Pages - Menu

12/02/2014

Spovedania - taina iertarii pacatelor si impacarii omului cu Dumnezeu


  Cuprins:

1. Ce este spovedania?
2. Ce este păcatul?
3. Cine poate să ierte păcatele?
4. Când şi cum a fost întemeiată Taina Spovedaniei?
5. Cine ne poate spovedi si în ce loc?
6. Cine are nevoie să se spovedească?
7. Importanța spovedaniei
8. Condițiile unei spovedanii corecte
9. Etapele spovedaniei
10. Canonul
11. Cât de des ne putem spovedi?
12. Bibliografie


       1. Ce este spovedania

       Spovedania (mărturisirea, pocăința) este una din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe prin care ni se iarta păcatele.

       Exista o strânsa legătură dintre Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, dacă ne gândim că în Biserica Ortodoxă Română Sfânta Împărtăşanie nu se poate concepe fără Sfânta Spovedanie. Însă curăţirea de păcate aduce după sine şi dorinţa de a primi Sfânta Împărtăşanie. Este într-un fel o desăvârşire a dorinţei noastre de curăţire şi înnoire.
       Dacă ne împărtăşim fără spovedanie, primim Sfânta Împărtăşanie cu nevrednicie şi luăm, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, osândă. „Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului“ (I Corinteni 11, 29).
(sursa: http://ziarullumina.ro/anul-omagial-euharistic/cand-si-cum-fost-intemeiata-taina-spovedaniei)

        Cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe sunt: Botezul, Mirungerea, Sfânta Împărtășanie, Mărturisirea, Sf. Maslu, Căsătoria si Preoția.

       2. Ce este păcatul?

       Păcatul este călcarea prin gand, cuvant sau fapta a voii (legii) lui Dumnezeu în chip voit şi conştient.

       Iisus arată că legea lui Dumnezeu poate fi redusă la principiul reciprocităţii: "Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea şi Proorocii."
       Tot Mântuitorul arată că cea dintai poruncă este iubirea lui Dumnezeu (,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta") iar a doua care este asemenea ei, este iubirea aproapelui ("Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi").
       Acestea trebuie luate laolaltă cu porunca nouă a lui Hristos (,,Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu” în condiţiile în care ,,nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” care arată că iubirea semenilor trebuie să meargă până la sacrificiul de sine, aşa cum a făcut-o Hristos. Este ceea ce au făcut mucenicii creştini care şi-au dat viaţa pentru credinţa lor.

(sursa: http://ro.orthodoxwiki.org/P%C4%83cat)

       Clasificarea pacatului:
strămoşesc
păcatul lui Adam şi Eva
personal
usoare

grele
capitale
mândria
iubirea de arginţi
desfrânarea
invidia
lăcomia
mânia
lenea
împotriva Sfântului Duh
Păcatele împotriva credinţei
Păcatele împotriva nădejdii
Păcatele împotriva dragostei
strigătoare la cer
Uciderea
Homosexualitatea
Asuprirea orfanilor, văduvelor, străinilor
Întârzierea sau oprirea plăţii lucrătorilor

       Alte păcate: Furtul, Vrăjitoria, Păcatul jocurilor pe bani, Nedreptatea (măsluirea măsurilor, părtinirea, mita şi primirea de daruri, cămătăria, stoacerea de bani prin forţă sau ameninţarea cu forţa şi altele), Nesocotirea părinţilor, Nesăbuinţa (lipsa de înţelepciune), Lovirea, Nepăsarea, Păcatele limbii (minciuna, mărturia mincinoasă, cearta, bârfa, limbuţia, hula şi altele), Gândurile rele, Fumatul, Drogurile etc.

(sursa: http://ro.orthodoxwiki.org/P%C4%83cat)


       Omul este responsabil si pentru binele nefăcut.
       Păcate pasive:
- a refuza să spui ce ştii ca martor (Lev 5.1)
- a ocoli un lucru pierdut al aproapelui tău (Deut22.1-4)
- a refuza să faci un bine pe care ştii să-l faci (Iac4.17)
- nepăsarea faţă de săraci, orfani, văduve, străini (Iov31.16-20, 31-32, Mt25.31-46)
- nepăsarea faţă de bolnavi sau cei aflaţi în închisoare (Mt25.31-46)
- nepăsarea faţă de cel aflat în necaz şi suferinţă (Lc10.25-37)
- nepurtarea de grijă faţă de ai lui (nevastă şi copiii), şi mai ales de cei din casa proprie (1Tim5.8)
- când îndemnăm pe alţii la păcat
- când sfătuim greşit spre păcat
- când conlucrăm cu altul la păcat
- când ascundem păcatul şi apărăm păcătoşii
- când lăudăm păcatele altora
- când dăm ocazia de sminteală spre păcat
(sursa: http://ro.orthodoxwiki.org/P%C4%83cat)

       Cauza păcatului este ispita venită de la cel rău care speculează pofta din inima omului. Ispita este întotdeauna pe măsura noastră, scrie apostolul Pavel, căci Dumnezeu, care este credincios, nu îngăduie să fim ispitiţi peste puterile noastre ci pregăteşte şi mijlocul de a ieşi din ea, de a o răbda.
       Mijloacele de luptă împotriva ispitei sunt: împotrivirea, veghea, rugăciunea , postul.

       Treptele până la căderea în păcat sunt:
1. ispita, atacul, momeala - un îndemn spre păcat care vine din interior sau din exterior, se manifestă ca un gând spontan adus de Diavol în minte: "Ce-ar fi dacă ai faci şi tu...?" sau prin alţi oameni

2. însoţirea, pofta - gândul se amestecă cu cel al dracilor iar păcătosul are impresia că este al lui

3. consimţirea - omul acceptă să facă fapta cea rea

4. înfăptuirea - omul păcătuieşte

(sursa: http://ro.orthodoxwiki.org/P%C4%83cat)

       Păcatul a intrat în lume din pricina neascultării lui Adam şi Eva care au mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Consecinţa păcatului originar a fost moartea. Întreaga condiţie umană este determinată de păcatul originar: femeia este condamnată la eterna luptă cu şarpele care va fi în cele din urmă biruit; la suferinţele naşterii şi la o eternă supunere faţă de bărbat, bărbatul este condamnat să-şi scoată hrana cu trudă din pământul blestemat.
       Dumnezeu nu a creat păcatul şi nici nu-l doreşte, dar îl îngăduie pentru a nu afecta libertatea omului, libertate cu care l-a înzestrat alături de demnitate, încă de la creaţie. Demonii s-au făcut demoni de bunăvoie şi nu prin voia lui Dumnezeu şi asemenea lor fac şi unii oameni.

(sursa: http://ro.orthodoxwiki.org/P%C4%83cat)


       3. Cine poate să ierte păcatele?

       Omul a fost eliberat de păcatul originar prin jertfă de pe cruce a Mântuitorului, dar urmările păcatului au rămas încă prezente în fibra omului pe plan sufletesc: moartea sufletească, adică ruperea legăturii directe cu Dumnezeu (în Rai Adam şi Eva vorbeau faţă către faţă cu Dumnezeu), iar pe plan fizic: boala, suferinţa, moartea fizică.

       Nimeni nu L-a făcut pe Hristos să coboare din cer, decât mila Lui, dragostea Lui pentru oameni. I-a fost milă de neamul omenesc. Că atât de multă dragoste are față de neamul omenesc, încât auzi ce spune Sfântul Ioan Evanghelistul: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul născut, Fiul Său, L-a trimis în lume să mântuiască neamul omenesc.

       A venit Mântuitorul Iisus Hristos, nu numai să ne învețe ce trebuie să facem, ci pentru ca să sufere pentru noi suferințe, batjocuri, scuipări, bătăi și moarte pe Cruce, pentru ca să scoată neamul lui Adam din iad, care stătea acolo de 5508 ani, cât au fost, de la primul Adam, până la venirea Noului Adam - Hristos.

       Singura pedeapsă pentru păcatele noastre este moartea. Prima parte din Romani 6:23 spune că “plata păcatului este moartea…” Moartea eternă este consecinţa păcatelor noastre. Dumnezeu, în planul Său perfect, s-a făcut o fiinţă umană – Iisus Hristos (Ioan 1:1,14). Iisus a murit pe cruce, luând asupra Lui toată pedeapsa pe care noi o meritam - moartea. 2 Corinteni 5:21 ne învaţă că “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Iisus a murit pe cruce, luând astfel asupra Lui toată pedeapsa pe care noi o meritam!

       Moartea lui Iisus a adus iertarea păcatelor pentru întreaga omenire. 1 Ioan 2:2 proclamă: “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” Iisus a înviat din morţi, proclamând astfel biruinţa Sa asupra păcatului şi a morţii (1 Corinteni 15:1-28). Slavă lui Dumnezeu, căci prin moartea şi învierea lui Iisus Hristos, a doua parte a versetului din Romani 6:23 este un adevăr, şi anume că “…darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Iisus Hristos, Domnul nostru.”

http://www.gotquestions.org/Romana/iertarea-Dumnezeu.html

       4. Când şi cum a fost întemeiată Taina Spovedaniei

       Taina Spovedaniei, a Pocăinţei sau a Mărturisirii, a fost întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos, în mod expres, prin cuvintele rostite asupra sfinţilor Săi ucenici şi apostoli. Aceasta s-a întâmplat atât înainte de Sfânta Înviere, cât şi după aceea. Astfel, vorbindu-le despre iertarea aproapelui şi căile de urmat în această acţiune, Mântuitorul le spune clar acestora: „Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer“ (Mt. 18, 18).        Acelaşi lucru îl spusese şi lui Petru în Betsaida Galileii: „Şi îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri“ (Mt. 16, 19).
       După slăvita Sa Înviere, Mântuitorul întăreşte porunca şi puterea iertării păcatelor. În ziua cea dintâi a săptămânii, seara, când Mântuitorul a venit în mijlocul ucenicilor, fiind uşile încuiate, le-a zis: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute“ (Ioan 20, 21-23).
http://ziarullumina.ro/anul-omagial-euharistic/cand-si-cum-fost-intemeiata-taina-spovedaniei

       Ucenicii au primit de data aceasta şi Duhul Sfânt să opereze lucrarea de iertare a păcatelor, dar, cu toate acestea, ei au început a săvârşi Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii (a Pocăinţei) abia după pogorârea Sfântului Duh, la Cincizecime. Atunci Sfântul Petru, în urma cuvântării sale şi a întrebărilor puse de mulţime, le-a zis: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt“ (Fapte 2, 38). Începând cu Sfinţii Apostoli, care au săvârşit Taina Pocăinţei, şi continuând cu urmaşii acestora, episcopii şi preoţii, Taina Spovedaniei a ocupat un rol tot mai important în viaţa credincioşilor. Şi predica Sfântului Ioan Botezătorul începe tot cu îndemnul la pocăinţă (Mt. 3, 2): „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor“, ca şi predica Mântuitorului (Mt. 4, 17), dar acestea nu se referă la Taina Pocăinţei aşa cum este ea înţeleasă din punct de vedere creştin. Cu totul alt sens au cuvintele Sfântului Apostol Iacov: „Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului“ (Iacov 5, 16), în care accentul cade pe practica mărturisirii, folosită în viaţa credincioşilor.     Având în vedere că Taina Pocăinţei spală păcatele săvârşite după Botez, ea a mai fost numită şi al doilea Botez, prin care se curăţă păcatele personale şi se reface legătura cu Biserica, întreruptă prin păcat. Acest botez se face prin lacrimile pocăinţei.
http://ziarullumina.ro/anul-omagial-euharistic/cand-si-cum-fost-intemeiata-taina-spovedaniei

       5. Cine are nevoie sa se spovedeasca

       Una din marile datorii duhovnicești, atât ale monahilor, cât și ale creștinilor, este spovedania păcatelor. Trebuie să știm mai întâi că toți greșim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alții mai puțin, și nimeni nu este fără de păcat.

       Tot creştinul trebuie să se spovedească, chiar şi acela care crede  că nu greşeşte şi nu păcătuieşte cu nimic. Căci spune Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul cel iubit al Domnului: “De vom zice că păcat nu avem, pre noi înşine ne înşelăm şi adevărul nu este întru noi. De vom mărturisi păcatele noastre credincios este şi drept ca să ni se ierte nouă păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea” (1 Ioan 1, 8-9).

http://www.ortodoxia.de/html/spovedania.html

       6. Importanta spovedaniei

       "Nu-i o primejdie daca ai murit fara lumânare, este primejdie daca ai murit nespovedit, neîmpartasit.
       Care au murit nespovediti si neîmpartasiti toata viata, nu mai au legatura cu Biserica. În fundul fundului iadului se duc. Daca vezi ca au murit necununati, care au trait necununati, sau cei ce mor nespovediti si neîmpartasiti de ani de zile, nu mai poti sa te rogi pentru ei. Daca au trait în preacurvie nu poti sa-i unesti cu Biserica!
       Cu un pomelnic sobornicesc îi mai poti ajuta. Biserica noastra, asa a ramas cu traditia de la apostoli, se roaga în doua feluri: soborniceste si nominal. Ati vazut preotul, când începe dupa "liturghia celor chemati"? Sa le descopere lor Evanghelia dreptatii. Sa-i uneasca pe dânsii cu Sfânta sa soborniceasca si apostoleasca Biserică."                                                             
                                                                                                                                             (Parintele Cleopa)




       Unul din marile ajutoare duhovnicesti dobandite de cei care parasesc viata aceasta si merg in cea de dincolo este Sfanta Spovedanie. Si iarasi, o mare pierdere pentru cei ce parasesc aceasta viata si merg in cea de dincolo este lipsa Spovedaniei.

       Dacă vezi că s-a îmbolnăvit în casă la tine, tata sau mama sau ginerele sau nora sau fata sau băiatul sau fratele, cine a slăbit de boală și se apropie de moarte, nu se poate un bine mai mare decât să-i aduci preotul repede că el va scoate pe om din iad. Doctorul este un bolovan de pământ ca și tine! Preotul a luat dar de la Dumnezeu. Dacă ai reușit să-l spovedești curat înainte de moarte, i-ai salvat sufletul. Când se duce la vămi, sufletul care a avut păcate, dacă le-a dezlegat preotul aici, Duhul Sfânt a șters tot de pe tabelele lor. Bolnavii îndeosebi să poarte grijă să se spovedească şi să se împărtăşească; mai întâi pentru ca sfârşitul să nu-i prindă fără de veste şi  nepregătiţi, adică nespovediţi şi negrijiţi (neîmpărtăşiţi); mai apoi ţinând seamă că Sfânta Împărtăşanie, care este Însuşi Sfântul Trup şi Însuşi Sfântul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, nu este spre moarte, ci spre sănătatea trupului, a sufletului, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci.
       http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/ne-vorbeste-parintele-cleopa-vol-2/sfanta-spovedanie-81186.html

       7. Cine ne poate spovedi si in ce loc?

       Preotul şi piscopul sunt singurii slujitori îndreptăţiţi de a spovedi sau a primi mărturisirea păcatelor, deoarece numai lor li s-a conferit harul şi puterea de “a lega şi dezlega cele ce se întâmplă în poporul” Domnului. Preotul este un simplu martor defapt noi mergem în fața lui Dumnezeu. Mărturisirea a fost şi este un act personal şi secret desfăşurat între duhovnic şi penitent. 

       Locul spovedaniei este biserica, şi anume înaintea icoanei Mântuitorului Hristos. Numai cei bolnavi, sau cei care nu pot veni la biserică pot fi spovediţi acasă. Biserica Ortodoxă nu îngăduie spovedania publică (colectivă, formală şi impersonală), şi nici prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon, conferinţă - video, internet. În Biserica Ortodoxă se practică numai mărturisirea particulară, în faţa duhovnicului.

http://www.ortodoxia.de/html/spovedania.html


       8. Conditiile unei spovedanii corecte

- mărturisirea păcatelor trebuie să fie completă, adică să cuprindă toate păcatele făcute  de la ultima spovedanie (sau care nu au fost mărturisite nici odată din copilarie si pana in prezent) şi să nu ascundă nimic din cele făptuite;
- povedania să fie sinceră, şi făcută de bunăvoie.
- spovedania se cuvine să fie dreaptă, adică să spui adevărul, spune cum ai făcut toate, fără rușine.
- spovedania să fie secretă, adică făcută în taină.
- spovedania să fie făcută cu umilinţă şi cu zdrobire de inimă, adică cu părere de rău (căinţă) pentru păcatele săvârşite şi cu dorinţa sinceră de a nu le mai face (hotărâre de îndreptare).
- spovedania să nu fie prihănitoare, adică să nu dăm vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo altă zidire a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi să ne învinuim și să ne prihănim

       Dacă tu ai avut vreo rezervă și ai ținut vreun păcat nespus, toate păcatele le ai îndoite. Așa spun Sfinții Părinți, pentru că ai crezut că Dumnezeu nu știe ce ai făcut tu.

       Cu o săptămână sau două înainte, stai într-o cameră liniștită, ia-ți un caiet și scrie toate păcatele tale din copilărie până în ziua spovedaniei. Ce păcate am eu pe conștiință, de când eram copil mic, când eram de cinci ani, când eram de șapte ani, când eram în clasa întâi la școală, când eram în clasa a doua, când eram într-a noua, când eram fată mare, înainte de căsătorie, sau după căsătorie, când eram militar, când eram flăcău. Scrie, că și diavolul a scris. Avem contabil bun, îngerul rău pe umărul stâng, care scrie tot, și îngerul cel bun pe umărul drept, care scrie și el faptele cele bune ale omului.

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/3spovedania.htm


       9. Etapele spovedaniei

       Spovedania cuprinde patru părți:

- durerea inimii pentru păcate. Să-i pară rău și să plângă pentru păcatul prin care a supărat pe Dumnezeu.
- spovedania prin viu grai la duhovnic.
- facerea canonului, prin hotărârea în fața preotului că-l va face.
- dezlegarea păcatelor, prin punerea mâinilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, după canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numește epicleza duhovniciei, adică venirea Duhului Sfânt peste capul celui ce s-a mărturisit curat. Că nu se poate încheia taina Sfintei Spovedanii, decât atunci când a pus preotul mâna pe capul celui ce se mărturisește, după cum arhiereul pune mâna pe capul diaconului sau al preotului, când îl hirotonește și vine Duhul Sfânt prin succesiune apostolică. Deci, la fel și aici, Duhul Sfânt vine prin mână preotului, să dezlege sufletul care s-a spovedit.
http://ro.orthodoxwiki.org/Spovedania


       După ce duhovnicul a citit molitvele, în care roagă pe Dumnezeu să ierte păcatele celui ce se spovedeşte,  urmează mărturisirea păcatelor, făcute de cel ce se spovedeşte, - fie că acesta răspunde la întrebările puse de duhovnic, fie că mărturiseşte singur păcatele sale.
       Credincioşii care se spovedesc ajutându-se de o listă, pe care - spre ducere aminte şi-au notat păcatele săvârşite, să poarte de grijă, ca această listă să nu se rătăcească cumva şi să devină cunoscută altor persoane, care ar putea - cu sau fără rea intenţie  să povestească şi altora. Când se întâmplă acest lucru în cele mai multe cazuri duhovnicul este acela, care e bănuit sau învinuit că a divulgat taina spovedaniei. Pentru a preîntâmpina această primejdie duhovnicul sau cel care s-a spovedit să distrugă lista imedat şi  în aşa fel ca aceasta să nu mai poată fi reconstituită.
       Biserica pedepseşte foarte aspru divlgarea Tainei Spovedaniei de catre preot.
       După ce şi-a mărturisit păcatele creştinul îşi pleacă capul sub epitrahil, iar duhovnicul îi citeşte rugăciunea de dezlegare.
       Dacă este cazul îi rânduieşte canonul sau epitimia.

http://www.ortodoxia.de/html/spovedania.html

       10. Canonul

       Epitimiile (canonul sau cercetarea) sunt mijloace de pocăinţă: rugăciuni, metanii, fapte de milostenie, posturi, înfrânare de la anumite mâncări, fapte, patimi.
       Cea mai aspră epitimie este oprirea de la Sfânta Împărtăşanie pentru un anumit timp.
“Epitimiile nu urmăresc pedepsirea păcătosului ci ispăşirea păcatelor sale şi îndreptarea acestuia; ele sunt ajutoare, exerciţii de întărire în virtute şi de depărtare de la păcat”.

       Cel ce se spovedește are mare datorie de a-și face canonul dat pentru a scăpa de chinul cel veșnic al iadului. Vedem în Sfânta Scriptură că prin canon s-au curățit toți cei ce au păcătuit înaintea Domnului. Altfel, cel ce a primit canon și nu-l face, nu se poate curăți de lepra păcatului și nici sufletul său nu este slobozit din robia dracilor. Este bine știut că cel ce se pocăiește cu adevărat, nu numai că primește canonul dat de duhovnicul său, ci singur cere mai mult canon, știind că ori aici vremelnic, ori dincolo veșnic, păcătoșii trebuie să-și facă canonul.



       Iar canonul să fie după măsura puterii fiecăruia. Unul este din fire sănătos și tare și poate să postească și să nu mănânce până seara; iar altul, săracul, dacă n-a mâncat de două - trei ori pe zi, cade. În toate acestea se caută scopul. De aceea dreapta socoteală este împărăteasa faptelor bune.
       Numai de smerenie se teme diavolul! De alta nu se teme el. Poți să fii tu nevoitor cât îi lumea, dacă nu știi să ceri iertare, ești batjocorit de diavoli.
      
       De aceea, fraților, să ne ajute mila Domnului să câștigam oleacă de smerenie și dreaptă socoteală, fiindcă în lumea aceasta sunt curse și ispite și fel de fel de nedumeriri pământești și duhovnicești. Dar să avem în toate dreaptă socoteală. Că pădurea nu se teme de cel ce încarcă o dată mult pe o căruță. Știe că mai la vale se rupe osia și se strică carul. Ea se teme de acela care ia câte un lemnișor și-l duce acasă. Așa și vrăjmașul, nu se teme de cel care începe cu multă nevoință, că obosește și rămâne. Ci, se teme de cel care ia câte oleacă așa, încet, încet. Sfântul Teodosie spune: „De lucrezi câte puțin, câte puțin se îmbogățește cineva și la cele trupești și la cele duhovnicești!”. Câte oleacă! Așa să luați fapta bună, câte oleacă și să vă pară rău că n-ați făcut mai mult.
       http://ro.orthodoxwiki.org/Spovedania

       11. Cat de des ne putem spovedi?

       Este bine sa ne spovedim in fiecare an, in toate posturile. Porunca a patra a Bisericii îmnvaţă să ne mărturisim păcatele la duhovnic de patru ori pe an, iar timpul cel mai bun de spovedanie este în cele patru posturi din an: al Sfintelor Paşti, al Crăciunului, al Sfintei-Mării şi al Sfinţilor Apostoli.

       Se cuvine ca Spovedania să se facă din prima săptămână a Postului, pentru ca să rămână timp din belşug pentru îndreptare şi curăţire, ca astfel să primească Sfânta  Împărtăşanie cu toată vrednicia; căci tot postul cu acest rost a fost orânduit: “fiind el vreme de pocăinţă şi de îndreptare”.

       Nu putem sti varsta la care viata noastra se va sfarsi. Foarte multi tineri mor nespovediti. E de la sine inteles ca cea mai mare tragedie pentru un om si pentru urmasii familiei sale este sa moara nespovedit. Ca e tanar sau ca e batran, este acelasi lucru pana la urma. Multi cad in eroarea de a zice ca se vor spovedi cand vor fi mai batrani. Niciodata nu putem stii sfarsitul vietii sau daca ajungem ori nu la batranete. De aceea omul trebuie sa se spovedeasca de la 7 ani in sus, fiecare, in timpurile randuite de Biserica sau cand simte nevoia de a se spovedi. Spovedania inseamna dezlegare, usurare. Tot timpul trebuie sa fim dezlegati si usurati de pacate prin Taina Spovedaniei. Ori de câte ori simţim sufletul încărcat de păcate, care ne apasă pe conştiinţă şi ne mustră, trebuie să apelăm la acest mijloc minunat de uşurare a cugetului. Să nu lăsăm niciodată ca sarcina păcatelor să devină tot mai grea, şi mai ales să nu ne obişnuim cu păcatul, care devine a doua noastră natură.
       Toate pacatele nespovedite se transmit urmasilor celui decedat. Cei care mor nespovediti nu au parte, prin urmare, de acea mare dezlegare fundamentala pentru viata de dincolo. Ei trec dincolo nedezlegati, sunt legati in pacatele lor. Dincolo nu mai pot fi dezlegati de nimeni. Mantuirea unui crestin nu poate fi garantata fara Taina Sfintei Spovedanii.

http://desprespovedanie.blogspot.ro/2009/09/ce-se-intampla-cu-oamenii-care-mor.html

       Folosul desei spovedanii

       Dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur zice așa în cartea care se numește Puțul sau Fântâna pe românește: „De este cu putință, o, creștine, și în fiecare ceas să te mărturisești la duhovnic”. Pentru că nu este clipă și minut când nu greșim lui Dumnezeu. Deci, dacă greșim în fiecare clipă lui Dumnezeu, este prea de nevoie să se facă deasă spovedanie, să spălăm sufletul prin mărturisire curată cu căință și canon, pentru că se înnegrește haina sufletului nostru cea curățită la Botez, prin tot felul de păcate, din ceas în ceas și din minut în minut.

       În vremea veche a creștinismului patristic, creștinii se mărturiseau în fiecare zi la duhovnici. Dar pe vremea aceea se și împărtășeau în fiecare zi, cum arată la Fapte: ...și erau toți în biserică, când s-a întemeiat Biserica, și stăruiau în învățătura Apostolilor și în împărtășire, în frângerea pîinii și în rugăciune. ... iar toți cei ce credeau erau laolaltă și toate le aveau de obște. Astfel s-a întemeiat prima obște apostolică. Toate le dădeau Bisericii și pe ei înșiși se dădeau lui Hristos. Pe vremea aceea, după terminarea slujbei, și masa se dădea în biserică, mesele agape. Mai târziu s-au scos în pridvorul bisericii și pe urmă acasă la creștini, fiind binecuvântate de Sfinții Apostoli.

       1. Primul folos al desei spovedanii, este acela că păcatul nu prinde rădăcini adânci în inima celui ce se mărturisește și se strică din suflet cuibul satanei. Diavolul, văzând că te spovedești des, te căiești, te rogi și-l pârăști mereu, zice așa: „Degeaba mă ostenesc cu dânsul, că se duce mereu la preot și se spovedește, și-l dezleagă, și eu nu câștig nimic. Mai bine mă duc la cei care dorm, care n-au grijă de mântuire, care nu se spovedesc cu anii, că aceia nu mi se mai împotrivesc!”.
       Cine se spovedește des, știe ce a greșit, că ține minte. Dacă nu s-a spovedit de câteva zile: „Măi, ce-am făcut?”. El îndată își aduce aminte, iar dacă lasă să treacă o lună sau două sau poate și un an, de unde să țină el minte?

       2. Al doilea folos al desei spovedanii este că omul ține minte ușor greșelile făcute de la ultima spovedanie, pe când cel ce se mărturisește rar, cu anevoie poate să-și aducă aminte de toate câte a făcut. Astfel, multe din păcate rămân nespovedite și, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte în ceasul morții, dar fără de folos, căci i se leagă limba și nu le mai poate mărturisi.
       Vai de acela care se duce la mărturisire și spune o seamă de păcate și o seamă nu le spune; sau le spune și pe acelea, dar nu sincer cum le-a făcut. Caută cuvinte de acoperire; așa de ici de colo, crede el că poate minți pe Dumnezeu, că nu știe Dumnezeu cum s-a făcut păcatul și în ce fel? El crede că trebuie să-i spună duhovnicului câteva păcate și, dacă l-a dezlegat, este iertat.
       Duhovnicul dezleagă numai ce aude; celelalte păcate rămân legate, că acela n-a fost sincer și nicidecum nu reușește să se ușureze. Deci a doua pricină ca spovedania să fie bună, trebuie să fie sinceră și curată. Tot ce ține minte omul să spună, că nu-i spune preotului. Preotul e un om de țărână ca și noi. El a primit puterea de a lega și dezlega păcatele, prin lucrarea Duhului Sfânt.

       3. Al treilea folos al celui ce se mărturisește des, chiar dacă i s-ar întâmpla să cadă în păcat de moarte, îndată aleargă și se mărturisește și intră în harul lui Dumnezeu, și nu suferă să aibă pe conștiință greutatea păcatului, fiind deprins a se curăți des prin spovedanie.

       4. Al patrulea folos al desei spovedanii este că pe unul ca acesta, îl află moartea curățit și în harul lui Dumnezeu, având mare nădejde de mântuire. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea drepților și a păcătoșilor, căutând să afle pe om în păcate spre a-i lua sufletul. La cei ce se mărturisesc des și curat nu poate afla nimic, deoarece s-au mărturisit luând dezlegare pentru păcate.


       5. Al cincilea folos al desei spovedanii este că unul ca acesta se oprește și se înfrânează de la păcate, aducându-și aminte că după puține zile se va mărturisi din nou și va primi canon de la duhovnic, acesta mustrându-l pentru cele făcute. Acesta care se spovedește des, când își aduce aminte de rușinea ce-o s-o aibă de la duhovnic, de canonul pe care o să-l primească, se oprește de la păcat. Omul are atâta putere împotriva păcatului, că toți diavolii din iad, dacă ar veni, n-au ce-i face, dacă vrea să nu facă păcatul; căci i-a dat Dumnezeu o putere mare, de la Botez, să biruiască ispitele diavolilor. Dacă n-aș avea puterea aceasta, n-ar fi iad, nici pedeapsă pentru păcat.
       Dacă vrea să facă păcatul, îl face, dacă nu, nu. Diavolul numai îi dă în gând, iar el dacă este prost și se amăgește, îl face. Poți să spui tu în ziua judecății: „Doamne, diavolul m-a dus la crâșmă, diavolul m-a dus la muierea cutare, diavolul m-a dus la furat, diavolul m-a dus la beție, diavolul la avort, la toate!” Iar diavolul va spune atunci: „Doamne, să-mi arate martori, că m-a văzut când îl duceam de mână la crâșmă, la desfrâu sau la avort!”. Apoi va zice omului: „Vezi că ești prost? Eu ți-am dat în gând să faci păcatul. Dacă ai fost prost, te-ai dus tu singur! Nu te-am dus eu de mână! Dacă m-ai ascultat ești al meu!”.
Deci prin deasa spovedanie se strică cuibul satanei. Ai văzut cocostârcul? Face cuib pe casă la tine; și-i o pasăre foarte fină. Dacă i-ai stricat cuibul o dată, de două ori, nu-ți mai vine acolo. Știe că-i ești dușman. Așa și noi, dacă-i stricăm cuibul satanei, el nu mai vine repede. Și acesta este un om care ține sufletul curat, că nu poate suferi păcatele.
       Deci al cincilea folos al sfintei spovedanii este indoit. Mai întâi că stricăm cuibul satanei din suflet și al doilea că nu ne găsește moartea nespovediți.
       Cel ce are obicei să se mărturisească des, nu lasă rugina păcatului să se prindă de mintea și inima lui; cine își plivește ogorul lui des, simte când încolțește păcatul și îndată îl smulge din suflet prin spovedanie. Pe acela moartea nu-l găseşte nepregătit.
       Uite, acum un părinte a murit la noi, duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit după îndreptarul de spovedanie pe care îl au duhovnicii, s-a împărtășit cu Preacuratele Taine, iar peste câteva zile s-a dus la Domnul, zicând rugăciuni. Acest suflet, deși s-a dus repede, era pregătit. A fost om înțelept. Dar noi ce zicem? „Lasă că m-oi spovedi la anul!”. Nu! Să nu amânăm, că nu știm când ne cheamă Hristos! Părintele Natanail n-a știut că moare. Dar îngerul Domnului l-a ajutat, fiindcă el avea obicei în fiecare săptămână să vină la mărturisit. Nu a avut când să se strângă răutatea, că au fost dezlegate la spovedanie toate păcatele, până și cele mai mici.
       Să nu credeți dumneavoastră că păcatele mici nu sunt grave! Și pe acelea trebuie să le mărturisim, că auzi ce spune Evanghelia: Nimic necurat nu va intra întru împărăția cerurilor.
       http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/3spovedania.htm

       Spovedania generală

       Sfântul Nicodim Aghioritul spune: O dată pe an, în Postul Mare, este bine sa faci spovedania generală pentru smerenie și pentru ca omul să nu uite neputințele lui, cu care a supărat pe Dumnezeu..  Când noi ne smerim din adâncul sufletului mai mult se apropie Dumnezeu de noi.

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/3spovedania.htm

       12. Bibliografie
http://ziarullumina.ro
http://ro.orthodoxwiki.org
http://www.gotquestions.org
www.ortodoxia.de
http://www.crestinortodox.ro
www.sfaturiortodoxe.ro
http://desprespovedanie.blogspot.ro


Materialul a fost adunat de DUTESCU ALEXANDRU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.