3/31/2016

Virusi/Malware in calculator: QkSee, YAC, WinTaske, winsere, Ccuter, ffuter

Niciun comentariu:

De ceva timp am constatat ca laptopul meu merge foarte greu. Intr-adevar am multe programele, dar totusi ceva era in neregula.

Am observat ieri un program pe desktop QkSee. Am incercat sa il dezinstalez cu TuneUp Utilitis de la AVG si din Control Panel si nu reuseam. Prea ciudat! Acest lucru m-a determinat sa caut informatii despre acest program. Am aflat ca este un program spion. 

Cu un search pe google am gasit un program care SpyHunter. Cica era gratuit, dar in realitate costa o gramada de bani! Acest program a gasit in laptop vreo 7500 de virusi si malwars. Prea ciudat de multi. Eram convins ca sunt raaaau infestat. Dar nu as fi dat vreo 50 de dolari...

Am dezinstalat acest program pentru ca nu lucra fara sa platesti, si am instalat un alt program "gratuit" numit GridinSofet. Si acest program mi-a casit vreo 5500 de virusi. Mai putini. Intre ei nu era insa QkSee... Ciudat... Dar mai ciudat a fost faptul ca aparea ca virus un program educativ pentru copii pe care eu l-am instalat si care nu era SIGUR virus! Atunci, m-am uitat mai atent la asazisii virusi identificati. Unul din ei era un program YAC, Cu un search pe net aflat ca nu este virus ci antivirus. L-am deschis si culmea! Era atat de performant ca am reusit cu el sa dezinstalez QcSee.

Totusi programul GridinSofet e bunicel, Dar costa vreo 160 de lei. Intre virusii identificati sunt si: WinTaske.exe, winsere.exe, Ccuter.exe, ffuter.exe, Totusi nu cred ca restul de 5490 de fisiere identificate sunt virusi sau malware! Mi-a identificat virusii dar nu mi-i stergea fara sa platesc.

Programele amintite mai sus sunt programe spion care pot incetini calculatorul. Aceste programe nu erau instalate dar erau prezente in calculator. Mereu primeam informatii de la antivirusul meu AVG ca a blocat cu virus, dar nu ma gandeam ca el si ramane in calculator in mod pasiv.

Asadar am dezinstalat si GridinSofet si am instalat altul Malwarebytes. Acesta are un trial de 14 zile.  Acesta costa 26 euro pe an. I-am dat sa faca o scanare. Surpriza! Si acest program a idetificat YAC ca malware. Din aceasta cauza am cautat din nou mai atent informatii despre YAC. Pe acest site: http://faravirus.ro/yac/ am gasit ceva interesant: 

YAC (de asemenea întâlnit ca şi Yet Another Cleaner) este un software de securitate dubios, ce aparţine lui Elex do Brasil Participações Ltda Technology Inc. Indiferent de cât de inofensiv pare, trebuie să luaţi în calcul că acest software a iniţiat diverse discuţii pe web. În timp ce nu putem spune că acesta este un program maliţios, ce nu este capabil de a detecta viruşi, ar trebui să fiţi foarte atenţi cu el deoarece nu a fost asociat doar activităţilor corecte. După ce YAC este instalat în calculator, veţi descoperi că este imposibil să îl dezinstalaţi şi este posibil să fiţi nevoiţi să mai instalaţi un alt software de securitate pe lângă acesta. În plus, se pare că acest software călătoreşte la pachet cu alte aplicaţii, deci ar trebuie să îi monitorizaţi neapărat procesul de instalare. Altfel, veţi descoperi că PC-ul dumneavoastră a fost atacat de către  MyPC backup, Search.yac.mx, isafe şi alte programe cu potenţial nedorit. Imediat ce aceste programe intră în calculatoarele dumneavoastră, ele pot iniţia diverse setări de sistem după care pot începe să cauzeze diverse activităţi nedorite. De exemplu: redirecţionări, încetiniri, reclame de tip pop-up, etc.

Aceste lucruri m-au determinat sa dezintalez acest program. Si asa erau prea multe in calculator! Insa nu a trebuit sa ma mai complic eu. L-a dezinstalat noul program Malwarebytes.



Malwarebytes mi-a gasit si el vreo 4080 de malware pe care aparent mi i-a sters si sper sa ramana stersi!

Pentru ca sa ma asigur ca i-a sters i-am dat din nou o scanare, Si a iesit totul ok insa in momentul cand am vrut sa pornesc photoshopul, nu a mai mers!!! Programul mi-a sters un fisier! Si asta nu e bine! Sper sa nu imi fi stricat si alte programe! Acum imi recomanda sa reinstalez photoshopul. UFFF!!!

si totusi parca acum laptopul merge mai greu.......

Am cautat pe net fisierul lipsa. L-am salvat pe desktop si SURPRIZA! A fost sters! In cele din urma am dezinstalat programul.

O elevă din SUA -Texas suspendată pentru că nu a acceptat să poarte ecuson cu cip!

Niciun comentariu:

Un liceu din Texas a suspendat un elev care a refuzat să poarte un ecuson dotat cu un cip RFID (radio-frequency identification – identificarea prin radiofrecvenţă).

Un district şcolar din San Antonio a decis la începutul acestui an şcolar să doteze toţi elevii cu un ecuson cu cip RFID.

Ecusonul este dotat cu un cod de bare asociat numărului de identificare socială a fiecărui elev, iar cipul RFID monitorizează deplasarea elevilor în campusul şcolar din momentul în care aceştia sosesc până la plecare.

Cipurile RFID a devenit un element "obişnuit" în această eră electronică – fiind inserate în paşapoarte, legitimaţii şi în cardurile de credit.

În timp, experţii se aşteaptă ca aceste cipuri să ia locul codurilor de bare de pe produsele din comerţ. În SUA, şcolile au început să adopte la rândul lor această tehnologie.

Andrea Hernandez, eleva care a refuzat să poarte ecusonul dotat cu cip, a fost anunţată de oficialii Northside Independent School District că nu va putea să continue să studieze la Liceul John Jay decât dacă va accepta să poarte ecusonul în jurul gâtului.

Fata refuză să poarte ecusonul din motive de religie şi de intimitate.

Oficialii districtului şcolar au anunţat că eleva va trebui să aleagă, începând de luni, alt liceu dintr-un district în care nu sunt folosite aceste cipuri.

Momentan, decizia districtului şcolar a fost suspendată temporar de un judecător din Texas în urma deschiderii unui proces pe această temă de Institutul Rutherford.

„Este ceva fundamental greşit atunci când districtul şcolar insistă să forţeze elevii să se supună unui program ce nu are nimic de-a face cu priorităţile academice.

"Singurul scop al acestui program este să aducă mai mulţi bani şcolii”, afirmă John Whitehead, preşedintele Institutului Rutherford.

Finanţele districtului şcolar depind de prezenţa elevilor la clase.

Pentru fiecare elev declarat absent atunci când se face prezenţa dimineaţa, districtul primeşte mai puţini bani.

Cipurile RFID permit monitorizarea elevilor în interiorul întregului campus şcolar, iar dacă elevul se află în campus atunci când se face prezenţa, chiar dacă nu este la curs, districtul obţine banii cuveniţi pentru acel student.

Familia Hernandez a declarat că refuză să accepte cipul deoarece acesta „îl simbolizează pe Satan, fiind Semnul Bestiei prevestit în Biblie”.

Reprezentanţii districtului şcolar au scris familiei o scrisoare în care au anunţat că îi vor permite fetei să participe la cursuri „fără baterie şi cip în ecuson”, însă i-au cerut tatălui fetei să „accepte să renunţe să critice acest program şi să îl susţină în mod public”.

Steve Hernandez, tatăl elevei, a refuzat acest lucru.


Sursa: Wired.com - traducere ziarulevenimentul.ro

Profesorul rus Valeri Slezin demonstreaza stiintific efectele pozitive ale rugaciunii

Niciun comentariu:

De mii de ani, in toate religiile lumii, a existat credinta ca rugaciunea are efecte miraculoase asupra sufletului si trupului omenesc. Peste tot in lume exista mii de marturii ale oamenilor care afirma ca s-au vindecat de boli incurabile, in stadii terminale, prin puterea credintei lor, prin puterea rugaciunii.

Pana de curand, aceste “miracole” erau explicate de oamenii de stiinta prin forta autosugestiei sau prin efectul placebo. Conform teoriei lor, in situatii-limita, mintea umana poate influenta organismul atat de puternic, incat sa il determine sa lupte cu boala si, astfel, omul sa se vindece. De cele mai multe ori, asemenea fenomene erau privite de savanti cu scepticism si considerate cazuri exceptionale, care nu meritau sa fie luate in calcul pentru studiile stiintifice. In urma cu cativa ani, insa, aceiasi oameni de stiinta au demonstrat ca rugaciunea este un fenomen care are un impact pozitiv puternic asupra organismului uman.

Primii pasi in incercarea temerara de a demonstra ca rugaciunea vindeca l-au facut savantii rusi. In anul 1986, Valeri Slezin, profesor la Institutul de Cercetare si Dezvoltare Psihoneurologica “Behterev” din Sankt Petersburg, dintr-o pura intamplare, a ajuns sa analizeze encefalograma unui om care se afla in stare de profunda rugaciune. Rezultatele l-au uimit! “In momentul rugaciunii, lobul parietal al creierului, raspunzator de orientarea in spatiu, de procesarea informatiilor senzoriale, din motive inca nedeslusite, se inchide, si omul pierde legatura cu mediul exterior, trecand dincolo de limitele realitatii concrete. Omul care se roaga inceteaza sa se perceapa pe sine ca individualitate si, in acele momente, fuzioneaza cu Universul, cu divinitatea, se conecteaza la energia primordiala. Astfel, toate functiile organelor se normalizeaza, sistemul imunitar se consolideaza si, practic, omul se insanatoseste!”, sustine profesorul Slezin.

Rezultatele descoperirii sale senzationale au fost prezentate in cadrul mai multor conferinte nationale, dar in anii ’80, in Uniunea Sovietica, religia reprezenta – inca – un subiect-tabu, astfel ca profesorul Slezin a fost avertizat sa inceteze a mai propaga asemenea teorii “fanteziste”. Cu toate riscurile, cercetatorul rus si-a continuat studiile si, de-a lungul a doua decenii, a analizat sute de electroencefalograme ale oamenilor aflati in stare de rugaciune intensa. Pentru o acuratete maxima, profesorul rus a supus cercetarii sale oameni din diverse categorii sociale, cu religii, profesii, varste si preocupari complet diferite. Rezultatele ramaneau aceleasi: in timpul rugaciunii, activitatea creierului se diminueaza de zece ori si lobul parietal se decupleaza de realitate.


Pana la descoperirea savantului rus, teoria oficiala sustinea ca activitatea emisferelor cerebrale trece, periodic, prin trei stari: de veghe, cand omul este constient, de somn lent, cel fara vise, si de somn rapid, cel cu vise. Valeri Slezin a fost cel care a depistat o stare care nu semana cu niciuna din cele trei deja cunoscute: starea de rugaciune.

Este cunoscut faptul ca activitatea electrica a creierului omului matur, aflat in stare de veghe, are o frecventa intre 8 si 30 de hertzi. Profesorul Slezin a descoperit ca cea de a patra stare, cea de rugaciune, in care omul ramane, totusi, lucid, are o frecventa atipica, foarte joasa, de doar trei hertzi. Aceasta frecventa este intalnita doar in stare de inconstienta, de somn profund sau poate fi observata la sugarii de trei luni. Bebelusii, in prezenta mamei, se simt in siguranta deplina, se simt extrem de iubiti si ocrotiti, de aceea frecventa activitatii electrice a creierului lor este foarte joasa. Pe masura inaintarii in varsta, aceasta stare de confort se estompeaza, iar in final dispare. Ca urmare, frecventa undelor cerebrale se accelereaza.

“Starea de rugaciune este starea in care diferite zone ale constiintei se inchid, frecventa undelor cerebrale scade simtitor si omul deschide un canal de legatura directa cu divinitatea. Aceasta stare, ca si celelalte trei, este absolut necesara individului uman. In timpul rugaciunii profunde, credinciosul simte prezenta divinitatii, simte preaplinul dragostei Lui si atunci, toate fricile sale dispar. Ca urmare, organismul sau este pregatit sa lupte cu orice”, afirma cercetatorul rus.

Conform teoriei sale, practicand intens si continuu aceasta stare de rugaciune, organismul uman poate ajunge sa nu mai depinda de timp, putand functiona fara hrana, somn, fara apa sau chiar oxigen. “In starea de iluminare, cand granita dintre lumea pamanteana si cea inalta se estompeaza, cand timpul se opreste, in creierul omului se activeaza abilitati fenomenale, ce practic nu au limite”.


Sursa: Revista “Formula As”

3/27/2016

Duhovnicul deschide portile mantuirii

Niciun comentariu:

Vom analiza intai doua cuvinte:

DUHOVNICESC

si

DUHOVNIC.

De la ce vin aceste doua cuvinte?
Radacina acestor cuvinte este DUH. Prin urmare, ele vin de la Duhul Sfant.

Asadar,

Omul DUHOVNICESC  cine este?
Este omul care incearca sa traiasca intreaga viata in armonie cu Dumnezeu prin Sfantul Duh. El va avea mereu inainte ochilor, poruncile si voia lui Dumnezeu.

Dar DUHOVNICUL cine este?
Este preotul la care omul DUHOVNICESC se spovedeste si cu care se sfatuieste CONSTANT. 

De ce am zis omul DUHOVNICESC?
Mai exista si omul LUMESC! Cine este acesta?
Este cel care il auzim adesea zicand: "Eu nu le am cu Biserica! Eu nu cred in popi! Nu ma intereseaza chestiile de religie!" El daca se spovedeste, o face o data in an (si poate chiar mai rar) si nu neaparat la acelasi preot. Nu are o relatie stransa cu preotul.

Dar ce este duhovnicia si de ce pune Biserica un accent atat de mare pe ea?
Duhovnicul nu este un simplu preot la care iti spui niste pacate si ai plecat. Din pacate azi, duhovnicia este inteleasa gresit. Oamenii vin la spovedanie ca la interogatoriu:
- Ai facut aia? 
- DA!
- Ai facut cutare? 
- NU!

Asta nu este spovedanie!!! Asta nu este duhovnicie!
Un articol foarte interesant despre spovedanie il gasiti aici:

Preotul este ca un psiholog caruia ii spui ce ai pe suflet! Sa avem in vedere experienta de viata a omului matur, dar si experientele de viata ale enoriasilor pe care preotul i-a consiliat de-a lungul timpului. Sa avem in vedere faptul ca Dumnezeu graieste credinciosului prin gura preotului. Sfantul Serafim de Sarov indemna preotii sa isi invete enoriasii sa vina cu rugaciune la spovedit. Ei sa se roage lui Dumnezeu ca sa deschida gura preotului si sa le dea raspuns problemelor lor. Astfel, primele cuvinte care ies din gura preotului sa le ia ca din gura lui Dumnezeu!

Era odata un preot intr-un sat de munte. Acesta era betiv si de multe ori cadea si in sant. In acest sat era o batrana foarte credincioasa si inaintata duhovniceste. Ea se spovedea regulat la acest preot nevrednic. Nu putea sa mearga in alt sat la un alt preot deoarece dupa cum stiti, satele de munte sunt rasfirate, iar distanta era prea mare pentru aceasta femeie. Insa ea cand mergea la preot se ruga ca Dumnezeu sa ii dea raspuns prin duhovnic. De cele mai multe ori intrebarile erau atat de profunde incat preotul se speria si se simtea depasit. Insa la finalul spovedaniei se minuna de cat de multe a putut spune femeii si de unde ii venise lui inspiratia aceasta!

Asa se poate intampla cu oricine!

Sfantul Ioan Gura de Aur (sec 4) spunea foarte frumos: "Dumnezeu se foloseste de mainile si glasul preotului ca sa trimita harul Sfantului Duh in lume!"

Astfel, la inaltarea mainilor preotului in cadrul Sfintei Liturghii si la invocarea de catre acesta, Sfantul Duh se pogoara si sfinteste Sfintele Daruri! La punerea mainilor preotului peste credincios la Spovedanie si prin rostirea cuvintelor de dezlegare, penitentul primeste din partea lui Dumnezeu iertarea pacatelor. Exemplele pot continua!

Dar de unde au preotii aceasta putere de a lega si a dezlega pacatele oamenilor?

Iisus Hristos dupa Invierea Sa, a spus Apostolilor: „Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. (Ioan 20. 22-23). Aceasta putere, apostolii au dat-o mai departe episcopilor si preotilor si tot asa pana in vremea de azi.

Duhovnicul ar trebui sa fie ca un parinte care isi iubeste copii, care se roaga pentru ei, care se intereseaza si ii pasa de ei! 

De ce unii preoti recurg la spovedanie tip interogatoriu?
Pentru ca enoriasii vin la spovedanie complet nepregatiti! Unii dintre ei chiar declara raspicat ca ei NU AU PACATE! Insa nu este om fara de pacat! Si preotul are pacatele lui. Si acest aspect trebuie luat in considerare! Preotul ar trebui sa fie ca un inger, insa totusi este si el om supus greselii! Asadar, sa nu ne smintim atunci cand vreun preot greseste! Nu stim noi cainta si intoarcerea lui la Dumnezeu!

Cum sa ne spovedim?
Va voi spune cum ma spovedesc eu personal! 
1. Stabilesc data si ora spovedaniei cu duhovnicul.
2. Cu cel putin 3-4 ore inainte de a pleca la spovedit, ma retrag in camera mea pentru ca in liniste sa imi amintesc pacatele savarsite. 
3. Notez pe o foaie de hartie ce consider ca am pe suflet, pacatele savarsite fata de oameni, fata de Dumnezeu...
4. Iau o carte numita Indreptar de Spovedanie (o gasiti in format digital aici) si o citesc. Acolo mai gasesc si alte pacate facute de mine, pe care insa le-am uitat, si le notez pe foaia de hartie.
5. Ma duc la spovedit si citesc de pe foaie.

Astfel, voi face o curatire a sufletului mai buna.

Daca enoriasii (credinciosii) s-ar pregati pentru spovedanie, cred ca preotii nu ar mai pune intrebari, ci doar uneori cand ei ar condera ca este nevoie. De exemplu: spui preotului ca ai mintit parintii. Preotul te poate intreba daca i-ai mintit o data sau de doua ori sau ii minti constant. In functie de ce ii spui, vor fi si sfaturile pe care le vei primi. Si la un doctor cand te duci ii spui toate simtomele bolii pe care o ai. Nu ascunzi nimic!

Am intalnit multe cazuri de oameni care duhovnicul le-a fost salvare in momentele cruciale ale vietii. Precum am auzit si de cazuri de oameni atei care au ajuns sa se sinucida. Nu intram acum insa in detalii.  

Este foarte important sa ai cui sa spui niste taine ale sufletului! Uneori le spui parintilor, insa uneori nu poti sa le spui! De foarte multe ori tinerii se sfatuiesc intre ei. Nu e rau, dar nici bine nu e mereu! Deciziile pe care le iau astfel, nu au in vedere si o conceptie a unui om matur, trecut prin viata! Si urmarile acestor decizii nu sunt mereu intocmai imbucuratoare!

teolog  Iordachescu Constantin

3/22/2016

Premierea elevilor olimpici de catre PF Daniel 2016. Foto si Video

Niciun comentariu:



In aceasta seara, la Biserica "Sfintii Imparati Constantin si Elena" - a parohiei "Parcul Calarasi" la ora 19.00 a avut decernarea de premii elevilor olimpici care au participat la Olimpiada de Religie, faza pe sector din Municipiul Bucuresti. Parintele Consilier David Pestroiu a dat citire numelor elevilor care s-au calificat pe faza nationala. Apoi Prea Fericitul Parinte Patriarh Daniel, a tinut un cuvant despre frumusetea credintei, despre importanta icoanei dar si participarii tinerilor la viata Bisericii.

Evenimentul a debutat la ora 18.00 cu un concert a trei coruri minunate: corul Meloritm al Palatului Copiilor, corul de copii și tineret Symbol al Patriarhiei Române și corul bărbătesc Cantus Domini. Participantii s-au bucurat si de prezenta a doi actori minunati: Tomi Cristin si Ana Calciu.






3/20/2016

Pilda: Batranul cneaz Milos si tanarul preot

Niciun comentariu:
A murit bătrânul vostru preot şi în locul lui a venit un teolog foarte tânăr. Bătrânului preot îi sărutaţi cu plăcere mâna, dar vi se pare că e un lucru nelalocul lui să-i sărutaţi mâna unui preot cu mult mai tânăr decât dumneavoastră. Oare n-aţi auzit istoria cu cneazul Miloş şi tânărul preot? Ea sună astfel: un preot tinerel slujea liturghia în Kraguievaţ, fiind de faţă cneazul Miloş. Bătrânul cneaz era neobişnuit de evlavios. Slujba nu începea în biserică până nu venea el. În biserică stătea la locul său ca împietrit şi se ruga lui Dumnezeu cu inimă înfrântă. După ce tânărul preot a terminat slujba, a întins către cneaz crucea şi anafura. Cneazul a sărutat crucea, apoi a apucat şi mâna preotului ca s-o sărute. Tânărul şi-a tras-o, ca şi cum s-ar fi ruşinat că bătrânul domn al ţării îi sărută mâna. Cneazul Miloş l-a privit şi a zis: „Dă-mi mâna s-o sărut! Nu sărut mâna ta, ci sărut cinul tău, care e mai bătrân şi decât tine şi decât mine”.

Prin aceasta socot că totul s-a spus şi s-a lămurit. Bătrânul cneaz a grăit în biserică şi a spus cuvinte ca de la însuşi Duhul lui Dumnezeu. Cugetaţi singur: dacă preotul vostru are 25 de ani, în schimb cinul lui are 1900. Şi când îi sărutaţi mâna, sărutaţi cinul care de la apostolii lui Hristos a trecut asupra multor mii de slujitori ai altarului lui Dumnezeu. Iar sărutând cinul preotului sărutaţi şi pe toţi marii sfinţi şi vrednicii duhovnici care au purtat acest cin de la apostoli până acum. Sărutaţi pe Sfântul Ignatie, şi pe Sfântul Nicolae, şi pe Sfântul Vasilie, şi pe Sfinţii Sava, şi Arsenie, şi Ioanichie, şi pe mulţi-mulţi alţii, care pe pământ au fost podoabă a pământului, iar acum sunt în cer podoabă a cerului, şi care sunt numiţi: „îngeri pământeşti şi oameni cereşti”. Aşadar, sărutarea mâinii preotului nu este sărutare obişnuită, ci este, după cuvântul apostolului Pavel, sărutare sfântă (I Cor. 16, 20).

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări)

3/19/2016

Deosebirile dintre predica si cateheza

Niciun comentariu:

– din punct de vedere cronologic, cateheza premerge predicii. În Biserica primara mai ales, înainte de a fi botezati, aspirantii la intrarea în crestinism (catehumenii) treceau printr-o perioada de pregatire sau catehizare. Propriu-zis, într-o comunitate se succedau aceste trei etape: kerigma (vestirea evangheliei), cateheza si predica (rostita în cadrul Sfintei Liturghii);
- predicatorul vorbeste continuu (metoda monologica, sau acroamatica, de la grecescul ajkroavomai = a povesti), iar catehetul dialogheaza (metoda dialogica, numita si socratica sau erotematica, de la ejrotavw = a întreba);
- predica se adreseaza cu precadere inimii, cateheza mintii sau ratiunii;

- în predica vorbitorul este mai liber în desfasurarea ideilor, iar în cateheza el trebuie sa se limiteze la subiectul respectiv.

Etapele redactarii unei cateheze

Niciun comentariu:

PE SCURT

– parte introductiva;
– istorisirea faptelor;
– analizarea faptelor si ideilor;
– prezentarea temeiurilor/probelor pentru sustinerea celor expuse si dupa caz pentru respingerea argumentelor adversarului (sectantii, ereticii etc.);
– utilizarea ilustratiilor in legatura cu tema (pilde, istorioare etc.) care au darul de a “rupe” monotonia expunerii, de a crea un binevenit “respiro” atat pentru ascultatori, cat si pentru vorbitor;
– partea finala a expunerii, care presupune o anumita fermitate, vehementa (in sensul bun al cuvantului) si chiar si putin patos in scopul de a fi cat mai convingator. 

PE LARG

1. Pregătirea aperceptivă – este momentul logico-psihologic cu ajutorul căruia se pregăteşte terenul pentru abordarea subiectului propus. Denumirea se leagă de termenul francez aperçevoir = a zări, a întrezări, a observa discret etc. Întrezărim, adică, subiectul, din referinţele ce se fac la un subiect tratat anterior, cu care de obicei se află în strânsă legătură. De exemplu, dacă vorbim despre "Cultul Sfintelor Moaşte", se presupune că în cateheza anterioară s-a vorbit despre "Cultul Sfinţilor", în general. Acest moment poate coincide, de fapt, cu ascultarea lecţiei precedente, de aceea unele manuale, în loc de "pregătirea aperceptivă", indică “ascultarea” ca prim moment al catehezei.

2. Anunţarea temei – se va face direct, în puţine cuvinte, într-un mod cât mai accesibil: Astăzi vom vorbi, cu ajutorul Domnului, despre Cultul Sfintelor Moaşte.

3.  TRATAREA va constitui cel puţin 50% din corpul catehezei. Pentru orice subiect religios, tema va fi tratată cu temeiuri din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţi, fără a se face, însă, abuz de texte, urmând a fi selectate bineînţeles cu mult discernământ. Se vor utiliza, de asemenea, elemente din prezentul cotidian, cu materiale extrase, la nevoie, şi din literatura laică, din informaţiile mas-media etc. Chiar dacă fondul conţinutului va fi cel clasic, tradiţional, izvorât din tezaurul doctrinar, biblic, istoric, canonic, cultic ş.a., cu vechime considerabilă, prezentarea se va face sub semnul exigenţelor contemporane, în limbajul actual, potrivit interesului celor care ascultă hic et nunc.

4.    Recapitularea (fixarea), este momentul în care sub forma dialogului (forma erotematică, întrebătoare, sau socratică) se procedează la întrebări şi răspunsuri, pe baza conţinutului prezentat în tratare. Scopul este de a fixa mai bine elementele de bază (de aici şi denumirea de “fixare”), sau a lămuri ceva dacă n-a fost bine înţeles. Întrebările pot fi puse atât de către cei care ascultă, cât şi de către cel care predă.

5.  Asocierea (uneori aprofundarea), are menirea de a face mai multă lumină asupra subiectului, asociindu-l cu un subiect similar. Bunăoară, dacă vorbim despre Sfintele Moaşte, vom arăta că în aceeaşi categorie de cinstire sunt Sfintele Icoane, Sfânta Cruce etc. Există subiecte, însă, la care nu se pot face asocieri pe măsura importanţei. În aceste cazuri se poate recurge la aprofundare. De exemplu, dacă vom prezenta o cateheză despre Sfânta Treime, se recomandă utilizarea aprofundării, atât cât auditoriul poate urmări şi asimila în acel spaţiu relativ restrâns de timp.

6.     Generalizarea – reprezintă momentul care ne pregăteşte de finalul catehezei. "Generalizare" înseamnă integrarea subiectului concret într-un sistem sau cadru general, adică o definire concisă a temei, alcătuită în contextul din care face parte acel subiect. Uneori generalizarea poate fi reprezentată de un text biblic, text care defineşte în mod fericit subiectul respectiv, alteori o frază dintr-un sfânt părinte, sau chiar o concluzie personală.

7.  Aplicarea (încheierea), este momentul concluziilor finale, procedându-se la legarea subiectului de viaţa practică. Spre exemplu, dacă am susţinut o cateheză despre Sfânta Cruce, vom îndemna pe cei prezenţi să o cinstească după cuviinţă, iar închinăciunea să se facă în mod corect. Propriu-zis, atât la clasă cât şi în biserică, se vor face câteva închinăciuni demonstrative, acest lucru însemnând, de fapt, aplicarea celor învăţate în tratare.

Răsfoind manuale şi cărţi cu cateheze diverse, observăm că unele dintre ele conţin şi intuiţia, ca moment logico-psihologic. Şi nu este greşit. Când anumite subiecte o cer, putem folosi într-adevăr materialul intuitiv, care va fi deosebit de util. De exemplu, vorbind despre Sfintele Icoane, vom arăta, desigur, câteva icoane celor prezenţi. Vorbind despre geografia Ţării Sfinte, vom utiliza, bineînţeles, harta, ca material intuitiv. În asemenea situaţii momentul “intuiţiei” va fi plasat imediat după tratare, sau chiar în interiorul tratării. Imagini intuitive pot fi utilizate, de asemenea, chiar fără un material anume, făcând apel la imaginaţie sau imaginarea unei situaţii. Vorbind, de pildă, despre Tablele Legii Vechi, le descriem intuitiv, pentru că nu le putem avea efectiv în mână...

Cum spuneam şi mai sus, planul de mai sus este flexibil, maleabil, pretându-se la adaptări potrivit cerinţelor concrete. Sunt situaţii care solicită parcurgerea tuturor momentelor logico-psihologice, altele care necesită mai puţine. De pildă, recapitularea poate lipsi atunci când subiectul este mai uşor şi a fost înţeles deplin la tratare. Poate lipsi uneori şi asocierea sau, după caz, aprofundarea etc.


Sursa: Introducere in Catehetica Ortodoxa, Curs pentru anul III, Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon

Etapele redactarii unei predici

Niciun comentariu:

- textul (sau „motto-ul”),
- formula de adresare,
- introducerea,
- tratarea

De regulă, tratarea cuprinde următoarele momente logico-psihologice: explicaţia (operaţia de lămurire a unei idei dogmatice sau morale); istorisirea sau naraţiunea (operaţia de expunere a faptelor biblice, istorice etc.); argumentarea (operaţie prin care se susţine şi se întăreşte tema tratată). După ce preotul a explicat, istorisit, argumentat etc., va trebui să raporteze cele prezentate la viaţa ascultătorilor. În acest scop sunt binevenite şi digresiunile sau ilustraţiile care au darul să învioreze predica şi, totodată, să exemplifice elemente din cele expuse anterior. 

- încheierea.

Probabil vi se pare prea simpla aceasta schita. Parintele Profesor Vasile Gordon de la Catedra de Catehetica-Omiletica a Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, propune in cartea sa "Introducere in Omiletica" planuri identice. Va las un exemplu:


PREDICA MORALA:  Despre iertare (Duminica  a XI-a dupa Rusalii. Evanghelia dupa Matei, 18, 23-35)

[PLAN. Text: „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri"; Formula de adresare: „Iubiti credinciosi";
Introducere:
-             motivarea textului (motto-ului);
-             observarea neadvertentei între afirmatia ca iertam si realitate;
Tratare:              
-             cine este „datornicul nemilostiv"? (R: fiecare dintre noi...)
-             de câte ori trebuie sa iertam?
-             despre iertarea incompleta: acel „iert, dar..."
-             pericolele si capcanele ne-iertarii;
-             cum procedam fata de cei care gresesc tarii?
Încheiere:          
-             Evanghelia de astazi este înca o mâna întinsa de Dumnezeupentru noi.

-             sa luam pilda de la El, Care ne iarta mereu, spre a ierta si noi pe semenii nostri.]

Sfantul Teodor Tiron si istoria minunata a colivei

Niciun comentariu:
Ne amintim de aceasta minune in Sambata Sfantului Teodor Tiron sau Sambata lui Toader, cum este numita in popor. Istoria este mentionata in Sinaxarul zilei de sambata din prima saptamana a Postului Mare.

Cum incarci un video pe youtube

Niciun comentariu:

Cum creiezi un cont de gmail

Niciun comentariu:
Cativa pasi simpli sunt necesari pentru a va crea un cont de mail pe platforma gmail. Urmariti videoul de mai jos.

3/15/2016

Jean-Claude Van Damme: Donald Trump nu va obtine președentia SUA deoarece familiile Rothschild și Rockefeller nu vor permite acest lucru

Niciun comentariu:

Actorul belgian Jean-Claude Van Damme a declarat că Donald Trump, candidatul la președinția SUA, nu va învinge la alegeri, deoarece familiile Rothschild și Rockefeller nu vor permite acest lucru.

„Sunt așa persoane din familia Rockefeller, dar și din familia Rothschild. Sunt familii mari, care domină pe continente… familii care își trag originea din anul 1827… care se află deasupra tuturor lucrurilor despre care noi vorbim astăzi", citează Russia Today declarațiile lui Van Damme publicate de Le Grande Journal.

El a mai menționat că aceste familii fac parte din acele „cercuri de lobby" care controlează alți candidați, motiv pentru care, candidații care își autofinanțează campania electorală, precum Donald Trump, nu îi interesează.



3/13/2016

Doctor Pavel Chirila - Postul te fereste de cancer!

Niciun comentariu:

Doctor Pavel Chirilă: „Cei care ţin post fac foarte rar cancer, aşa că este bine să postiţi periodic“

Expresia „stil de viaţă sănătos” este întâlnită la fiecare pas. Cu toate acestea, din păcate, prea puţine persoane au tăria de a renunţa la vechile obiceiuri şi de a merge pe drumul care ţine departe de medici şi spitale. Căci, aşa cum se ştie deja, un stil de viaţă greşit e asociat cu rata crescută de cancere. De aceea, aşa cum spune şi doctorul Pavel Chirilă (foto), e trist că nu există suficientă putere pentru a sta departe de bolile moderne. E atât de uşor să previi şi să trăieşti frumos! Iată ce ne sfătuieşte în acest sens întemeietorul Fundaţiei „Sfânta Irina” şi al Clinicii „Nera”.

„Abuzul de proteine de origine animală e factor oncogen”
– Domnule doctor, Fundaţia „Sfânta Irina” se îngrijeşte de bolnavii de cancer. Ne puteţi da câteva sfaturi referitor la stilul de viaţă al pacientului oncologic, dar şi al oamenilor care vor să prevină îmbolnăvirea?
– „Centrul Medical Sanogenetic Fundaţia Sfânta Irina” a tipărit şi un pliant cu zece reguli de aur pentru a evita cancerul. Pe primul loc se află stresul, care are un efect puternic asupra vieţii psihice, apare brusc şi de multe ori în momente în care nu ai pe cine să te sprijini. De aceea, trebuie să facem tot posibilul să evităm situaţiile stresante! Apoi, abuzul de proteine de origine animală este factor oncogen, adică favorizează instalarea sau răspândirea cancerului în organism. De aceea, e bine să consumaţi doar carne de bună calitate – o dată-de două ori pe săptămână – sau cine poate să renunţe complet la ea şi să-şi ia proteinele din peşte, linte, ciuperci şi altele e şi mai bine. Mezelurile care conţin săruri nitrice sunt cancerigene, căci generează în corp substanţe numite nitrozamine, care favorizează apariţia şi dezvoltarea cancerului digestiv (esofag, stomac, ficat, pancreas şi colon). Aşadar, nu mâncaţi niciodată mezeluri care conţin săruri nitrice!

„Zahărul alb creează aciditate în corp”
– Despre zahăr ce ne puteţi spune?
– Zahărul alb rafinat stimulează factorul de creştere celulară, creează dismicrobism intestinal şi aciditate în corp, toate cu factor cancerigen. Cancerul de sân, de colon şi de prostată apare mai frecvent la consumatorii de zahăr. Concluzia, nu consumaţi niciodată zahăr alb!
Apoi, hormonii luaţi abuziv cresc incidenţa cancerului în sfera genitală la femei (sân, col uterin, ovar, uter). De aceea trebuie să evitaţi administrarea pilulelor contraceptive, a pilulei de a doua zi, dar şi a hormonilor de substituţie la menopauză ori a tratamentelor hormonale prelungite! Nu vă expuneţi abuziv la radiaţiile UV şi electromagnetice! Deci nu numai hrana ne îmbolnăveşte, ci şi poluarea electromagnetică, abuzul de telefoane mobile, de wireless, de staţii radar, antenele de la televiziuni, microundele sau aparatele de laborator. Deci există o poluare electromagnetică foarte mare în văzduh, care n-a existat niciodată în istoria omenirii. Şi e lucru dovedit prin studii că poate da cancer. De asemenea, prevenţia se face şi prin renunţarea la fumat.

– Din păcate, deşi ştiu acest lucru, puţini fumători renunţă la acest viciu.
– Da, fiindcă fumatul cauzează dependenţă. Dar acest obicei poate duce şi la instalarea cancerului de plămân. De altfel, 85% dintre bolnavii de cancer pulmonar sunt fumători. În plus, printre cele zece reguli de aur ale prevenţiei este trecut şi postul. Postitorii fac foarte rar cancer, aşa că e bine să postiţi periodic! Apoi, e benefic să faceţi zilnic mişcare: plimbare, înot, metanii, gimnastică, în funcţie de preferinţe! Stările conflictuale agravează efectele devastatoare ale stresului de orice natură. De aceea, trăiţi în pace cu toată lumea!

„Cosmeticele de calitate îndoielnică intoxică organismul”
– Ce altceva ar mai fi de amintit?
– Mai putem menţiona apoi cosmeticele de calitate îndoielnică, ce intoxică organismul din afară către interior, dar putem aminti şi apa, care nu e de calitate, sarea iodată – care nu e binevenită la normotiroidieni, hipotiroidieni şi la cei cu cancer de tiroidă… Tot la stilul de viaţă putem menţiona foarte frecvent tura de noapte.

– Vă rog să explicaţi cum poate dăuna aceasta! Nu doar pentru cei care lucrează noaptea, ci mai ales pentru cei care pierd nopţile în faţa televizorului sau prin oraş…
– Această inversare a bioritmului circadian face foarte mult rău corpului. Şi nu e perceptibilă imediat, ci în timp. Dar stresul rămâne cea mai mare problemă…

– Deci putem spune că bolile moderne sunt evitabile dacă sunt respectate aceste sfaturi!
– Da. Şi tocmai asta e tristeţea. Pot spune că îmbolnăvirea prin stil de viaţă e chiar stupidă. De exemplu, aşa cum am spus, mezelurile tratate cu săruri nitrice dau cancer frecvent. Dar e atât de simplu să nu mănânci mezeluri…

„Sarea neiodată se găseşte la magazinele cu produse naturiste”
– Ce e de făcut cu fructele şi legumele modificate genetic?
– E drept că Guvernul aprobă orice în materie de E-uri… De exemplu, băuturile răcoritoare din România sunt conservate cu benzoat de sodiu, în timp ce în ţările occidentale este folosit sorbat de potasiu, căci benzoatul de sodiu a fost pus în afara legii acum mulţi ani… Dar aici e şi o problemă de cultură. Cine are grijă de el cu adevărat e atent la ce cumpără, se aprovizionează de la producătorii locali, găseşte întotdeauna variante.

– Medicii interzic în multe cazuri sarea iodată, dar cea neiodată e mai greu de găsit. Ce indicii ne daţi?
– Într-adevăr, doar cei cu hipotiroidă trebuie să mănânce sare iodată, în rest toată lumea trebuie să consume sare neiodată. Poate fi găsită în magazinele de remedii naturiste…

– La dumneavoastră vin oameni la consultaţii şi în scop preventiv?
– În ultima vreme vin din ce în ce mai multe persoane să ceară sfaturi legate de stilul de viaţă, ceea ce e îmbucurător pentru cultura românească.

„Nu putem accepta că laptele praf e mai bun decât cel natural“
– Sunteţi adeptul produselor naturiste. Ce părere aveţi despre vaccinuri şi în special despre cele obligatorii?
– E bine să menţionăm că nu scrie nicăieri că sunt obligatorii. Mai mult, Ministerul Educaţiei chiar a dat un comunicat de presă cu circa o lună în urmă, în care spunea că, în România, niciun copil nu va fi oprit de la educaţie pentru că nu e vaccinat.

– Dar dumneavoastră sunteţi de acord cu ele sau nu?
– De la caz la caz. Eu am avut un pacient care a făcut meningită pneumococică de trei ori şi pe care l-am trimis la vaccin. Aveam clar dovada că are un gol vizavi de apărarea factorului pneumococ. Deci decizia trebuie luată cu discernământ, nu la grămadă, căci medicina nu e o ştiinţă sau o artă care se practică de-a valma. Fiecare pacient e unic.

– Cum stau lucrurile în privinţa laptelui praf?
– E o alimentaţie eroică, ce se dă la copilul mic doar dacă mama n-are lapte, iar asta numai câteva luni, până începe diversificarea. Dar nu pot fi de acord cu practica unor medici care sfătuiesc mama să dea lapte praf până la 2-3 ani. Adică nu putem accepta în niciun fel că laptele praf e mai bun decât cel natural.

sursa http://www.taifasuri.ro/taifasuri/sanatate/8992-doctor-pavel-chirila-cei-care-tin-post-fac-foarte-rar-cancer-asa-ca-este-bine-sa-postiti-periodic-nr465-sapt13-19-mar-2014


Mantuirea oamenilor - o prezentare simpla si frumoasa

Niciun comentariu:

3/07/2016

Cum eliberezi spatiul de pe hard stergand un backup

Niciun comentariu:

3/02/2016

Regele Mihai, bolnav de cancer in metastaza a fost operat de urgenta

Niciun comentariu:

Stelian Năstase: Regele Mihai, în stare foarte gravă.

Regele Mihai a fost diagnosticat cu leucemie în metastază. Majestatea Sa s-a retras din viața publică, informeaza situl expresmagazin.ro.

Regele Mihai a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazat şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Londra, Casa regală urmând să fie reprezentată în toate acţiunile publice de către fiica sa Principesa Margareta.

Informația a fost confirmată de către Andrew Popper, Şeful Casei Majestăţii Sale Regelui, în numele Consiliului Regal, reunit în zilele de 1-2 martie 2016, la  Aubonne și Morges, Elveția.



"Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, şi va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere", precizează sursa citată.

Consiliul Regal a fost primit regele Mihai miercuri dimineaţa. Conform Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, Consiliul Regal rămâne la dispoziţia Custodelui Coroanei, precizează comunicatul. 


Popular Posts

top navigation

       
   

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123