Cuprins:
1.
Ce este spovedania?
2.
Ce este păcatul?
3.
Cine poate să ierte păcatele?
4.
Când şi cum a fost întemeiată Taina Spovedaniei?
5.
Cine ne poate spovedi si în ce loc?
6.
Cine are nevoie să se spovedească?
7.
Importanța spovedaniei
8.
Condițiile unei spovedanii corecte
9.
Etapele spovedaniei
10.
Canonul
11.
Cât de des ne putem spovedi?
12.
Bibliografie
1. Ce
este spovedania
Spovedania (mărturisirea, pocăința) este
una din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe prin care ni se iarta păcatele.
Exista o strânsa legătură dintre Sfânta
Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, dacă ne gândim că în Biserica Ortodoxă
Română Sfânta Împărtăşanie nu se poate concepe fără Sfânta Spovedanie. Însă
curăţirea de păcate aduce după sine şi dorinţa de a primi Sfânta Împărtăşanie.
Este într-un fel o desăvârşire a dorinţei noastre de curăţire şi înnoire.
Dacă ne împărtăşim fără spovedanie,
primim Sfânta Împărtăşanie cu nevrednicie şi luăm, aşa cum spune Sfântul
Apostol Pavel, osândă. „Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi
mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului“ (I Corinteni 11, 29).
(sursa:
http://ziarullumina.ro/anul-omagial-euharistic/cand-si-cum-fost-intemeiata-taina-spovedaniei)
Cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe
sunt: Botezul, Mirungerea, Sfânta Împărtășanie, Mărturisirea, Sf. Maslu,
Căsătoria si Preoția.
2. Ce este
păcatul?
Păcatul este călcarea prin gand, cuvant
sau fapta a voii (legii) lui Dumnezeu în chip voit şi conştient.
Iisus arată că legea lui Dumnezeu poate
fi redusă la principiul reciprocităţii: "Tot ce voiţi să vă facă vouă
oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea şi
Proorocii."
Tot Mântuitorul arată că cea dintai
poruncă este iubirea lui Dumnezeu (,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu
toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea
ta") iar a doua care este asemenea ei, este iubirea aproapelui ("Să
iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi").
Acestea trebuie luate laolaltă cu porunca
nouă a lui Hristos (,,Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu” în
condiţiile în care ,,nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa
pentru prietenii săi” care arată că iubirea semenilor trebuie să meargă până la
sacrificiul de sine, aşa cum a făcut-o Hristos. Este ceea ce au făcut mucenicii
creştini care şi-au dat viaţa pentru credinţa lor.
(sursa:
http://ro.orthodoxwiki.org/P%C4%83cat)
Clasificarea pacatului:
strămoşesc
|
păcatul lui Adam şi Eva
|
||
personal
|
usoare
|
||
grele
|
capitale
|
mândria
|
|
iubirea de arginţi
|
|||
desfrânarea
|
|||
invidia
|
|||
lăcomia
|
|||
mânia
|
|||
lenea
|
|||
împotriva Sfântului Duh
|
Păcatele împotriva credinţei
|
||
Păcatele împotriva nădejdii
|
|||
Păcatele împotriva dragostei
|
|||
strigătoare la cer
|
Uciderea
|
||
Homosexualitatea
|
|||
Asuprirea orfanilor, văduvelor, străinilor
|
|||
Întârzierea sau oprirea plăţii lucrătorilor
|
|||
Alte păcate: Furtul, Vrăjitoria, Păcatul
jocurilor pe bani, Nedreptatea (măsluirea măsurilor, părtinirea, mita şi
primirea de daruri, cămătăria, stoacerea de bani prin forţă sau ameninţarea cu
forţa şi altele), Nesocotirea părinţilor, Nesăbuinţa (lipsa de înţelepciune),
Lovirea, Nepăsarea, Păcatele limbii (minciuna, mărturia mincinoasă, cearta,
bârfa, limbuţia, hula şi altele), Gândurile rele, Fumatul, Drogurile etc.
(sursa:
http://ro.orthodoxwiki.org/P%C4%83cat)
Omul este responsabil si pentru binele
nefăcut.
Păcate pasive:
-
a refuza să spui ce ştii ca martor (Lev 5.1)
-
a ocoli un lucru pierdut al aproapelui tău (Deut22.1-4)
-
a refuza să faci un bine pe care ştii să-l faci (Iac4.17)
-
nepăsarea faţă de săraci, orfani, văduve, străini (Iov31.16-20, 31-32,
Mt25.31-46)
-
nepăsarea faţă de bolnavi sau cei aflaţi în închisoare (Mt25.31-46)
-
nepăsarea faţă de cel aflat în necaz şi suferinţă (Lc10.25-37)
-
nepurtarea de grijă faţă de ai lui (nevastă şi copiii), şi mai ales de cei din
casa proprie (1Tim5.8)
-
când îndemnăm pe alţii la păcat
-
când sfătuim greşit spre păcat
-
când conlucrăm cu altul la păcat
-
când ascundem păcatul şi apărăm păcătoşii
-
când lăudăm păcatele altora
-
când dăm ocazia de sminteală spre păcat
(sursa:
http://ro.orthodoxwiki.org/P%C4%83cat)
Cauza păcatului este ispita venită
de la cel rău care speculează pofta din inima omului. Ispita este întotdeauna
pe măsura noastră, scrie apostolul Pavel, căci Dumnezeu, care este credincios,
nu îngăduie să fim ispitiţi peste puterile noastre ci pregăteşte şi mijlocul de
a ieşi din ea, de a o răbda.
Mijloacele de luptă împotriva ispitei
sunt: împotrivirea, veghea, rugăciunea , postul.
Treptele până la căderea în păcat
sunt:
1.
ispita, atacul, momeala - un îndemn spre păcat care vine din interior sau din
exterior, se manifestă ca un gând spontan adus de Diavol în minte: "Ce-ar
fi dacă ai faci şi tu...?" sau prin alţi oameni
2.
însoţirea, pofta - gândul se amestecă cu cel al dracilor iar păcătosul are
impresia că este al lui
3.
consimţirea - omul acceptă să facă fapta cea rea
4.
înfăptuirea - omul păcătuieşte
(sursa:
http://ro.orthodoxwiki.org/P%C4%83cat)
Păcatul a intrat în lume din pricina
neascultării lui Adam şi Eva care au mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi
răului. Consecinţa păcatului originar a fost moartea. Întreaga condiţie umană
este determinată de păcatul originar: femeia este condamnată la eterna luptă cu
şarpele care va fi în cele din urmă biruit; la suferinţele naşterii şi la o
eternă supunere faţă de bărbat, bărbatul este condamnat să-şi scoată hrana cu
trudă din pământul blestemat.
Dumnezeu nu a creat păcatul şi nici nu-l
doreşte, dar îl îngăduie pentru a nu afecta libertatea omului, libertate cu
care l-a înzestrat alături de demnitate, încă de la creaţie. Demonii s-au făcut
demoni de bunăvoie şi nu prin voia lui Dumnezeu şi asemenea lor fac şi unii
oameni.
(sursa:
http://ro.orthodoxwiki.org/P%C4%83cat)
3. Cine
poate să ierte păcatele?
Omul a fost eliberat de păcatul originar
prin jertfă de pe cruce a Mântuitorului, dar urmările păcatului au rămas încă
prezente în fibra omului pe plan sufletesc: moartea sufletească, adică ruperea
legăturii directe cu Dumnezeu (în Rai Adam şi Eva vorbeau faţă către faţă cu
Dumnezeu), iar pe plan fizic: boala, suferinţa, moartea fizică.
Nimeni nu L-a făcut pe Hristos să coboare
din cer, decât mila Lui, dragostea Lui pentru oameni. I-a fost milă de neamul
omenesc. Că atât de multă dragoste are față de neamul omenesc, încât auzi ce
spune Sfântul Ioan Evanghelistul: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe
Unul născut, Fiul Său, L-a trimis în lume să mântuiască neamul omenesc.
A venit Mântuitorul Iisus Hristos, nu
numai să ne învețe ce trebuie să facem, ci pentru ca să sufere pentru noi
suferințe, batjocuri, scuipări, bătăi și moarte pe Cruce, pentru ca să scoată
neamul lui Adam din iad, care stătea acolo de 5508 ani, cât au fost, de la
primul Adam, până la venirea Noului Adam - Hristos.
Singura pedeapsă pentru păcatele noastre
este moartea. Prima parte din Romani 6:23 spune că “plata păcatului este
moartea…” Moartea eternă este consecinţa păcatelor noastre. Dumnezeu, în planul
Său perfect, s-a făcut o fiinţă umană – Iisus Hristos (Ioan 1:1,14). Iisus a
murit pe cruce, luând asupra Lui toată pedeapsa pe care noi o meritam -
moartea. 2 Corinteni 5:21 ne învaţă că “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat,
El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”
Iisus a murit pe cruce, luând astfel asupra Lui toată pedeapsa pe care noi o
meritam!
Moartea lui Iisus a adus iertarea
păcatelor pentru întreaga omenire. 1 Ioan 2:2 proclamă: “El este jertfa de
ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale
întregii lumi.” Iisus a înviat din morţi, proclamând astfel biruinţa Sa asupra
păcatului şi a morţii (1 Corinteni 15:1-28). Slavă lui Dumnezeu, căci prin
moartea şi învierea lui Iisus Hristos, a doua parte a versetului din Romani
6:23 este un adevăr, şi anume că “…darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa
veşnică în Iisus Hristos, Domnul nostru.”
http://www.gotquestions.org/Romana/iertarea-Dumnezeu.html
4. Când
şi cum a fost întemeiată Taina Spovedaniei
Taina Spovedaniei, a Pocăinţei sau a
Mărturisirii, a fost întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos, în mod expres,
prin cuvintele rostite asupra sfinţilor Săi ucenici şi apostoli. Aceasta s-a
întâmplat atât înainte de Sfânta Înviere, cât şi după aceea. Astfel,
vorbindu-le despre iertarea aproapelui şi căile de urmat în această acţiune,
Mântuitorul le spune clar acestora: „Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega
pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi
dezlegate şi în cer“ (Mt. 18, 18). Acelaşi
lucru îl spusese şi lui Petru în Betsaida Galileii: „Şi îţi voi da cheile
Împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri şi
orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri“ (Mt. 16, 19).
După slăvita Sa Înviere, Mântuitorul
întăreşte porunca şi puterea iertării păcatelor. În ziua cea dintâi a
săptămânii, seara, când Mântuitorul a venit în mijlocul ucenicilor, fiind uşile
încuiate, le-a zis: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi
Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi
ţinute“ (Ioan 20, 21-23).
http://ziarullumina.ro/anul-omagial-euharistic/cand-si-cum-fost-intemeiata-taina-spovedaniei
Ucenicii au primit de data aceasta şi
Duhul Sfânt să opereze lucrarea de iertare a păcatelor, dar, cu toate acestea,
ei au început a săvârşi Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii (a Pocăinţei) abia
după pogorârea Sfântului Duh, la Cincizecime. Atunci Sfântul Petru, în urma
cuvântării sale şi a întrebărilor puse de mulţime, le-a zis: „Pocăiţi-vă şi să
se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea
păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt“ (Fapte 2, 38). Începând
cu Sfinţii Apostoli, care au săvârşit Taina Pocăinţei, şi continuând cu urmaşii
acestora, episcopii şi preoţii, Taina Spovedaniei a ocupat un rol tot mai
important în viaţa credincioşilor. Şi predica Sfântului Ioan Botezătorul începe
tot cu îndemnul la pocăinţă (Mt. 3, 2): „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia
cerurilor“, ca şi predica Mântuitorului (Mt. 4, 17), dar acestea nu se referă
la Taina Pocăinţei aşa cum este ea înţeleasă din punct de vedere creştin. Cu
totul alt sens au cuvintele Sfântului Apostol Iacov: „Mărturisiţi-vă deci unul
altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult
poate rugăciunea stăruitoare a dreptului“ (Iacov 5, 16), în care accentul cade
pe practica mărturisirii, folosită în viaţa credincioşilor. Având în vedere că Taina Pocăinţei spală
păcatele săvârşite după Botez, ea a mai fost numită şi al doilea Botez, prin
care se curăţă păcatele personale şi se reface legătura cu Biserica, întreruptă
prin păcat. Acest botez se face prin lacrimile pocăinţei.
http://ziarullumina.ro/anul-omagial-euharistic/cand-si-cum-fost-intemeiata-taina-spovedaniei
5. Cine
are nevoie sa se spovedeasca
Una din marile datorii duhovnicești, atât
ale monahilor, cât și ale creștinilor, este spovedania păcatelor. Trebuie să
știm mai întâi că toți greșim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alții mai
puțin, și nimeni nu este fără de păcat.
Tot creştinul trebuie să se spovedească, chiar
şi acela care crede că nu greşeşte şi nu
păcătuieşte cu nimic. Căci spune Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul cel iubit
al Domnului: “De vom zice că păcat nu avem, pre noi înşine ne înşelăm şi
adevărul nu este întru noi. De vom mărturisi păcatele noastre credincios este
şi drept ca să ni se ierte nouă păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată
nedreptatea” (1 Ioan 1, 8-9).
http://www.ortodoxia.de/html/spovedania.html
6.
Importanta spovedaniei
"Nu-i o primejdie daca ai murit fara
lumânare, este primejdie daca ai murit nespovedit, neîmpartasit.
Care au murit nespovediti si
neîmpartasiti toata viata, nu mai au legatura cu Biserica. În fundul fundului
iadului se duc. Daca vezi ca au murit necununati, care au trait necununati, sau
cei ce mor nespovediti si neîmpartasiti de ani de zile, nu mai poti sa te rogi
pentru ei. Daca au trait în preacurvie nu poti sa-i unesti cu Biserica!
Cu un pomelnic sobornicesc îi mai poti
ajuta. Biserica noastra, asa a ramas cu traditia de la apostoli, se roaga în
doua feluri: soborniceste si nominal. Ati vazut preotul, când începe dupa
"liturghia celor chemati"? Sa le descopere lor Evanghelia dreptatii.
Sa-i uneasca pe dânsii cu Sfânta sa soborniceasca si apostoleasca
Biserică."
(Parintele
Cleopa)
Unul din marile ajutoare duhovnicesti
dobandite de cei care parasesc viata aceasta si merg in cea de dincolo este
Sfanta Spovedanie. Si iarasi, o mare pierdere pentru cei ce parasesc aceasta
viata si merg in cea de dincolo este lipsa Spovedaniei.
Dacă vezi că s-a îmbolnăvit în casă la
tine, tata sau mama sau ginerele sau nora sau fata sau băiatul sau fratele,
cine a slăbit de boală și se apropie de moarte, nu se poate un bine mai mare
decât să-i aduci preotul repede că el va scoate pe om din iad. Doctorul este un
bolovan de pământ ca și tine! Preotul a luat dar de la Dumnezeu. Dacă ai reușit
să-l spovedești curat înainte de moarte, i-ai salvat sufletul. Când se duce la
vămi, sufletul care a avut păcate, dacă le-a dezlegat preotul aici, Duhul Sfânt
a șters tot de pe tabelele lor. Bolnavii îndeosebi să poarte grijă să se
spovedească şi să se împărtăşească; mai întâi pentru ca sfârşitul să nu-i
prindă fără de veste şi nepregătiţi,
adică nespovediţi şi negrijiţi (neîmpărtăşiţi); mai apoi ţinând seamă că Sfânta
Împărtăşanie, care este Însuşi Sfântul Trup şi Însuşi Sfântul Sânge al Domnului
nostru Iisus Hristos, nu este spre moarte, ci spre sănătatea trupului, a
sufletului, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci.
http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/ne-vorbeste-parintele-cleopa-vol-2/sfanta-spovedanie-81186.html
7. Cine
ne poate spovedi si in ce loc?
Preotul şi piscopul sunt singurii
slujitori îndreptăţiţi de a spovedi sau a primi mărturisirea păcatelor,
deoarece numai lor li s-a conferit harul şi puterea de “a lega şi dezlega cele
ce se întâmplă în poporul” Domnului. Preotul este un simplu martor defapt noi
mergem în fața lui Dumnezeu. Mărturisirea a fost şi este un act personal şi
secret desfăşurat între duhovnic şi penitent.
Locul spovedaniei este biserica, şi anume
înaintea icoanei Mântuitorului Hristos. Numai cei bolnavi, sau cei care nu pot
veni la biserică pot fi spovediţi acasă. Biserica Ortodoxă nu îngăduie
spovedania publică (colectivă, formală şi impersonală), şi nici prin
intermediul mijloacelor tehnice: telefon, conferinţă - video, internet. În
Biserica Ortodoxă se practică numai mărturisirea particulară, în faţa
duhovnicului.
http://www.ortodoxia.de/html/spovedania.html
8.
Conditiile unei spovedanii corecte
-
mărturisirea păcatelor trebuie să fie completă, adică să cuprindă toate
păcatele făcute de la ultima spovedanie
(sau care nu au fost mărturisite nici odată din copilarie si pana in prezent)
şi să nu ascundă nimic din cele făptuite;
-
povedania să fie sinceră, şi făcută de bunăvoie.
-
spovedania se cuvine să fie dreaptă, adică să spui adevărul, spune cum ai făcut
toate, fără rușine.
-
spovedania să fie secretă, adică făcută în taină.
-
spovedania să fie făcută cu umilinţă şi cu zdrobire de inimă, adică cu părere
de rău (căinţă) pentru păcatele săvârşite şi cu dorinţa sinceră de a nu le mai
face (hotărâre de îndreptare).
-
spovedania să nu fie prihănitoare, adică să nu dăm vina pe nimeni, nici pe
oameni, nici pe vreo altă zidire a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La
spovedanie numai pe noi să ne învinuim și să ne prihănim
Dacă tu ai avut vreo rezervă și ai ținut
vreun păcat nespus, toate păcatele le ai îndoite. Așa spun Sfinții Părinți,
pentru că ai crezut că Dumnezeu nu știe ce ai făcut tu.
Cu o săptămână sau două înainte, stai
într-o cameră liniștită, ia-ți un caiet și scrie toate păcatele tale din
copilărie până în ziua spovedaniei. Ce păcate am eu pe conștiință, de când eram
copil mic, când eram de cinci ani, când eram de șapte ani, când eram în clasa
întâi la școală, când eram în clasa a doua, când eram într-a noua, când eram
fată mare, înainte de căsătorie, sau după căsătorie, când eram militar, când
eram flăcău. Scrie, că și diavolul a scris. Avem contabil bun, îngerul rău pe
umărul stâng, care scrie tot, și îngerul cel bun pe umărul drept, care scrie și
el faptele cele bune ale omului.
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/3spovedania.htm
9. Etapele
spovedaniei
Spovedania cuprinde patru părți:
-
durerea inimii pentru păcate. Să-i pară rău și să plângă pentru păcatul prin
care a supărat pe Dumnezeu.
-
spovedania prin viu grai la duhovnic.
-
facerea canonului, prin hotărârea în fața preotului că-l va face.
-
dezlegarea păcatelor, prin punerea mâinilor preotului pe capul credinciosului.
Acesta, după canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numește epicleza
duhovniciei, adică venirea Duhului Sfânt peste capul celui ce s-a mărturisit
curat. Că nu se poate încheia taina Sfintei Spovedanii, decât atunci când a pus
preotul mâna pe capul celui ce se mărturisește, după cum arhiereul pune mâna pe
capul diaconului sau al preotului, când îl hirotonește și vine Duhul Sfânt prin
succesiune apostolică. Deci, la fel și aici, Duhul Sfânt vine prin mână
preotului, să dezlege sufletul care s-a spovedit.
http://ro.orthodoxwiki.org/Spovedania
După ce duhovnicul a citit molitvele, în
care roagă pe Dumnezeu să ierte păcatele celui ce se spovedeşte, urmează mărturisirea păcatelor, făcute de cel
ce se spovedeşte, - fie că acesta răspunde la întrebările puse de duhovnic, fie
că mărturiseşte singur păcatele sale.
Credincioşii care se spovedesc
ajutându-se de o listă, pe care - spre ducere aminte şi-au notat păcatele
săvârşite, să poarte de grijă, ca această listă să nu se rătăcească cumva şi să
devină cunoscută altor persoane, care ar putea - cu sau fără rea intenţie să povestească şi altora. Când se întâmplă
acest lucru în cele mai multe cazuri duhovnicul este acela, care e bănuit sau
învinuit că a divulgat taina spovedaniei. Pentru a preîntâmpina această primejdie
duhovnicul sau cel care s-a spovedit să distrugă lista imedat şi în aşa fel ca aceasta să nu mai poată fi
reconstituită.
Biserica pedepseşte foarte aspru
divlgarea Tainei Spovedaniei de catre preot.
După ce şi-a mărturisit păcatele
creştinul îşi pleacă capul sub epitrahil, iar duhovnicul îi citeşte rugăciunea
de dezlegare.
Dacă este cazul îi rânduieşte canonul sau
epitimia.
http://www.ortodoxia.de/html/spovedania.html
10.
Canonul
Epitimiile (canonul sau cercetarea) sunt
mijloace de pocăinţă: rugăciuni, metanii, fapte de milostenie, posturi,
înfrânare de la anumite mâncări, fapte, patimi.
Cea mai aspră epitimie este oprirea de la
Sfânta Împărtăşanie pentru un anumit timp.
“Epitimiile
nu urmăresc pedepsirea păcătosului ci ispăşirea păcatelor sale şi îndreptarea
acestuia; ele sunt ajutoare, exerciţii de întărire în virtute şi de depărtare
de la păcat”.
Cel ce se spovedește are mare datorie de
a-și face canonul dat pentru a scăpa de chinul cel veșnic al iadului. Vedem în
Sfânta Scriptură că prin canon s-au curățit toți cei ce au păcătuit înaintea
Domnului. Altfel, cel ce a primit canon și nu-l face, nu se poate curăți de
lepra păcatului și nici sufletul său nu este slobozit din robia dracilor. Este
bine știut că cel ce se pocăiește cu adevărat, nu numai că primește canonul dat
de duhovnicul său, ci singur cere mai mult canon, știind că ori aici vremelnic,
ori dincolo veșnic, păcătoșii trebuie să-și facă canonul.
Iar canonul să fie după măsura puterii
fiecăruia. Unul este din fire sănătos și tare și poate să postească și să nu
mănânce până seara; iar altul, săracul, dacă n-a mâncat de două - trei ori pe
zi, cade. În toate acestea se caută scopul. De aceea dreapta socoteală este
împărăteasa faptelor bune.
Numai de smerenie se teme diavolul! De
alta nu se teme el. Poți să fii tu nevoitor cât îi lumea, dacă nu știi să ceri
iertare, ești batjocorit de diavoli.
De aceea, fraților, să ne ajute mila
Domnului să câștigam oleacă de smerenie și dreaptă socoteală, fiindcă în lumea
aceasta sunt curse și ispite și fel de fel de nedumeriri pământești și
duhovnicești. Dar să avem în toate dreaptă socoteală. Că pădurea nu se teme de
cel ce încarcă o dată mult pe o căruță. Știe că mai la vale se rupe osia și se
strică carul. Ea se teme de acela care ia câte un lemnișor și-l duce acasă. Așa
și vrăjmașul, nu se teme de cel care începe cu multă nevoință, că obosește și
rămâne. Ci, se teme de cel care ia câte oleacă așa, încet, încet. Sfântul
Teodosie spune: „De lucrezi câte puțin, câte puțin se îmbogățește cineva și la
cele trupești și la cele duhovnicești!”. Câte oleacă! Așa să luați fapta bună,
câte oleacă și să vă pară rău că n-ați făcut mai mult.
http://ro.orthodoxwiki.org/Spovedania
11. Cat
de des ne putem spovedi?
Este bine sa ne spovedim in fiecare an,
in toate posturile. Porunca a patra a Bisericii îmnvaţă să ne mărturisim
păcatele la duhovnic de patru ori pe an, iar timpul cel mai bun de spovedanie
este în cele patru posturi din an: al Sfintelor Paşti, al Crăciunului, al
Sfintei-Mării şi al Sfinţilor Apostoli.
Se cuvine ca Spovedania să se facă din
prima săptămână a Postului, pentru ca să rămână timp din belşug pentru
îndreptare şi curăţire, ca astfel să primească Sfânta Împărtăşanie cu toată vrednicia; căci tot
postul cu acest rost a fost orânduit: “fiind el vreme de pocăinţă şi de
îndreptare”.
Nu putem sti varsta la care viata noastra
se va sfarsi. Foarte multi tineri mor nespovediti. E de la sine inteles ca cea
mai mare tragedie pentru un om si pentru urmasii familiei sale este sa moara
nespovedit. Ca e tanar sau ca e batran, este acelasi lucru pana la urma. Multi
cad in eroarea de a zice ca se vor spovedi cand vor fi mai batrani. Niciodata
nu putem stii sfarsitul vietii sau daca ajungem ori nu la batranete. De aceea
omul trebuie sa se spovedeasca de la 7 ani in sus, fiecare, in timpurile
randuite de Biserica sau cand simte nevoia de a se spovedi. Spovedania inseamna
dezlegare, usurare. Tot timpul trebuie sa fim dezlegati si usurati de pacate
prin Taina Spovedaniei. Ori de câte ori simţim sufletul încărcat de păcate,
care ne apasă pe conştiinţă şi ne mustră, trebuie să apelăm la acest mijloc
minunat de uşurare a cugetului. Să nu lăsăm niciodată ca sarcina păcatelor să devină
tot mai grea, şi mai ales să nu ne obişnuim cu păcatul, care devine a doua
noastră natură.
Toate pacatele nespovedite se transmit
urmasilor celui decedat. Cei care mor nespovediti nu au parte, prin urmare, de
acea mare dezlegare fundamentala pentru viata de dincolo. Ei trec dincolo
nedezlegati, sunt legati in pacatele lor. Dincolo nu mai pot fi dezlegati de
nimeni. Mantuirea unui crestin nu poate fi garantata fara Taina Sfintei
Spovedanii.
http://desprespovedanie.blogspot.ro/2009/09/ce-se-intampla-cu-oamenii-care-mor.html
Folosul desei spovedanii
Dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur
zice așa în cartea care se numește Puțul sau Fântâna pe românește: „De este cu
putință, o, creștine, și în fiecare ceas să te mărturisești la duhovnic”.
Pentru că nu este clipă și minut când nu greșim lui Dumnezeu. Deci, dacă greșim
în fiecare clipă lui Dumnezeu, este prea de nevoie să se facă deasă spovedanie,
să spălăm sufletul prin mărturisire curată cu căință și canon, pentru că se
înnegrește haina sufletului nostru cea curățită la Botez, prin tot felul de
păcate, din ceas în ceas și din minut în minut.
În vremea veche a creștinismului
patristic, creștinii se mărturiseau în fiecare zi la duhovnici. Dar pe vremea
aceea se și împărtășeau în fiecare zi, cum arată la Fapte: ...și erau toți în
biserică, când s-a întemeiat Biserica, și stăruiau în învățătura Apostolilor și
în împărtășire, în frângerea pîinii și în rugăciune. ... iar toți cei ce
credeau erau laolaltă și toate le aveau de obște. Astfel s-a întemeiat prima
obște apostolică. Toate le dădeau Bisericii și pe ei înșiși se dădeau lui
Hristos. Pe vremea aceea, după terminarea slujbei, și masa se dădea în
biserică, mesele agape. Mai târziu s-au scos în pridvorul bisericii și pe urmă
acasă la creștini, fiind binecuvântate de Sfinții Apostoli.
1. Primul folos al desei spovedanii,
este acela că păcatul nu prinde rădăcini adânci în inima celui ce se
mărturisește și se strică din suflet cuibul satanei. Diavolul, văzând că te
spovedești des, te căiești, te rogi și-l pârăști mereu, zice așa: „Degeaba mă
ostenesc cu dânsul, că se duce mereu la preot și se spovedește, și-l dezleagă,
și eu nu câștig nimic. Mai bine mă duc la cei care dorm, care n-au grijă de
mântuire, care nu se spovedesc cu anii, că aceia nu mi se mai împotrivesc!”.
Cine se spovedește des, știe ce a greșit,
că ține minte. Dacă nu s-a spovedit de câteva zile: „Măi, ce-am făcut?”. El
îndată își aduce aminte, iar dacă lasă să treacă o lună sau două sau poate și
un an, de unde să țină el minte?
2. Al doilea folos al desei spovedanii
este că omul ține minte ușor greșelile făcute de la ultima spovedanie, pe când
cel ce se mărturisește rar, cu anevoie poate să-și aducă aminte de toate câte a
făcut. Astfel, multe din păcate rămân nespovedite și, prin urmare, neiertate.
Pentru aceea diavolul i le aduce aminte în ceasul morții, dar fără de folos,
căci i se leagă limba și nu le mai poate mărturisi.
Vai de acela care se duce la mărturisire
și spune o seamă de păcate și o seamă nu le spune; sau le spune și pe acelea,
dar nu sincer cum le-a făcut. Caută cuvinte de acoperire; așa de ici de colo,
crede el că poate minți pe Dumnezeu, că nu știe Dumnezeu cum s-a făcut păcatul
și în ce fel? El crede că trebuie să-i spună duhovnicului câteva păcate și,
dacă l-a dezlegat, este iertat.
Duhovnicul dezleagă numai ce aude;
celelalte păcate rămân legate, că acela n-a fost sincer și nicidecum nu
reușește să se ușureze. Deci a doua pricină ca spovedania să fie bună, trebuie
să fie sinceră și curată. Tot ce ține minte omul să spună, că nu-i spune
preotului. Preotul e un om de țărână ca și noi. El a primit puterea de a lega
și dezlega păcatele, prin lucrarea Duhului Sfânt.
3. Al treilea folos al celui ce se
mărturisește des, chiar dacă i s-ar întâmpla să cadă în păcat de moarte,
îndată aleargă și se mărturisește și intră în harul lui Dumnezeu, și nu suferă
să aibă pe conștiință greutatea păcatului, fiind deprins a se curăți des prin
spovedanie.
4. Al patrulea folos al desei
spovedanii este că pe unul ca acesta, îl află moartea curățit și în harul
lui Dumnezeu, având mare nădejde de mântuire. După mărturia Sfântului Vasile
cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea drepților și a păcătoșilor,
căutând să afle pe om în păcate spre a-i lua sufletul. La cei ce se mărturisesc
des și curat nu poate afla nimic, deoarece s-au mărturisit luând dezlegare
pentru păcate.
5. Al cincilea folos al desei
spovedanii este că unul ca acesta se oprește și se înfrânează de la păcate,
aducându-și aminte că după puține zile se va mărturisi din nou și va primi
canon de la duhovnic, acesta mustrându-l pentru cele făcute. Acesta care se
spovedește des, când își aduce aminte de rușinea ce-o s-o aibă de la duhovnic,
de canonul pe care o să-l primească, se oprește de la păcat. Omul are atâta
putere împotriva păcatului, că toți diavolii din iad, dacă ar veni, n-au ce-i
face, dacă vrea să nu facă păcatul; căci i-a dat Dumnezeu o putere mare, de la
Botez, să biruiască ispitele diavolilor. Dacă n-aș avea puterea aceasta, n-ar
fi iad, nici pedeapsă pentru păcat.
Dacă vrea să facă păcatul, îl face, dacă
nu, nu. Diavolul numai îi dă în gând, iar el dacă este prost și se amăgește, îl
face. Poți să spui tu în ziua judecății: „Doamne, diavolul m-a dus la crâșmă,
diavolul m-a dus la muierea cutare, diavolul m-a dus la furat, diavolul m-a dus
la beție, diavolul la avort, la toate!” Iar diavolul va spune atunci: „Doamne,
să-mi arate martori, că m-a văzut când îl duceam de mână la crâșmă, la desfrâu
sau la avort!”. Apoi va zice omului: „Vezi că ești prost? Eu ți-am dat în gând
să faci păcatul. Dacă ai fost prost, te-ai dus tu singur! Nu te-am dus eu de
mână! Dacă m-ai ascultat ești al meu!”.
Deci
prin deasa spovedanie se strică cuibul satanei. Ai văzut cocostârcul? Face cuib
pe casă la tine; și-i o pasăre foarte fină. Dacă i-ai stricat cuibul o dată, de
două ori, nu-ți mai vine acolo. Știe că-i ești dușman. Așa și noi, dacă-i
stricăm cuibul satanei, el nu mai vine repede. Și acesta este un om care ține
sufletul curat, că nu poate suferi păcatele.
Deci al cincilea folos al sfintei
spovedanii este indoit. Mai întâi că stricăm cuibul satanei din suflet și al
doilea că nu ne găsește moartea nespovediți.
Cel ce are obicei să se mărturisească
des, nu lasă rugina păcatului să se prindă de mintea și inima lui; cine își
plivește ogorul lui des, simte când încolțește păcatul și îndată îl smulge din
suflet prin spovedanie. Pe acela moartea nu-l găseşte nepregătit.
Uite, acum un părinte a murit la noi,
duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit după îndreptarul de
spovedanie pe care îl au duhovnicii, s-a împărtășit cu Preacuratele Taine, iar
peste câteva zile s-a dus la Domnul, zicând rugăciuni. Acest suflet, deși s-a
dus repede, era pregătit. A fost om înțelept. Dar noi ce zicem? „Lasă că m-oi
spovedi la anul!”. Nu! Să nu amânăm, că nu știm când ne cheamă Hristos!
Părintele Natanail n-a știut că moare. Dar îngerul Domnului l-a ajutat, fiindcă
el avea obicei în fiecare săptămână să vină la mărturisit. Nu a avut când să se
strângă răutatea, că au fost dezlegate la spovedanie toate păcatele, până și
cele mai mici.
Să nu credeți dumneavoastră că păcatele
mici nu sunt grave! Și pe acelea trebuie să le mărturisim, că auzi ce spune
Evanghelia: Nimic necurat nu va intra întru împărăția cerurilor.
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/3spovedania.htm
Spovedania
generală
Sfântul Nicodim Aghioritul spune: O dată
pe an, în Postul Mare, este bine sa faci spovedania generală pentru smerenie și
pentru ca omul să nu uite neputințele lui, cu care a supărat pe Dumnezeu.. Când noi ne smerim din adâncul sufletului mai
mult se apropie Dumnezeu de noi.
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/3spovedania.htm
12.
Bibliografie
http://ziarullumina.ro
http://ro.orthodoxwiki.org
http://www.gotquestions.org
www.ortodoxia.de
http://www.crestinortodox.ro
www.sfaturiortodoxe.ro
http://desprespovedanie.blogspot.ro
Materialul a fost adunat de DUTESCU ALEXANDRU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.