Viaţa Sfintei Olimpiada
Olimpiada, fiica comitelui Seleuc, cobora din neamul lui Avlavie eparhul. Era o persoană distinsă prin origine şi bogăţie, prin educaţia căpătată din lecţiile alese. A fost logodită pentru puţină vreme cu Nevridos, eparhul cetăţii lui Constantin[1], dar nu şi-a cunoscut soţul trupeşte. Putea să se folosească de legea apostolească: “vreau ca văduvele tinere să se căsătorească, să conducă o casă ”[2] dar s-a socotit pe sineşi nepotrivită pentru viaţa conjugală.
Din dragoste pentru cei în nevoi, a început să-şi împartă averile. De aceea, a fost parată şi calomniată la împăratul Teodosie ca una ce îşi risipeşte averea fără randuială. Scopul celor care au calomniat-o la împărat era de fapt să o mărite cu un oarecare Elpidie, un spaniol de neam cu însuşi împăratul. Împăratul porunceşte lui Clementiu, eparhul cetăţii să pună sub strajă bunurile ei pană va împlini varsta de 30 de ani, adică deplina maturitate a trupului. Elpidius, atat a stramtorat-o, că nu mai putea cum îi era obiceiul, să vorbească cu episcopii cei mai însemnaţi, nici să se apropie de biserică pentru ca astfel să accepte căsătoria[3]. Olimpiada nu s-a întristat, ci din contra, bucuroasă, a mulţumit lui Dumnezeu pentru că i-a ridicat povara administrării averii. Deşi era dotată cu calităţi înnăscute şi, în floarea varstei, împodobită cu frumuseţe, ea, întocmai ca o căprioară, a sărit peste cursa celei de a doua căsătorii[4]. Împăratul, reîntors dintr-un război cu Maxim, şi afland de viaţa cea întru virtute a Olimpiadei, a poruncit să i se dea din nou autoritate asupra bunurilor ei.
Olimpiada, fără să stea pe ganduri, începe să împartă averile săracilor. Ea a dat Sf. Ioan Gură de Aur, arhiepescopul Bisericii, zece mii de livre de aur, o sută de mii de livre de argint şi toate proprietăţile imobiliare aflate în provincia Tracia şi Galatia, în Capadocia Prima şi în Bitinia şi pe cele ce le avea chiar în cetatea împărătească: clădirile tribunalului şi ale băilor şi a tuturor edificiilor situate în vecinătatea lor, inclusiv brutăriile şi casa în care locuia.
Olimpiada va fi hirotonită diaconiţă de Sf. Ioan. Ctitoreşte o mănăstire în partea de miază noapte a Bisericii Sf. Sofia
Sf. Ioan hirotoneşte diaconiţe şi pe Elisantia, Martiria şi Paladia.
Nimeni din cei din afara mănăstirii, fie bărbaţi, fie femei nu putea intra la ele decat numai patriarhul Ioan.
Ele imitau uceniţele Domnului ce-I slujeau Lui din averile lor. Îi pregăteau patriarhului Ioan cheltuiala sa zilnică pe care i-o trimeteau la arhiepiscopie, mănăstirea şi arhiepiscopia fiind despărţite doar de un zid. Această bună îndeletnicire şi-au păstrat-o şi după ce Sf. Ioan a fost trimis în exil pană la sfarşitul vieţii lui. Prin exilarea lui Ioan, cei doi prieteni buni se văd separaţi brutal. Olimpiada, va mai păstra însă legătura cu el prin scrisori. Ioan se interesează de starea de sănătate a Olimpiadei şi de suferinţele ei. Se întristează adesea dacă nu primeşte răspuns[5].
După exilarea lui Ioan, Olimpiada a făcut prin tot felul de persoane imperiale şi sacerdotale, o acţiune stăruitoare pentru rechemarea lui. Vrăjmaşii arhiepiscopului, pentru a o opri, o trimit şi pe ea în exil în Nicomidia, metropola provinciei Bitinia, unde-şi va petrece tot timpul rămas al vieţii ei.
Cuvioasa Olimpiada, prin daniile ei a ajutat multe biserici, mănăstiri, chinovii, mulţi săraci şi pe cei din închisori şi exilări.
Viaţa fericitei era lipsită de slavă deşartă, plină de virtuţi, nevoinţă, înfranare şi curăţie. Petrecea cea mai mare parte a timpului fără să se spele, iar dacă se spăla intra în apă îmbrăcată în tunica ei.
Întreţinea legături cu mulţi părinţi, în special cu Sf. Ioan arhipiscopul său, pe care-I ajuta. Dintre aceştia îi amintim pe: Nectarie - arhiepiscopul Constantinopolului, Amfilohie - episcopul Iconiumului, Optim,Petru şi Grigore – fratele Sf. Vasile cel Mare, Epifanie - arhiepiscopul Constantiei Ciprului. Ea se îngrijea de toţi sfinţiţii ierarhi ce se întamplau a fi în capitală.
Pe langă toate acestea ajuta văduvele, orfanii, nevoiaşii, apăra pe cei bătrani, cerceta pe cei neputincioşi, plangea împreună cu cei păcătoşi, călăuzea pe cei rătăciţi, catehiza multe femei străine de credinţă care se preocupau doar de cele necesare vieţii. Nu putea fi găsit cineva purtand veşminte mai simple decat ea, căci pană şi cei mai zdrenţuroşi socoteau nevrednice de ei acoperămintele acestei sfinte femei.
Avea un caracter copilăros, blandeţe şi o smerenie nespusă încat niciodată nu mustra pe nimeni, iar lacrimile îi curgeau necontenit.
Ea va fi acuzată de declanşarea unor tulburări populare soldate cu incendierea catedralei Sf. Sofia şi a Senatului. Olimpiada respinge demn acuzaţiile care i s-au adus refuzand să-l recunoască arhiepiscop pe Arsacius. Ea se va retrage de bunăvoie în exil la Cizic, ulterior la Nicomidia[6].
Înainte de adormirea ei întru Domnul, a lăsat în locul său pe Sf. Marina, ruda şi fiica ei duhovnicească, încredinţandu-I după Dumnezeu toate surorile şi grija lor şi sfătuindu-le să-l recunoască pe Arsacius (martor în procesul lui Ioan în sinodul de la “Stejar”) ca succesor al lui Ioan în scaunul arhiepiscopal al capitalei pentru ca să evite represaliile asupra comunităţii ei monastice.
Scrisorile lui Ioan de la Cucuz ne lasă să întrevedem ceva din frămantările sufleteşti ale diaconiţei autoexilate. Speranţele lui Ioan că ea va supravieţui duşmanilor săi vor fi zadarnice. Deşi abia împlinise 40 de ani, Olimpiada, n-a suportat vestea dură a morţii lui Ioan. Ea va muri din pricina întristării şi deprimării în anul imediat următor decesului arhiepiscopului, pe 25 iulie 408.
Înainte de a fi îngropat sfantul ei trup, ea s-a arătat în vis mitropolitului Nicomidiei zicandu-i să-i aşeze trupul într-un sicriu pe care să-l pună într-o barcă, şi unde se va opri barca acolo să fie îngropată.
Spre miezul nopţii, barca s-a oprit în faţa galeriei casei Sf. Ap. Toma care este în Brohtoi. În acelaşi ceas, un înger al Domnului se arată în vis egumenului şi eclesiarhului acelei cinstite case, îndemnandu-I să aşze sicriul în altar. Pe cand li se vorbea, au văzut porţile bisericii deschizandu-se sub ochii lor. Dar crezand că este o închipuire şi porţile închizandu-se, li s-a arătat din nou îngerul însă de trei ori mai stăruitor.
Atunci, sculandu-se, au luat sfintele evanghelii, crucea şi sfeşnicele cu lumanări şi tămaie şi adunand toate mănăstirile de bărbaţi şi femei, au ieşit în procesiune ducand trupul sfintei în altar precum le poruncise îngerul.
La mormantul cuvioasei Olimpiada, s-au facut multe minuni, duhurile necurate fiind alungate şi multe feluri de boli tămăduite.
Dezbaterea conţinutului “Poemului-Îndemn către Olimpiada”
al Sf. Grigore Teologul
Sf. Grigorie de Nazianz îşi adresează îndemnul său către Olimpiada încă înainte de adormirea soţului ei întru Domnul şi deci, înainte ca ea să înceapă viaţa în mănăstire.
Olimpiada, precum am amintit, este de rang nobil, iar Îndemnul Sf. Grigorie este pe măsura statutului social al Fericitei. Însă oricine se poate folosi duhovniceşte din bogăţia îndemnurilor ce le adresează Fericitei Olimpiada.
Dacă n-am şti nimic despre fericita Olimpiada, de la bun început am fi dedus rangul ei nobil din care se trage, căci Sf. Grigorie îi prezintă care este adevărata podoabă a femeilor nobile. Aceasta nu este formată din “veşmintele de purpură aurite, strălucitoare şi sclipitoare” care îi caracterizează pe cei care aleargă după slava deşartă, ci adevărata podoabă este cuminţenia. Celelalte, procură omului un chip care-l duce la pierzanie.
Sf. Grigorie pune un accent deosebit pe purtarea cea bună. Pe aceasta o aseamănă nu cu o floare oarecare, ci cu cea mai aleasă floare.
De remarcat este în continuare cinstea pe care o soţie creştină se cuvine să o aducă soţului ei, după cinstea cuvenită lui Dumnezeu. Remarcabilă este şi observaţia Sf. Grigorie când spune că “soţul tău este ochiul vieţii tale, arbitrul sfatului tău”[7]. Aceste cuvinte se împletesc şi se explică foarte bine în perspectiva Sf. Apostol Pavel care spune că “bărbatul este cap femeii”, iar capul bărbatului este Hristos. Prin urmare tot ceea ce săvârşeşte soţul trebuie făcut în lumina lui Hristos, şi precum Biserica se supune lui Hristos - capul ei, aşa şi “femeile soţilor lor întru totul”. Bărbatul având cap pe Hristos, conducătorul familiei este prin urmare Însuşi Domnul Hristos, iar supunerea pe care o face soţia creştină bărbatului este adresată lui Hristos. Dumnezeu a aşezat toate în deplină armonie, iar soţia nu trebuie să tulbure sau să strice această armonie prin nesupunerea ei faţă de soţ.
Un motiv în plus pe care Sf. Grigorie îl aduce în favoarea acestei supuneri este iubirea pe care soţul o împărtăşeşte soţiei. Iubire este Dumnezeu, prin urmare cei doi sunt uniţi între ei în Hristos. De aceea, soţia creştină este datoare să-şi iubească şi ea la rândul ei soţul şi lui singur să-i încălzească inima.
Sf. Grigorie dezbate în continuare cum trebuie să fie raportul dintre soţi într-o familie creştină. Femeia nu trebuie să fie îndrăzneaţă umplându-se astfel de înfumurare bărbătească şi nici să se trufească cu neamul ei nobil din care se trage, sau cu eleganţa veşmintelor sau cu înţelepciunea căci, zice el, “înţelepciunea stă în a te supune aşezămintelor conjugale”. Acestea au fost rânduite de Dumnezeu tocmai pentru a se păstra în familie armonia de care vorbeam mai înainte.
În continuare, Sf. Grigorie dă nişte sfaturi practice soţiei creştine.
Dacă soţul fierbe fiind chinuit sau suferă, soţia creştină să lase de la ea şi să-l domolească “cu vorbe dulci şi îndemnurile cele mai bune”. Niciodată soţia să nu-şi ocărască sau să-şi vatăme soţul oricât de furioasă ar putea fi. Şi spune Sf. Grigorie de ce: “pentru că nu se cuvine”.
Într-o relaţie conjugală, soţia nu trebuie să fie slabă, să lase mereu de la sine. Trebuie să aibă şi punctul ei de vedere pe care să-l susţină căci “sabia este a celui puternic”.
A lăuda duşmanul soţului, nu este un lucru bun precum nici adresarea de cuvinte înşelătoare. Atât bărbatul cât şi femeia trebuie să aibă o purtare simplă, îndeosebi ea. Cei doi trebuie să aibă în comun toate bunurile, durerile şi grijile deoarece acest lucru va aduce echilibru în familia lor, precum şi binecuvântarea lui Dumnezeu prin care vor spori în toate cele folositoare şi mântuitoare, atât în cele materiale cât şi în cele spirituale.
Dacă soţul se necăjeşte, să sufere şi ea “măcar puţin”alături de el şi să-l susţină. Să-şi spună opinia, dar decizia s-o lase la latitudinea soţului. “Căci pentru bărbatul întristat limanul cel mai bun este soţia”[8].
De treburile casei se vor îngiji amândoi, însă fiecare cu responsabilitatea lui: femeia de cele din casă meditând la cuvintele lui Dumnezeu, iar bărbatul de cele din afara casei.
Femeia ruşinoasă este o adevărată podoabă şi comoară pentru bărbatul credincios. De aceea Sf. Grigorie o îndeamnă pe Olimpiada să nu iasă la distracţii obşteşti şi în mulţime dezordonată căci acestea alungă ruşinea, iar pierderea ruşinii duce la rele dintre cele mai mari. Femeia credincioasă trebuie să participe la întrunirile bune împreună cu cei înţelepţi şi să asculte astfel cuvântul ziditor al celor încercaţi. Cuvântul duhovnicesc poate duce la îndepărtarea răutăţii din inima omului precum şi la sporirea virtuţilor.
Remarcabil este îndemnul pe care-l face Sf. Grigorie: “Casa să-ţi fie ţie oraş şi vatră sfântă. Să nu fii văzută de alţii decât de rubedeniile cuminţi sau de preot şi de bătrâni”. Respectarea acestei rânduieli, îi va ajuta foarte mult pe viitor în viaţa monastică pe care o va duce. Retragerea din lume era deja făcută. Se limita la propria casă. Rudeniile cuminţi, precum şi cetele de fecioare de la curtea ei, ţineau deja locul surorilor de mănăstire.
Nepărtăşia cu femei uşoare şi lipsa contactului cu partea masculină reprezentată prin bărbaţii evlavioşi din jurul soţului ei şi chiar lipsa contactului intim cu soţul ei, o arată ca o adevărată cuvioasă care trăieşte în feciorie. De aceea Sf. Grigorie afirmă în continuare “Laud acele femei pe care bărbaţii lor nici nu le cunosc”.
Dealtfel distracţiile trebuie să lipsească desăvârşit din viaţa familiilor creştine. Ele pot influenţa negativ omul cuminte. El poate rămâne cel puţin încântat de ele dacă nu vor avea o influenţă puternic negativă. Distracţia e asemănată cu o rază care topeşte degrabă ceara. De aceea Olimpiada e îndemnată să nu se grăbească la ospeţe sau la zile de naştere care sunt pline de pofte, dansuri şi râs. Acestea să lipsească desăvârşit din casa ei.
În continuare, evidenţiază importanţa păstrării unei anumite măsuri - cu ajutorul căreia va putea deţine controlul asupra patimilor şi a depărtării de mânie – care este o ruşine pentru muritori şi în special pentru femei căci le face faţa respingătoare.
Roşeaţa din obrajii soţiei când priveşte la soţul ei sau este privită de alţii, arată pudoarea feciorelnică care ar trebui să caracterize orice soţie.
Altă podoabă a femeii creştine este tăcerea. Soţia neînfranată în vorbă şi cu limba neruşinată, este de nesuferit pentru soţul ei putând face rău chiar celor inocenţi.
Mersul ei, să fie unul smerit, căci şi în paşi poate să fie trufie.
Relaţiile intime dintre soţi, trebuie să aibă şi ele o măsură. Amândoi sunt datori să respecte zilele sfinte. Aşezământul conjugal a fost dat de Dumnezeu pentru continuarea neamului prin naşteri, şi nu pentru a trăi în desfrânare.
Spre sfârşitul scrisorii, Sf. Grigorie o atenţionează pe Olimpiada, că un exemplu viu grăitor de adevărată soţie creştină este chiar în preajma ei, anume Teodosia. Aceasta din urmă, să-i fie ca un “chirion feminin sub legământul căsniciei”. Fiecare om are nevoie de un exemplu pe care să-l urmeze. De aceea copii sunt încredinţaţi unui dascăl, iar fiecare creştin primeşte sau îşi alege un Sfânt ocrotitor. De aceea este bine să avem în jurul nostru persoane de la care să avem ce învăţa, precum Olimpiada o avea pe Teodosia.
Olimpiada, dacă va primi acest “cuvânt cu cuget înalt”, să-l păstreze în taina inimii ei precum Maica Domnului cuvintele dreptului Simeon. Dacă va păzi acest Îndemn, se va face “viţă mult roditoare” şi va vedea pe fii fiilor ei.
Concluzii
Îndemnul adresat de Sf. Grigorie Teologul Olimpiadei, nu este valabil doar pentru ea, ci şi pentru toate soţiile creştine la fel cum, spre exemplu, epistola către Galateni, nu era adresată doar galatenilor ci şi tuturor oamenilor din toate timpurile şi locurile, care s-ar putea afla în situaţii cel puţin similare. Această scrisoare-îndemn, o putem socoti ca o epistolă adresată de Sf. Grigorie Teologul Olimpiadei şi prin urmare tuturor femeilor creştine.
Armonia într-o viaţă de familie, este realizată prin respectarea aşezământului conjugal de către soţi. Poemul-Îndemn este adresat în special soţiilor creştine, ca unele care au un rol foarte important în viaţa de familie. Respectarea lui, aduce echilibru, linişte şi pace în familie.
Cei doi soţi trebuie să aibă în comun toate bunurile, durerile şi grijile, să fie măsuraţi în toate. Soţia creştină nu trebuie nicidecum să se lase cuprinsă de înfumurare bărbătească, să nu fie trufaşă, să fugă de distracţiile obşteşti, să nu se amestece în mulţimi dezordonate, să ia aminte mereu că podoaba unei femei nu stă în îmbrăcăminte sau podoabe ci în cuminţenie, în tăcere şi smerenie.
Îndemnul presupune ascultare, iar ascultarea este un pas foarte important spre mântuire. De aceea, soţia creştină care se va conduce după sfaturile Sf. Grigorie va avea de câştigat tocmai ce poate fi mai scump în lume: mântuirea.
Bibliografie
v “Viaţa adică petrecerea şi faptele cuvioasei, fericitei şi sfintei Olimpiada care a fost diaconiţă a Preasfintei şi Marii Biserici a Constantinopolului”, traducere după originalul grec editat de H. Delehaye în Analecta Bollandiana 15 (1896) p. 400-423 realizată de diac. Ioan I. Ică jr, în „Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvioasa Olimpiada diaconiţa”, Editura Deisis, Sibiu, 1997
v Paladie, episcopul de Helenopolis, „Despre viaţa şi felul de a fi ale fericitului Ioan Hristostom, episcopul Constantinopolului”, în „Viaţa Sf. Ioan Gură de Aur”, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2001
v Anne-Marie Malingrey, “O viaţă – o prietenie – o corespondenţă”, în “Sf. Ioan Gură de Aur...”
v Diac. Ioan I. Ică jr, „Diaconiţa şi Arhiepiscopul”, în „Sf. Ioan Gură de Aur...”
v Sf. Grigorie de Nazianz, “Poem-Îndemn către Olimpiada”, în “Sf. Ioan Gură de Aur...”
[1] Viaţa adică petrecerea şi faptele cuvioasei, fericitei şi sfintei Olimpiada care a fost diaconiţă a Preasfintei şi Marii Biserici a Constantinopolului, traducere după originalul grec editat de H. Delehaye în Analecta Bollandiana 15 (1896)p. 400-423 realizată de diac. Ioan I. Ică jr, în Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvioasa Olimpiada diaconiţa, Editura Deisis, Sibiu
[2] Paladie, episcopul de Helenopolis, Despre viaţa şi felul de a fi ale fericitului Ioan Hristostom, episcopul Constantinopolului, în Viaţa Sf. Ioan Gură de Aur, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2001, p.122
[3] Ibidem, p. 123
[4] Ibidem, p. 123
[6] Diac. Ioan I. Ică jr, Diaconiţa şi Arhiepiscopul, op. Cit, p. 22
[8] Op. Cit., Ibidem, p. 86
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.