7/29/2015

Cum poti scapa de muste

Niciun comentariu:

7/25/2015

Proiect de lege: Salile cu Jocuri de Noroc vor fi amplasate la o distanţă mai mare de 1 km faţă de scoli si licee

Niciun comentariu:

Jocurile de Noroc sunt pentru multe familii o mare problema. Personal am cunoscut tineri impatimiti de jocurile de noroc care "investesc" bani in ele. Chiar daca parintii le dau bani pentru un pachetel de mancare, unii tineri ii cheltuie pe tigari, bauturi alcoolice si jocuri de noroc. Nu pot sa imi dau seama cat de avuti pot sa fie acei parinti incat tinerii sa isi poata permite toate aceste lucruri la un loc. Insa daca studiem problema mai in detaliu, vom ajunge la niste dedesubturi cam triste.

Am auzit de tineri care fura din casa pentru a juca la pacanele. Altii nu fura dar se imprumuta. Unii s-au imprumutat de sume mari de la interlopi, de la camatari si au ajuns pana acolo incat sa isi primejduiasca propria viata.

Ce te face atat de impatimit? Ideea de a castiga, de a avea mai mult. Ideea de imbogatire peste noapte e o mare problema. Multi viseaza aiurea ca se vor imbogati nemuncind. La pacanele mai si castigi, dar mai mult pierzi. Dar pentru ca reusesti sa castigi, iti creste in tine un sentiment fals de putere.

Foarte multe sali de jocuri de noroc s-au deschis pe langa marile licee si foarte  multi elevi chiar minori intra in aceste sali de jocuri nu numai dupa ore, ci si in timpul orelor (elevii chiulesc de la scoala)! Intr-adevar, legislatia in vigoare interzice accesul minorilor in aceste spatii publice, insa legislatia nu este foarte bine elaborata ca in statele europene.

Avand in vedere toate aceste lucruri, dl. deputat Dan-Cristian Popescu a initiat un proiect de lege care prevede reamplasarea spaţiilor destinate desfăşurării jocurilor de noroc la o distanţă mai mare de 1 km faţă de unităţile de învăţământ preuniversitar. Prin jocuri de noroc ne referim atât la jocurile loto, pariurile, jocurile de noroc caracteristice activităţii cazinourilor, jocurile bingo, cât şi jocurile tip slot-machine.







Petrolul NU se epuizeaza. Zacamintele de titei se refac singure! Stiati?

Niciun comentariu:


Invățăm în școală și peste tot în mass media deținută de străini că petrolul este un combustibil fosil care s-a format din descompunerea materiei organice (dinozauri, vietăți marine etc) acu’ nu știu câte milioane de ani.

Au murit animalele, s-au descompus, au intrat în pământ, au stat acolo nu știu cât timp și s-au transformat în petrol. Iar noi, oamenii, exploatăm acum acest petrol, până când se termină. Nemafiind dinozauri morți și alte animale care să se descompună, pac, pac, de pe azi pe mâine…înseamnă că o să rămânem la un moment dat fără petrol. Asta ne spune Sistemul. Și ne tot prezice de zeci de ani că o să rămânem curând fără petrol.

Vă invit astăzi să aflați o altă parte a poveștii, adevărul după părerea mea, și anume că petrolul NU s-a format din materie organică descompusă acum milioane de ani, petrolul NU se epuizează, ci SE PRODUCE CONTINUU ÎN INTERIORUL PĂMÂNTULUI prin procesele fizico/chimice/geologice de la mari adâncimi (magmă + presiune + temperatură + diferite roci etc). Detalii în continuare:

Pe lângă informațiile din articolele / site-urile postate mai jos, am această informație (că petrolul nu se epuizează, ci se formează continuu în adâncul pământului) si de la un inventator (chimist) român care a creat un sistem de transformare a apei în gaz și energie termică într-un mod eficient, pe care l-am văzut personal. Același inventator a demonstrat prin calcule matematice, împreună cu alți oameni de știință, că este o mare țeapă ideea că noi oamenii și activitatea noastră suntem vinovați de încălzirea globală.

9 sept 2012: Zăcămintele de țiței epuizate se refac singure

În ultimele decenii petroliştii au observat un fenomen ciudat, în toată lumea: puţurile de petrol care erau considerate epuizate din cauza exploatării, au început să se umple din nou cu „aur negru”.

Există două teorii despre originea petrolului. Prima este cea organică, sau biogenică, care aparţine savantului rus Mihail Lomonosov.

El a spus că acest combustibil a apărut prin descompunerea, în anumite condiţii, a deşeurilor biologice, de-a lungul milioanelor de ani.

Spre deosebire de Lomonosov, o altă minte luminată, chimistul Dmitri Mendeleev, autorul tabelului periodic al elementelor, credea că petrolul reprezintă nu o substanţă formată în urma putrezirii plantelor şi animalelor ce au trăit cândva pe Terra, ci un material primordial, născut în strafundurile planetei, ce erupe constant către suprafaţa acesteia, precum magma vulcanilor.

În cazul oraşului Groznîi, capitala Ceceniei, lucrurile par chiar mai ciudate. Exploatarea petrolului a început aici în 1897. Până în 1960, când zăcământul a fost considerat epuizat, s-au extras nu mai puţin de 100 milioane tone petrol brut. Spre surprinderea geologilor, în ultimii ani petrolul a început efectiv să ţâşnească din pământ, iar localnicii îl adună cu găleţile.

Situaţia s-a repetat şi în cazul bazinului petrolifer Eugene Island, din largul coastelor Louisianei, SUA. Rezervele de aici au fost considerate epuizate, dar în ultimul deceniu mai multe sondaje au arătat că ele s-au restabilit, extracţia atingând nivele comparabile cu cele din deceniile trecute.

Ian 2011: Deconspirarea industriei petroliere

Pai, sa vedem ce avem… Stie cineva cum s-a format petrolul? Există două teorii majore :

1.Teoria lui Lomonosov, care spune că petrolul este de origine organică, fosil deci şi aşa cum am învăţat la scoală se gaseşte în rocile sedimentare. Ca şi cum dinozaurii au dat în primire fix ca el sa apară.. în pungi, care cu timpul se epuizează total…

2.Teoria lui Mendeleev, care spune că petrolul are origine abiotică…adică, nu provine din dinozauri, ci este un material primordial, născut în străfundurile planetei, ce erupe constant către suprafaţă precum magma vulcanilor.

De ce n-am auzit şi învăţat la şcoală şi despre această teorie?

Pentru că cineva s-a prins că petrolul este o marfa vitală tocmai bună de manipulat ? Pentru că din raţiuni economice marile concerne au interes să se joace cu preţul lui si cu zonele de influenţă aşa cum vor muşchii lor?

„Ceva misterios se întâmplă la Eugene Island 300. Productia de petrol din zona, adică în Golful Mexic, în largul Coastei Louisiana a fost considerată epuizată cu mulţi ani în urmă.

Descoperită în 1973, exploatarea de vârf a fost de 15.000 de barili pe zi; până în 1989 producţia a scăzut la aproximativ 4000 de barili pe zi.

Apoi brusc .. norocul se reîntoarce la Eugene Island şi acum produce mai mult de 13.000 de barili pe zi, iar rezervele estimate au săltat brusc la mai mult de 400 milioane de barili (estimarea iniţială era de 60 milioane de barili).” 1999 - Wall Street Journal

In 1974, un articol publicat în Buletinul Asociatiei Americane a geologilor petrolieri:

„Toate depozitele gigant de petrol sunt explicate în mod logic de teoria abiotică, pentru că simple calcule ale volumului potenţial de hidrocarburi din acele zone arată că materiile organice sunt prea puţine pentru a furniza volumul de petrol existent în acele zone”.

Un articol din 1999 apărut în Wall Street Journal arată că cei mai mulţi geologi „sunt foarte presaţi să explice, de ce, cel mai mare rezervor mondial de petrol, cel din Orientul mijlociu, a depăşit dublul rezervelor din ultimii 20 de ani, în ciuda exploatărilor intense şi a descoperirilor noi relativ puţine.

Ar fi necesari destul de mulţi dinozauri şi plante preistorice să explice estimarea de 660 miliarde barili de petrol în regiune” nota Norman Hyne, profesor la University of Tulsa.

Poate cel mai intrigant articol este cel în care se spune că „oamenii de ştiinţă care studiază zonele petroliere spun că petrolul care iese acum are o vârstă geologică diferită de cel de acum 10 ani”, iar această disparitate Wall Street Journal o explică prin citarea lui Thomas Gold, profesor emerit la Cornell University : „petrolul este, de fapt, regenerabil, un sirop primordial fabricat continuu de către Pământ în condiţii de presiune şi temperatură extreme. Pe masură ce migrează spre suprafaţă este atacat de bacterii, ceea ce-l face să pară a avea o origine organică, datând de pe vremea dinozaurilor”.

ANRM scoate la vânzare rezerve epuizate? NU! Pur și simplu s-au refăcut singure!

„Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a anunţat că va scoate la vânzare publică rezerva de zăcământ asociat, ţiţei şi gaze naturale, situat la periferia orasului Săliştea de Sus, în Podierei - informează Agerpres.

Câmpul pertrolifer Podierei conţine zăcăminte asociate având în compoziţie ţiţei şi gaze naturale. Preşedintele ANRM, Bogdan Găbudeanu, a precizat că, odată cu scoaterea la vânzare a zăcământului Podierei, se vor mai licita alte 13 perimetre de ţiţei şi gaze naturale din România.

Sondele de la Podierei au început să extragă resurse naturale în anul 1956, iar în anul 1988 a fost suspendată activitatea de extragere a ţiţeiului şi gazelor naturale considerându-se că zăcământul ar fi scăzut în conţinut. Î

n Podierei se mai află cinci sonde de extragere a ţiţeiului care au fost abandonate odată cu oprirea extracţiei.

Profesorul Ioan Burnar din Săliştea de Sus a mărturisit că şi în localitatea Săcel, situată la doar 3 kilometri de Săliştea, au funcţionat 25 de sonde care extrăgeau ţiţei, dar în urmă cu şase ani activitatea de extracţie a fost oprită brusc deoarece s-ar fi epuizat resursele….”

Un studiu prezentat în Science Magazine pe 1 februarie 2008 prezintă noi probe care susţin teoria abiotică a petrolului. (..) Proskurowski a găsit hidrocarburi ce conţin izotopul 13 al carbonului ce pare format mai degrabă în mantaua pământului decât din materia biologică de pe fundul oceanului.

Izotopul 13 este tipul de carbon asociat de oamenii de ştiinţă cu originea abiotică, în comparaţie cu izotopul 12 pe care oamenii de ştiinţă îl asociază, de obicei, cu originea biologică. Descoperirea hidrocarburilor abiotice din zona marină Lost City este a doua descoperire din ultimii ani care aduce argumente pentru originea abiotică a petrolului.

Aşa cum a prezentat World Net Daily în 2005, o sondă a NASA trimisă pe Titan (gigantica lună a lui Saturn) a descoperit metan cu izotop carbon-13 pe care agenţia l-a declarat ca fiind de origine abiotică.

World Net Daily spune că dezvoltarea forajului de mare adâncime pentru extragerea gazului natural pune seriose probleme celor legaţi de teoria combustibililor fosili.

Compania GHK din Oklahoma a găsit gaze naturale în două foraje săpate la o adâncime de aproximativ 5.7 mile, mult prea adânc pentru ca rămăşiţele dinozaurilor s fie prezente.

Urmând teoria lor abiotică, geofizicienii şi chimiştii ruşi şi ukrainieni au început analize detaliate ale istoriei tectonice şi structurii geologice ale straturilor cristaline din bazinul Dniepr-Donetsk. Apoi au urmat investigaţiile geofizice şi geochimice. Un total de 61 de foraje au fost săpate şi 37 au devenit productive comercial.

Si asta este o performanţă extrem de impresionantă, o rată de succes de aproximativ 60%. Dimensiunea zăcămâântului descoperit era comparabil cu cel din nordul Alaska. In SUA, o rată de succes de 10% era considerata o performanţă la acea vreme!!! Deci 9 din zece foraje erau doar „dry holes”.

Prin anii 60, in timp ce companiile petroliere Americane erau ocupate cu controlul asupra unor zone din Arabia Saudită, Kuwait, Iran şi alte zone cu petrol ieftin, sovieticii erau preocupaţi de testarea teoriei lor alternative. Au început să sape foraje în regiuni presupuse sterile din Siberia. Acolo au dezvoltat 11 bazine majore plus unul gigant, totul bazat pe teoria lor abiotică.

In anii 80 s-au dus în Vietnam şi s-au oferit să finanţeze costurile de forare şi să arate că noua lor teorie funcţionează. Compania ruseasca Petrosov a forat în zona exterioară a bazinului Vietnam’s White Tiger, prin roca de bazalt şi au făcut posibilă extragerea a 6000 de barili pe zi pentru slaba economie vietnameză.

In URSS, geologi instruiţi în teoria abiotică şi-au perfecţionat tehnologia şi, pe la mijlocul anilor ‘80, URSS a răsărit ca cel mai mare producător de petrol din lume. Puţini din vest au înţeles ce se întamplă ori s-au deranjat să întrebe.

Teoria modernă Ruso-Ucraineană privind originile petrolului:

http://www.gasresources.net/Introduction.htm/

Ruşii au demonstrat că petrolul nu se va termina niciodată și că se poate extrage oricât. Dacă ar fi acceptată această idee s-ar ajunge la scăderea preţului, însă s-ar ajunge şi la falimentarea companiilor petroliere de pe planeta precum OMV şi altele și s-ar pierde monopolul și controlul anumitor puteri mondiale.

Abiotic oil

The abiotic oil hypothesis is an attempt to explain the source and formation of petroleum. As the name suggests, the hypothesis proposes that oil originates from non-biological origins.

The hypothesis is mostly Soviet, mostly archaic, and mostly debunked. In the Anglophone world, abiotic oil proponents tend to cite the work of the late astrophysicist Thomas Gold.

The theory's adherents believe that oil originated as carbon monoxide and hydrogen gas rising through the deep layers of the Earth's crust.

If this mixture was lucky enough to find zirconium-containing minerals, it could react and produce petroleum hydrocarbons. Some of these would move close enough to the surface to be exploitable by humanity.

This idea seems plausible because:

Carbon monoxide and hydrogen result from volcanic activity.

These chemicals will react and form petroleum under the right conditions.

Modern 'coal to liquids' and synthetic motor oil are based on hydrocarbon transversion.


Sursa: http://fluierul.ro/mobile/article/indexDisplayArticleMobile.jsp?artid=391050&title=ipoteza-soc-petrolul-nu-provine-din-materie-organica-si-nu-se-epuizeaza-zacamintele-de-titei-se-refac-singure-

7/21/2015

E-uri cancerigene in paine. Care sunt marcile fara euri

Niciun comentariu:

Românii sunt campioni europeni la consumul de pâine, reuşind să-i detroneze pe nemţi sau pe francezi, care ocupă locurile imediat următoare. Spre deosebire de ei, însă, românii cumpără de pe rafturile magazinelor pâine feliată care conţine aditivi alimentari şi coloranţi, numărul de E-uri variind între zero şi cinci, în funcţie de producător.

Cel puţin aşa arată cel mai recent studiu derulat de Asociaţia Română pentru Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS), în care voluntarii au analizat etichetele a 20 de produse de tip pâine feliată comercializate la noi.

 Astfel, aceştia au constatat că E-uri se găsesc în pâinea feliată din măcis integral de grâu GoodMills Romania (5 E-uri), în toastul integral Kaufland Romania (2 E-uri), în toastul integral Romania Hypermache (1 E), în pâinea la tavă din făină Integrală Boromir (3 E-uri), în pâinea integrală feliată Dobrogea Grup (1 E), în pâinea aleasă cu faină integrală Karamolegos Bakery Romania  (2 E-uri), în toastul cu făină integrală Karamolegos Bakery Romania (2 E-uri), în painea cu făină integrală Karamolegos Bakery Romania  (4 E-uri), în toastul cu făină integrală Vel Pitar (5 E-uri), şi în pâinea toast Integral Titan (4 E-uri).   

Vestea bună este că în urma analizei s-a demonstrat că jumătate din produse sunt lipsite de E-uri, spune Sorin Mierlea, preşedintele ANPCPPS.   

„Lumea preferă pâinea proastă şi ieftină”  

Nutriţioniştii susţin că în general pâinea fără E-uri este mai scumpă, şi de aceea mai puţin consumată. „Pâinea poate fi pregătită şi în casă. Din ce ştim de la producători, pâinea bio, care nu are E-uri, nu se cumpără şi rămâne la raft. Este adevărat că este mai scumpă. Lumea preferă pâinea proastă şi ieftină, ăsta e adevărul”, a declarat doctorul Corina Zugravu, specialist în sănătate publică.  
 La rândul lui, profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte, nutriţionist şi diabetolog, arată că dacă pâinea ar fi consumată în cantităţi mici, E-urile din ea nu ne-ar afecta sănătatea. „Aditivii din pâine, dacă sunt puţini, nu influenţează starea de sănătate. Problema se pune în momentul în care cantitatea de pâine consumată de o persoană este foarte mare. Excesul nu este bun”, a explicat medicul.   

97 de kilograme, consumul de pâine pe cap de locuitor  

Specialiştii afirmă, la unison, că pâinea este aliment de bază în România, adăugând că se consumă 97 de kilograme de pâine pe cap de locuitor într-un an. Asta în timp ce în Cipru se consumă 74 de kilograme de pâine pe cap de locuitor, iar în Marea Britanie doar 14 kilograme de pâine pe cap de locuitor pe an. „Noi suntem mari pâinişti, nu e nici bine, nu e nici rău, e o particularitate a poporului român, dar nu este obligatoriu să aibă o legătură directă cu creşterea în greutate”, a spus Corina Zugravu.   
De altfel, medicul Gabriela Roman, preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Obezităţii, arată că nu sunt diferenţe semnificative între consumul de pâine din mediul rural şi cel din mediul urban. „Copiii, în schimb, preferă pâinea, mai ales dacă provin din familii unde se cumpără frecvent acest produs. De aceea contează dacă fac mişcare şi contează şi ce pun pe felia respectivă”, a precizat Roman, adăugând că peste 50% din populaţia noastră are o greutate crescută.  

Câte felii de pâine trebuie consumate la o masă   

Aceasta a subliniat că obezitatea este prezentă la 10% dintre adulţii care au până în 39 de ani, în timp ce pe categoria de vârstă 40 - 59 de ani, procentul creşte la 30%. În ceea ce priveşte persoanele trecute de 60 de ani, peste 40% dintre ele sunt obeze, însă consumul de pâine nu este prezent între factorii care au condus la aceste probleme de sănătate.  

Specialiştii susţin că ideal ar fi să consumăm între 30 şi 50 de grame de pâine la o masă, deci cam 2-3 felii subţiri. „Un om care are activitate fizică intensă şi care arde zilnic 3.000 de calorii poate mânca şi două pâini fără să se îngraşe. În cazul sedentarilor, situaţia este complet diferită”, a conchis Ionescu-Târgovişte.   

Pâinea feliată cu 0 E-uri    

Zece din produsele analizate în cadrul studiului sunt lipsite de E-uri, arată ANPCPPS. Totodată, aceste zece produse au în conţinut şi cantităţi mai mici de grăsimi, proporţia variind între 0,15g/100g şi 4,9g/100g.  

• Paine cu faină integrală de grâu (SC Carrefour Romania SA),
• Toast integral cu făină măciniş integral (SC Dobrogea Grup SA),
• Pâine feliată (SC Dobrogea Grup SA), 
• Pâine cu faină integrală (SC Grewe SRL),
• Integrala oltinească (SC Oltina Impex Prod Com SRL), • Toast Integral (SC Smart Food SRL),
• Pâine grâu întreg (SC Vel Pitar SRL), 
• French toast cu făină integrală (SC Vel Pitar SRL),
• Grâu Întreg-rotundă(SC Vel Pitar SRL),
• Grâu Întreg-franzelă (SC Vel Pitar SRL).


Sursa: adev.ro/nrsnv5

Magura Codlei din Rasnov arata cum va fi vremea mult mai bine decat prognozele Meteo

Niciun comentariu:


In momentul cand dimineata Magura Codlei este senina, inseamna ca atunci va fi o vreme foarte frumoasa. 

Cand Magura Codlei are caciula ridicata in nori, inseamna ca va fi o vreme cu soare dar si cu putine averse. 

Cand Magura Codlei dimineata este neagra si nu se vede, inseamna ca in ziua aceea va fi o vreme urata, ploioasa.

Locuitorii orasului Rasnov nu urmaresc Meteo ci se uita de dimineata la acel deal si astfel stiu cum sa se imbrace si sa se pregateasca pentru ziua respectiva.

Cum se calculeaza media la titularizare?

Niciun comentariu:



Media se calculeaza astfel:

nota examen x 3 +nota inspectie, totul impartit la 4 = ....


Exemplu:

Nota de examen = 6 

Nota la Inspectie = 9

(6 x 3+9) / 4 = 6.75


ATENTIE!

Aceasta medie se face doar daca ati luat la examen nota peste 5!

Nu va puteti titulariza daca nu aveti la examenul scris nota minima 7. Prin urmare, nu va puteti titulariza chiar daca media de la examenul scris si de la inspectie este 7!

7/19/2015

Despre virtutea nadejdii - acora tare a credintei noastre

Niciun comentariu:

A doua virtute teologică, strâns legată de credinţă şi hrănită cu iubire este virtutea nădejdii. Omul nu trăieşte numai în trecut (prin amintire) sau în prezent, ci şi în viitor, în sensul că spre viitor  îşi proiectează aspiraţiile sale. Nu e om care să nu-şi proiecteze în viitor realizările sale şi să nu se gândească la viitor. Trebuie să distingem însă între nădejde ca virtute teologică sau orientarea inerentă şi sigură a vieţii omului către viitor şi simplele visuri sau iluzii. Omul este o fiinţă mărginită,dar el trăieşte spre fericire sau osândă veşnică.

Nădejdea devine o forţă care mobilizează întreaga fiinţă pentru dobândirea bunului făgăduit de cineva.

Trebuie distins, însă, între nădejdea creştină şi simpla năzuinţă după ceva. Nadejdea e o năzuinţă care dă sens vieţii creştinului. Noi sperăm să dobândim pe Dumnezeu însuşi.

Obiectul nădejdii creştine este Dumnezeu Însuşi, pe Care vrem să-L dobândim ca pe un bun al nostru.

Nădejdea ca virtute teologică

Temeiul nădejdii este însăşi iubirea lui Dumnezeu şi făgăduinţa Lui făcută omului pentru mântuire. Din iubire, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume pentru mântuirea noastră. Dumnezeu este totdeauna credincios făgăduinţei făcute. Primilor oameni Dumnezeu le-a promis un Mântuitor pe care L-a şi dat la „plinirea vremii”. Obiectul nădejdii nu poate fi altul decât Dumnezeu. În nădejde – ca virtute teologică – intră o serie de elemente ca: năzuinţa (tensiunea) după Dumnezeu, spre posesiunea bunului suprem (mântuirea) şi harul divin din partea lui Dumnezeu.

Nădejdea este o virtute insuflată de Dumnezeu omului în apele botezului (ca şi credinţa); este o virtute harică; obiectivul prim e Dumnezeu; obiectivul secundar – toate mijloacele necesare asigurate de Dumnezeu omului, ca acesta să dobândească mântuirea. Cel ce nădăjduieşte în Dumnezeu are încredere că Dumnezeu îi va da mântuirea, dar are şi încredere că El îi va asigura mijloacele şi condiţiile pentru dobândirea acesteia. Nădejdea priveşte viaţa omului în timp, dar orientată spre viitor. Obiectivul secundar al nădejdii îl formează cele necesare vieţuirii omului în timp.

Definiţie: Nădejdea este virtutea teologică prin care, pe baza făgăduinţei lui Dumnezeu, avem încredere că vom ajunge la fericirea veşnică şi că în viaţa de aici nu vom fi lipsiţi de cele necesare atingerii acestei ţinte.

Având în vedere toate acestea, nădejdea este – cum spune Sfântul Apostol Pavel – „ancoră a sufletului sigură şi tare, care intră în cele dinăuntru ale catapetesmei, unde a intrat şi înaintemergător pentru noi Iisus” (Evrei 6, 19-20).

Nădejdea implică şi credinţa şi iubirea, dar şi angajarea omului cu toate puterile lui sufleteşti. În nădejde avem prezente şi mintea şi simţirea, dat şi voinţa; elementul dominant (având în vedere caracterul ei dinamic) este voinţa, fiindcă orice virtute presupune un efort, o străduinţă. Şi credinţa presupune efort. În nădejde, deşi participă toate puterile sufleteşti, este pe primul plan tensiunea omului după absolut şi străduinţa omului în această tensiune după absolut. Deşi accentul cade pe voinţă, nadejdea angajează întreaga persoană. Nădăjduieşti cu toată fiinţa ta, nu numai cu voinţa.


Necesitatea şi însuşirile nădejdii


Nădejdea este absolut necesară pentru mântuire. De aceea o şi primim odată cu harul baptismal. Ea îndreaptă întreaga fiinţă a creştinului spre Dumnezeu, ca ţintă supremă a vieţii lui. Ea sprijină sufletul pe Dumnezeu, într-o încredere necontenită în ajutorul Lui. Ea dă putere de luptă, de înfrângere a tuturor greutăţilor, pentru dobândirea mântuirii. Ea e forţa de dinamizare a vieţii creştine în orientarea ei spre Bunul suprem. Viaţa fără nădejde este viaţă fără vlagă şi fără suport.

            De aceea, Sfânta Scriptură o recomandă expres şi laudă pe cel care nădăjduieşte în Domnul: „Nădăjduiţi în Domnul”, zice Psalmistul (Ps. IV, 5). „ Nădăjduieşte în Domnul şi fă bine; Domnul pe cei drepţi îi izbăveşte, pentru că au nădăjduit într-Însul” (Ps XXXVI, 4). De aceea, aceasta este hotărârea Psalmistului: „Iar pe mine bine este să nu mă lipsesc de Dumnezeu, sa-mi pun nădejdea în Domnul Dumnezeul meu” (Ps. LXXII, 28). Căruia îi răspunde Pavel, socotindu-se Apostol al lui Iisus Hristos „întru nădejdea vieţii veşnice, pe care a făgăduit-o nemincinosul Dumnezeu înainte de anii vecilor” (Tit I, 1-2) şi îndemnând pe credincioşi: „Să ţinem neclintiţi mărturisirea nădejdii, pentru că cel care a făgăduit este vrednic de credinţă” (Evr. X, 23).

            De aceea nădejdea trebuie cultivată şi ferită de toate primejdiile. Mijloacele de cultivare a nădejdii sunt: rugăciunea, lectura, meditaţia, cugetarea la binefacerile lui Dumnezeu, la vieţile sfinţilor, repetarea actului nădejdii etc. Astfel, nădejdea prin exercitarea ei necontenită se întăreşte şi se desăvârşeşte, dobândind toate însuşirile ce-i sunt caracteristice.

            Între însuşirile nădejdii amintim:

a) nădejdea să fie luminată, adică să se îndrepte, în primul rând, spre bunurile veşnice şi spirituale, iar spre bunurile vremelnice numai întrucât acestea slujesc mântuirii;

b) să fie tare şi neclintită pentru că se sprijină pe Dumnezeu (2 Tim. I,  12; Filip. IV, 13);

c) să fie vie (1 Petru I, 3), adică însufleţită de iubire, căci cum va năzui cu ardoare spre bunurile cereşti, dacă nu le va iubi ?

             „Lucraţi la mântuirea voastră cu frică şi cu cutremur” (Filip. II, 12). Tocmai această nesiguranţă şi teamă ne fac să ne legăm mai tare de Dumnezeu, să fim mai atenţi în lupta pentru virtute şi să folosim mai deplin mijloacele ce ni le pune Dumnezeu la dispoziţie. Se înţelege că cu cât viaţa cuiva este mai curată, mai conformă cu voia lui Dumnezeu, cu atât nădejdea lui este mai puternică, mai sigură. Totuşi nici un muritor nu poate spune că are certitudinea absolută a mântuirii, ci toţi trebuie să mărturisim cu Sfântul Apostol Pavel: „ Prin nădejde ne-am mântuit” (Rom. VIII, 24).


Roadele nădejdii


            Roadele nădejdii sunt multiple. Revelăm numai pe cele mai generale.

            În primul rând, nădejdea îndreaptă cu mare dorire sufletul spre Dumnezeu, spre viaţa viitoare, si-l dezlipeşte de bunurile simţuale şi vremelnice. El nu are cetate stătătoare pe pamânt; cetatea lui este cea care vă să fie, cetatea din ceruri (Evr. XIII, 14).

            În al doilea rând,  nădejdea naşte râvnă, curajul, tăria, statornicia în lucrarea mântuirii. Ea produce bărbăţia creştină, care şi-a găsit întruparea în Sfinţii Apostoli, în mucenicii şi mărturisitorii credinţei. Privind spre bunurile viitoare, ei au înfruntat toate vâltorile vieţii, cu curaj, seninătate şi bucurie, nevoindu-se ca să fie întru toate bineplăcuţi Domnului (2 Cor. V, 4-9). Bărbăţia creştină este entuziasm în luptă şi răbdare în necazuri. Este ceea ce spune Psalmistul: „Fiţi tari cei ce nădăjduiţi în Domnul şi să se îmbărbăteze inimile voastre” (Ps. XXX, 23) şi continuă Apostolul Pavel: „Ne lăudăm cu nădejdea măririi lui Dumnezeu. si nu numai atât, ci ne şi lăudăm în necazuri, ştiind că necazul aduce răbdare şi răbdarea încercare, iar încercarea nădejde. Iar nădejdea nu ruşinează” (Rom. V, 2-5). Sau în altă parte: „Spre aceasta ne şi ostenim şi suntem ocrotiţi, căci am nădăjduit în Dumnezeu cel viu, convinşii fiind că dacă pătimim cu Hristos, împreună cu El ne vom şi mări” (Rom. VIII, 17; 1Tim. IV, 10). Căci „Cel ce rabdă până la sfârşit, acela se va mântui” (Mat. X, 22).


Păcatele împotriva nădejdii


            Deznădejdea este pierderea oricărei nădejdi în Dumnezeu şi în mântuirea proprie. Deznădejdea poate izvorâ:

a) din conştiinţa păcătoşeniei proprii, unită cu socotinţa că nu poţi avea iertare la Dumnezeu (Iuda, spre exemplu);
b) din căderea în robia păcatului printr-o viaţă imorală, în aşa fel încât creştinul ajunge să creadă că nu mai este scăpare din această robie;
c) din nenorocirile vieţii, care, uneori, ne pun la grea încercare.

            Încrederea peste măsură poate fi de două feluri: referitoare la Dumnezeu şi referitoare la noi înşine. Cu referire la Dumnezeu, încrederea peste măsură înseamnă a continua să păcătuieşti pe motivul că Dumnezeu este bun şi iartă. Bunătatea lui Dumnezeu este luată tocmai pentru a săvârşi păcatul. Unii credincioşi îşi fac socoteala că se vor pocăi mai târziu şi Dumnezeu îi va ierta, fără a-şi da seama că îndelungă-răbdarea lui Dumnezeu nu trebuie să fie un prilej de slăbiciune, ci de îndreptare şi fără a se gândi că nimeni nu ştie nici ziua nici ceasul în care va fi chemat la judecată (Luca XII, 40-48). De aceea, pe aceştia pe bună dreptate îi sfătuieşte înţeleptul Sirah: „Nu zice: am păcătuit şi ce mi s-a întâmplat ? Nu zice: mare este bunătatea lui Dumnezeu şi mi se va milostivi pentru mulţimea păcatelor mele ! Nu zăbovi a te întoarce la Domnul şi nu amâna întoarcerea de pe o zi pe alta. Căci mânia lui va veni deodată şi în ziua răzbunării te va nimici” (V, 4-7).

            Cu referire la noi înşine, încrederea peste măsură constă în a crede că putem dobândi mântuirea prin puterile noastre proprii, fără ajutorul lui Dumnezeu (pelagianism). Aceasta izvorăşte din mândrie, din supraestimarea forţelor noastre. Ea trebuie combătută prin conştiinţa clară că fără Dumnezeu noi nu putem face nimic pentru mântuirea noastră.


            Fiind în acelaşi timp păcate împotriva acţiunii sfinţitoare a Duhului Sfânt în noi, deznădejdea şi încrederea peste măsură în bunătatea lui Dumnezeu şi în puterile proprii sunt păcate de moarte, făcând parte din păcatele împotriva Duhului Sfânt (Mat. XII, 31-32).

Virtutea credintei - urcusul cu si spre Dumnezeu

Niciun comentariu:

1. Sensurile cuvântului „credinţă”

Cuvântul „credinţă” are o gamă foarte largă de sensuri şi anume:

a)         credinţa – sinonimă cu „părerea” în expresii ca: „eu cred că aşa este” sau „mi se pare că este aşa” etc. În aceste expresii credinţa este sinonimă cu „mi se pare”. Credinţa ca părere indică o cunoaştere nedeplină şi nesigură a unui fapt. Faţă de realitate se exprimă o oarecare rezervă; afirmarea se face cu toată rezerva, ca o presupunere care poate fi justă, dar poate să nu corespundă adevărului; ea urmează să fie confirmată sau dezminţită de o cunoaştere sigură. Acest sens este întâlnit în expresii ca: „nu ştiu care e adevărul cu privire la aceasta, dar cred că aşa stau lucrurile”.

b)        credinţa – sinonimă cu „certitudinea” – o certitudine identificată cu întreaga fiinţă a celui ce o are şi o mărturiseşte. Mântuitorul face apel adeseori la credinţă ca certitudine a celor ce alergau la El spre a fi vindecaţi. Tatăl copilului lunatic este întrebat de Mântuitorul: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede”, la care tatăl copilului răspunde: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.” (Marcu 9, 23-24). Credinţa acestui tată este o credinţă ca certitudine. Tot astfel este şi credinţa sutaşului care cere Mântuitorului să-i vindece sluga, spunând numai cu cuvântul. Credinţa ca certitudine înseamnă o angajare a omului credincios cu toată fiinţa sa şi în relaţie cu Dumnezeu.

c)         credinţa – ca „încredere” – a crede înseamnă a avea o încredere. A-ţi pune nădejdea în cineva. Credinţa ca încredere constituie de fapt baza tuturor relaţiilor interpersonale: copiii au încredere în părinţii lor, elevii în profesori, cetăţenii în conducători, prietenul în prieten, soţia în soţ etc. Neştiutorul are încredere în cel ce îl învaţă. Foarte multe din cunoştinţele şi afirmaţiile noastre se bazează pe încrederea în cel ce ni le-a comunicat. Aceasta înseamnă că acordăm un credit moral respectivei persoane socotind că ea cunoaşte bine adevărul şi că n-are intenţia să ne înşele, ci vrea să ne spună adevărul. Orice act de comunicare între oameni trebuie să aibă la bază încrederea, adică credinţa. Prin aceasta se arată că cel care face comunicarea e un subiect care are spirit ca şi celălalt, are valoare morală, sinceritate şi spune adevărul. Deci putem avea toată certitudinea în cel spuse de el. Credinţa ca „încredere” înseamnă o credinţă sinceră. Desigur, având încredere în cineva înseamnă că acordăm aceluia o anumită valoare, o anumită putere de a discerne lucrurile şi de a le afirma apoi în propoziţii sigure, demne de luat în seamă. Credinţa ca încredere este o credinţă de comunicare între oameni. Unul comunică şi celălalt primeşte şi confirmă încrederea acordată prin intonaţia din răspunsul dat.

d)        credinţa – ca „statornicie” – a fi credincios cuiva înseamnă a rămâne statornic în încrederea sau credinţa în celălalt. În acest caz, credinţa apare ca o încredere statornică şi permanentă a omului  în Dumnezeu. A crede cu statornicie înseamnă a crede în tot timpul şi locul. Credinţa în Dumnezeu înseamnă o statornicie permanentă în ceea ce comunici şi ceea ce primeşti de la Dumnezeu. Statornicia este o notă a credinţei avansate, a credinţei fără rezervă.

e)         Termenul de credinţă indică şi un conţinut doctrinar-religios; învăţătura creştină mai este numită şi credinţa creştină. Dar când vorbim de credinţa creştină nu trebuie să înţelegem numai doctrina şi mărturia acestei cunoaşteri a învăţăturii creştine. Prin expresia „credinţa creştină” înţelegem nu numai credinţa ca virtute, ci credinţa ca un întreg în care e cuprinsă şi doctrina, dar şi manifestarea ei în fapte şi atitudini.

2. Credinţa ca virtute teologică

În conceptul celor trei virtuţi teologice, credinţa este primul pas al omului către Dumnezeu şi primul pas în viaţa duhovnicească.

Credinţa este comună tuturor religiilor. Ea indică o relaţie dialogică a omului cu Dumnezeu. Cei doi termeni ai dialogului sunt persoane, subiecte de relaţie şi comuniune: Dumnezeu - fiinţă spirituală, personală, absolută, transcendentă lumii, dar prezentă în viaţa omului prin energiile divine necreate, şi omul - fiinţă spirituală, raţională şi liberă, deschisă dialogului şi capabilă de dialog.

Credinţa este o relaţie şi o comuniune personală a omului cu Hristos în Duhul Sfânt. „Prin urmare, credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos”(Romani X, 17). Se ştie că cuvântul nu transmite de la subiect la subiect numai înţelesuri, ci şi o putere, în acelaşi timp. Orice cuvânt transmite un mesaj, dar şi o putere, o obligaţie de a răspunde la mesaj. Omul vorbeşte pentru a fi ascultat, pentru că are ceva de comunicat. Cel care ascultă primeşte şi el o obligaţie, o putere de a răspunde la mesaj. Cu atât mai mult cuvântul lui Dumnezeu exprimă un conţinut, un sens, o valoare, dar şi o putere către om de a răspunde acestei valori. De aici, rezultă însemnătatea deosebită a predicii cuvântului lui Dumnezeu prin gura preotului.

Cuvântul spus dobândeşte o mare forţă de pătrundere în sufletul celui ce ascultă şi îl obligă la răspuns. Iar răspunsul îmbracă diferite forme. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Luca şi Cleopa pe drumul spre Emaus (Luca 24, 30-32).

Iată, dar, că virtutea credinţei înseamnă răspuns, un răspuns al omului la chemarea lui Dumnezeu. Credinţa este răspunsul omului la cuvântul lui Dumnezeu, cuprins în Revelaţia Lui. Revelaţia divină descoperă voia lui Dumnezeu privind spre om şi mântuirea lui, manifestând în acest timp şi o putere spre om. Aşa se explică de ce, cei care nu făcuseră cunoştinţă cu creştinismul, auzind de Evanghelie, s-au convertit. Păcatul a slăbit mult capacitatea receptivă a omului faţă de cuvântul lui Dumnezeu scoţând pe om din comuniunea cu Dumnezeu. Harul botezului trezeşte, înnoieşte şi întăreşte capacitatea omului de comuniune cu Dumnezeu. Harul face începutul credinţei noastre: „Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl Care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 44; Apocalipsa 3, 20). Răspunsul la această chemare a lui Dumnezeu este al omului, dar tot cu puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel ce aprinde în noi credinţa şi ne dă puterea de a crede şi rămâne în comuniune cu El. Răspunderea şi creşterea în credinţă se bazează tot pe energiile harului dumnezeiesc împărtăşite nouă prin Tainele Bisericii; omului i se luminează mintea (raţiunea), i se întăreşte voinţa şi i se purifică sentimentele. De aceea, credinţa este socotită ca dar al lui Dumnezeu (Efeseni 2, 8; Filipeni 1, 29; Romani 13, 3) şi ca roadă a Duhului Sfânt (Galateni 5, 25).

Harul nu constrânge; credinţa rămâne o decizie liberă a omului ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu. Credinţa are în ea puterea lui Dumnezeu care cheamă la conlucrarea cu ea pe om. Credinţa, deci, e un fenomen teandric, un act în care elementul divin se împleteşte cu cel uman.

Credinţa are şi o implicaţie şi o dimensiune eclezială căci obiectul, puterea şi temeiul ei este Hristos, capul Bisericii. Pe Hristos nu-L avem decât în Biserică şi în calitate de cap al Bisericii, prin care Duhul Sfânt recreează harul lui Dumnezeu. În împreună-zidirea cu Hristos ca făptură nouă în apele botezului este implicată şi relaţia cu Biserica, căci cel nou botezat devine mădular al trupului eclezial. Dar dimensiunea eclezială a credinţei se mai arată şi în faptul că virtutea credinţei la credinciosul creştin trebuie să fie identică cu credinţa Bisericii; credinţa lui trebuie să coincidă cu ceea ce crede, păstrează şi mărturiseşte Biserica. Deci, nu orice credinţă mântuieşte, ci doar cea care este credinţa Bisericii; numai această credinţă îl încopciază pe om în Hristos.

O definiţie mai concisă ar fi: Credinţa este adeziunea liberă şi integrală a creştinului la Dumnezeu Cel în Treime închinat şi la adevărul Său păstrat şi propovăduit de Biserică.

Cea mai scurtă definiţie a credinţei: Credinţa este răspunsul omului la comuniunea eclezială cu Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt.

3. Necesitatea credinţei şi însuşirile ei

Credinţa este necesară pentru mântuire fiindcă fără ea nu-i cu putinţă comuniunea omului cu Dumnezeu, de îndată ce ea deschide dialogul cu Dumnezeu. Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu” (Evrei 11, 6). „Cel ce crede în El nu se judecă, iar cel ce nu crede, iată, este judecat”; „cel ce crede în El nu piere, ci are viaţă veşnică” (Ioan 3, 16-18; 7, 5; 8, 24; 14, 1).

Credinţa este necesară pentru mântuire fiindcă ea este organul de primire şi de cunoaştere a adevărului dumnezeiesc, este începutul şi susţinătoare a dialogului omului cu Dumnezeu.

Dar nu orice credinţă poate fi socotită necesară pentru mântuire. Credinţa cea adevărată este aceea care se acoperă, se suprapune cu credinţa Bisericii. Nu credinţa fără mărturia ei este mântuitoare, nici credinţa fără fapte, ci credinţa care rodeşte în fapte, adâncind comuniunea cu Dumnezeu şi afirmând relaţia credinciosului cu semenii.

Adevărata credinţă trebuie să îndeplinească anumite însuşiri:

1- Din punct de vedere al conţinutului să fie universală, adică să cuprindă toate adevărurile revelate de Dumnezeu şi mărturisite de Biserică;
2 - Din punct de vedere al certitudinii să devină o certitudine, fiind deci pentru subiectul ei o convingere absolută, statornică şi mărturisitoare.
3 - Din punct de vedere al acţiunii să fie vie şi lucrătoare.

4. Păcate împotriva credinţei (mari şi foarte mari, altele mai mici):

1 – Scepticismul – este îndoiala de adevărurile dumnezeieşti relevate (de anumite adevăruri sau de toate). Ca să fie păcat îndoiala trebuie să fie voită (ateismul – cea mai mare crimă a umanităţii, crimă împotriva omului care are din fiinţa sa o tensiune după Dumnezeu). Îndoiala duce la crize în credinţă, dacă sunt scurte sunt mai puţin vinovate; cele lungi duc la păcate grele – indiferentismul – în materie de credinţă – păcat greu (foarte grav), întrucât slăbeşte puterile de excepţie ale omului în faţa divinului;

2 – Erezia – nu poate fi socotită necredinţă, ci o credinţă falsă, greşită. Totuşi, ereticii au fost excomunicaţi de Biserică, dar au fost primiţi după revenire şi lepădarea de erezie.

3 – Schisma – ruperea de disciplina şi ordinea Bisericii; ieşirea în afara Bisericii. Nici schisma şi nici erezia nu pot fi socotite necredinţă, ci o credinţă eronată. Erezia e mult mai gravă decât schisma, dar ea nu rămâne la un singur ins, ci se extinde, conturându-se în schismă; schisma este de fapt erezia organizată sectar.

4 – Superstiţia – este credinţa deşartă care se îndreaptă spre lucruri şi presupune puteri contrare adevărului de credinţă. Este vorba de însufleţirea sau atribuirea unor puteri miraculoase anumitor lucruri sau fiinţe.

5 – Bigotismul – reducere a credinţei la forme, acte de cult simple, preocuparea pentru actele externe (exclusiv).

Cele mai grele păcate împotriva credinţei sunt aşa-zisele păcate împotriva Duhului Sfânt:

a.         – apostazia – lepădarea de credinţă cu sau fără admiterea unei alte credinţe;
b.         – necredinţa – lipsa totală a credinţei (creştine sau a oricărei alte credinţe).

Asimilate acestor două păcate grele este fanatismul religios – credinţă violentă, lipsită de iubire, pătimaşă, oarbă (islamismul).
Cele două păcate grele amintite mai sus nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel viitor, dar nu din cauza lui Dumnezeu, ci din cauza omului. Cei ce rămân prin viaţa lor în afara lui Dumnezeu, nu pot fi mântuiţi (pentru că nu vor). Apostazia şi necredinţa sunt păcate împotriva Duhului Sfânt, pentru că toate virtuţile teologice sunt insuflate de Duhul Sfânt la botez. Ele nu se iartă pentru că situează pe credincios în afara relaţiei cu Dumnezeu, iar Dumnezeu respectă libertatea omului.

7/14/2015

Afla unde se va tine examenul de titularizare 2015 in Bucuresti

Niciun comentariu:


Detaliile le veti afla de aici.

Intrarea se va face pana in ora 9.00 pe baza buletinului/ cărții de identitate sau al paşaportului. Alte recomandari gasiti aici.


7/08/2015

Imagini pentru blog

Niciun comentariu:














Întoarcere din cealaltă viaţă

Niciun comentariu:


Marturia părintelui S.:

„Pe când eram copil de nouă ani, pe data de 29 mai 1962 mă jucam cu alţi copii. Deodată unul dintre ei ma lovit foarte tare. Atunci miam pierdut cunoş­tinţa.

Apoi am văzut că sufletul meu ieşise din trup şi se îndrepta către un loc unde era foarte întuneric. Deo­dată a apărut un Înger luminos, care ma luat în braţe şi, aşa cum îl ţineam şi eu, a început să zboare în sus cu multă repeziciune.

În drumul nostru vedeam vămile una deasupra celeilalte şi pe demoni stând acolo, dar noi treceam pe lângă ele la distanţă şi cu mare iuţeală.

Neau oprit însă la ultima vamă, fiindcă furasem stiloul unui coleg deal meu. Dar Îngerul ia spus:

– Îl duc la Domnul.

Şi astfel, am continuat drumul. Am ajuns apoi întrun loc de deasupra căruia se revărsa multă lumină şi de aceea nu puteam privi decât în jos. Îngerul sa oprit puţin mai sus şi a spus:

– Doamne, acesta este încă foarte mic.

Atunci am auzit o voce dulce şi foarte frumoasă răspunzândui Îngerului:

– Acesta Mă va sluji.

Îndată Îngerul ma luat şi am început să zburăm iarăşi spre pământ cu multă iuţeală. Ma dus la spital, unde se afla trupul meu pe care îl vedeam. Îngerul ma lăsat fără să spună nimic şi a plecat.

Apoi miam revenit şi în scurt timp am uitat cele petrecute. Mi leam amintit însă foarte bine în 1995 (după treizeci de ani), când am devenit monah şi hotărâsem să primesc şi preoţia.

Cred că Dumnezeu a îngropat toate acestea în memoria mea ca să pot sămi manifest liber voinţa şi alegerea.


Sursa: marturieathonita.ro/intoarcere-din-cealalta-viata/

Popular Posts

top navigation

       
   

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123