2/14/2016

Descoperirile arheologice confirma ca relatarile biblice sunt corecte

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !

Susţine arheologia Biblia?

CERCETĂTORII Bibliei preţuiesc arheologia, deoarece descoperirile ei le îmbogăţesc cunoştinţele privitoare la viaţa, condiţiile de trai, obiceiurile şi limbile din timpurile biblice. De asemenea, arheologia furnizează informaţii privind împlinirea profeţiilor biblice, precum cele referitoare la căderea Babilonului, a cetăţii Ninive şi a Tirului din vechime (Ieremia 51:37; Ezechiel 26:4, 12; Ţefania 2:13–15). Această ştiinţă are însă limitele ei. Artefactele trebuie interpretate, iar interpretările sunt supuse erorii umane şi sunt modificate uneori.

Credinţa unui creştin nu este fundamentată pe informaţii oferite de vase sparte, cărămizi mucegăite şi ziduri surpate, ci pe întregul adevăr spiritual ce se găseşte în Biblie (2 Corinteni 5:7; Evrei 11:1). Cu certitudine, armonia internă a Bibliei, sinceritatea scriitorilor, profeţiile împlinite şi multe alte caracteristici ale Bibliei dovedesc fără tăgadă că „toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu“ (2 Timotei 3:16). Să examinăm în cele ce urmează câteva descoperiri arheologice care confirmă unele relatări biblice.

În 1970, făcând săpături în zona Ierusalimului, o echipă de arheologi a descoperit nişte ruine carbonizate. „Pentru un cunoscător, era clar ce se întâmplase“, a scris Nahman Avigad, coordonatorul echipei. „Clădirea fusese mistuită de foc, iar pereţii şi tavanul se prăbuşiseră.“ Într-o încăpere se zăreau oasele [1] braţului unui om; degetele parcă încercau să apuce treapta unei scări.

Risipite pe jos erau nişte monede [2], cele mai recente datând din 69 e.n., al patrulea an al revoltei iudeilor împotriva Romei. Obiectele din încăpere fuseseră împrăştiate pe jos înainte de prăbuşirea clădirii. „Priveliştea ne-a amintit de relatarea lui Iosefus, potrivit căreia soldaţii romani au prădat casele după cucerirea oraşului“, a spus Avigad. Istoricii au ajuns la concluzia că devastarea Ierusalimului a avut loc în 70 e.n.

Cercetările au arătat că oasele erau ale unei femei de vreo 20 de ani. „Cuprinsă de flăcări în timpul atacului, tânăra femeie, găsită în bucătăria Casei Arse, s-a prăbuşit la pământ. A murit chinuindu-se să ajungă la o treaptă a unei scări din apropierea uşii. Focul s-a extins atât de repede . . . încât femeia nu a avut nicio scăpare, fiind îngropată sub dărâmături“, precizează revista Biblical Archaeology Review.

Scena ne aminteşte de profeţia lui Isus privitoare la Ierusalim, rostită cu aproape 40 de ani înainte de desfăşurarea acestor evenimente: „Duşmanii . . . te vor trânti la pământ pe tine şi pe copiii tăi dinăuntrul tău şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră“. — Luca 19:43, 44.

Dovezile arheologice care confirmă cuvintele Bibliei cuprind şi numele unor persoane menţionate în Scripturi. Unele dintre aceste descoperiri au infirmat declaraţiile unor critici, potrivit cărora scriitorii Bibliei au născocit anumite personaje sau au exagerat când au vorbit despre faima lor.

Inscripţii cu nume biblice

În trecut, erudiţi celebri au susţinut că regele asirian Sargon al II-lea, al cărui nume e menţionat în Biblie în Isaia 20:1, nu a existat niciodată. În 1843 însă s-a descoperit palatul lui Sargon [3] în apropierea actualului Khorsabad (Irak), pe malul unui afluent al fluviului Tigru. Palatul se întinde pe o suprafaţă de zece hectare. Ieşit din anonimat, Sargon al II-lea este în prezent unul dintre cei mai cunoscuţi regi asirieni. În analele [4] sale, el consemnează că a cucerit oraşul israelit Samaria. Potrivit cronologiei biblice, Samaria a căzut în mâinile asirienilor în 740 î.e.n. Sargon aminteşte şi cucerirea Asdodului, ceea ce confirmă textul din Isaia 20:1.

Făcând săpături în ruinele anticului oraş Babilon, situat pe teritoriul actualului Irak, arheologii au scos la iveală, în apropierea porţii lui Iştar, aproximativ 300 de tăbliţe cuneiforme. Inscripţiile fac referire la domnia regelui babilonian Nebucadneţar şi cuprind mai multe nume, între care „Iaukin, regele ţării Iahud“. Ele vorbesc de fapt despre Ioiachin, rege al lui Iuda, care a fost luat captiv în Babilon când Nebucadneţar a cucerit întâia oară Ierusalimul, în 617 î.e.n. (2 Regi 24:11–15). Pe tăbliţe sunt menţionaţi şi cinci dintre fiii lui Ioiachin. — 1 Cronici 3:17, 18.

În anul 2005, făcând săpături într-un sit unde sperau să găsească palatul regelui David, arheologii au dat peste o imensă structură de piatră. Ei credeau că structura fusese distrusă când babilonienii au nimicit Ierusalimul, acum peste 2.600 de ani, pe vremea lui Ieremia, un profet al lui Dumnezeu. Încă nu se ştie cu certitudine dacă aceste ruine erau vestigiile palatului lui David. Totuşi, arheologa Eilat Mazar a identificat un obiect deosebit de interesant: o pecete de argilă [5], de un centimetru, pe care se citeşte: „A lui Iehucal, fiul lui Şelemiahu, fiul lui Şovi“. După toate probabilităţile, pecetea era a lui Iehucal (sau Iucal), un funcţionar iudeu despre care Biblia spune că s-a împotrivit lui Ieremia. — Ieremia 37:3; 38:1–6.

Potrivit arheologei Mazar, Iehucal este „al doilea funcţionar regal“, după Ghemaria, fiul lui Şafan, al cărui nume apare pe pecetea găsită în Cetatea lui David. Biblia îl prezintă pe Iehucal, fiul lui Şelemia (Şelemiahu), drept prinţ al lui Iuda. Înainte de descoperirea peceţii, numai Scripturile menţionau acest nume.

Ştiau să scrie şi să citească?

Potrivit Bibliei, israeliţii din antichitate erau oameni cu carte (Numerele 5:23; Iosua 24:26; Isaia 10:19). Criticii însă nu au fost de acord cu această idee, susţinând că istoria biblică s-a transmis în mare parte prin tradiţia orală, care nu e de încredere. Această teorie a primit lovitura de graţie în 2005, când arheologii care făceau săpături la Tel Zayit, situat la jumătatea distanţei dintre Ierusalim şi Marea Mediterană, au descoperit o bucată de calcar pe care era gravat un alfabet arhaic. Datând din secolul al X-lea î.e.n., acesta este probabil cel mai vechi alfabet ebraic [6] descoperit vreodată.

Potrivit erudiţilor, descoperirea atestă că „scribii erau instruiţi în şcoli“, că în ţară exista „un nivel cultural ridicat“ şi că „în Ierusalim birocraţia era în plin avânt“. Prin urmare, contrar opiniei criticilor, se pare că cel puţin în secolul al X-lea î.e.n., israeliţii ştiau carte şi îşi puteau consemna istoria.

Analele asiriene aduc şi mai multe dovezi

Odinioară imperiu puternic, Asiria este menţionată deseori în Biblie. Multe descoperiri arheologice făcute pe teritoriul anticei Asirii atestă acurateţea Scripturilor. De pildă, săpăturile efectuate în zona anticei cetăţi Ninive, capitala Asiriei, au scos la iveală o lespede sculptată [7], în palatul regelui Sanherib. Aceasta îi înfăţişează pe soldaţii asirieni ducându-i pe captivii israeliţi în exil după căderea Lachisului în 732 î.e.n. Puteţi citi relatarea biblică a acestui eveniment în 2 Regi 18:13–15.

