Pages - Menu

11/30/2011

De ce mor oamenii de tineri?

CAP. 3
Intelepciunea lui Isus Sirah

Înţel.3:1. Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele.
Înţel.3:2. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire.
Înţel.3:3. Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace.
Înţel.3:4. Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire.
Înţel.3:5. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El.
Înţel.3:6. Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit.
Înţel.3:7. Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca nişte scântei care se lasă pe mirişte, aşa vor fi.
Înţel.3:8. Judeca-vor neamurile şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împărăţi întru ei, în veci.
Înţel.3:9. Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrece cu El în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui.
Înţel.3:10. Cei nelegiuiţi vor fi pedepsiţi după cugetul lor cel viclean, pentru că nu le-a păsat de cel drept, iar de Dumnezeu s-au depărtat.
Înţel.3:11. Defăimătorii înţelepciunii şi ai învăţăturii sunt ticăloşi, şi nădejdea lor este deşartă şi ostenelile lor fără de folos şi lucrurile lor netrebnice.
Înţel.3:12. Femeile lor sunt fără de minte şi copiii lor sunt stricaţi şi spiţa lor este blestemată.
Înţel.3:13. Drept aceea, fericită este cea stearpă care nu s-a pângărit şi care n-a cunoscut pat cu păcat; ea va avea roadă la cercetarea sufletelor.
Înţel.3:14. Tot aşa famenul ale cărui mâini n-au săvârşit fărădelegea şi împotriva Domnului n-a gândit cele rele; el va primi aleasă plată pentru credinţa lui şi în templul Domnului locul cel mai de dorit.
Înţel.3:15. Căci roada bunelor osteneli este slăvită şi rădăcina înţelepciunii n-are pieire.
Înţel.3:16. Fiii desfrânaţilor nu vor avea desăvârşire şi sămânţa ieşită din patul nelegiuit se va stinge.
Înţel.3:17. Că de vor şi avea viaţă lungă, nu vor fi de nici o treabă şi bătrâneţile lor, la urmă de tot, vor fi fără cinste.
Înţel.3:18. Iar de vor muri de timpuriu, vor fi fără nădejde şi fără mângâiere vor fi în ziua judecăţii,
Înţel.3:19. Căci neamul celui nedrept are sfârşit groaznic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.