Pages - Menu

2/14/2013

Pozitia Greciei privind actele de identitate electronice


Mitropolia Inaltului Serafim de Pireu: ATITUDINI PE TEMA ACTELOR DE IDENTITATE ELECTRONICE

Actele de identitate electronice constituie metoda cea mai sufocantă de control, de urmărire şi înrobire a cetăţenilor.

Centrul de Studii Patristice, în colaborare cu Youtubers, sub egida Sfintei Mitropolii a Pireului, a organizat pe 6 octombrie 2012, la Stadionul „Pace şi Prietenie”, conferinţa cu tema: Noul act de identitate: Bilet fără întoarcere. […]
După ce, au fost ascultate comunicările aleşilor vorbitori stabiliţi de program şi cele două valoroase intervenţii ale cercetătorilor specializaţi în domeniu, s-a desfăşurat o discuţie foarte interesantă şi fecundă şi s-au formulat următoarele concluzii:

1. Nu este vorba de o obişnuită înlocuire a actelor de identitate. Vom fi înzestraţi cu un card foarte inteligent dotat cu microcip aparţinând avansatei tehnologii RFID care are o mare capacitate de stocare a datelor şi posibilităţi de permanente reprogramări, prelucrare şi stocare, desigur, independent de voia noastră. Toate acestea sunt realizabile, aşa cum au demonstrat vorbitorii prezentând caracteristicile tehnice, precum şi posibilităţile viitoare ale actelor de identitate de tehnologie RFID. Sunt de asemenea previzibile primejdiile care ne pot veni din partea unor agresori care doresc să denatureze, să adauge sau să elimine din datele noastre personale, fapt care permite asuprirea cetăţenilor de către orice ocârmuitor, după cum există şi pericolele pentru sănătatea noastră.

2. Puterea legislativă din Grecia trebuie să ia aminte la faptul că Comisia Europeană afirmă că nu îi obligă pe cetăţenii europeni să accepte actul de identitate electronic, ci doar îl recomandă.

3. Prin încălcarea caracterului privat al vieţii, omul poate să îşi schimbe atitudinea de viaţă. Sunt extrem de serioase repercusiunile sociale şi psihologice ale impunerii acestui sistem asupra personalităţii umane, atât în viaţa cotidiană, cât şi în evoluţia istorică şi culturală a neamului nostru.

4. Actele de identitate electronice constituie metoda cea mai sufocantă de control, de urmărire şi înrobire a cetăţenilor în statul antihristic globalizat pe care îl pregăteşte Noua Ordine a Lucrurilor.

5. Libertatea personală şi caracterul privat al vieţii sunt garantate atât de Constituţia Elenă şi de Constituţia Europeană, cât şi de Comisia Europeană pentru Drepturile Omului. În aceste reglementări legale sunt conţinute mijloacele de protecţie legală a cetăţenilor împotriva impunerii forţate a noilor acte de identitate. „În special Legea 2472/1997 despre prelucrarea datelor cu caracter personal, la articolul 5, paragraful 1 se stipulează următoarele: «1.Prelucrarea datelor cu caracter personal este permisă doar în cazul când subiectul datelor respective îşi dă consimţământul»”. Intrând “de bună voie” în posesia actului de identitate electronic pe care ni-l va impune sistemul dictatorial al statului globalizat, pe răspunderea noastră personală, ne pierdem drepturile de la sine înţelese şi abrogăm protecţia pe care ne-o oferă Constituţia. Cu toate acestea, ar trebuie ca guvernul să conştientizeze că, dacă decide emiterea actelor de identitate, va fi obligat să acopere cu dispoziţii juridice alternative şi pe cei care nu le acceptă.

6. Sfântul Sinod al Bisericii Greciei în mod repetat s-a ocupat de subiectul actelor de identitate electronice, pentru că Biserica împărtăşeşte problematizările şi neliniştea poporului nostru ortodox. În comunicatul din 9 martie 1993, între altele se referă la actele de identitate electronice: „… având în vedere posibilităţile nelimitate ale noii tehnologii electronice, atât în ce priveşte furtul de date, cât şi prelucrarea lor, există posibilitatea unei ameninţări de coşmar împotriva libertăţilor individuale ale cetăţeanului… actul de identitate din viitor, care cuprinde date personale ale deţinătorului ce nu pot fi văzute cu ochiul liber şi, prin urmare, sunt necunoscute deţinătorului”.
De asemenea, în enciclica 2626/7-4-1997 cere literal: „Prin proceduri constituţionale legiferate, Guvernul să se îngrijească de asigurarea celei mai bune protecţii a individului împotriva prelucrării datelor cu caracter personal …”. În acelaşi timp, „să nu fie acceptat numărul 666 ca număr de cod al sistemelor electronice de stat pentru protecţia individului”.
De altfel, în enciclica 2641/9-2-1998, Sfântul Sinod: „… insistă pentru menţinerea vechii situaţii şi proclamă şi susţine nevoia asigurării protecţiei personalităţii, a vieţii private şi de familie şi a confidenţialităţii comunicării…” şi în cazul în care se va folosi odiosul număr 666 „îi va sfătui pe credincioşi să nu primească noile acte de identitate”.
În comunicatul Sinodului Permanent al Bisericii Greciei referitor la cardul cetăţeanului emis pe 18 decembrie 2010 se subliniază „neclaritatea, caracterul contradictoriu şi confuzia” care există în proiectul de lege referitor la guvernarea electronică şi „… îşi declară reţinerea”, pentru că „Biserica respectă caracterul irepetabil al omului şi libertatea-i de Dumnezeu dăruită. Persoana umană nu poate fi dezgolită de demnitatea şi de însuşirile sale”.
La sfârşitul comunicatului Sfântului Sinod din data de 17 noiembrie 2010, între altele se subliniază
următoarele: „Cardul Cetăţeanului nu trebuie să cuprindă în nici un chip – văzut sau nevăzut – numărul 666” şi „de asemenea, în nici un chip nu trebuie ca prin acest card să se încalce libertăţile personale”.

7. Interesul permanent şi neadormit al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei este în deplin acord şi este confirmat şi de proiectul de decizie al Bisericii Ruse„despre poziţia Bisericii cu privire la apariţia şi la dezvoltarea noilor tehnologii de identificare a persoanei”. Concret menţionează că: „Biserica înţelege neliniştile cetăţenilor şi consideră inadmisibilă îngrădirea drepturilor lor constituţionale în cazul în care vor refuza colectarea şi prelucrarea datelor lor personale”.

8. Refuzul hotărât de a accepta actul de identitate electronic nu trebuie să aibă caracterul acceptării pasive a evenimentelor. Dimpotrivă, trebuie să ia chipul unei luări de poziţie energice şi luptătoare, căci în funcţie de hotărârea şi caracterul de masă acesteia se va judeca şi rezultatul acesteia. Cu cât vom fi mai mulţi noi, care ne vom împotrivi actului de identitate electronic, cu cât mai multe şi mai bine coordonate vor fi mişcările şi intervenţiile noastre, cu cât mai dinamice şi făcute mai cu atenţie vor fi revendicările noastre, cu atât mai mari vor fi şi cedările guvernanţilor şi ale celor care impun asemenea reglementări. Vrem să spunem, cu alte cuvinte, că nu este de ajuns să declarăm că nu vom accepta noul act de identitate. Nu este, de altfel, atât de simplu acest lucru, şi anume neacceptarea actului de identitate, pe de altă parte, nici nu putem fi prea siguri pe noi înşine că vom putea suporta urmările cumplite şi strivitoare pe care acest act le va avea asupra sănătăţii noastre duhovniceşti şi trupeşti. O posibilă atitudine pasivă din partea noastră ne va conduce în faţa unor dileme şi situaţii constrângătoare.

9. Împotrivirea noastră trebuie formulată preventiv, adică să urmărească să o ia înaintea hotărârilor guvernamentale. Este clar că fiecare guvern înşeală de fiecare dată poporul în cele mai multe dintre chestiuni. Un exemplu caracteristic în acest sens este totala neconcordanţă dintre declaraţiile preelectorale şi măsurile postelectorale luate de prezentul Guvern, care a promis renegocierea măsurilor de austeritate şi, în loc de asta, acum impune noi reduceri de salarii, noi impozite, noi haraciuri şi o mai mare sărăcire a poporului. Ceva asemănător se întâmplă şi în ce priveşte actele de identitate. În cazul acesta, guvernanţii tatonează acum reacţiile noastre de împotrivire, ca în cele din urmă să îşi impună planurile. Este oare neîndreptăţit să considerăm prezentul dezastru al crizei economice drept o „bună ocazie” din partea guvernanţilor de a impune practici politice nelibere în viaţa cetăţenilor? Poporul nostru poate să suporte măsuri economice de austeritate, memorii şi FMI, dar sufletul nu şi-l vinde, nu îşi vinde libertatea, nu îşi cedează şi nu îşi declină drepturile.

10. În fiecare oraş, în fiecare sat şi cartier, la fiecare loc de muncă, în orice cadru social, peste tot, trebuie să se constituie Comisii de Solidaritate, de trezire naţională şi duhovnicească, de împotrivire şi acţiune luptătoare în faţa puterilor de ocupaţie şi a slujitorilor lor partinici. Biserica poate şi trebuie să joace un rol primordial. Nu doar, pentru că este o reţea răspândită în toate colţurile Greciei, dar şi pentru că deţine şi o „armă” organizatorică atotputernică de coeziune şi solidaritate, şi anume parohiile.
În condiţiile dure ale prăbuşirii generale care se întâmplă, în iadul pe care îl trăieşte şi îl va trăi poporul elen, parohiile pot, obiectiv vorbind, să se dovedească un bastion decisiv de împotrivire şi luptă, o structură de solidaritate socială, de însufleţire şi trezire a poporului grec. Această armă unică şi puternică a Bisericii Ortodoxe va trebui valorificată de către luptătorii înaintaşi ai Ortodoxiei – arhiereii, preoţii şi monahii… Pentru încă o dată este chemat clerul ortodox să se dovedească refugiu şi sprijin poporului elen în vijelia prăbuşirii sociale şi psihologice.

11. Va trebui să pricepem şi să conştientizăm că planurile Noii Ordini a Lucrurilor se răstoarnă doar printr-o împotrivire de masă, dinamică şi hotărâtă. Se răstoarnă cu trezire şi stare de veghe, având cuget mărturisitor şi martiric. Suntem însă datori să atragem atenţia că mărturisire fără orthopraxie, adică fără dreaptă făptuire, nu poate exista. Mărturisirea credinţei nu poate fi rod al unui entuziasm superficial şi al unui zelotism înfocat. Mărturisirea credinţei este harisma Duhului Sfânt care se dă doar celor care prin toată viaţa lor se luptă cu trezvie, rugăciune, pocăinţă, cuget smerit şi nevoitor, ca să devină primitori ai acestui har. Se cere, adică, luptă duhovnicească stăruitoare şi plină de durere, după cum, de asemenea, nu trebuie să neglijăm lucrările atât de serioase şi decisive pentru mântuirea noastră şi să nu le amânăm până în ultima clipă.
Fie ca rugăciunile sincere ale arhiereilor noştri, ale ieromonahilor şi preoţilor evlavioşi, ale smeriţilor monahi şi monahii şi ale poporului nostru ortodox să trezească în noi cugetul martiric în Hristos şi eroismul înaintaşilor noştri greci.

Traducere Mihail Ilie
http://graiulortodox.wordpress.com/2013/02/04/139-concluziile-conferintei-organizate-de-mitropolia-pireului-noul-act-de-identitate-bilet-fara-intoarcere/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.