţi de ajunare (post) numai copii, lăuzele, bătrânii şi bolnavii sau cei neputincioşi, precum şi persoanele aflate  în situaţii speciale. Toţi ceilalţi ar trebui să ţinem cu luare-aminte şi credinţă acest sfânt şi mare post, care poate să ne apropie cu încă un pas de mântuire şi, implicit, de veşnica Împărăţie a lui Dumnezeu.

Splendida rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, pe care o reproducem în continuare, se cuvine a fi rostită de creştini în toate zilele Postului Mare:
“Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.
Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osâdesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Cuvânt de învăţătură

De la Paris, preotul paroh al parohiei ortodoxe române „Sfânta Parascheva – Sfânta Genoveva” (biserica Saint Sulpice), părintele Răzvan Andrei Ionescu, transmite pentru cititorii noștri acest cuvânt de învăţătură cu privire la necesitatea şi importanţa postului în viaţa creştinilor:

„Să fim sinceri: când spunem „post”,  mintea ne fuge îndată la privarea de anumite mâncăruri. La urma urmei însă, faţă de măsura noastră de eventuală abţinere de la anumite produse, cei care duc cu durere lipsa de hrană şi de cele necesare traiului, nu sunt ei cu mult în faţa noastră ? Una e să nu mănânc carne o scurtă perioadă, alta e să sufăr efectiv de foame! Nemaivorbind de cei aflaţi în greva foamei! Să fie aceştia din urmă postitorii pe care îi doreşte Domnul?

Dumnezeu nu ne vrea în lipsuri. Dumnezeu e bun, e dăruitor (nu poţi să fii bun fără să dăruieşti!), deci cine e în relaţie cu El ajunge inevitabil să fie copleşit de darurile Sale. Atunci cum să vrei să fii în lipsă? Lipsurile, ca în parabola fiului risipitor, aparţin celui care poartă împovărarea îndepărtării de Dumnezeu. Ca părinte de copii ştiu că nu poţi să nu îi copleşeşti cu tot ce ai mai bun (dar ce te faci când, în exerciţul propriei libertăţi, aceştia nu vor să primească? Acela e un fals post!). Iar noi suntem răi ca părinţi faţă de măsura Bunului Părinte, <>, acela care, efectiv, poate, ca nimeni dintre oameni, să ne compleşească cu darurile Sale. Atunci ce sens mai are să căutăm de bunăvoie lipsurile, cum ar fi lipsirea noastră de mâncare?

Mântuitorul Hristos, om şi Dumnezeu fiind deopotrivă, a postit. El este modelul nostru dumnezeiesc şi uman, este Omul aşa cum l-a dorit Dumnezeu dintru început. Primul om,  Adam, n-a împlinit chemarea, noul Adam însă, care este Iisus Hristos, da: trăieşte în întregime după voia lui Dumnezeu. Supune în Taina ascultării de Părinte (să nu uităm că prin neascultare a intrat păcatul în lume!) voinţa sa omenească, liberă, lui Dumnezeu. Iar dacă modelul nostru desăvârşit, Iisus Hristos, a postit, strunind astfel firea omenească, sălbăticită prin păcat,  înseamnă că postul este ceva necesar structurii, stării noastre în faţa lui Dumnezeu. Atunci noi de ce nu am posti tocmai pentru bucuria asemănării în faptă cu Cel drag şi mântuitor nouă? În plus, postind, postesc nu de unul singur, ci cu Biserica întreagă, care posteşte în perioada Postului Mare. Nepostind, dimpotrivă, mă rup din comuniunea cu Biserica şi intru in neorânduiala individualismului, rupându-mă de harul care vine de la Hristos pe drumul răstignirii poftelor şi al neputinţelor.

Postind, nu împlinesc nicidecum o performanţă la nivel de abţinere. Infinit mai mult, parcurg un drum, cu toată fiinţa mea, de la „nu”-urile pe care le adresam în mod păcătos lui Dumnezeu, cu tot păcatul, la „da”-ul urmării Lui. Negarea negaţiei păcatului este adevărul afirmării comuniunii cu Dumnezeu. Si acesta înseamnă post: prin „nu” adresat tendinţelor care mă dezintegrează şi mă pervertesc, spun „da” binelui, sfinţeniei, harului mântuitor. Postind, parcurg drum de la mizerie la slavă, de la moartea lentă din mine, ce se manifestă cu fiecare păcat, la Învierea sigură, ce nu se va mai lua niciodată. De aceea, postul nu poate fi privit sau înţeles ca performanţă de moment, cu atât mai puţin ca o performanţă alimentară, ci ca un parcurs urcător spre bucuria Invierii.

Postul Mare nu are nici un sens dacă nu pregăteşte în noi Sărbătoarea Învierii! Cine nu vrea Înviere, cine nu vrea trecere („pasha”) de la robia întunericului la starea de fiu al Luminii, nu are decât să nu postească. Postul este doar pentru cine vrea să fie tot mai viu, până la măsurile împărtăşirii din viaţa Celui ce este veşnic. Hristos înviat trage la viaţa veşnică pe tot doritorul de bunăvoie să Îi urmeze. Iată, în acest context, o întrebare pe care mi-o pun cu precădere în post, mai ales în timpul Sfintei Taine a Mărturisirii (Spovedaniei): ÎN RAPORT CU CE VREA DUMNEZEU DE LA MINE, EU PE UNDE MĂ AFLU?

Victor M. Ionescu

Author:

«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Popular Posts

top navigation

       
   

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog