12/28/2016

Plugusorul de anul nou - text

Niciun comentariu:

Aho, aho, copii si frati,
Stati putin si nu manati
Langa boi v-alaturati
Si cuvantul mi-ascultati:

Maine anul se-noieste
Plugusorul se porneste
Si incepe a colinda,
Pe la case a ura.

Iarna-i grea, omatu-i mare,
Semne bune anul are,
Semne bune de belsug,
Pentru brazda de sub plug.

Doamne binecuvanteaza,
Casa care se ureaza!
Ia mai manati, mai flacai!
Si strigati cu totii mai!
Hai, hai!!

Va uram cum se cuvine
Pentru anul care vine
Holde mari cu bobul des
Si pe creste si pe ses!

Cate mere in livezi
Atatea vite-n cirezi;
Cata apa in izvoare
Atata lapte-n ulcioare;

Sa ne fie-ndestulata
Casa toata! Tara toata!
Ia mai manati, mai flacai!
Si strigati cu totii mai!
Hai, hai!!


Rugaciune acompaniata - splendida interpretare

Niciun comentariu:

"ALERGAND DUPA GLORIA DE MAINE, DUPA BANUL CEL VICLEAN CE PE OM IL DEPARTEAZA, EL PE TINE TE-A UITAT..."

Neurochirurgul Vlad Ciurea: "Dormiti fara telefonul mobil in apropiere, priviti dimineata cerul, vinul rosu curata vasele de sange..."

Niciun comentariu:

 
Neurochirurgul Vlad Ciurea  explică într-un interviu pentru ziarul Libertatea metodele pentru stimularea și odihnirea creierului.

”Ca neurochirurg, văd în cabinet sau în sala de operație chipul suferinței. Intervențiile neurochirurgicale sperie mai mult decât o apendicită, și pe bună dreptate. Familiile pacienților sunt îngrijorate în fața unei operații pe creier. Echipele care mi se alătură sunt și ele marcate de efort și concentrare. Creierul nu este un organ pe care să îl ții în mână. Poate nu știați, dar și creierul are nevoie de odihnă și de respect”, spune Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea.

În această perioadă a sărbătorilor, suntem tentați să facem excese: să mâncăm mult și chiar prea mult, iar mâncărurile specifice sunt grele, să bem mult, iar alcoolul în exces face și acesta extrem de mult rău. Vom pierde nopți, vom sta mult la masă, fumătorii vor crește numărul țigărilor, iar cafea de dimineață va fi mai multă ca de obicei.

”Creierul nu doarme niciodată, dar sunt câteva metode pentru a-l odihni și a-l stimula. Și creierul are nevoie de stimuli pozitivi”, explică neurochirurgul Vlad Ciurea.

Dimineaţa, beţi un pahar cu apă la trezire
În acest context, medicul ne recomandă să dormim fără telefonul mobil în apropiere. Dimineața ar fi bine să privim cerul sau peisajul, pentru a ne stimula centrii vizuali, să ascultăm o melodie care ne place pentru a ne stimula centrii auditivi şi să bem un pahar cu apă la trezire.

Este bine să mâncăm cumpătat, pentru că un stomac prea plin încarcă și creierul. Vinul roșu este recomandat pentru că ajută la curățirea vaselor capilare din creier, dar fără exagerări, pentru că alcoolul atacă celula nervoasă.

Mai puţin televizor, pentru a nu face din creier o victimă a știrilor. În aceste zile, cel puţin, este bine să fim doar oameni informați.

”Un trabuc pe săptămână poate bucura creierul”

”Iar dacă sunteți fumători, aflați că un trabuc de calitate o dată pe săptămână poate bucura creierul. Un pachet de țigări pe zi, nu!”, ne sfătuieşte medicul Vlad Ciurea.

Profesorul ne sfătuieşete să ne acordăm timp nouă înşine. Să îți acorzi timp înseamnă să cauți liniște, ordine interioară și bucurie. Să ai grijă de tine înseamnă să stai în rosturi.

”Bucuria este adevărata hrană a creierului. Acum, de Crăciun, vă invit să meditați o clipă la scara valorilor creștine a Sfântului Apostol Petru: fapta bună, cunoștința, înfrânarea, răbdarea, evlavia, iubirea frățească și dragostea. Fiecare decurgând din cealaltă”, spune neurochirurgul.

Sursa: http://www.libertatea.ro/stiri/urarea-neurochirurgul-vlad-ciurea-mancati-inteligent-si-creierul-nevoie-de-bucurie-si-entuziasm-1694225

Cartile domnului profesor doctor (dati clik pe titluri pentru detalii):

Actualitati in tumorile intracraniene


Concert de Colinde - Corul Madrigal 2016

Niciun comentariu:

Concertul Extraordinar de Crăciun susținut pe 18 decembrie 2016 la Ateneul Român de Corul Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin", dirijat de Anna Ungureanu.

12/20/2016

Cascada Clocota, o preafrumoasa cascada din Romania

Niciun comentariu:


Timișorenii care doresc să se relaxeze un weekend cât mai departe de agitația din oraș sunt așteptați în județul Hunedoara, care abundă de minuni ale naturii. Liniștea perfectă pentru încărcarea bateriilor se găsește și în stațiunea balneară Geoagiu Băi, care găzduiește ape curative. Totodată, în acest loc se află și o superbă cădere de apă, dar prea puțin cunoscută de turiști. Este vorba de Cascada Clocota, de unde drumeții pot admira un peisaj de poveste.

Căderea de apă este una dintre cele mai spectaculoase din România. Cascada Clocota este situată pe râul cu același nume, în sud-estul stațiunii Geoagiu-Băi, la doar 15 minute de centrul orașului. Căderea de apă are în jur de 38 – 43 metri înălțime și o lățime de 22 metri. Interesant este faptul că apa Clocotei nu îngheață niciodată, și asta pentru că ea colectează toate cele 16 izvoare termominerale din zonă, dar și un râuleț. Potrivit specialiștilor, apa cascadei este una pură, plată.


Cascada Clocota are un aspect aparte și datorită unor falduri verticale care s-au creat pe întreaga înălțime a căderii de apă și care sunt acoperite de mușchi și plante atârnătoare. Aceste falduri reprezintă, de fapt, rădăcinile unor copaci căzuți, spălate de ape, care s-au amestecat cu depunerile de tufuri calcaroase.

Geoagiu-Băi este o staţiune balneoclimaterică aflată în județul Hunedoara, la altitudinea de 350 metri, la confluenţa râului Geoagiu cu Mureşul. Geoagiu-Băi a fost transformată în staţiune turistică de interes naţional în urmă cu 14 ani. Alături de Băile Felix, Buziaş şi Herculane, Geoagiu-Băi reprezintă una dintre cele mai vechi exploatări balneare din România. Calităţile curative ale apelor minerale din această zonă sunt cunoscute încă din perioada dacică.





Citeste mai mult pe: http://viid.me/qr2jTw

12/18/2016

Olimpiada de religie ortodoxa 2017, etapa locala (sector). Tematica, data si locatia olimpiadei

Niciun comentariu:

OLIMPIADA DE RELIGIE ORTODOXĂ
ETAPA LOCALĂ (PE SECTOR)
28  IANUARIE 2017

                                                                               

Tematica pentru olimpiadă (etapa locală) cuprinde materia studiată în timpul celor 2 semestre, conform Programelor şcolare în vigoare pentru disciplina Religie, încadrându-se între următoarele repere:

• Clasa a VII-a- primele două unitati de învățare

Dumnezeu se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie până la Pilda talantilor (inclusiv), Conform Programei şcolare revizuite, aprobată prin ordinul ministrului  NR. 4698/07.07.2008

• Clasa a VIII-a - primele două unitati de învățare

 Crezul – sinteza învătăturii crestine până la Pilda neghinei (inclusiv); Conform Programei şcolare revizuite, aprobată prin ordinul ministrului  NR. 4698/07.07.2008


CLASA A IX-A

Tematica pentru Olimpiada de Religie a fost stabilită în conformitate cu programa şcolară în vigoare pentru disciplina Religie (cultul ortodox) la clasa a IX-a, aprobată prin O.M. nr. 5230/01.09.2008, încadrându-se în următoarele repere:

1.      Adorarea lui Dumnezeu
2.      Preacinstirea Maicii Domnului
3.      Cinstirea Sfinţilor
4.      Datorii faţă de Dumnezeu
5.      Datorii faţă de sine
6.      Datorii faţă de aproapele
7.      Pregătirea credinciosului pentru participarea la sfintele slujbe
8.      Chemarea omului spre asemănarea cu Dumnezeu
9.      Eu şi duhovnicul meu 

CLASA A X-A

Tematica pentru Olimpiada de Religie a fost stabilită în conformitate cu programa şcolară în vigoare pentru disciplina Religie (cultul ortodox) la clasa a X-a, aprobată prin O.M. nr. 5230/01.09.2008, încadrându-se în următoarele repere:

1.      Cinstirea sfintelor moaşte
2.      Cinstirea sfintelor icoane
3.      Cinstirea sfintei cruci
4.      Respectul faţă de cele sfinte
5.      Legea morală a Vechiului Testament (Decalogul)
6.      Legea morală a Noului Testament (Predica de pe munte)
7.      Virtute şi păcat
8.      Coştiinţa morală - glasul lui Dumnezeu în om

CLASA A XI-A

Tematica pentru Olimpiada de Religie a fost stabilită în conformitate cu programa şcolară în vigoare pentru disciplina Religie (cultul ortodox) la clasa a XI-a, aprobată prin O.M. nr. 5230/01.09.2008, încadrându-se în următoarele repere:

1.      Descoperirea lui Dumnezeu
2.      Întruparea Fiului lui Dumnezeu
3.      Jertfa pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos
4.      Adeverirea morţii şi realitatea Învierii Mântuitorului
5.      Lucrarea Sfântului Duh în lume
6.      Familia creştină – azi
7.      Rolul creştinilor în promovarea valorilor religioase
8.      Forme de denaturare a persoanei (corupţia, minciuna, înşelătoria)

CLASA A XII-A

Tematica pentru Olimpiada de Religie a fost stabilită în conformitate cu programa şcolară în vigoare pentru disciplina Religie (cultul ortodox) la clasa a XII-a, aprobată prin O.M. nr. 5230/01.09.2008, încadrându-se în următoarele repere:

1.      Credinţa în înviere şi în viaţa veşnică
2.      Rugăciunile pentru cei adormiţi în Domnul
3.      Rolul tinerilor în apărarea vieţii: combaterea violenţei, a suicidului, a eutanasiei şi a degradării demnităţii umane
4.      Monumente reprezentative de artă creştină din România şi din Europa

5.      Asceza creştină – post, rugăciune, milostenie 


Etapa locala se va sustine in urmatoarele unitati scolare dupa cum urmeaza:

Sector 1 – Școala Gimnazială ,,Sf.Nicolae”
Sector 2-  Școala  Gimnazială Nr.56
Sector 3- Liceul Teoretic ,,Decebal”
Sector 4 – Școala Gimnazială Nr. 129
Sector 5 – Școala Gimnazială Nr. 280
Sector 6 – Școala Gimnazială Nr. 197

Sursa: http://viid.me/qr2j1C

12/11/2016

Programul iconografic in pictura bisericeasca

Niciun comentariu:



Pictura bisericeasca este o arta deosebita de picture profana (nereligioasa). Ea nu este o simpla copies au fotografie a realitatii, nu este deci o arta realista.
Arta bisericeasca se deosebeste fundamental de cea profana atat prin scopul si menirea ei, cat si prin formele sau mijloacele ei de realizare. Ea este o arta religioasa, o arta pusa in serviciul Bisericii si al ideii crestine, si mai ales al cultului divin. Picture bisericeasca n-a urmarit sa satisfaca gustul sau sentimentul esthetic al credinciosilor, n-a avut o functie sau intentie pur decorativa; ea a izvorat, mai ales la inceputul existentei Bisericii, dintr-un profund sentiment religios, exprimat in formele si culorile artei de mesteri anonimi sau de pictori celebri, ei insisi profund religiosi. Acestia au cautat sa ilustreze, in imagini, istoria vietii crestine, continutul cartilor sfinte, invatatura de credinta a Bisericii, ceremoniile cultului sacru s.a.m.d., servind astfel conceptiile religioase si scopurile generale ale Bisericii.
Icoanele si pictura religioasa de pe peretii bisericilor, in ansamblul ei, au avut intai de toate un rol instructiv si educativ. Biserica a facut din ele un mijloc de invatatura si de educatie crestina.
Pictura bisericeasca in general, dar mai ales cea ortodoxa, este prin definitie simbolica; ea exprima o idee, o intentie, un inteles, un continut launtric, pe care ni-l explica stiinta iconografiei.
Pictura bisericeasca nu s-a facut la intamplare, ci dupa anumite reguli, pe care vechii zugravi le-au asternut in scris, in manuale numite Erminii (calauze) de zugravire.  Aceste erminii cuprind reguli care arata zugravilor care scene sau chipuri sfinte se pot zugravi in altar, naos, pronaos si in afara bisericii asa incat decorul pictural al oricarei biserici sa alcatuiasca in intregimea lui o carte sau un ansamblu unitar si logic, inspirat si calauzit de o idee centrala, coordonatoare.
Acest program sau tipic iconografic nu a fost fix si uniform in cursul timpului. El s-a format cu incetul si a variat dupa epoci, potrivit cu evolutia arhitecturii religioase, cu ideile sau curentele teologice (dogmatice) care au framantat cugetarea crestina. Astfel, intr-un fel se picta o bazilica crestina din sec IV – VI si intr-alt fel o biserica ortodoxa din sec. XIV.
Programul iconografic a evoluat paralel cu dezvoltarea cultului sfintilor, cu discutiile si controversele dogmatice, cu dezvoltarea randuielii Liturghiei (ilustratia troparelor si a imnenlor liturgice), cu traditia religioasa specifica fiecarui popor sau fiecarei regiuni. De exemplu, in cuprinsul B.O.R., intr-un fel se prezinta decorul iconografic al bisericilor din Transilvania si in alt fel al bisericilor din Muntenia si Moldova. Programul iconografic a tinut seama si de dimensiunile locasului bisericesc  si de destinatia lui. Intr-un fel se picteaza o biserica modesta de parohie, intr-alt fel o catedrala, intr-alt fel o biserica manastireasca sau un paraclis de curte domneasca (ex: biserica Sf. Nicolae de la Curtea de Arges), intr-alt fel o biserica de cimitir sau necropola, unde nadejdea invierii, deci iconografia Evangheliilor Invierii, joaca rolul principal.
Izvorul de inspiratie preferat al picturii bizantine a fost indeosebi Liturghia si Evangheliile canonice, iar pentru Orient chiar apocrifele.

Reguli de pictura bisericeasca:

a)      ALTARUL
-          incaperea cea mai sfanta si mai tainica a bisericii
-          locul unde se impreuna Biserica pamanteasca cu cea cereasca
-          se zugraveste astfel:
·            sus pe bolta – Maica Domnului cu pruncul ca imparateasa a cerului
·            pe pereti chipurile sfintilor care au avut un rol important in alcatuirea Sfintei Liturghii si au fost slujitori ai altarului: Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie cel Mare sau dialogul, diaconi slujitori: Sf. Stefan Arhidiaconul, Laurentiu, s.a.
·            Mai sus – scene din Vechiul Testament si Noul Testament: impartasirea apostolilor, liturghia cereasca, Cina cea de Taina, Cina de la Emaus, Altarul Legii Vechi, etc.

b)      NAOSUL
-          rezervat credinciosilor
-          se zugraveste astfel:
·            SUS - scene din viata si lucrarea Mantuitorului in lume, indeosebi Nasterea Domnului si Invierea Domnului;
·            JOS PE PERETI – chipuri de sfinti si sfinte (mucenici, marturisitori, ierarhi, proroci, ucenici ai Domnului din cei 70), sarbatorile mari ale Ortodoxiei,s.a.
c)       TURLA sau CUPOLA CENTRALA
-          Situata deasupra naosului;
-          Partea cea mai inalta a Sfantului locas;
-          Infatiseaza Biserica Cereasca, adica locuitorii cerului;
-          se zugraveste astfel:
·            SUS pe bolta – chipul lui Dumnezeu Atotiitorul (Iisus Hristos Pantocrator) inconjurat de sfintii ingeri
·            Pe peretii turlei – Sfintii Profeti si Apostoli care L-au vestit si slujit pe Hristos si care se bucura de vederea nemijlocita a fetei Lui;
·            JOS – in cele 4 colturi de la baza turlei se zugravesc Sfintii Evanghelisti care ne-au lasat in scris in scris viata si cuvintele Mantuitorului;


d)      PRONAOSUL
-          Este un fel de anticamera a bisericii;
-          se zugraveste astfel:
-          SUS – Maica Domnului Oranta in medalion sau Sfantul Ioan Botezatorul pe tavan, scene evanghelice dupa cum urmeaza:
-        Pe peretele de sud: Botezul Domnului, Schimbrea la fata, Invierea lui Lazar;
-        Pe peretele de nord: Intrarea in Ierusalim, Patimile si Rastignirea Domnului;
-        Pe peretele de apus: Adormirea Maicii Domnului.
-            La trecerea dinspre pronaos in naos se picteaza in medalion Sfanta Treime inconjurata de textul „Prea Sfanta Treime miluieste-ne pe noi”.
-          JOS pe pereti – ctitori, voievozi, cuviosi si cuvioase


e)      EXTERIORUL BISERICII
-          Se picteaza cei care nu au facut parte din Biserica Crestina: patriarhii, prorocii si dreptii Vechiului Testament, sibile sau profetese pagane, filosofi si intelepti ai lumii vechi, care prin intelepciunea daruita lor de Dumnezeu, au intrezarit venirea Mantuitorului in lume.



M-rea Moldovita - pictura exterioara


Bibliografie:
Liturgica teoretica -  manual pentru seminariile teologice, Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Arhim. Prof. Ghenadie Nitoiu si Pr. Prof. Gheorghe Neda, pp. 115-118




Sursa: http://viid.me/qr2kdE

Popular Posts

top navigation

       
   

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123