Pe parintele Alexandr Deaghilev din Sankt-Petersburg l-am vazut pentru
prima data in vara anului 2014, la Forumul Internațional „Familiile mari și
viitorul omenirii”. Discursul sau despre „Intalnirile conjugale” deja ma
„contaminase”, dar am reușit sa vorbesc cu parintele abia in cadrul Lecturilor
de Craciun, ediția a XXIII-a, la care el a vorbit despre „Problema divorțului
și metodele de prevenire a acestuia” (...).
- Parinte Alexandr, divorțul lovește mai multe țari. Ați gasit o metoda
pentru a-l preveni?
- Ideea este ca, in programele
noastre, noi nu facem nimic in locul oamenilor. Noi nu suntem decat martori ai
dialogului in cadrul familiei. Noi impartașim cunoștințele noastre cu oamenii,
iar ei obțin acest instrument – dialogul. Daca il vor folosi sau nu – depinde
de ei. Noi ințelegem limitele forțelor noastre. Treaba noastra nu este de a
acționa ca un profesor, ci sa traim prin dialog și sa-l impartașim cu alții.
Depinde de zelul participanților, și nu de noi, cum vor indeplini ei aceste
doua zile de program și cu ce rezultat
vor pleca de aici.
- Cum s-a nascut ideea „Intalnirilor conjugale”?
- De fapt, aceasta mișcare s-a
nascut in Polonia, in 1977. Irena și Jerzy Grzybowscy, in urma cu mai bine de
35 de ani, au incercat sa puna in practica realizarile unui preot catolic,
Gabriel Calvo. Inca din anii 1950, el a inceput sa predice pentru familiile in
situații de criza, confruntandu-se cu faptul ca familiile se destramau, oamenii
cereau preoților ajutor, dar cum sa-i ajute – pentru el nu era clar. Mai tarziu,
și-a dat seama ca acele cursuri erau ineficiente și ca este mai bine sa
organizeze pentru acele familii intalniri in diverse localitați, in care soții
nu atat asculta unele invațaturi, cat ei inșiși, fara martori, pot sa comunice
intre ei despre problemele acumulate. Dar aveau nevoie de ajutor – cineva care
sa le spuna cum sa abordeze subiectele dureroase, fara a se rani reciproc și mai mult. Irena și Jerzy
Grzybowscy au lucrat la aceasta idee in cele mai mici detalii: cum sa se
organizeze astfel de seminarii itinerante, despre ce sa vorbeasca cu soții, ce
subiecte și in ce ordine sa le abordeze. Astazi, centrele create de asociația
lor catolica se gasesc in multe dieceze catolice din Europa și America. Iar
uniunea noastra ortodoxa a luat ființa acum patru ani. In prezent, a fost
inființat un centru eparhial permanent in Sankt Petersburg, iar datorita
„Lecturilor de Craciun” și altor evenimente organizate de departamentele
Patriarhiei Moscovei, la programul nostru au inceput sa vina preoți și multe
familii din alte regiuni, care doresc sa creeze centre similare in eparhiile
lor. Așa ca am inceput sa creștem și sa ne extindem.
Totul era evlavios din afara, dar, in practica, existau șicane fara sfarșit, pretenții. Eu
raspundeam, apoi ma caiam. Nu mai voiam sa merg acasa.
- Și de ce ați ales anume aceasta activitate?
- Nu am ales-o noi, ea ne-a ales.
Nu ne-am gandit la cine știe ce proiecte globale, ci chiar noi inșine am trecut
prin crize și neințelegeri, am cautat diferite cai de ieșire și am gasit
„Intalnirile conjugale”. Acest lucru ne-a ajutat pe noi, ca soț și soție, ca
oamenii obișnuiți. Acum pur și simplu e imposibil sa nu impartașim acest lucru.
N-aș spune ca am trecut printr-o situație extrem de critica, mulțumesc lui
Dumnezeu. Am vazut, nu o data, in practica, cat de departe poate ajunge o criza
in familie. Dar, situația noastra era destul de dureroasa și, din pacate, comuna.
Aparent, totul pare minunat: tata, mama, copilași, casa, totul e bine – iar, in
practica, imi amintesc, eram carcotași la nesfarșit, pretenții, pe care nu le
ințelegeam și care pe mine ma suparau foarte tare. Raspundeam, apoi ma caiam.
Nu voiam sa merg acasa, mai ales ca un preot are mereu cate ceva de facut prin
parohie. Puteam sa stabilesc intalniri la ora 23.00, oricand enoriașii imi
cereau sa-mi vorbeasca, sa se marturiseasca. Așa ca puteam veni cu ușurința
acasa la unu noaptea, cand toata lumea dormea, și apoi sa plec la șapte
dimineața, cand toți ceilalți dormeau. Așa incercam eu sa evit situațiile
dificile, ca atunci cand te apropii de ușa, aștepți, ușa s-a deschis, și
deodata incepe ceva. Dar și aceasta incercare a mea de a ma instraina nu a mers.
Imi spuneam: „Eu nu va fac nimic, ce mai vreți de la mine?” Dar, de fapt,
familia avea nevoie de mine, iar eu nu ințelegeam. O data am stat de vorba –
ne-am certat, am incercat a doua oara sa vorbim – din nou cearta. Și
multitudinea acelor teme pe care incercam sa nu mai discutam, ca sa nu se iște
alt scandal, creștea permanent.
- Cat de cunoscut imi pare ceea ce spuneți! Vi s-a intamplat ceea ce se
intampla in multe familii. Soțul meu și cu mine, de asemenea, de-a lungul
anilor am acumulat resentimente și neințelegeri, iar ca sa stam sa vorbim și sa
le analizam așa și nu am putut. Nu exista nici un psiholog, nici un duhovnic,
ca sa le ințeleaga. Dar la dumneavoastra, conflictele existau și inaintea
hirotonirii?
- Am devenit preot la doi ani
dupa ce ne-am casatorit. Dar, conflictele aparusera, desigur, pana la
hirotonire. Imi amintesc acel sentiment – arderea din sufletul meu, cand tocmai
ne-am casatorit. Cand am plecat de la biserica, sufletul meu se bucura. Dar
apoi lumina a inceput sa se stinga – cu fiecare alta istorie neplacuta, dupa
revendicari și suparari reciproce. N-am știut cum sa ne exprimam sentimentele,
adica, nu ințelegeam de ce era necesar acest lucru. Cand soția mea incerca
sa-mi vorbeasca, incepeam sa ma leg de cuvinte, adica sa le analizez logic:
„Aha, ea acum mi-a spus asta, asta și asta”. De exemplu, spune ea, „Pleaca, nu
vreau sa te vad”. Eu ințelegeam: „Ea vrea sa-mi iau lucrurile și sa plec”. Și
apoi incepeam sa ma gandesc: „Unde sa ma duc acum? Unde sa dorm eu in noaptea
asta?” De fapt, ea voia doar sa-mi spuna prin acele cuvinte ca e foarte
suparata, iar daca imi strangeam lucrurile și plecam intr-adevar, o raneam și
mai mult. In general, atunci cand lumina din sufletul nostru aproape s-a stins,
viața de zi cu zi a devenit rutina, pentru mine a devenit un simptom foarte
alarmant, pentru ca ințelegeam ca ceva nu e in regula. Pe de alta parte și
situația financiara devenea foarte dificila. Ca preot, eram platit foarte puțin
in parohia unde slujeam, și orgoliul meu de barbat era ranit. Soția, viitor
avocat, primea in acel moment mult mai mult decat mine. Nu o acuzam de nimic,
mai degraba ma acuzam pe mine ca nu puteam sa ma realizez, ca barbat. Dar
preotul nu are dreptul sa-și schimbe parohia dupa cum dorește, ca o persoana
obișnuita care, daca este prost platita, iși poate da demisia și sa se angajeze
in alta parte. Preotul se afla sub ascultarea episcopului, și nu poate pleca
pur și simplu, nu poate parasi parohia, chiar daca nu-i convine. Am incercat sa
am o activitate intensa in parohie, dar acest lucru ma instraina și mai mult de
familie, in plus, nimeni nu aprecia eforturile mele. Aceasta situație, plus
conflictele – toate ma apasau foarte mult. Ca un creștin ce sunt, aveam de gand
sa rabd și mai mult, adica imi alungam gandurile despre divorț, daca apareau.
Dar nu se poate spune ca aveam fericire in familie. Acești factori externi și
interni ma apasau. Atunci cand apareau unele conflicte, credeam mereu ca soția
mea voia sa-mi reproșeze faptul ca nu-mi pot intreține familia. Gandurile
despre asta pur și simplu ma epuizau.
- Și cum ați ieșit din aceasta situație?
- Eram invitați de mai mult timp
la „Intalnirile conjugale”, la un centru catolic. Centrul catolic din
Sankt-Petersburg exista inca din 2002. Aceste activitați erau facute și pentru
catolici și pentru ortodocși. Prietenii noștri mersesera acolo și ne chemau și
pe noi, iar noi nicidecum nu puteam ajunge acolo. Cand am mai fost invitați o
data, m-am gandit ca poate soția mea nu va fi de acord. Totuși, i-am transmis:
„Am fost invitați. Tu nu vrei sa mergi?” Iar ea mi-a spus: „Hai, sa mergem! Ce
avem de pierdut!” Nu aveam nici o idee ce insemna acea intalnire, așa ca am
intrebat: „Poate cumparam niște frigarui sau roșii?” Ma gandeam ca e ceva in
genul unei petreceri in afara orașului, un week-end in natura, ma așteptam la
ceva de genul asta. S-a dovedit ceva diferit, mult mai profund și mai serios.
Imi amintesc ca relația noastra, la sfarșitul celor doua zile și jumatate, cat
a ținut sesiunea, s-a schimbat astfel incat lumina dintre noi, care parea sa se
fi stins, brusc, s-a aprins din nou. Imi amintesc ca, dupa incheierea
programului, mergeam impreuna in mașina și sufletul meu se bucura, ca și cum ne
intorceam de la cununie.
- Dar ce anume s-a petrecut in aceste doua zile?
- Am putut sa discutam multe
probleme complexe ale relațiilor noastre, care pareau sa fie tabu, atat de
multe dintre problemele noastre. S-a dovedit, de exemplu, ca soția mea nu era
suparata pe mine din cauza salariului mic, și, chiar daca ei ii era foarte greu
din cauza asta, muncea din greu, și ințelegea totul perfect, ea nu ma judeca.
Ni s-a deschis o perspectiva in viața, ne-a devenit clar ca noi nu doar ca
putem trai impreuna și ne putem tolera, ci putem trai și ne putem crea bucurii
unul altuia. Reacția naturala a fost: de ce noi nu avem asta? De ce nu se țin
și la noi astfel de cursuri? Și, dupa un an, am facut un curs ortodox.
In Sankt-Petersburg, la 50 de mii
de casatorii, exista 20 de mii de divorțuri pe an
- Parinte Alexandr, care e situația divorțurilor in orașul dvs.?
- In Sankt-Petersburg, exista
aproape aceleași cifre, in procente, ca și in Moscova. Aproximativ 20 de mii de
divorțuri la 50 de mii casatorii pe an. Chiar in acest moment, pot spune ca de
la 1 aprilie 2014, pana la 17 ianuarie
2015, in St. Petersburg, s-au desfacut 603 casatorii, facute in biserica. In
medie, la un oraș de cinci milioane de locuitori, pe zi, se desfac doua
casatorii cununate. Exista date neoficiale ca, intr-un an, in medie, divorțeaza
unul sau doi preoți. Dar, Moscova și Sankt-Petersburg nu inseamna toata Rusia.
Viața in marile orașe este foarte diferita de viața din mediul rural. Este
cunoscut faptul ca exista regiuni și cu trei divorțuri din patru casatorii.
- Și ce se intampla in toata Rusia?
- Pentru exemplu, aș lua regiunea
Vladimir: orașe ca Vladimir, Suzdal, Murom – orașe vechi, inima Rusiei
istorice. Mi se parea ca acolo sunt mulți oameni credincioși, care pastreaza
tradiția familiei și modul de viața patriarhal. Dar numarul de divorțuri, in
ultimul an, a crescut considerabil: se desfac chiar doua casatorii din trei. In
Ekaterinburg și in regiunea Sverdlovsk – capitala regiunii Urali – mai mult de
jumatate din casatorii se desfac.
- Aceasta statistica este din Rusia. Exista date referitoare la țarile
CSI?
- Președintele secțiunii noastre
a fost un preot din Belarus, așa ca am gasit informații despre Republica
Belarus, unde se desface, de asemenea, fiecare a doua casatorie [3]. Aceste
cifre sunt infricoșatoare atunci cand te gandești ca, in spatele fiecarei cifre
din aceste statistici se afla o tragedie umana a doi oameni, familii
destramate, copii abandonați, durere și lacrimi.
- Care este motivul? De ce desfac casatoriile celor care odinioara s-au
iubit unul pe altul, care au fost suflete unii pe alții și au visat sa traiasca
impreuna? Eu inca nu ințeleg de ce s-a destramat familia noastra..
- Principalele cauze, așa cum se
arata din practica mea de comunicare cu oamenii, sunt: motivele necoapte inca
pentru o casatorie, așteptari neimplinite, diferența dintre educație și
obiceiuri, diferența de temperament și de reacție, atitudinea fața de munca,
bani, saracie, credite; diferența religioasa și diferența in ceea ce privește
scopurile in viața, relațiile cu parinții și rudele, sanatatea și defectele
fizice, problemele in relațiile sexuale, obiceiurile proaste, dependențe
vicioase, apariția copiilor, neacceptarea sentimentelor, incapacitatea de a
construi un dialog, adulterul.
Printre cauzele crizelor conjugale, eu subliniez ca fiind principale
„neacceptarea sentimentelor” și „incapacitatea de a construi un dialog”.
- De ce ați menționat adulterul la urma?
- Deoarece divorțurile, de cele
mai multe ori, sunt rezultatul motivelor de mai sus, rezultatul crizei
relațiilor care a inceput mai devreme in familie. Printre aceste motive, am
evidențiat „respingerea sentimentelor” și „incapacitatea de a construi un
dialog”, pentru ca acceptarea sentimentelor și dialogul reprezinta singurul mod
corect de a depași tot ceea ce am spus mai sus.
- Am facut in viața mea o mulțime de lucruri, neințelegand ca trebuie
sa ma ocup de sentimente sau de construirea unui dialog. M-am gandit ca trebuie
doar sa rabd, sa ma rog, sa ma marturisesc, sa ma impartașesc și asta e de
ajuns. Și astfel, in loc sa stau cu familia la sfarșit de saptamana, petreceam
o jumatate de zi la biserica...
- Ei bine, nu sunteți singura. In
primul rand, experiența arata ca pana și la cei mai credincioși casatoriile se pot desface. In al doilea
rand, Dumnezeu L-a creat pe om, și L-a inzestrat cu necesitați firești, fizice
și mentale. Nevoile trupului le știm mai bine. Avem nevoie de aer, apa,
mancare, caldura etc. Dar despre nevoile sufletului cunoaștem mai puțin. Exista
clasificari diverse ale acestor necesitați. De exemplu, una dintre cele mai
faimoase este piramida necesitaților a lui Abraham Maslow. Dar sa folosim o
clasificare simpla pentru relațiile conjugale – pur și simplu o lista, fara a
face o ierarhie, ce e primar și ce e secundar. Un om are nevoie sa fie ocrotit,
sa iubeasca și sa fie iubit, sa fie acceptat, recunoscut, respectat, aprobat
(feedback), de autonomie (libertate), de apartenența (de exemplu, la un grup de
oameni), are nevoia de realizari, de sens (inclusiv de o ințelegere mai
profunda, nevoia unei relații cu Dumnezeu). Satisfacerea oricarei din aceste
nevoi creeaza sentimente placute, iar nesatisfacerea lor – sentimente
neplacute. O persoana nu poate tolera sentimente neplacute pe termen nelimitat.
Mai devreme sau mai tarziu, el sau va exploda, iși va ieși din fire, se va
comporta necorespunzator sau iși va satisface nevoia intr-un alt mod, uneori
pacatos – printr-un surogat ... sau pur și simplu va muri.
Cine a spus ca soțul și soția ar trebui sa-și cauzeze unul altuia
suferința?
- Deci, prin nesatisfacerea
trebuințelor celui de langa noi, ignorandu-i sentimentele, il impingem spre
pacat sau spre moarte?
- Da, cu alte cuvinte nu-l iubim.
Uneori trebuie sa ne sacrificam dorința noastra pentru a satisface nevoile
celuilalt, pentru mantuirea sufletelor, de dragul de a ajuta aproapele, de
dragul luptei impotriva pacatului și sa fim pregatiți sa trecem prin sentimente
neplacute. Dar Taina casatoriei a fost stabilita de Dumnezeu in Rai și ea nu
este un pacat. Fara a necazuri nu se poate, dar cine a spus ca anume soțul și
soția ar trebui sa-și cauzeze unul altuia suferința? Sentimentele se nasc in
sufletul nostru impotriva voinței și rațiunii noastre. Ele sunt dovada despre
satisfacerea sau refuzul unora dintre nevoile noastre. Exista cai pacatoase de
exprimare a sentimentelor, dar și ganduri, dorințe, decizii, cuvinte și acțiuni
[pacatoase]. Anumite sentimente pot provoca o cadere in pacat. Dar insuși
faptul ca o persoana simte ceva, are sentimente, nu este pacat. Și nu poate fi
condamnat pentru asta.
- Ați evidențiat problema dialogului. De ce?
- Dialogul este o conversație
onesta și deschisa intre doi oameni, cu condiția ca ei sa se iubeasca unul pe
celalalt și sa aiba incredere unul in celalalt, sa aiba o conștiința – sa-L
aiba pe Dumnezeu – și sa respecte regulile unui dialog. Daca cel puțin una
dintre aceste reguli este incalcata nu exista nici un dialog.
- Care sunt aceste reguli?
- Regulile sunt simple: asculta
inainte de a vorbi; fa schimb de opinii, nu te certa; ințelege, nu judeca; și,
in primul rand, iarta. Ințelegerea profunda a sentimentelor, nevoilor și
construirea corecta a unui dialog corect ar trebui sa devina norma pentru soți.
Dar acest lucru ar trebui sa fie invațat. Și, daca ținem minte ca sentimentele
nu inseamna pacat, ajungem sa le ințelegem, nu sa le evaluam, sa le impartașim,
fara teama de a fi acuzat de ceva rau, chiar daca aceste sentimente sunt
neplacute. Atunci cand la mine, ca preot, vin cupluri casatorite in criza,
incerc sa-i ascult pe amandoi, fara sa țin parte cuiva, incerc sa identific și
sa le numesc sentimentele, chiar daca nu este ușor, și apoi le explic oamenilor
ca ei sunt diferiți, ceea ce este foarte normal sa ai puncte de vedere diferite
despre una și aceeași situație sau sa reacționezi in mod diferit la ea. Apoi
arat greșeala comuna atunci cand oamenii se așteapta sa-l „supuna” pe celalalt,
sa-l faca sa aiba același punct de vedere și este foarte dezamagit daca nu
funcționeaza. De asemenea, incerc sa le explic oamenilor sentimentele lor, sa
le formulez ce nevoi emoționale le-au fost incalcate. Și numai dupa aceasta le
propun sa vorbeasca unul cu altul despre cum sa traiasca mai departe impreuna.
Aceasta tehnica poate fi descrisa ca una de „prim ajutor”. Ca preot, trebuie sa
fac asta in mod regulat. Cu toate acestea, nu este de ajuns – e nevoie de o
munca sistematica cu fiecare familie in parte, ca ințelegerea profunda a
sentimentelor, nevoilor și construirea unui dialog corect sa devina norma.
Acest lucru ar trebui sa invețe oamenii.
- Și unde sa invețe?
- Dupa ce soția mea și cu mine,
pentru prima data am luat parte in programul catolic, am scris un raport, prin
care am cerut binecuvantare pentru organizarea unor astfel de activitați in
eparhia noastra pentru ortodocși. Un an am petrecut pentru a cunoaște familia
Grzybowscy, pentru a studia tehnicile lor, și, la 24 septembrie 2010, la
Sankt-Petersburg, cu binecuvantarea Mitropolitului Vladimir (Kotlearov), a fost
inființat Centrul Eparhial Ortodox „Intalniri conjugale”, care are in aplicare
doua programe principale – „Dialog in familie” și „Fericire pentru veșnicie”.
Actualul mitropolit al Sankt-Petersburgului și Ladoga, Varsanufie, de asemenea,
binecuvanteaza și aproba acțiunile noastre.
- Care sunt principalele obiective ale activitații dumneavoastra?
- „Intalnirile conjugale”
reprezinta o mișcare internaționala inter-bisericeasca, care are ca scop sa
ajute soții, indiferent de naționalitate și apartenența religioasa sa-și
aprofundeze relația, ca soțul și soția sa ajunga sa se cunoasca și sa se ințeleaga
reciproc, sa-și conștientizeze și sa-și innoiasca sentimentele, sa construiasca
un dialog unul cu altul, sa-și descopere sensul complet al Tainei casatoriei și cununiei... Aceasta
mișcare este acum compusa din doua organizații independente, dar care coopereaza
una cu alta – asociațiile de ortodocși și asociațiile catolice. Fiecare
organizație opereaza strict in cadrul dreptului canonic al bisericii sale, iar
cooperarea se realizeaza numai in masura in care canoanele le permit reciproc.
Avem programe similare, cu toate ca, desigur, conținutul a fost adaptat pentru
a putea fi utilizat de ortodocși. „Fericire pentru veșnicie” este un program
pentru formarea cuplurilor tinere in vederea casatoriei – o forma de cateheza
inainte de cununie. Iar „Dialogul in familie” este un program de lucru cu
familiile intemeiate deja. Acesta se ține timp de doua zile, sub forma unui
seminar itinerant. Acest program este util pentru orice familie care vrea sa se
dezvolte și sa-și aprofundeze relațiile, pentru a se ințelege mai bine
reciproc, nu numai pentru familiile aflate in criza. Mai exista doua programe
suplimentare – unul de sprijin ulterior al participanților la „Dialogul in
familie” și unul de pregatire speciala pentru cupluri și preoți care promoveaza
și duc aceasta idee mai departe – adica, cei care organizeaza și desfașoara
aceste activitați.
- Unde altundeva, cu excepția Sankt-Petersburg, mai exista astfel de
centre?
- In momentul de fața, exista
perspective pentru deschiderea de centre in Ekaterinburg, Barnaul, Alma-Ata,
Kokșetau, Minsk și, posibil, la Moscova. Suntem angajați in pregatirea de
perechi care sa conduca viitoarele centre din aceste orașe.
- Cine finanțeaza proiectul dumneavoastra?
- Pentru conducere și
organizatorii „Intalnirilor conjugale” aceasta inseamna o forma de slujire a
lui Dumnezeu și a aproapelui. Prin urmare, conducerea, organizatorii nu primesc
un salariu pentru participare, dar ei vor primi rasplata de la Dumnezeu.
Participanții platesc doar cheltuielile și costurile de organizare.
- Aveți deja statistici de la deschiderea centrului?
- Prin programul „Fericire pentru
veșnicie”, am avut 35 de cupluri in decurs de doi ani; la programul „Dialog in
familie”, au participat 116 perechi in timp de patru ani, dintre care 18 erau
in criza profunda. Ca rezultat, cinci cupluri au divorțat, adica 27% din
numarul de perechi aflate in criza profunda, sau 4% din numarul total de
participanți. Subliniem ca noi nu lucram de dragul statisticilor, altfel am fi
refuzat sa participe cuplurile cu cele mai mari dificultați. Din experiența,
pot spune ca rezultatul este in mainile participanților – depinde de
sinceritatea lor, de increderea și diligența lor.
- Parintele Alexandr, de ce ar mai fi nevoie ca aceste centre sa se
dezvolte in continuare?
- In primul rand, avem nevoie de
un studiu teologic special al invațaturii Bisericii despre casatorie, despre
sentimentele și nevoile persoanei. Din pacate, literatura patristica abordeaza
mai puțin subiectul relațiilor de familie. In al doilea rand, e important sprijinul
ierarhiei. Mulțumesc lui Dumnezeu, Mitropolitul nostru Varsonufie, care este
cancelar al Patriarhiei Moscovei, ne susține, insa din partea altor episcopi,
preoți și laici nu avem ințelegere. Uneori suntem acuzați ca am luat ca baza
pentru activitațile noastre o idee catolica, mai degraba decat sa venim cu ceva
al nostru. Dar exista o binecunoscuta zicere, al carei sens este clar pentru
toata lumea: „De ce sa reinventam roata?” Uneori, lumea ne impinge spre
minciuna, spunand: „Spuneți, de dragul bunei cauze, ca sa nu deranjați pe
nimeni, ca totul ați inițiat singuri”. Dar cred ca ar fi greșit in raport cu
familia Grzybowscy, care aproape toata viața și-a dedicat-o crearii acestor
programe. Și aduc mulțumiri speciale parintelui Dimitrii Smirnov. El este unul
dintre primii care a ințeles importanța a ceea ce facem. In al treilea rand,
noi nu avem destui preoți. Suntem pregatiți sa instruim familii de preoți. In
al patrulea rand, speram ca practica „Intalnirilor conjugale” sa devina o parte
integranta a formarii clerului inaintea hirotonirii. Și, in sfarșit, in al
cincilea rand, e necesara crearea unei infrastructuri ortodoxe – hoteluri
ortodoxe și centre pentru punerea in aplicare a programelor de educație de
familie in mitropolii sau eparhii importante. In prezent, suntem obligați sa
folosim serviciile hotelurilor seculare, ce provoaca unele dificultați și
conduc la o creștere a costului programului. Drept model poate servi Centrul
„Kinonía” ortodox, aproape de Minsk. Acesta este un hotel ieftin cu trapeza ortodoxa,
cu sali de studiu și biserica. (…).
- Parinte, povestiți-ne un pic despre dvs. Cum ați ajuns la credința?
- Poate ca primul pas a fost
botezul meu, la 17 ani, la sfarșitul anului școlar. Cu toate ca a fost un botez
pe care nu l-am conștientizat atunci. Mergeam pe langa o biserica, iar mama mea
tocmai s-a oferit sa intram. Iar acolo era o coada lunga. Mama, ca toți oamenii
sovietici – daca e coada, atunci trebuie sa ocupam un loc, aflam dupa aceea
pentru ce se sta. Deja cand eram pe la mijlocul cozii am aflat ca se statea la
coada la botezat. Iar cei care erau in fața noastra, la fel, nu știau nici ei
pentru ce stateau.
- Și in ce biserica s-a
intamplat?
- In Catedrala
Nikolo-Bogoiavlenski. Mama mea era botezata. Ea imi spune: „Am ramas atat de in
urma! Hai sa te botezam, ca nu ai fost botezat”. Așa m-am botezat. Acesta a
fost primul pas al unui contact serios cu Biserica, chiar daca nu ințelegeam
atunci: Ce? De ce? Pentru ce? Mai degraba, era o moda, care aparuse la momentul
respectiv, cand regimul sovietic s-a prabușit. In 1990, oamenii incepusera sa
se prinda de lucrurile din trecut. Un pas important pentru credința mea a fost
cand am citit Evanghelia dupa Marcu. Atunci se publica in revista „Studii
literare”. In anul 1992-1993, nu au fost nici un fel de probleme, dar in 1990
erau inca probleme – nu exista nici o Biblie de vanzare. Iar in acea revista se
publica Evanghelia! Am decis ca era important sa o citesc pentru mine, pentru
cultura mea generala. Ca, daca merg la Ermitaj și ma uit la tablouri, sa știu
despre ce este vorba. Citind, mi-am dat seama ca nu este ca in miturile Greciei
antice, ci, in mod clar, in spatele a ceea ce eu citeam, erau povești reale, cu
oameni reali. In general, existau motive sa cred ca lucrurile nu sunt atat de
simple. Multe dintre adevarurile, despre care se spunea in Evanghelie,
coincideau cu gandurile mele. M-am gandit la aceste probleme, dar nu gaseam
nici un temei de ce e așa și nu altfel. Probabil pentru prima data atunci am
inceput sa ma rog.
- Și ce facultate ați facut?
- Sunt geofizician de formație.
Mai intai am terminat Institutul Minier, apoi Seminarul din Sankt-Petersburg.
Acum studiez la Moscova, fac cursuri post-universitare la „Sfinții Chiril și
Metodiu”. Vreau sa scriu o lucrare despre teologia casatoriei, insa sunt foarte
aglomerat cu activitați și ascultari.
- Și dvs, și soția dvs., sunteți ambii din Sank-Petersburg? Cum v-ați
cunoscut?
- Da, din Piter. Ne-am intalnit
in biserica noastra. Liuba transmitea un colet unui grup in pelerinaj și ne-am
intalnit pe scari. Mi s-a parut ca o cunosc. Pe aceasta baza, am inițiat o
conversație.
- Ce specialitate are soția dvs? Va rugam sa ne povestiți mai mult
despre familia dvs.
- Liuba este avocat, lucreaza in
zona laica - intotdeauna are un program mai liber, nu e la birou ore pe zi. Mama ei ne-a ajutat mereu cu
copiii. Avem 17 de ani de casatorie. Avem trei copii. Anya are 15 ani, Sașa –
11 și Ksiușa – 7. Copiii s-au nascut o data la patru ani. Daca Dumnezeu vrea, o
sa mai avem copii. Dar acum este o pauza.
- Ce parere aveți despre planificarea familiala?
- Poziția noastra este exprimata
in „Intalnirile conjugale”. Atunci cand vin la noi oameni tineri la cele noua
lecții despre programul „Fericirea pentru veșnicie”, o sesiune este dedicata
sanatații. Noi spunem ca nu trebuie sa cautam sa evitam sarcina, ci sa dam
naștere la copii. Cunoscand fiziologia femeii și faptul ca femeia poate ramanea
gravida in doar cinci zile, maximum o saptamana, o data pe luna, noi nu vedem
nimic in neregula in faptul ca omul cu mintea și voința sa traiește dupa aceste
cicluri naturale și știe ca vrea acum copilul sau nu este gata, dar fara nici
un amestec din afara. Dar daca Dumnezeu ne da un copil, atunci trebuie sa-l
primim, desigur.
- Și cum ii gasiți pe cei care au nevoie de ajutor?
- Sunt in numar destul de mare.
Oamenii intr-un fel sau altul afla de la prieteni și sunt mai mulți doritori
decat am putea primi. In general, nu facem nici un fel de publicitate. Dorim sa
construim „Casa buna”. Acest proiect, care ar fi nu numai pentru „Intalnirile
conjugale”, organizate de noi, de cateva ori pe an, dar, de asemenea, pentru
multe alte programe de familie. Baza ar fi un hotel, o biserica, o trapeza și o
sala unde am putea organiza conferințe, prelegeri.
- Ați facut cerere pentru proiectul „Inițiativa ortodoxa”?
- Nu inca. „Inițiativa ortodoxa”
nu aloca fonduri pentru o astfel de construcție, și necesita mult mai mulți
bani decat se primesc prin acest grant. Avem nevoie de un investitor care sa
ințeleaga cauza buna și importanța acestui lucru. Ar trebui sa fie ceva in
genul unui ajutor. In același timp, ar putea aduce un venit stabil, care in
cele din urma va acoperi investițiile. Catolicii au o astfel de baza, langa
Sankt Petersburg, deși in Sankt Petersburg catolicii sunt in minoritate totala.
La noi, chiar luteranii sunt mai mulți decat catolicii, pentru ca, in imediata
apropiere a orașului Sankt Petersburg au locuit mulți etnici finlandezi.
Totuși, catolicii au construit o casa mica, cu un hotel, in care nu numai ei,
ci și ortodocșii inchiriaza. Se poate organiza și o tabara pentru copii, se
poate organiza o intalnire, un seminar de tipul „Intalnirilor conjugale” și așa
mai departe. Chiar un timp am folosit aceasta casa, adaptand capela catolica la
biserica ortodoxa, dar participanții erau, totuși, un pic confuzi, din cauza
mediului catolic. Un hotel laic are dezavantajele sale. In primul rand, este
dificil sa te rogi la liturghie, cand pe pereți ai imagini ale artiștilor
seculari. In al doilea rand, de cateva ori, au existat situații in care, la
sfarșitul programului eram rugați: „Camera nr cutare, dorim sa fie eliberata
mai devreme” și atunci lucrurile se amestecau…
- Oare chiar am avut nevoie de catolici ca sa ințelegem cat de
important este sa invațam cum sa ne rezolvam problemele, cum sa ne angajam
intr-un dialog?
- Nu conteaza de la cine inveți,
important este ca cineva sa te invețe. S-a intamplat ca ei sa ne invețe, iar
noi am preluat aceasta tehnica pentru a o preda ortodocșilor. Credeți-ma, nu ne
atingem de tema Papei de la Roma, de dogme sau de probleme de genul prin ce se
deosebesc catolicii de ortodocși. Preafericitul Patriarh inca in 2012, a
declarat: „Astazi tema familiei este una dintre temele centrale in relația
Bisericii cu lumea. Daca vorbim despre asta in contextul relațiilor bilaterale
dintre Biserica Ortodoxa și Biserica Catolica, familia este un subiect in care
ne putem angaja impreuna in mod activ, pentru ca aici gandim la fel in aproape
toate problemele”[4]. Adica noi facem ceea ce a spus Patriarhul. Atat
ortodocșii, cat și catolicii in familiile lor se cearta, deopotriva, se impaca,
au aceleași probleme de dialogare, și e necesar sa-i invațam pe oameni sa
construiasca un dialog. Oamenii nu ințeleg principiile dialogului, nu ințeleg
chiar elementele de baza ale vieții de familie. Se rupe legatura dintre
generații, și propriile familii de multe ori nu mai sunt un exemplu de urmat.
Dar cum sa construiasca o relație normala, oamenii nu știu. Incep sa copieze
greșelile parinților lor, iar aceste greșeli se suprapun peste alte greșeli.
Pot sa spun ca dialogul nu este doar o problema de familie. Avem un exemplu in
fața noastra: Rusia, Ucraina și Donbas. Ce sa facem? Remediul este doar unul
singur – dialogul. Razboiul este in masura sa dea argumente pentru o parte sau
alta. Dar scopul oricarui razboi nu este de a ocupa capitala inamicului, ci sa
faca pace in condițiile cele mai favorabile pentru invingator. Deci dialogul e
necesar, nu poți face nimic fara el. Mai devreme sau mai tarziu trebuie sa faci
pace.
Daca va casatoriți a doua oara, trebuie sa fiți gata sa faceți fața
foarte multor probleme.
- Parinte, vreau sa va intreb despre a doua casatorie... Unii
credincioși fac in viața o mulțime de greșeli, și prima casatorie se descompune
indiferent de motiv. Mulți sunt dispuși sa intre intr-o a doua casatorie, fara
a fi cununați. Cum sa faca?
- Le-aș recomanda sa se
inregistreze, apoi sa vina la programul nostru „Dialog in familie”, de exemplu,
pentru ca el susține o relație interioara foarte profunda, și apoi sa aleaga.
Acest subiect este foarte actual – recasatorirea. Instinctiv, avertizez
intotdeauna ca, daca te casatorești a doua oara, trebuie sa fii gata pentru o
multitudine de probleme la care nu va așteptați. Sa va explic de ce. Noi
ințelegem ca Domnul stabilește o casatorie, iar a doua casatorie e o alegere nu
intre bine și rau, ci intre un rau mai mare și un rau mai mic. Se intampla ca
exista o cale și exista o bifurcație – bine și rau. Ce sa aleg? Raul poate fi
foarte seducator. Și oamenii stau in bifurcație. Dar mai devreme sau mai
tarziu, tot trebuie sa aleaga sa mearga mai departe. Bine, daca o persoana a
ales binele. De exemplu: sa inșel/sa nu inșel – a ales sa nu inșele, a rupt
relațiile cu ispita și a pastrat familia impreuna. Bine a facut! Dar sa
presupunem ca o persoana care a ales o alta cale: a inșelat, a pacatuit, a mers
pe calea raului – acest lucru este rau, este calea care duce spre iad. Dar
Domnul nu parasește pe nimeni. Uneori nu rezolvi nimic, aici, spre bine nu te
mai intorci, deoarece ai parcurs calea, ai trecut de bifurcație. Și apoi Domnul
iți da o șansa care se numește „inca o bifurcație”. Am putea-o numi „raul mai
mare/raul mai mic”. Acest lucru nu este ideal, dar cel puțin este o cale care
te poate scoate din iad. O alta cauza a conflictului in familie poate fi
atitudinea greșita fața de copii – cand copilul este prefacut intr-un idol.
Punem copilul in centrul familiei, nu pe Dumnezeu, iar acest lucru determina
atitudinea greșita a soției și soțului unul fața de altul și fața de copilul
lor. Este foarte importanta atitudinea soțului fața de Hristos. Daca soțul
merge dupa Hristos, soția iși urmeaza soțul. Daca soțul nu-l urmeaza pe
Hristos, soția lui nu are dupa cine sa mearga, și vrand-nevrand, poate deveni
capul familiei – dar este nefiresc pentru ea. De aici, de asemenea, apar prea
multe probleme.
- Pe care dintre Sfinții Parinți ii putem citi pe tema casatoriei?
Note:
[1] http://www.patriarchia.ru/db/text/2637803.html.
[2] Date despre casatoriile
inregistrate, nașterilor, deceselor, casatoriilor și divorțurilor pentru
ianuarie-decembrie 2014 http://www.gks.ru/free_doc/2014/demo/t1_2.xls
[3] Site-ul Comisiei de Statistici
a Republicii Belarus.
[4] http://www.patriarchia.ru/db/text/2637803.html.
Interviu cu Pr. protopop Alexandr Deaghilev (Federația Rusa) despre cum sa salvezi familia de la divorț. Interviul a fost luat de Irina Akhundova, Sursa: Pravoslavie.ru, 15 aprilie 2015
Recomandam si urmatoarele carti:
