Pages - Menu

12/14/2013

Manastirea Moldovita. Manastiri din Bucovina


Ca certitudine avem faptul ca, in anul 1410, Manastirea Moldovita exista, deoarece Alexandru cel Bun ii intregeste domeniul, numind-o "cea nou zidita". La vremea aceea construirea manastirii la poalele muntilor dintre Moldova si Transilvania, trebuie sa fi avut drept scop si supravegherea respectivei zone de frontiera, in documentul din anul 1411, prin care se stabileste hotarul satului Moldovita, este pomenit un parau al "cetatii", iar cercetatorii au aflat, nu departe de manastire, urme de zidarie si o camasa de zale, ce atesta existenta in aceasta zona a unei fortificatii.
Nu departe de raul Ciumarnei, unde se aflase candva vechea bisericuta de lemn, se mai vad si azi ruinele celei mai vechi biserici de piatra de la Moldovita, construita in primii ani ai secolului al XV-lea. Adapostita altadata spre nord-vest, de inaltimi pietroase, impadurite, ea s-a distrus, se pare, din pricina unor alunecari de teren, la inceputul veacului al XVI-lea.

In anul 1532, in timpul domniei lui , vechiul monument a fost parasit si s-a inceput construirea unei noi manastiri. Piatra a fost adusa din valea raului Moldovita sau sparta din coasta muntelui de la Vama, nu departe de manastire. In jurul bisericii a fost inaltat apoi zidul de incinta, care i-a dat ansamblului aspectul unei mici fortarete.

Mesterii transilvaneni folositi la Manastirea Moldovita au cioplit blocurile de piatra vizibile la colturile cladirii, la contraforti si la soclu. Tot ei au fasonat chenarele ferestrelor si ale usilor, taiate in arc frant, cu nervuri si rozete in trifoi, purtand semnelestilului gotic tarziu, transilvanean. Aceiasi mesteri au sapat in piatra pisania, pusa pe fatada de sud a intrarii in pridvor, in care se aminteste data de 8 septembrie 1532, cand a fost incheiata constructia si anul pictarii bisericii, 1537.



Pictura de la Manastirea Moldovita constituie pana astazi, impreuna cu aceea de la , cel mai pretios si fermecator ansamblu dintre monumentele lui Petru Rares. Executata la cinci ani dupa inaltarea constructiei, asa cum arata inscriptia zugravita deasupra intrarii din gropnita si pisania in piatra de la intrarea in biserica, pictura Manastirii Moldovita este opera unui mare artist din scoala de zugravi moldoveni formata in aceasta perioada.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.