Lucrul cel mai important este să nu încetezi să pui întrebări. Curiozitatea are propria rațiune de a exista. – Albert Einstein
Pages - Menu
11/28/2022
Viata sfântă a pr Serafim de la M-rea Dervent - Pr. Stareț Andrei
Nasterea Domnului - textul evanghelic din Noul Testament (Matei și Luca)
3/27/2022
3/15/2022
2/14/2022
Valentine's Day. Cine a fost Sfantul Valentin?
Viața Sfântului
Valentin
Valentines Day
Februarie a fost sărbătorită vreme
îndelungată ca luna romantismului. Înainte de creștinarea imperiului, romanii
sărbătoreau, în februarie sărbătoarea Lupercalia (”frații lupului”, provenind
de la substantivul lupus). Aceasta era organizată ca un festival al
fertilității închinat zeului roman al agriculturii Faunus, dar și al
fondatorilor Romei, Romulus și Remus.
Preoții zeului Faunus se adunau
într-o peșteră sacră, unde se credea că au fost crescuți copiii Romulus și
Remus de către lupoaică. Aici se sacrifica o capră în numele fertilității și un
câine, pentru purificare. Blana caprei era tăiată în fâșii care erau înmuiate
în sângele jertfelor. Cu ea, se umbla pe stradă și se plesneau, ușor, femeile,
dar și recoltele și terenurile agricole.
Femeile nu se temeau la atingerea
blănii de capră, din contră credeau ca vor fi mai fertile în anul ce urma. Mai
târziu, în aceeași zi, toate tinerele fete din oraș își scriau numele pe
bilețele introduse într-o urnă. Iar flăcăii singuri alegeau, fiecare, numele
fetei cu care va forma un cuplu în acel an. Totuși, soarta făcea ca cele mai
multe dintre aceste unirii, organizate și haotice deopotrivă, să se încheie cu
o căsătorie.
Lupercalia a supraviețuit doar
pentru o scurtă vreme creștinării Imperiului Roman. Considerată păgână, s-a
dorit ”creștinarea” sărbătorii. Așadar, la sfârșitul secolului al V-lea, în
anul 496, Papa Gelasius a declarat 14 februarie ziua în care este celebrat
Sfântul Valentin. Epoca contemporană, numără, în total 11 Sfinți Valentin. Până
la momentul creării sărbătorii, existaseră, totuși, doar trei Sfinți Valentin,
însă Papa nu a specificat care dintre aceștia urma a fi sărbătorit. Curios este
că toți cei trei au trăit în aceeași perioadă și au murit în același fel. Or fi
una și aceeași persoană?
Astăzi însă, pe 14 februarie nu se
găsește nici în calendarul ortodox nici în cel catolic nici un Sfânt Valentin. Sfântul
Valentin a fost scos din calendar catolic în 1969 din cauza ambiguității
datelor referitoare atât la persoana sa, cât si la faptele care au condus la
consacrarea lui ca sfânt. În prezent, la 14 februarie, catolicii îi amintesc pe
Sfinții Chiril și Metodie.
În calendarul Ortodox, Sfântul
Valentin este prăznuit pe 30 iulie. În anul
2005 o parte din moaștele Sfântului Mucenic Valentin au fost dăruite de
Episcopia din Terni, Italia, Bisericii Delea Nouă – Calist din București.
Viața Sfântului Sfințit Mucenic Valentin ne
introduce în atmosfera primelor trei secole de creștinism, o perioadă tristă a
Bisericii, un răstimp al persecuțiilor și al prigoanei împotriva creștinilor.
Sfântul Valentin s-a născut în jurul anului 175, în localitatea romană
Interamna (astăzi localitatea Terni, din regiunea Umbria, Italia). A fost
hirotonit preot de către Sfântul Felician de Foligno. Datorită vieții sale
virtuoase, Valentin va fi ales Episcop de Interamna, fiind hirotonit de către
papa Victor I, în anul 197.
Cu rugăciunile pe care le îndrepta
către milostivul Dumnezeu, el tămăduia neputinţele şi bolile oamenilor. Multora
dintre cei necredincioşi le arăta care este adevărata închinare, îndemnându-i
să renunţe la păgâneasca închinare la idoli. Tinerii soseau la el pentru a
primi fericita binecuvântare a căsătoriei, căci prin rugăciunile sale Sfântul
Valentin era socotit ocrotitor al acestora.
Tot în acele timpuri, în cetatea
Romei trăia un preaînţelept şi iscusit învăţător cu numele Craton. Deşi
cunoscut şi cinstit de mulţi, acest învăţător avea în sufletul său şi o mare
tristeţe, căci fiul său iubit Herimon era tare bolnav, iar suferinţa îi gârbovise
spatele, astfel încât capul îi ajunsese la genunchi. Toţi doctorii chemaţi n-au
putut să-i aducă nici o alinare. În casa lui Craton a sosit un tribun cu numele
Fronton, care, văzând suferinţa lui Herimon, le-a vorbit celor aflaţi acolo
despre vindecarea pe care o primise fratele său de la Episcopul Valentin din
Interamna.
Cuprins de dragoste şi nădejde,
Craton i-a trimis la bătrânul Episcop pe prietenii săi ca să-l roage să vină la
Roma pentru a-l vindeca pe fiul său, ale cărui neputinţe trupeşti nu-i
îngăduiau să facă un drum atât de lung.
Ajuns la Roma, în casa lui Craton,
a fost rugat să-l tămăduiască pe Herimon. Ştiind durerea tatălui, Sfântul
Valentin i-a răspuns: “De vrei tu, fiul tău se va tămădui”. Întărit în nădejde,
Craton a promis că-i va da Sfântului Episcop jumătate din averea sa pentru
vindecarea fiului său. Însă Sfântul Valentin l-a îndemnat să-şi împartă averea
săracilor, iar pentru vindecarea fiului său să-şi clădească sufletul în
credinţa lui Dumnezeu şi să primească Sfânta Taină a Botezului, căci prin
credinţa unuia se poate aduce vindecare altuia. Credinţa tatălui poate să aducă
sănătate fiului. Toată casa lui Craton a primit credinţa şi Sfântul Botez.
Chiar şi trei dintre ucenicii săi, elevi de neam din Atena, cu numele Proclu, Efir
şi Apolonie, ce căutau înţelepciunea omenească, dar cunoscând acum cine este
adevăratul Învăţător, au îmbrăţişat şi ei credinţa în Hristos.
Sfântul Valentin l-a luat pe
Herimon şi, aşezându-l pe rasa sa aspră, s-a rugat toată noaptea lui Dumnezeu.
La miezul nopţii, a strălucit în camera de rugăciune o lumină cerească şi, la
puţin timp, copilul s-a sculat sănătos, lăudând şi slăvind cu glas mare pe
Dumnezeu. Cu toţii primind Sfântul Botez, s-au ataşat de duhovnicescul Episcop.
Exemple de trăire, cei din casa lui
Craton îi îndemnau pe şcolarii tineri să-i urmeze lui Hristos.
Remarcabil propovăduitor al
Cuvântului lui Dumnezeu, făcător de minuni și vindecător, Sfântul Valentin a
fost foarte iubit de către toți credincioșii săi. Mai mult, datorită credinței
sale puternice și a bogatei activități taumaturgice, episcopul a convertit la
creștinism importanți dregători romani.
Nu trebuie omisă nici minunea
vindecării tânărului Avundie, fiului eparhului cetății, precum nici blândețea
cu care Mucenicul lui Hristos, Valentin, a binecuvântat prin Taina Sfintei
Căsătorii legătura dintre o tânără creștină cu un soldat păgân, proaspăt
convertit la credința în Hristos. De altfel, acest din urmă eveniment i-a adus
Sfântului Valentin calitatea de ocrotitor al iubirii și al familiei creștine.
Trăind într-o perioadă a
persecuțiilor împotriva creștinilor – este vorba de domnia împăratului Marcus
Aurelius – Sfântul Valentin a fost arestat, torturat și decapitat la Roma, la
vârsta de aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius.
Împreună cu Valentin au primit sfârșitul mucenicesc și ucenicii acestuia:
Procul, Efiv și Apolonie, în anul 273. Cinstitele trupuri ale celor patru
martiri au fost aduse și îngropate în cetatea Interamna, în glas de rugăciune
al poporului dreptcredincios adunat să-i întâmpine pe acești vrednici mucenici
ai lui Hristos.
O legendă catolică spune că
Valentin a fost un preot care a slujit în secolul al treilea la Roma. Când
împăratul Claudius al II-lea a decis că bărbații singuri sunt soldați mai buni
decât cei cu soții și familii, el a interzis căsătoria tinerilor. Valentin,
dându-și seama de nedreptatea decretului, l-a sfidat pe Claudius și a continuat
să facă căsătorii pentru tinerii îndrăgostiți în secret. Când acțiunile lui
Valentin au fost descoperite, Claudius a ordonat să fie omorât.
Semnificația numelui de Valentin Valentin
provine din limba latină, de la cuvântul „valere”, – care poate fi tradus ca
„puternic” sau „curajos” – sau de la cuvântul „valens” care înseamnă „plin de
forță”.
Sfântul Valentin a îndemnat tinerii
din vremea sa să se căsătorească înaintea lui Dumnezeu și nu să trăiască în
păcatul desfrânării. Astăzi, din păcate, tinerii îl serbează tocmai prin
păcatul curviei. Cine dorește să îl cinstească cu adevărat pe acest sfânt
indiferent de ziua lui de prăznuire 14 februarie sau 30 iulie, ar trebui întâi
să îi cunoască viața și să îi urmeze credința!
Sfântul Valentin să lumineze
tinerii din ziua de azi!
Surse folosite:
https://basilica.ro/sfantului-sfintit-mucenic-valentin-aparator-al-valorilor-familiei-crestine/
https://www.libertatea.ro/lifestyle/sfantul-valentin-in-calendarul-ortodox-3965635
https://bisericadeleanouacalist.ro/sfantul-valentin/
1/29/2022
De ce aprindem candele si lumanari?
Lumânări și candele
Lumânări și candele se aprind de credincioși la biserică la toate sfintele slujbe, inclusiv la
evenimentele deosebite din viața creștinului: la Botez, la Cununie, la Sfântul
Maslu, la Sfeștanie, la Înmormântare, la parastase, la mormintele răposaților.
Creștinul aprinde acasă la rugăciune candela sau o lumânare. La fel procedează
când are o dorință sau vreun necaz. În pragul morții, el aprinde o lumânare,
iar bătrânii țin permanent candela aprinsă pentru ca nu cumva venind moartea să
îi ia din lumea aceasta fără lumină.
Iată câtă importanță se acordă lumânărilor și candelelor în
Biserica Ortodoxă! Acum vom încerca să explicăm și să înțelegem de ce le
acordăm atâta importanță.
Folosirea candelei și a lumânărilor a fost poruncită încă din
Vechiul Testament:
„Porunceşte fiilor lui
Israel să-i aducă untdelemn de măsline,
curat şi limpede, pentru candele, ca să ardă sfeşnicul necontenit,/Înaintea
perdelei din cortul adunării, şi-l va aprinde Aaron şi fiii lui înaintea
Domnului, ca să ardă totdeauna, de seara până dimineaţa. Acesta este aşezământ
veşnic în neamul vostru. / Candelele să le pună în sfeşnicul cel de aur curat
de dinaintea Domnului, ca să ardă
sfeşnicul de seara până dimineaţa” Levitic 24, 2-4
„Atunci a grăit Domnul
cu Moise şi a zis: / <<Vorbeşte cu Aaron şi-i spune: Când vei pune
candelele în sfeşnic, ca să lumineze partea cea dinaintea lui, să aprinzi în el şapte candele>>.
/ Şi a făcut Aaron aşa: a aprins în sfeşnic, ca să lumineze partea cea din faţa
lui, şapte candele, cum poruncise Domnul lui Moise.” Numeri 8,2
Lumina dată de cadele și lumânări îl
simbolizează pe Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos care este Lumina lumii:
„Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în
întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Ioan 8, 12 sau
„Cât aveţi Lumina,
credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai
Luminii.” Ioan
12, 36
Sfântul Ioan din Kronștadt spunea: “Și tu, creștine, ești fiu al luminii și toate gândurile, dorințele,
simțămintele, intențiile, cuvintele, faptele tale trebuie să fie lumină, nu
întuneric”[1].
Sf. Apostol Pavel spunea:
“Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii
ai luminii!” Efeseni 5,8
Sfântul Ioan din Kronștadt adaugă: „Nu-ți pleca urechea,
creștine, la cele rele; tu poți și trebuie să fii lumină; dar vai ție dacă vei
fi întuneric, pentru că te-ai lăsat dus de capul tău și te-ai arătat
nerâvnitor: îți pregătești ție însuți osândă; și iată judecătorii tăi – toți
sfinții, care au fost, ca și tine, oameni supuși patimilor dar care, luminați
fiind de Cuvântul lui Dumnezeu, ajutați de harul lui Dumnezeu, s-au făcut prin
strădaniile și sârguința lor, lumină și au bineplăcut lui Dumnezeu, Lumina și
Chipul cel dintâi”[2].
Focul lumânărilor și al candelelor
aprinse, precum și cădelnița cu cărbuni aprinși și tămâie bineînmiresmată este
chip al focului duhovnicesc al harului Sfântului Duh care S-a pogorât în chip
de limbi de foc asupra Sfinților Apostoli la Cincizecime. El mistuie întinăciunea
păcatelor noastre luminându-ne mintea și inima și înflăcărându-ne sufletele cu
flacăra iubirii de Dumnezeu și a semenilor. Focul în fața icoanelor (fie
candele, fie lumânări) ne aduce aminte de înflăcărata iubire a Sfinților față
de Dumnezeu. Ei sunt făclii care luminează lumii prin credința, virtuțile,
învățătura și exemplul lor. Flacăra o simbolizează și pe Maica Domnului care
este Maica Luminii, preacurată și preasfântă, ea este rugul care i s-a arătat
profetului Moise ce ardea și nu se mistuia. Astfel, învățăm că trebuie să ne rugăm
Domnului cu duh înflăcărat care de cele mai multe ori din păcate ne lipsește,
fiindcă inima ni s-a răcit[3].
Ce este candela?
De obicei, candela este formată dintr-un pahar în care se
pune untdelemn adică ulei curat de măsline sau floarea soarelui, pe suprafața căruia,
punem o plută care susține un fir de bumbac ce se aprinde și arde lin. Firul
gros de bumbac trage uleiul din vas, arzând tot timpul o flacără de aceeași
intensitate. Când nivelul uleiului scade foarte mult, candela se poate stinge,
motiv pentru care uleiul se completează periodic. Pentru a se evita posibile
incendii cauzate de nesupravegherea candelei, se recomandă să se pună pe fundul
paharului puțină apă. Uleiul va pluti deasupra apei, iar dacă focul va ajunge
la fundul paharului se va stinge singur în apă.
Candela se pune într-un loc curat, în fața unei icoane. O
casă de creștini are deobicei un colțișor de rugăciune unde se aprinde candela,
lumânare și tămâie.
Untdelemnul (în grecește elei) înseamnă milă și
slujește ca semn al milei lui Dumnezeu revărsate necontenit asupra noastră. În
același timp este și jerfa noastră de mulțumire pentru această milă primită de
la Dumnezeu[4]. Așa cum
candela arde continuu oferind lumină și căldură, la fel și viața noastră
duhovnicească trebuie să ofere lumină și căldură celor din jurul nostru. Pilda
celor 10 fecioare din care 5 aveau candelele aprinse iar 5 stinse ne învață că
după moarte pentru a fi împreună cu Mirele Hristos trebuie să avem untdelemnul
milosteniei pregătit pentru a nu se stinge flacăra dragostei pentru Dumnezeu și
semeni.
Sfântul
Simeon al Tesalonicului (1381-1429) prezintă șase motive pentru care aprindem lumânări în biserică:
1. Precum lumânarea este curată (fiind
făcută din ceară curată), la fel și inimile noastre ar trebui să fie curate.
2. Precum lumânarea de ceară curată
este maleabilă (spre deosebire de cea din parafină), la fel și
sufletele noastre ar trebui să fie maleabile, până ce le îndreptăm și le
întărim în învățătura Sfintelor Evanghelii.
3. Precum lumânarea ajunge să fie
făcută din polenul florilor și are un parfum dulce, la fel și
sufletele noastre ar trebui să aibă mireasma dulce a harului dumnezeiesc.
4. Precum lumânarea, atunci când
arde, se contopește și hrănește flacăra, la fel și noi trebuie să
ne luptăm să dobândim unirea cu Dumnezeu.
5. Precum
lumânarea, arzând, luminează întunericul, la fel și lumina lui
Hristos din noi să lumineze înaintea oamenilor, ca să se aducă slavă numelui
lui Dumnezeu.
6. Precum lumânarea își oferă
propria lumină, ca să lumineze întunericul omului, la fel și lumina
virtuților, lumina dragostei și a păcii trebuie să caracterizeze un
creștin.
Ceara care se topește simbolizează făclia
dragostei noastre pentru aproapele nostru[5].
Folosirea lumânării în
ceasul morții
Când este să se mute din această viață, se pune în mâinile
miribundului o lumânare. Astfel, omul trece în lumea cealaltă împreună cu
Hristos, având cu el lumina vieții
celei veșnice pe care a primit-o de la Sfântul Botez. Viața pământească se
începe cu Hristos, se continuă și se sfârșește tot cu El pentru a trăi în
veșnicie în comuniune cu El. Aceeași însemnătate au toate lumânările ce se
aprind în jurul sicriului sau care se împart celor care participă la slujba
înmormântării[6].
Folosirea lumânării la
diferite procesiuni
Lumânarea este purtată în cadrul diferitelor procesiuni
liturgice pentru a lumina drumul către Hristos. Ea îl simbolizează pe Sfântul
Ioan Botezătorul care a pregătit și luminat calea către Hristos. La fel și nașii
la Botez purtând lumânarea aprinsă, își asumă rolul de povățuitori și călăuzitori
a pruncului pe calea credinței către Mântuitorul Hristos[7].
Câte lumânări să
aprindem când ne rugăm?
Nu există un anumit număr de lumânări pe care trebuie să îl
aprindem. Fiecare om aprinde după putere, după credință și dragoste cât îl
îndeamnă propria conștiință. Putem aprinde însă lumânări ținând cont și de o
anumită simbolistică:
·
o
lumânare – simbolizează pe Unul Dumnezeu
·
3
lumânări – se aprind în numele Sfintei Treimi
·
7
lumânări – se aprind în numele celor 7 Sfinte Taine. Părintele Ilarion Argatu
recomanda aprinderea de 7 lumânări pentru găsire de serviciu, căsătorie,
reușită la examene și pentru toată dorința cea bună.
·
9
lumânări – în numele celor 9 cete îngerești. Tot părintele Ilarion recomanda
aprinderea de 9 lumânări pentru a primi ajutorul cetelor îngerești în vederea
scăpării de vrăjmași, de farmece și descântece și de tot lucrul rău.
Chiar dacă părintele Ilarion recomanda aprinderea unui anumit
număr de lumânări tot el sublinia zicând: “O
lumânare poate lumina mai mult decât o sută atunci când ea este aprinsă cu
flacăra credinței noastre și o sută de lumânări pot lumina mai puțin decât una
singură dacă nu ard în ele credința și smerenia noastră. Diavolul fuge de
lumină pentru că a căzut din lumină și stăpânește întunericul și în întuneric
vrea să-l țină pe om. Focul credinței și a luminii care este Hristos îl arde pe
diavol.[8]”
Este folosirea lumânărilor
o practică ocultă?
Vrăjitoarele folosesc icoane, cruci, lumânări și candele
pentru a înșela creștinii. De aceea, unii oameni consideră folosirea
lumânărilor o practică ocultă – adică vrăjitorească. Aceasta este o înșelare
demonică. Tocmai pentru că ele au un rol important în practica bisericii
noastre de 2000 de ani, vrăjitoarele se folosesc de ele pentru a da impresia că
ele slujesc lui Dumnezeu nu diavolului. Prin urmare, aprinderea candelelor și a
lumânărilor este o practică religioasă și nu ocultă (vrăjitorească).
Lumânarea și candela ca
jertfă
Pe lângă simbolurile mistice pe care le au lumânările și
candelele, trebuie să cunoaștem și să conștientizăm și importanța lor ca jertfă
bineplăcută înaintea lui Dumnezeu.
Jertfa este un dar pe care îl facem lui Dumnezeu. Jertfa
presupune să ne lipsim de ceva material pentru Dumnezeu.
Pentru a fi bineprimită, orice jertfă trebuie să fie adusă cu
toată dragostea și credința noastră, după putere și nu din zgârcenie. Cunoaștem
pilda lui Cain si Abel. Cain a adus jertfă din ce a avut mai rău iar Abel din
ce a avut mai bun. A fost primită doar jertfa lui Abel.
Asemenea și noi când aducem ulei pentru candelă, trebuie să fie un ulei de
calitate. Uleiul de măsline se pare că arde mai mult timp decât uleiul de
floarea soarelui, însă cu toate acestea fiecare creștin aduce jertfă din rodul
pământului țării lui în care trăiește și muncește sau chiar din propria lui
recoltă.
Ceara din lumânări este și ea o jertfă. Trebuie însă să
subliniem faptul că lumânările sunt de mai multe feluri. Ele diferă în funcție
de compoziția lor. Unele sunt făcute din ceară curată. Ele sunt maleabile, se
ondulează fără să se rupă. Altele sunt făcute din ceară de parafină, fie din
ceară vegetală, din seu de oaie, etc.
Parafina solidă este de culoare albă fiind produsă pe bază de
petrol și este creată folosind țiței care este extras din pământ. Lumânările cu
parafină sunt tratate în continuare cu culori și parfumuri artificiale. Ca
produs secundar final al petrolului, parafina este o resursă neregenerabilă
care eliberează poluanți în zonă. Se știe că lumânările cu parafină conțin
șapte toxine documentate, dintre care două sunt etichetate ca fiind
cancerigene. Deși este ieftin de achiziționat, lumânările de parafină pot fi
dificil de curățat atunci când sunt topite și pot păta tavanul, pereții,
draperiile și mobilierul cu funinginea neagră emisă[9].
Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Carolina de Sud
au analizat lumânările făcute din ceară pe bază de parafină și cele din ceară
vegetală. Conform studiului, lumânările vegetale nu emanau poluanți periculoși
la ardere. În schimb, lumânările din ceară de parafină (obținută din petrol)
emană chimicale periculoase, găsite și în gazele de eșapament de la mașinile
diesel, cum ar fi benzen și toluen. Concluzia studiului condus de Ruhullah
Massoudi este faptul că folosirea îndelungată de lumânări din parafină ar putea
contribui la dezvoltarea unor probleme de sănătate cum ar fi cancer, alergii
comune sau chiar astm.[10]
Prin urmare, trebuie să avem mare grijă ce lumânări cumpărăm
și folosim. Așa se explică și grija cea mare a Bisericii în producerea de
lumânări. Prin urmare, lumânarea pentru a fi o jertfă curată, nu trebuie să fie
din parafină, ci din ceară!
Dumnezeu să primească jertfa noastră!
AMIN.
[1] Ioan din
Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, Sibiu 2002, p.151-152
[2] Ioan din
Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, Sibiu 2002, p.152
[3] Ioan din
Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, Sibiu 2002, p.142 și
148
[4] Ioan din
Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, Sibiu 2002, p.116
[5] https://doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/de-ce-aprindem-lumanari-biserica?fbclid=IwAR1cBwa3JPpigntqguL1ECCYAweU5elsEngcMGOzPAYfkuSojRGs8_oUXJc
[6] Credința
Ortodoxă, Editura Trinitas, Iași 1999, p.296
[7] https://www.crestinortodox.ro/botez/lumanarea-la-botez-155159.html?fbclid=IwAR0zXoLHnNJzu3zKKX9nzpQ8GfeZdoF1PJcYTpe70NmgnF3EV1oOJSBY_JU
[8] Pr. Ioan
V. Argatu, Răspunsuri duhovnicești la întrebările credincioșilor ale părintelui
Ilarion Argatu, Ediția a III, Editura Mila Creștină, Fălticeni 2010, p.246
[9] https://home-candles.ro/diferenta-dintre-ceara-de-soia-si-parafina/
[10] https://green-report.ro/lumanari-parfumate-parafina-toxice/