Interviu cu Pr. Zaharia de la Essex

Uneori credem că nu avem energie, când de fapt avem o cantitate incredibilă de energie în noi. Secretul este să găsim un gând smerit care să ne ruşineze, care să ne aducă pocăinţă şi să descătuşeze energia duhovnicească din noi“.

- Aţi vorbit despre oamenii din ziua de azi, doritori de plăceri şi confort. Aşadar, care este locul sentimen­telor [de fapt: emotiilor, trairilor afective, n.n.] în viaţa noastră?

- Toţi avem sentimente [emotii, trairi afective, n.n.], dar acestea sunt în realitate o expresie a „omului vechi” şi Dumnezeu ne cere să ne dezbrăcăm de acest „om vechi” (Ef. 4:22) şi de sentimente [emotii, n.n.]. Trebuie să convertim aceste sentimente, care sunt de natură psihologică (sufletească) în simţiri şi trăiri duhovniceşti.

- Aţi putea defini sentimentele [emotiile, trairile afective, n.n.]?

- De exemplu, mi se întâmplă ceva şi, din această cauză, simt o mare bucurie. Pot să trăiesc aceasta psihologic, să mă bucur şi să fiu cu adevărat fericit, sau pot preschimba acest sentiment de fericire în trăire duhovnicească. De îndată deschid o conversaţie cu Dumnezeu şi încep să-I dau mulţumită Domnului, aşa încât, în loc ca acesta să fie un sentiment pur psihologic, el devine o bucurie duhovnicească, o energie spre împreuna-vorbire cu Dumnezeu. Dacă am un sentiment de tristeţe şi sunt grozav de necăjit pentru că, să spunem, mi-a murit mama sau cel mai bun prieten sau altă năpastă a căzut asupra mea, îmi voi vărsa inima înaintea lui Dumnezeu, precum Prorociţa Ana (cf. 1 Împ. 1:4-28), şi voi folosi această energie a tristeţii prefăcând-o în energie de rugăciune înaintea lui Dumnezeu.

Părintele Sofronie obişnuia să spună că nu putem trăi o viaţă monahală adevărată dacă nu învăţăm să preschimbăm stările noastre psihologice în stări duhovniceşti. Şi cum facem aceasta? Îngăduim oricărui fel de energie să vină asupra noastră, dar preschimbăm gândul şi-l întoarcem către Dumnezeu, spre a vorbi cu El. De exemplu, îmi amintesc de bunica mea, cât de credincioasă era ea; cum era prima în biserică şi ultima la plecare. În timpul nopţii, făcea mereu metanii şi mama avea obiceiul să o urmărească prin uşa întredeschisă cum îşi făcea ea metaniile; şi îmi spunea: „Ştii, bunica ta face tot timpul metanii“. Îmi amintesc de toate acestea şi mă simt cuprins de duioşie. Nu-i nimic, las simţirea să vină, dar îmi ridic mintea la Dumnezeu şi folosesc energia acestui sentiment pentru ceea ce voiesc eu. „Duhurile prorocilor, prorocilor se supun” (1 Cor. 14:32), spune Sfântul Pavel. Aşadar, întorc această energie spre păcătoşenia mea şi încep să mă rog pentru iertarea păcatelor mele sau pentru altceva îmi schimb direcţia concentrării minţii şi îi dau altceva pe care să se fixeze.

Părintele Sofronie vede acest fel de „transformator de energie” în viaţa Domnului nostru. El obişnuia să ne spună că Domnul nu se gândea la oamenii care aveau să-L răstignească, care veneau să-L prindă în grădina Gheţimani – dacă erau elini sau romani sau evrei, ci grăia cu Dumnezeu, zicând: „Paharul care Mi-au dat Mie Tatăl, au nu-l voi bea pre el?” (In. 18:11). Ştia că avea să fie răstignit; şi totuşi, nu gândea psihologic: „Dar de ce, dacă sunt evrei, sunt nerecunoscători? Am făcut atâta pentru ei, atâtea minuni ca să-i izbăvesc de vrăjmaşii lor. De ce acum Mă răstignesc pe nedrept?”. Nu S-a coborât la nivelul acela, ci grăia cu Tatăl Său – „Paharul Tatălui Meu, au nu-l voi bea pre el?“. La fel se întâmplă şi cu noi: asupra noastră vin tot felul de energii – pozitive şi negative, de tristeţe, energii tragice, energii ale plăcerii, energii nobile – dar nu rămânem la acest nivel al sentimentelor, ci exploatăm energia pe care ele o aduc. Luăm energia şi îndreptăm gândul spre Dumnezeu, potrivit nevoilor noastre, şi ne rugăm.

Vă voi da un exemplu. Eram în Cipru şi prietenii mei urmau să vină să mă ia de la mama de-acasă ca să mergem în alt sat, pentru Liturghie. Aranjasem să vină să mă ia la ora şase; Liturghia trebuia să înceapă la şapte şi din Nicosia până în sat era o oră de drum. Eram foarte ocupat în Cipru, pentru că mulţi preoţi mă chemau să vorbesc în parohiile lor, la televiziune, la radio, aşa că eram cu totul obosit şi secătuit. Mă culcasem târziu şi mă sculasem pe la patru, ca să mă pregătesc pentru Liturghie, dar nu mă puteam ruga. Inima mi-era sfâşiată în bucăţi; chiar nu voia să-mi facă ascultare. Mi-am spus: „Nu am energie, nu am putere să mă rog; mă voi duce să-mi spăl rufele”. Aveam câteva tricouri de spălat, pentru că transpir mult noaptea. „Poate că asta mă va înviora puţin şi apoi voi încerca din nou să mă rog”. M-am dus în baie timp de o jumătate de oră şi am terminat de spălat. La patru şi jumătate am ieşit şi am auzit un şuşotit. Uşa era întredeschisă şi am zărit-o pe mama, care nu putea umbla, în pat. Făcea mici închinăciuni în pat şi se ruga, şi la fiecare rugăciune spunea: „Toată lumea şi copiii mei”. Făcea aceasta cu râvnă şi m-am simţit atât de ruşinat, încât inima mi s-a vindecat şi timp de o oră şi jumătate m-am rugat şi eu. M-am pregătit pentru Liturghie şi a fost una dintre cele mai bune Liturghii pe care le-am avut. În dimineaţa aceea, bătrâna mea mamă m-a ruşinat.

Uneori credem că nu avem energie, când de fapt avem o cantitate incredibilă de energie în noi. Secretul este să găsim un gând smerit care să ne ruşineze, care să ne aducă pocăinţă şi să descătuşeze energia duhovnicească din noi. De aceea trebuie să ne îndreptăm pe calea smerită a „pogorârii”, ca să fim mereu în stare „să pescuim” acele gânduri smerite care dezlănţuie energia duhovnicească lăuntrică ce ne va da puterea să facem lucrul lui Dumnezeu.

Este la noi în mănăstire un ieromonah şi într-o zi era foarte obosit de pe urma slujirii sale oamenilor. Era duminică şi era complet epuizat. Mi-a spus: „Noaptea, când sunt atât de sfârşit, mă duc de obicei în chilia mea, mă uit la icoane şi zic: «Noapte bună, vouă, tuturor» şi mă culc. Dar în noaptea aceea i-a fost ruşine să facă aşa; în schimb umbla în sus şi în jos pe coridor, spunând: „Îmi pare rău, Doamne, nu mă pot ruga în noaptea asta. Iartă-mă”. „Îmi pare rău, Doamne, simt obosit, nu mă pot ruga în noaptea asta. Iartă-mă”. Timp de jumătate de oră a umblat în sus şi în jos pe coridor spunând aceste cuvinte şi, în felul acela, Dumnezeu i-a dat putinţa să-şi facă pravila.

Astfel că noi putem întotdeauna să descoperim înlăuntrul nostru o cantitate incredibilă de energie duhovnicească, dacă găsim cheia potrivită, „cheia lui David“ (cf. Is. 22:22; Apoc. 3:7) şi dacă facem mişcarea potrivită ca să o descătuşăm, cu alte cuvinte, dacă primim un gând smerit dăruit nouă de Domnul, atunci când, prin „pogorâre” de sine, ne supunem judecăţii Sale. Căci El ne dă „gură şi înţelepciune” (Lc. 21:15) – acel gând smerit care descătuşează energia duhovnicească“.

Uneori credem că nu avem energie, când de fapt avem o cantitate incredibilă de energie în noi. Secretul este să găsim un gând smerit care să ne ruşineze, care să ne aducă pocăinţă şi să descătuşeze energia duhovnicească din noi“.

- Aţi vorbit despre oamenii din ziua de azi, doritori de plăceri şi confort. Aşadar, care este locul sentimen­telor [de fapt: emotiilor, trairilor afective, n.n.] în viaţa noastră?

- Toţi avem sentimente [emotii, trairi afective, n.n.], dar acestea sunt în realitate o expresie a „omului vechi” şi Dumnezeu ne cere să ne dezbrăcăm de acest „om vechi” (Ef. 4:22) şi de sentimente [emotii, n.n.]. Trebuie să convertim aceste sentimente, care sunt de natură psihologică (sufletească) în simţiri şi trăiri duhovniceşti.

- Aţi putea defini sentimentele [emotiile, trairile afective, n.n.]?

- De exemplu, mi se întâmplă ceva şi, din această cauză, simt o mare bucurie. Pot să trăiesc aceasta psihologic, să mă bucur şi să fiu cu adevărat fericit, sau pot preschimba acest sentiment de fericire în trăire duhovnicească. De îndată deschid o conversaţie cu Dumnezeu şi încep să-I dau mulţumită Domnului, aşa încât, în loc ca acesta să fie un sentiment pur psihologic, el devine o bucurie duhovnicească, o energie spre împreuna-vorbire cu Dumnezeu. Dacă am un sentiment de tristeţe şi sunt grozav de necăjit pentru că, să spunem, mi-a murit mama sau cel mai bun prieten sau altă năpastă a căzut asupra mea, îmi voi vărsa inima înaintea lui Dumnezeu, precum Prorociţa Ana (cf. 1 Împ. 1:4-28), şi voi folosi această energie a tristeţii prefăcând-o în energie de rugăciune înaintea lui Dumnezeu.

Părintele Sofronie obişnuia să spună că nu putem trăi o viaţă monahală adevărată dacă nu învăţăm să preschimbăm stările noastre psihologice în stări duhovniceşti. Şi mai facem aceasta? Îngăduim oricărui fel de energie să vină asupra noastră, dar preschimbăm gândul şi-l întoarcem către Dumnezeu, spre a vorbi cu El. De exemplu, îmi amintesc de bunica mea, cât de credincioasă era ea; cum era prima în biserică şi ultima la plecare. În timpul nopţii, făcea mereu metanii şi mama avea obiceiul să o urmărească prin uşa întredeschisă cum îşi făcea ea metaniile; şi îmi spunea: „Ştii, bunica ta face tot timpul metanii“. Îmi amintesc de toate acestea şi mă simt cuprins de duioşie. Nu-i nimic, las simţirea să vină, dar îmi ridic mintea la Dumnezeu şi folosesc energia acestui sentiment pentru ceea ce voiesc eu. „Duhurile prorocilor, prorocilor se supun” (1 Cor. 14:32), spune Sfântul Pavel. Aşadar, întorc această energie spre păcătoşenia mea şi încep să mă rog pentru iertarea păcatelor mele sau pentru altceva îmi schimb direcţia concentrării minţii şi îi dau altceva pe care să se fixeze.

Părintele Sofronie vede acest fel de „transformator de energie” în viaţa Domnului nostru. El obişnuia să ne spună că Domnul nu se gândea la oamenii care aveau să-L răstignească, care veneau să-L prindă în grădina Gheţimani – dacă erau elini sau romani sau evrei, ci grăia cu Dumnezeu, zicând: „Paharul care Mi-au dat Mie Tatăl, au nu-l voi bea pre el?” (In. 18:11). Ştia că avea să fie răstignit; şi totuşi, nu gândea psihologic: „Dar de ce, dacă sunt evrei, sunt nerecunoscători? Am făcut atâta pentru ei, atâtea minuni ca să-i izbăvesc de vrăjmaşii lor. De ce acum Mă răstignesc pe nedrept?”. Nu S-a coborât la nivelul acela, ci grăia cu Tatăl Său – „Paharul Tatălui Meu, au nu-l voi bea pre el?“. La fel se întâmplă şi cu noi: asupra noastră vin tot felul de energii – pozitive şi negative, de tristeţe, energii tragice, energii ale plăcerii, energii nobile – dar nu rămânem la acest nivel al sentimentelor, ci exploatăm energia pe care ele o aduc. Luăm energia şi îndreptăm gândul spre Dumnezeu, potrivit nevoilor noastre, şi ne rugăm.

Vă voi da un exemplu. Eram în Cipru şi prietenii mei urmau să vină să mă ia de la mama de-acasă ca să mergem în alt sat, pentru Liturghie. Aranjasem să vină să mă ia la ora şase; Liturghia trebuia să înceapă la şapte şi din Nicosia până în sat era o oră de drum. Eram foarte ocupat în Cipru, pentru că mulţi preoţi mă chemau să vorbesc în parohiile lor, la televiziune, la radio, aşa că eram cu totul obosit şi secătuit. Mă culcasem târziu şi mă sculasem pe la patru, ca să mă pregătesc pentru Liturghie, dar nu mă puteam ruga. Inima mi-era sfâşiată în bucăţi; chiar nu voia să-mi facă ascultare. Mi-am spus: „Nu am energie, nu am putere să mă rog; mă voi duce să-mi spăl rufele”. Aveam câteva tricouri de spălat, pentru că transpir mult noaptea. „Poate că asta mă va înviora puţin şi apoi voi încerca din nou să mă rog”. M-am dus în baie timp de o jumătate de oră şi am terminat de spălat. La patru şi jumătate am ieşit şi am auzit un şuşotit. Uşa era întredeschisă şi am zărit-o pe mama, care nu putea umbla, în pat. Făcea mici închinăciuni în pat şi se ruga, şi la fiecare rugăciune spunea: „Toată lumea şi copiii mei”. Făcea aceasta cu râvnă şi m-am simţit atât de ruşinat, încât inima mi s-a vindecat şi timp de o oră şi jumătate m-am rugat şi eu. M-am pregătit pentru Liturghie şi a fost una dintre cele mai bune Liturghii pe care le-am avut. În dimineaţa aceea, bătrâna mea mamă m-a ruşinat.

Uneori credem că nu avem energie, când de fapt avem o cantitate incredibilă de energie în noi. Secretul este să găsim un gând smerit care să ne ruşineze, care să ne aducă pocăinţă şi să descătuşeze energia duhovnicească din noi. De aceea trebuie să ne îndreptăm pe calea smerită a „pogorârii”, ca să fim mereu în stare „să pescuim” acele gânduri smerite care dezlănţuie energia duhovnicească lăuntrică ce ne va da puterea să facem lucrul lui Dumnezeu.

Este la noi în mănăstire un ieromonah şi într-o zi era foarte obosit de pe urma slujirii sale oamenilor. Era duminică şi era complet epuizat. Mi-a spus: „Noaptea, când sunt atât de sfârşit, mă duc de obicei în chilia mea, mă uit la icoane şi zic: «Noapte bună, vouă, tuturor» şi mă culc. Dar în noaptea aceea i-a fost ruşine să facă aşa; în schimb umbla în sus şi în jos pe coridor, spunând: „Îmi pare rău, Doamne, nu mă pot ruga în noaptea asta. Iartă-mă”. „Îmi pare rău, Doamne, simt obosit, nu mă pot ruga în noaptea asta. Iartă-mă”. Timp de jumătate de oră a umblat în sus şi în jos pe coridor spunând aceste cuvinte şi, în felul acela, Dumnezeu i-a dat putinţa să-şi facă pravila.

Astfel că noi putem întotdeauna să descoperim înlăuntrul nostru o cantitate incredibilă de energie duhovnicească, dacă găsim cheia potrivită, „cheia lui David“ (cf. Is. 22:22; Apoc. 3:7) şi dacă facem mişcarea potrivită ca să o descătuşăm, cu alte cuvinte, dacă primim un gând smerit dăruit nouă de Domnul, atunci când, prin „pogorâre” de sine, ne supunem judecăţii Sale. Căci El ne dă „gură şi înţelepciune” (Lc. 21:15) – acel gând smerit care descătuşează energia duhovnicească“.

(in: Arhimandritul Zaharia, Largiti si voi inimile voastre!”, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2009):

Inmormantarea - sfaturi practice

Daca cumva se intampla in familia dumneavoastra un deces, nu trebuie sa va apucati sa cititi Mircea Eliade "Istoria Religiilor"! Va spunem noi ce trebuie sa faceti pas cu pas.

A murit omul. Dumnezeu sa il ierte!

Sunati preotul din parohia unde sunteti arondati. Daca nu il cunoasteti nici pe preot nici nr lui de telefon, intrebati vecinii. Trebuie sa stie cineva. Daca nici asa nu rezolvati, trimiteti pe cineva la cea mai apropiata biserica si ei va vor lamuri de ce biserica apartineti. Preotul va va da cele mai sigure informatii. Cu el veti hotari si ora la care sa vina la Stalpi si ora inmormantarii.

Ce aveti de luat de la biserica

Trimiteti la biserica un om care va trebui sa ia un Sfesnic, un Steag, tamaie, carbune, lumanari si o icoana care se pune pe pieptul mortului. De regula se pune o icoana sfintita a Maicii Domnului, dar se poate pune si a Sfantului caruia i-a purtat numele.

In unele parti se tine sfesnicul la capul mortului. E recomandat insa sa il tineti ori pe hol ori la usa afara. Lumanarile pe care le vor aprinde aici oamenii vor face multa caldura. In orice caz sa va ingrijiti ca la capul mortului sa fie o lumanare sau o candela aprinsa.

In fiecare seara va trebui sa chemati preotul acasa sa citeasca o slujba numita "Stalpi". Aceasta e o slujba de pomenire pentru cel adormit si se citesc niste "Evanghelii".

Mortul se tine in casa de regula 2 nopti iar a treia zi se inmormanteaza.

Cimitirul

Veti avea nevoie de un loc intr-un cimitir unde sa il ingropati. Poate aveti deja un loc, poate nu. Nu toate parohiile au si cimitir. Deci, daca nu aveti loc de ingropat iar preotul de a carui parohie apartineti, nu are cimitir, atunci acesta va poate recomanda undeva unde sa mergeti cu mortul.

Foarte important de stiut in acest caz este urmatorul aspect organizatoric: Savarseste inmormantarea preotul de a carui parohie apartineti! Nu chemati preotul care are cimitirul. Acesta are alta parohie. Veti plati catre acesta doar taxele care tin de cimitir. El va taie chitanta pentru locul de veci. Preotul paroh de care apartineti cu locuinta va savarsi slujba inmormantarii si va taia o chitanta si va inregistra in Condica lui de Inmormantari, slujba savarsita pentru dumneavoastra.

Imbalsamarea

Puteti sa imbalsamati mortul daca doriti si mai ales daca este vara si e cald sau il veti tine mai mult timp sau il veti duce in alta localitate spre a fi inmormantat si astfel vor trece mai mult de 3 zile. Nu este neaparat insa.

Spalatul mortului

Se face de regula inainte de imbalsamare. Dupa imbalsamare se imbraca mortul in hainele de inmormantare. Cine spala mortul? Daca e barbat, niste barbati, daca e femeie niste femei. Logic. Mortul se spala cu apa curata care aminteste de apa botezului in urma caruia raposatul a devenit membru al Bisericii. Apoi se stropeste cu aghiazma mica. Sunt insa si firme care se ocupa de aceste lucruri.

Banii de pe pieptul mortului

Nu este normal sa se puna bani pe pieptul mortului. Unele persoane sustin ca acesti bani il va ajuta sa treaca prin Vamile Vazduhului. FALS! Banii acestia nu circula pe lumea cealalta! Daca in viata raposatul a facut faptele milostenie trupesti si sufletesti, va avea cu ce plati aceste vami daca ele chiar exista. Banii acestia sunt in fapt un ajutor financiar pentru familia indoliata. O inmormantare presupune un efort financiar mare! Nu ingropati mortul cu banii! E pacat de acei bani. Mortul nu are ce face cu ei! Daca nu doriti sa ii utilizati pentru cheltuieli de inmormantare, atunci dati-i saracilor. Se vor bucura mult de ei! Iar aceasta bucurie se va transmite si raposatului.

Banii ce se arunca pe drum

Sunt tot ca o milostenie. Ar fi bine sa ii dati in mana la saraci, daca aveti pe langa dumneavoastra. Poate treceti pe o strada intens circulata de masini. Decat sa aiba loc vreun accident, mai bine dati in mana banii. De regula se pun monezi de 10 sau 50 de bani. La fel se pun si in lumanarile cu batiste.

Coliva

Coliva se face din grau sau arpacas fiert. Se adauga nuca, zahar, arome. Nu dau aici reteta. Foarte important: pe coliva sa faceti o cruce. O puteti face ori din bomboane, ori din ciocolata ori din miez de nuca ori din cacaua.

Nu exista coliva de 3 zile! Coliva de 3 zile este defapt coliva din ziua inmormantarii. Inmormantarea se face in a 3 a zi de la moartea omului.

Daca cumva, scoateti din mormant oseminte, atunci trebuie sa ii mai faceti o coliva si pentru celalalt raposat.

Cand se va canta "vesnica pomenire" sa puneti pe coliva si o lumanare.

Vinul

Aveti nevoie pe langa coliva de o sticluta de vin care se tine cu coliva in acelasi cos si alta sticluta de vin amestecat cu ulei care va va trebui inainte de a-l baga in groapa pe mort. Preotul il va turna pe pieptul raposatului.

Colaceii si Pachetelele

Aici difera obiceiurile in functie de zona. Cate bordeiuri atatea obiceiuri. De regula 40 de colacei sau pachetele aveti nevoie. Sa fie numar simbolic. Dar daca va asteptati la mult mai multi oameni, puneti cat mai multe. Sa fie primita pomana!

Lumanarile cu prosop

Acestea se dau in ziua inmormantarii cand vine preotul acasa. Daca ati uitat, le puteti da la biserica.

Lumanarile la biserica

E recomandat sa cumparati lumanarile de la biserica. Este jertfa mai curata. Lumanarile din comert scot foarte mult fum inecacios si curg foarte tare. Va puteti murdari tot, puteti murdari si covoarele bisericii... Lumanarile din biserici au o reteta foarte buna. Nu curg, nu te murdaresc pe maini, nu scot mult fum.

Masa de acasa

O pregatiti cum stiti.

Spalatul pe maini

Dupa ce se intorc oamenii de la biserica acasa, este obiceiul sa se spele pe maini la poarta.

Nu are nici o semnificatie acest gest. Este vorba pur si simplu de o simpla igiena inainte de masa. Oamenii au fost prin cimitir. In unele locuri din tara e obiceiul ca fiecare om sa ia o bucata de pamant si sa il arunce in groapa. Automat, igiena va impune sa se spele pe maini. Ar fi greu ca toti oamenii sa intre deodata la toaleta. Poate este doar o singura toaleta. Asa e mai practic: o galeata cu apa, o cana si s-a rezolvat! De aceea nu fiti prea stricti in acest aspect!

Firme care va fac inmormantarea

Sunt firme care va fac cap-coada inmormantarea.

Va includ si sicriul si toate accesoriile, va fac si coliva si pachetele si chiar masa.

Depinde de bugetul dumneavoastra.

In legatura cu slujba inmormantarii am descoperit o firma care produce mancare de calitate si la care ati putea apela: 
oalacubunatati.ro

Va recomand urmatoarea carte:

Nunta la romani. Nasterea laromani. Inmormantarea la romani. Studiu istorico-comparativ etnografic (set 4 volume)

Parintele Ilie Lacatusu din Cimitirul Giulesti

Nu stiu daca ati avut ocazia sa ajungeti vreodata in cimitirul Giulesti la moastele Parintelui Ilie Lacatusu. Nu este inca canonizat, dar parintele are moaste intregi si face minuni!

El a trecut prin temnitele comuniste. L-au martirizat ateii comunisti. Nu doresc sa vin cu detalii asupra vietii lui, deoarece sunt atatea situri pe care o puteti gasi, ci doresc sa va impartasesc ce am simtit eu de fiecare data cand am ajuns la sfintele lui moaste.

Moastele sunt puse la vedere intr-un cavou frumos si simplu.

M-am aplecat si am sarut moastele si am cerut binecuvantarea parintelui. Cand m-am retras din cavou, am simtit cum cineva mi-a pus mana pe cam si m-a binecuvantat. Am simtit o usurare nespusa pe care o simti doar in intalnirea cu Dumnezeu din cadrul spovedaniei.

Eu zic, ca parintele e un Sfant si e grabnic ajutator!

Mergeti cu incredere la el! Va va ajuta!

Cavoul e situat pe aleea principala din cimitir. Cavoul il puteti gasi si inchis, dar sunt slabe sansele. Se ingrijesc rudele sa fie mai des deschis.

Molitfele Sfantului Vasile cel Mare - sfaturi practice

Nu cereti preotului sa va faca Molitfele Sfantului Vasile cel Mare! Cu acestea nu e de joaca. Intr-adevar sunt niste rugaciuni foarte puternice! Dar daca il zadarasti pe diavol aiurea, s-ar putea sa nu iti fie prea bine! Daca crezi ca ti s-au facut vraji, sunt alte rugaciuni speciale. Molitfele Sf. Vasile se citesc pentru cei indraciti, sau pentru casele unde se intampla lucruri ciudate. Ele nu se citesc oricum! Trebuie o anumita pregatire atat din partea preotului cat si din partea credinciosilor. Acestia trebuie sa fi postit si sa se fi spovedit.

Molitfele Sfantului Vasile se citesc de preotii cu viata sfanta si niciodata de mireni! Am avut un coleg la seminar mai mare decat mine, despre care spuneau colegii ca ar fi citit molitfele Sf. Vasile cel Mare. Noapte un coleg a vazut pe pieptul lui un dracusor. Dimineata cand s-a trezit era tot vanat.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane anul acesta a restrictionat prin lege bisericeasca citirea acestor molitfe. Inainte ele se citeau de Sf. Vasile pe 1 ianuarie. Acum nu se mai citesc deloc. Pe 1 ianuarie poate era preotul pregatit, dar credinciosii nicidecum!

Nu voi veni cu relatarea minunatului episod din Viata Sf. Vasile cel Mare cand a scris aceste molitfe intr-o noapte de iarna si veneau dracii in chip de mascati facnd multa galagie numai numai sa nu poata scrie Sf. Vasile aceste molitfe!

Sfestania - sfaturi practice

Daca doriti sa faceti o sfestanie a casei, trebuie sa aveti pregatite urmatoarele lucruri:

• un vas maricel cu apa (mai mare pentru ca sa va mai ramana si dumneavoastra ceva din el)
• 3 lumanari (nu conteaza de care)
• un pomelnic de Vii, nu de morti caci la sfestanie se pomenesc doar cei vii. Pe pomelnic treceti mai intai pe cei ce locuiesc in casa, apoi puteti sa treceti si alte persoane apropiate
• o catuie pentru tamaiat
• carbuni din comert (la biserici veti gasi niste carbuni special pentru tamaiat. Nu trebuie sa va mai complicati cu bete de chibrit sau cu vata si spirt. Carbunele se aprinde imediat si ramane jar)
• tamaie (de preferat sa nu puneti din aceea traditionala pe care o foloseau bunicii nostri deoarece se topeste foarte repede si stinge carbunele)
• un paharel cu ulei (daca faceti pentru prima data sfintirea casei)
• un betisor cu vata de ureche (tot daca faceti sfintirea casei pentru prima data)
• diferite prinoase pe care le folositi zilnic in alimentatie (faina, zahar, ulei, fruncte)

Daca faceti sfestanie, va sfatuiesc sa ii spuneti de la bun inceput preotului pentru ce anume va rugati. Sunt anumite rugaciuni care se adauga slujbei sfestaniei in functie de nevoile credinciosului. Sunt rugaciuni de sanatate, de izbavire de farmece si vraji, pentru buna intelegere in casa daca sunt certuri, etc.

Nu cereti preotului sa va faca Molitfele Sfantului Vasile cel Mare! Cu acestea nu e de joaca. Intr-adevar sunt niste rugaciuni foarte puternice! Dar daca il zadarasti pe diavol aiurea, s-ar putea sa nu iti fie prea bine! Daca crezi ca ti s-au facut vraji, sunt alte rugaciuni speciale. Molitfele Sf. Vasile se citesc pentru cei indraciti, sau pentru casele unde se intampla lucruri ciudate. Ele nu se citesc oricum! Trebuie o anumita pregatire atat din partea preotului cat si din partea credinciosilor. Acestia trebuie sa fi postit si sa se fi spovedit.

Sfestania insa nu trebuie sa se limiteze doar la un simplu ritual. Trebuie sa o luati mai in serios si sa incercati pe cat posibil sa va si spovediti ori inainte ori dupa sfestanie (la Biserica, nu acasa) pentru ca folosul duhovnicesc sa fie unul real!

Contributia Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) in dezvoltarea invatamantului romanesc

Pornesc aceste cuvinte, de la cuvintele rautacioase ale celor care nu iubesc Biserica, sau poate mai bine spus nu reusesc sa o inteleaga. Ei sustin ca Biserica este o pacoste pentru neamul nostru si ca tu ca om trebuie sa fii un prost si un inclult ca sa accepti in viata ta Biserica lui Dumnezeu.

Inca de la inceputul Bisericii, de pe vremea apostolilor, Biserica a dezvoltat o misiune sociala de intrajutorare a crestinilor saraci. Sunt vestite colectele de care pomenteste Sf. Apostol Pavel in epistolele Sale. Mai apoi peste vreo 300 de ani, Sf. Vasile cel Mare dezvolta mai mult aceasta misiune sociala, formand asanumitele Vasiliade. Vasiliadele erau niste camine pentru copii, orfani si pentru vaduve (mai bine spus locuinte) dar si spitale, scoli si puncte sanitare. Astfel, Sf. Vasile cel Mare a dezvoltat in jurul Bisericii sale, un adevarat orasel.

Modelul Sf. Vasile cel Mare l-a urmat de-a lungul anilor intreaga Biserica Ortodoxa.

Biserica Ortodoxa Romana ca organizare teritoriala de Patriarhia a aparut in anul 1925, 4 febr. Pana atunci Biserica a fost organizata in Mitropolii si Episcopii sub obladuirea directa a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului.

Aparitia invatamantului romanesc in tara noastra este strict legata de Biserica Ortodoxa!

In Biserica Ortodoxa, in manastirile noastre stravechi au trait oameni cu o cultura mai vasta. In vremurile stravechi copistii rescriau carti ale unor autori, le multiplicau. Fireste, pentru multiplicarea manuscriselor cu text religios, Biserica avea nevoie de copisti. Dar nu oricine putea fi copist. Trebuia sa stii sa scrii foarte bine si foarte frumos si fireste trebuia sa stii sa citesti. Nu oricine, stia in acele vremuri a citi si a scrie!

În Europa, tiparul a apărut în prima jumătate a secolului XV-lea. Johan Gutemberg (1400-1468) a inventat tiparul cu litere mobile de metal, iar în anul 1455 a terminat tipărirea Bibliei în limba latină în noile condiţii.

În tara noastra tiparul a ajuns destul de repede. Ţara noastră s-a aflat printre primele ţări din Europa în care au apărut tipăriturile slave. In 1508, la 10 noiembrie, a apărut în limba slavonă a bisericii, limbă oficială a ţării în acea vreme, prima carte tipărită în Ţările Române. Este vorba de „Liturghierul”, cartea care cuprinde randuiala slujbei bisericeşti ortodoxe, tipărit în Ţara Românească de ieromonahul tipograf Macarie, începută din porunca domnului Ţării Româneşti Radu cel Mare, mort în aprilie 1508, şi terminată în noiembrie acelaşi an sub domnia urmaşului său, Mihnea cel Rău (1508 – 1510), care apare în epilog ca patron al tipăririi acestei lucrări. Ca meşter tipograf Ieromanhul Macarie publica si un Octoih (1510) şi un Tetravanghel (1512). Tipografia a fost situata la M-rea Dealu de pe langa orasul Targoviste, in acea vreme singura capitala a Tarii Romanesti.

Perioada tipăriturilor româneşti din Transilvania începe odată cu înfiinţarea tipografiei la Braşov, la care a lucrat renumitul tipograf Coresi. Prima carte braşoveană a fost „Octoihul Mic” (1556-1557) tipărită de diaconul Coresi şi Oprea logofătul, veniţi de la Târgovişte. În continuare, în anul 1556, Coresi a tipărit „Catechismul românesc”, iar în 1561 „Tetraevanghelul”, după care a continuat editarea cărţilor în limba română cu litere chirilice. Până în anul 1590 centrul tiparului din Transilvania a fost Braşovul, după care acest centru s-a mutat la Alba Iulia.

Este important de subliniat că în continuare majoritatea cărţilor au fost scrise în limba română (cu litere chirilice), rar apărând în alte limbi (latină, germană).

În acest timp a fost tipărită „Evanghelia cu învăţătură” de la 1641 reeditată după cea tipărită de diaconul Coresi în anul 1641, dar mai ales „Noul Testament” al mitropolitului Simion Ştefan de la 1648.

Importanţa acestei cărţi bisericeşti „Noul Testament” scos de sub teascurile tipografiei de la Bălgrad de către renumitul meşter tipograf Ştefan, împreună cu „Psaltirea” din anul 1651, au ridicat probleme extrem de importante pentru neamul românesc din Transilvania, privind unitatea românilor precum şi în ceea ce priveşte întărirea limbii române literare.

Recunoaşterea acestui centru tipografic, rezultă clar şi din faptul că tipărirea „Cazaniei” de la Govora din anul 1642 s-a realizat cu litere comandate de la Alba Iulia.

În perioada dintre anii 1656-1657, tipografia din Alba Iulia şi-a întrerupt activitatea din cauza năvălirii tătarilor şi a turcilor care au devastat şi incendiat cumplit oraşul.

Cu sprijinul Domnitorului Constantin Brancoveanu, se reia activitatea tipografica de la Balgrad. S-au tiparit mai multe carti, ale caror nume nu le mai pomenim aici.

Odată cu marea trădare a credinţei străbune, din partea mitropolitului Athanasie Anghel, cu un grup de 38 preoţi, săvârşită aici la Alba Iulia, la 7 octombrie 1698 a urmat alungarea românilor ortodocşi din Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului, precum şi luarea tuturor bunurilor materiale ale acesteia în care se aflau şi documentele istorice de arhivă, referitoare la „cel mai trainic şi mai de folos aşezământ al neamului românesc de peste munţi”, aşa cum afirma şi marele nostru istoric Nicolae Iorga.

Odată cu acest dezastru, şi-a încetat activitatea şi tipografia Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului iar meşterul tipograf M. Ştefan (Istvanovici) s-a retras în ţara Românească.

În acest fel acest focar de cultură din Alba Iulia, important în evoluţia limbii române literare precum şi în propagarea tipăriturilor româneşti în ţară şi peste hotare a fost distrus deşi au fost perioade de timp când Alba Iulia era apreciată ca un centru important al tipăriturilor.

Si in Moldova s-a desfasurat o deosebita activitate carturareasca si tipografica.

Inca de la finele veacului al XIV-lea, intre zidurile manastirii Neamt, exista o scoala de caligrafi si miniaturisti in cadrul careia se copiau si impodobeau carti bisericesti pentru manastiri si biserici din targuri si sate. In prima jumatate a veacului al XV-lea, activitatea de manuscriere caligrafica si decorare artistica a textelor bisericesti a fost dominata de vestitul monah Gavriil Uric, iar in a doua jumatate a aceluiasi veac de Teodor Marisescul, Ghervasie Ioanichie, Nicodim, Palade s.a.,de buna seama, ucenicii lui Gavriil Uric.

Documente neindoielnice atesta ca la Manastirea Neamt s-au prelucrat metale pretioase faurindu-se obiecte de cult; tot aici s-au format pictori, sculptori in lemn si sculptori in piatra. Unii dintre vietuitorii acestui asezamant calugaresc au inscris pagini de cinste in istoria culturii bisericesti, talmacind scrieri teologice de mare valoare, infiripand cronici asupra unor anumite epoci sau infiintand anumite scoli.

Mitropolitul Varlaam al Moldovei, sprijinit si de Sfantul Mitropolit Petru Movila al Kievului, a infiintat prima tipografie romaneasca din Moldova, in anul 1640, pe care a instalat-o la Manastirea "Sfintii Trei Ierarhi" din lasi. Mitropolitul a tiparit la Iasi mai multe carti de slujba si de aparare a credintei ortodoxe, si anume: „Cazania”, „Cele sapte taine”, „Raspunsul impotriva catehismului calvinesc”, „Pravila”, „Paraclisul Nascatoarei de Dumnezeu” si altele. Lucrarea sa intitulata „Cazania” sau „Carte romaneasca de invatatura la duminicile de peste an, la praznice imparatesti si la sfinti mari” (1643) a fost prima carte romaneasca tiparita in Moldova, numarandu-se pana astazi intre cele mai de seama scrieri din istoria vechii culturi romanesti. Intelept aparator al dreptei credinte si al unitatii Bisericii Ortodoxe in vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat indeaproape de organizarea Sinodului de la lasi din anul 1642, care a indreptat si aprobat „Marturisirea de credinta” alcatuita de Mitropolitul Petru Movila al Kievului in 1638, pentru a da clerului si credinciosilor ortodocsi o calauza in lupta lor impotriva ratacirilor de la Sfanta Traditie a Bisericii.

A tradus din limba slavona, impreuna cu cativa ucenici, lucrarea "Scara" a Sfantului Ioan Scararul. Astfel, egumenul Varlaam facea in Moldova primii pasi de inlocuire a limbilor straine, greaca si slavona, cu limba vorbita a poporului. Leastvita (Scara) Sfantului Ioan Scararul se numara printre primele opere patristice filocalice traduse in limba romana. Mentionam ca textele traduse de Varlaam, spre deosebire de textele manuscrise rotacizante sau cele din cartile lui Coresi, au o limba romana mult mai buna, mai culta.

Pentru a intari credinta ortodoxa si a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a indemnat pe domnitorul Vasile Lupu sa intemeieze la Iasi, in anul 1640, prima scoala de grad inalt din Moldova, dupa modelul Academiei duhovnicesti de la Kiev, infiintata acolo de Sfantul Ierarh Petru Movila. Noul asezamant de cultura din Moldova, in care se preda in limbile greaca, slavona si romana, se afla in incinta Manastirii "Sfintii Trei Ierarhi" din Iasi, avand la inceput si profesori trimisi de Mitropolitul Petru Movila al Kievului, ca semn ca nu si-a uitat patria sa, Moldova.

Urmasul sau in scaun, Mitropolitul Dosoftei, continua activitata Mitropolitului Varlaam. Mitropolitul Dosoftei a îmbogăţit literatura religioasă nu numai cu traducerile sale „Psaltirea în versuri”, „Vieţile sfinţilor”, de asemenea a adus la suprafaţă şi texte de ritual, de slujbă bisericească - „Liturghia”, „Molitvenicul”, „Octoijul”, pe care le-a publicat pentru prima oară, în limba română.

Acesta a tradus şi prelucrat în limba română şi Psalmii lui David, chiar dacă limba noastră era în insuficienţă de expresii la vremea respectivă. Unii dintre psalmii traduşi în versuri de Mitropoliul Dosoftei au deveit, prin larga lor circulaţie, colinde religioase sau cântece de stea, ca Psalmul 46.

Sa vorbim si de activitatea carturareasca de la Manastirea Dragomirna unde monahii copisti sub obladuirea staretului Paisie Velicikovski traduceau din limba greaca in romana cu semne chirilice diferite manuscrise ale Sfintilor Parinti si Filocalia. Acest lucru se intampla in secolul al XVIII – lea. În 1775, când Bucovina este ocupata de austrieci, activitatea carturareasca a lui Paisie la M-rea Dragomirna ia sfârsit. Însotit de 200 de ucenici, se aseaza la mânastirea Secu, unde ramâne patru ani, continuând pravila de la Dragomirna.

Încă de la începutul secolului al XVII lea în Mănăstirea Secu exista o şcoală de traducători şi copişti de manuscrise condusă de Egumenul Dosoftei, şcoală în care a învăţat şi Varlaam, viitorul Mitropolit al Moldovei, care mai târziu va traduce „Scara” Sfântului Ioan Scărarul şi din scrierile Sfântului Efrem Sirul.

În veacul al XVIII-lea se remarcă mulţi copişti, cum ar fi monahul Meletie, de la care s-au păstrat cinci manuscrise, monahul Teofan, cu trei lucrări, monahul Rafail şi alţii. În timpul Sfântului Paisie Velicikovski, activitatea cărturărească se ridică iarăşi la intensitatea pe care o avuse în vremea Mitropolitilor Varlaam si Dosoftei. Sfântul Paisie şi călugării din Secu au zăbovit patru ani asupra traducerilor din Sfinţii Părinţi, muncă ce mai apoi a fost încununată prin tipărirea unei monumentale lucrări la Mănăstirea Neamţ, şi anume „Filocalia”. Desigur că în mănăstire activitatea cărturărească a fost continuată de ucenicii Sfântului Paisie şi după plecarea acestuia în 1779 la Mănăstirea Neamţ, în bibliotecă găsindu-se multe dintre lucrările acestora.

Adeseori preoţii de prin sate, ori credincioşii veneau la mănăstiri şi tocmeau un copist să le copie o Evanghelie, ori un Minei, ori o altă carte folositoare de suflet sau necesară serviciului divin. Era mult mai ieftin un manuscris, o carte copiată decât o carte tipărită care era foarte scumpă şi se găsea foarte rar. Cultura şi literatura română, formată în tinda Bisericii a rămas recunoscătoare chipurilor clerice care au iubit slovele.

Sub obladuirea Bisericii, au aparut primele scoli dupa cum am aratat mai sus. Pentru a veni mai in apropierea vremurilor noastre vom vorbi succint si de Diaconul Ion Creanga(1837-1889). Daca i-ati citit cartea: “Amintiri din copilarie”, ati vazut ca in satul sau Humulesti functiona o scoala pe langa Biserica din sat, iar invatatorul era insusi preotul! Mai apoi Ion Creanga ajunge sa urmeze “Scoala de Cateheti” (“fabrica de popi”) de la Folticeni (azi orasul Falticeni, judetul Suceava). Aceasta a fost una dintre primele si putinele scoli din tara noastra din vremea autorului. Dupa inchiderea acestei scoli, el este transferat la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Iasi. Cartile didactice pe care le foloseau copii in acea vreme erau cartile de cult. Poate ati ajuns la casa memoriala a lui Ion Creanga de la Humulesti si ati vazut Ceaslovul de pe care invata scriitorul sa citeasca si cu care mai prindea muste. Ion Creanga a fost hirotonit in treapta clericala de diacon in anul 1859. El a realizat primul abecedar in 1867.

Iata pe scurt, ce importanta a avut Biserica in viata societatii noastre. Ea a dat oameni de cultura (copisti, miniaturisti, tipografi, scriitori vrednici conducatori de suflete) care au contribuit enorm la dezvoltarea limbii romane si la introducerea tiparului in tara noastra. Am aratat ca pe langa biserici si manastiri au functionat diverse scoli. Mitropolitul Dosoftei a infiintat prima facultate, universitate din tara noastra! Tot Biserica a organizat de-a lungul anilor, ca si in zilele noastre orfelinate si azile de batrani, a organizat colecte pentru oamenii nevoiasi, a dat mereu o mana de ajutor celui care a avut nevoie dar si un sfat bun la momentul potrivit.

Aproape toti domnitorii tarilor romane, au fost oameni cu frica lui Dumnezeu, care aveau ca sfetnici apropiati un reprezentant al Bisericii. Era o permanenta relatie Biserica-Stat. Nu degeaba domnitorul Constantin Brancoveanu si-a dat viata pentru credinta sa stramoseasca impreuna cu fiii lui si cu sfetnicul Ianache. Nu degeaba a luptat din greu, voievodul Moldovei Stefan cel Mare, sa apere tara Moldovei si credinta crestineasca. Daca nu era el sa stea ca un ghimpe in sanul Imperiului Otoman, astazi tot apusul si rasaritul era plin de moschee si nu de biserici. In timp ce Rasaritul se lupta din greu cu invaziile straine, Apusul era pe pace si isi construia impunatoarele biserici de care ne minunam azi. Dar daca nu era Stefan cel Mare sa apere Moldova „aceasta poarta a crestinatatii” nu mai aveau catolicii aceste monumente. Cu toate ca nimeni nu l-a ajutat in aceasta lupta nici macar Papa care mai putea organiza o „cruciada”, Stefan cel Mare cu credinta puternica in Dumnezeu si ajutat de Harul Lui, a biruit pe vrajmasii neamului si ai credintei crestinesti. Acestea sunt doar cateva exemple pe baza carora se poate vorbi insa mult mai mult.

Acum sa revin la cei care sustin ca Biserica este o pacoste pentru om si ca trebuie sa fii un prost si un incult ca accepti in viata ta Biserica lui Dumnezeu. Oare voi care sustineti acest lucru sunteti mai destepti decat acesti bravi voievozi care au facut istorie? Oare nu cumva voi nu prea cunoasteti istoria acestui neam?

Oare Dumnezeu chiar nu exista cum sustineti voi? Cum a rezistat Stefan pe tron atatia ani? Cum a reusit el sa tina piept unui Imperiu atat de mare ca cel Otoman? In vremea lui Stefan a avut loc marea cadere a Constantinopolului sub Turci in 1453. A cazut Imperiul Bizantin si nu a cazut o tarisoara ca Moldova?

Cum de a dat Biserica atatia oameni de seama?

In privinta existentei lui Dumnezeu sunt multe de spus, dar nu ma voi lungi aici.

Voi ce ati facut pentru tara voastra? Nu cumva sunteti ca si spectatorii de pe stadioane carora le place sa faca comentarii inutile si sa fluiere aiurea. Voi cu ce v-ati implicat in viata sociala? Sunteti voi oare mai presus de oricare din marile persoane a caror nume le-am pomenit in acest articol?

Fiti pe pace! Fara Biserica, viata sociala se va limita doar la egocentrism si placeri ale trupului. Daca nu ar fi Biserica sa spuna: „Se poate si altfel!” multi dintre oameni s-ar lasa condusi de instinctele lor animalice si nu de ratiune!

Perspectiva Bisericii este VESNICIA! Crestinii nu traiesc ca sa moara! Crestinii se nasc ca sa traiasca vesnic impreuna cu Hristos, sa mosteneasca Imparatia Cerurilor pe care ne-a fagaduit-o Mantuitorul Hristos, care si El este o persoana istorica, despre care vorbesc multe documente ale vremii. Deci, nu avem in fata noastra o poveste compusa de niste crestini. Daca invatatura lui Hristos pastrata in Biserica Ortodoxa ar fi fost doar o poveste, nu ar fi durat atat de multi ani (2000 de ani). Au cazut si s-au destramat mari imperii, dar credinta noastra a ramas aceeasi! Duhul Sfant a calauzit Biserica pe cararea cea dreapta. Daca El nu ar fi putut face acest lucru, atunci nu ar mai fi fost Dumnezeu.

Sa taca si toti ereticii care au aparut ca ciupercile dupa ploaie in special din America dupa anii 1800. Unde erau martorii lui Iehova sau penticostalii sau baptistii sau mormonii, etc cand Stefan cel Mare apara credinta strabuna? Au venit la noi in tara sa ne dea lectii. Iata ce au stiut sa faca inaintasii nostri! Ai lor ce au facut? Sa nu plecam urechea la ei, ci sa mergem pe calea cea dreapta a Bisericii noastre stramosesti mostenita de la strabunii nostri, pentru care ei si-au dat si viata lor!

Cand se schimba ora. Ora de vara si ora de iarna

Este bine de stiut regula de schimbare a orei care nu se schimba niciodata:

Ora de vara se schimba in noaptea dintre sambata si ultima duminica din luna lui martie (se da ceasul inainte cu o ora, ora 3 devine ora 4) iar ora de iarna se schimba tot in ultima sambata spre duminica dar din luna lui octombrie (se da ceasul inapoi cu o ora, ora 4 devine ora 3).

Ora de vara si ora de iarna au fost introduse in tara noastra in anul 1979, din motive economice.

VA RECOMANDAM SI ARTICOLELE:

Drepturile soferilor si obligatiile politistului care te opreste in trafic. Important de stiut

10:34:00 p.m.  Drepturile soferilor, Informatii Utile, Politia  No comments

Politistii sunt obligati sa respecte anumite reguli si sa va prezinte anumite acte atunci cand ele sunt solicitate de “cel oprit” in trafic. Neprezentarea acestora si notarea refuzului organului de a prezenta aceste acte pot duce la anularea unei eventuale amenzi. 1. Trebuie sa se prezinte (ai dreptul sa-i ceri legitimatia, sa ti-o arate. Pe care este inscris numarul sau… E foarte folositor acesta in instanta). 2. Sa-ti spuna motivul opririi....

CITESTE MAI MULT

Medicamente pentru dureri de cap extrem de periculoase care pot aduce si moartea

8:05:00 p.m.  Alogalmin, Aulin, Benalgiu, Informatii Utile, Medicamente, Novalgin, Piafen, Sanatate  No comments

Din cauza efectelor secundare grave, o serie de medicamente au fost retrase de pe piata in unele tari. Cu toate acestea ele continua sa fie comercializate in Romania, potrivit secretele.com. Piata algocalminului din Romania este estimata la peste 11 milioane de euro anual. Pretul mic l-a transformat in calmantul nr. 1 pentru romani. Un adevarat „medicament al saracului”, spun medicii. Din aceasta piata, au reusit sa prinda felii importante...

CITESTE MAI MULT