2/22/2016

Tematica detaliata pentru Olimpiada de Religie martie 2016

Niciun comentariu:

Clasa a 7 a

I. Credinţa creştină
1. Dumnezeu se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie
2. Crearea lumii
3. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de lume
II. Iisus Hristos – Învăţător şi Mântuitor
1. Puterea credinţei şi a prieteniei
- Vindecarea slăbănogului din Capernaum
2. Hristos, Lumina lumii: Vindecarea orbului din naştere
3. Atotputernicia lui Dumnezeu – Învierea lui Lazăr
4. Căinţă şi iertare – Pilda fiului risipitor
5. Bogăţia darurilor lui Dumnezeu – Pilda talanţilor
V. Spiritualitate şi viaţă creştină
2. Sfinţii Trei Ierarhi – modele ale iubirii faţă de semeni

Clasa a 8 a

I. Credinţa creştină
1. Crezul – sinteza învăţăturii de credinţă
2. Învăţătura despre Sfânta Treime în Crez
3. Comuniunea oamenilor cu Dumnezeu în Biserică
4. Credinţa în înviere şi viaţa veşnică
II. Trăirea învăţăturii creştine
1. Pilda viţei şi a mlădiţei – viaţa în Hristos
2. Pilda semănătorului – primire şi împlinire a cuvântului lui Dumnezeu
3. Pilda neghinei – îndelunga răbdare şi dreptatea lui Dumnezeu
III. Exprimarea învăţăturii creştine
1. Biserica, locaş de închinare
2. Icoana – fereastră spre cer

Clasa a 9 a

I. Învăţătura de credinţă
1. Relaţia omului cu Dumnezeu
- Adorarea lui Dumnezeu
- Preacinstirea Maicii Domnului
- Cinstirea sfinţilor
II. Trăirea învăţăturii creştine
1. Responsabilitatea creştină
- Datorii faţă de Dumnezeu
- Datorii faţă de sine
- Datorii faţă de aproapele
III. Exprimarea învăţăturii creştine
1. Pregătirea credinciosului pentru participarea la sfintele slujbe
IV. Spiritualitate şi viaţă creştină
1. Chemarea omului spre asemănarea cu Dumnezeu
2. Eu şi duhovnicul meu
3. Bucurie şi responsabilitate în relaţiile dintre tineri
4. Monahismul – formă a spiritualităţii creştine

Clasa a 10 a

I. Învăţătura de credinţă
1. Relaţia omului cu Dumnezeu
- Cinstirea sfintelor moaşte
- Cinstirea sfintelor icoane
- Cinstirea sfintei cruci
- Respectul faţă de cele sfinte
II. Trăirea învăţăturii creştine
1. Responsabilitatea creştină
- Legea morală a Vechiului Testament (Decalogul)
- Legea morală a Noului Testament (Predica de pe munte)
2. Libertate şi opţiune
- Virtute şi păcat
- Conştiinţa morală – glasul lui Dumnezeu în om
III. Exprimarea învăţăturii creştine
1. Locaşurile de cult ale creştinilor - apariţie şi dezvoltare în contextul culturii universale
2. Stiluri arhitecturale reprezentative (în lume şi în ţară)
IV. Spiritualitate şi viaţă creştină
1. Iubire şi dreptate
2. Rugăciune şi reconciliere

Clasa a 11 a

I. Învăţătura de credinţă
1. Descoperirea lui Dumnezeu
2. Iisus Hristos – Mântuitorul lumii
- Întruparea Fiului lui Dumnezeu
- Jertfa pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos
- Adeverirea morţii şi realitatea Învierii Mântuitorului
3. Lucrarea Sfântului Duh în lume
II. Trăirea învăţăturii creştine
1. Familia creştină - azi
2. Rolul creştinilor în promovarea valorilor religioase
3. Forme de denaturare a persoanei (corupţia, minciuna, înşelătoria)
III. Exprimarea învăţăturii creştine
1. Elemente de iconografie
2. Semnificaţia aşezării sfintelor icoane în biserică
IV. Spiritualitate şi viaţă creştină
1. Jertfa euharistică şi iubirea jertfelnică
2. Respectul faţă de lumea creată (ecologie creştină)

Clasa a 12 a

I. Învăţătura de credinţă
1. Credinţa în înviere şi viaţa veşnică
2. Rugăciunile pentru cei adormiţi în Domnul
II. Trăirea învăţăturii creştine
1. Rolul tinerilor în apărarea vieţii (combaterea violenţei, a suicidului, a eutanasiei şi a degradării demnităţii umane)
III. Exprimarea învăţăturii creştine
1. Monumente reprezentative de artă religioasă din Europa şi din România
IV. Spiritualitate şi viaţă creştină
1. Asceza creştină (post, rugăciune, milostenie)
2. Rolul dialogului ecumenic şi inter-religios
V. Confesiuni creştine în Romania
1. Ortodoxia


Lectiile/Unitatile de invatare şa Religie Ortodoxa Liceu conform Programei şcolare Nr. 5079/09.09.2009

Niciun comentariu:

Clasa a 9 a

I. Învăţătura de credinţă
1. Relaţia omului cu Dumnezeu
- Adorarea lui Dumnezeu
- Preacinstirea Maicii Domnului
- Cinstirea sfinţilor
II. Trăirea învăţăturii creştine
1. Responsabilitatea creştină
- Datorii faţă de Dumnezeu
- Datorii faţă de sine
- Datorii faţă de aproapele
III. Exprimarea învăţăturii creştine
1. Pregătirea credinciosului pentru participarea la sfintele slujbe
IV. Spiritualitate şi viaţă creştină
1. Chemarea omului spre asemănarea cu Dumnezeu
2. Eu şi duhovnicul meu
3. Bucurie şi responsabilitate în relaţiile dintre tineri
4. Monahismul – formă a spiritualităţii creştine
V. Religiile lumii
1. Religii în antichitate: în Mesopotamia şi în Egipt
2. Religii în antichitate: în Grecia şi la Roma
VI. Ortodoxie şi cultură naţională
1. Viaţa religioasă oglindită în creaţii populare, în datini şi în obiceiuri.
2. Contribuţia Bisericii Ortodoxe la apariţia şi dezvoltarea învăţământului românesc
(Veniamin Costachi, Andrei Şaguna).
VII. Creştinismul şi provocările lumii contemporane
1. Muzica în viaţa tinerilor
2. Pericolul drogurilor
3. Tineretul şi mass-media
4. Tinerii şi viaţa intimă

Clasa a 10 a
I. Învăţătura de credinţă
1. Relaţia omului cu Dumnezeu
- Cinstirea sfintelor moaşte
- Cinstirea sfintelor icoane
- Cinstirea sfintei cruci
- Respectul faţă de cele sfinte
II. Trăirea învăţăturii creştine
1. Responsabilitatea creştină
- Legea morală a Vechiului Testament (Decalogul)
- Legea morală a Noului Testament (Predica de pe munte)
2. Libertate şi opţiune
- Virtute şi păcat
- Conştiinţa morală – glasul lui Dumnezeu în om
III. Exprimarea învăţăturii creştine
1. Locaşurile de cult ale creştinilor - apariţie şi dezvoltare în contextul culturii universale
2. Stiluri arhitecturale reprezentative (în lume şi în ţară)
IV. Spiritualitate şi viaţă creştină
1. Iubire şi dreptate
2. Rugăciune şi reconciliere
V. Religiile lumii
1. Religii orientale (hinduismul, budismul, confucianismul)
VI. Ortodoxie şi cultură naţională
1. Contributia mitropoliţilor români la dezvoltarea culturii naţionale (Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul)
VII. Creştinismul şi provocările lumii contemporane
1. Superstiţia
2. Magia
3. Astrologia, Numerologia

Clasa a 11 a

I. Învăţătura de credinţă
1. Descoperirea lui Dumnezeu
2. Iisus Hristos – Mântuitorul lumii
- Întruparea Fiului lui Dumnezeu
- Jertfa pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos
- Adeverirea morţii şi realitatea Învierii Mântuitorului
3. Lucrarea Sfântului Duh în lume
II. Trăirea învăţăturii creştine
1. Familia creştină - azi
2. Rolul creştinilor în promovarea valorilor religioase
3. Forme de denaturare a persoanei (corupţia, minciuna, înşelătoria)
III. Exprimarea învăţăturii creştine
1. Elemente de iconografie
2. Semnificaţia aşezării sfintelor icoane în biserică
IV. Spiritualitate şi viaţă creştină
1. Jertfa euharistică şi iubirea jertfelnică
2. Respectul faţă de lumea creată (ecologie creştină)
V. Religiile lumii
1. Iudaismul
2. Creştinismul
- Neînţelegerile din 1054
- Reforma
- Uniaţia. Şcoala Ardeleană
3. Islamul
VI. Ortodoxie şi cultură naţională
1. Contribuţia voievozilor români la formarea şi dezvoltarea culturii naţionale (Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab)
VII. Creştinismul şi provocările lumii contemporane
1. Minuni şi false minuni, fenomene normale şi paranormale

Clasa a 12 a

I. Învăţătura de credinţă
1. Credinţa în înviere şi viaţa veşnică
2. Rugăciunile pentru cei adormiţi în Domnul
II. Trăirea învăţăturii creştine
1. Rolul tinerilor în apărarea vieţii (combaterea violenţei, a suicidului, a eutanasiei şi a degradării demnităţii umane)
III. Exprimarea învăţăturii creştine
1. Monumente reprezentative de artă religioasă din Europa şi din România
IV. Spiritualitate şi viaţă creştină
1. Asceza creştină (post, rugăciune, milostenie)
2. Rolul dialogului ecumenic şi inter-religios
V. Confesiuni creştine în Romania
1. Ortodoxia
2. Catolicismul
3. Protestantismul şi Neoprotestantismul.
VI. Ortodoxie şi cultură naţională
1. Oameni de cultură români - promotori ai credinţei creştine (Nicolae Iorga, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Nicolae Steinhardt, Petre Ţuţea, Dumitru Stăniloae, Mircea Eliade, Constantin Brâncuşi etc.)
VII. Creştinismul şi provocările lumii contemporane
1. Dialogul între credinţă şi ştiinţă
2. Rolul creştinismului în dezvoltarea culturii şi civilizaţiei europene




2/21/2016

Noul Cod Fiscal 2016 / Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (detaliat)

Niciun comentariu:


Codul Fiscal valabil pentru 2016 a fost publicat in Monitorul Oficial!


In Monitorul Oficial de joi s-a publicat noul Cod fiscal pe care il vom cunoaste de acum inainte drept Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

In mod sintetic, in noul Cod fiscal remarcam:

-    reducerea taxei pe valoarea adaugata, cota generala la 20%, insotita de o scadere a TVA pentru livrarile de carti, manuale, ziare, reviste la cota de 5%, cota ce se aplica de altfel si pentru accesul la competitiile sportive, evenimentele culturale etc;
-   cresteri de taxe cum ar fi majorarea taxelor locale datorate de persoanele fizice pentru locuintele detinute, remarcandu- se majorari substantiale si de mai multe ori pentru locuintele folosite ca sedii pentru desfasurarea de activitati independente;
-extinderea tipurilor de venituri pentru care se datoreaza asigurari sociale pensii sau contributii individuale la sanatate, ce nu se platesc conform Codului fiscal actual.

Principalele elementele de impozitare ce fac obiectul actului normativ:

1)   MICROINTREPRINDERILE

-Este o microintreprindere societatea ce realizeaza la finele exercitiului anterior venituri impozabile mai mici de 65.000 euro la cursul de la finele exercitiului iar ponderea serviciilor de consultanta si management este mai mare  de  20% in total venituri.
-Impozitul pe venitul microintreprinderii este de 3%.
-O microintreprindere ce inregistreaza un salariat este impozitata  cu  o  cota  de  1%  pentru  primele  24  luni de activitate daca asociatii /actionarii nu au mai detinut titluri financiare la alte persoane juridice.
-Daca societatea a fost infiintata pe un termen limitat, durata minima a societatii este de 48 luni.

     2)   IMPOZITUL PE PROFIT

-Impozitul pe profit se datoreaza in cota de 16%, cota generala. Daca societatea desfasoara activitati din domeniul barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor sau cazinourilor, impozitul mai sus amintit nu poate sa fie  mai mic de 5% din total venituri realizate.
-Rezultatul fiscal se calculeaza ca diferenta intre veniturile si cheltuielile inregistrate conform reglementarilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile si deducerile fiscale si la care se adauga cheltuielile nedeductibile.
-Se remarca noua definitie a cheltuielii deductibile conform careia sunt deductibile cheltuielile efectuate in scopul realizarii activitatii economice.
-Se remarca totodata introducerea in Codul fiscal a unei proceduri similare celei de corectare a erorilor contabile in sensul ca daca in anul curent se identifica o eroare de calcul a impozitului pe profit aferenta unui exercitiu inchis iar eroarea este nesemnificativa, corectarea se face pe seama profitului anului curent. Daca eroarea este semnificativa se impune o corectare pe seama rezultatului fiscal al anului la care se refera eroarea.

Dintre modificarile aduse impozitului pe profit amintim:
1. Facilitatea de profit reinvestit se acorda atat pentru echipamentele din grupa 2.1 cat si din clasa 2.2.9 din Catalogul mijloacelor fixe, respectiv  Echipamente tehnologice (masini, utilaje si instalatii de lucru) si Calculatoare electronice si echipamente periferice. Masini si aparate  de casa, control  si  facturat.  Observam extinderea


 Sursa: https://static.anaf.ro/static/3/Cluj/Noul%20Cod%20Fiscal-schimbari%20aduse%20din%202016.pdf

Tratamentul pentru vermisori cu Zenten

Niciun comentariu:

Problema vermisorilor la copii este una foarte importanta. Copilul e slab, nu se ingrasa, are cearcane... nu arata bine... 

Nici sa depistezi vermisorii nu e usor. Noi am facut multe analize si de sange si de materie fecala copilului nostru insa nu ne iesea ca ar avea vermisori in urma examenului parazitologic. Ulterior am inteles ca trebuie repetat de vreo 3 ori la interval de 4-5 zile. Insa intervalul mare al Eosimofilelor ne-a aratat ca fie exista un fond alergic la copil fie... vermisori. Asa am ajuns ca doctorul sa ne dea ca tratament Zenten. Insa Zentenul e toxic si iti otraveste ficatul si omoara celulele albe... De aceea, fiind in dubii am sunat alt doctor si acesta ne-a atras atentia sa dam obligatoriu si un sirop naturist LIV 52 (de la Hymalaia) pentru protectia ficatului,

Tratamentul prescris este:
Zenten - 5 ml inainte de masa de pranz odata in zi
LIV 52 - 5 ml de 2 ori pe zi seara si dimineata 

Tratamentul se urmeaza 6 zile dupa care se face pauza 1 saptamana si apoi se reia. 

Ideal ar fi sa nu mai consume copilul prea multe dulciuri deoarece acestea sunt mancarea preferata a viermisorilor!

Chiloteii si lenjeria patului trebuie fierte.

Puteti da copilului chilotei inchisi la culoare si sa urmariti seara daca apar pe chilotel niste puncte albe. Acelea sunt oualele de vermisori pe care copilul le ia pe degete si le duce la gura. Astfel se reinfesteaza. Dupa tratament vor iesi in caca fie niste pete mici albe fie unele mai mari. Unii vermisori pot chiar misca.


Succes!
un tata fericit
Iordachescu Constantin

Tematica pentru olimpiada de religie ortodoxa (etapa pe municipiu, 5 martie 2016)

Niciun comentariu:

 Cuprinde materia studiată în timpul celor 2 semestre, conform Programelor şcolare în vigoare pentru disciplina Religiecultul Ortodox, încadrându-se între următoarele repere:

• Clasa a VII-a: Dumnezeu se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie până la Pilda talanților(inclusiv) și Sfinții Trei Ierarhi- modele ale iubirii față de semeni, Conform Programei şcolare revizuite, aprobată prin Ordinul Ministrului  Nr. 5079/09.09.2009

• Clasa a VIII-a: Crezul – sinteza învăţăturii creştine până la Icoana –fereastră spre cer (inclusiv); Conform Programei şcolare revizuite, aprobată prin Ordinul Ministrului  Nr. 5079/09.09.2009

• Clasa a IX-a: Adorarea lui Dumnezeu- până la Monahismul –formă a spiritualităţii creştine (inclusiv);Conform Programei şcolare, aprobată prin Ordinul Ministrului Nr. 3081/ 27.01.2010

• Clasa a X-a: Cinstirea sfintelor moaşte -până la Rugăciune şi reconciliere (inclusiv);Conform Programei şcolare, aprobată prin Ordinul Ministrului Nr. 3081/ 27.01.2010;
• Clasa a XI-a:  Descoperirea lui Dumnezeu - până la Respectul faţă de lumea creată(ecologie creştină) (inclusiv);Conform Programei şcolare, aprobată prin Ordinul Ministrului Nr. 3081/ 27.01.2010

• Clasa a XII-a: Credinţa în înviere şi în viaţa veşnică-până la Confesiuni creştine în România(ortodoxia );Conform Programei şcolare, aprobată prin Ordinul Ministrului Nr. 3081/ 27.01.2010


In Bucuresti Olimpiada de religie pe Municipiu se va tine la  Sc Gim Federico Garcia Lorca, 05.03.2016, incepand cu ora 10.00.  Elevii calificati pentru faza pe municipiu sunt cei ce au obtinut peste 8.50.  Elevii vor intra in sali in intervalul 9.00-9.30 si vor avea carnetele de note/CI/certif de nastere.

Tematica detaliata o gasiti accesand acest link:
http://paginadefolos.blogspot.ro/2016/02/tematica-detaliata-pentru-olimpiada-de.html

2/20/2016

Fise de colorat cu Robin Hood

Niciun comentariu:
Spor la treaba!







2/18/2016

Cum se calculeaza media cu tot cu teza?

Niciun comentariu:

1. Se face media aritmetica a notelor.

Exemplu: Avem 3 note: 8, 8 si 5
8+8+5=21
21:3= 7

2. Media rezultata se inmulteste cu 3 si se aduna cu nota din teza. Apoi se imparte la 4.

7 x 3=21
21+7 (nota din teza)=28
28:4=7

2/15/2016

Biserica Sfanta Praxeda din Roma

Niciun comentariu:
Reprezentanta pentru Stilul Bazilical

Detalii aici


2/14/2016

Bună dimineața, Semestrule Doi!

Niciun comentariu:
Era așa o frumoasă dimineață de luni, încât aveai impresia că ți se făcuse o glumă sau că încurcasei data, ora sau calendarul și te afli într-un univers paralel.

Cum de putea fi atât de frumos totul, nu aveai de unde afla sau intui. Acceptai binele ca pe o răsplată pentru lunga ta perioadă de așteptare.

,,E atâttt de frumos", îți tot repetai.

Totul revenise la un normal, deformat normalului obișnuit. Era un normal al firescului, îmbibat în esență de crud, proaspăt, nou. Cu miros de brăduț, ca odorizantul de mașină.

Brusc, semnificațiile celor ce ți se întâmplaseră se loveau una de alta, formând o poveste. O ascultai cu interes și realizai cât de importantă e o vorbă bună, spusă cuiva aflat în vreun moment de cumpănă. Zâmbeai de jur împrejurul tău, emanând fericire. Îi forțai astfel pe ceilalți să fie fericiți. Și deveneau, culmea.


Binele poate începe oricând, de oriunde și din partea oricui. Share-uiește un zâmbet. E luni. Schimbă vibe-ul.

                                                       Livia Maria Sîrbu
                                                                                            

Hititii - cuceritorii Siriei

Niciun comentariu:

HITIŢII (ebr. hittim, bene het) . În VT hitiţii (hetiţii) sunt în primul rând un popor mare care a împrumutat numele său întregii regiuni a Siriei, „de la pustie şi Liban, până la râul cel mare, râul Eufrat, toată ţara hetiţilor, şi până la marea cea mare, spre apusul soarelui" (Iosua 1:4); în al doilea rând, sunt un grup etnic care a locuit în Canaan din vremuri patriarhale până după cucerirea israelită (Geneza 15:20; Deuteronom 7:1; Judecători 3:5); Ei au fost numiţi, literal, „copiii lui Het" (Geneza 23:3 etc.), după strămoşul lor eponim, Het, un fiu al lui Canaan (Geneza 10:15).

I. Imperiul hitit

Imperiul hitit a fost întemeiat prin anii 1800 î.Cr. de către un popor indo-european care se stabilise cu vreo două secole mai devreme în oraşe-state din Asia Mică. Ei au luat numele de „hitiţi" de la „Hatti", locuitorii mai vechi ai regiunii în care s-au stabilit şi a căror influenţă poate fi observată clar în arta şi religia hitită cât şi în numele divine şi în titlurile regale. O dată cu extinderea imperiului hitit numele „hitiţi" a fost dat popoarelor şi teritoriilor pe care le-au încorporat.

Un rege hitit din vechime, Tudhaliyas I (cca. 1720 î.Cr.) a fost identificat (pe baza unor dovezi precare) cu „Tidal, regele popoarelor" din Geneza 14:1. În jurul anului 1600 î.Cr. Hattusilis I şi-a extins stăpânirea asupra unor părţi din N Siriei. Soccesorul său, Mursilis I, a întemeiat o nouă capitală la Hattusas (în prezent Bogaz-köy), la E de Halys; cunoştinţele noastre despre istoria şi literatura hitită provin în mare măsură din arhivele descoperite aici. Mursilis I a cucerit Aleppo şi apoi (prin anul 1560 î.Cr.) a atacat Babilonul - un eveniment care a grăbit căderea Primei Dinastii babiloniene.

Regele Telepinus (cca. 1480 î.Cr.) a fost marele legislator hitit. Există câteva asemănări izbitoare între codurile de legi hitite şi legile din Pentateuh, deşi asemănările sunt în probleme de detaliu şi de aranjare şi nu în ce priveşte concepţia generală. În timp ce codurile din Pentateuh se aseamănă cu marile coduri de legi semitice din Orientul Apropiat antic prin faptul că folosesc lex talionis ca un principiu de bază, legile hitite sunt dominate de principiul compensaţiei (Wergeld), caracteristic pentru indo-europeni. A fost observată o oarecare analogie şi între forma tratatelor hitite şi termenii legămintelor din VT. Alte puncte remarcabile de contact sunt găsite în căsătoria în baza legii leviratului şi în procedurile pentru discernerea voinţei divine sau a viitorului necunoscut prin folosirea unor terafimi sau obot („spirite familiare").

Imperiul hitit a atins apogeul puterii sale sub conducerea lui Suppiluliumas I care a domnit aproximativ în perioada 1380-1350 î.Cr. În provincia Kizzuwatna din imperiul său, în SE Asiei Mici, a fost topit pentru prima oară fierul din Orientul Apropiat pe o scară care să ne permită să vorbim despre începutul Epocii Fierului. El şi-a extins imperiul în Mesopotamia Superioară şi în Siria, ajungând în S până la Liban. Astfel hitiţii s-au ciocnit cu tendinţele expansioniste spre N ale Imperiului egiptean în Asia şi ostilităţile au continuat între cele două puteri până în 1284 î.Cr., când un pact de neagresiune între Hattusilis III şi Ramses II a recunoscut râul Orontes ca fiind graniţa lor comună.

Imperiul hitit s-a prăbuşit în jurul anului 1200 î.Cr., ca rezultat al unor lovituri din partea duşmanilor apuseni.

II. Regatele hitite

În urma căderii Imperiului hitit, 24 de oraşe-state de Tabali („Tubal" în VT) au devenit moştenitoarele teritoriului hitit de la N de munţii Taurus. În Siria şapte oraşe-state care au aparţinut Imperiului hitit au perpetuat numele de „hitit" timp de câteva secole; conducătorii lor erau numiţi „regii hitiţilor". Hamat, de pe Orontes, şi Carchemiş, pe Eufrat, au fost printre cele mai importante dintre cele şapte. Hamatul a fost aliat cu David (2 Samuel 8:9 ş.urm.), al cărui regat se învecina cu „Cadeş din ţara hitiţilor" (2 Samuel 24:6; *TAHTIMHODSHI). Solomon a Scut comerţ şi s-a încuscrit cu aceşti „regi hitiţi" (1 Împăraţi 10:28 ş.urm.; 11:1). În secolul al 9-lea î.Cr. reputaţia lor militară a putut semăna panică în armata de la Damasc (2 Împăraţi 7:6). Dar în secolul următor cetăţile au fost cucerite pe rând de către asirieni; Hamatul a căzut în 720 î.Cr. iar Carchemişul în 717 (cf. 2 Împăraţi 18:34; 19:13; Isaia 10:9).

Cronicile asiriene şi babiloniene din perioada aceasta (până în vremea dinastiei caldeene) s-au referit cu regularitate la toată Siria (inclusiv Palestina) ca fiind „ţara Hatti" - Sargon II în 711 î.Cr. a putut spune despre locuitorii din Aşdod că sunt „Hatti necredincioşi".

Limba celor şapte regate hitite este cunoscută din textele hieroglifice care au fost descifrate în ultimii ani; inscripţii bilingve în hieroglife hitite şi feniciene, descoperite la Karatepe în Cilicia (1946-7), au ajutat în mod considerabil la descifrarea lor. Limba folosită în aceste texte nu este identică cu limba oficială a Imperiului hitit anterior, care era o limbă scrisă cu scriere cuneiformă şi identificată ca o limbă indo-europeană în 1917; se aseamănă cu o limbă indo-europeană învecinată numită „luviană".

III. Hitiţii din Canaan

Hitiţii din Canaan în vremurile patriarhale apar ca şi locuitori ai dealurilor din centrul teritoriului lui Iuda, în special în districtul Hebron. S-a presupus că ei ar fi fost o ramură a poporului Hatti preindo-european sau un popor migrator vechi dintr-o parte a Imperiului hitit; imperiul hitit propriu-zis nu s-a întins niciodată atât de departe spre S. Pe de altă parte, se poate ca ei să nu fi avut nimic în comun cu hitiţii din N afară de un nume asemănător (dar nu complet identic). În Geneza 23 hitiţii sunt locuitorii Hebronului („locuitorii ţării") printre care a locuit Avraam „ca străin şi călător" şi de la care a cumpărat ca loc de îngropare ogorul Macpela şi peştera de acolo. Se spune că descrierea tranzacţiei ar fi „înţesată de subtilităţi complexe ale legilor şi obiceiurilor hitite care corespund în mod corect cu perioada lui Avraam" (M. R. Lehmann, BASOR 129, 1953, p. 18; pentru o altă părere, vezi G. M. Tucker, JBL 85, 1966, p. 77 ş.urm.). Esau i-a supărat pe părinţii săi căsătorindu-se cu „două femei hitite... dintre fetele ţării" (Geneza 27:46; cf. 26:34 ş.urm.); probabil în regiunea Beer-Şeba. Potrivit cu Ezechiel 16:3, 45, Ierusalimul avea o populaţie mixtă hitită şi amorită. S-a considerat că numele lui *Arauna, Iebusitul (2 Samuel 24:16 ş.urm.) este hitit, iar Urie, hititul, unul dintre vitejii lui David, care locuia evident în Ierusalim (2 Samuel 23:39). Abimelec, unul dintre tovarăşii lui David din perioada când acesta era urmărit de Saul, este numit „hitit" (1 Samuel 26:6).

Ultima referire la hitiţi în Canaan este din timpul domniei lui Solomon (2 Cronici 8:7); după aceea ei s-au amestecat cu locuitorii ţării.

BIBLIOGRAFIE
O. R. Gurney, The Hittites, 1966; idem, Some Aspects of Hittite State Religion, 1976; O. R. Gurney şi J. Garstang, The Geography of the Hittite Empire, 1959; S. Lloyd, Early Anatolia, 1956; L. Wooley, A Forgotten Kingdom, 1953; E. Neufeld, The Hittite Laws, 1951; E. Akurgal, The Art of the Hittites, 1962; G. Walser (ed.), Neuere Hethiterforschung, 1964; H. A. Hoffner, „Some Contributions of Hittitology to OT Study", TynB 20, 1969, p. 29 ş.urm.; idem. „The Hittites and the Hurrians", în POTT, p. 197 ş.urm.; F. Cornelius, Geschichte der Hethiter, 1973; J. Lehmann, The Hittites, 1977.

Sursa: http://dictionarbiblic.blogspot.de/2011/11/hititii.html

Poporul antic al Amoritilor - cuceritorii Babiloniei

Niciun comentariu:

AMORIŢI. Un popor din Canaan (Geneza 10:16), menţionat adesea alături de hetiţi, fereziţi, etc, duşmanii lui Israel (Exod 33:2). Ei erau împrăştiaţi în zona deluroasă de amândouă părţile Iordanului (Numeri 13:29). Avraam a făcut un legământ cu amoriţii de la Hebron şi cu ajutorul lor a învins pe cei patru regi care au atacat oraşele din câmpia Mării Moarte, inclusiv oraşul amorit Haţaţon-Tamar (Geneza 14:5-7). Numele acesta a fost folosit şi ca un termen general pentru locuitorii Canaanului (Geneza 48:22; Iosua 24:15). Ezechiel descrie corect populaţia amestecată a Palestinei (amestecare cauzată în principal de infiltraţiile permanente dinspre stepele răsăritene) când spune că Ierusalimul este fiica amoriţilor şi a hetiţilor (Ezechiel 16:3,45).

În timpul celei de-a doua jumătăţi a mileniului al 3-lea î.Cr., inscripţiile sumeriene şi acadiene se referă la amoriţi (sum. mar-tu, acad. amurru) şi spune că sunt oameni ai deşertului, neobişnuiţi cu viaţa civilizată, cu grâne, case, cetăţi, stăpâniri. Ei îşi aveau reşedinţa în munţii Basar, probabil Jebel Bishri la N de Palmyra. În jurul anului 2000 î.Cr. aceste popoare care s-au infiltrat vreme de secole, au atacat Babilonia. Prăbuşirea unei dinastii puternice din Ur, dinastia a 3-a, s-a datorat în parte lor şi ei au preluat stăpânirea câtorva cetăţi (de ex. Larsa). La *Babilon a fost instalată o dinastie „amorită" şi cel mai puternic rege din această dinastie, Hammurapi, a cucerit celelalte două state „amorite" importante, Assur şi Mari (cca. 1750 î.Cr.). Prezenţa amoriţilor poate fi descoperită prin dovezi lingvistice, în principal onomastice. Deşi acestea nu sunt întotdeauna dovezi demne de încredere sau convingătoare, este clar că aceste dinastii au fost de origine apuseană, Hammurapi fiind numit „amorit" într-un text contemporan lui. Cele 20.000 de texte găsite la *Mari sunt scrise în cea mai mare parte în limba acadiană, cu multe influenţe semitice apusene. Formele numelor personale obişnuite în aceste texte arată că numele patriarhilor au urmat tipare bine cunoscute. Textele Mari dau informaţii despre triburile nomade din Siria, dintre care remarcăm Mare; Yamina (sau poate Bene-Vamina) care avea legături cu regiunea Mt. Basar. Un alt grup s-a aşezat în Liban şi s-a ocupat cu comerţul cu cai. Acest regat a dăinuit până în perioada scrisorilor de la Amarna şi a celei de-a 19-a dinastii din Egipt, unde este înscris tributul primit de la statul Amor. Capitala acestui stat se pare că a fost portul (Sumur) (oraşul modern Tell Kazel), la S de Arvad. Aceasta este ţara menţionată în Iosua 13:4.

Agitaţia generală din perioada 2100-1800 î.Cr., atât în Mesopotamia cât şi în Palestina, a fost strâns legată de migraţiile tot mai mari ale amoriţilor. Faptul că o anumită perioadă de timp între prima parte a Epocii Bronzului şi mijlocul acesteia câteva oraşe din Palestina nu au fost locuite, a fost cauzat de migraţiile unor popoare nomade care au lăsat multe morminte în urma lor, dar prea puţine clădiri. Vasele de lut ale acestor popoare au afinităţi clare cu vasele de lut din Siria, ceea ce poate fi un indiciu că aceştia erau un popor înrudit cu sirienii, adică amoriţii (vezi K. M. Kenyon, Amorites and Canaanites, 1966; W. G. Dever, HTRM, 1971, p. 197-226). Călătoriile lui Avraam pot fi plasate în timp în ultima parte a acestei perioade.

Pe vremea invaziei israelite în Palestina, regii amoriţi (Sihon din Hesbon, şi Og din Basan) stăpâneau peste cea mai mare parte a Transiordaniei (Iosua 12:1-6; Judecători 1:36). Cucerirea acestor două regate a fost prima etapă în ocuparea Ţării Promise şi a fost considerată un eveniment de cea mai mare importanţă în istoria Israelului (Amos. 2:9; Psalmul 135:11; 136:19). Gad, Ruben şi jumătate din seminţia lui Manase au ocupat acest teritoriu (Numeri 32:33), iar mai târziu a constituit una dintre cele douăsprezece regiuni care aprovizionau curtea lui Solomon (1 Împăraţi 4:19). Locuitorii din Ai sunt numiţi amoriţi (Iosua 7:7), iar Ierusalimul, Hebronul, Iarmutul, Lachişul şi Eglonul erau principate amorite pe care Israelul le-a biruit (Iosua 10:1-27). Amoriţii din N l-au ajutat pe regele din *Haţor (Iosua 11:1-14). După ocuparea ţării, amoriţii au devenit servitori şi au fost asimilaţi treptat (1 Împăraţi 9:20). Amintirea relelor făcute de ei a persistat şi a furnizat un element de comparaţie pentru idolatria lui Ahab şi Manase (1 Împăraţi 21:26; 2 Împăraţi 21:11; cf. Geneza 15:16).

Invaziile altor popoare în Mesopotamia - casiţii, huriţii şi indo-europenii - invazia israeliţilor în Palestina şi a arameilor în Siria au dus la slăbirea puterii amoriţilor care, în jurul anului 1000 î.Cr., nu mai erau o putere. Numele lor a persistat în scrierile acadiene ca un nume pentru Siria-Palestina, până când a fost înlocuit de Hatti (Hetit); numele lor a fost de asemenea sinonim cu „Apusul".

BIBLIOGRAFIE
S. Moscati, The Semites in Ancient History, 1959; J. R. Kupper, Les Nomades en Mésopotamie au temps des Rois de Mari, 1957; recenzie de A.Goetze, JSS 4, 1959, p. 142-147; I. J. Gelb. JCS 15, 1961, p. 24-47; M. Liverani în POTT, p. 100-133.


Sursa: http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/amoriti.html

Descoperirile arheologice confirma ca relatarile biblice sunt corecte

Niciun comentariu:

Susţine arheologia Biblia?

CERCETĂTORII Bibliei preţuiesc arheologia, deoarece descoperirile ei le îmbogăţesc cunoştinţele privitoare la viaţa, condiţiile de trai, obiceiurile şi limbile din timpurile biblice. De asemenea, arheologia furnizează informaţii privind împlinirea profeţiilor biblice, precum cele referitoare la căderea Babilonului, a cetăţii Ninive şi a Tirului din vechime (Ieremia 51:37; Ezechiel 26:4, 12; Ţefania 2:13–15). Această ştiinţă are însă limitele ei. Artefactele trebuie interpretate, iar interpretările sunt supuse erorii umane şi sunt modificate uneori.

Credinţa unui creştin nu este fundamentată pe informaţii oferite de vase sparte, cărămizi mucegăite şi ziduri surpate, ci pe întregul adevăr spiritual ce se găseşte în Biblie (2 Corinteni 5:7; Evrei 11:1). Cu certitudine, armonia internă a Bibliei, sinceritatea scriitorilor, profeţiile împlinite şi multe alte caracteristici ale Bibliei dovedesc fără tăgadă că „toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu“ (2 Timotei 3:16). Să examinăm în cele ce urmează câteva descoperiri arheologice care confirmă unele relatări biblice.

În 1970, făcând săpături în zona Ierusalimului, o echipă de arheologi a descoperit nişte ruine carbonizate. „Pentru un cunoscător, era clar ce se întâmplase“, a scris Nahman Avigad, coordonatorul echipei. „Clădirea fusese mistuită de foc, iar pereţii şi tavanul se prăbuşiseră.“ Într-o încăpere se zăreau oasele [1] braţului unui om; degetele parcă încercau să apuce treapta unei scări.

Risipite pe jos erau nişte monede [2], cele mai recente datând din 69 e.n., al patrulea an al revoltei iudeilor împotriva Romei. Obiectele din încăpere fuseseră împrăştiate pe jos înainte de prăbuşirea clădirii. „Priveliştea ne-a amintit de relatarea lui Iosefus, potrivit căreia soldaţii romani au prădat casele după cucerirea oraşului“, a spus Avigad. Istoricii au ajuns la concluzia că devastarea Ierusalimului a avut loc în 70 e.n.

Cercetările au arătat că oasele erau ale unei femei de vreo 20 de ani. „Cuprinsă de flăcări în timpul atacului, tânăra femeie, găsită în bucătăria Casei Arse, s-a prăbuşit la pământ. A murit chinuindu-se să ajungă la o treaptă a unei scări din apropierea uşii. Focul s-a extins atât de repede . . . încât femeia nu a avut nicio scăpare, fiind îngropată sub dărâmături“, precizează revista Biblical Archaeology Review.

Scena ne aminteşte de profeţia lui Isus privitoare la Ierusalim, rostită cu aproape 40 de ani înainte de desfăşurarea acestor evenimente: „Duşmanii . . . te vor trânti la pământ pe tine şi pe copiii tăi dinăuntrul tău şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră“. — Luca 19:43, 44.

Dovezile arheologice care confirmă cuvintele Bibliei cuprind şi numele unor persoane menţionate în Scripturi. Unele dintre aceste descoperiri au infirmat declaraţiile unor critici, potrivit cărora scriitorii Bibliei au născocit anumite personaje sau au exagerat când au vorbit despre faima lor.

Inscripţii cu nume biblice

În trecut, erudiţi celebri au susţinut că regele asirian Sargon al II-lea, al cărui nume e menţionat în Biblie în Isaia 20:1, nu a existat niciodată. În 1843 însă s-a descoperit palatul lui Sargon [3] în apropierea actualului Khorsabad (Irak), pe malul unui afluent al fluviului Tigru. Palatul se întinde pe o suprafaţă de zece hectare. Ieşit din anonimat, Sargon al II-lea este în prezent unul dintre cei mai cunoscuţi regi asirieni. În analele [4] sale, el consemnează că a cucerit oraşul israelit Samaria. Potrivit cronologiei biblice, Samaria a căzut în mâinile asirienilor în 740 î.e.n. Sargon aminteşte şi cucerirea Asdodului, ceea ce confirmă textul din Isaia 20:1.

Făcând săpături în ruinele anticului oraş Babilon, situat pe teritoriul actualului Irak, arheologii au scos la iveală, în apropierea porţii lui Iştar, aproximativ 300 de tăbliţe cuneiforme. Inscripţiile fac referire la domnia regelui babilonian Nebucadneţar şi cuprind mai multe nume, între care „Iaukin, regele ţării Iahud“. Ele vorbesc de fapt despre Ioiachin, rege al lui Iuda, care a fost luat captiv în Babilon când Nebucadneţar a cucerit întâia oară Ierusalimul, în 617 î.e.n. (2 Regi 24:11–15). Pe tăbliţe sunt menţionaţi şi cinci dintre fiii lui Ioiachin. — 1 Cronici 3:17, 18.

În anul 2005, făcând săpături într-un sit unde sperau să găsească palatul regelui David, arheologii au dat peste o imensă structură de piatră. Ei credeau că structura fusese distrusă când babilonienii au nimicit Ierusalimul, acum peste 2.600 de ani, pe vremea lui Ieremia, un profet al lui Dumnezeu. Încă nu se ştie cu certitudine dacă aceste ruine erau vestigiile palatului lui David. Totuşi, arheologa Eilat Mazar a identificat un obiect deosebit de interesant: o pecete de argilă [5], de un centimetru, pe care se citeşte: „A lui Iehucal, fiul lui Şelemiahu, fiul lui Şovi“. După toate probabilităţile, pecetea era a lui Iehucal (sau Iucal), un funcţionar iudeu despre care Biblia spune că s-a împotrivit lui Ieremia. — Ieremia 37:3; 38:1–6.

Potrivit arheologei Mazar, Iehucal este „al doilea funcţionar regal“, după Ghemaria, fiul lui Şafan, al cărui nume apare pe pecetea găsită în Cetatea lui David. Biblia îl prezintă pe Iehucal, fiul lui Şelemia (Şelemiahu), drept prinţ al lui Iuda. Înainte de descoperirea peceţii, numai Scripturile menţionau acest nume.

Ştiau să scrie şi să citească?

Potrivit Bibliei, israeliţii din antichitate erau oameni cu carte (Numerele 5:23; Iosua 24:26; Isaia 10:19). Criticii însă nu au fost de acord cu această idee, susţinând că istoria biblică s-a transmis în mare parte prin tradiţia orală, care nu e de încredere. Această teorie a primit lovitura de graţie în 2005, când arheologii care făceau săpături la Tel Zayit, situat la jumătatea distanţei dintre Ierusalim şi Marea Mediterană, au descoperit o bucată de calcar pe care era gravat un alfabet arhaic. Datând din secolul al X-lea î.e.n., acesta este probabil cel mai vechi alfabet ebraic [6] descoperit vreodată.

Potrivit erudiţilor, descoperirea atestă că „scribii erau instruiţi în şcoli“, că în ţară exista „un nivel cultural ridicat“ şi că „în Ierusalim birocraţia era în plin avânt“. Prin urmare, contrar opiniei criticilor, se pare că cel puţin în secolul al X-lea î.e.n., israeliţii ştiau carte şi îşi puteau consemna istoria.

Analele asiriene aduc şi mai multe dovezi

Odinioară imperiu puternic, Asiria este menţionată deseori în Biblie. Multe descoperiri arheologice făcute pe teritoriul anticei Asirii atestă acurateţea Scripturilor. De pildă, săpăturile efectuate în zona anticei cetăţi Ninive, capitala Asiriei, au scos la iveală o lespede sculptată [7], în palatul regelui Sanherib. Aceasta îi înfăţişează pe soldaţii asirieni ducându-i pe captivii israeliţi în exil după căderea Lachisului în 732 î.e.n. Puteţi citi relatarea biblică a acestui eveniment în 2 Regi 18:13–15.

Analele lui Sanherib [8], descoperite la Ninive, vorbesc despre campaniile militare ale regelui Sanherib în timpul domniei regelui iudeu Ezechia, menţionat cu numele în aceste anale. Şi documentele cuneiforme ale altor conducători fac referire la regii iudei Ahaz şi Manase, precum şi la regii israeliţi Omri, Iehu, Ioas, Menahem şi Hosea.

În consemnările sale, Sanherib se laudă cu succesele lui militare, dar, lucru interesant, nu spune că ar fi atacat Ierusalimul. Această omisiune, deloc neglijabilă, dă credibilitate textului biblic, care arată că regele nu a asediat niciodată Ierusalimul, ci a fost înfrânt prin intervenţie divină. Umilit, Sanherib s-a întors în Ninive, unde, potrivit Bibliei, a fost asasinat de propriii lui fii (Isaia 37:33–38). E remarcabil că două inscripţii asiriene atestă asasinatul.

Din cauza răutăţii niniviţilor, Naum şi Ţefania, profeţi ai lui Iehova, au prezis distrugerea completă a oraşului (Naum 1:1; 2:8—3:19; Ţefania 2:13–15). Profeţiile lor s-au împlinit în anul 632 î.e.n., când armatele lui Nabopolassar, regele Babilonului, aliate cu cele ale lui Ciaxare Medul au asediat şi au cucerit cetatea Ninive. Descoperirea cetăţii şi scoaterea la lumină a ruinelor ei confirmă o dată în plus relatările biblice.

Nuzi, un oraş antic situat la est de fluviul Tigru şi la sud-est de cetatea Ninive, descoperit între anii 1925 şi 1931, a oferit lumii multe artefacte, între care 20.000 de tăbliţe de lut. Scrise în limba babiloniană, acestea conţin o mulţime de informaţii privitoare la uzanţele legale similare celor din epoca patriarhală, menţionate în Biblie. Textele arată, de pildă, că dumnezeii unei familii, adesea mici figurine de lut, reprezentau un soi de titlu de proprietate, dându-i celui ce-i poseda dreptul de a-şi cere moştenirea. Acesta ar putea fi motivul pentru care Rahela, soţia patriarhului Iacob, a luat dumnezeii familiei, „terafimii“ tatălui ei, Laban, când familia lui Iacob s-a mutat în alt ţinut. Fireşte, Laban a încercat să-şi recupereze terafimii. — Geneza 31:14–16, 19, 25–35.

Profeţia lui Isaia şi Cilindrul lui Cirus

Inscripţiile cuneiforme de pe un antic cilindru de lut, prezentat în ilustraţie, susţin o altă relatare biblică. Cunoscut sub numele de Cilindrul lui Cirus [9], documentul a fost descoperit la 20 km de Bagdad, pe malul fluviului Eufrat, pe locul anticului oraş Sippar. Acesta menţionează cucerirea Babilonului de către Cirus cel Mare, întemeietorul Imperiului Persan. Uluitor, cu circa 200 de ani înainte de aceasta, Iehova vorbise, prin intermediul profetului său Isaia, despre un conducător medo-persan pe nume Cirus: „«El este păstorul meu şi el va îndeplini toate lucrurile în care-mi găsesc plăcerea», da, ce am spus despre Ierusalim: «Va fi reconstruit»“. — Isaia 13:1, 17–19; 44:26—45:3.

Cilindrul face referire şi la politica lui Cirus de a-i elibera pe captivii puterii precedente şi de a le permite repatrierea, politică ce contrasta izbitor cu cea a altor cuceritori din antichitate. Istoria biblică şi laică atestă că Cirus i-a eliberat pe evrei, care, mai apoi, au reconstruit Ierusalimul. — 2 Cronici 36:23; Ezra 1:1–4.

Ştiinţă relativ nouă, arheologia biblică a devenit un important domeniu de cercetare care furnizează informaţii preţioase. Şi, aşa cum am văzut, multe descoperiri atestă autenticitatea şi exactitatea Bibliei, uneori până în cele mai mici detalii.


Sursa: http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102007410#h=24

Zeii din Mesopotamia (panteonul sumerian, asiro-babilonian si persan)

Niciun comentariu:
Panteonul sumerian

Majoritatea zeităților sumeriene aparțin unei clasificări numită Anunna ([descendenții] lui Anu), în timp ce șapte zeități, inclusiv Enlil și Inanna, au aparținut unui grup de judecători ai lumii de dincolo, cunoscuți sub denumirea Anunnaki ([copiii] lui Anu și Ki). În timpul celei de-a Treia Dinastii din Ur, panteonul sumerian includea de șaizeci de ori câte șaizeci de zeități (adică 3600).
Principale zeități sumeriene sunt următoarele:

Anu: Zeul cerului
Enlil: Zeul aerului (de la Lil = Aer), divinitate protectoare a cetății Nippur.
Enki: Zeul apei proaspete, a fertilității masculine și a cunoașterii; zeitate protectoare în Eridu.
Inanna: Zeiță a iubirii sexuale, fertilității și războiului; zeitate matroană a cetății Uruk.
Ki: zeița Pământului.
Nanna: Zeul Lunii, una dintre zeitățile protectoare din Ur.
Ningal: Soția lui Nanna.
Ninlil: O zeiță a aerului și soția lui Enlil, una dintre zeitățile matroane în Nippur, se crede că ea stătea în aceleași temple ca și Enlil.
Ninurta, Zeul războiului, al agriculturii, unul dintre zeii sumerieni ai vântului, zeitate protectoare a cetății Girsu și una dintre zeitățile protectoare a cetății Lagaș.
Utu: Zeul Soarelui în templul E'barbara din Sippar.

Panteonul asiro-babilonian
Panteonul asiro-babilonian cuprindea un foarte mare număr de zei, legați între ei uneori genealogic, alteori prin funcțiile atribuite. În acest mare număr de zeități, teologia asiro-babiloniană a introdus o sistematizare, o adevărată clasificare, care a atins o formă canonică definitivă în a doua jumătate a celui de-al doilea mileniu î.Ch. Astfel, zeii principali erau grupați în triade sau tetrade, în timp ce zeii secundari sau mai mici, erau grupați în jurul divinităților principale.

Triada cosmică
Între zeii principali, primul loc îl ocupa marea triadă cosmică, formată din Anu, Enlil și Ea.
Anu era personificarea cerului. El locuia în cel mai înalt așezământ al cerului. I se dădea titlul de "rege al zeilor" saă "tată al zeilor". Avea ca soție pe zeița Antu, care reprezenta pământul, și o mulțime de fii și fiice, legitimi și nelegitimi, precum și numeroși curteni, curieri și servitori. Nu s-au găsit statui ale acestui zeu, ci numai simbolul său format dintr-un tron cu o coroană deasupra.

Enlil sau, după denumirea semită, Bel, era zeul pământului și al oamenilor. Cultul său era mult mai popular decât al lui Anu. Se credea că locuiește pe munții înalți care fac legătura între pământ și cer. Templul său principal era la Nippur și se numea "casa muntelui". Ca zeu al pământului și al aerului din jur, Enlil era și zeul vântului și al furtunii, iar ca stăpân al oamenilor era cel ce hotăra soarta lor și ceasul morții. Era în același timp zeu binefăcător și distrugător, cum erau și alți zei semiți. Emblema sa, tronul cu coroana, era identică aceleia a lui Anu.


Ea /Enki("binefăcătorul"), al cărui oraș sfânt, Eridu, era situat aproape de Golful Persic, era zeul apelor. Ea avea o mare importanță în magie, căci apele, venind din adâncurile misterioase ale pământului, cunosc secretele profunzimilor. De aceea cuvântul apă, apsu, însemna și "lăcașul științei", în consecință Ea era și zeu al înțelepciunii, protector al științelor și artelor. Era un zeu civilizator prin excelență, care a modelat cu propriile sale mâini pe om, l-a învățat scrisul și mai ales arta construcțiilor. Tot în calitatea sa de zeu al apelor, Ea era socotit și ca zeu purificator. Ea era tatăl lui Marduk, devenit în perioada de hegemonie a Babilonului, zeul principal al babilonienilor.

Triada astrală
Sin era zeul masculin al lunii. El avea întâietate față de Shamash, zeul soarelui, deoarece la semiți ziua se socotea începând de la apusul soarelui. Ca zeu al lunii, Sin era și zeu al lunilor anului, stabilind împărțirea timpului în zile, luni și ani. Potrivit naturii sale, el era și deținătorul diademei (în formă de semilună), dând sau luând coroana regilor.

Shamash, zeul soarelui, era fiul lui Sin, deoarece, după concepția orientală, lumina se naște din întuneric și ziua din noapte. Ca zeu al luminii și al zilei, Shamash era zeul dreptății și judecătorul suprem al oamenilor, întocmai ca Osiris la egipteni. El era de asemenea inspiratorul legilor, protectorul celor slabi, zeul sănătății și al fericirii. Tot în virtutea naturii sale de zeu al luminii, Shamash era și patronul ghicitorilor babilonieni.


Iștar, numită în Biblie Astartea, era cea mai populară zeiță din panteonul babilonian. Spre deosebire de alte zeițe, care erau adorate în calitatea lor de soții ale zeilor, Iștar a avut de la început un cult independent, nefiind căsătorită. Era o zeitate complexă, cu numeroase atribuții, dintre care cele mai importante erau aceea de zeiță a fecundității și aceea de zeiță a războiului. În prima sa calitate avea un cult desfrânat, fiind și patroană a prostituției, care era practicată ritual, în special la templul său din Uruk. În a doua calitate era adorată de războinicii asirieni, care i-au construit temple la Ninive și în alte orașe.

Triada naturală
O a treia triadă era formată din zei ai naturii: Nusku, Tammuz și Adad:
Nusku era zeul focului.
Tammuz, zeu al vegetației și al fertilității pământului.
Adad, zeu al ploii și al furtunilor.

Pe lângă zeii cuprinși în aceste triade, asiro-babilonienii aveau și alți zei locali, zei populari care s-au bucurat de o cinste deosebită. Între aceștia primul loc îl ocupă Marduk, care la origine era un zeu solar local al Babilonului. Odată cu ascensiunea Babilonului la rangul de capitală și centru religios al primului imperiu caldeean, Marduk a devenit căpetenia zeilor, întocmai ca Amon al egiptenilor, și i se atribuia creația lumii. Era reprezentat în tovărășia unui balaur. Preoții au compus în onoarea lui celebrul "Poem al creației" (Enûma Eliš). Marduk era și stăpânul regilor, servindu-le acestora ca model în conducerea statului și în războaie. În unele tradiții, Marduk era socotit drept "zeu unic", reprezentare timpurie a monolatriei, respectiv a henoteismului. În relație cu Marduk erau și următoarele zeități:
Assaluchi, fiu al lui Enkis, era un zeu al magiei și vrăjitoriilor.
Tutu, zeu al orașului Borsippa, supus Babilonului. Mai târziu, Nabu, fiul lui Marduk, devine noul zeu al orașului Borsippa. Era socotit zeu al literaturii și al destinului.
La asirieni zeul principal era Assur, al cărui nume însemna "binevoitor". Tot printre zeii principali locali se număra și Ninib, zeul capitalei sumeriene, Ninive. Mai amintim, dintre numeroasele zeități asiro-babiloniene, Tigrul și Eufratul, fluvii divinizate pentru imensa binefacere pe care o revărsau asupra țării, și Ninghisida, protectorul medicinei, al cărui simbol, șarpele încolăcit pe un toiag, s-a păstrat ca simbol al medicinei până în zilele noastre.
În afară de zeii propriu ziși, în panteonul asiro-babilonian intrau și o mulțime de spirite ale cerului și ale pământului, considerate ca zei minori. Era ajutoare ale zeilor principali, mesagerii lor către oameni.
În timpul domniei lui Nabucodonosor I a luat naștere poemul creației lumii, Enûma Eliš. În acest poem, Marduk, chemat în ajutor de ceilalți zei, după ce Tiamat (personificare feminină a mării) amenința distrugerea lor prin potop, ieșit învingător din această confruntare, așează pe cer o constelație în formă de arc, ca semn al victoriei. Această legendă se întâlnește și în tradiția iudeo-creștină; astfel, Dumnezeul biblic JHVH-Elohim, după sfârșitul potopului, așează pe cer curcubeul în formă de arc, simbol al bunăvoinței sale față de oameni.
După ce Babilonul a devenit centrul religios, multe din numele vechilor zeități au fost schimbate și s-a creat o nouă ierarchie a divinităților. În mod tradițional, lumea era astfel reprezentată:
În centrul unui ocean de sare se găsea pământul sub forma unui disc uriaș. Deasupra erau situate cerurile, cel mai de sus era stăpânit de Anu, cel mai apropiat de pământ era cerul stelelor. Cerurile erau susținute de un ocen de apă dulce, Abzu, în care locuia zeul Enki (Ea). În adâncuri se găsea infernul stăpânit de zeii întunecimii.
În poemul Enûma Enliš, infernul nu mai mai joacă un rol deosebit, aici totul începe cu istoria perechii Abzu și Tiamat, din care își au obârșia ceilalți zei. Într-o generație succesivă, această pereche este ucisă de către Enki, respectiv de către Marduk. Din corpul lui Tiamat, Marduk creează cerul și pământul. Oamenii vor fi alcătuiți din argilă plămădită cu sângele lui Tiamat. Sângele conferă oamenilor înțelepciune și supunere față de zei. Aceștia, la rândul lor, sunt dependenți într-o măsură importantă de adorația și ofrandele aduse de oameni, fără de care ar flămânzi. S-au găsit tăblițe cu scriere cuneiformă în care oamenii, nemulțumiți cu unele hotărîri ale zeilor, îi amenințau pe aceștia că își vor căuta alte zeități mai binevoitoare.
În afară de principalii zei din panteonul babilonic, mai existau și semizei, de natură divină, dar subordonați zeilor de ordin superior, care le stabileau atribuțiile. Cei mai mulți din acești semizei erau de rea natură, ca, de ex., Rabisu ("spionul") sau Lilitu, semizeitate feminină, incapabilă de o sexualitate normală, care își compensa această slăbiciune printr-o agresivitate îndreptată asupra bărbaților tineri. Lamashutu, semizeu reprezentat cu cap de leu, era făcut responsabil de apariția febrei puerperale la femeile lehuze. Medicina se baza în mare măsură pe rugăciuni și ofrande pentru îmblânzirea semizeilor răutăciși și a demonilor.
Anu - zeul cerului
Urash-zeita pamantului si sotia lui Anu
Enlil-liderul panteonului
Fratele lui Enlil,zeul creator,zeu al apelor si al meseriilor
Ninlil: soţia lui Enlil
Ninurta: fiul lui Enlil, zeul războiului şi al vanatorii
Ishkur: zeul furtunii; fiul lui Enlil
Nanna: fiul lui Enlil, zeul Lunii
Ningal: soţia lui Nanna, zeita stufului
Ereshkigal: zeita lumii interlope
Nergal: zeul războiului, cuceritor al lumii interlope, soţul lui Ereshkiga
Inanna: zeiţa dragostei
Dumuzi: soţul iubit a lui Inanna;zeul alimentelor,al vegetatiei,protectorul oilor si ciobanilor
Geshtinanna: sora lui Dumuzi, zeita vinului si a viselor
Utu-zeul soarelui

MITOLOGIA PERSANA:

Personajele din mitologia persană se împart aproape mereu în două tabere diferite. Ele sunt fie benefice fie malefice. Rezultatul permanentei lupte între bine și rău se bazează pe o concepție din Zoroastrism, cea a dublei creații a lumii. Ahura Mazda (Avestan sau Ohrmazd) și Amesha Spentas sunt sursele energiei constructive, pozitive, în timp ce Angra Mainyu și Daevas sunt sursele întunericului, distrugerii, sterilității și morții.
Aflat foarte des în limba persană "daeva" înseamnă "celest" sau "strălucitor"'. Aceste divinități erau venerate în religia mazdeismului înaintea zoroastismului, și erau ființe sacre. După reforma religioasă a lui Zarathustra termenul "daeva" a început, dimpotrivă, să fie asociat cu "demon" . Chiar și pe vremea aceea persanii care trăiau la sud de Marea Caspică au continuat să creadă în daeva și au rezistat presiunii de-a accepta Zoroastrianismul, iar legendele despre daeva au reușit să supraviețuiască până în ziua de azi. De exmplu, aceea legendă despre Div-e Sepid (daeva albă) de Mazandaran
Chiar mai mult de atât, Angra Mainyu în persană Ahriman, cândva un epitom Zoroastrian al răului, care in literatura Persană de mai târziu si-a pierdut sensul său original ajungând să fie descris ca div. Descrierea religioasă a lui Ahriman în era ce a urmat invaziei Islamice îl înfățișează pe acesta ca fiind un bărbat uriaș cu pilea foarte aspră si care are două coarne.
Cel mai faimos personaj legendar din povestirile persane este Rostam. La polul opus se află Zahhak, un simbol al despotismului care în final a fost învins de Kaveh fierarul care a condus o răscoală a poporului împotriva lui. Zahhak era păzit de două vipere care creșteau din umerii săi. Nu conta de câte ori erau decapitate, noi capete creșteau pentru a-l proteja. Sarpele, ca și în multe alte mitologii orientale, era un simbol al răului. Dar multe alte animale și păsări apar în mitologia iraniană și în mod special păsările reprezentau semne de bun augur. Cea mai vestită este Simorgh, o pasăre mare și puternică, Homa, pasărea regală a victoriei a cărei penaj împodobea coroanele și Samandar, phoenix-ul.
Pari (Avestan: Pairika), considerată o femeie frumoasă dar totuși malefică în mitologia timpurie, treptat ea a devenit mai puțin rea si mult mai frumoasa până în perioada islamică când a devenit un simbol al frumuseții la fel ca și fecioarele din Paradis. Oricum, o alta femeie malefica, Patiareh, acum simbolizează prostituția.

Zeii buni:

Ahura Mazda - zeul suprem, zeul cunoașterii
Ameretat - zeița nemuririi și a vegetației verzi
Anahita - zeița iubirii, a frumuseții și a fertilității
Apo - zeița apei
Ariștat - zeița cinstei
Armati - zeița devotamentului, credinței și venerării
Așa - zeul adevărului, al legii și al ordinii
Asuan - zeul cerului
Atar sau Atesh - zeul focului
Haoma - zeița ierbii secrete a nemuririi
Haurvatat - zeița prosperității
Hvarekșaeta sau Khurid - zeul soarelui
Khshathra - zeul suveranității oportune
Mithra - zeul loialității, al sincerității
Rașnaw - zeul dreptății
Rapithwin - zeul amiezei
Sraoșa - zeul supunerii, al fidelității și al rugăciunii
Tiștrya - zeul ploii
Tușnamatay - zeița meditației
Vata - zeul vântului
Verethragna sau Varhagn - zeul victoriei
Vohu Manah - zeul animalelor domesticite
Zam-Armatay - zeița pământului

Zeii răi:

Angra Maynu sau Ahriman - zeul întunericului, marele spirit al răului
Aesma Daeva - zeul furiei și al răzbunării
Aka Manah - zeul desfrânării
Asto Vidatu -zeul morții
Drug - zeița minciunii
Indra - zeul revoltei, răzvrătirii și al apostaziei
Nanghaithya - zeița nemulțumirii, a supărării
Saurva
Tawrich - zeița foamei
Zarich - zeița îmbătrânirii

Baal este una din zeitatile mitologiei Orientului Mijlociu. El este considerat zeul fertilitatii si fecunditatii, dar si al furtunii. Toate aceste puteri si prerogative, Baal si le cucereste in urma unei lupte indelungate si periculoase purtate importiva zeului suprem- El. lupta s-a purtat pe muntele Sapan. Dupa ce dobandeste victoria acesta devine zeu, castigandu-si in acelasi timp palatul, domeniul si puterile. Pentru foarte multe civilizatii, zeul Baal reprezinta zeul suprem.

Numeroase texte, sculpturi sau reprezentari ale zeului Baal care dateaza inca din timpul domiei acestuia, pastrandu-se si pana in zilele noastre, ni-l prezinta pe acesta ca pe un barbat tanar si un luptator energic. Baal traieste alaturi de iubita sa, Anat care este de fapt sora sa. Anat este o zeita sangeroas

a, cruda, mereu insetata de sange si de crime. Cei doi formeaza o pereche inseparabila, competandu-se in multe aspecte ale vietii si domniei lor. Daca Baal, zeul furtunii raspandeste ploaia invioratoare, Anat cerne roua si face sa tasneasca izvoarele binefacatoare. Sangele atat de drag ei este un ferment al fertilitatii. Amandoi guverneaza bunastarea universala, a oamenilor si a animalelor.

Exista multe legende care povestesc celebra lupta dusa de Baal pentru cucerirea puterii sale. Pentru a obtine puterea, Baal trebuie sa lupte impotriva zeului marii Yam. Kothar, zeul artelor si al meseriilor, a confectionat special pentru Baal doua ghoiage. Cu ajutorul celei de-a doua ghioage, Baal reuseste sa obtina victoria in fata lui Yam . Fiind un zeu bun cu supusii sai, Baal decide sa imparta fructele acestei victorii cu acestia. Astfel invingerea lui Yam, care era zeul necrutator al marii, da curajul marinarilor sa se avante in valurile marii, acestia nemaintrand in mare de o lunga perioada de timp.

Lupta lui Baal pentru abtinerea puterii nu se opreste aici. Pentru a obtine aprobarea din pertea zeului suprem, El, Baal ii ofera multe daruri sotiei sale , iar aceasta il convinge sa-i ofere lui Baal un palat ce se intindea pe 4.000 de hectare, palat care este ridicat de insusi Kothar. Aici isi va materializa Anat instinctele ucigase, chiar din ziua inaugurarii. Ultima lupta pe care o duce Baal este cea cu Mot, zeul razboiului si al sterilitatii din fericire pentru Baal, si aceasta lupta se termina cu o victorie pentru el.

Succesul sau a insemnat belsugul recoltelor si fecunditatea pamantului si a oamenilor. Pentru a mentine echilibrul intre cei doi combatanti, Baal se lasa prada mortii de buna voie in fiecare an. Cazand din palatul sau celest, acesta ajunge pa Pamant, apoi urca iar in cer cu ajutorul zeitei solare Sapas si de Anat, zeita izvoarelor. Moartea si invierea vietii vegetale sunt strict legate de Baal. Zeul are altare aproape in intregul Orient Apropiat antic si chiar si in Egipt.


Sursa: http://secretele-mele.board-idea.com/t381-mitologia-orientului-mijlociu

Popular Posts

top navigation

       
   

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123