Mandria este cauza necredintei ateilor

Acum cateva zile am avut o discutie cu un elev de liceu care se considera ateu. El a marturisit ca este o persoana egoista, crede puternic ca ce face el este corect si nu ii pare rau de actiunile sale. El le considera cele mai bune pentru momentul respectiv.

Aceste cuvinte m-au pus pe ganduri. Am incercat sa imi creionez in minte si chipurile altor tineri elevi care se declarau atei si sa trag niste concluzii pe care vreau sa vi le impartasesc.

Ateii sunt in general niste oameni mandri, plini de sine, egocentristi. Ei cauta sa demonstreze prin dovezi stiintifice ca Dumnezeu nu exista. Ei sunt ferm convinsi ca ideile lor sunt corecte.

Ma gandesc: De ce oare duc ei o lupta atat de inversunata impotriva lui Dumnezeu, cautand cu mari eforturi sa dovedeasca ca El nu exista? O gluma spunea: Credinta e de folos si pentru crestini si pentru atei. Pentru crestini ca ii duce la Dumnezeu, iar pentru atei pentru ca nu se plictisesc si au cu cine se razboi.

Mandria lor este atat de mare incat nu vor sa accepte ca exista Cineva mai presus de ei, Caruia ei ar trebui sa ii slujeasca. Daca Dumnezeu exista atunci foarte multe actiuni facute de ei ar fi catalogate gresite. Ori un om mandru nu poate sa isi recunoasca greseala. Nu poate indura o umilinta ca aceasta! Pentru ca sa isi astupe glasul constiintei, ei cauta sa isi demonstreze ca Dumnezeu este doar o iluzie. Cine are insa curajul sa accepte existenta lui Dumnezeu, pentru ca sa isi poata hrani in continuare orgoliul si mandria, il izoleaza pe Dumnezeu sus in ceruri. El sta cuminte intr-un coltisor si ii lasa pe ei sa isi faca de cap.

Un om de stiinta spunea: Adevaratii sceptici nu se grabesc sa traga concluzii. Adevaratii sceptici, fac dese cautari si ajung la mari descoperiri. Aceasta ideea am preluat-o dintr-un film documentar facut de oameni de stiinta atei: Falsa Plecare.

Multi tineri pun intrebarea: Dar s-a intors cineva din lumea cealalta? Lor le dedic o serie de postari cu titlul general Rai si Iad.