Comunicatul Pr. Iustin a produs după cum observ o foarte mare vâlvă pe net şi în sufletele oamenilor. Pr. Iustin a ridicat nişte semnale de alarmă asupra prezentului cât şi a celor ce vor să fie. Au apărut deodată într-un timp record noi şi noi articole despre apropierea sfârşitului. Acum e acum! Ce facem? Păi ce să facem? Să ne tulburăm? Tulburarea ştim de unde vine: de la aghiuţă! Observ din păcate că mulţi s-au tulburat puternic. Sfârşitul e pe vine, într-adevăr! Dar asta nu înseamnă că va fi peste câţiva ani! "Nici Fiul Omului nu ştie când va fi"! Înaintea lui poate veni sfârşitul vieţii noastre! Trebuie întâi de toate să ne pregătim pentru sfârşitul vieţii noastre care poate interveni în orice moment. Dacă vom fi pregătiţi pentru acest sfârşit al vieţii noastre, vom fi pregătiţi şi pentru cel al lumii.
În privinţa cipurilor. Împărtăşesc opiniile părinţilor care au vorbit răspicat despre acestea. Nu sunt deacord cu introducerea lor în buletine, paşapoarte sau permise de conducere. Nu au ei nevoie să cunoască toate deteliile despre noi.
Îmi aduc aminte în primii ani de seminar (de la Suceava) acu vreo 7 ani începeam să aud câte ceva despre sfârşitul lumii. Abia apăruseră pe atunci cardurile. Nu aveam eu atunci aşa ceva. Se spunea că se va ajunge să se vândă şi să se cumpere cu ele orice din magazine, să primeşti salariile pe ele. Cu timpul se va ajunge încetul cu încet să nu se mai folosească banii lichizi. Mai apoi, vor zice ca pentru ca nu cumva cineva să îţi fure cardul şi astfel toţi banii de pe el, va trebui să apelezi la o "variantă ajutătoare": îţi pui un cip în mână şi nu îţi mai fură nimeni nimic. Ai acolo cu tine toţi banii... Pe vremea aceea când se vorbea despre asta nu erau în magazine aparatură sofisticată care să citească codul de bare. Cred că abia apăruse pe câteva produse codul de bare. Ce să mai zic de plata cu cardul!
Mai notez încă două povestioare care pot fi adevărate pe care le-am auzit tot în acea vreme:
Un om oarecare lucra în construcţii. I s-a propus la un moment dat să lucreze pe un şantier de lângă oraşul Piatra Neamţ. Omul a rămas uimit de clădirea care se ridica. Era tip cetate, cu camerele mici şi cu nişte gemuleţe micuţe. A întrebat pe şeful de şantier sau pe cine răspunde acolo, la ce va folosi această clădire. Şeful, i-a spus în taină avertizându-l că dacă va spune cuiva taina, va muri. Comform mărturiei în această clădire vor fi închişi cei care nu vor primi pecetea, credincioşii, preoţii, monahii.
Cealaltă povestioară
Unui om oarecare i-au murit două fetiţe gemene de mici copile. Într-o zi căutând o anumită adresă, ajunge la un palat mare deosebit de frumos. Totul era ca prin vis. Omul şi-a dat seama că s-a rătăcit. Cu toate că el cunoştea foarte bine locurile, acea casă şi împrejurimile ei îi erau total necunoscute. A intrat în casă şi spre uimirea lui l-au întâmpinat fetiţele lui care murise. Erau mari acum. Ele l-au dus la stăpânul palatului. Ajuns la acesta, stăpânul casei l-a întrebat:
- Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! a răspuns omul.
- Eu sunt Lucifer, îngerul căzut!
Omul nostru a rămas încremenit.
- Am să îţi spun un secret mare! Dar te avertizez că dacă îl vei spune cuiva, negreşit vei muri!
- Bine! Nu voi spune nimănui! a promis omul.
- Sfârşitul lumii va veni prin inermediul televizorului! Prin el lucrez eu.
După aceasta s-a spulberat vedenia.
Ajuns acasă, celelalte două fetiţe (alte fetiţe) se uitau la desene animate la televizor. Tatal a scos din priză televizorul şi a zis:
- De azi înainte nu vă veţi mai uita la televizor.
Mama uimită de reacţia soţului s-a ţinut insistent după el să îi spună ce se petrece cu el.
Soţul i-a spus că nu poate să îi dezvăluie ce se întâmplă cu el pentru că va muri. Femeia, a insistat în continuare. Bărbatul i-a spus în cele din urmă. Ziua următoare trecând pe zebră, a dat o maşină peste el şi a murit.
Aceste două povestioare nu ştiu dacă sunt adevărate sau nu, dar atrag atenţia în special cea de a doua asupra vieţii noastre. Televizorul a ajuns să fie de nelipsit din casele oamenilor iar noi am ajuns să nu ne mai putem desprinde ochii de la el. Copii noştri sunt robiţi televizorului şi calculatorului. Când am mers iarna aceasta cu ajunul cu părinele prin casele oamenilor, copii nu se ridicau de pe scaunele din faţa calculatorului. Părintele spune copilului să se ridice şi el ca să se închine. Se ridica până la urmă, dar ochii tot în calculator îi rămâneau. Cred că televizorul şi calculatorul ne "ajută" să ne pierdem discernământul. Părinţii greşesc enorm când îşi abandonează copii în faţa televizorului. Îmi amintesc cuvintele doamnei mele învăţătoare de pe când eram în clasa I-a sau a II-a:
- Se va ajunge ca televizorul să privească mereu la voi, să vă urmărească!
Într-adevăr el ne urmăreşte. Gândul nostru în loc să fie la Hristos, rămâne risipit în imaginile şi programele de la televizor. Sf. Grigorie Sinaitul spunea că prin păcatul strămoşesc mintea nostră s-a spart ca o oglindă în mii şi mii de bucăţi. Omul înainte vorbea cu Dumnezeu în grădina Raiului; vorbeau "faţă către faţă, gură către gură". Prin păcat, oglinda minţii s-a spart într-o sumedenie de gânduri care s-au risipit ca şi cioburile de oglindă. Concluziona Sf. Grigorie că omul trebuie să refacă această oglindă a minţii. Iar acest lucru poate fi realizat prin rugăciunea minţii care readună mintea şi o uneşte din nou cu Dumnezeu. Am amintit aceste cuvinte ale Sf. Grigorie Sinaitul pentru a scoate totuşi în evindenţă faptul că noi ne răspândim mintea într-o sumedenie de lucruri nefolositoare, iar o mare parte din ele sunt urmare a privitului la televizor si calculator. Şi ne mai întrebăm de ce nu ne putem concentra la rugăciune...?
Consider că dacă vom face acest exerciţiu al rugăciunii minţii, nu ne va mai fi frică nici de moartea noastră, nici de sfârşitul lumii pentru că îl vom avea pe Hristos locuind întru noi. Iar Hristos ne va lumina ce să facem, cum să procedăm în anumite momente concrete ale vieţii. Tot El ne va da puterea să mărturisim adevărul, să-L mărturisim pe El şi chiar să mergem spre mucenicie dacă va fi nevoie.
