1/25/2015

Povestea unui dulce inceput. Dialog cu apicultorul Ionut Grama

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !
Familia mea este o mare iubitoare a unui aliment minune: mierea de albine. Pana mai acum 3 ani, mierea o procuram de unde apucam. Mergand intr-o vara la tara in Vrancea, am gasit un apicultor care tocmai isi culegea rodul muncii lui si al abinelor lui harnice. Am dus copii la acasa la strabunici si m-am intors cu sotia sa ne aprovizionam cu miere proaspata. Albinele generoase erau dispuse sa ne faca o oferta: miere si cateva intepaturi bonus. Dar afacerea nu vroiam sa o incheiem cu ele, ci cu apicultorii. A fost o afacere de succes! Am cumparat o miere exceptional de buna, de care am fost atat de multumiti incat am pastrat legatura cu tanarul student apicultor Ionut Grama pana astazi. Ii sunt un client fidel.
L-am rugat pe tanarul apicultor sa ne ofere un interviu pentru cititorii Blogului Pagina de Folos.

Constantin Iordachescu: Iti marturisesc Ionut, ca mierea pe care o procuram de la tine este foarte iubita de copii mei. Daca ii intrebi seara ce vor sa manance, vor spune: miere cu paine! Spune-ne te rog, care este povestea mierii de albine cu care ne indulcesti. Totul porneste de la o poveste.
Ionut Grama: Asa este! Imi amintesc ca mic fiind si noi eram mari consumatori de miere de albine ca si voi. Cumparam miere de la Nea Marin, un apicultor desavarsit, pana la un moment dat cand, el i-a oferit tatalui meu sansa sa cumpere trei  stupi. Tata nu a stat prea mult pe ganduri si a acceptat tentanta propunere. A cumparat primii nostri stupi. Aveam sa dezvoltam din apicultura mai apoi un hobby.
C.I.: Dar nu v-a fost greu la inceput? Cum v-ati descurcat?
I.G.: Orice inceput este greu, dar daca il faci cu placere, iar tata incepuse sa dezvolte deja o dragoste pentru albine, el devine usor. Am inceput sa prindem drag si sa ne documentam mai mult despre apicultura.  Ne intalneam in fiecare duminica cu Nea Marin (cel care ne-a vandut stupii) pentru a ne povesti si a ne invata micile secrete ale  apiculturii. O parte din banii ce i-am investit in stupi, am reusit sa ii recuperam, ba chiar sa castigam ceva in plus!
C.I.: Asa usor? Cum ati reusit?
I.G.: Sincer, meritul nu era al nostru, noi inca nu stiam sa facem diferenta intre albine si trantori!  Toate acestea au fost posibile datorita bunatatii lui Nea’Marin ce ne-a vandut stupii plini cu miere de salcam. Am scos mierea de pe rame cu ajutorul unei centrifuge imprumutate deoarece eram inca la inceput si nu puteam face o investitie asa mare. Cu totii am contribuit, de la cel mai mic la cel mai mare, fiecare lasandu-si amprenta cate putin. Era o veselie totala in toata familia, nu stiam cum sa ne bucuram mai mult, mai ales eu si cu sora mea, care eram foarte incantati ca de acum vom manca mierea facuta de stupii nostri, era un sentiment de nedescris.
C.I.: Continua te rugam sa ne povestesti cum v-ati dezvoltat afacerea.
I.G: Intr-o frumoasa duminica, stand de vorba cu Nea’Marin, acesta ne-a propus sa mergem cu stupii si la culesul de tei, insa pentru noi acest lucru era greu, distanta era mare, mai mari erau cheltuielile decat am fi putut castiga, noi avand doar trei stupi. Vazand acestea el a propus sa mai cumparam cativa stupi astfel incat sa devina cat de cat rentabila deplasarea noastra. Si pentru ca ne plac provocarile am acceptat, ajungand astfel sa avem 8 stupi, pe atunci ni se parea un numar foarte mare. Asa am plecat pentru prima data la tei. Totul a mers foarte bine, in timpul culesului de tei reusind sa mai facem cand doi roi din stupii pe care ii aveam deja. Am ajuns la 15 stupi, cu care am intrat in prima iarna, dar am iesit doar cu 14 stupi. Un stup a murit.
