2/14/2016

Hititii - cuceritorii Siriei


HITIŢII (ebr. hittim, bene het) . În VT hitiţii (hetiţii) sunt în primul rând un popor mare care a împrumutat numele său întregii regiuni a Siriei, „de la pustie şi Liban, până la râul cel mare, râul Eufrat, toată ţara hetiţilor, şi până la marea cea mare, spre apusul soarelui" (Iosua 1:4); în al doilea rând, sunt un grup etnic care a locuit în Canaan din vremuri patriarhale până după cucerirea israelită (Geneza 15:20; Deuteronom 7:1; Judecători 3:5); Ei au fost numiţi, literal, „copiii lui Het" (Geneza 23:3 etc.), după strămoşul lor eponim, Het, un fiu al lui Canaan (Geneza 10:15).

I. Imperiul hitit

Imperiul hitit a fost întemeiat prin anii 1800 î.Cr. de către un popor indo-european care se stabilise cu vreo două secole mai devreme în oraşe-state din Asia Mică. Ei au luat numele de „hitiţi" de la „Hatti", locuitorii mai vechi ai regiunii în care s-au stabilit şi a căror influenţă poate fi observată clar în arta şi religia hitită cât şi în numele divine şi în titlurile regale. O dată cu extinderea imperiului hitit numele „hitiţi" a fost dat popoarelor şi teritoriilor pe care le-au încorporat.

Un rege hitit din vechime, Tudhaliyas I (cca. 1720 î.Cr.) a fost identificat (pe baza unor dovezi precare) cu „Tidal, regele popoarelor" din Geneza 14:1. În jurul anului 1600 î.Cr. Hattusilis I şi-a extins stăpânirea asupra unor părţi din N Siriei. Soccesorul său, Mursilis I, a întemeiat o nouă capitală la Hattusas (în prezent Bogaz-köy), la E de Halys; cunoştinţele noastre despre istoria şi literatura hitită provin în mare măsură din arhivele descoperite aici. Mursilis I a cucerit Aleppo şi apoi (prin anul 1560 î.Cr.) a atacat Babilonul - un eveniment care a grăbit căderea Primei Dinastii babiloniene.

Regele Telepinus (cca. 1480 î.Cr.) a fost marele legislator hitit. Există câteva asemănări izbitoare între codurile de legi hitite şi legile din Pentateuh, deşi asemănările sunt în probleme de detaliu şi de aranjare şi nu în ce priveşte concepţia generală. În timp ce codurile din Pentateuh se aseamănă cu marile coduri de legi semitice din Orientul Apropiat antic prin faptul că folosesc lex talionis ca un principiu de bază, legile hitite sunt dominate de principiul compensaţiei (Wergeld), caracteristic pentru indo-europeni. A fost observată o oarecare analogie şi între forma tratatelor hitite şi termenii legămintelor din VT. Alte puncte remarcabile de contact sunt găsite în căsătoria în baza legii leviratului şi în procedurile pentru discernerea voinţei divine sau a viitorului necunoscut prin folosirea unor terafimi sau obot („spirite familiare").

Imperiul hitit a atins apogeul puterii sale sub conducerea lui Suppiluliumas I care a domnit aproximativ în perioada 1380-1350 î.Cr. În provincia Kizzuwatna din imperiul său, în SE Asiei Mici, a fost topit pentru prima oară fierul din Orientul Apropiat pe o scară care să ne permită să vorbim despre începutul Epocii Fierului. El şi-a extins imperiul în Mesopotamia Superioară şi în Siria, ajungând în S până la Liban. Astfel hitiţii s-au ciocnit cu tendinţele expansioniste spre N ale Imperiului egiptean în Asia şi ostilităţile au continuat între cele două puteri până în 1284 î.Cr., când un pact de neagresiune între Hattusilis III şi Ramses II a recunoscut râul Orontes ca fiind graniţa lor comună.

Imperiul hitit s-a prăbuşit în jurul anului 1200 î.Cr., ca rezultat al unor lovituri din partea duşmanilor apuseni.

II. Regatele hitite

În urma căderii Imperiului hitit, 24 de oraşe-state de Tabali („Tubal" în VT) au devenit moştenitoarele teritoriului hitit de la N de munţii Taurus. În Siria şapte oraşe-state care au aparţinut Imperiului hitit au perpetuat numele de „hitit" timp de câteva secole; conducătorii lor erau numiţi „regii hitiţilor". Hamat, de pe Orontes, şi Carchemiş, pe Eufrat, au fost printre cele mai importante dintre cele şapte. Hamatul a fost aliat cu David (2 Samuel 8:9 ş.urm.), al cărui regat se învecina cu „Cadeş din ţara hitiţilor" (2 Samuel 24:6; *TAHTIMHODSHI). Solomon a Scut comerţ şi s-a încuscrit cu aceşti „regi hitiţi" (1 Împăraţi 10:28 ş.urm.; 11:1). În secolul al 9-lea î.Cr. reputaţia lor militară a putut semăna panică în armata de la Damasc (2 Împăraţi 7:6). Dar în secolul următor cetăţile au fost cucerite pe rând de către asirieni; Hamatul a căzut în 720 î.Cr. iar Carchemişul în 717 (cf. 2 Împăraţi 18:34; 19:13; Isaia 10:9).

Cronicile asiriene şi babiloniene din perioada aceasta (până în vremea dinastiei caldeene) s-au referit cu regularitate la toată Siria (inclusiv Palestina) ca fiind „ţara Hatti" - Sargon II în 711 î.Cr. a putut spune despre locuitorii din Aşdod că sunt „Hatti necredincioşi".

Limba celor şapte regate hitite este cunoscută din textele hieroglifice care au fost descifrate în ultimii ani; inscripţii bilingve în hieroglife hitite şi feniciene, descoperite la Karatepe în Cilicia (1946-7), au ajutat în mod considerabil la descifrarea lor. Limba folosită în aceste texte nu este identică cu limba oficială a Imperiului hitit anterior, care era o limbă scrisă cu scriere cuneiformă şi identificată ca o limbă indo-europeană în 1917; se aseamănă cu o limbă indo-europeană învecinată numită „luviană".

III. Hitiţii din Canaan

Hitiţii din Canaan în vremurile patriarhale apar ca şi locuitori ai dealurilor din centrul teritoriului lui Iuda, în special în districtul Hebron. S-a presupus că ei ar fi fost o ramură a poporului Hatti preindo-european sau un popor migrator vechi dintr-o parte a Imperiului hitit; imperiul hitit propriu-zis nu s-a întins niciodată atât de departe spre S. Pe de altă parte, se poate ca ei să nu fi avut nimic în comun cu hitiţii din N afară de un nume asemănător (dar nu complet identic). În Geneza 23 hitiţii sunt locuitorii Hebronului („locuitorii ţării") printre care a locuit Avraam „ca străin şi călător" şi de la care a cumpărat ca loc de îngropare ogorul Macpela şi peştera de acolo. Se spune că descrierea tranzacţiei ar fi „înţesată de subtilităţi complexe ale legilor şi obiceiurilor hitite care corespund în mod corect cu perioada lui Avraam" (M. R. Lehmann, BASOR 129, 1953, p. 18; pentru o altă părere, vezi G. M. Tucker, JBL 85, 1966, p. 77 ş.urm.). Esau i-a supărat pe părinţii săi căsătorindu-se cu „două femei hitite... dintre fetele ţării" (Geneza 27:46; cf. 26:34 ş.urm.); probabil în regiunea Beer-Şeba. Potrivit cu Ezechiel 16:3, 45, Ierusalimul avea o populaţie mixtă hitită şi amorită. S-a considerat că numele lui *Arauna, Iebusitul (2 Samuel 24:16 ş.urm.) este hitit, iar Urie, hititul, unul dintre vitejii lui David, care locuia evident în Ierusalim (2 Samuel 23:39). Abimelec, unul dintre tovarăşii lui David din perioada când acesta era urmărit de Saul, este numit „hitit" (1 Samuel 26:6).

Ultima referire la hitiţi în Canaan este din timpul domniei lui Solomon (2 Cronici 8:7); după aceea ei s-au amestecat cu locuitorii ţării.

BIBLIOGRAFIE
O. R. Gurney, The Hittites, 1966; idem, Some Aspects of Hittite State Religion, 1976; O. R. Gurney şi J. Garstang, The Geography of the Hittite Empire, 1959; S. Lloyd, Early Anatolia, 1956; L. Wooley, A Forgotten Kingdom, 1953; E. Neufeld, The Hittite Laws, 1951; E. Akurgal, The Art of the Hittites, 1962; G. Walser (ed.), Neuere Hethiterforschung, 1964; H. A. Hoffner, „Some Contributions of Hittitology to OT Study", TynB 20, 1969, p. 29 ş.urm.; idem. „The Hittites and the Hurrians", în POTT, p. 197 ş.urm.; F. Cornelius, Geschichte der Hethiter, 1973; J. Lehmann, The Hittites, 1977.

Sursa: http://dictionarbiblic.blogspot.de/2011/11/hititii.html

0 comentarii:

       
   

Vizite pe blog

Vizitatori

Labels