2/09/2016

Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan: Ceea ce ni se întâmplă este oglinda a ceea ce gândim



Interviu cu dl. Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan

Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog și psihiatru, autor a numeroase monografii, tratate și lucrări științifice de certă valoare, cu ample deschideri spre domeniile filozofiei științei. Este membru al unor prestigioase societăți științifice naționale și internaționale, autor de brevete de invenții, titular de cursuri universitare, precum și deținătorul a numeroase premii științifice și literare, obținute în țară și în străinătate. Pentru a cunoaște mai bine personalitatea acestui om excepțional, vă atașăm două interviuri, din care sigur veți învăța cum să vă canalizați gândurile și energiile, pentru a rămâneți sănătoși și a vă bucura de viață.

În „Inteligenţa materiei”, prima dvs. carte, aţi demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină, coordonat de o minte inteligentă. Cu alte cuvinte, că nu suntem singuri în univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul în care vă trăiţi viaţa de zi cu zi?

– Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm pro­pria reali­tate, felul în care pri­veam lumea s-a schimbat. Descoperirile fizicii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colap­seze undele de energie şi le transformă în particule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzu­tul în văzut. Gândul e creator, e cea mai puternică forţă din univers. Iar Dumnezeu ne-a dat puterea ca, din milioanele de realităţi posibile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gândurile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre.

Vreţi să spuneţi că ceea ce ni se întâmplă e oglinda a ceea ce gândim şi simţim?

– Exact. Pe când făceam cercetări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionează la gândurile şi sentimentele celui în cauză. S-a făcut şi un experiment în Occident, cu un eşantion de ADN recoltat de la un individ şi dus la 1000 de km distanţă, într-un laborator. Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu ima­gini minunate, care stârneau bucurie. În acelaşi timp, la 1000 de km distanţă, măsurătorile arătau cum spi­ra­la de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schim­bate cu un film de groază, ADN-ul a început brusc să se restrângă, contractându-se. Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cum ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine? Dacă organis­mul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură mare concluzie: înseamnă că universul întreg are ca fundament o lege morală, legea binelui. Abia acum vă pot răs­pun­de la prima întrebare. Da, ca să fim fericiţi şi să­nătoşi, nu e nevoie decât să ne construim viaţa după această lege.

Cu alte cuvinte, un stil de viaţă sănătos începe de la a gândi şi a făptui binele?

– Când comit un act contrar acestei legi, îmi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau de suferinţă imobilizează pentru 5-6 ore celulele gardian ale sistemului imunitar. În acest timp, organismul nostru e lipsit de apă­rare, iar milioanele de celule moarte, viruşi şi bacterii, circulă libere prin organism, se pot localiza undeva şi declanşa boala.

Se şi spune în popor că „a murit de inimă rea”. La asta se referă oare?

– Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată, un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional adu­ce, mai devreme sau mai târziu, boala.

Cu emoţiile nu-i de glumit. Cum ne putem proteja?

– Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţeleg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favorabil sănătăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e important să rămânem conştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa celulei noastre.


Statisticile arată că stresul profesional este astăzi una dintre marile surse de boală. Munca în exces ameninţă să ne omoare lent.

– Dacă nu ne putem lua mici vacanţe regulat, să ne luăm mă­car pauze de zece minute la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fereastră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odihneau mergând pe cămile. Eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câte­va tehnici de relaxare.

Ne puteţi da şi nouă un exemplu?

– Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respi­raţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să-mi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creierului şi apoi, cu fiecare expiraţie, îmi imaginez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare.

Să-ţi vizualizezi boala pare o condiţie foarte importantă pentru vindecare.

– Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi imagineze că distrug cance­rul din corp cu un foc, cu un animal care-l mănâncă, fiecare după cum dorea. După şase luni de zile, 40% dintre ei s-au vindecat. La testele psihologice s-a dovedit că cei care s-au vindecat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumnezeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un obstacol în calea oricărui succes şi mai ales a vindecării.

Aţi amintit de Dumnezeu. Credinţa e şi ea parte din ecuaţia stării de bine?

– Rugăciunea e o realitate fizică, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu însumi asta, de nenumărate ori, şi am rămas înfiorat văzând că poţi obţine un răspuns. Prin rugăciune, realitatea din jur se transfigurează, aducem la noi lumina din univers. Există cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care la 54 de ani a făcut o meningoencefalită bacteriană gravă. A stat o săptămână în comă, timp în care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. După ce şi-a revenit, a spus că în tot timpul cât a fost în comă a văzut în jurul lui siluete umane care păreau să stea în genunchi, şi de la care veneau spre el valuri de energie. Rugăciunile altora l-au vindecat. Dar şi propriile noastre rugăciuni ne ajută. Credinţa mobilizează, în mod cert, întreg sistemul imunitar. Nu spunea Iisus „credinţa ta te-a vindecat”?

Nutriţioniştii pun pe listă o condiţie a sănătăţii: ce, cum şi cât mâncăm. Ţineţi cont de ea?

– Eu respect o regulă care se ştie încă de la Hipo­crat: să mănânci fără să satisfaci complet senzaţia de foame! Adipocitele aşteaptă semnalul că te-ai săturat, ca să-şi extragă din alimente grăsimea. Dacă nu te sa­turi, nu te îngraşi. Studii de ultimă oră arată că lungi­mea telomerilor de la extremităţile cromozomilor, de care depinde durata vieţii, e influenţată favorabil de alimentaţia cu puţine calorii. Mănânc legume, icre de peşte, iaurt, lapte de soia, pe care îl beau dimineaţa cu cereale integrale, mazăre, linte. Mănânc foarte rar carne. Nu beau, nu fumez, nu consum zahăr. Şi am grijă să ţin, din când în când, câte o zi de post, în care beau doar ceaiuri şi las organismul să se refacă. Dar, înainte de orice, am grijă să nu mă aşez niciodată la masă supărat. Masa ar trebui să fie o sărbătoare, să fie prilej de bucurie alături de ceilalţi. Sigur că azi nu ne mai potrivim toţi la masă, dar atunci când pre­pa­răm ceva, s-o facem cu drag. Gândurile gospodinei trec şi-n bucatele pe care le găteşte.

Din ce-aţi spus, trag o concluzie: cele mai bune medicamente ne sunt, de fapt, la îndemână.

– Aşa e. Dumnezeu ne-a dat deja totul. Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti. Să fim perseverenţi cu pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual şi să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viaţa noastră. Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanenţă un echilibru între energia consumată prin efort şi energia obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucuriile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem nevoie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă uneori n-o putem avea decât în imaginație.


Sursa: http://www.formula-as.ro/2015/1153/stil-de-viata-100/dr-constantin-dulcan-avem-nevoie-de-bucurie-ca-de-painea-cea-zilnica-18800









0 comentarii:

       
   

Vizite pe blog

Vizitatori

Labels