De mii de ani, in toate religiile
lumii, a existat credinta ca rugaciunea are efecte miraculoase asupra
sufletului si trupului omenesc. Peste tot in lume exista mii de marturii ale
oamenilor care afirma ca s-au vindecat de boli incurabile, in stadii terminale,
prin puterea credintei lor, prin puterea rugaciunii.
Pana de curand, aceste “miracole”
erau explicate de oamenii de stiinta prin forta autosugestiei sau prin efectul
placebo. Conform teoriei lor, in situatii-limita, mintea umana poate influenta
organismul atat de puternic, incat sa il determine sa lupte cu boala si,
astfel, omul sa se vindece. De cele mai multe ori, asemenea fenomene erau
privite de savanti cu scepticism si considerate cazuri exceptionale, care nu
meritau sa fie luate in calcul pentru studiile stiintifice. In urma cu cativa
ani, insa, aceiasi oameni de stiinta au demonstrat ca rugaciunea este un
fenomen care are un impact pozitiv puternic asupra organismului uman.
Primii pasi in incercarea
temerara de a demonstra ca rugaciunea vindeca l-au facut savantii rusi. In anul
1986, Valeri Slezin, profesor la Institutul de Cercetare si Dezvoltare
Psihoneurologica “Behterev” din Sankt Petersburg, dintr-o pura intamplare, a
ajuns sa analizeze encefalograma unui om care se afla in stare de profunda
rugaciune. Rezultatele l-au uimit! “In momentul rugaciunii, lobul parietal al
creierului, raspunzator de orientarea in spatiu, de procesarea informatiilor
senzoriale, din motive inca nedeslusite, se inchide, si omul pierde legatura cu
mediul exterior, trecand dincolo de limitele realitatii concrete. Omul care se
roaga inceteaza sa se perceapa pe sine ca individualitate si, in acele momente,
fuzioneaza cu Universul, cu divinitatea, se conecteaza la energia primordiala.
Astfel, toate functiile organelor se normalizeaza, sistemul imunitar se
consolideaza si, practic, omul se insanatoseste!”, sustine profesorul Slezin.
Rezultatele descoperirii sale
senzationale au fost prezentate in cadrul mai multor conferinte nationale, dar
in anii ’80, in Uniunea Sovietica, religia reprezenta – inca – un subiect-tabu,
astfel ca profesorul Slezin a fost avertizat sa inceteze a mai propaga asemenea
teorii “fanteziste”. Cu toate riscurile, cercetatorul rus si-a continuat
studiile si, de-a lungul a doua decenii, a analizat sute de
electroencefalograme ale oamenilor aflati in stare de rugaciune intensa. Pentru
o acuratete maxima, profesorul rus a supus cercetarii sale oameni din diverse
categorii sociale, cu religii, profesii, varste si preocupari complet diferite.
Rezultatele ramaneau aceleasi: in timpul rugaciunii, activitatea creierului se
diminueaza de zece ori si lobul parietal se decupleaza de realitate.
Pana la descoperirea savantului
rus, teoria oficiala sustinea ca activitatea emisferelor cerebrale trece,
periodic, prin trei stari: de veghe, cand omul este constient, de somn lent,
cel fara vise, si de somn rapid, cel cu vise. Valeri Slezin a fost cel care a
depistat o stare care nu semana cu niciuna din cele trei deja cunoscute: starea
de rugaciune.
“Starea de rugaciune este starea
in care diferite zone ale constiintei se inchid, frecventa undelor cerebrale
scade simtitor si omul deschide un canal de legatura directa cu divinitatea.
Aceasta stare, ca si celelalte trei, este absolut necesara individului uman. In
timpul rugaciunii profunde, credinciosul simte prezenta divinitatii, simte
preaplinul dragostei Lui si atunci, toate fricile sale dispar. Ca urmare,
organismul sau este pregatit sa lupte cu orice”, afirma cercetatorul rus.
Conform teoriei sale, practicand
intens si continuu aceasta stare de rugaciune, organismul uman poate ajunge sa
nu mai depinda de timp, putand functiona fara hrana, somn, fara apa sau chiar
oxigen. “In starea de iluminare, cand granita dintre lumea pamanteana si cea
inalta se estompeaza, cand timpul se opreste, in creierul omului se activeaza
abilitati fenomenale, ce practic nu au limite”.
Sursa: Revista “Formula As”
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu