Ce este e-Syv References? O solutie practica pentru rezolvarea unei probleme reale si concrete cu care se confrunta toti creditorii din Romania: cunoasterea la timp a modificarilor cu implicatii legale din structura si activitatea unui comerciant.

e-Syv References monitorizeaza pentru dumneavoastra informatiile publicate in Buletinul Procedurilor de Insolventa. Informatiile identificate de sistemul nostru de monitorizare se trimit abonatilor prin e-mail, sub forma unor alerte informative care contin documentele publicate in BPI.

Subliniez ca e-Syv References nu este o baza de date obisnuita, ci este un sistem de monitorizare, o sita electronica, care filtreaza fluxul informational directionat spre ea si identifica si individualizeaza informatia vizata de Dumneavoastra.

Utilizarea serviciului e-Syv References prezinta urmatoarele avantaje:

- preia sarcina verificarii informatiilor publicate in Buletinul Procedurilor de Insolventa;

- scuteste angajatii de interogari manuale ale unor baze de date de rigoare;

- nu indisponibilizeaza un angajat, legandu-l de interfata bazei de date;

- randament mare si cost mic (de pana la 0.05 lei/comerciant/luna) in cazul unor monitorizari masive;

- comunicare facila si prompta a rezultatelor monitorizarii (=interogarii) prin e-mail intr-un format practic si usor de arhivat. 

Pentru a putea verifica avantajos solutia noastra, va oferim un abonament pe 3 luni, cu maxim 100 comercianti monitorizati, la pretul promotional, redus cu 50%, de 275 lei TVA inclus, sau pentru 200 comercianti monitorizati  la un pret redus de 400 lei TVA inclus.

Am putea sa va ajutam si sa efectuam noi toate aceste formalitati. Pentru aceasta avem nevoie doar de adresa de e-mail a beneficiarului serviciului, adresa la care se vor transmite si alertele informative, urmand ca dvs. sa efectuati doar plata in contul bancar ce va fi comunicat prin factura proforma.

Cu respect,

Echipa e-Syv

Constantin

0748145015

io_konstant@yahoo.com

Consumate crude, seminţele fructelor şi legumelor sînt adevărate medicamente naturiste.
Statisticile spun că românii ronţăie mai multe seminţe decît americanii, consideraţi cei mai mari consumatori de popocorn. Ne plac seminţele, mai ales cele de floarea-soarelui şi de dovleac. Nu numai la meciuri de fotbal sau cînd vrem să ne lăsăm de fumat. Seminţele legumelor şi fructelor şi-au găsit o întrebuinţare la români mult mai valoroasă: leac pentru diferite afecţiuni. Seminţele făceau parte din reţetele magice ale vindecătorilor de odinioară, iar azi sînt ingrediente pentru cele mai eficiente preparate naturiste. Consumate crude, au efectul cel mai puternic.

Micile uzine de medicamente

Pe vremuri, ţăranii le considerau păstrătoarele vieţii, adevăr demonstrat şi de medicina modernă care a descoperit că, înainte să se transforme în plante verzi, seminţele conţin energii uriaşe şi substanţe benefice pentru organism. Terapia cu seminţe nu presupune consumul exclusiv al seminţelor, ci în combinaţie cu un regim sănătos bazat pe legume şi fructe. Pentru a fi eficiente terapeutic, seminţele se mănîncă neprăjite, deoarece prin preparare termică, cea mai mare parte a proprietăţilor lor vindecătoare este distrusă. Din seminţe se pot prepara şi remedii sub formă de pulberi, tincturi, uleiuri, decocturi, cataplasme sau infuzii. Mai trebuie ştiut că seminţele, deşi par uscate şi moarte, sînt organisme vii, bogate în nutrienţi. De aceea, consumul seminţelor între mese, în locul gustărilor, pe lîngă rolul extrem de benefic, şi satură. Nu întîmplător terapia cu seminţe este inclusă în regimurile dietetice.

Seminţe de dovleac pentru inimă

Dietologii din Japonia pun seminţele de dovleac (bostan) pe primul loc în tabelul produselor alimentare, deoarece ele conţin 36-52% grăsimi, vitamine, microelemente şi, mai ales, zinc. Sînt recomandate în lupta cu prostatita, constipaţia şi balonarea. Sînt diuretice, întăresc muşchiul cardiac şi rinichii, ajută la creşterea părului, elimină metalele grele din organism. Pentru tratarea acestor afecţiuni, se prepară laptele de bostan dintr-un pahar de seminţe pisate într-un vas de lut şi trei pahare de apă clocotită. Se strecoară, se stoarce bine terciul şi se bea lichidul obţinut de trei ori pe zi, cîte 1/2 de pahar, înainte de masă. În caz de limbrici (viermi intestinali), se prepară un amestec din 30 g de seminţe crude de bostan, cu pieliţă verde, 50-60 ml de apă şi o linguriţă de miere de albine. Se ia pe nemîncate, cîte o linguriţă, timp de o oră, pînă se epuizează toată doza, apoi se face o clismă. În cosmetică, seminţele de dovleac împrospătează tenul. Seminţele crude se pisează bine, se amestecă cu apă clocotită (1:10) şi se fierb pînă se obţine o pastă omogenă care se aplica pe faţă pentru 15-20 minute. Specialiştii în medicină naturistă încurajează consumul seminţelor de dovleac, care desfundă vasele de sînge, reglează colesterolul şi stimulează activitatea rinichilor, dar au şi rol adjuvant în cancer, leucemie, scleroză sau diverse boli greu vindecabile. Se mai recomandă în alimentaţia persoanelor cu boli hepatice, cardiovasculare, femeilor însărcinate şi copiilor.

Susanul previne osteoporoza

Seminţele de susan conţin vitaminele A, B, C, E. Pentru întărirea şi curăţirea organismului, se consumă cîte 15-20 g de pulbere preparată din seminţe, cu puţină apă, de trei ori pe zi, cu 10-15 minute înainte de masă. Arsurile se tratează cu un terci din seminţe de susan rîşnite şi apă. Se schimbă pansamentele de 2-3 ori pe zi, pînă la vindecare. Susanul poate înlocui sarea. Se amestecă 5 linguri de seminţe de susan, cu 3 linguri seminţe de in şi o lingură de sare de mare, prăjită în prealabil într-o tigaie uscată. Amestecul se păstrează într-un borcan închis bine. Seminţele de susan conţin şi proteine, cu 50% mai mult decît se află în carne. Sînt foarte bogate în calciu şi înlocuiesc cu succes laptele. Consumul de susan previne osteoporoza. Seminţele au o mare valoare energetică, aduc un aport însemnat în afecţiunile de nutriţie, sînt laxative, emoliente, antitumorale şi ajută la detoxifierea ficatului şi a rinichilor, întăresc sistemul imunitar, cresc fertilitatea şi sînt afrodisiace. Seminţele de susan sînt o sursă bună de seleniu, magneziu şi fosfor, avînd un conţinut scăzut de colesterol şi sodiu.

Seminţe de mărar pentru glaucom

În medicina tradiţională, seminţele de mărar şi-au cîştigat reputaţia de leac extrem de eficient în mai multe afecţiuni. Pentru hipertensiune şi insuficienţă coronariană cronică, se opăresc în 500 ml apă clocotită 2 linguri de seminţe de mărar pisate şi se infuzează într-un termos timp de o oră. Se strecoară şi se beau cîte 100 ml lichid cu 30 minute înainte de masă, de 3-4 ori pe zi. Leacul este bun şi pentru artroză şi îmbunătăţirea digestiei. În caz de insomnie, 5 linguri de seminţe de mărar pisate se amestecă cu 500 ml vin roşu tare, se pun pe foc mic 10 minute, se infuzează o oră şi se strecoară. Se beau cîte 1-2 linguri, cu 30 minute înainte de culcare. Glaucom: peste o linguriţă seminţe de mărar rîşnite, se toarnă 250 ml apă clocotită, se ţine la infuzat o oră. Se consumă cîte 50 ml, de patru ori pe zi, înainte de masă, timp de 21 de zile. După o pauză de 10 zile, tratamentul se repetă. În caz de bronşită şi răceală, se recomandă să se mănînce zilnic cîte o linguriţă de pulbere din seminţe de mărar amestecată în ceai sau apă caldă. Le puteţi amesteca şi cu cartofi fierţi sau le puteţi presăra pe o felie de pîine. Ceaiul din seminţe de mărar rezolvă şi incontinenţa urinară. Pulberea şi tinctura extrasă din seminţele de mărar sînt un stimulent şi un reglator hormonal foarte puternic. Din seminţele de mărar se obţine un ulei cu care se masează sînii, pentru a deveni mai mari şi mai fermi.

Expectorant din seminţe de in

Seminţele de in sînt folosite la combaterea constipaţiei şi a inflamaţiilor tubului digestiv şi căilor urinare. Extern, făina din seminţe de in are proprietăţi antiseptice şi calmante. Cataplasma din făină de in şi muşeţel (părţi egale) ajută la maturarea abceselor şi furunculelor, iar în amestec cu mierea ajută la vindecarea rănilor. Pentru conjuctivită: o linguriţă de seminţe de in se infuzează 15 minute în 50 ml apă clocotită. Apoi se pisează pînă ce apare un mucilagiu. Se strecoară şi se foloseşte pentru spălarea ochilor, de 2-3 ori pe zi. Urciorul trece dacă se încălzesc pe o tigaie uscată seminţe de in, se leagă într-o batistă şi se aplică pe locul bolnav pentru 5-7 minute. Un expectorant bun obţine din 1/2 linguriţă de seminţe de in rîşnite, care se agită 15 minute, în 150 ml apă. Se strecoară şi se beau cîte 2 linguri de 3-4 ori pe zi pentru tratarea bronşitei. Extractul din seminţe de in este utilizat în inflamaţiile şi hipertrofia prostatei. Scade senzaţia imperioasă de a urina şi cantitatea de urină acumulată în vezică. Un alt avantaj constă în faptul că împiedică creşterea celulelor prostatei, contribuind la vindecarea cancerului de colon şi a prostatei, la tratamentul arterosclerozei, împiedicînd formarea cheagurilor de sînge.

"Bomboanele agricole" combat nicotina

Seminţele de floarea-soarelui, cele mai populare seminţe consumate la noi, au multiple întrebuinţări în medicina naturistă. Sînt un remediu de bază în combaterea bolilor de rinichi, de bilă şi circulatorii. De asemenea, se folosesc în cure pentru tratarea sterilităţii şi impotenţei vasculare şi hormonale. Uleiul obţinut prin presare la rece se poate folosi pentru dezintoxicarea organismului, prevenirea afecţiunilor gingiilor, tratarea bolilor respiratorii ale căilor superioare. Se ia o gură de ulei în fiecare dimineaţă, pe nemîncate, şi se suge vreme de 10 minute, apoi, lichidul plin de microbi, se scuipă şi se clăteşte gura insistent. Seminţele de floarea-soarelui conţin o cantitate substanţială de acid linoleic, care reduce depozitele de colesterol din pereţii arterelor. Sînt bogate în vitamina E, un antioxidant care previne apariţia bolilor de inimă. Sînt recomandate mai ales femeilor gravide şi copiilor, pentru conţinutul ridicat de vitamine B. Seminţele de floarea-soarelui au darul de a reduce pofta de nicotină, iar infuziile fortifică vasele de sînge şi nervii, amortizînd impactul renunţării la tutun.

Seminţele care înlocuiesc insulina

Schinduful este o plantă ierboasă ale cărei seminţe tratează diabetul de tip insulinodependent. Se face o cură de 12 luni cu infuzie de schinduf, din care se beau cîte 2-3 căni pe zi. Schinduful este un hipoglicemiant puternic în timp, care va necesita reducerea gradată a dozelor de insulină. Pentru valori crescute ale colesterolului, se ia cîte o linguriţă de pulbere de patru ori pe zi, înaintea meselor principale. Intervine în metabolismul lipidelor, reducînd aşa-numitul colesterol rău, protejînd sistemul cardiovascular de apariţia ischemiei cardiace. Seminţele sporesc secreţia lactată şi îmbunătăţesc starea de sănătate a mamei. Două linguriţe de pulbere amestecată cu miere, luate cu o oră înainte de masă, vindecă anorexia. Infuzia de schinduf e de ajutor femeilor aflate la menopauză, prevenind eliminările masive de calciu şi ajutînd la păstrarea forţei musculare. Mai vindecă şi sterilitatea, dar are şi efecte antiinflamatoare asupra intestinului. Cataplasma cu seminţe de schinduf ajută la terapia ulcerelor varicoase, eczemelor cu mîncărimi. În cosmetică, întăreşte unghiile şi părul, iar pe femeile prea slabe le ajută să-şi rotunjească formele, fără a creşte ţesutul adipos.

Chimen, coriandru şi mac

Se consideră că seminţele de struguri sînt nişte antioxidanţi foarte puternici, cu rol în combaterea cancerului. Sînt bune remedii împotriva artritelor, alergiilor, problemelor de circulaţie, diabetului şi a problemelor de vedere. Celebru pentru combaterea gazelor la stomac şi a aerofagiei, chimenul se prepară în felul următor: se opăreşte o linguriţă de seminţe cu o cană de apă, se lasă să se infuzeze 10 minute, apoi se bea cîte o ceaşcă după fiecare masă. Datorită principiilor sale active, chimenul ajută în tratarea enterocolitelor, măreşte diureza şi lactaţia mamelor care alaptează, stimulează pofta de mîncare şi este vermifug. Seminţele se folosesc şi la conservarea murăturilor, pentru a-i da pîinii o aromă deosebită, în brînză, iaurt. În India se foloseşte chimenul alb, care are un cu totul alt gust şi aromă, cu el se condimentează mîncărurile cu orez şi legume. Infuzia cu seminţe de chimen este recomandată în guturai. Seminţele de coriandru, preparate sub formă de decoct reduc colesterolul rău. Este un bun diuretic şi stimulează acţiunea rinichilor. Siropul din seminţe de mac tratează răceala, iar infuzia calmează durerile de dinţi şi urechi. Seminţele de mac mai au şi efect sedativ.

Alte seminţe de leac

- seminţele de pătrunjel vindecă insuficienţa cardiacă. Macerate în ţuică, ajută la dispariţia petelor de pe piele.

- seminţele de arţar sînt recomandate în caz de colecistită. În timp, dispar durerile în zona ficatului, creşte pofta de mîncare.

- seminţe de fenicul: bronşită cronică cu tuse.

- pentru tratarea lipsei de iod, se mestecă 8 seminţe de măr, care asigură doza zilnică de iod. Atenţie, seminţele conţin şi o cantitate mică de cianură!

- seminţele de muştar sînt bune contra durerilor de dinţi, dacă se amestecă pe partea unde se află dintele bolnav.

- pentru potenţă, prostată şi pietre biliare: se amestecă 3 linguri seminţe de pepene galben, 3 linguri seminţe de dovleac şi 5 linguri miere de albine.

- seminţele de pepene roşu pisate, amestecate cu ulei de măsline, elimină pietrele de la rinchi. Cu trei linguri de lapte, vindecă hemoragiile uterine.

- seminţele de ridiche neagră sînt bune la vindecarea rănilor, escarelor şi ulcerului varicos.

- seminţele de morcov ajută la eliminarea pietrelor de la rinichi şi fiere.

- durerile în gît provocate de răceală se ameliorează cu 1/4 de pahar de seminţe de rodii fierte în 250 ml apă. Se bea lichidul fierbinte.

- pentru îndepărtarea mirosului de peşte, se fierb seminţe de anason. Decoctul din seminţe de anason este foarte bun în astm bronşic.

- seminţele de muştar negru dau mîncărurilor cu legume un gust puţin iute şi normalizează activitatea hormonală.

- seminţele de ardei iute în apă fiartă şi miere sînt bune contra durerilor de gît.

- decoctul din seminţe de gutui se foloseşte intern în cazul bronşitelor, al tusei cu sînge, al hemoragiilor uterine, şi extern, sub formă de comprese ca mijloc antiinflamator în afecţiunile ochilor, în arsuri, iritaţii ale pielii şi în anghine (gargară).

- în caz de artroză, se recomandă comprese calde din decoct de seminţe de brînduşă de toamnă.

- mîncaţi în fiecare dimineaţă o mînă de seminţe de susan negru foarte bogate în calciu.

- uleiul obţinut din seminţe de urzică mare este cel mai bun remediu în otrăvirile cu ciuperci.

- cîteva seminţe de salvie puse în apa pentru baia picioarelor duc la diminuarea transpiraţiei şi a mirosului neplăcut.

- seminţele de frasin au proprietăţi afrodisiace.

Sa va fie de leac!!!!!

Străduţele sunt de obicei mai micuţe, ascunse, dar fiecare are o frumuseţe aparte ce mângâie privirea trecătorului. 

Cele pe care vi le prezentăm azi sunt de-a dreptul minunate...

Aceste minunate locuri sunt ferite de forfota zilnică, de convoaiele de maşini şi gălăgia inevitabilă. Sunt locuri tocmai bune de promenadă, de bucurie pentru ochi şi aparatul de fotografiat, poate şi pentru pus dorinţe arzătoare.... Doar o privire asupra lor şi parcă îţi vine să porneşti într-o călătorie pentru a le vedea cu ochiul liber...la pas...şi cu aparatul de fotografiat.

1. Straduţă în Antibes, Franţa

Centrul vechi al oraşului

2. Straduţă în Jerez, Spania

Jerez o duce foarte bine în ce priveşte industria vinului. Oraşul face parte din provincia Candiz, Andaluzia. În imagini este o bucăţică din centrul vechi al oraşului.

3. Straduţă în Eguisheim, Franţa

Eguisheim este un sat din nord-estul Franţei, Alsacia, şi este inclus în Asociaţia Celor Mai Frumoase Sate din Franţa.

4. Straduţă în Alberobello, Italia

Alberobello - oraş în Provincia Bari, Regiunea Puglia, renumit pentru casele Trulli, cu arhitectură unică, în forma de con, zugrăvite în ce datează din secolul 14.

5. Straduţă în Cunda Island, Turcia

Fiecare casă din Cunda, o insulă din Marea Egee, are faţada decorată cu un motiv artistic.

6. Straduţa în Veneţia, Italia

Veneţia este una dintre cele mai importante destinaţii de vacanţă ale turiştilor. Oraşul găzduieşte zilnic circa 50.000 de vizitatori, şi nu degeaba este numit unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume. Strada din imagine este una dintre multele străzi cu canal din Veneţia care sunt străbătute, la pas, de turişti şi localnici.

7. Străduţă în Giverny, Franţa

Giverny se află în Eure, nordul Franţei, şi este celebru pentru că aici a locuit din 1883 şi până la moartea sa, în 1926, pictorul Claude Monet.

8. Străduţa Lombard San Francisco, USA

Strada Lombard se află pe Dealul Rusiei din San Francisco, USA. Lombard are o pantă de înclinare de 27 de grade şi este lungă de 400 de metri. Viteza maximă admisă aici este de 8 km/h.

9. Străduţa Cireşilor Înfloriţi din Bonn, Germania

Cireşilor Înfloriţi ssau Heerstrabe se află în Bonn, Germania. Primăvara sunt recomandate plimbările pentru că înfloresc toţi pomii.

10. Străduţă în Orvieto, Italia

Orvieto este un oraş din provincia Terni, Umbria, la 100 km nord de Roma, situat pe un deal de tuf vulcanic ce are ziduri de apărare construite din aceeaşi rocă vulcanică - Tufa. Aici găseşti o atmosferă antică, medievală şi dramatică, dar în acelaşi timp fermecătoare.

11. Străduţa Acorn, Boston, USA

Străduţa Arcon este situată în Bacon Hill, suburbie istorică a Bostonului. Arcon este considerată una dintre cele mai fotografiate străduţe din SUA.

12. Străduţă în Fiskargrand, Visby, Suedia

Fiskargrand înseamnă strada Peştilor, şi este un nume dat de locuitorii din zonă în jurul anului 1600. Începând cu anul 1940 au început să planteze trandafiri, iar din decembrie 2004 cetăţenii au propus schimbarea denumirii străzii în Aleea Trandafirilor. Din nefericire, municipalitatea nu a acceptat propunerea.

13. Străduţă în Frigiliana, Spania

Frigiliana mai poartă denumirea şi de Strada Albă. Clădirile sunt vopsite în alb, iar fiecare căsută este împodobită cu flori.

14. Străduţa în Cartagena, Columbia

Localizată în partea veche a oraşului Cartagena, străduţa este impresionantă prin arhitectura ei colonială spaniolă, unde există clădiri civile şi militare. Forturile ce străjuiesc Oraşul Vechi au aproximativ 500 de ani vechime şi reprezintă un punct de atracţie interesant. Aici veţi găsi cartiere precum San Diego, Getsemani, Cemtrul şi La Matuna. Cea mai veche parte din Cartagena este Piaţa Trinidad, în Getsemani.

15. Rue Des Thermopyles, Paris, Franţa

Rue Des Thermopyles este situată în arondismentul 14 din Paris. Este una dintre puţinele străduţe ce mai sunt pavate cu dale ce poartă amprenta timpului, aici sunt căsuţe cochete, iar la fiecare fereastră găseşti flori, în special 

g

licine, care dau o notă aparte locului.

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu. Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăz­nuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cu­noscută în popor cu numele "Sfânta Vineri", Cuvioasa Maică Parascheva a fost nu­mi­tă, mai cu seamă în Moldova, "Vinerea Mare". Ca un simbol al unității Ortodoxiei de pre­tutindeni, viața de după moarte a Sfintei Pa­­rascheva arată că sfin­țenia ridică din nea­mul său pe omul ce s-a ase­­mănat cu Dum­ne­zeu, făcându-l lumină de iu­bire și apropiere între toți cei care măr­tu­ri­­sesc și viază întru aceeași credință. Mărturie des­pre cinstirea adusă de strămoșii noștri Sfin­tei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hra­­mul Cuvioasa Parascheva nu numai în Mol­­­dova, dar și în Tran­silvania și în Țara Ro­mâ­­nească.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pă­mânt în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învă­țătură în limba română despre viața sfin­­tei o găsim în "Cartea românească de în­vă­ță­tură" a mitropo­litului Varlaam al Moldovei, Iași, 1643.

S-a născut în Epivata (azi Boia­dos), pe țăr­mul Mării Mar­mara, în apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci ca­pi­tala Imperiului bizantin. Pă­rinții ei, oa­meni de neam bun și cre­dincioși, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dum­nezeu, în­dem­nând-o spre de­prin­­derea fap­te­lor bune, dar mai ales a postului, ru­găciunii și milos­te­niei. Un frate al ei, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales epis­cop în lo-calitatea Madite pentru dra­­gos­tea față de cele sfinte și pentru cultura sa de­ose­bită.

Sfânta Parascheva și-a petrecut anii co­pi­lă­­riei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, "fiind într-o bi­serică a Precistei" a auzit citindu-se, la Sfân­ta Li­turghie, cuvântul Evangheliei: "Ori­ci­ne vo­ieș­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie" (Mar­cu 8, 34). Chemarea Mântui­to­ru­lui a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a îm­păr­țit toate hainele săracilor. Același lucru l-a fă­cut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților.

Moștenind o mare avere de la părinți, îm­preună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moș­te­ni­re și, "părăsind frumusețea acestei lumi", s-a re­­tras "în adâncul pustiei". S-a oprit mai întâi la Con­stanti­nopol, unde a ascultat cuvinte de în­­vă­țătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Urmând sfaturile aces­to­ra, a pă­răsit capitala, îndreptându-se spre ți­­nutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Hera­cleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în do­rința de a-și petrece restul vieții în locurile bine­­cuvântate de viața pă­mân­tească a Mân­tui­­to­rului Iisus Hristos și a Sfin­ților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mă­­năstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înăl­țat duhov­ni­­cește în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Bo­tezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca și ca atâția alți ostenitori ai pustiei roditoare de de­să­vâr­șire. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania sa, spune că acum Sfânta nu mai avea grijă "nici de veșminte și de așternuturi, nici de mâncări și de mese, nici de casă sau sluj­­nice, ci numai de curăția sufletului și de răs­puns județului (judecății n.n.) ce va să fie". Ea "pururea suspina și nepărăsit tânjea cumu-și va înfru­mu­seța sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui său, de slava și de lu­mina și de bucuria cea fericită. De aceasta ... ochii de la­crimi îi erau întunecați pu­rurea".

Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîn­toar­că în locurile părintești: "Să lași pustia și la mo­șia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit". După ce a avut această vedenie, sfânta "fără de voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la Țarigrad veni". Ți mereu în biserica Precistei ce este în Vlaherne și către icoana Sfinției Sale căzu și cu lacrimi se ruga așa și zicea: "N-am altă nă­dej­de, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii în­drep­­­tătoare, tu-mi fii folositoare... Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut aju­tor, iar acum, dacă m-am întors în lume, în­drep­­tează-mă până la sfârșitul vieții mele, că altă nădejde nu am".

Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epi­vata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. "Acolo", con­tinuă mitropolitul Varlaam, "trudă cătră trudă și durere cătră durere adăugă, cu post și ne­dormire pe sine se înfru­mu­­seța..., cu lacrimi pă­mântul uda și se ruga: Doamne Iisuse Hris­toa­se, caută din lăcașul Tău cel sfânt; am lăsat toate și după Tine am că­lă­torit în toată viața mea. Ți acum, îndură-Te Doamne, spune înge­rului blând să ia cu pace sufletul meu". Împăcată cu sine, cu oa­me­nii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.

A fost îngropată ca o străină, fără ca ni­meni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip mi­nu­nat cine era acea străină. Se spune că un ma­ri­nar a murit pe o corabie și trupul i-a fost arun­cat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creș­tini să-l îngroape după rânduiala creș­ti­nească. Săpând deci o groapă, "aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mi­reasmă". Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor.

Dar, în noaptea următoare, unuia din creș­­tinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șe­zând pe un scaun luminat și înconjurată de mul­țime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: "Gheorghe, pen­tru ce n-ați so­cotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dum­nezeu a iubit frumu­sețea ei și a vrut să o pro­slăvească pe pământ?" Iar îm­pă­răteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o fe­meie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.

Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dum­ne­zeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mor­mânt și l-au adus cu mare bucurie, "cu lu­mini și cu tămâie", așezându-l în Biserica Sfin­ții A-postoli din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște. Se spu­ne că drept-credincioșii creștini din Epivata au zidit o bi­serică chiar pe locul în care au trăit părinții ei și unde ea însăși văzuse lumina zilei.

Vestea despre minunile care se săvârșeau în apro­pierea cinstitelor moaște s-a răs­pândit cu­rând în Tracia și în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică va fi procedat de timpuriu la canoni­za­rea ei, adică la trecerea ei în rân­dul sfinților.

După trecerea ei la viața veș­nică și după mi­­nunata desco­pe­rire a cinstitelor ei moaște s-au alcătuit unele scrieri despre scurta ei viață pă­mân­tească și istoria strămutării moaș­te­lor. Po­trivit tra­diției, cea mai veche lucrare aghio­gra-fică dedicată Sfintei Cuvioase Paras­cheva a fost scrisă de diaconul Vasilisc, la cererea pa­triar­hului ecumenic Nicolae al IV-lea Muzelon (1145-1151), pe la mijlocul vea­cului al XII-lea. Alta a alcătuit marele patriarh Eftimie al Târ-novei, în a doua jumătate a vea­cu­lui al XIV-lea, care a folosit, ca și alți aghio­grafi de mai târziu, scrierea diaconului Va­silisc. Mitropolitul Matei al Mirelor, care a trăit în Mănăstirea Dealu, de lângă Târ­go­viș­te, a alcătuit, în grecește, o nouă "viață", pre­cum și slujba Cuvioasei Parascheva, pe la anul 1605. Câțiva ani mai târziu, viața ei a fost inclusă de mitropolitul Varlaam al Mol­dovei, în Cazania lui, tipărită la Iași în 1643, fără îndoială folosind manuscrise grecești și sla­vo­nești, prelu­crate după scrierea patriarhului Efti­mie. Nevoințele ei au fost înfățișate pe scurt și de marele mitropolit Dosoftei al Mol­dovei în lucrarea sa Viața și pe­tre­­cerea sfin­ți­lor (4 vol. Iași, 1682-1686), pre­cum și în alte Vieți de sfinți și în edițiile Mi­neielor tipărite la noi în țară. Dintre străinii care i-au mai cer­ce­tat viața con­sem­năm pe cu­nos­­cu­tul aghio­graf grec Ni­­codim Aghio­ri­­tul (1749-1809). Spre sfâr­­­­­șitul seco­lu­lui al XIX-lea învățatul epis­cop Mel­­­chisedec Țte­fă­­nes­cu al Ro­ma­nului (1823-1892), a tipărit o lu­crare specială, intitulată Viața și mi­nu­nile Cu­vi­oasei noastre Parascheva cea nouă și istori­cul sfintelor ei moaște (Bu­cu­rești, 1889). Câțiva teologi români din secolul trecut de asemenea s-au ocupat cu viața și sfintele ei nevoințe: Pr. Gh. Pă­vă­loiu (1935), Arhim. Varahil Jitaru (1942), D. Stă­nes­cu (1938), Pr. M. Țesan (1955), Pr. Scar­lat Por­cescu, Pr. Prof. Mircea Păcurariu ș.a.

După ce au stat în Biserica Sfinții Apos­toli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, săvârșindu-se multe semne și minuni în jurul lor, datorită eve­nimentelor politice care au adus mul­tă durere în țările balcanice, cinsti­tele moaște ale Sfintei Parascheva au fost stră­mutate în mai multe locuri, fiind tuturor ali­nare în suferință, liman lin și neînviforat al celor care o cinstesc și o cheamă în rugăciune să mijlocească la Atot­milostivul Dumnezeu.

În anii 1185-1186, bulgarii și valahii din su­dul Dunării, care de aproape două secole se găseau sub do­minația Imperiului bizantin s-au răs­culat îm­potriva asupritorilor, sub con­du­ce­rea fraților Petru și Asan, români de neam, în­te­meind un stat nou, cu­noscut sub numele de "Im­periul vlaho-bulgar", având capitala la Târ­no­vo. Peste câțiva ani, în 1204, ca­valerii apu­seni porniți în Cruciada a patra au ocupat Con­stantinopolul, întemeind aici un "imperiu latin de Constantinopol", care a dăinuit până în anul 1261, condus de împărați veniți din Apu­sul Eu­ropei. În aceste împrejurări, bi­zan­ti­nii au creat două mici imperii, unul în Asia Mică, cu ca­pitala la Niceea, nu departe de Con­stan­tinopol, altul în Tesalia, cu capitala la Te­­salonic. Da­torită relațiilor prietenești din­tre împă­ratul Ioan Asan II din Târnovo (1218-1241) și împă­ratul de atunci din Cons­tan­tinopol, în anul 1235 sau curând după aceea, moaștele Cuvioasei Pa­rascheva au fost stră­mutate de la Epivata la Târnovo, capitala im­periului ro­mâno-bulgar, oraș care devenise între timp reședință patriarhală. Muta­rea lor s-a făcut într-o impre­sio­nantă pro­ce­siune con­dusă de mi­tropolitul Marcu din Preslav, în­­soțit de numeroși clerici, fiind în­tâm­­pi­nate pre­tu­tindeni cu flori, lu­mâ­nări și slujbe de că­tre drept-cre­dincioșii ro­mâ­ni și bulgari din sudul Dunării. La Târnovo au ieșit întru în­tâm­­pi­na­rea lor împăratul Ioan Asan II, mama sa, Elena, și so­ția sa, Ana, precum și pa­triar­hul de aici. Au fost așe­zate în Biserica Maicii Dom­nului. Se spune că îm­pă­ratul ar fi zidit, în apro­pierea reședinței sale, o bise­rică având hramul Sfânta Parascheva.

La Târnovo moaștele Cuvioasei Pa­ras­che­va au rămas timp de 160 de ani. Probabil acum

s-a alcă­tuit slujba ei, care a intrat în Mi­ne­iul pe luna oc­tom­brie. Iar în a doua ju­mă­ta­te a vea­cului al XIV-lea, patriarhul Eftimie al Târnovei, "se pare un valah", i-a scris viața, cu mai multe amănunte decât o făcuse dia­co­nul Vasilisc.

Dar tot pe atunci turcii au pătruns în Eu­ropa. Rând pe rând au cucerit părți însemnate din Penin­sula Balcanică. În 1393 au cucerit par­tea răsări­tea­nă a imperiului vlaho-bulgar, îm­preună cu capitala Târ­novo, iar peste trei ani și partea apuseană, încât acest stat și-a în­cetat existența.

În astfel de îm­pre­ju­rări dramatice pen­tru creș­­ti­ni, moștele Cuvi­oasei Pa­ras­cheva au fost mu­tate la Bel­grad. Acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cu­cerit și acest oraș, iar Ser­bia a fost transformată în pa­șa­lâc. Acum moaștele au fost solicitate de pa­triarhul ecu­me­nic Ie­remia I sultanului, care a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri. Pa­triarhul a ho­tărât ca ele să fie aduse în Constan­tinopol, fosta capitală a Imperiului bizantin (cucerit de turci în 1453, care i-au dat numele Is­tan­bul). În drum spre marele oraș întemeiat de sfân­tul împărat Con­stantin cel Mare, cins­ti­te­le moaște ale Cu­vi­oasei Parascheva au fost ex­pu­se din loc în loc pentru a fi văzute și să­ru­tate de credincioșii ortodocși din Peninsula Bal­canică aflați sub stă­pânire turcească. Pen­tru început, au fost așe­zate în biserica Sfânta Maria Panmacaristos, pe atunci Catedrală pa­triar­­ha­lă. După transfor­marea acesteia în gea­mie, au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfân­tul Dumitru (1597) și Sfântul Gheorghe din car­tie­rul Fanar (1601).

După 120 de ani ele au cu­nos­­cut ultima stră­mutare, de data aceasta spre pământul ro­mâ­­nesc. În anul 1641, după ce binecre­dincio­sul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, câr­muitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu mem­­brii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept re­cu­noștință, moaș­­tele Cuvioasei Parascheva "pen­­tru sfințirea și binecu­vântarea acelui loc al Bog­­daniei (Țara Moldovei, n.n.)", după cum se spu­ne în "scrisoarea sinodi­cească". Racla cu cin­stitele moaș­te a fost transpor­tată cu o corabie pe Marea Nea­gră, fiind însoțită de trei mi­tropoliți greci (Ioa­nichie al He­ra­cleei, Partenie al Adrianopolului și Teo­fan al Pa­leopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâm­pinate de Vasile Vodă Lupu, de mi­­tro­­politul Varlaam și de episcopii de Ro­man și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așe­zate în minunata biserică a Mănăs­ti­rii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria dom­ni­torului. Cins­titele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lă­caș, din acest motiv fiind mutate în pa­ra­clisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după slujba Vecer­niei, din nea­tenție, a rămas aprinsă o lu­mânare din sfeș­ni­cul de lângă racla din lemn în care erau așe­za­te cinstitele moaște; peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și "prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni". A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și cre­dincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse; încă o mi­nune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Fe­ricitul întru po­me-nire, Mitropolitul Iosif Na­niescu, a cercetat pa­ra­clisul, preaslăvind mi­nunea dumnezeiască. Pre­­fectul județului Iași, Leon Negruzzi, și pro­cu­ro­rul general al ora­șului au consemnat în procese ver­bale cele în­tâmplate. Ridicate din mormanul de jar, moaș­tele Cuvioasei au fost adăpostite pro­vi­zo­riu în altarul paraclisului de la Mănăs­tirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând strămutate în noua Catedrală mi­tropolitană din Iași, care fu­sese sfințită cu puțin timp mai îna­inte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea drept-credincioșilor mol­do­veni, care îi cer Sfintei Parascheva să mij­lo­ceas­­că pen­tru ei înaintea tronului ceresc, ve­ne­rând-o cu mul­tă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Mol­dovei.

În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca­nonizarea unor sfinți din neamul nostru, pre­cum și generalizarea cul­tu­lui unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țară la noi. Ho­tă­­rârea respectivă a fost transpusă în fapte în ca­drul unor mari festivități bisericești din cur­sul lunii octom­brie 1955. În cazul Cu­vioasei Paras­che­va, gene­ralizarea cul­tului ei s-a făcut în Catedrala mitro­poli­tană din Iași, la 14 oc­tom­brie 1955, în pre­zența a nu­me­roși ierarhi ro­­mâni, pre­cum și a unor repre­zen­tan­ți ai Bisericii Or­to­­do­xe Rusă și Bul­gară.

Drept-credincioșii creștini de pretutindeni o cinst­esc prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie, în fiecare an, iar cei din Iași și din îm­pre­jurimi o cheamă în rugăciune, în orice clipă de cumpănă, cerându-i ocro­tire și ajutor. Sfânta Cuvioasă Parascheva este consi­derată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldove, pentru că de-a lungul anilor mol­dovenii au simțit în viața lor lucrarea mi­nunată a harului dumnezeiesc prin mijlo­cirea Cuvioasei Parascheva cea mult folositoare.

De multe ori, vin oameni de pe tot cu­prinsul țării să-și plece genun­chii în fața raclei cu cinstitele ei moaș­te, ca să mul­­țumească pen­tru ajutorul și binecu­vân­­tarea ce lumi­nea­ză în via­ța lor.

Viața curată, împletită prin ru­gă­­ciune și fapte bune, tinerețea care stră­lucește peste vea­curi precum lu­mina din candelele fe­cioa­relor înțe­lep­te, sunt pentru noi un îndemn la mai multă rugă­ciu­ne și priveghere, la căutarea bu­curiei pe care o aduce în inimi prezența Du­hului Sfânt. Simbol al fră­ție­tății ortodoxe, Sfân­­ta Parascheva, lumină­toa­rea casnică a Mol­dovei, ne aduce din acea primă ju­mă­tate a veacului al XI-lea în care a viețuit pe pă­mânt, când Biserica era una și nedespărțită, nădejdea biruinței asu­pra patimilor, dez­bi­nă­ri­lor și necazurilor din lume, prin iubirea sme­rită și atotputernică a Domnului Hristos Care iubește și adună pe toți oamenii.