Toti oamenii doresc sa fie fericiti. Viata este o lupta continua. De multe ori suntem ingenuncheati de greutati si de necazuri si de multe ori paradoxal chiar de prea mult bine. Ai de toate dar simti ca nu ai nimic. Simti ca "toate sunt desertaciune" (Eccl. 1,2).
Ai de toate dar simti ca iti lipseste ceva. Iar acel ceva nu poate fi cumparat cu multimea bogatiilor tale. Apar atunci intrebari esentiale ale vietii:
- Care e scopul meu in lume?
- De ce m-am nascut in lumea asta rea?
- De ce cutare? de ce cutare? de ce, de ce, de ce?
Cauti sa gasesti o explicatie, o logica, cauti un raspuns.
In fapt, cauti ceva dar nu stii ce! Pentru ca nu stii ce iti lipseste!
Cu toate ca ai de toate si iti permiti financiar orice, totusi nu esti cu adevarat fericit! Neimplinit poate fi putin spus. Mai concret, simti un gol in sufletul tau care te apasa greu.
Multi oameni cad in deznadejde prin ganduri negative asupra vietii lor si unii ajung in pragul sinuciderii. Dar de ce sa gandesti negativ? Gandeste pozitiv si lupta sa gasesti raspunsul.
Ce iti lipseste?
Ce este acel gol, acea lipsa pe care o simti?
Este lipsa lui Dumnezeu din viata ta!
Este setea sufletului tau!
Este glasul disperat al unui suflet care are si el nevoie de hrana!
Daca ne ingrijim cu atata strictete de acest trup muritor asigurandu-i permanent hrana si imbracaminte, cu atat mai mult trebuie sa avem grija de sufletul nostru care e nemuritor! Si el are nevoie de hrana si de ingrijire! Hrana sufletului este rugaciunea, este harul lui Dumnezeu. Sufletul vine de la Dumnezeu si se va intoarce la Dumnezeu Cel ce l-a dat (Eccl. 12, 7). De aceea sufletul tanjeste dupa comuniunea lui cu sursa, cu Dumnezeu. Ori comuniunea se realizeaza prin comunicare. Omul comunica cu Dumnezeu prin rugaciune. Comuniunea cu Dumnezeu se realizeaza cu ajutorul harului Sfantului Duh, a treia Persoana a Sfintei Treimi. Acest har este "apa cea vie" de care vorbea Mantuitorul femeii Samarinencei la fantana lui Iacob.
Nu voi vorbi acum despre rugaciune. Ci doresc sa subliniez faptul ca acest gol pe care omul il simte, trebuie umplut cu harul lui Dumnezeu prin rugaciune.
Exista o stransa comuniune intre trup si suflet.
Sfantul Vasile cel Mare observa faptul ca "atunci cand trupul este imbuibat, da lectii de infranare, iar cand este flamand uita de lectiile date". (extras parafrazat din Omiliile Sfantului Vasile cel Mare) Sufletul si trupul se afla ca intr-o balanta. Daca trupul este imbuibat cu de toate, atunci scad dramatic puterile sufletului. Omul nu mai poate intra in comuniune cu Dumnezeu prin rugaciune. De aceea marii nevoitori, se infranau de la mancaruri, si se concentrau cat mai mult pe rugaciune. Nu zic ca hrana ne impiedica pe noi sa ajungem la Dumnezeu. Hrana este folositoare. Insa totul trebuie sa fie cu masura! Nu in exces! Excesele nu aduc bucurii. Aceasta lege este valabila si in viata duhovniceasca.
Cateva linkuri interesante pe care vi le mai recomand:
