Lansare de carte Miercuri 3 aprilie. Dialog cu poetul Victor M. Ionescu.

Eveniment Miercuri, 3 aprilie: Lansare de carte la libraria Sophia:

“Un altfel de albastru”

Ora 17.30
Libraria „Sophia” din Bucuresti, str. Bibescu Voda nr. 19 (lvis-a-vis de Facultatea de Teologie Ortodoxa Justinian Patriarhul).

Peste numai cateva zile va vedea lumina tiparului cea de a treia carte a colaboratorului nostru Victor M. Ionescu. Este vorba despre volumul de versuri “Un altfel de albastru”, care va fi tiparit de prestigioasa Editura SIGMA.

Poetul si scriitorul Sorin Teodorescu, membru al Uniunii Scriitorilor afirma, in postfata acestei carti, ca “…Intalnirea cu poezia lui Victor M. Ionescu reprezinta o bucurie a spiritului si este, pentru cititor, pe cat de agreabila, pe atat de reconfortanta…”.

In acest context, i-am solicitat autorului cateva “mostre”, pe care sa le publicam in avanpremiera si pe “Pagina de folos”. Autorul ne-a oferit trei poeme pe care le considera emblematice, drept pentru care va propun sa le lecturam impreuna.                                           Primul, poemul care deschide cartea, pare a fi crezul poetic al autorului:

Poate...

Poate că n-am să găsesc niciodată

Marea Metaforă a Lumii,

Dar voi continua să scriu

Până la cea de pe urmă suflare.

Nu Metafora-n sine contează,

Ci perpetuua ei căutare.

Poate că n-am să găsesc niciodată

Drumul cel Drept,

Dar voi străbate toate drumurile,

Convins că unul duce la tine.

Nu Drumul parcurs este cel important,

Ci mersul în sine.

Poate că n-am să găsesc niciodată

Fericirea cea Mare,

Dar am s-o aştept cu multă bucurie

Ca s-o primesc în inima mea.

Fericirea nu are defel importanţă,

Doar credinţa în ea.

Poate că n-am să găsesc niciodată

Cea mai Frumoasă Iubire,

Dar voi continua mereu să te iubesc

Cu-a sufletului meu disperare.

Iubirea nici măcar nu există,

Dacă nu te şi doare.

Poate n-ai să-nţelegi niciodată nimic,

Dar Nimicul e Totul,

Oamenii şi florile prea repede mor,

Pulberi de stele se-alege din toate.

Iar Tu mi-ai rămas singurul Far

Către Eternitate.

Cel de-al doilea este un emotionant poem religios, in care autorul imbina credinta in Divinitate cu dragostea nostalgica fata de meleagurile natale:

Crăciun în Bucovina

Ca lacrima-i lumina sub geana înserării

Când gerul muşcă tainic din luna în surpare.

Iată: acum poemul devine aşteptare,

Neliniştit ca valul sedus de largul mării.

Albastre avalanşe cădea-vor să aprindă

Mici candele în brazii ce însoţesc cărarea;

Cuvintele îşi strigă, înalt, descătuşarea

Amirosind a pâine şi-a cioburi de colindă.

E-o clipă suspendată a orelor astrale,

Când lumea se-nfioară de-al Naşterii mister,

Pe Obcini arde-un clopot de nea până la Cer

Şi parcă văd Fecioara într-un bordei din vale.

Curînd sosi-vor magii cu daruri pentru EL

Şi Steaua umblătoare pe Cer se va aprinde…

Nu-s vorbele destule să poată a-L cuprinde

Pe Fiul ce s-o naşte ca blândul mieluşel.

Se-aude-un cor de îngeri când se opreşte vântul

Iar Cerul se deschide, coboară Duhul Sfânt

Şi-atunci fiinţa noastră de spirit şi pământ

Precum pâinea se frânge spre Cel ce e Cuvântul.

Deşi se află-n Cerul de Ceruri mai presus

Aici, în noaptea asta, se naşte iar Iisus.

In sfarsit, cel de-al treilea este un poem de dragoste, care va fi tiparit si pe coperta IV a cartii despre care vorbim:

                                                 

Bolnavi  de doi

Dacă ştiam, dacă ştiai

ce scurt e dumul către Rai

eram al tău, a mea erai,

te aşteptam, mă aşteptai,

dacă ştiam, dacă ştiai…

Dacă ştiai, de-aş fi ştiut

că-mi eşti Sfârşit şi Început

din relativ spre absolut,

că vei fi Raiul meu durut,

te-aş fi răpit cu un sărut

dacă ştiai, de-aş fi ştiut…

 Nu ştim nici unul dintre noi

de ce suntem bolnavi de doi,

cum te sărut, cum te îndoi,

trestie-arzând înalt prin ploi

şi ce-o mai fi să fie-apoi

nu ştim nici unul dintre noi

cei fără leac bolnavi de doi…

15 minute cu Victor M. Ionescu

Ca sa nu lasam treaba neterminata, i-am adresat autorului si cateva intrebari, la care ne-a raspuns cu sinceritatea (uneori aproape brutala) caracteristica celor din Nord.

Constantin Iordachescu (C.I.): - Cum te simti in ajunul aparitiei celei de-a treia carti?  

Victor M. Ionescu (V.M.I.): - Destul de vinovat, fiindca ar fi trebuit sa apara cu cativa ani in urma. Dar m-am luat cu viata si m-am lasat dus de val...

C.I.: - A treia carte presupune si primirea in Uniunea Scriitorilor. Deja devii un bucurestean important!

V.M.I.: - Nu stiu daca voi fi sau nu primit in Uniune. Nici nu conteaza asta. Important este ca trudesc deja la cea de-a patra carte. Si vreau sa fie foarte clar pentru toata lumea: nu sunt bucurestean, ci bucovinean! Un “nordist” care traieste aici de 24 de ani, dar care are radacinile bine fixate acasa, in Nordul tarii si al inimii sale. Dar ii sunt recunoscator  Capitalei ca m-a adoptat si-mi ofera posibilitatea sa particip la viata ei culturala...Sunt lesinat dupa teatru, opera, opereta, spectacole in general...

C.I.: - Nu esti cumva complexat de faptul ca scrii poezii si traiesti dintr-un salariu modest, in loc sa faci afaceri si sa fii putred de bogat, ca sa-ti poti permite orice visezi?

V.M.I.: - Intr-o zi, baiatul meu, m-a intrebat acelasi lucru, dar cu alte cuvinte: “De ce continui sa scrii poezii in loc sa faci bani? Nu stii ca poetii mor, de obicei, saraci si tuberculosi?” I-am explicat – si a inteles foarte bine – ca acesta este ‘talantul” pe care Dumnezeu mi l-a dat mie. N-am dreptul sa-l ingrop ori sa-mi bat joc de el, fiindca intr-o zi va trebui sa dau socoteala. Pentru ca nimic nu este intamplator pe lumea aceasta. In plus, imi lipseste cu desavarsire  spiritul comercial. Prefer sa dau de la mine dacat sa iau de la altul!

C.I.: - Esti o fire sensibila. Probabil ca ai reusit sa ai mai multi prieteni decat dusmani...  

V.M.I.: - Am foarte putini prieteni, fiindca sunt foarte exigent. Intai cu mine insumi, si cred ca asta imi da dreptul sa fiu si cu cei din jurul meu. Am prieteni putini, dar adevarati. Asa cum am si destui dusmani. Dar ma consider singurul autor moral pentru resentimentele lor. Fiindca – si asta trebuie sa o marturisesc! - imi lipseste total diplomatia. Spun intotdeauna ce gandesc si de multe ori chiar mai mult decat trebuie, ceea ce m-a costat nu putin si nu de putine ori...

C.I.: - Ce ai vrea sa le transmiti prietenilor tai? Dar dusmanilor?

V.M.I.: - Mesajul meu este acelasi si pentru unii si pentru ceilalti, asa cum este la fel de valabil si pentru mine, pentru tine ori pentru toti cei care ne bucuram in clipa aceasta de miraculosul Dar al Vietii: Sa fim buni. Bunatatea este prima treapta a iubirii. Sa iertam. Iertarea este poarta de intrare catre Rai. Sa fim milostivi. Milostenia este perla sufletului omenesc. Si, mai ales, sa fim modesti. Traim atat de putin incat nu avem dreptul nici o clipa sa ne credem buricii pamantului. Ori sa uram sau sa ne prigonim aproapele. Clipa vietii ne este data ca sa progresam spiritual, nu sa coboram in mocirla. Iar daca noi nu suntem smeriti, o sa aiba Dumnezeu grija sa o faca. Dar va fi mult mai dureros. Am sa te rog, Constantin, sa consemnezi si cel mai important lucru pe care consider ca l-am invatat pana acum din toata experienta mea de viata: Dumnezeu da la fiecare dupa inima lui/ei.

C.I.: - Ai o rugaciune preferata?

V.M.I.: - Am doua rugaciuni preferate, care ma insotesc de-a lungul fiecarei zile. Una este cea a Sfantului Efrem Sirul, iar cealalta – mult mai scurta, dar foarte putin cunoscuta – este o adevarata bijuterie, in genul poemelor haiku: rugaciunea Sfantului Francisc din Assisi. O sa te rog sa-mi dai voie sa o reproduc: “Doamne, iti multumesc pentru tot ce mi-ai dat, pentru tot ce mi-ai luat si pentru tot ce mi-ai lasat”! Splendid! Nu se cade sa-I ceri ceva lui Dumnezeu fara sa-i multumesti pentru darurile stiute si  nestiute pe care le-ai primit odata cu viata. Fiecare zi din viata noastra este un miracol. Oare chiar toti intelegem asta?

C.I.: -? Care consideri ca este cea mai mare calitate a ta? Dar cel mai mare defect?

 V.M.I.: - Aici chiar n-am nici un fel de dubiu! Cea mai mare calitate a mea este, deopotriva, si defectul meu major: sunt intolerabil de tolerant.

C.I.: Poezia este o entitate delicata, fragila si efemera. Cum “convietuiesti” cu ea in aceasta lume agitata si degraba pierzatoare de suflete?

V.M.I.: - Este mult mai mult. Si mult mai putin. Iata cea mai potrivita definitie: “poezia  este  un animal marin care se taraste pe pamant si incearca sa zboare”. Nu am spus eu asta ci altcineva, mult mai destept decat mine...

C.I.: Iti place literatura, iti plac spectacolele, deci iti place sa citesti mult. Asa e?

V.M.I.: - Frate Constantine, ca sa fii destept ziua trebuie sa citesti noaptea. Daca o sa regret ceva in clipa mortii, acela va fi faptul ca nu am apucat sa citesc atat de mult cat mi-as fi dorit.

C.I.: - Ramasesem la “convietuirea” cu poezia... Ramane cu tine sau va pleca intr-o zi “la mama, acasa...”?

V.M.I.: - Buna intrebare! Iar ma pui in dificultate. Eu sunt un om incomod si greu de suportat. Bombanesc din te miri ce fleacuri si sunt exagerat de perfectionist. Spre ghinionul acelei entitati delicate, fragile si efemere de care vorbeai, mai incerc sa ma implic si in viata Cetatii. Cred ca uneori se simte cam neglijata...

C.I.: - Ooo! Poetul mai si coboara din Turnul sau de Fildes?!

V.M.I.: - Mai am pana ce o sa ajung poet... Si, da, cobor, dar nu din turn ci de la etajul 9, unde locuiesc, fiindca nu poti sa tinzi catre mai bine daca nu faci si tu nimic pentru asta. Acum 14 ani am renuntat la atitudinea de privitor stoic si critic al societatii si m-am inscris in PSD (ma rog, pe atunci se numea PDSR).

C.I.: - Te ajuta in vreun fel inregimentarea politica?

V.M.I.: - Da. Imi da sentimentul ca apartin unei familii foarte mari, cu care impart idealurile de mai bine. Sunt dator, macar si fata de copilul meu, sa-i las o lume mai buna. Iar asta nu se face stand pe gard, ca cioara, si croncanind catre unii sau altii. Partidul nu mi-a oferit functii si/sau privilegii, dar nici nu mi-am dorit asta. In schimb, e benefic acest sentiment de apartenenta la o ideologie comuna. Sunt prieten cu unii politicieni si imi pare bine ca o parte dintre ei au reusit sa ramana oameni de mare caracter, desi au functii la varful partidului. Jos palaria pentru oamenii pe care puterea nu-i sminteste!

C.I.: - Dar implicarea ta in politic nu te face partinitor si/sau dusmanos la adresa “celorlalti”?

V.M.I.: - Nici vorba! Felul meu personal de a ma implica in politica este identic cu cel in care ma manifest si ca microbist: Locuiesc in cartierul Stelei, tin cu Dinamo si cel mai bun prieten al meu este un rapidist habotnic. Discutam cand ne intalnim, de multe ori in contradictoriu, dar asta o facem band o bere-doua impreuna, nu carandu-ne pumni in cap. E loc sub soare pentru toata lumea, iar eu imi doresc sa fiu om pana la sfarsitul vietii, nu “caine pana la moarte”. La fel si in cazul politicii: sunt convins ca ea trebuie dusa pe taramul confruntarii de idei, si nu prin injuraturi grosiere, legate de trimiterea “celorlalti” spre anumite zone anatomice, de obicei acoperite, ori pomenirea decedatilor familiei respective din ramura materna. Dar cine sunt eu sa dau lectii ori sa-i judec pe altii?? Ca simplu cetatean, nutresc speranta ca voi apuca si ziua in care politica romaneasca se va ridica la nivelul de eleganta caracteristica anumitor tari din Europa civilizata.

C.I.: - Am divagat destul. Hai sa revenim la cartea ta. Unde si cand va avea loc lansarea?

V.M.I.: - Prima va avea loc la libraria Sophia, din Bucuresti, dar nu stiu sa-ti spun acum cu precizie data. Probabil ca intr-una din zilele Babei Dochia! O sa-ti dau de veste din timp, ca sa anunti pe blog. Stii cum e: “Omul propune, dar Domnul dispune!”

C.I.: - Un gand si o urare pentru cititorii blogului nostru, iubitori de poezie, care se vor numara poate si printre viitorii cititori ai cartii “Un altfel de albastru”?

 V.M.I.: - La fel ca si dumneavoastra, dragi oamneni buni, si eu stiu ca poezia nu a schimbat niciodata, nici macar  cu un milimetru, mersul lumii... In schimb – si nici asta nu e puţin lucru – a  reusit intotdeauna sa o faca un pic mai frumoasa. Asadar…zile senine celor care veti deschide acea modestă carte si, desigur,…

Albastrul sa va insoteasca pretutindeni!

Interviu realizat de Constantin Iordachescu

Mai multe detalii bibliografice despre Victor M. Ionescu gasiti aici.