2/28/2015

Zece sfaturi pentru femei

Niciun comentariu:

Un articol publicat în revista Femeia în ianuarie 1913, cu titlul „Zece porunci pentru femei”:

1. Fereşte-te de prima ceartă.

2. Nu uita că eşti măritată cu un bărbat, că un bărbat e un om şi că un om are slăbiciuni omeneşti.

3. Nu-l tortura într-una pentru bani, ci caută să-ţi ajungă suma pe care ţi-o dă săptămânal.

4. Dacă bărbatul tău nu prea are inimă, stomac are cu siguranţă. Vei face bine dacă vei căuta să-ţi câştigi favoarea sa prin mâncăruri bine pregătite.

5. Din când în când, nu prea des, lasă-i lui ultimul cuvânt. Aceasta îl bucură şi nu-ţi aduce nicio daună.

6. Afară de romanele, anunţurile de logodnă, de deces, citeşte şi restul cuprinsului gazetelor şi caută să fii informată asupra lucrurilor care se petrec în străinătate. La ocazie el se va mira că va putea vorbi în casă de politică şi evenimentele zilei, fără a fi silit să meargă pentru aceasta la cafenea sau cârciumă.

7. Fii totdeauna politicoasă cu dânsul. Adu-ţi aminte că ridicai cu drag ochii la el când îţi era logodnic, nu-i coborî acum asupra lui.

8. La răstimpuri, dă-i lui câştig de cauză. Cu aceasta măguleşti amorul său propriu şi-ţi aduce şi ţie câştig, când mai admiţi câteodată că nu eşti cu totul infailibilă.

9. Dacă bărbatul tău e un om deştept, caută să-i fii prietenă, dacă nu e deştept, caută să ţi-l faci prieten. Ridică-l la tine, nu te coborî la el.


10. Stimează pe rudele bărbatului tău, cu deosebire pe mama lui. Ea l-a iubit cu mult înaintea ta.

Sursa: https://www.facebook.com/sestac.andree/posts/847407461990304?fref=nf&pnref=story

2/22/2015

O metoda ingenioasa de a recolta mierea fara a deranja albinele

Niciun comentariu:

Colecteaza mierea direct de la sursă, asta fără a deranja albinele ce trăiesc în stup. Daca cineva imi spunea asta fara sa vad nu as fi crezut. Cu acest stup se pare ca este posibil.

Acest stup este numit  Flow stup  si este opera a doi apicultori, tată și fiu,  Stuart  și  Cedar Anderson. În prezent, cel mai comun mod de a colecta miere din stupi este sa „eliminam” albinele dupa rame prin scuturare, descapacirea ramelor si ulterior introducerea într-o centrifugă, din care se va scurge mierea. Aceast modalitate nu este simpla nici pentru albine si nici pentru apicultor.


Cu  Stup Flow , putem recolta mierea de la o supapă integrată în stup. Stupul este format din rame deja formate jumătate. Albinele vor forma alveole cu ceară și apoi le vor umple cu miere. Restul funcționează ca un robinet, apasand un buton mecanismul din interiorul stupului va face ca mierea sa curga din interiorul stupului. Mai jos puteti vedea atat poze demonstrative cat si un filmulet.






Stim cu totii ca albinele sunt esențiale pentru ecosistemul global, si cred că într-adevăr avem nevoie să salutam această inițiativă. Am auzit de mai multe ori de recoltarea industriala a mierii de albine si am vazut cat poate afecta albina, asa ca este o idee bună pentru a încerca si alte alternative (deși eu abia imi imaginez utilizarea acestui proces). Nu de putine ori am vazut poze cu bani care curg din stup si sincer nu erau pe placul meu.




Sursa: http://cyd.ro/cum-poate-fi-recoltata-mierea-fara-a-deranja-albinele/

Preotul Vasile Rus luptă cu gunoaiele de pe malul Someşului

Niciun comentariu:

Mare iubitor de natură, preotul bistriţean Vasile Rus, se luptă de mai bine de un an cu gunoaiele care sufocă malurile râului Someş pe o distanţă de zeci de kilometri. A făcut sesizări peste sesizări, a organizat acţiuni de ecologizare şi, în disperare de cauză, s-a înarmat cu un smartphone şi a pus poze cu mormanele de gunoi identificate pe o platformă internaţională.

Preotul Vasile Rus slujeşte în localitatea Nepos din comuna Feldru de 10 ani. Tot de 10 ani a văzut cum an de an gunoaiele sufocă malurile râului Someş care traversează localitatea. Gunoiul menajer, sticlele de plastic, piese de mobilier, resturi de construcţii şi chiar deşeuri vegetale rezultate în urma curăţatului pământului sau a copacilor, toate formează un „dig” periculos pe Someş pe o distanţă de zeci de kilometri.  

Întâmplarea care l-a determinat pe preot să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a-şi scăpa localitatea de gunoi a implicat-o pe fiica sa de 9 ani, care în 2014 a trecut printr-o experienţă ce a purtat-o prin spitale în jur de o lună. Fetiţa se juca pe malul râului Someş, când a călcat într-un fier ruginit. Au urmat drumuri numeroase pe la medici, care s-au chinuit preţ de o lună să o scape pe fetiţă de o septicemie.

„I s-a infectat piciorul şi timp de aproape o lună de zile am umblat cu ea pe la doctori să scape de septicemie. De atunci am zis că ar trebui să mă trezesc şi eu şi să fac ceva, pentru că în ultimii ani gunoaiele sunt tot mai multe pe malul râului Someş”.

Preotul a început printr-o acţiune de ecologizare, care nu a făcut altceva decât să arate cât de gravă e situaţia: de pe o suprafaţă de 600-700 de metri pătraţi au fost adunate două tone de gunoaie.

Raportat la mitropolitul Clujul pentru implicare

Pe lângă faptul că Primăria Feldru a privit cu indiferenţă întreg demersul, edilul comunei, Grigore Ţiolan, s-a arătat deranjat de implicarea preotului. Acesta l-a raportat la mitropolitul Clujului Andrei Andreicuţ pentru că a îndrăznit să reacţioneze şi să facă ceva concret pentru localitate. „Am fost tratat cu indiferenţă, am primit la un moment dat şi unele ameninţări mai voalate. Am fost ameninţat că voi fi raportat la părintele Andreicuţ pentru că am îndrăznit să organizez ecologizarea. Am şi fost raportat, însă mitropolitul mi-a apreciat şi admirat truda”, spune preotul ecologist. Acesta nu s-a oprit aici şi a făcut sesizări inclusiv la Garda Naţională de Mediu, care a sesizat mai departe Comisariatul Judeţean. În luna ianuarie a venit şi răspunsul de la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, în care se spune sec că s-a luat act de aceste deşeuri şi că se vor lua măsuri. Când, nu se ştie, cert este că la o lună de la primirea răspunsului gunoaiele sunt tot acolo.

Gunoaiele, urcate pe Internet

În disperare de cauză, preotul a mutat lupta cu gunoaiele pe Internet. Şi-a luat smartphone-ul pe care a instalat o aplicaţie numită trashout.me, dedicată mormanelor ilegale de deşeuri din toată lumea şi a bătut în jur de 20 de kilometri, din Năsăud şi până în Ilva Mică pentru a identifica gunoaiele. A identificat gunoaiele şi le-a urcat pe Internet cu ajutorul acestei aplicaţii. Nu mai puţin de 700 de mormane de gunoi a identificat preotul pe o distanţă de 20 de kilometri.

„Singur, împreună doar cu Bunul Dumnezeu şi înarmat cu un smarphone pe care era instalată aplicaţia Trash Out, am bătut toate malurile râului Someş din Năsăud şi până în Ilva Mică, 20 de kilometri, şi am pus tot pe Internet, în mediul virtual. Am adunat peste 700 de mormane de gunoi, am vrut să sensibilizez, să trag un semnal de alarmă asupra situaţiei de pe râul Someş”, explică Vasile Rus.



Slujitorul Domnului nu se va opri aici, intenţionând să lupte în continuare cu gunoaiele sprijinit de un ONG ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei mediului. Împreună cu Gal Ruralis, preotul vrea să ecologizeze din nou zona şi să organizeze întâlniri cu enoriaşii în care să le explice ce efect au aceste gunoaie asupra mediului şi chiar şi asupra sănătăţii lor.

Preotul a pregătit şi o serie de măsuri practice care ar mai putea stopa fenomenul. Acesta propune spaţii de colectare a resturilor de construcţii şi a mobilierului uzat. Din aceste spaţii, deşeurile ar urma să fie luate de operatorul de salubritate Vitalia.

„Prin fonduri europene se pot achiziţiona utilaje cu care să se recicleze aceste deşeuri. Problema sunt celelalte deşeuri care rezultă din gospodării, pe care oamenii nu au unde să le arunce”, completează preotul.




Autor: Bianca Sara


Sursa: adev.ro/nk6gp6

Sfaturi Duhovnicesti de la Pr Pustnic Gherasim din Sfântul Munte Athos

Niciun comentariu:


Interviu cu părintele Ieremia de la Putna, doctor în matematică la Universitatea Berkeley din California, SUA

Niciun comentariu:

Matematica şi viaţa în Hristos pot părea multora fără nici o legătură una cu alta. Pentru părintele Ieremia de la Putna, cu un doctorat în matematică dat în SUA, la Berkeley, această lipsă de legătură este doar aparentă. Este ca şi cum două curbe nu se intersectează deloc în planul real –, cel al privirii superficiale, al prejudecăţii, al ignoranţei –, dar au o multitudine de intersecţii în planul complex – cel al realităţii adevărate, profunde. Interviul de mai jos e o scurtă pledoarie la studiu şi seriozitate în viaţa duhovnicească.

Parintele Ieremia - Manastirea Putna

Părinte Ieremia, cum a venit pasiunea pentru matematică?

Mi-a plăcut matematica din primii ani de şcoală, deşi în familia mea nu a existat vreo tradiţie în acest sens. Am început să merg la olimpiade începând cu clasa a IV-a. Anii au trecut, am dat, firesc, la matematică în Bucureşti, unde am intrat fără examen de admitere, pentru că eram olimpic. Am optat pentru Secţia de cercetare. Absolvenţii de după 1989 ai acestei secţii au creat o pârtie către străinătate. S-a creat un renume că matematicienii români sunt buni. Şi, într-adevăr, au fost unii foarte buni la început, spărgătorii de gheaţă, care au plecat în America, iar noi am urmat acest drum deja bătătorit de ei. Este un proces standard de a aplica, trimiţând dosarul la mai multe universităţi din America. Am fost primit la University of California at Los Angeles (UCLA) şi la University of California at Berkeley (UC Berkeley). Am ales-o pe ultima pentru că avea un prestigiu mai mare.

După aceea mi-am dat seama că nu întâmplător am obţinut bursa la Berkeley. Acest oraş este aproape de San Francisco, unde se află biserica cu moaştele Sfântului Ioan Maximovici, despre care citisem înainte să aplic pentru America. Tot timpul cât am stat în America am mers în fiecare săptămână la acea biserică.

Ca să mă întreţin, a trebuit să predau în cadrul Departamentului de matematică.

Viaţa în SUA şi apropierea de mănăstire


V-aţi gândit încă de acolo că o să vă faceţi monah?

Într-un anumit fel, da. Viaţa trăită acolo nu a fost mult diferită de cea a unui monah. La ce mă refer? La singurătate, singurătatea pe care o întâlneşti fiind străin. În general, în America se suferă de singurătate. Producţiile lor de divertisment sunt o încercare de a umple un gol. Orice om care merge în America are un şoc, în sensul că filmele lor sunt altceva decât viaţa lor. E ca şi cum mergând printr-un deşert vezi un panou, iar în film nu vezi pustiul, ci ţi se arată numai panoul. E multă singurătate acolo, distanţele fizice sunt mari şi acestea implică distanţe enorme între oameni.

Să vă dau un exemplu. Dacă în oraşele noastre obişnuim să ieşim în oraş, să ne plimbăm prin centru, cum se spune, acolo noţiunea aceasta nu există. În centru se plimbă mai mult homeless-i (cei fără adăpost), care au ca avere doar un cărucior. Americanul nu se duce să se plimbe, el se duce cu maşina direct unde are nevoie, la cumpărături, în mall sau oriunde. În California, distanţa de acasă până la magazinul de cumpărături este în medie de 30-40 km. Acolo nu se văd oameni pe stradă, ca la noi. Singurătatea este foarte apăsătoare şi rămâne o problemă pregnantă.

Pentru mine aceasta a fost o pregătire foarte bună; gândul spre călugărie îl aveam înfiripat, dar îmi era frică să-l exprim chiar şi în interiorul meu.

L-am avut duhovnic pe părintele Arsenie Papacioc începând cu 1996. Pe când eram în clasa a IX-a, au început problemele mari în familia noastră. Atunci mama a început să se îndrepte spre Biserică, ca la ultima scăpare. Eu nu aveam nici o familiaritate cu Biserica, chiar aveam un dispreţ faţă de nivelul intelectual al celor din Biserică.

Schimbarea mare cu mine s-a produs după întâlnirea cu părintele Arsenie. Nu a fost ceva spectaculos, ci o influenţă constantă şi eficace duhovniceşte, nu prin sfaturi de a mă ruga într-un fel anume sau de a citi ceva în mod special, ci mai ales prin rugăciunea părintelui şi prin modul lui de a fi.

Gândul spre monahism l-am mărturisit părintelui Arsenie, dar el aproape că nu-l lua în seamă. Apoi mi-a spus „să mai vedem“ şi, în orice caz, mi-a zis să păstrez taina, pentru că dacă prinde vrăjmaşul de veste este în stare să răstoarne întreaga lume ca să mă oprească. De aceea eu am fost tot timpul cu frică la gândul de a deveni monah, atât pentru cuvântul părintelui, dar şi din motive interioare. Era de negândit pentru mine, privind din afară. Acum mi se pare uşor, dar din exterior privind, făgăduinţa aceasta este copleşitoare. Când am început să merg la biserică, mi se părea un lucru de negândit să-ţi păstrezi fecioria până la căsătorie, cu atât mai mult să fii total abstinent ca monah. Nu îndrăzneam să gândesc prea sus, ci Îl rugam pe Dumnezeu să rânduiască să-I slujesc şi să fiu al Lui. În ce mod, asta ştia doar El. Pasul acesta este mult prea mare ca să-l putem face singuri.

Câţi ani aţi stat în SUA?

Cinci ani: 2002-2007. Acasă, la familie, veneam în fiecare an. Părintele Arsenie nu-mi impunea nimic în privinţa căii de urmat în viaţă. Din când în când îi pomeneam despre gândul meu de mănăstire, iar el părea că-l aude pentru prima dată, nepărând a-şi aduce aminte de sfaturile legate de monahism pe care mi le dăduse deja. Când l-am întrebat într-un an la ce mănăstire să mă duc, mi-a răspuns categoric: „La Putna!“.

În ultimul an de doctorat am venit acasă pentru că mama era bolnavă, apoi m-am întors peste vară în America pentru a preda nişte cursuri; mi-am vizitat prietenii, pe 4 septembrie m-am întors în ţară, iar pe 7 septembrie am venit la Putna.

Deşi ştiam că doctoratul se termină, voiam cumva să o mai lungesc. Mă tenta asta pentru că puteam să îi ajut cu bani şi pe cei de acasă. În SUA este un salt calitativ consistent în privinţa veniturilor între doctoranzi şi post-doctoranzi. Aşa că am aplicat pentru o poziţie de post-doctorand. Dar a rânduit Dumnezeu ca atunci să nu fiu primit nicăieri. De-abia după ce am plecat la Putna m-a contactat profesorul meu prin e-mail ca să-mi spună că mi-a găsit o bursă nu ştiu pe unde. Apoi un prieten care rămăsese în Berkeley m-a sunat: „Nelule, ai primit nişte plicuri. Nu vii să vezi ce faci cu bursa asta?“

În toamna lui 2006, de sărbătoarea Thanksgiving, am mers în Arizona, la părintele Efrem Filotheitul, ucenic al lui Gheron Iosif, un om de o mare putere duhovnicească. Nu am reuşit să vorbesc între patru ochi cu părintele Efrem, dar mi-a spus că se va ruga pentru mine. Sunt convins că şi pentru rugăciunile părintelui Efrem desprinderea de carieră şi venirea la mănăstire au decurs lin pentru mine.

„Am trăit o răstignire a minţii…“

Cum se împacă matematica cu călugăria?

Eu aş întreba ce legătură are matematica cu Dumnezeu. Atunci când eram în liceu, prin clasele IX-XI, prezenţa lui Dumnezeu creştea în viaţa mea. Dar nu vedeam nici o legătură între matematică şi Hristos. Eram deci tentat să renunţ la matematică. Însă părintele Arsenie mi-a zis: „Nu, nu trebuie să renunţi. Mergi cu amândouă înainte“. După aceea am aflat cât de multe te învaţă personal matematica despre Dumnezeu. Şi nu doar despre El, ci şi despre tine, despre lume şi relaţia între toate acestea.

Descoperirea mea personală este că practic tot ce facem are legătură cu Dumnezeu. Mai mult, ne descoperă multe despre noi, despre lume.

Lucrurile sunt profunde. Matematica ne învaţă să facem lucrurile temeinic. Aşa ajungem să le facem şi pe cele ale lui Dumnezeu foarte bine.

În matematică eu am lucrat în geometrie algebrică şi teoria numerelor, deci matematică cu grad mare de abstractizare. Începând cu facultatea şi terminând cu doctoratul, abstractizarea în studiul matematicii creşte. Matematica din liceu este destul de departe de matematica modernă (părintele râde). Complexitatea operaţiilor şi nivelul de abstractizare al noţiunilor sunt de negândit pentru un om nefamiliarizat. Am trăit o răstignire a minţii.

Gândiţi-vă doar, cum se pot defini riguros numerele naturale? Noi avem 1, 2, 3…, le enumerăm pe degete ca la clasa I. Dar să le defineşti, să spui ce sunt ele, îţi stă mintea în loc… În primul rând, în matematică este o axiomă existenţa unei mulţimi cu un număr infinit de elemente. Nu se poate demonstra existenţa infinitului, el este acceptat ca axiomă. În natură, nimic nu ne spune că infinitul există. Nu avem nici o probă. Totuşi, un matematician lucrează foarte mult cu infinitul. Deşi nu poate demonstra că există, îl ia ca atare – „prin credinţă“ am spune noi. Ei bine, pornind de la această mulţime cu un număr infinit de elemente, se alege un prim element – „1“, apoi printr-un anumit procedeu se desemnează un „succesor“ – notat „2“, apoi pentru fiecare element „n“ deja definit se construieşte un „succesor“, notat „n+1“ şi tot aşa… Şi aşa se definesc numerele naturale. Apoi vin numerele raţionale, cele reale, cele complexe – cu definirea acestora ne aflăm abia la nivelul primului semestru de facultate – şi toată multitudinea de concepte matematice.

Aşadar matematica, prin generalizări şi abstractizări succesive, mi-a răstignit mintea şi mi-a pregătit-o pentru a primi revelaţia lui Dumnezeu, cu reverenţă. Nu te mai întrebi de ce Dumnezeu este în trei Persoane, şi nu în două sau una, sau mai multe, sau orice altceva legat de tainele lui Dumnezeu, atunci când tu nici realitatea văzută nu o poţi surprinde cum trebuie, matematic vorbind, nu o poţi conceptualiza.

Ştiinţa lucrează doar cu aproximări ale realităţii

Matematica te învaţă o cuminţenie, un respect faţă de taină, de taina realităţii. Una dintre provocările matematicii este cum să modeleze realitatea. Din Antichitate până astăzi, asta se încearcă. Constant, fizicienii cer modele de la matematicieni: „Am problema asta, am experimentul acesta, explicaţi-l voi, fundamentaţi-l riguros“. Aceasta a făcut-o Einstein, care a folosit pentru Teoria Relativităţii un model matematic descoperit cu 50 de ani înaintea lui de un mare matematician, Bernhard Riemann. Matematica vine să modeleze realitatea. Toţi ştim că matematica este grea. Şi asta pentru că realitatea este greu de modelat. Nici acum nu putem să o modelăm cum trebuie. Ştiinţa lucrează doar cu aproximări ale realităţii.

Şi dacă atunci când te referi la realitatea naturală nu eşti încă pe teren solid, cum e în faţa lui Dumnezeu? Ce pretenţie poţi să ai în faţa Lui?

Asta m-a învăţat matematica, buna-cuviinţă, respectul faţă de taină, aşa cum ne îndeamnă şi Sfinţii Părinţi: „Cinsteşte taina în tăcere“.

Să vă mai vorbesc şi despre altceva ce am învăţat făcând matematică. O trăsătură comună nouă, oamenilor, este aceea că ne minţim foarte uşor. Dacă ne place ceva, imediat tindem să credem acel lucru. Şi ne aducem o mulţime de argumente ca să susţinem propriile noastre voinţe, propriile noastre păreri. Se întâmplă frecvent acest lucru în zilele noastre.

Or, matematica nu te lasă să faci aşa ceva. Să mă explic. La doctorat am avut o problemă pe care nici nu vreau să mă gândesc de câte ori am zis că am rezolvat-o, ca să descopăr ulterior că mă înşelasem. Intuiţia de la început era bună, adică simţeam că o să-mi iasă, că o s-o scot la capăt. Aceasta, în particular fie spus, e mare lucru. Dar când intram în detalii, lucrurile se complicau. Îmi spuneam: „Trebuie că drumul trece pe aici, pentru că e mai scurt“. Dar nu era aşa. Realitatea nu era cum voiam eu să fie. Eu sunt un om tare la cerbice, aşa că mi-au trebuit câţiva ani ca să descopăr drumul, care era mult mai sinuos. Din fericire, matematica nu te lasă să te minţi singur, nu te lasă să falsifici realitatea, ci, dacă eşti sincer, îţi arată unde ai greşit.

Până la urmă am ajuns aproape să-mi fie frică să spun că am rezolvat problema. Am realizat că exaltarea, mândria nu ne sunt de folos; după ce te mândreşti, imediat, obligatoriu, vine coborârea. Deci matematica te educă în smerenie. Să nu te bucuri până când lucrurile nu sunt gata.

„Mergi înainte cu nădejde mai presus de orice nădejde“

Mai e ceva. Distanţa dintre proiect sau iluminare, faptul că tu intuieşti cum ar ieşi problema, şi împlinirea propriu-zisă a proiectului este foarte mare. În matematică, rezolvarea unei probleme poate să îţi ia şi doi ani de zile şi pe parcursul rezolvării pot apărea surprize – nu ai cum să observi toate detaliile de la început.

Cam la fel sunt lucrurile şi în viaţa duhovnicească. Chemarea lui Dumnezeu există. Pe acolo este drumul. Când ai văzut drumul din exterior, îţi părea într-un fel, dar atunci când păşeşti pe el, vezi că drumul trece şi prin pădure, uneori şi prin mlaştină, se mai lasă ceaţa, te poate prinde şi întunericul. De multe ori îţi vine să renunţi, să te întorci. Sunt momente în viaţă în care practic ai făcut tot, ai încercat şi încoace, şi încolo, ai epuizat tot ce îţi stătea la îndemână şi nu mai ştii ce să faci. Ai senzaţia că ai pierdut drumul. Şi totuşi: „Măi, parcă ştiam că pe aici e drumul…“ La fel ca Apostolii pe drumul Emausului: „Noi nădăjduiam că El este Mesia…“ (Lc. 24, 21). Şi, dacă renunţi în momentul acela, ai pierdut totul. Trebuie să-ţi zici: „Măi, am ajuns până aici. Ce mai am de pierdut? Merg înainte! Oricum altceva mai bun nu am de făcut.“ Dar lucrurile acestea se fac în nişte tensiuni foarte mari. Dacă după patru ani de doctorat nu ţi-a ieşit problema, nu mai ai cum să fii detaşat. Şi aşa se naşte discernământul, ajungi să te cunoşti pe tine însuţi. Acesta era de fapt sfatul pe care mi-l dăduse părintele Arsenie înainte de a pleca la doctorat: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!“.

Un element extrem de valoros al vieţii duhovniceşti este acesta: să mergi mereu înainte, să nu renunţi, să crezi chemării dintâi şi să mergi înainte cu nădejde mai presus de orice nădejde, cum spune părintele Zaharia de la Essex, parafrazându-l pe Sfântul Apostol Pavel (Rom. 4, 18). Doar dacă mergi până la capăt îţi iese. Nu trebuie să renunţi cu nici un chip. Momentul acesta de cumplită deznădejde e foarte aproape de vârf. Dacă reuşeşti să depăşeşti momentul, ai învins. Dacă dai înapoi, ai pierdut totul. E un prag pe care trebuie să-l treci, dincolo de care este uşa.

Acest moment nu e mincinos, acolo nu se joacă teatru, nimic nu e regizat. E un moment de totală nesiguranţă, ţi-ai terminat toate resursele, nădejdea. Atunci e nevoie să mai mergi puţin şi afli răspunsul tău; cu rugăciune multă. Am avut colegi care s-au întors din drum – mă refer la calea matematicii.

Printre medaliaţi Fields

Cum a fost mediul în care aţi studiat la Berkeley?

Matematica mi-a deschis uşile spre a cunoaşte oameni importanţi de ştiinţă, genii matematice. Am avut ocazia să cunosc medaliaţi Fields (medalia Fields este echivalentul premiului Nobel pentru cercetări matematice). La Berkeley i-am întâlnit pe aceşti oameni, deosebit de modeşti, smeriţi, pe care văzându-i, nu te mai poţi lăuda cu vreun lucru din viaţa ta.

Cunoaşterea ştiinţifică este îngemănată cu necunoaşterea; orice nouă descoperire aduce cu sine şi o mulţime de noi necunoscute. Odată am întrebat un profesor medaliat Fields, care de câţiva ani buni lucra la fundamentarea matematică a câmpului cuantic din fizică: „Înţelegeţi mecanica cuantică?“ La care el a răspuns: „Nimeni nu înţelege mecanica cuantică!“

Einstein avea un respect extraordinar pentru tainele universului. Omul de ştiinţă sincer cu el însuşi este foarte conştient de cât nu cunoaşte, de cât nu stăpâneşte. De aceea, când aud de tot felul de experienţe genetice care se fac, mă înfior.

Cu ştiinţismul, cu politizarea aceasta a ştiinţei în care absolutizăm ştiinţa, făcând din ea o credinţă mondială, dogma vieţii noastre (pentru că atunci când ai justificare ştiinţifică, ai închis gura oricui), ne aflăm foarte departe de adevăr. Realitatea, Dumnezeu, oamenii – toate lucrurile sunt mult mai fine, mai personale, mai nuanţate. Iar dacă tu intri cu bocancii şi vrei să trasezi un drum aşa, pe unde crezi tu că ar trebui să treacă, nu e în regulă.

Mândria, spune Gabriel Liiceanu, este „înţepenirea în proiect“. Dacă începi să te mândreşti, înseamnă că te-ai oprit şi îţi admiri opera. Or, omul care creează nu are timp de asta. Se uită la ce a făcut, dar nu se blochează acolo, ci continuă cercetarea lui. Politizarea ştiinţei apare la oamenii care s-au înţepenit în proiect. Ca să produci, ca să creezi, trebuie să rămâi în modestie, în respect faţă de taină. Altfel, chiar geniu fiind, adopţi o postură cumva politică, ca să propagi anumite iluminări parţiale drept adevăr imuabil. Un exemplu este Stephen Hawking.

Acestea sunt numai câteva dintre lucrurile pe care le-am învăţat din experienţa mea cu matematica. Am această convingere: Dumnezeu ni Se descoperă, ne vorbeşte şi ne învaţă pe limba noastră, aşa cum a făcut-o cu Sfântul Apostol Petru prin pescuirea minunată (Lc. 5, 1-11). De aceea mi se pare foarte important să facem bine ceea ce facem, ca pentru Dumnezeu, pentru că aşa vom dobândi o cunoaştere corectă a realităţii, a lumii, a noastră şi a lui Dumnezeu.


Sursa: Ziarul Lumina – http://www.ziarullumina.ro/interviu/ca-sa-creezi-trebuie-sa-ramai-modestie

Preoti ce au luat copii de pe strazi si i-au crescut ca pe proprii lor copii

Niciun comentariu:



Bine faci, bine gasesti. Este filosofia curata a unor oameni ai bisericii care stiu ca atunci cand aproapele tau este in suferinta este firesc sa-i intinzi o mana.

In Maramures, un preot a adunat de pe strazi suflete care altminteri ar fi fost pierdute. I-a crescut pe acesti amarati, alaturi de cei trei copii ai sai, si i-a facut oameni.

Miraculos, un caz identic exista si la Alba Iulia, unde un alt slujitor al Domnului a devenit tatal a 16 copii: trei ai lui si ceilalti luati de suflet.

De 14 ani, in casa parintelui Ardelean din Desesti, Maramures, niciodata nu au fost mai putin de 10 guri de hranit.

Preotul i-a luat pe copii in grija din centrele de plasament si de pe strazi, iar cei mici ii iubesc atat de mult pe el si pe preoteasa incat ii striga: tati popa si mami Lumi.

Pana sa ajunga aici, Gabriela si Alexandra locuiau intr-o masina, traiau din cersit, dupa ce mama lor fusese arestata.

Paul avea doar 3 ani cand a fost salvat alaturi de alti 3 frati mai mari. Acum, doi dintre ei lucreaza in Italia, altul in Baia Mare, dar tin legatura cu preotul care i-a crescut.

In fiecare zi, masa parintelui este neincapatoare: "Veniti la masa copii! Inainte sa incepem sa mancam sa ne rugam".

Si ca in orice familie unita, cei mari ii ajuta pe cei mici.

"Nu doar noi alegem lucrurile care ni se intampla. Ne mai alege si Dumnezeu pentru ele. Suntem parte a unui plan mult mai mare, pe care de multe ori nu-l constientizam. In acesti copii e cea mai frumoasa icoana a lui Hristos in fata careia sa te inchini si sa-ti aduci jertfa ta", spune parintele Ioan Ardelean.

"Menirea mea in lume este sa ii ajut pe copilasi!"- spune si parintele Stanila din Vingard, judetul Alba. Impreuna cu sotia, creste 13 suflete pe langa cei 3 copii ai lor.

Casa familiei a fost ridicata acum 15 ani, cu sprijinul Arhiepiscopiei si al serviciul de ajutor maltez. Iar ca sa aiba grija de atatia copilasi, parintele primeste uneori si donatii. Numai naveta zilnica facuta de opt scolari, cate 25 de kilometri pana-n Alba Iulia, il costa peste 1500 de lei.

Dana a ajuns aici cand avea 5 ani. Acum este eleva la o scoala postliceala sanitara si spune ca vrea, la randul ei, sa ii ajute pe cei in suferinta.

"Noi ar trebui sa facem lucrul acesta, sa tinem copiii defavorizati langa noi, sa ii educam, sa le fim aproape, sa nu simta acea mare lipsa, ca pentru ei cea mai mare lipsa este mama si tata", spune preotul Ioan Stanila.

Iarna, in vacanta,  toti acesti copii merg "la bunici", adica la parintii preotesei. Colinda si se roaga pentru toti orfanii: sa-si gaseasca un liman binecuvantat ca al lor.


Sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/social/i-au-luat-de-pe-strazi-si-i-au-crescut-alaturi-de-copiii-lor-cum-au-ajuns-doi-preoti-parinti.html

Dependentii de alcool - ajutati de Biserica sa se trateze

Niciun comentariu:

Psihologi si preoti ai Mitropoliei Moldovei si Bucovinei incearca sa ajute si sa vindece zeci de persoane dependente de alcool.

Oamenii merg intr-un centru de consiliere, dar pot participa si la tabere de vara facute anume pentru ei. Terapia este gratuita.

"Ma numesc Nico, sunt alcoolica si cu ajutorul lui Dumnezeu azi nu am pus niciun pahar de alcool in gura".

Asa incepe o sedinta de terapie la centrul pentru dependenti infiintat de Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Nicoleta are 65 de ani, si dupa cum recunoaste, jumatate si i-a inecat in alcool.

"Am vazut ca copiii sufera si m-am horatat singura ca sa fac ceva ca sa fiu normala si corecta in familie. Aici am gasit intelegere, pot sa vorbesc deschis", spune Nicoleta.

Si Mircea a avut puterea sa renunte la bautura. Se implinesc deja trei ani de cand a luat aceasta decizie. A realizat ca din cauza bolii a avut probleme si acasa si la serviciu.

"Am inceput sa beau cu colegii la serviciu. Mergeau colegii mergeam si eu la baut, ca ziceam "dar eu oi fi mai prost". Si am mers si azi si maine si poimaine. Alcool fiind vodka, berea era un racoritor", povesteste Mircea.

Prelatii au realizat cat de grave sunt problemele multora dupa ce la spovedanie s-au plans ca nu au unde sa se vindece.

Mitropolia organizeaza si tabere la manastiri pentru credinciosii cu astfel de necazuri. Anul acesta vor merge la Horaita, in Neamt. Pentru 5 zile, pacientii vor plati 50 de lei.

Consilierea este gratuita si urmeaza pasii organizatiei Alcoolicilor Anonimi din America. Adica 12 pasi in zece saptamani.

Sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/social/vindecare-prin-credinta-dependentii-de-alcool-ajutati-de-biserica-sa-se-trateze.html

Povestea părintelui Tănase, tată pentru 328 de copii

Niciun comentariu:

Pustnici din Romania. Documentar Video

Niciun comentariu:



Patriarhia deschide cate o cantina sociala in fiecare sector al Capitalei

Niciun comentariu:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit in aceste zile noua cantină socială a Protopopiatului Sector 2 Capitală.

Conform informatiilor oferite de Patriarhia Romana, la eveniment au fost prezenţi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, dl. Neculai Onţanu – primarul Sectorului 2 Capitală, preoţi consilieri eparhiali, dar şi angajaţi ai Centrului social Sfânta Ana, în cadrul căruia va funcţiona noul aşezământ social-filantropic. 

Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a afirmat intentia de a mai fi deschise încă cinci cantine sociale, în Bucureşti, câte una pentru fiecare protopopiat şi sector. Totodata, conform Patriarhului, modelul va urma sa fie extins si in provincie.

"Aceasta permite o bună cooperare între protopopiat şi primăria sectorului, iar pe de altă parte o grijă deosebită faţă de cei foarte neajutoraţi şi săraci din fiecare protoierie şi sector al Capitalei. Până acum, Centrul eparhial avea o singură cantină pentru săracii din tot oraşul. Unii bătrâni săraci traversau întreg oraşul, ca să ajungă în sectorul 6, să ia o masă caldă sau să primească un pachet. Nu este corect ca, pentru un oraş atât de mare, să existe doar cantina centrului eparhial” – a explicat Preafericitul Parinte.

Parohia ”Icoanei” din București va ajuta financiar la buna funcționare a cantinei, care se afla amplasata in incinta Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul din Protopopiatul Sector 2 Capitală.

- informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe: Redactia Stiri

Sursa http://www.lonews.ro/stiri/lifestyle/18145-patriarhia-deschide-cate-o-cantina-sociala-in-fiecare-sector-al-capitalei.html#sthash.pJH4NMCH.DYzcOEEj.dpuf

Preotul Ionuţ Rădulescu din Frânceşti ii ţine în şcoală pe copiii sărmani

Niciun comentariu:

Ionuţ Rădulescu nu este doar un slujitor al Domnului, ci şi un om în slujba nevoiaşilor din localitatea vâlceană Frânceşti. În doar câţiva ani, a reuşit să obţină respectul şi încrederea semenilor şi, poate cel mai important lucru, să schimbe mentalităţi. Datorită implicării acestuia, zeci de copii din familii cu venituri modeste merg acum la şcoală.

În doar 12 ani, de când a îmbrăcat anteriul, preotul din Frânceşti a contribuit la reducerea abandonului şcolar într-o comunitate în care adulţii şi-au folosit copiii la muncile agricole înainte ca aceştia să termine măcar şcoala primară. Alături de reprezentanţii Fundaţiei World Vision, Ionuţ Rădulescu a reuşit să-i implice pe elevi în diverse activităţi motivaţionale şi să-i facă pe cei care au renunţat să viseze la o lume mai bună să înţeleagă că au o şansă la o viaţa mai bună decât cea a părinţilor doar dacă îşi continuă studiile.

„Noi suntem beneficiarii proiectului «Alege şcoala», un proiect implementat de Patriarhia Română. Aşa am reuşit să-i ţinem la şcoală pe copiii care erau în prag de abandon, iar pe cei care au abandonat, cu vârste până în 25 de ani, i-am readus în bănci. Rata abandonului a fost extrem de mare, dar acum aproape toţi copiii din localitate merg la şcoală. Vorbim de aproape aproximativ 555 de copii”, spune preotul Ionuţ Rădulescu.

Pentru a-i readuce pe copii la şcoală, preotul vâlcean a schimbat mentalităţi. „Părinţii au avut această mentalitate de a ţine copilul acasă, să ajute la munca câmpului. Aşa au considerat ei că este mai bine şi a trebuit să le explic că greşesc. Până la urmă au, înţeles ce am încercat să le transmit, că cei mici au doar de pierdut dacă nu-şi vor continua studiile, că îi condamnă la o viaţă în mizerie”, mai spune Ionuţ Rădulescu.

Copilul eminent care locuieşte în grajd, ajutat de preot

Printre cei care beneficiază de sprijinul necondiţionat al preotului se numără familia lui Ionuţ Floare, un băiat care învaţă foarte bine la şcoală, dar care locuieşte într-un grajd de pe un câmp de la marginea comunei Frânceşti.  Mama băiatului e casnică, iar tatăl lucrează cu ziua pe unde apucă, aşa că singurul venit cert al familiei îl reprezintă alocaţiile celor trei copii. Ionuţ a trecut în clasa a V-a şi s-a numărat până acum printre elevii premianţi, băiatul având şi în acest an numai note peste 8. Mult timp, Ionuţ şi-a făcut lecţiile la lumina lumânării, căci grajdul pe care părinţii copilului de numai 11 ani îl numesc casă a fost racordat la reţeaua electrică recent, cu sprijinul preotului.

„Ionuţ merge la şcoală, este un copil foarte bun, învaţă bine şi visează să meargă la facultate. Familia lui trebuie ajutată, trece printr-o perioadă mai grea dar cu toţii, Biserica, şcoala, Primăria, partenerul nostru World Vision, am reuşit să-i ajutăm”, afirmă preotul din Frânceşti.

Orice vizită a părintelui Rădulescu în locuinţa acestei familii este motiv de mare bucurie, căci  se îngrijeşte ca toţi cei cinci membri să primească hrană şi haine, iar copiii să mai uite de grija de zilei de mâine. Crăciunul trecut a fost printre puţinele când cei mici au avut, datorită preotului, un brad împodobit şi multe dulciuri. Pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi, preotul a reuşit să implice în activităţile de binefacere atât Fundaţia World Vision, cât şi oameni cu stare din localitate. Astfel, în fiecare lună a anului trecut, zeci de familii cu venituri modeste au primit cel puţin o dată pe lună alimente, haine şi chiar bani.

„Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am reuşit să-i ajutăm, nu cum ar trebui, dar avem câteva familii care ne sprijină. Am ajuns să le şi gătim mâncare celor nevoiaşi, am avut şi campanii de strângere de alimente pentru ei”, precizează preotul.   

De Crăciun, copiii au fost invitaţi la Biserică pentru a primi daruri de la Moş Crăciun. Pentru ei, platoul din faţa bisericii unde slujeşte Ionuţ Rădulescu a fost luminat şi de un mic foc de artificii. Această mică surpriză i-a lăsat însă muţi de uimire pe elevii care nu au mai văzut aşa ceva până acum.

Brutărie pentru nevoiaşii din Frânceşti 

Faptul că mulţi dintre enoriaşii săi nu-şi permit nici măcar să-şi cumpere pâinea de zi cu zi l-a determinat pe Ionuţ Rădulescu să deschidă o brutărie pentru săracii din Frânceşti. Amenajarea spaţiului în care se va coace pâinea săracilor s-a încheiat în decembrie 2014, iar preotul speră să obţină rapid şi avizele necesare pentru a pune în funcţiune brutăria.  Ca urmare a acestui proiect, fiecare familie săracă va avea pâine pe masă, iar opt oameni vor avea un loc de muncă asigurat.   

„Construcţia brutăriei s-a terminat, după Sărbători mergem să luăm autorizaţie, pentru a o pune în funcţiune. Vrem să-i implicăm în această activitate şi pe cei din familiile nevoiaşe, să lucreze şi ei ceva în brutărie. M-am gândit la un proiect generator de venituri, astfel încât Parohia să-i poată sprijini pe nevoiaşi. În plus, proiectul generează şi locuri de muncă. Se va lucra în două schimburi şi vom angaja aproximativ opt locuri persoane”, conchide Ionuţ Rădulescu.   

Preotul din Frânceşti speră că va găsi şi o piaţă de desfacere pentru pâinea pe care o vor coace sărmanii, astfel încât cei loviţi de soartă să se bucure de un sprijin mult mai consistent.  


Autor: Irina Rîpan


Sursa: http://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/video-preotul-suflet-mare-care-i-scoala-copiii-sarmani-dintr-un-sat-valcea-1_54aa3418448e03c0fd504727/index.html

POVESTEA IMPRESIONANTA a maicutelor cu brate de fier!

Niciun comentariu:



Maica Stareta de la Manastirea Marcus din Covasna a adoptat opt fetite. VIDEO

Niciun comentariu:




Le puteti ajuta si dumneavoastra la adresa:
Manastirea de maici Marcus, loc. Marcus, jud Covasna, tel 0267/375651, 0740095480; cont IBAN RO 53 RNCB 0124 0096 8218 0001 BCR Sf. Gheorghe, jud. Covasna


Asistent medical si preot: Ionel Florin Dimofte ii ajuta pe cei in suferinta si sufleteste si trupeste

Niciun comentariu:

Ionel Florin Dimofte îi ajută şi fizic, şi spiritual pe bolnavii care ajung la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. Bărbatul este asistent la secţia de Neurochirurgie din anul 1991, iar din anul 2007 a devenit şi preot al bisericii din curtea spitalului

Florin Dimofte (42 de ani) s-a angajat ca asistent la secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi în anul 1991. Timp de 16 ani, i-a revenit doar sarcina de a alina durerile fizice ale celor bolnavi, până când, în anul 2007, a devenit şi preot în biserica din acelaşi spital.

„Am terminat liceul sanitar la Bucureşti şi am fost angajat în Galaţi, cu o repartiţie de la minister. Am rămas până azi pe acest post, unde ajut bolnavii pe partea de recuperare medicală şi ajut la tratamente. Nu pot să zic că eram îndrăgostit, la 19 ani, de acest segment al medicinei, de neurochirurgie, dar dacă am rezistat 23 de ani în acest domeniu înseamnă că este o secţie de suflet“, povesteşte Florin Dimofte.

Dincolo de pasiunea sa pentru medicină, bărbatul povesteşte că a visat la preoţie încă din copilărie. Când a absolvit şcoala sanitară, tânărul a considerat însă că este prea devreme pentru a deveni preot. „La vârsta de 7 ani am decis că vreau să fiu preot. Mergeam des la o mănăstire şi mi-a plăcut părintele de acolo. Însă la 19 ani mi s-a părut că este o vârstă cam fragedă şi am ales să fiu asistent medical. Am intrat la Facultatea de Teologie în anul 2004 şi, în 2007, am fost hirotonit la capela spitalului, de către Înaltpreasfinţia Sa Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos. Lucrul cu partea trupească şi cel cu partea sufletească mi se par acum o îmbinare perfectă“, spune asistentul Florin Dimofte, adăugând că a lucrat şi ca profesor de religie timp de trei ani.  

CĂRĂMIDA TRANSFORMATĂ ÎN MINUNE

Viaţa ca asistent la secţia de Neurochirurgie nu este una tocmai uşoară. Florin a avut parte, de-a lungul anilor, de cazuri complicate, cărora le-a făcut însă faţă. „Am avut, la începutul carierei, foarte mulţi copii care au ajuns la spital în urma unor accidente rutiere şi care au suferit multiple pareze. Ne-am luptat cu suferinţa lor multă vreme, dar până la urmă am reuşit să-i vindecăm şi au devenit copii normali“, povesteşte asistentul medical de la Neurochirurgie.

Bărbatul îşi aminteşte şi de un caz care a devenit celebru în presă în urmă cu trei ani, despre o tânără care s-a vindecat ca prin minune, deşi suferise un accident grav. „O fată s-a ales cu o cărămidă în cap, a fost adusă în comă, iar nimeni nu-i dădea vreo şansă. Familia m-a rugat să vin să-i fac slujba duhovnicească. Le-am spus, după ce am ieşit din salonul fetei, să meargă acasă şi să se roage. Această fată a scăpat, după trei luni de zile de recuperare“, îşi aminteşte Florin Dimofte. Asistentul a avut o surpriză extrem de mare recent, când tânăra l-a căutat la spital şi i-a spus că s-a înscris la o şcoală postliceală sanitară, pentru că vrea şi ea să salveze oameni. Care este secretul unei meserii în care zi de zi trebuie să faci faţă suferinţei oamenilor? „Trebuie să ai răbdare de fier. Sunt cazuri grele, cu probleme deosebite, starea de sănătate a multora este afectată şi trebuie să-i înţelegi, chiar dacă sunt gălăgioşi şi au uneori reacţii deloc plăcute“, precizează asistentul.  

CUM SE ÎMPACĂ CELE DOUĂ SLUJBE

Colegii din spital, dar şi credincioşii care îl întâlnesc în biserica din curtea instituţiei au numai cuvinte de laudă la adresa preotului-asistent. „Soţia mea a fost internată după ce s-a accidentat prin piaţă, când era la cumpărături. I-am spus că am soţia acolo şi s-a dus de a vizitat-o, a dădăcit-o. Mi-a povestit apoi cum a făcut-o să spere la vindecare“, mărturiseşte Dan Iosif, un coleg asistent din spital. De foarte multe ori, Florin Dimofte este întrebat cum se împacă cele două slujbe, cea de preot şi cea de asistent.

„Se împacă foarte bine! De fapt, nu sunt două slujbe, ci una singură: slujirea omului. Slujirea ca preot te ajută pentru că ştii că trebuie să faci bine pentru oameni“, spune, senin, bărbatul.

Gălăţeanul lucrează cu normă întreagă la spital, iar la biserică beneficiază de o formă de salarizare din fonduri proprii. Mai exact, plata lui depinde de banii lăsaţi de oameni la altar. „Probleme financiare are oricine. Fiecare dintre noi trebuie să muncească, să-şi facă datoria aşa cum îi dictează conştiinţa. În rest, problemele trec pe lângă noi fără să lase urme“, adaugă, optimist, Florin Dimofte.


Gălăţeanul lucrează ca asistent în ture, iar când este liber de la acest loc de muncă vine tot la spital, dar se opreşte în biserica din curte, pentru a ţine slujbe. În rest, sunt zile în care îşi ia cu el la lucru şi hainele preoţeşti, spre exemplu la sărbători sau duminicile. Atunci dă o fugă la biserică şi, după slujbă, se reîntoarce la uniforma de asistent medical.  

„OMULUI TREBUIE SĂ-I EXPLICI CU BLÂNDEŢE“

Deşi lucrează cu drag în meseria de asistent medical, admite că există şi minusuri. Cel mai mare este, din punctul  lui de vedere, faptul că unii oameni aşteaptă prea multe de la el, fără să realizeze că durerea, boala, suferinţa nu dispar din senin. „Omului trebuie să-i explici că ai doar atâtea medicamente şi nu poţi să-i dai în plus, pentru că-i poţi face mai rău. Omului trebuie să-i explici cu blândeţe despre fiecare tratament. Asta este doza, medicaţia este cu două tăişuri“, mai spune Florin Dimofte.

Asistentul-duhovnic din Spitalul de Urgenţă Galaţi a devenit, de-a lungul anilor, un adevărat personaj al oraşului. Pe stradă, lumea îl recunoaşte şi unii dintre oameni chiar îl opresc uneori pentru a-i mulţumi pentru faptele bune făcute. Din păcate, sunt şi mulţi care nu prea mai au timp pentru astfel de mulţumiri pentru că, încheie preotul zâmbind, trăim în epoca vitezei.

Autor: Bogdan Nistor

Sursa: http://adevarul.ro/locale/galati/galateanul-ingrijeste-bolnavilor-trupul-sufletul-asistent-medical-preot-1_5483212ba0eb96501e6d616d/index.html


2/21/2015

Lista cultelor recunoscute in Romania

Niciun comentariu:

Cultele religioase recunoscute in Romania sunt:

1.    Biserica Ortodoxă Română
2.    Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara
3.    Biserica Romano-Catolică
4.    Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
5.    Arhiepiscopia Bisericii Armene
6.    Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România
7.    Biserica Reformată din România
8.    Biserica Evanghelică C.A. din România
9.    Biserica Evanghelică Lutherană din România
10.Biserica Unitariană din Transilvania
11.Cultul Creștin Baptist- Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România
12.Biserica Creştină După Evanghelie din România - Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România
13.Biserica Evanghelică Română
14.Cultul Creștin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România
15.Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România
16.Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România- Cultul Mozaic
17.Cultul Musulman
18.Organizaţia Religioasă "Martorii lui Iehova"

Sursa: http://www.culte.wbd.ro/library/files/asociatii/file4.pdf

Chevron se retrage din Romania si renunta la explorarea gazelor de sist

Niciun comentariu:

Chevron renunta la concesiunile de zacaminte de gaze de sist din Romania si va pleca din tara noastra, anunta publicatiile americane Bloomberg si The Wall Street Journal, citand oficiali ai companiei.

„În 2014, Chevron România a finalizat activitățile de explorare a concesiunii Bârlad, precum și un studiu geofizic 2-D realizat în două dintre cele trei concesiuni din regiunea Dobrogea. Chevron România confirmă intenția de a renunța la planurile sale pentru aceste concesiuni în 2015. Aceasta este o decizie de afaceri luată în urma evaluărilor proiectului din România, care nu poate concura în acest moment într-un mod favorabil cu alte oportunități de investiție din portofoliul global al Chevron. Rezultatele lucrărilor din România vor fi predate ANRM și vor rămâne în custodia statului. Confidențialitatea informațiilor de acest gen este menținută în conformitate cu legislația din România. Chevron nu comentează și nu dezvăluie cifre de business”, conform unui comunicat al companiei, transmis pentru Digi24.

În iulie 2014, Chevron a finalizat activităţile de explorare la prima sondă din România, în localitatea Siliştea-Pungeşti, judeţul Vaslui, după două luni de foraj la adâncimi de 3.000 de metri.

Compania americană deţine alte trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Păltiniş - Băceşti, Popeni - Găgeşti şi Puieşti. De asemenea, a mai obţinut anul trecut şi cea de-a două autorizaţie de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare, în perimetrul deţinut la Puieşti.

Anul trecut, Chevron a pus capăt acordurilor legate de gazele de șist și din Lituania și Ucraina pe fondul scaderii accelerate a preturilor la hidrocarburi.

Chevron a renunţat si la zăcămintele de gaze de şist din Polonia la începutul acestei luni motivand faptul că rezultate nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor iniţiale.

Chevron s-a lovit în România din octombrie 2013 și de o rezistentă puternica a populației din Pungeşti unde avea concesiunile. Acolo au avut loc mai multe manifestaţii ale locuitorilor care doreau sa isi pastreze pamanturile neotravite. Scandalurile au avut proportii foarte mari soldandu-se chiar si cu dosare penale.  

Comentariu: De ce s-au retras? Datorita mitingurilor romanilor? Nu cred! Poate ca nu au gasit zacaminte? Nu cred! Mai degraba pentru ca momentan pretul titeiului este foarte mic si ei stiu ca va mai dura un timp. Poate pentru ca exista in zona aceasta tensiune RUSIA - NATO - UE - SUA la care Romania e la mijloc... Poate ca inca nu se merita facuta o investitie de amploare... Ce s-ar intampla daca ar veni in Romania un razboi in acest context politic tulbur si rusii vor avea „grija” de sondele americanilor cu niste bombe...? Mi se pare ciudat faptul ca s-au retras din Ucraina unde acum este razboi, din Lituania care este implicata in NATO (Presedintele ei Dalia Grybauskaite considera ca tara sa este in pericol) si luna aceasta si din Polonia...care in cazul unui razboi va intra de partea UE.

STIE CHEVRON CE STIE...!!!




Popular Posts

top navigation

       
   

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123