Povestea unei foste rockerite care a fost la un pas de sinucidere. Depresia si urmarile ei

„CEA MAI MARE MINUNE ESTE CĂ AM SCĂPAT CU VIAŢĂ”

Mărturia unei tinere smulsă din mrejele morții

Maria Chirilescu are 21 de ani şi a crescut în satul Pângăraţi din judeţul Neamţ. La câţiva metri de casa ei se află o biserică ce poartă hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. La zece minute de mers pe jos se află Mănăstirea Pângăraţi. Din acest motiv, duhovnicul Mariei spune că fata a crescut „în curtea mănăstirii”.

Odată cu adolescenţa, în viaţa Mariei şi-au făcut apariţia mai multe patimi, care au dus-o la două tentative de sinucidere. Însă Dumnezeu a chemat-o în mai multe vizite la mănăstire şi, în final, a tămăduit-o…

- Ai copilărit aproape de mănăstire?

- Da. Sunt născută aici, în satul Pângăraţi. De când m-am născut mă aducea mama în mănăstire. Am avut o legătură mai strânsă cu Biserica, dar m-am pierdut pe drum, pe la 14 ani. După ce am intrat la liceu am avut o perioadă mai zbuciumată. Am început să ascult muzică rock şi am intrat într-un grup de persoane mai bizar. De acolo au început şi problemele – depresii și multe altele. Începusem să ascult death metal; la un moment dat, cântam şi într-o formaţie. Şi nu mai ajungeam la biserică, nu mai aveam timp. Pur şi simplu, vreo doi-trei ani nu am ajuns deloc, chiar dacă eram aici, aproape. Şi, dintr-una în alta, am ajuns la extreme. Eu încercasem mai mult să mă integrez, să-mi fac un grup de prieteni. Eram într-o clasă nouă, era etapa aceea de schimbare… Dar uite, cu „integrarea” asta am ajuns într-o stare foarte ciudată.

Acum, dacă mă uit în urmă, mi se face greaţă. Nu ştiu ce era în capul meu atunci. Vârsta…

- Ai cântat cu formaţia de rock?

- Făceam repetiţii undeva în liceu. Asta era cam prin 2009. Aveam diferite trupe, iar eu ştiam să cânt la chitară. Acolo a început totul: ba o lecţie, ba un cântec, ba o ieşire şi tot aşa. Ei cam erau un grup de satanişti. Eu am intrat în grupul lor pentru că prietenul meu era cu ei, dar nu eram de acord cu nişte lucruri. Chinuiau animalele, iar eu încă mai aveam o fărâmă de suflet în mine şi nu voiam să mă duc cu ei. Apoi am intrat într-o stare de depresie. Ţin minte că aveam dureri de cap timp de şase-şapte luni. Am început să fumez, apoi cu drogurile…

Şi, într-o dimineaţă, m-am trezit că am ajuns la şcoală – mă certasem cu băiatul ăla, el îmi trimitea mesaje de genul: „N-ai decât să mori, mori, mori!” – şi m-am trezit că mă duceau nişte colegi pe sus. Am încercat să mă sinucid.

În momentul ăla, când am făcut ce am făcut, mi-am dat seama ce se întâmplă şi mă rugam să nu mor. Şi ţin minte că m-au găsit colegii mei printre bănci. Şi m-am trezit la spital. Acolo am început să îmi dau seama, uşor-uşor, ce-am făcut…

„Încercam şi să mă lupt”

- Acea întâmplare a fost o acumulare a unor gânduri, sau aveai tendinţa să-ţi faci rău?

- Se şi acumulaseră mai multe. Când aveam depresii, aveam tot timpul tendinţa să mă tai. Şi, la un moment dat, s-au acumulat prea multe. Nici cu ai mei nu vorbeam, ziceam că nu mă înţeleg cu ei. Şi ţin minte că, atunci când m-au internat în spital, am stat la psihiatrie, pentru că ziceau că am probleme cu capul. Apoi, mi-am revenit. Au venit la mine Părintele Arsenie şi Părintele Teofil de la Mănăstirea Pângăraţi să-mi vorbească.

- Atunci a fost singura dată când ai încercat să te sinucizi?

- Am mai încercat o dată înainte. Atunci chiar nu am ştiut ce fac. Făceam un curs de ghid turistic şi mergeam pe Ceahlău. Aveam un grup de persoane cu handicap şi trebuia să le facem integrare socială. Şi mai erau vreo doi rockeri în grup. Şi, înainte să ne întoarcem acasă, am stat la un suc, şi unul din ei mi-a pus ceva în băutură – a recunoscut apoi. Când am ajuns acasă, vorbeam la telefon, şi la un moment dat i-am zis mamei mele că vreau să fac un duş. Şi m-am trezit că mă ţinea mama cu picioarele în sus, tata cu mâinile în sus, iar fratele meu vorbea cu cei de la Salvare. Atunci a fost o chestie bizară…

- Erai în acelaşi anturaj?

- Da. Prima tentativă a fost atunci când m-au găsit în baie. Vorbeam cu băiatul acela şi ţin minte că mama m-a trimis să stau o lună, două, la Bucureşti, ca să-mi revin. În timpul ăsta, eu am ţinut legătura cu el. Am vorbit cu el vreo doi ani, de la 14 până la 16 ani. Şi, în ziua când am făcut noi doi ani, s-a întâmplat cea de-a doua…

- Deci atunci nu erai un „suflet singur”.

- Nu. Dar, chiar dacă eram cu el, mă simţeam mai singură ca oricând. Nu-mi aducea nici un bine, nici un sfat, nimic. Totul era numai muzică. Şi avea ceva cu fetele cu numele de Maria. Ce m-a supărat pe mine cel mai tare e că, în timp ce era cu mine, mai era cu o Maria. Şi eu nu-mi dădeam seama. Am înţeles că şi fata aceea a încercat să se sinucidă, a vrut să se arunce de la etaj. La un moment dat m-a căutat ea, a vrut să-şi ceară scuze. I-am explicat că nu are de ce, pentru că aia nu era iubire, ci… adolescenţă.

- Aveai cu el discuţii despre Biserică?

- Discuţii au existat tot timpul. Zicea că el nu crede în Dumnezeu, că el crede în „altceva”. Şi tot timpul avea pentagrame – pe tricouri, la mâini, la picioare, oriunde ar fi fost la vedere. Îşi punea și câte zece. Era foarte ciudat. Când îmi amintesc, râd.

Şi după ce am încercat să fac… e un cuvânt cam greu… au început şi problemele de sănătate. Aveam halucinaţii cât stăteam în spital. Eu zic că erau şi de la tratament, pentru că era un tratament dur, trebuia să-l ţin doi ani. Pastilele alea mă transformau într-o legumă. Nu mai gândeam, nu nimic.

Exact după ce a venit Părintele Teofil la mine, stăteam în pat şi visam că visam, şi m-am trezit în vis, şi sărea cineva la colţul patului pe mine şi voia să-mi bage ghearele. În momentul acela m-am trezit, dar eram tot în vis. Patru-cinci zile am ţinut-o aşa. Eram plină de zgârieturi. Mă zgâriam eu.

Şefa de la spital era o fire credincioasă şi aducea preoţi de la Mănăstirea Petru-Vodă să facă Sfântul Maslu. Bine, nu era un spital de nebuni, ci de recuperare psihică. Eu stăteam în salon cu încă două fete care aveau probleme în dragoste.

- Ce gânduri aveai pe atunci?

- Nu ştiu. Am încercat să uit perioada aia. Nu sunt mândră de ce-am făcut. Încercam şi să mă lupt. La un moment dat, aveam tendinţe din astea în fiecare seară, iar el mă tot suna să mă întrebe ce fac, şi uneori îi ziceam: „Cred că mă duc…”. Iar el îmi răspundea: „Ei, lasă, nu acum, nu e timpul acum”.

Dar, la un moment dat, parcă şi el mă influenţa să fac anumite gesturi. El ştia pe cineva care a făcut o fată să se spânzure. Era ca un fel de curent. O altă fată s-a aruncat, alta la fel…

- El şi-a făcut rău?

- Se tăiase pe burtă. Iar eu mă luptam cu gândurile astea. Îmi mai aduceam aminte şi de Dumnezeu, dar când eram acasă, era altfel.

„Aveam o frică în mine şi ţipam”

- Ce a urmat după spital?

- A fost şi mai rău după ce am ieşit din spital. Am stat acolo cam o lună şi jumătate. Şi nu mă deranja nimeni, îmi făcusem un fel de univers al meu. Începuse să-mi placă pe acolo. Nu mai voiam să plec acasă. Când mi-au făcut externarea, eu le spuneam că vreau să mai rămân.

Când am ajuns acasă a fost ciudat, pentru că toată lumea care mă cunoştea îmi punea întrebări. Mă arătau cu degetul. Şi-am început să mă simt şi mai rău. Şi într-o dimineaţă îmi dădea mama pastilele. Eu, cu o seară înainte, văzusem nişte poze cu el pe Internet, de la cineva, şi am mai luat o dată pastilele, şi-am zis că nu le-am luat. Când am văzut că am ameţit, am mai luat un pic, şi încă un pic – şi în mintea mea credeam că-mi trece de tot. Şi m-am dus la cumnatul meu, la Bicaz, să ducem un prieten de familie. Când am ajuns acolo, se aruncase o fată în rochie de mireasă de pe baraj. Şi eram curioasă, m-am dus să văd.

Când am urcat în maşină, stăteam singură în spate, dar aveam senzaţia că era „cineva” lângă mine, că vedeam o lumină difuză. Şi-mi dădea o stare de nelinişte, nervi, frică, agitaţie… Şi, când am ajuns acasă, am început să ţip. Aveam o frică în mine şi ţipam. Nu mai vedeam nimic, decât umbre. Eu ziceam că era efectul pastilelor. Şi atunci m-am întrebat ce era dacă mai luam câteva…

Aveam halucinaţii: vedeam capre, lucruri odioase, cadavre, ca în pozele alea sataniste. Şi mă speriau. Pur şi simplu, mă puneam în colţul patului, ţipam, şi aveam impresia că nu-ştiu-ce vine spre mine. Şi atunci l-a sunat Părintele Teofil pe fratele meu şi m-a auzit cum ţipam prin casă. Au venit Părintele Teofil, Părintele Arsenie şi încă un Părinte, şi mi-au făcut o rugăciune. Sinceră să fiu, nu suportam să stea lângă mine. Aveam impresia că mă ardeau. Mă zgâriam, eram roşie la faţă. După ce mi-au făcut rugăciunea, am ajuns la spital. Eram cu tuburi, ca să-mi facă spălătură gastrică de la pastile. Am mai stat vreo două săptămâni în spital.

Când am ieşit de-acolo, am plecat la sora mea, în Italia, unde am stat vreo patru luni de zile. Am luat tratamentul vreo şapte-opt luni, dar nu-mi făcea deloc bine. Îmi dădea şi probleme de sănătate, şi parcă îmi accentua depresia. Dacă nu creşteam doza deja eram tristă, nu aveam chef de nimic, eram anxioasă…

Acolo am început să fac terapie. Pictam, desenam, făceam orice ca să-mi iau gândul de la lucrurile astea. Am ajuns acasă, iar de la ziua mea n-am mai luat pastile. Spitalul se întâmplase în luna ianuarie. Dar în timpul ăsta m-am mai întâlnit o dată cu el. Voia să se împace cu mine, dar i-am zis să se ducă sănătos. Oricum, mă căuta, dar pe mine nu mă mai atingea, pentru că deja eram lecuită.

Apoi iar m-am apucat de fumat prostii, de drogurile astea. Şi am ţinut-o aşa vreo şase luni de zile. Pe urmă am cunoscut un băiat şi ne-am ajutat reciproc. Fiecare avea unele probleme şi am zis să le facem să dispară. Şi m-am lăsat uşor, uşor…

- Dar de muzica pe care o ascultai când te-ai lăsat?

- Când am ieşit din spital. Mi-am şters toată muzica, am aruncat toate hainele care-mi aduceau aminte de asta – tricouri cu formaţii sau cu desene. Mi-am schimbat şi înfăţişarea şi am zis că o iau de la început.

M-a afectat foarte tare şi că a fost dat la televizor ce am făcut eu, şi erau minciuni. Veneau reporteri la spital, se dădeau drept colegi de-ai mei şi voiau să-mi ia interviu, să-mi facă poze… Mama nu putea să mai plece de acasă din cauza lor. Când am ieşit din spital, am stat o perioadă acasă, şi când am ajuns iar la şcoală toată lumea m-a întrebat: „De ce?”. Şi a trebuit să am o tărie, pentru că în fiecare zi îmi aduceau aminte…

„Îmi părea rău, veneam la biserică şi mă lua plânsul”

- care te-a ajutat era credincios?

- Da. El a fost în liceu cu mine, dar eu nu i-am dat importanţă. Şi atunci când am făcut eu asta, el a avut o altă problemă, tot din cauza drogurilor. Atunci era o modă, toată lumea voia să fumeze. Erau magazine deschise oriunde, chiar şi pe lângă şcoală.

Lui îi luaseră minţile prafurile pe care le lua, şi voia adrenalină, aşa că s-a dus şi a spart o benzinărie. S-a dus cu un prieten şi a luat de acolo un pachet de gume. L-a prins Poliţia, dar el ameninţase cu cuţitul vânzătoarea și a stat închis vreo opt luni; apoi i-au dat drumul.

După aceea l-am cunoscut. M-am întâlnit cu el, şi de atunci am zis: „Eu le las, tu le laşi”. A mers bine o perioadă, apoi l-au apucat depresiile. El avea nişte probleme de familie, avea părinţii despărţiţi, plecaţi în afară. S-a refugiat în familia mea. Şi, de la o depresie, a făcut un fel de psihoză şi avea halucinaţii. Îmi spunea că sunt vândută la moldoveni, iar eu nu ştiam ce înseamnă. M-am dus la el acasă, a început să devină violent, am avut o altercaţie şi apoi am fugit. Când a ajuns taică-său, el spărsese tot prin casă. Zicea că-l vede pe diavol, că vede capre, vede oi…

L-au internat în spital cam o lună şi nu am vrut să-l las la greu. Dar s-a apucat să fumeze droguri, şi tot timpul fuma. Din cauza drogurilor a început să aibă halucinaţii permanent. A vrut să se arunce de la etaj, eram şi eu de faţă atunci. De la „pesticide”. Când l-au internat, i-au zis că făcuse schizofrenie. Fusese plecat la tatăl lui, în străinătate, iar când s-a întors a ajuns direct în spital. A zis că a avut un episod delirant. Eu încerc să evit să mai vorbesc cu el, pentru că schizofrenicii au un fel de dublă-personalitate: acum e bine, acum e rău.

Şi, cât am stat în spital, mi-a venit ideea să ajut oamenii. Am vrut să dau la Facultatea de Medicină, dar nu am răbdare. Acum fac şcoala de asistente medicale şi, după ce o termin, văd dacă mai continui studiile. I-am spus asta și Părintelui Arsenie.

- Cum a fost prima conversaţie cu Părintele tău, după toate întâmplările?

- Părintele mă ştie de când eram mică. Venea la noi acasă, pentru că tatăl meu avea nişte probleme de sănătate, şi făcea Sfântul Maslu. Când a auzit Părintele ce am făcut, mi-a trimis prin fratele meu nişte scrisori. M-a ajutat foarte mult că mi-a scris, aveam impresia că era lângă mine, chiar dacă fizic nu era aşa.

După ce-am ieşit din spital, nu am putut să mă las dintr-odată de „prafuri”. Şi ţin minte că-mi părea rău, şi veneam la biserică şi mă lua plânsul. A doua zi, nu făceam. A treia zi făceam, veneam la biserică şi mă apucam de plâns. Şi tot aşa, până când veneam la biserică şi nu mai plângeam.

- După tot ce s-a întâmplat, care a fost cea mai mare minune din viaţa ta?

- Că am scăpat cu viaţă. Şi că am putut să mă întorc la Dumnezeu. În unele momente, plângeam şi ţipam că m-a lăsat la greu, că nu există – chestii negative… Chiar atunci când am făcut ce-am făcut, ţipam asta, şi m-au băgat în cămaşă de forţă până la urmă. Plângeam aşa de tare şi eram aşa de supărată… E o minune că am putut să-mi revin. La mine a fost o depresie în ultimul stadiu, cu tot cu tentative. Am fost printre norocoasele care au scăpat.

- La tine au fost mai multe patimi combinate…

- Da. Au fost muzica, relaţiile, anturajul, drogurile. La un moment dat, îmi murise o prietenă bună. A luat foarte multe pastile şi a murit de Crăciun. Era singura fată cu care mă înţelegeam. După ce a murit ea, am rămas singură. Ea nu a spus nimic, şi nici nu dădea semne că ar vrea să facă asta. Spunea doar că o doare capul. Ea nu a avut scăpare…

„A început să-mi placă să vin la mănăstire”

- Când ai început să-ţi recapeţi liniştea şi să scapi de halucinaţii?

- Eu nu credeam în așa ceva, dar seara parcă aveam impresia că se mişcă obiecte, visam foarte urât, aveam impresia că merg umbre prin casă şi vin spre mine. Nu credeam la început, dar atunci insistau. Şi tot insistau, şi mie mi-era frică. Am început să vin să vorbesc cu Părintele, până când m-am liniștit. Pe urmă a început să-mi placă să vin la mănăstire, să port discuţii cu Părintele, să stau la slujbă… Înainte, nu suportam asta. Trebuia să mă trezească mama la 5 dimineaţa ca să ajung la ora 10 la biserică.

- Te spovedeai în timp ce te luptai cu drogurile?

- Da. Şi veneam la Părinte, şi-i spuneam că iar m-am apucat, că iar nu pot să mă las, că iar nu ştiu ce-i cu mine. Şi Părintele îmi zicea să vin şi săptămâna următoare, ca să mai vorbim. Şi tot aşa a fost, până când m-am lăsat de tot.

- A fost uşor să-ţi schimbi anturajul?

- Ţin minte că, atunci când eram în spital, mi-a trimis Părintele două fete care au avut probleme. Le-a spus că e cineva care ar avea nevoie de prieteni noi. Fetele m-au ajutat foarte mult. Nu avusesem prietene de la 14 şi până la 17 ani cu care să vorbesc şi să fie bine. Cu grupul meu ne adunam undeva, ei fumau, şi eu mă uitam la ei.

Pe urmă am început să-mi fac prieteni prin liceu. Eu nu vorbeam cu nimeni, eram închisă în mine. Îmi ziceau că sunt emo, dar nu eram. Dar am şi înaintat în vârstă…

- Ce ţi-a mai ajutat sufletul?

- Citeam cărţi de la pangarul bisericii. În spital, citeam „Tinerii şi sexualitatea” de Danion Vasile. Am tot început să citesc din cărţile lui, în unele povestiri mă regăseam. Mai citeam, mama şi eu, Acatistul Sfântului Nectarie. La un moment dat nu mai voiam să citesc, dar tot o făceam. Şi rugăciuni.

- Ce să facă tinerii ca să nu o ia pe drumul ăsta?

- Sfatul meu e să se ducă la biserică. Dar, dacă ei citesc ce spun acum, zic doar că „Uite ce spune și ea”. Pe mine m-a ajutat foarte mult credinţa. Mai ales rugăciunile… Eu am făcut, poate, mai puţin, dar au făcut alţii pentru mine.

Ţin minte că mai aveam probleme şi veneam aici, la mănăstire, şi uitam de ele. Apoi mergeam acasă şi aveam dispoziţia să le rezolv.

- Ce vrei să faci în continuare?

- De când eram în spital am zis că vreau să ajut. Am avut şi nişte probleme cu rinichii şi am văzut cum se poartă unele persoane dintre cadrele medicale, şi am zis că aş vrea să fac o schimbare, pentru că noi suntem o altă generaţie. Dar şi acolo trebuie să fii tare de caracter. În adolescenţă nu eram, dar ce-am păţit m-a întărit. Aştept să termin școala de asistente şi să mă apuc de facultate, probabil…

Experienţa asta şi-a pus o amprentă fizică, pentru că mi-au rămas şi urme. O să-mi aduc aminte de ce-am făcut cât oi fi. Acum, dacă mă gândesc la cum eram, îmi vine să râd. Atunci credeam că nu mai trăiesc nici până a doua zi, mă întrebam cum trec peste asta. Dar acum văd că a trecut atâta timp şi am putut să-mi revin. Nu-mi vine să cred!

 Material realizat de Monica Lungu

Articol publicat în numărul 68 (Septembrie 2014) al revistei Familia Ortodoxă.

Depresia sau lipsa harului lui Dumnezeu din sufletul lui Claudiu Roman care a fost DJ l-au dus pe acesta la sinucidere. Acesta spunea ca simte un mare gol inlauntru lui. Despre acest gol din suflet, va recomand acest articol:http://paginadefolos.blogspot.ro/2012/06/golul-din-suflet.html iar despre depresie acesta: http://paginadefolos.blogspot.ro/2014/01/depresia-idei-extrase-de-la-dr-dimitrie.html
Mai multe carti de psihoterapie ortodoxa gasiti aici: http://paginadefolos.blogspot.ro/2014/01/carti-de-psihoterapia-ortodoxa.html

Blestemele au urmari foarte grave. Scapati de ele doar cu Taina Sfintei Spovedanii

Blestemele sunt foarte rele în casă, atât când sunt rostite asupra copiilor, cât şi invers, de copii asupra părinţilor. Mulţi copii nu se căsătoresc sau celor care se căsătoresc nu le merge bine în căsnicie din cauza blestemelor părinţilor. Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii făcută atât de părinţi, cât şi de copii.

Există un obicei foarte rău la unii părinţi de a-şi blestema copiii atunci când îi supără. Tot timpul le-am recomandat părinţilor ca atunci când copiii nu sunt cuminţi, să-i bată, însă niciodată să nu-i blesteme. Deoarece blestemul, înjurătura, când sunt făcute de părinte asupra copilului pe care l-a născut, au urmări negative asupra lui.

Copilul care a fost blestemat de tatăl sau mama lui şi părinţii respectivi nu s-au spovedit de acest păcat, deci nu au primit dezlegare de el, foarte uşor este atins de blestem. Din această cauză pot veni boli, necazuri, suferinţe, eşecuri în viaţă peste copiii respectivi.

Blestemele sunt foarte rele în casă, atât când sunt rostite asupra copiilor, cât şi invers, de copii asupra părinţilor. Mulţi copii nu se căsătoresc sau celor care se căsătoresc nu le merge bine în căsnicie din cauza blestemelor părinţilor. Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii făcută atât de părinţi, cât şi de copii; după aceea un rol foarte important îl are citirea rugăciunii celei mari de dezlegare asupra întregii familii. Adică să meargă împreună părinţii cu copiii, la preot pentru a le citi acea rugăciune de dezlegare.

Foarte grav este când părinţii mor fără să le fi citit în viaţă rugăciunea respectivă. Acele înjurături şi blesteme asupra copiilor lor, dacă nu sunt dezlegate de către preot, când sunt în viaţă părinţii, pot produce foarte mari necazuri asupra copiilor.

Dincolo de mormânt nu mai poate face nimeni acea dezlegare. Să ne ferim a rosti orice cuvânt rău asupra copiilor noştri pentru a nu se repercuta asupra lor şi a nu le produce mari necazuri în viaţă.

De asemenea, copiii niciodată să nu-şi blesteme sau să-şi înjure părinţii care i-au născut. Nu mai vorbesc de acei copii care ajung chiar să-şi lovească părinţii, pe cei care i-au născut. Spun Sfinţii Părinţi că acelui copil care şi-a lovit părintele, mâna respectivă nu-i mai putrezeşte. Este ceva înfricoşător! Pentru orice cuvânt ieşit din gura noastră vom da răspuns în ziua Judecăţii înaintea lui Dumnezeu.

(Arhim. Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înţelesul tuturor, Mănăstirea Lainici – Gorj, 1998, Editura Albedo, pp. 65-66)

http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/despre-pacatul-blestemului-casa

Blestemele orfanilor  este un alt blestem infricosator care se prinde imediat. Nu cumva sa suparati sau sa nedreptatiti un orfan sau un copil de la casa de copii ca sa nu va scape vreun blestem. Am cunoscut  acum cativa ani un astfel de copil, care la maturitate, la varsta de 30 de ani, a uitat telefonul mobil intr-un taxi. A sunat disperat de pe alte telefoane pe telefonul lui. Nu mai retin exact daca i-a raspuns sau nu taximetristul, dar stiu sigur ca la un moment dat telefonul era inchis. De fata cu mine l-a blestemat pe acel taximetrist si i-a zis sa se aleaga praful de masina lui dar soferul sa scape cu viata. Peste o saptamana l-au sunat rudele taximetristului implorand iertare din partea hotului. Taximetristul a avut un accident deosebit de grav. Masina era stricata in totalitate, soferul adica taximetristul scapase cu viata si era internat de urgenta in spital.

Mama orfanilor este Maica Domnului! Daca va bateti joc de orfani, veti avea de-a face cu mama lor!

teolog Constantin Iordachescu

Casele de Ajutor Reciproc bisericesc nu sunt bănci ale Bisericii

Întrucât în media din ultimele zile au apărut unele ştiri şi articole tendenţioase despre Casele de Ajutor Reciproc bisericesc asimilate în mod incorect cu băncile comerciale, Patriarhia Română reaminteşte:

Potrivit Statului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi a propriului Regulament de organizare şi funcţionare, Casele de Ajutor Reciproc ale clerului şi salariaţilor din eparhiile Patriarhiei Române sunt instituţii financiare de tradiţie non bancare şi non profit în Biserica Ortodoxă Română, înfiinţate în urmă cu peste cinci decenii pentru angajaţii proprii, clerici şi mireni. În prezent, acestea au statut juridic propriu, conform legislaţiei româneşti în domeniu (Legea 122/1996). Conform prevederilor statutare şi regulamentare, eparhiile nu au atribuţii în conducerea şi funcţionarea Caselor de Ajutor Reciproc bisericesc, ci doar de supraveghere a activităţii financiare a acestora.

Membrii clerici şi mireni ai unei Case de Ajutor Reciproc formează Adunarea Generală ai acestei instituţii non profit cu scop de întrajutorare, organism care alege conducerea şi ia hotărâri statutare pentru buna funcţionare a activităţii Casei de Ajutor Reciproc. Calitatea de membru se dobândeşte prin înscriere benevolă şi presupune plata lunară a unei contribuţii financiare, care oferă posibilitatea obţinerii unor împrumuturi rambursate în unul sau doi ani.

Suma suplimentară prevăzută la rambursarea împrumutului este stabilită de Adunarea Generală şi are în vedere acoperirea cheltuielilor de funcţionare  ale Casei de Ajutor Reciproc bisericesc (plata salariilor, impozitelor şi contribuţiilor sociale ale angajaţilor, a utilităţilor etc) şi oferirea de ajutoare financiare membrilor în cazuri de deces, boală sau la naşterea unui copil.

În concluzie, Casele de Ajutor Reciproc bisericesc sunt instituţii non bancare şi non profit înfiinţate cu scopul întrajutorării reciproce a membrilor clerici şi mireni, angajaţi ai unităţilor bisericeşti, aşa cum există pentru salariaţii din multe alte instituţii din România. Ca atare, acestea nu sunt bănci înfiinţate de Biserică cu scopul câştigului financiar, cum în mod tendenţios au fost prezentate de unii jurnalişti răuvoitori, mai puţin interesaţi de respectarea deontologiei profesionale. Le recomandăm acestora să se documenteze mai bine pentru a informa corect, iar nu pentru a provoca cu intenţie sau din ignoranţă confuzie în opinia publică.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

http://basilica.ro/stiri/casele-de-ajutor-reciproc-bisericesc-nu-sunt-banci-ale-bisericii_20699.html

Acatistul Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului

Facere a Monahului Gherasim Micraghiannanitul

Troparul :

Luminătorule al dreptei credinţe, sprijinul Bisericii şi învăţătorule, podoaba monahilor, apărătorul cel nebiruit al teologilor, făcătorule de minuni Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1, glasul al 8-lea:

Pe păstorul Tesalonicului, cel prea vrednic

Şi pe luminătorul Bisericii cel prealuminat

Să-l lăudăm în cântări dumnezeieşti;

Căci s-a arătat locaş al luminii celei nepătrunse

Şi dăruieşteluminare şi har îmbelşugat

Tuturor celor ce strigă: bucură-te, Sfinte Părinte Grigorie!

Icosul 1:

Înger în lume, văzător al celor de sus, te-ai arătat Grigorie preafericite şi cu viaţa ta cea dumnezeiască te-ai învrednicit de daruri îngereşti ; pentru aceea, minunându-ne de strălucirea ta, Părinte, strigăm:

Bucură-te, cel prin care lumina dumnezeiască străluceşte,

Bucură-te, cel prin care întunericul a fost alungat,

Bucură-te, pajişte prea bine mirositoare a înţelepciunii,

Bucură-te, părtaş al învăţăturii celei bune, 

Bucură-te, înălţime neajunsă cu privirea a celor înalte,

Bucură-te, adânc neatins al darurilor duhovniceşti,

Bucură-te, că eşti strălucire a Bisericii,

Bucură-te, că te-ai arătat întărire a ortodocşilor,

Bucură-te, al credinţei luminător prea luminat, 

Bucură-te, făclie de nepătruns a harului,

Bucură-te, prin care grăitorii de nebunii vor tăcea,

Bucură-te, prin care grăitorii de Dumnezeu se vor bucura,

Bucură-te, Sfinte Părinte Grigorie!

Condacul al 2-lea:

Ochii sufletului tău, din tinereţe, Părinte, la Hristos Împăratul ridicându-ţi, ţi-ai întors faţa ta de la curţile împărăteşti şi slava celor pământeşti ai părăsit şi cu nevoinţe duhovniceşti urmând pe Domnul, ai auzit: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Toată ştiinţa cea din afară ai dobândit, prea fericite, ca un cunoscător şi prea înţelept, dar te-ai arătat, mai apoi, înfocat iubitor al frumuseţii celei nepieritoarea înţelepciunii lui Dumnezeu, Grigorie înţelepţind cu dumnezeieştile tale cuvinte, pe cei care cu evlavie strigăm către tine:

            Bucură-te, carte a purtărilor celor cuvioase,

Bucură-te, vistierie a luminii celei nematerialnice,

Bucură-te, pom cel mult roditor cu rădăcini de lumină,

Bucură-te, al evlaviei binemirositor laur, 

Bucură-te, floare de amarant răsărită din lucrarea cea tainică,

Bucură-te, finic plin de roadele rodirii celei duhovniceşti,

Bucură-te, că ţi-ai întors faţa de la rătăcirea cea din lume,

Bucură-te, că ai primit harul cel dăruit de Dumnezeu,

Bucură-te, slujitor preafierbinte al lui Hristos,

Bucură-te, cel ce eşti mai presus de ceea ce este stricăcios,

Bucură-te, cel ce ai făcut să vieze puterile sufletului,

Bucură-te, cel ce ai omorât năvălirile patimilor,

Bucură-te, Sfinte Părinte Grigorie!

                                                                 Condacul al 3-lea                  

Te-ai îmbrăcat cu putere sfântă în Athos, luând schima monahicească, şi în slăbiciunea trupului, te-ai supus pe tine la nevoinţe, Grigorie fericite, strigând Celui Ce te întărea pe tine: Aliluia!

Icosul al 3-lea :

Strălucind cu isihia şi cu nevoinţa stăruitoare în toate faptele şi vieţuirea ta, şi prin rugăciunea minţii te-ai unit cu Mântuitorul în taină, umplându-te de lumina dumnezeiască şi luminând pe cei ce strigă către tine:

Bucură-te, candelă a isihiei,

Bucură-te, pildă a înfrânării,

Bucură-te, lucrător al rugăciunii minţii,

Bucură-te, comoară a vieţuirii adevărate,

Bucură-te, vas de mare preţ al suflării Mântuitorului,

Bucură-te, gură de Dumnezeu purtătoare a vorbirii Duhului,

Bucură-te, că ai trecut dincolo de hotarele stricăciunii,

Bucură-te, că vezi slava lui Dumnezeu,

Bucură-te, cel ce vezi lumina cea dumnezeiadcă,

Bucură-te, cel ce vezi pe Dumnezeu şi eşti văzut de Acesta,

Bucură-te, cel ce ai zădărnicit nebuneştile tâlcuiri,

Bucură-te, cel ce ai alungat grozave ameninţări,

Bucură-te, Sfinte Părinte Grigorie!

Condacul al 4-lea :

Trăind în linişte, ca un înger, Părinte, te-ai umplut de dumnezeiască strălucire, şi fiind plin de lumina dumnezeiască, ai ieşit din Athos ca un soare, Grigorie, de Dumnezeu înţelepţitule, încălzindu-i pe cei care strigă : Aliluia !

Icosul al 4-lea :

Cu dumnezeiesc cuvânt, cu puterea înţelepciunii şi cu învăţăturile sfinte, ai respins, cugetătorule de Dumnezeu, învăţătura cea rea a lui Varlaam, minunându-i pe toţi cu harul tău, arătându-te învăţător dumnezeiesc celor ce strigă către tine acestea:

Bucură-te, liră a evlaviei,

Bucură-te, cădere a necredincioşilor,

Bucură-te, mare învăţător al Bisericii,

Bucură-te, cel plin de strălucire dumnezeiască nematerialnică,

Bucură-te, cuvântător preaînţelept al învăţăturilor celor drepte,

Bucură-te, sabie cu două tăişuriîmpotriva tuturor vrăjmaşilor,

Bucură-te, cel ce tai din rădăcină neghinele cugetului,

Bucură-te, grădinar al virtuţilor cereşti,

Bucură-te, cel mult în cuvântul harului,

Bucură-te, cel blând în toate şi fără de răutate,

Bucură-te, cel ce întăreşti sufletele credincioşilor,

Bucură-te, cel ce arzi pricinile patimilor,

Bucură-te, Sfinte Părinte Grigorie !

Condacul al 5-lea :

Cu limba ta grăitoare de cuvinte dumnezeieşti, în Sinod cu adevărat ai înfăţişat dogmele cele sfinte, Grigorie, ca unul ce ai fost de aceeaşi simţire cu Părinţii, împreună cu care strigi : Aliluia !

Icosul al 5-lea :

Ierarh cugetător de Dumnezeu, vistierie a virtuţilor şi tainic trăitor al dumnezeieştilor înălţări, ai fost cu dumnezeiasca alegere postor al Tesalonicului, dumnezeiesc şi înţelept, cuvioase, auzind de la noi acestea:

Bucură-te, gura teologilor,

Bucură-te, tărire a ortodocşilor,

Bucură-te, canon cel preadrept al preoţilor,

Bucură-te, icoană de Dumnezeu făurită a păstorilor,

Bucură-te, trâmbiţă dumnezeiască a învăţăturilor celor sfinte,

Bucură-te, izvor de Dumnezeu izvorât, care izvorăşte apa cea nouă,

Bucură-te, strălucit arhipăstor al Tesalonicului,

Bucură-te, apărător dumnezeiesc al Ortodoxiei,

Bucură-te, slujitor al luminii dumnezeieşti,

Bucură-te, învăţător al vieţii celei neprihănite,

Bucură-te, cel ce curăţeşti întinăciunea sufletului,

Bucură-te, cel ce trezeşti râvna credincioşilor,

Bucură-te, Sfinte Părinte Grigorie !

Condacul al 6-lea :

Propovăduitor al luminii dumnezeieşti, cu cuvinte dumnezeieşti ai devenit, ca unul ce ai fost părtaş al acesteia încă din viaţa aceasta, şi ai întunecat cu strălucirea cuvintelor pe cei care împotriva acesteia au ridicat glasul, pe toţi trezindu-i la adevăr, Grigorie, strigând lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 6-lea :

Strălucind în Sinod, ca un luminat teolog, cu gura înţelepciunii celei de negrăit, ai învăţat că fiinţa lui Dumnezeu este de neîmpărtăşit dar lucrarea lui Dumnezeu se împărtăşeşte celor ce strigă, Părinte:

Bucură-te, mare arătător al celor sfinte,

Bucură-te, dumnezeiescule arătător de Dumnezeu,

Bucură-te, tâlcuitorule al strălucirii celei de sus,

Bucură-te, strălucitule scriitor al îndumnezeirii,

Bucură-te, dumnezeiescule îndrumător al trezviei minţii,

Bucură-te, călăuzitorule al rugăciunii celei dinlăuntru nerătăcite,

Bucură-te, că te-ai umplut de daruri dumnezeieşti,

Bucură-te, că te-ai împărtăşit de luminări dumnezeieşti,

Bucură-te, cel ce ai văzut strălucirea lui Dumnezeu,

Bucură-te, cel ce întuneci patimile înţelepţilor,

Bucură-te, temelie a dogmelor ortodoxe,

Bucură-te, izvor de ape dumnezeieşti,

Bucură-te, Sfinte Părinte Grigorie!

Condacul al 7-lea :

Mare între ierarhi cu adevărat te-ai arătat, Grigorie înţelepte, descoperitor al celor dumnezeieşti, ca unul ce ai dus viaţa ca a Apostolilor şi te-ai împodobit cu minunatele lor înfăptuiri, Cuvioase, şi pe toţi ai chemat să cânte: Aliluia !

Icosul al 7-lea :

Nectar dumnezeiesc nematerialnic şi mană hrănitoarea de suflet şi miere din piatra izvorâtă, cum a spus David Împăratul, sânt întocmirile cuvintelor tale, Grigorie prealuminate, bucurându-I pe cei ce strigă unele ca acestea:

Bucură-te, limbă preadulce,

Bucură-te, vedere dumnezeiască,

Bucură-te, următor al Mântuitorului şi cel de un chip cu El,

Bucură-te, râvnitor al Părinţilor şi cu ei împreună sălăşluitor,

Bucură-te, cerească boare care împrospătezi sufletele,

Bucură-te, duhovnicească rouă care ne răcoreşti pe noi,

Bucură-te, mireasmă sfântă a vieţuirii celei curate,

Bucură-te, hrană desăvârşită a ospăţului duhovnicesc,

Bucură-te, vas al nectarului celui nemuritor,

Bucură-te, mustrător al mincinoaselor învăţături,

Bucură-te, far dumnezeiesc al celor înţelepţi,

Bucură-te, călăuză a popoarelor ortodoxe,

Bucură-te, Sfinte Părinte Grigorie !

Condacul al 8-lea :

Har străin s-a dat, îmbelşugat în revărsare, buzelor tale, arătătorule de Dumnezeu, din tine un râu mare ca din rai izvorând, Grigorie, care udă Biserica toată, strigînd Domnului : Aliluia!

Icosul al 8-lea :

Muntele Athosului, Părinte, împreună cu Tesalonicul, vestesc strălucitele tale lupte, şi toată Biserica credincioşilor te cinsteşte ca pe un dumnezeiesc arătător al înţelesului luminii celei mai presus de minte,prin care luminezi pe cei ce strigă:

Bucură-te, gura cea purtătoare de lumină,

Bucură-te, vasul cel de mir purtător,

Bucură-te, organ al strălucirii celor trei sori,

Bucură-te, ţarină desăvârşită a isihiei,

Bucură-te, casă de Dumnezeu luminată a lucrării celei dumnezeieşti,

Bucură-te, bogăţie de neînchipuit a vieţii în duh,

Bucură-te, că ai primit daruri dumnezeieşti,

Bucură-te, că ai răsturnat vorbăria deşartă a lui Varlaam,

Bucură-te, cel prin care Athosul este cinstit,

Bucură-te, faimă strălucită a Tesalonicului,

Bucură-te, putere neclintită a Ortodoxiei,

Bucură-te, Sfinte Părinte Grigorie !

Condacul al 9-lea :

Râuri din pântecele tale curg, prin tainică revărsare din cer, cum a spus Mântuitorul, Părinte cuvioase Grigorie, adăpând inimile însetate cu apa vieţii, strigând lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 9-lea :

Cu uşurinţă, Părinte, ai îndurat feluritele încercări, pentru Mărturisirea cea bună, şi precum aurul în foc încercat fiind tuturor ai strălucit, urcând spre cele mai bune pe cei care cu evlavie îţi stigă ţie acestea:

            Bucură-te, piatră a curajului,

            Bucură-te, stâncă a răbdării,

            Bucură-te, cel ce nu te înfricoşezi de a ispitelor năvală,

            Bucură-te, cel care ai stins focul patimilor,

            Bucură-te, zid de neclintit al Bisericii lui Hristos,

            Bucură-te, făclie mult luminoasă a poporului binecredincios,

            Bucură-te, că ai îndurat necazurile cu bucurie,

            Bucură-te, că Domnului te-ai înfăţişat cu slavă,

            Bucură-te, propovăduitor al tainelor lui Dumnezeu,

            Bucură-te, cel ce dai credincioşilor cele mântuitoare,

            Bucură-te, al sufletelor iconom dumnezeiesc,

            Bucură-te, prieten preaîndumnezeit al lui Hristos,

            Bucură-te, Sfinte Părinte Grigorie !

Condacul al 10-lea :

Cu cuvintele gurii tale, credinţa ortodoxă se propovăduieşte în Duhul cel Dumnezeiesc ; căci dumnezeieştilor Părinţi de altădată împreună-vieţuitor

Si împreună-simţitor făcându-te, graiurile lor laolaltă le-ai pus, Cuvioase, strigând : Aliluia !

Icosul al 10-lea :

Cu razele luminii celei necreate hrănindu-te, a celei ce a strălucit pe Tabor, slava şi frumuseţea şi strălucirea acesteia le descrii cu sfinţenie, şi-i trezeşti, Sfinte, spre împărtăşirea de ea pe cei ce strigă acestea:

            Bucură-te, al luminii celei necreate tainic cunoscător,

            Bucură-te, al patimilor ucigătoare de suflet izbăvitor,

            Bucură-te, al slavei celei viitoare pregustare,

            Bucură-te, al sufletelor celor întristate mângâiere,

            Bucură-te, că ai arătat nebună înţelepciunea lui Varlaam,

            Bucură-te, că ai făcut cunoscută bucuria Duhului,

            Bucură-te, podoabă dumnezeiască a Arhiereilor,

            Bucură-te, vistierie luminoasă a teologiei,

            Bucură-te, oglindă a luminii celei nemateriale,

            Bucură-te, seceră a învăţăturilor celor străine,

            Bucură-te, bucurie a ortodocşilor şi cinste,

            Bucură-te, cel ce faci să se plece fruntea duşmanilor,

            Bucură-te, Sfinte Părinte Grigorie !

Condacul al 11-lea :

Cu înaltă cugetare şi cu înţelepciune dumnezeiască ai propovăduit măreţiile lui Dumnezeu, şi faci să crească darurile roadelor celor dumnezeieşti ale Duhului, Sfinte Grigorie, celor curaţi cu duhul, de care se împărtăşesc cei ce strigă : Aliluia !

Icosul al 11-lea :

Luminătoare cu razele virtuţilor s-a arătat viaţa ta, Grigorie grăitorule de Dumnezeu, şi plină de lumină cu adevărat învăţătura ta, fericite ; căci lui Dumnezeu îi duci cu învăţăturile tale pe toţi cei care strigă unele ca acestea:

            Bucură-te, izvor al învăţăturii,

Bucură-te, temelie a Ortodoxiei,

Bucură-te, pildă de vieţuire sfântă,

Bucură-te, diadema Bisericii celei sfinte,

Bucură-te, minunat tâlcuitor al vieţii de curăţenie,

Bucură-te, grăitor sfânt al cuvântului harului,

Bucură-te,  cel care curăţeşti toată întinăciunea sufletelor,

Bucură-te, că îndrepţi pe a mântuirii cale,

Bucură-te, făclie a strălucirii celor nemateriale,

Bucură-te, luminător al cunoştinţelor celor de sus,

Bucură-te, prin care Biserica dănţuieşte,

Bucură-te, prin care credincioşii dumnezeieşte se bucură,

Bucură-te, Sfinte Părinte Grigorie !

Condacul al 12-lea :

Har dumnezeiesc cere, şi mântuirea sufletelor, Grigorie, înţelepte Ierarhe, pentru cei ce vin la tine cu evlavie şi cinstesc luptele tale cele strălucite ; căci ca un slujitor lumină străluceşti celor ce strigă : Aliluia !

Icosul al 12-lea :

Cântând suferinţele tale şi dumnezeieştile lupte, pe care le-ai săvârşit pentru Biserică, ceata binecredincioşilor totdeauna te laudă pe tine, Sfinte Grigorie, şi cu gură mulţumitoare, strigă către tine neîncetat unele ca acestea:

Bucură-te, tărie a Bisericii,

Bucură-te, neîncetat vorbitor al credinţei,

Bucură-te, cel care ai ruşinat pe vorbăreţul Achindin,

Bucură-te, cel care ai arătat puterea cea dăruită de Dumnezeu,

Bucură-te, cel care împreună cu Apostolii sălăşluieşti, ca unul ce le-ai urmat în toate,

Bucură-te, părtaş al răsăritului izvorât de Dumnezeu,

Bucură-te, luceafăr strălucitor al Tesalonicului,

Bucură-te, dulceaţă a sufletului meu,

Bucură-te, luptător dumnezeiesc al Ortodoxiei,

Bucură-te, strălucire a bisericii tale celei cinstite,

Bucură-te, dulce strălucire  a poporului tău credincios,

Bucură-te, Sfinte Părinte Grigorie !

Condacul al 13-lea :

O, Dumnezeiescule Părinte, cunoscător al tainelor celor negrăite, Sfinte Grigorie, culme a Părinţilor, primeşte glasurile poporului tău, şi dăruieşte acoperământul tău tuturor ; căci cu dreaptă credinţă alergăm şi Sfintei Treimi strigăm : Aliluia ! ( de trei ori)

Apoi iarăşi Icosul 1 :Înger în lume…şi Condacul 1 : Pe păstorul Tesalonicului… şi se face otpustul.

Rugăciune către Sfântul Grigorie Palama

            Oglindă a lui Dumnezeu te-ai făcut, Sfinte Părinte Grigorie, că pe cel după chipul Lui neîntinat l-ai păzit, şi mintea punându-ţi bărbăteşte stăpân asupra patimilor trupeşti, ai luat chipul cel după asemănare şi te-ai făcut casă preastrălucităa Sfintei Treimi. Fericită viaţă ai petrecut în lume, şi acum te veseleşti împreună cu mulţimile celor fericiţi, şi pe pământul celor blânzi ca un blând locuieşti, îmbogăţindu-te de la Dumnezeu cu darul minunilor, pe care le dăruieşti celor ce te cinstesc pe tine. Pentru aceasta, roagă-te lui Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

                                           ( 10 martie 1996, Duminica a doua a Sfântului şi

                                           Marelui Post, a Sfântului Grigorie Palama )

                                                                                            Traducere : Preot Constantin Coman

Sa taiem patimile degraba pana nu ne obisnuim cu ele. Ava Dorotei

Din Cuvantul 11 al Sf. Dorotei

        Fratilor, luati aminte cum sunt lucrurile si va paziti sa nu va trandaviti, ca o mica lene la inceput, in cele din urma, ne duce la mare primejdie.

        Deunazi, am mers la un frate sa-l vad si l-am gasit bolnav. Intrebandu-l ce are, mi-a spus ca l-au prins frigurile spate zile si au trecut patruzeci de zile si tot nu poate sa-si vina in fire. Vedeti, fratilor, la cata ticalosie ne aduce lenea si nepaza? Din inceput nu baga cineva de seama un lucru mic si i se intampla din aceasta o mica neputinta, dar fiind din fire neputincios si slab, multa vreme nu poate sa se indrepte. Numai sapte zile l-au prins frigurile pe acel ticalos frate, si iata, in atatea zile nu poate sa-si vada sanatatea.

        Asa este si boala sufleteasca. Pacatuieste cineva un pacat mic si multa vreme patimeste ticalosindu-se si nu se poate izbavi de dansul altfel decat numai prin ajutorul doctorului, si prin doctorii. Si macar ca la boala trupeasca gasim multe pricini, sau ca doctoriile fiind vechi nu folosesc, sau ca doctorul este neinvatat si din nestiinta da alta doctorie in locul alteia, sau ca bolnavul nu pazeste ceea ce i-a poruncit doctorul. Dar la suflet nu este asa. Ca nu putem zice ca doctorul este neinvatat, nici ca n-a dat doctoriile ce se cuvin. Caci Hristos este doctorul sufletelor noastre care stie toate si la fiecare patima da doctoria cea folositoare si tamaduitoare. Adica la trufie - poruncile smereniei; la neinfranare - ale postirii; la iubirea de argint, ale milosteniei. Si in scurt, la fiecare patima are poruncile cele cuviincioase oranduite spre tamaduire, caci este doctor iscusit, iar doctoriile ii sunt folositoare, ca sunt totdeauna noi si proaspete si niciodata nu se invechesc, ci cu cat se intrebuinteaza, cu atat se innoiesc. Astfel nu este nimic care sa poata opri tamaduirea sufletului, decat numai nepaza noastra.

        Deci, fratilor, sa ne sarguim pana avem vreme, sa nu ne lenevim a face bine, ca sa aflam ajutor in vremea ispitei; sa nu cheltuim viata noastra in zadar. Din atatea cate auzim, ma mir ca nu ne ingrijim, ci toate le defaimam. Iata, vedem cum unii dintre noi se rapesc din aceasta viata si cum nu ne punem silinta sa ne indreptam, stiind prea bine ca putin cate putin ne apropiem si noi de moarte? Iata, de cand vorbim, au trecut doua sau trei ceasuri, care s-au scazut din viata noastra si ne-am apropiat de moarte. Apoi, cum nu ne infricosam, ci pierdem in zadar vremea? Cum nu ne aducem aminte de cuvantul batranului acela ce a zis: ca de va pierde cineva aur sau argint, poate iarasi sa-l puna la loc, iar vremea de o va pierde, in zadar, nu o mai poate castiga. Cu adevarat va veni vremea sa cautam un ceas al vremii acesteia si sa nu-l gasim. Oare cati doresc sa asculte cuvantul lui Dumnezeu si nu se invrednicesc? Iar noi auzind atatea invataturi, nu le bagam in seama ca sa ne sarguim. Dumnezeu stie cat ma mir de nesimtirea sufletelor noastre: ca putand sa ne mantuim, noi nu voim. Putem sa ne taiem patimile noastre cat sunt mici si nu ne silim, ci le lasam de se intemeiaza si se intaresc asupra noastra, poate pentru ca sa ne ostenim pe urma foarte mult si sa nu putem sa le taiem! Ca precum v-am zis de multe ori, alta este a dezradacina o buruiana mica, care lesne se smulge si alta este a dezradacina un copac mare intemeiat.
        Oarecand, un batran din cei mari a iesit cu ucenicii sai la un loc unde erau multi chiparosi si mici si mari si zice unuia dintre ucenicii sai: "Scoate din radacina acest chiparos mic!". Si indata acel frate, numai cu o mana apucandu-l, l-a scos cu multa lesnire. Si iarasi i-a aratat batranul alt chiparos mai mare decat cel dintai si-i zice lui: "Scoate-l si pe acesta". Si apucandu-l cu amandoua mainile si clatinandu-l l-a tras cu putere si de abia l-a scos. Apoi i-a aratat alt chiparos mare, poruncindu-i ca sa-l scoata si pe acela. Si mult clatinandu-se si ostenindu-se, n-a putut sa-l dezradacineze. Vazand batranul ca singur nu poate, a poruncit si altui frate sa-i ajute si asa amandoi, cu mare osteneala l-au dezradacinat. Atunci le-a zis batranul: Vedeti? asa sunt si patimile, fratilor! Cat sunt mici, cu lesnire putem sa le taiem, de vom vrea, iar de ne vom lenevi nebagandu-le in seama ca sunt mici, se intaresc, si de abia cu multa osteneala vom putea a le taia. Iar de se vor intari cu totul si ne vor cuprinde, atunci singuri nu le mai putem dezradacina, oricat de mult ne-am osteni, daca nu vom avea, dupa Dumnezeu, pe cineva din sfinti ca sa ne ajute.

        Vedeti cata putere au cuvintele sfintilor batrani? David asemenea ne invata zicand: Fiica Vavilonului cea ticaloasa, fericit este cel ce va intoarce tie rasplatirea care ne-ai rasplatit, fericit este cel ce va zdrobi pruncii tai de piatra. Sa cercam aceste graiuri cu luare aminte. Vavilon inseamna tulburare, caci asa se talmaceste, de la Vavel ce este Sihem. Iar fiica Vavilonului este vrajmasia: ca sufletul intai se tulbura, apoi naste pacatul. O numeste ticaloasa, pentru ca rautatea, precum v-am zis si alta data nu are nici o fiinta din fire, nici stare, ci prin lenea noastra se face de acolo de unde n-a fost si iar prin silinta noastra se strica si piere. Deci zice fericitul David ca si cum ar vorbi cu rautatea: Fericit este cel ce iti va rasplati tie rasplatirea ce ne-ai dat-o. Sa vedem dar ce am dat si ce am luat si ce vrem sa rasplatim. Ne-am dat voia noastra si am luat pacatul. Drept aceea cuvantul fericeste pe aceia care ii va rasplati ei, adica pe cei care isi zdrobesc voia lor si intorc pacatul inapoi, parasindu-l. Apoi, mai zice: fericit este cel ce va prinde pruncii tai si-i va zdrobi de piatra. Adica fericit este acel care nu primeste dintru inceput nicidecum gandurile cele rele, cand inca sunt mici ca niste copii, ca sa nu creasca intr-insul si sa savarseasca rautate, ci degraba cat sunt mici, pentru a nu creste si a ajunge in varsta, ii prinde si ii izbeste de piatra, care este Hristos, adica ii prapadeste, nazuind catre Hristos.
        Vedeti cum si Scriptura si batranii se unesc la cuvant si fericesc pe cei ce se nevoiesc a taia patimile care sunt crude, inainte de a cerca durerea si amaraciunea lor.
        Drept aceea, sa ne silim, fratilor, ca sa castigam mila. Parintii au zis ca trebuie sa-si curateasca cineva stiinta in tot ceasul, cercetandu-se seara cum a petrecut ziua, iar dimineata cum a petrecut noaptea si sa arate pocainta catre Dumnezeu, pentru tot ca a gresit. Iar noi, cei ce suntem mai mult gresiti, se cuvine a nu astepta pana seara, ci sa ne cercetam si la al saselea ceas din zi, cum am petrecut si ce am gresit si sa ne iscodim pre noi, nu cumva am zis vreun cuvant spre sminteala vecinului nostru? Oare nu am vazut pe fratele meu facand ceva si l-am osandit, sau m-am scarbit de el, sau l-am grait de rau? Oare n-am cerut ceva de la chelar si nedandu-mi l-am ocarat sau am cartit? Oare cu cumva, nefiind bucatele bune, am grait cuvant spre infruntarea fratelui si m-am intristat? Sau mi s-a parut ca nu au fost bucatele bune si am cartit in gandul meu? Ca si cu cugetul de va tanji cineva este pacat. Si iar sa zic: oare nu cumva mi-a grait canonarhul sau alt frate si nu l-am suferit, ci m-am impotrivit. Asa avem datoria sa ne cercetam pe noi insine in fiecare zi cum am petrecut. De asemenea sa se cerceteze cineva pe sine cum a petrecut si noaptea, adica, de s-a sculat cu bucurie la slujba, sau de s-a ingreuiat asupra celui ce l-a desteptat, sau a tanjit. Ca trebuie sa se stie ca cel ce il desteapta la slujba mult ii foloseste si se face pricinuitor de mari bunatati, caci il desteapta ca sa graiasca cu Dumnezeu si sa se roage pentru pacatele sale si sa se lumineze. Drept aceea, mare datorie are cineva sa multumeasca unuia ca acestuia. In adevar, se cade sa-l socoteasca mare voitor de bine, ca printr-insul isi castiga mantuirea sa. Sa va spun pentru aceasta un lucru minunat ce am auzit de la un staret mare, care era inainte vazator. Stand in biserica el, indata ce incepeau fratii sa cante, vedea iesind din altar un oarecare imbracat cu haine luminoase, tinand in maini un vas cu mir si un miruitor cu care miruia pe toti fratii de-a randul. Ba miruia si stranile celor ce lipseau, ale unora numai, iar nu ale tuturor. Tot asa si la otpust il vedea ca iesea si facea asemenea. Deci, intr-una din zile cazand batranul la picioarele lui, l-a rugat sa-i arate ceea ce facea si cine este. Si ii zise lui: Eu sunt ingerul Domnului si mi s-a poruncit sa insemnez cu aceasta pecete pe cei ce vin la biserica de la inceputul slujbei si stau pana la sfarsit, carora li se da darul Sfantului Duh pentru silinta si cugetul lor bun. Batranul adaose: dar pentru ce miruiesti si stranile unora din cei ce lipsesc? Ingerul ii zise: Si fratii care sunt sarguitori si cu cuget bun, dar pentru vreo neputinta sau pentru vreo slujba sau ascultare n-au venit la biserica, cu blagoslovenia parintilor, desi lipsesc, si ei se invrednicesc de aceasta pecete, pentru ca, cu cugetul se afla impreuna cu cei ce canta in biserica. Iar pe cei ce puteau sa fie de fata si din lenea lor s-au indaratnicit, mi s-a poruncit sa nu-i insemnez, pentru ca ei singuri se lipsesc pe sinesi de acest dar.

        Pricepeti, dar, fratilor, de cate bunatati ne este pricinuitor fratele cel ce ne desteapta la slujba bisericii. Deci sa ne sarguim ca sa nu ne pagubim de pecetea ingerului. Iar de se va intampla sa se leneveasca cineva si altul il va indemna, nu trebuie sa se manie, ci mai degraba sa-i multumeasca celui ce ii aduce aminte.

        Cand eram la obste, egumenul, cu sfatul batranilor, m-a oranduit pentru primirea strainilor, si eram atunci de curand sculat dintr-o boala grea. Deci veneau strainii si privegeam cu ei, si veneau si cei cu camilele si le slujeam si lor. De multe ori, cand mergeam si eu sa ma odihnesc, se intampla iarasi vreo trebuinta si ma sculam si asa sosea ceasul slujbei bisericesti. Dar abia de adormeam putintel si iata ca venea canonarhul de ma destepta. Eu, fiind obosit de multa osteneala si de boala zapacit, ii raspundeam cu buimaceala somnului: Bine, frate, nu-ti voi uita dragostea! Dumnezeu sa-ti plateasca osteneala, de vreme ce poruncesti, viu. Dar, dupa ce se ducea, iarasi ma fura somnul si mult ma scarbeam ca zaboveam sa merg la biserica. Vazand ca acel frate nu putea sa ma destepte, m-am rugat de alti doi frati, ca unul sa ma destepte, m-am rugat de alti doi frati, ca unul sa ma destepte, iar altul sa nu ma lase sa adorm iarasi. Si, credeti-ma fratilor, ca in multa cinste ii aveam pe acesti frati, ca pe niste pricinuitori ai mantuirii mele. Asa trebuie sa va aratati si voi spre cei ce va desteapta la slujba bisericii, sau va indeamna la orice alt lucru bun.
        Dar, sa venim iarasi la cuvantul ce vi-l graiam ca sa va cercetati cum ati trecut ziua si noaptea. Daca ati stat la biserica cu luare aminte si cu gandul la rugaciune, sau vi s-au robit cugetele voastre de rele; daca ati ascultat citirile cu intelegere, sau lasand slujba ati iesit afara din biserica si v-ati netrebnicit in zadar. Asa, daca se va cerceta cineva pe sine in toate zilele si daca se va sargui sa se intoarca spre pocainta din cele ce a gresit si se va sili sa se indrepte, incepe a-si imputina rautatea, de la noua la opt. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, sporind spre bine putin cate putin, nu lasa patimile sa se inradacineze; ca de nu se va sili cineva in acest chip, sa stapaneasca o patima inainte de a se inradacina, ajunge la marea primejdie a obisnuintei celei rele, incat (precum v-am zis) de va vrea sa se pocaiasca nu mai poate singur sa biruiasca patima, de nu va avea ajutor pe cineva dintre sfinti. Sa va povestesc despre un oarecare frate, care se obisnuise cu o patima, ca sa auziti lucru foarte vrednic de plangere si sa va mirati.

        Cand eram in obste, nu stiu cum se indemna unul dintre frati ca venea la mine, si-si marturisea gandurile. Si asa mi-a poruncit si egumenul, cu sfatul tuturor batranilor, sa am aceasta grija.

        Deci, intr-una din zile, vine fratele si-mi zice: iarta-ma si te roaga pentru mine parinte, ca fur deale mancarii. Eu l-am intrebat daca pentru foame face aceasta, iar el mi-a raspuns: "Asa este, nu ma satur la masa cu fratii, dar nu indraznesc sa mai cer". Si i-am zis: "Dar pentru ce nu mergi sa-i spui egumenului?", iar el raspunse: "Mi-e rusine"! "Dar vrei sa-i zic eu?" l-am intrebat, iar el mi-a raspuns: "Cum vei gasi de cuviinta". Deci, am mers si am spus egumenului, care mi-a zis: "Fa dragoste, si-l indrepteaza cum stii". Si asa, luandu-l, am mers la chelar si i-am zis cu el de fata: "Fa dragoste, si in orice ceas va veni acest frate sa-ti ceara ceva, sa-i dai neoprit din toate". Chelarul ascultand porunca, a zis: "Sa fie blagoslovit". Dar n-au trecut multe zile si iarasi a venit acel frate la mine, zicandu-mi: "Iarta-ma parinte, ca iar am inceput sa fur". Eu, ii zic: "Dar pentru ce? Oare nu-ti da chelarul tot ce vrei?". Si iar imi zise: "Iarta-ma parinte, cu adevarat imi da tot ce cer, dar eu ma rusinez de el". "Dar de mine, ii zisei, iti este rusine?", si-mi raspunse: "Nu!" Deci i-am zis: "Orice vei vrea de acum inainte, vino si ia de la mine si sa nu mai furi". Asa a inceput a veni la mine si lua orice vrea, ca aveam de toate. Insa peste putine zile iarasi a inceput sa fure si iar venind scarbit mi-a zis: "Iarta-ma parinte, ca iar fur". "Dar pentru ce frate, i-am zis? oare nu-ti dau orice voiesti? sau te rusinezi si de mine?" "Ba nu", imi zise. "Dar apoi, pentru ce furi?" Si-mi raspunse: "Iarta-ma stapane, ca nu stiu nici eu pentru ce, dacat numai asa, din raul obicei fur". Indraznind a-l cerceta mai cu deamanuntul il intrebai, zicand: "Frate, spune macar adevarul, ce faci cu cele ce le furi?" El mi-a zis: le dau catarilor. Si stiti ce fura? bob, finice, smochine, ceapa, si alte asemenea legume pe care dupa ce le fura, le ascundea, fie sub asternut, fie in alt loc. Si neavand ce face cu ele, dupa ce vedea ca se vestejesc si se strica, le arunca, sau mergea de le da catarilor.
        Vedeti, ce este obiceiul cel rau? Vedeti, ce ticalosie? Stia ca face lucru rau, cunostea ca greseste, se mahnea si plangea, dar vrand nevrand, era impins spre aceasta patima a furtisagului, din obiceiul cel rau, pe care il deprinsese intaiasi data din lene si nu se silise sa-l lepede de la inceput. Bine zicea avva Nisteron: "Daca, cineva va fi vreodata biruit de vreo patima, se face de aici inainte rob al acelei patimi". Milostivul Dumnezeu sa ne izbaveasca de naravul cel rau, ca sa nu auzim si noi acel grai al Scripturii: "Ce folos este intru sangele meu, daca ma voi pogora intru stricaciune?".
        Iata, in multe chipuri, v-am aratat cum poate ajunge cineva putin cate putin la obiceiul cel rau. Caci, nu se numeste manios, cel ce se va mania numai o data; nici cel ce va curvi odata, nu se numeste curvar, dupa cum nici cel ce face numai odata milostenie nu se poate numi milostiv. Ci si fapta cea buna ca si cea rea, savarsindu-se adesea, se face in suflet un oarecare obicei, care, de este rau, munceste pe suflet, iar de este bun il odihneste. In ce chip fapta buna odigneste pe suflet, iar rautatea il munceste, v-am spus-o de multe ori, si acum iarasi v-o spun: "Fapta cea buna este din fire sadita in noi si ravna pentru ea nu piere niciodata de la noi. De aceea, cata vreme savarsim cele bune, deprindem obiceiul cel bun si venim la starea fireasca a noastra cea dintai, ca dintru intuneric iarasi la lumina, sau ca din vreo boala, la cea dintai a noastra fireasca sanatate. Pe cand rautatea, nu este din fire, ci straina si savarsind-o ne supunem stricaciunii ei, ca si cum am cadea intr-o boala, neputand lesne a ne intoarce la sanatate, decat numai prin amare lacrimi care pot imblanzi spre noi pe iubitorul de oameni Domnul si Mantuitorul nostru Hristos. Si ca sa pricepeti ceea ce am zis, cum ca alunecand cineva numai o data in pacat, nu este robit de patima lui, iar daca il va indesi si nu va inceta, deprinde narav rau, va spun aceasta pilda: sunt unele legume pricinuitoare de venin, ca de exemplu: varza, lintea si altele asemenea. Mancand cineva din acestea odata sau de doua ori, nu-l strica; iar de va veni de multe ori a le manca, se adauga veninul si-l arunca in friguri sau alta boala, care rau munceste pe ticalosul trup. Asa si cu sufletul: de va indesi cineva pacatul, se obisnuieste deprinderea rea, care robindu-l il tiranizeaza. Sa stiti si aceasta: Se intampla ca este cineva pornit spre patima, si de va cadea numai o data in lucrarea pacatului acelei patimi, indata primejduindu-se se robeste de ea. Precum adeseori se intampla si cu cele trupesti: ca fiind cineva melancolic (fiere neagra), si neputincios din fire sau din oarecare intamplare, chiar si numai odata de va manca o mancare otravitoare, vatamatoare, unuia ca aceluia i se poate inmulti veninul cel negru si sa cada in boala. De aceea, trebuie sa avem multa luare de minte si sa depunem multa silinta ca sa nu cadem in deprinderea vreunui obicei rau. Credeti-ma fratilor, ca de va fi cineva cuprins numai de o patima obisnuita, fie ea cat de mica, aceea singura il poate osandi la munca cea vesnica. Si de ar face cineva zece fapte bune si numai o rautate obisnuita sa aiba, acea una care se face din obiceiul cel rau, biruieste pe cele zece bune. Dupa cum un vultur, de va scapa tot trupul lui din cursa si numai de o unghie va fi prins, din pricina acestei mici particele a trupului lui, nu-i foloseste celalta putere, ci oricand va vrea, merge vanatorul si-l prinde. Asa este si cu sufletul. Numai cu o patima de se va fi obisnuit, ori in ce ceas va vrea diavolul il biruieste, caci prin acea patima, il are in mainile lui.

        De aceea, va zic pururea, nu lasati vreo patima sa se inradacineze in voi, ci va nevoiti, rugandu-va lui Dumnezeu noaptea si ziua, sa nu cadeti in ispita. Chiar de vom fi si biruiti vreodata, ca niste oameni, si vom cadea in vreo greseala, sa ne sarguim a ne pocai indata, sa o parasim si sa plangem inaintea lui Dumnezeu pentru ea, si sa priveghem ca sa nu mai cadem. Iar Dumnezeu, vazand cugetul nostru cel bun, smerenia si pocainta noastra, ne va da mana de ajutor si va face mila si cu noi.

        Ca Lui, I se cuvine slava, cinstea si inchinaciunea, in veci, Amin!