DIN ÎNŢELEPCIUNEA SFÂNTULUI ISAAC SIRUL

• Teama de Dumnezeu este începutul virtuţii. Şi se zice că ea este maică a credinţei şi vine în suflet, când se desparte mintea de grija celor lumeşi, ca să-şi adune din risipire gândurile sale, îndeletnicindu-se cu orânduirea vieţii de apoi.

• Slujind inima simţurilor, ea nu mai simte dulceaţa lui Dumnezeu.

• Cel ce umblă după cinste, nu poate scăpa de pricinile scârbirii.

• Nimic nu este mai potrivit pentru gonirea din suflet a obişnuinţelor celor vechi şi îndepărtarea amintirilor care se mişcă şi se ridică în trup, aprinzând o văpaie de tulburare, decât este scufundarea în setea de învăţătură şi urmărirea adâncimii de gânduri ale Sfintelor Scripturi. Când gândurile s-ar scufunda în dulceaţa gonirii după înţelepciunea cea strânsă în cuvinte,[…],omul ar lăsa în urmă lumea şi toate ale ei – şi le-ar uita şi ar şterge din suflet toate amintirile, care pun în mişcare imaginile materialităţii lumii, şi ar şterge imaginile acestea şi din nevoia obişnuitelor gânduri, cu care noi cercetăm firea.

• În măsura în care lipsesc din minte sfiala şi frica, i se dă pricină minţii să rătăcească mereu.

• Precum cumpăna nu se clatină uşor în suflarea vântului, dacă talgerile sunt îngreunate de greutăţi, tot astfel nu se clatină uşor mintea (cumpăna minţii), - chiar dacă ar încerca s-o clatine, - atunci când este îngreunată de teama de Dumnezeu şi de sfială. Şi cu cât în minte se măreşte lipsa de teamă de Dumnezeu, tot pe atât se schimbă şi se clatină mintea.

•Vrei să fii părtaş cu Dumnezeu în mintea ta, ca să primeşti simţirea acelei dulceţi, care nu este robită de simţuri? Agoniseşte-ţi ţie milostenia, şi când ea se va afla întru tine, va găti acolo chipul acelei sfinte frumuseţi, cu care tu ai asemănarea.

• Nu este altă cărare către dragostea duhovnicească, decât aceea care începe cu mila.

• Cel ce din proprie experienţă grăieşte despre virtute, îl face pe cel ce ascultă, părtaş al virtuţii lui, ca şi cum i-ar împărtăşi câştigul negustoriei lui.

• Să iei aminte cu de-amănuntul la orice spor, care se lucrează în tine, fie la arătare, fie în ascuns.

• Nimic nu ne îndepărtează în aşa măsură de comorile înţelepciunii şi de cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu, cum o fac râsul cu vorbărie şi neluarea în seamă cea cu îndrăznire; şi aceasta este meşteşugul dracului curviei.

• (1Cor.3,16): “Biserică a Lui suntem”. Să curăţim deci Biserica Sa, precum şi El este curat ca să binevoiască a se sălăşlui întru Dânsa. Şi s-o tămâiem cu tămâia încetării voinţei prin rugăciunea curată din inima(a inimii pe care n-o poate face părtaşul mişcărilor celor dese ale lumii.) Şi astfel sufletul va fi umbrit de norul slavei lui Dumnezeu, şi lumina măririi Lui va străluci înlăuntrul inimii.

• Scaldă faţa ta cu plânsul ochilor tăi, ca, să se odihnească peste tine Duhul Sfânt şi să te spele pe tine de tina răutăţii tale.

• Cheamă pe Maria şi pe Marta, ca să te înveţe cuvinte tânguitoare.

• Păzirea limbii nu numai trezeşte mintea către Dumnezeu, ci ajută şi la înfrânare.

• Adevărat este cuvântul Domnului pe care l-a spus El, că nu poate nimeni să-şi câştige dragostea de Dumnezeu odată cu pofta de lume, nici să-şi câştige părtăşie cu Dumnezeu cât timp este părtaş al lumii, nici să aibă grijă şi de lume şi de Dumnezeu.

• Din faptul că-i trimite Dumnezeu necazuri , cunoaşte omul că se îngrijeşte Dumnezeu de el.

• Pe cei care petrec întru ispite nu-i lasă Providienţa să cadă în mâinile vrăjmaşilor.

• Un suflet cu frică de Dumnezeu nu se teme de nici o păgubire tru-pească. Pentru că un asemenea suflet nădăjduieşte întru Domnul de acum şi până în veac.

• O minte turburată nu poate scăpa de uitare. Şi uneia ca aceasta înţelep-ciunea nu-şi deschide uşa.

• Păzeşte Domnul paşii celui ce se teme de păcate şi mila lui Dumnezeu î-l ţine în clipa poticnirii.

• Cine crede că păcatele sale sunt mici, cade în altele mai mari, şi înşeptită osândă va lua.