"...Si cand s-a apropiat de Ierusalim, la Betfaghe si la Betania, langa Muntele Maslinilor, Iisus a trimis pe doi dintre ucenicii Sai, zicandu-le: "Mergeti in satul care este inaintea voastra si intrand in el veti gasi o asina legata si un manz cu ea, pe care n-a sezut pana acum nici un om; dezlegati-l si aduceti-l la Mine. Iar de va zice cineva ceva, veti spune ca-i trebuie Domnului si se va invoi pe data". Deci, au mers si au gasit manzul, legat la o poarta, afara, la raspantie, si l-au dezlegat. Si unii dintre cei ce stateau acolo le-au zis: "De ce dezlegati manzul?". Iar ei le-au raspuns precum le zisese Iisus si i-au lasat. Si au adus manzul la Iisus, si si-au pus vesmintele pe el si Iisus a sezut pe el. Si multi din multime isi asterneau hainele pe cale, iar altii taiau ramuri din copaci si le asterneau pe cale, iar multimile care mergeau inaintea Lui si care veneau dupa El strigau zicand: "Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!". Si intrand El in Ierusalim, toata cetatea s-a cutremurat, zicand: "Cine este Acesta?". Iar multimile raspundeau: "Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii..." (Evanghelia intrarii Mantuitorului in Ierusalim: Marcu, 11, 1-11)
Tristetea
profunda a unei bucurii aparente
Duminica Floriilor, in care praznuim
Intrarea Domnului in Ierusalim, are pentru noi,
credinciosii ortodocsi de pretutindeni, o semnificatie deosebita, cum o
au, de altfel, toate sarbatorile imparatesti legate de persoana Mantuitorului
nostru Iisus Hristos. Mai intai, aceasta sarbatoare, care precede marele
praznic al Invierii Domnului - temeiul si temelia credintei noastre crestine -
ne invita pe toti la o profunda meditatie asupra evenimentelor care s-au
succedat in urmatoarele sapte zile de la momentul respectiv. Aceasta ultima
intrare a Sa in Cetatea Ierusalimului, in aparenta triumfala, ca urmare a
modului de manifestare a multimilor semnifica, de fapt, intrarea Mantuitorului
Iisus Hristos in Saptamana Patimilor si a mortii Sale pe crucea Golgotei. De
aceea, singurul din multime care nu se putea bucura de fastul ceremoniei era
chiar Domnul Iisus. Sezand smerit pe un manz de asin, Mantuitorul privea cu
tristete si compasiune spre cei care, nu peste mult timp, aveau sa strige catre
Pilat, cu aceeasi fervoare: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!".
Sa invatam nemurirea din Invierea
Lui
Dar Fiul lui Dumnezeu, Care din
iubire fata de om a primit a se intrupa pe pamant, chip de rob luand (II Filip.
2,8), stia prea bine ca zilele vietii Sale pamantesti erau pe sfarsite. Timp de
trei ani si jumatate le propovaduise oamenilor Evanghelia Imparatiei,
invatandu-i cum sa-si traiasca viata aceasta trecatoare, in iubire jertfelnica
fata de Dumnezeu si fata de aproapele, astfel incat s-o castige pe cea vesnica.
Acum insa, Mantuitorul Hristos, in ascultare desavarsita fata de Tatal Care L-a
trimis in lume, se indrepta, de buna voie, spre patimi si rastignire, pentru
ca, prin moartea Sa, sa salveze de la pieire intreg neamul omenesc. De fapt,
pentru aceasta venise pe pamant: sa moara in locul oamenilor, deoarece acestia,
prin puterile proprii, oricat s-ar fi straduit, nu ar fi putut niciodata sa se
ridice "din iadul cel mai de jos" in care s-au afundat, din pricina
inmultirii pacatelor si a faradelegilor. Sa ne confrunte cu marele eveniment al
Invierii; sa ne invete prin propria Lui Inviere, nemurirea; sa ne incredinteze
ca sensul vietii noastre pe pamant nu este pieirea intru nefiinta, ci
"devenirea intru fiinta", adica urcusul nostru duhovnicesc pana la
asemanarea cu Dumnezeu si mostenirea vietii celei vesnice.
Triumful
Vietii fara de sfarsit
S-au sfarsit,
asadar, cele sase saptamani ale postului (ne referim ca perioada distincta de
timp, fiindca postul in sine continua, cu si mai mai mare intensitate, in
Saptamana Patimilor), a carui menire este aceea de a ne aduce în
starea de spirit care să ne înalţe până la înţelegerea acelui act mântuitor pe
îl celebrăm în fiecare an, odată cu triumful definitiv al primăverii.
Conştienţi fiind că nu ne putem bucura pe deplin, dacă nu ne nevoim înainte. Că
nu putem primi miracolul Învierii Domnului, dacă nu suntem pregătiţi trupeşte
şi sufleteşte pentru asta. Printr-o participare constienta si responsabila la Sfanta Liturghie din
aceasta duminica, precum si la slujbele speciale din Saptamana Patimilor, avem
si noi posibilitatea sa traim, in inima si in cuget, atat dramatismul patimilor
si rastignirii, cat, mai ales, bucuria biruintei Vietii asupra mortii, prin
Invierea Mantuitorului Iisus Hristos. Si sa constientizam, inca o data, ca
ultimul cuvant in aceasta viata efemera nu-l are moartea - care, de fapt,
inseamna trecerea spre o alta dimensiune a existentei umane - ci viata; iar
Viata este Insusi Hristos.
Sa
privim si in inima noastra
Dincolo de toate
acestea, poate ca n-ar fi rau ca macar astazi, ori in zilele urmatoare, sa
folosim timpul acesta innobilat de patimile Lui, pentru a cobori in noi insine
si a medita la modul în care ne purtăm cu cei din jurul nostru. Suntem, oare,
buni? Iertatori? Modesti? Milostivi? Curati sufleteşte? Nu mintim? Nu clevetim?
Nu suntem invidiosi? Lacomi? Nu ne sare tandara mult prea uşor? Nu înjuram, din
te miri ce fleacuri, de cele sfinte? Nu tanjim dupa bunurile perisabile ale
acestei lumi, in timp ce sufletului nu-i oferim nici cea mai mica sansa de
mantuire? Nu privim chioras la casa si/sau la masina vecinului? Nu suntem
aroganti şi extrem de importanti? Nu-i privim pe altii de sus, in timp ce ne
credem grozavii pamantului ? Cat de nebuni putem fi…E suficienta doar o
pala usoara de vant ca sa ne trimită
imediat în nefiintă!
Sansa
unui nou inceput
Aproape ca am intrat déjà in Saptamana Patimilor.
Ar trebui, oameni buni, sa facem acest pas daca nu cu frica, macar cu o
oarecare sfiala. Si daca nu ne-am spovedit si nu am primit pana acum Sfanta
Impartasanie, inca mai este timp sa o facem. Marturisirea tuturor pacatelor in
fata duhovnicului si cainta sincera ne pot transforma in oameni noi, imbogatiti
spiritual de binecuvantarea Duhului Sfant. Înca nu e tarziu să ne curatam
inimile, pentru a primi cum se cuvine Lumina celei mai mari sarbatori a
Crestinatatii. Indiferent cat de credinciosi, de liber-cugetatori sau de atei
am fi, suntem datori sa stim ca Mantuitorul s-a sacrificat pentru ca si
pacatele noastre sa fie iertate. Iar daca semnificatia acestui gest nu
cutremura din temelie fiinta noastra, să încercăm măcar să fim buni. Pentru că
bunătatea este piatra de temelie a iubirii.
Iar
daca vom reusi asta, peste doar cateva zile, cand vom fi cu totii chemati sa ne impartasim din Lumina si Bucuria Invierii, vom
constata ca am pus un nou inceput existentei noastre. Un început bun, la care
avem şansa de a continua să clădim pe tot parcursul minunatei călătorii printre
minunile acestei lumi – am numit astfel viaţa – pentru a ne o apropia şi pe cea
viitoare.
Rugaciune
ce se cuvine a fi rostita in Duminica Floriilor
O,
Doamne Iisuse Hristoase, Imparatul noului Israel, vezi starea noastra in care ne
gasim. Iata-ne loviti din toate partile de-o multime de rele. Suntem orbi,
lumineaza-ne, suntem nestatornici si slabi, intareste-ne! Ajuta-ne sa nu Te mai
intristam prin pacatele noastre! Fereste-ne ca nu cumva astazi sa strigam:
"Osana", iar maine
Autor: Victor M. Ionescu
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu