Savanţii ruşi şi sud-coreeni doresc sa cloneze un MAMUT lanos (asemanator
unui elefant mare, lanos), potrivit unui nou raport al CBC News, citat de
Sputnik. Acest lucru ar putea deveni realitate cu ajutorul nucleelor
"vizibil vii" ale unor celule de mamut descoperite in Siberia.
Mamutul lanos ar fi disparut de pe Pamant în urmă cu câteva milenii.
"La începutul lunii august
am descoperit în Siberia Orientală fragmente de ţesut de mamut, în care
celulele şi-au conservat nucleele, iar acestea erau vizibil vii", a
declarat Serghei Fedorov de la Universitatea Federală Rusă din nord-estul
Republicii Iakuţia, membru al expediţiei.
"Am putut să observăm
imediat la faţa locului cu microscopul nostru portabil faptul că nucleele
anumitor celule erau colorate", a adăugat Fedorov.
"Dacă acest rezultat se
confirmă în laboratorul din Seul, aceste nuclee de celule somatice care conţin
genomul complet al acelor animale vor permite clonarea mamutului, aşa cum
prevede acordul nostru cu Fundaţia Sud-Coreeană pentru Cercetări în
Biotehnologie (SOOAM)", a adăugat savantul rus.
Acordul, semnat în martie între
SOOAM şi Universitatea Federală Rusă, prevede o serie de cercetări comune în
vederea clonării unui mamut, o specie dispărută în urmă cu aproximativ 10.000
de ani de pe Terra.
Fragmentele de ţesuturi - os, păr
şi grăsime - găsite la o adâncime de 100 de metri în pergelisolul
(permafrostul) siberian, la o distanţă de peste 2.000 de kilometri de oraşul
Iakutsk, "vor fi expediate la sediul SOOAM în octombrie, după ce vom primi
autorizaţia de a le scoate din Rusia", a adăugat Fedorov.
Cercetătorul sud-coreean Hwang
Woo-Suk, un pionier în domeniul clonării şi o personalitate controversată care
colaborează cu SOOAM, a participat la această expediţie.
Hwang Woo-Suk a anunţat că a
realizat două "premiere mondiale" în 2004 şi în 2005, afirmând că a
extras o linie de celule suşă din embrioni umani, obţinuţi prin clonare, în
2004, iar apoi că a reuşit să obţină 11 astfel de linii în 2005.
Oamenii de ştiinţă au dezvăluit
însă la scurt timp după aceea că savantul sud-coreean şi-a falsificat
rezultatele studiului şi că a obţinut în mod accidental acele celule, prin partenogeneză,
nu prin clonare.
Hwang este în schimb autorul
recunoscut al primului câine clonat, botezat Snuppy, în 2005.
Sursa 1: http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/clonarea-unui-mamut-aproape-de-a-fi-realizata-celule-cu-nuclee-vii-descoperite-in-siberia-10060337
Cu toate acestea, unii experți
avertizează că acțiunea ar putea crea un precedent. Dr. Tori Herridge, un
cercetator care a luat parte la o autopsie recentă a unui mamut bine conservat,
poreclit "Buttercup", a avertizat pentru The Guardian, ca acesta ar
fi un pas înapoi, deoarece procesul pune în pericol inutil elefanții, care s-ar
putea confrunta cu riscuri mari, in urma maternitatii surogat. Mamutul clonat
ar urma sa se dezvolte in uterul-surogat al unui elefant.
Dr. Tori Herridge subliniază ca,
în opinia sa, clonarea cu succes a unui mamut lânos ar aduce sume mari de bani
cercetătorului care va reusi asta. Din acest motiv, problemele elefanților, de
care este nevoie pentru clonarea cu succes a mamutilor, ar putea fi ignorate.
Un program de televiziune
intitulat "Cum să clonezi un mamut lânos", prezentat de Smithsonian
Channel la sfarsitul anului trecut, a descris procesul întreprins în studierea
unui mamut bine conservat recuperat în Siberia, care ar putea face posibila
clonarea mamutilor, daca va fi gasita o celulă cu ADN-ul intact, dupa cum
planuiesc cercetatorii coreeni. Cercetatorii americani studiază, în schimb,
genomul elefant, pentru a fi produs ceva care sa semene cu un genom mamut, conform
CBC News, citat de Sputnik.
Sursa 2:
http://www.lonews.ro/stiri/stiinta-tehnica/17611-stiri-clonarea-mamutului-descoperit-in-siberia-naste-probleme-mari-de-etica.html#sthash.hHs1vTKP.dpuf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.