In timpul săpăturilor efectuate
in apropierea orașului palestinian Ramallah, arheologii au descoperit una
dintre cele mai mari relicve crestine – locul de înmormântare a Sfantului
Arhidiacon Ștefan, primul martir al lui Hristos, conform unui raport al publicatiei
Linga.
Săpăturile intreprinse in zona
ruinelor satului Taiar, situat la doi kilometri vest de Ramallah, au avut
rezultate neașteptate.
Ca parte a unui proiect al
Universitatii din Ierusalim, destinat descoperirii și restaurarii de
antichitati, un grup de arheologi, condus de Dr. Salah Al Hudeliyya, a
descoperit ruinele unui întreg complex bisericesc, care include un lacas al
epocii bizantine și o mănăstire bizantină.
Potrivit unei declarații a Dl. Al
Hudeliyya, această descoperire este de mare valoare pentru creștinii din
întreaga lume. Sapaturile sunt efectuate de cercetători palestinieni și
israelieni.
"În interiorul acestor
biserici, am dat peste o inscripție care indică faptul că biserica descoperita
a fost construită în cinstea sfantului si întâiului mucenic Arhidiacon Ștefan,
îngropat aici, în anul Domnului nostru 35", a mai raportat istoricul.
Cercetătorul a asigurat
autoritățile locale și Biserica, ai căror reprezentanți au vizitat recent
ruinele descoperite, ca a pus la dispozitie toate resursele și energiile,
pentru punerea în aplicare a proiectului.
"Cercetarile vor mai dura
inca cinci ani, și cand vor fi gata, aceasta biserica va deveni cu siguranță un
loc de pelerinaj pentru credincioșii din întreaga lume. Turistii se vor bucura
de ocazie, intrucat acest sit este un exemplu viu de continuitate culturala in
Orientul Mijlociu: aici, pe sit, putem vedea moștenirea începutului și
sfârșitului Evului Mediu, culturile elenistice, bizantine și islamice", a
spus arheologul in încheiere.
Un sfert din satul ruinat Taiar
aparține Bisericii din Ierusalim, a precizat expertul, si va face din acest loc
un loc potrivit pentru pelerini.
- informeaza Agentia de stiri
Lacasuri Ortodoxe: Redactia Stiri
Sursa: http://www.lonews.ro/stiri/stiinta-tehnica/16703-a-fost-descoperit-mormantul-sfantului-arhidiacon-stefan-intaiul-mucenic-al-lui-hristos-foto.html#sthash.COQxrcVU.dpuf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.