9/02/2015

Cehia nu vrea sa primeasca refugiati!



Duminică, președintele Cehiei, Milos Zeman, s-a opus din nou cererilor ca țara sa să accepte refugiați din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, deoarece, în opinia sa, oricum cea mai mare parte  sunt doar imigranți economici, și pot aduce în Republica Cehă teroarea Statului Islamic, boală și gheitoizare. Președintele a spus că îi refuză pe refugiații musulmani din cauza a trei riscuri din care primul este că în Cehia vor apărea ghetourile.
„Un alt risc este că vor aduce boli infecţioase, şi asta nu este o exagerare. În al treilea rând, există riscul ca Statul Islamic să trimită ‘ celule teroriste latente’, care mai târziu sunt activate pentru a efectua atacuri teroriste similare cu cele care în trecut au avut loc la Paris, Londra și Madrid „, a afirmat Zeman. „În mod legal în Republica Cehă vor fi doar 1.500 de refugiați pe care guvernul său a acceptat să-i primească în următorii doi ani” a prcizat Zeman.
Preşedintele ceh a atras atenţia că după ce Germania va înceta să-i mai primească pe refugiații care vin după ce traversează teritoriul ceh, aceste persoane vor rămâne în Republica Cehă și, în cazul în care nu funcționează protecția frontierelor europene, Republica Cehă va trebui să-şi apere propriile frontiere atât cu poliția cât şi cu armata, a subliniat şeful statului ceh. Premierul ceh, Bohuslav Sobotka, a respins ultima remarcă a preşedintelui ceh şi a calificat-o ca „inutilă”.
Armata din Cehia ar putea desfasura pana la 2.600 de militari in cazul unei situatii de urgenta si al unui val mare de refugiati, a transmis miercuri postul de televiziune public ceh (CT), facand referire la un raport redactat de Ministerul Apararii, informeaza agentia de presa CTK in pagina online, citeaza Mediafax.
In prezent armata ceha are aproximativ 21.000 de soldati si ar trebui sa recruteze alti 2.000 pana la sfarsitul anului.

Surse: www.beta.rs – 31 august
http://www.rador.ro/2015/08/31/presedintele-ceh-se-teme-ca-refugiatii-aduc-teroare-boala-si-ghetoizare/
http://www.hotnews.ro/stiri-international-20354811-cehia-putea-trimite-2-600-soldati-granita-cazul-unui-val-imigranti.htm

VA RECOMAND SI ARTICOLELE DE MAI JOS:



Aratam toleranta fata de emigrantii musulmani?



Arătăm toleranţă faţă de emigranţii musulmani? Este o intrebare care cred ca macină pe mulţi. Sa analizăm pentru inceput puţin situaţia . Au apărut pe net poze cu tineri musulmani care "fug" de războiul din Siria. Nu apar insa prea multe poze cu sotiile si copiii lor. Emigrantii sunt tineri, nu in varsta. Ciudat, nu? Ei traverseaza Europa indreaptandu-se spre tari bogate . Consider ca vor ramane mici comunitati musulmane...


Slovacia refuza sa accepte refugiati musulmani. Vor primi doar crestini



Un oficial slovac a anunțat că țara sa nu va accepta decât imigranți creștini dn Siria în cadrul programului UE de relocare a imigranților. Purtătorul de cuvânt al ministrului slovac de Interne, Ivan Metik, a declarat pentru BBC că imigranții musulmani nu vor fi acceptați, pe motiv că ”că nu s-ar simți ca acasă”, El a adăugat că imigranții musulmani ar trebui să evite să vină în Slovacia pentru că le va fi foarte greu să se integreze în...


Mesajul Primului Ministru al Australiei către musulmani



Musulmanilor care doresc sa traiasca dupa legile islamice li s-a pus in vedere sa paraseasca Australia, in contextul in care guvernul a tintit radicalismul intr-o incercare de a decapita potentiale tentative de atac terorist. Citat: „IMIGRANTII SI NU AUSTRALIENII TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Asta e, va convine sau nu. Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din...

0 comentarii:

       
   

Vizite pe blog

Vizitatori

Labels