In tot acest timp am gasit o vatra de stupina aproape de Barlad, al carui proprietar a decedat si nu mai avea cine sa se ocupe de ea. Pentru inceput am cumparat doar cativa stupi din cei aproximativ 30 de stupi pe care ii avea vatra. Dupa o foarte scurta perioada de timp am fost sunati de catre fiica fostului proprietar, care ne-a propus sa cumparam toata stupina pentru o suma buna. Am stat cateva zile si ne gandeam daca este bine sau nu sa investim intr-o stupina, sa continuam si sa marim practic ceea ce am inceput. Am hotarat pana la urma sa cumparam de acolo tot, incepand de la rame, caturi, centrifuga, stupi. Insa aceasta vatra de stupina era diferita fata de celelalte, deoarece fiecare rama si fiecare stup avea dimensiuni diferite, normal fiind ca stupii sa aiba dimensiuni standar. Asadar a trebuit sa luam fiecare rama in parte pentru a o taia astefel incat sa poata intra in stupii standar pe care noi ii cumparasem.
Pe langa toate acestea chiar si albinele erau foarte rele si neprietenoasa, incat de fiecare data trebuia sa purtam masca din plasa de fier, si costume astfel incat nici o particica din corp sa nu intre in contact direct cu ele. Aveam lipit scoci la capse, la maini si la picioare aveam pus elastic incat nu mai aveam nici o gaurica, ele cautand si cel mai mic loc sa isi poata lasa amprenta. Erau atat de rele incat la aproape 1 km in jurul lor nu te puteai apropia daca nu erai bine echipat. Cu timpul am invatat sa avem grija de stupi astfel incat sa nu ii pierdem, chiar daca acest lucru se intamplase, ajungand in al doilea an sa avem aproximativ 70-80 de stupi.
C.I.: Dar nu ati accesat fonduri europene?
I.G.: Ba da! Ne-am propus sa accesam fonduri europene si chiar am reusit! Aceasta era tinta noastra pentru viitor. Voiam sa reusim din prima. De aceea am pus tinta cat mai sus: sa accesam fondul maxim care se putea aloca. Pentru a realiza acest lucru a fost nevoie sa ne marim numarul de familii la peste 170 de stupi. Acest lucru nu era usor pentru noi, dar am reusit! Proiectul a fost aprobat, am primit prima transa de bani cu care am cumparat terenul pe care se afla stupina, utilajele moderne necesare pentru extragerea mierii, caci pana atunci foloseam utilaje imbatranite, cumparate la second-hand de pe ici-colo.
In tot acest timp am fost nevoiti sa ne documentam intr-un timp foarte alert, sa citim carti atat in romana cat si carti in engleza, franceza, traduse sau netraduse, chinuindu-ne de foarte multe ori sa intelegem din scheme. Am umblat si am purtat discutii cu diversi apicultori, cresterea noastra in acest domeniu fiind una extrem de rapida. O astfel de crestere insa nu este indicata de catre specialisti deoarece presupune niste riscuri mari chiar de a da faliment. Daca ar fi sa privesc in urma, noi am fost putin nebuni, asumandu-ne aceste riscuri si nu ne-a parut rau!
C.I.: De cate ori pe an culegeti miere de albine de la stupi?
I.G.: Pe tot parcursul anului avem parte de 4 culesuri (extrageri), prima fiind la pomi fructiferi cu rapita, apoi salcam I fiind salcamul de la campie urmat apoi de salcam II cel din  zona de deal, iar la urma culesul de tei si culesul de floarea-soarelui.
C.I.: Cati stupi aveti in momentul de fata?
I.G.: In prezent avem un numar de 290 de stupi, fiind aproape de un maxim pe care-l putem intretine in aceasta formula,  intentia noastra fiind sa ne oprim din cresterea efectivului de familii si sa investim in cresterea calitatii si diversificarea produselor.
C.I.: Profitul pe care il aveti il reinvestiti?
I.G.: Da! Tot profitul ce a fost scos din apicultura, a fost reinvestit tot in utilaje, mici terenuri pe care este pusa stupina in timpul verii la cules, dar si iarna, cand ele „se odihnesc”.
C.I. Care sunt planurile de viitor?
I.G. Am setat tinte foarte inalte pentru viitor, principala tinta fiind aceea de a deveni furnizorul de produse apicole pentru Casa Regala.
C.I.: Toata aceastea au plecat de la un lucru marunt, placerea de a manca o miere buna, sanatoasa si naturala. Iata asa, un hobby se poate transforma intr-o afacere! Multumim mult lui Ionut Grama pentru interviul acordat!
Puteti comanda miere la nr. de telefon 0766.305.837 Ionut Grama.























«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Popular Posts

top navigation

       
   

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog