Manastirea Crasna de Prahova

Pe soseaua nationala Ploiesti – Brasov prin pasul Bratocea, la o departare de 42 Km de Ploiesti se afla Comuna Izvoarele. Locuitorii acestei comune, ca de altfel toti locuitorii satelor din Tarile Romane, au cunoscut atat crunta exploatare a stapanirii otomane cat si pe aceea a mosierilor care i-a determinat sa-si gaseasca adapost in linistea codrilor.

La inceputul secolului al XIX-lea o parte din locuitorii comunei Izvoarele si-au cautat linistea la poalele muntelui Ursoaia aflat in stapanirea lui Constantin  Potlogescu zis si Dinu Potlogescu, alcatuind aici o asezare omeneasca sub numele de Bajenari.

Constantin (Dinu) Potlogescu a fost fiu al preotului Radu Potlogescu din satul Izvorele, s-a nascut in preajma anului 1755. Invatatura de carte si educatia o capata in casa parinteasca, apoi la Scoala de Cateheti de la Episcopia Buzaului.

A fost casatorit cu Ecaterina(Catrina), fiica vatafului de plai Mares. Bunicul Catrinei a fost Ene vataful, cel care a ctitorit biserica de la Homoraciu. In anul 1777 li se naste pruncul Nicolae, care s-a casatorit in anul 1797 cu Maria, fata protopopului din Fundeni. Din nefericire, sotia lui Nicolae a murit dupa 9 ani de la casatorie, fara a avea nici un copil.

Prin urmare, din anul 1807 Dinu intra ca frate la manastirea Cheia si in perioada urmatoare il cunoaste pe monahul Arsenie, venit de la Cernica. Acesta incepe in 1814 sa reconstruiasca manastirea Ghighiu, pe locul unde existase o manastire din veacul al XVI-lea si Dinu ii ofera sprijin material, intra in obstea Ghighiului si aici va fi tuns in monahism (1822).

In anul 1828 la 1 martie „robii lui Dumnezeu, Chesarie schimonahul fiul lui popa Radu Potlogescu din Izvoara si cu fiul meu Nicolae”, dau episcopului un testament prin care doneaza viitorului schit intreaga lor avere mobila si imobila. Donatorii spun ca fiind manati de ravna dumnezeiasca , au hotarat sa cladeasca un sfant schit pe mosia noastra Izvoarele, intru cinstea si lauda Sfintilor Imparati si intocmai cu apostolii Constantin si Elena si al sfintirii izvorului al Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu.

La 20 aprilie 1828, episcopul Chesarie poruncea lui Matei, protopopul plaiului Teleajen, sa mearga la locul ales pentru a face molifta de punere a temeliei. Construit la „rosu”, schitul s-a sfintit la 6 decembrie 1829, asadar de Sf. Nicolae, „pe cand era o zapada de nu se vedeau gardurile de sub munte”, de catre episcopul Buzaului, Prea Sfintitul Chesarie (1784-1846), primul staret fiind ieromonahul Silvestru, venit de la manastirea Ghighiu. Dovada a bunei intelegeri crestinesti, la doar un deceniu de la ctitorie, alaturi de munteni, in obstea Crasnei se gaseau si ardeleni, bulgari, sarbi si greci. Lacasul a constituit si locul in care au invatat carte copiii locuitorilor catunului Bajenari, astazi desfiintat, situat cam la 1 km miazanoapte de schit.

In acest amfiteatru natural izolat, cu pavaza muntilor si a padurii, cu o benefica expunere spre miazanoapte, intr-o mica poiana situata la altitudinea de 750 m, pe malul stang al paraului Crasna, in muntele Ursoaia, ctitorii si mesterii vremii au ridicat biserica in forma de trefla, cu o singura turla, cu ziduri groase de peste 1 m, din caramida si piatra, intarita cu traverse de stejar, precum si turnul clopotnitei si un agheasmatar.

Pictura in tehnica fresca a bisericii a fost realizata in 1834 de catre Costache Eladie din Ploiesti si de fiul sau, Toma si ea nu a cunoscut decat o singura restaurare, facuta in 1992 de catre pictorul Ion Chiriac. Deosebit de valoros este iconostasul cu foita de aur, care a fost realizat la Viena (Austria), in 1853, fiind pictat de Anghel Tanase (Atanase) din Ploiesti (1858).

Am putea spune – bazandu-ne pe documente – ca acest locas a fost unul dintre cele mai inzestrate ale epocii. Ctitorii au donat schitului Izvoarele (Crasna) locul pe care a fost cladit, intinse mosii in satul Izvoarele, Valeni, Maneciu, Parepa, mutele Bobu, o vie la Valea Calugareasca si un metoc la Ploiesti, insumand cateva sute de pogoane, vite si felurite acareturi.

A venit insa anul 1864 cu decretul – secularizarii averilor manastiresti – care va diminua foarte mult averea schitului, in special pe cea imobiliara.

De-a lungul vremii, exista documente si marturii, potrivit carora aici s-a constatat imbunatatirea starii de sanatate a unor nevoiasi. Crasna ofera totodata si un exemplu de rezistenta in timpuri potrivnice, oricare ar fi fost acestea. Prin decizia autoritatilor comuniste, in 1960 schitul este desfiintat, devenind biserica izolata monument istoric si pana in 1967 se afla in administrarea parohiei Izvoarele. La vremea respectiva se mai afla un singur vietuitor in schit, si anume fratele Pavel(azi Protos. Pantelimon). Prin staruinta patriarhului Justinian, flacara vietii monahale este reaprinsa de catre calugarii Ghedeon si Nicodim, Crasna intrand acum sub ascultarea Manastirii Sinaia si asa va ramane pana in 2001, cand dobandeste statutul de manastire.

  

Obstea Crasnei a avut si ea fluctuatii, care reflecta istoria tumultoasa: in anul 1838 avea 56 de vietuitori, in 1890 (9), in 1902 (2), in 1916 (4), in 1940 (10), in 1960 (nici unul), in 1963 (3), in 1982 (12), iar in prezent obstea manastirii numara un numar de 30 de vietuitori.

La 29 februarie 1865 la schit izbucneste un incendiu. Mai tarziu un alt incendiu a mistuit mai multe chilii, precum si arhiva. In 1917 schitului i-au fost luate clopotele de catre ocupantii germani, in 1920 ajunge parasit si este jefuit de ocnasii evadati de la Slanic. Biserica a fost si ea afectata de cutremurele din 1940 si 1977, a mai cunoscut unele mici reparatii in anii 50, fiind resfintita la 9 noiembrie 1958, in vremea staretiei ierom. Damaschin, de catre episcopul Teoctist Botosanenul, viitorul patriarh. De asemenea biserica a fost reparata in 1966-1967, cand, pentru a i se conferi soliditate, i s-au montat tirantii de otel.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, printr-o deosebita mobilizare a obstii, in frunte cu Staretii Ghedeon Bunescu, Galaction Stanga (azi episcopul Alexandriei si Teleormanului), Sebastian Pascanu (azi episcopul Slatinei) si Nicodim Dimulescu, prin donatiile credinciosilor si miluitorilor, lacasul a fost infrumusetat, obstea a sporit, iar oamenii au inceput sa-i treaca pragul intr-un numar tot mai mare, ctitoriei adaugandu-se si alte mari realizari: biserica Acoperamantul Maicii Domnului, construita intre 1992 si 1998, tarnosita la 18 octombrie 1998 de catre P.F. Patriah Teoctist, Altarul de Vara cu hramul Sfantul Ilie, sfintit la 17 iulie 2005 si Paraclisul Sfintii Romani, sfintit la 22 iulie 2007, de un sobor de ierarhi.

De mentionat ca pictura bisericii noi, cea a altarului de vara si a paraclisului, este opera pictorilor Ioan si Daniela Moldoveanu din Bucuresti. Specific paraclisului este iconografia reprezentand doar sfinti romani, pe un fond de foita de aur.

  

Pe langa slujbele religioase deosebit de frumoase care se savarsesc in fiecare zi, credinciosii mai descopera la Crasna o insemnata biblioteca (peste 5000 de volume de carti), o valoroasa colecttie de icone pe lemn din sec. XVIII-XIX, de manuscrise, carti vechi si de obiecte bisericesti.

Obstea manastirii Crasna este alcatuita din 30 de vietuitori, avandu-l ca staret pe Ierom Nectarie Petre.

In drum pe jos spre M-rea Crasna

Manastirea Crasna

 altarul de vara unde se slujeste Sf. Liturghie duminica

 Stupii Manastirii Crasna

 Biserica veche

Lacul cu Nuferi al Manastirii Crasna 

 Sala de Mese si Arhondaricul Manastirii Crasna

  

  

Icoana Maicii Domnului pictata de Irineu Protcenco care a mai pictat la Manastirea Sihastria Neamt renumitele icoane Maica Domnului indoliata si Mantuitorul cu cununa de spini