6/03/2019

Biserica Liceului, astăzi Colegiul Național “Mihai Viteazul” din București

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !


Colegiul Național “Mihai Viteazul” din București este o școală de prestigiu ale cărei impresionante pagini de istorie coboară până mijlocul secolului al 19 lea.
În anul 1863 a fost elaborată o nouă lege a învățământului de către pe atunci ministrul Instrucțiunii Publice, scriitorul Alexandru Odobescu, domn fiind Alexandru Ioan Cuza. Această lege prevedea gratuitatea și obligativitatea învățământului primar la orașe și la sate și reducerea lui de la 4 la 3 clase primare. Legea stabilea inființarea de alte noi gimnazii pe lângă școlile existente până atunci (liceul Sfântul Sava, liceul Matei Basarab și gimnaziul Gheorghe Lazăr din București; gimnaziul din Ploiești, liceul din Craiova, liceul din Iași și gimnaziul din Bârlad). Clasele I-IV constituiau Gimnaziul, iar clasele V-VII liceul. Gimnaziul putea fi organizat ca o școală aparte sau în cadrul liceului. Admiterea în clasele gimnaziale se făcea făra examen, iar la liceu cu un examen foarte sever. Legea prevedea ca o clasă să fie compusă din maxim 50 de elevi. Ca urmare a numeroaselor solicitari s-a ajuns ca într-o clasă de gimnaziu să fie înscriși peste 100 de elevi[1].
Datorită tot mai multor cereri de înscriere, în 1865 se înființează Gimnaziul “Mihai Viteazul” ca subdiviziune a liceului Sfântul Sava. Își va căpăta autonomia abia peste 2 ani în 1867. La data înființării, gimnaziul nu a avut o clădire proprie. Din această cauză a funcționat în mai multe locuri din București între care amintim: Academiei 14, Podul Mogoșoaia (azi Calea Victoriei – în chiliile schitului Măgureanu, azi demolate), Polonă 20[2], Academiei 19, Sfinților 14, Rotari 9, Italiană 6, Sfinții Apostoli 22 (chiliile bisericii Sfinții Apostoli, azi demolate), Știrbei Vodă 12, Bdul Pake Protopopescu 72-74, Bdul Muncii 96, etc[3].
După Războiul de Reîntregire a Neamului, interesul pentru culturalizarea țării s-a manifestat și prin construirea de școli, puține în acea vreme. Astfel, în 17 ani se construiesc peste 12.000 de școli primare, peste 50 de licee, 40 de școli normale și de două ori mai multe profesionale[4]. Una dintre marile realizări a fost clădirea liceului “Mihai Viteazul”.
Ridicarea localului de astăzi a început pe 15 mai 1921 și a fost finalizată în 1928. Ministerul Instrucțiunii Publice[5] din acea vreme cumpărase un teren de 6000 mp în vederea ridicării noii clădiri[6]. Liceul a fost construit în vremea regelui Carol al II lea prin grija deosebită a doi creștini vrednici, adevărați patrioți: Ioan I. Roman, directorul liceului și Dr. Constantin Angelescu[7], ministrul Educației Naționale. Clădirea a fost realizată din banii alocați de Ministerul Educației Naționale prin ministrul Constantin Angelescu și din autogospodărirea școlii, anume din taxele percepute[8].
În cursul anului școlar 1936-1937, mai exact pe 20 iulie 1937 în ziua Pogorârii Sfântului Duh, în al VII lea an de domnie a regelui Carol al II lea[9], a avut loc un eveniment deosebit în viața liceului: târnosirea paraclisului cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și inaugurarea  sălii de festivități, care va purta numele de Amfiteatrul “Dr. Constantin Angelescu”, ctitor dar și fost elev al liceului. Întreaga clădire și Paraclisul au fost executate după planurile Arhitectului Insp. General N. Stănescu, arhitectul diriginte[10].
Liceul de băieți “Mihai Viteazul” a fost primul liceu din București și poate și din țară înzestrat cu un paraclis ortodox chiar în incinta sa. În imaginile vechilor reviste a Liceului descoperim amănunte legate de aspectul paraclisului.
Biserica nu era pictata. Deasupra usii de la intrare se afla tabloul votiv în care apăreau: Prea Fericitul Părinte Patriarh Miron Cristea,  regele Carol II lea și ministrul Constantin Angelescu alături de o placă comemorativă cu eroii din Războiul de Independență și al II lea Război Mondial, probabil foști elevi. O sculptură deosebită, opera maestrului Anghel Dima, împodobea biserica. În biserică se găseau: o catapeteasmă deosebit de frumoasă, strane, un iconostas și un cafas unde probabil cânta corul capelei format din elevi ai liceului. Icoanele de pe catapeteasma au fost realizate de Dimitrie Belizarie, pictor ilustru al vremii care pictase și catedrala patriarhală din București.
Slujba de sfințire a fost oficiată de către Patriarhul Miron Cristea, IPS Irineu Mihălcescu Târgovișteanu – vicar patriarhal și un sobor de preoți între care și părinții profesori ai liceului: Gh. Crețu și C. Diaconescu. Au mai participat și personalități importante ale vremii dintre care amintim pe Dr. C. Angelescu – ministrul Educației Naționale, Dr. C. Kirițescu – secretar general al Ministerului Educației Naționale, inspectorii generali P. Marinescu, Beiu Palade, N. Negulescu, N. Orghidan, foști profesori ai liceului, directori din capitală, membrii comitetului școlar, absolvenți, prieteni ai școlii[11].
Slujba religioasă a început afară pe terasa liceului, apoi a continuat în paraclis. Înainte de începerea serviciului divin, s-a semnat Hrisovul de sfințire, lucrat cu multă migală de Arhitect Constantin N. Popescu, colaborator al arhitectului Insp. General N. Stănescu. Părintele profesor Gh. Crețu a ținut o predică la Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. După sfințirea paraclisului, la ora 10.30, a avut loc sfințirea drapelului liceului, prezentat de o gardă de străjeri-cercetași. La ora 11.00 întreaga asistență și soborul de preoți au coborât în amfiteatru și au sfințit noua clădire.
Au luat cuvântul: Patriarhul Miron Cristea, Dr. C. Angelescu – Ministrul Educației Naționale, G. Petrescu – președintele Comitetului școlar, Ioan I. Roman – directorul liceului, și avocat consilier N. Davidescu.
În cuvântarea Sa, Patriarhul Miron Cristea prezenta importanța colaborării între știință și religie: "Oricât de aleasă și de înaltă, știința e un cuțit cu două tăișuri, care dat pe mâna unui nepriceput, devine primejdios. Știința, dată pe mâna oamenilor fără nobilitate sufletească pe care o capătă prin educație religioasă, este o primejdie. Știința trebuie pusă în slujba neamului, a țării și a omenirii. De aceea, religia care formează caracterul moral al individului ajută la descifrarea sensului folositor al științei". Totodată i-a recunoscut meritul ministrului C. Angelescu de a fi introdus religia în programa școlară și a adus elogii directorului Ioan I. Roman, sufletul acestui liceu. În privința predării religiei, Patriarhul Miron Cristea ridica o problemă foarte importantă și la fel de actuală în zilele noastre: poate preda religia un preot care are parohie? El spunea: “Nu poate nimeni și nici preotul sluji la doi domni. Preotul de enorie are în grija lui sufletească mai multe mii de familii. Asemenea și preotul catehet, la un liceu ca acesta, are împrejurul lui, peste o mie de suflete tinere. Trebuie munca împărțită: preotul să-și vadă de enorie unde bântuirea curentelor ateiste și a sectanților sunt destule primejdii care reclamă zilnica petrecere a lui în mijlocul parohiei. Îndrăznesc să spun, că e o crimă să nu îți jertfești toată energia personală, ca profesor de religie, pentru tineretul școlar. Preotul de enorie să rămână deci la enoria lui, iar profesorul de religie catehet să se dedice doar luminării sufletești a tinerilor lui parohieni”[12].
În cuvântarea sa, directorul Ioan I. Roman a arătat care au fost motivele construirii unui paraclis în liceu. El are în vedere mai întâi rolul important pe care Biserica Ortodoxă l-a avut de-a lungul vremii în menținerea sentimentului patriotic și în dezvoltarea culturii naționale, solemnitatea cultului divin polarizând sentimentele și acțiunile omenești către perfecțiune. “Un al doilea motiv a fost că populația școlară de alte rituri asistând și cunoscând practica cultului nostru va stima mai mult cea mai superioară formă de religie, religia noastră, religia iubirii și a sacrificiului, care nu cunoaște ură, nici răutate. În al treilea rând un paraclis construit lângă o instituție de orientare largă științifică, în fața laboratoarelor, arată tineretului marele acord între religie și știință, între credință și cugetare, din care se construiește armonia sufletească. Oricât de sus s-a înălțat fizica pentru a pătrunde tainele firii, după ce a trecut de legi invariabile și a admirat desavârșita ordine în mișcarea lumilor, a dat de limita puterilor noastre de înțelegere și explicare, dincolo de care încep taine de nepătruns ale lumii. De la această limită a infinitului mic al științei, începe infinitul mare al credinței. Golurile lăsate de laborator se umplu cu închinarea din paraclis”[13].
Ministrul C. Angelescu a subliniat eforturile depuse  de-a lungul anilor pentru dezvoltarea învățământului românesc prin construirea de școli. El afirma: “Cultura singură, fără educație sufletească, e sarbădă. Scopul școlii este să formeze din elevi oameni adevărați, caractere. De aceea, în primă linie trebuie să li se dea o educație națională, etică și religioasă”. În acest sens, ministrul a trimis o circulară la toate școlile secundare din țară îndemnându-le să-și înființeze un paraclis. Cu o profundă credință și recunoștință, a arătat că Biserica a fost păstratoarea credinței și a sufletului românesc. De aceea conchidea: “generația tânără are datoria sfântă să apere și să păstreze pentru vecie ceea ce s-a câștigat cu atâta trudă și jertfă”[14].
Paraclisul a fost desființat în perioada comunistă și transformat mai întâi în sală pentru ședințe instructiv-educative, iar mai târziu în sală de gimnastică[15]. Într-un proces verbal din 20 decembrie 1948 se arată că, potrivit Ordinului MIP, nr. 215680 din 1948, s-a procedat la predarea către Ministerul Cultelor a obiectivelor și materialelor bisericești ale acestui paraclis[16].
Realitatea însă este puțin diferită. Domnul Inspector Baldovin, fost profesor de biologie de la Liceul “Mihai Viteazul” relata un aspect foarte important, și anume că o parte din odoarele bisericii au fost arse în curtea liceului. Se poate ca obiectele de cult să fi fost predate către Ministerul Cultelor, iar mobilierul din lemn să fi fost dat spre casare și ars în curte. Preoții liceului, pe responsabilitatea lor,  au salvat catapeteasma ascunzandu-o în subsolul unei casei.  De aici, vechea catapeteasmă a Paraclisului Liceului “Mihai Viteazul” este scoasă la iveală de părintele profesor universitar Constantin Cornițescu în 2002.  Ea va fi montată provizoriu în biserica parohiei Iancu Vechi Mătăsari. Catapeteasma a fost restaurată prin sârguința noilor preoți slujitori ai acestei biserici: părintele consilier Constantin Stoica și părintele Horia Mălușeanu.
Cu toate că vitregiile vremii au dus la desființarea Paraclisului, în inimile profesorilor și în memoria școlii s-a păstrat ca sărbătoare a liceului ziua de 8 noiembrie: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Actuala direcțiune a Colegiului, dl. director Sever Popa personal dorește reînființarea vechiului Paraclis. Exista promisiunea Primăriei Sectorului 2 de a construi o nouă sală de sport modernă, devenind astfel posibilă reînființarea paraclisului.

Pr. Iordăchescu Constantin
Fost profesor de religie la
Colegiul Național “Mihai Viteazul” București

Acest articol a fost scris in anul 2015, insa a fost dat uitarii. 

[1] Obârșia Gimnaziului “Mihai Viteazul” 1865-1869, de prof. TURIANU Al., în Anuarul XXVI al Liceului “Mihai Viteazul” din București, anii școlari 1969-1970 și 1945-1946, Tipărită la Inteprinderea Poligrafică “13 Decembrie 1918”, București, 1970, pp.272-273
[2] Pe strada Polonă locuise demult Ion Heliade Rădulescu.
[3] Peregrinările liceului “Mihai Viteazul” pe harta Municipiului București 1865-1973 rezumat, de prof. TURIANU Al, în Anuarul XXVI al Liceului “Mihai Viteazul” din București, anii școlari 1969-1970 și 1945-1946, Tipărită la Inteprinderea Poligrafică “13 Decembrie 1918”, București, 1970, p. 297
[4] Cuvântarea Ministrului C. Angelescu, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937, p. 43
[5] La 13 iunie 1920 are loc înființarea Ministerului Instrucțiunii Publice prin desprinderea din Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice.
[6] Cuvântarea directorului Ioan I. Roman, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937 p. 34
[7] Constantin I. Angelescu (n. 10 sau 12 iunie 1869, Craiova - d. 14 septembrie 1948, București) a fost un politician, medic și profesor universitar român, reformator al școlii românești în perioada interbelică. A fost membru de onoare al Academiei Române. Din 1901 până la sfârșitul perioadei interbelice, a fost deputat sau senator în toate legislaturile; din ianuarie 1914 a fost membru al guvernului în repetate rânduri; între 1922-1928 și 1933-1937 a fost ministrul instrucțiunii publice. Între 30 decembrie 1933 și 3 ianuarie 1934 a fost primul ministru interimar al României. A fost cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington, începând cu ianuarie 1918.
[8] O instituție model: Liceul “Mihai Viteazul” din Capitală, de ZAMFIRESCU Ion, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937 p. 17, preluat din ziarul “Adevărul” din 20.06.1937
[9] Cf Hrisovului de Sfintire a Paraclisului, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937 p.29
[10] Solemnitatea Sfințirii Paraclisului și a inaugurării amfiteatrului “Dr. Constantin Angelescu”  în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937, p. 28
[11] Solemnitatea Sfințirii Paraclisului și a inaugurării amfiteatrului “Dr. Constantin Angelescu”  în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937, p. 20
[12] Cuvântarea Patriarhului Miron Cristea, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937, pp.40-41
[13] Cuvântarea directorul Ioan I. Roman, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937, pp.36-37
[14] Cuvântarea Dr. C. Angelescu, ministrul Educației Naționale, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937, pp. 43-44
[15] Monografia Liceului “Mihai Viteazul” din București (1865-1948) – Lucrare științifică - metodică pentru obținerea gradului didactic I, de Prof. Niculescu Cristina,  p. 14
[16] Monografia Colegiului Național “Mihai Viteazul” din București (1948-2015), de Prof. MATACHE Nela și Prof. ȚEPELEA Adriana, p. 15
















 Catapeteasma restaorata
 Imnul vechi al Liceului Mihai Viteazul




«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

libris.ro
carturesti.ro

Popular Posts

OOKE

ookee.ro

top navigation

       
   
interlink.ro

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123

 
Copyright ©2016 Pagina de Folos • All Rights Reserved.
Template Design by BTDesigner • Powered by Blogger