Analele lui Sanherib [8], descoperite la Ninive, vorbesc despre campaniile militare ale regelui Sanherib în timpul domniei regelui iudeu Ezechia, menţionat cu numele în aceste anale. Şi documentele cuneiforme ale altor conducători fac referire la regii iudei Ahaz şi Manase, precum şi la regii israeliţi Omri, Iehu, Ioas, Menahem şi Hosea.

În consemnările sale, Sanherib se laudă cu succesele lui militare, dar, lucru interesant, nu spune că ar fi atacat Ierusalimul. Această omisiune, deloc neglijabilă, dă credibilitate textului biblic, care arată că regele nu a asediat niciodată Ierusalimul, ci a fost înfrânt prin intervenţie divină. Umilit, Sanherib s-a întors în Ninive, unde, potrivit Bibliei, a fost asasinat de propriii lui fii (Isaia 37:33–38). E remarcabil că două inscripţii asiriene atestă asasinatul.

Din cauza răutăţii niniviţilor, Naum şi Ţefania, profeţi ai lui Iehova, au prezis distrugerea completă a oraşului (Naum 1:1; 2:8—3:19; Ţefania 2:13–15). Profeţiile lor s-au împlinit în anul 632 î.e.n., când armatele lui Nabopolassar, regele Babilonului, aliate cu cele ale lui Ciaxare Medul au asediat şi au cucerit cetatea Ninive. Descoperirea cetăţii şi scoaterea la lumină a ruinelor ei confirmă o dată în plus relatările biblice.

Nuzi, un oraş antic situat la est de fluviul Tigru şi la sud-est de cetatea Ninive, descoperit între anii 1925 şi 1931, a oferit lumii multe artefacte, între care 20.000 de tăbliţe de lut. Scrise în limba babiloniană, acestea conţin o mulţime de informaţii privitoare la uzanţele legale similare celor din epoca patriarhală, menţionate în Biblie. Textele arată, de pildă, că dumnezeii unei familii, adesea mici figurine de lut, reprezentau un soi de titlu de proprietate, dându-i celui ce-i poseda dreptul de a-şi cere moştenirea. Acesta ar putea fi motivul pentru care Rahela, soţia patriarhului Iacob, a luat dumnezeii familiei, „terafimii“ tatălui ei, Laban, când familia lui Iacob s-a mutat în alt ţinut. Fireşte, Laban a încercat să-şi recupereze terafimii. — Geneza 31:14–16, 19, 25–35.

Profeţia lui Isaia şi Cilindrul lui Cirus

Inscripţiile cuneiforme de pe un antic cilindru de lut, prezentat în ilustraţie, susţin o altă relatare biblică. Cunoscut sub numele de Cilindrul lui Cirus [9], documentul a fost descoperit la 20 km de Bagdad, pe malul fluviului Eufrat, pe locul anticului oraş Sippar. Acesta menţionează cucerirea Babilonului de către Cirus cel Mare, întemeietorul Imperiului Persan. Uluitor, cu circa 200 de ani înainte de aceasta, Iehova vorbise, prin intermediul profetului său Isaia, despre un conducător medo-persan pe nume Cirus: „«El este păstorul meu şi el va îndeplini toate lucrurile în care-mi găsesc plăcerea», da, ce am spus despre Ierusalim: «Va fi reconstruit»“. — Isaia 13:1, 17–19; 44:26—45:3.

Cilindrul face referire şi la politica lui Cirus de a-i elibera pe captivii puterii precedente şi de a le permite repatrierea, politică ce contrasta izbitor cu cea a altor cuceritori din antichitate. Istoria biblică şi laică atestă că Cirus i-a eliberat pe evrei, care, mai apoi, au reconstruit Ierusalimul. — 2 Cronici 36:23; Ezra 1:1–4.

Ştiinţă relativ nouă, arheologia biblică a devenit un important domeniu de cercetare care furnizează informaţii preţioase. Şi, aşa cum am văzut, multe descoperiri atestă autenticitatea şi exactitatea Bibliei, uneori până în cele mai mici detalii.


Sursa: http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102007410#h=24
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Popular Posts

top navigation

       
   

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog