Pages - Menu

5/13/2015

Documente necesare pentru dosarul de titularizare 2015


Acte doveditoare legalizate de biroul notarial (act. nr. 1 ori 1') sau atestat pentru conformitate de către unitatea de învăţământ la care funcţionez în anul şcolar 2014 - 2015 (actele nr. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8):


1) Copii legalizate de pe actele de studii, foaia matricolă şi certificat profesional (ultimul pentru absolvenţii liceului pedagogic);
1') Absolvenţii promoţiei 2015 vor prezenta copia legalizată a adeverinţei de la instituţia de învăţământ superior/postliceal/mediu din care să rezulte că au susţinut examenul de licenţă/absolvire/bacalaureat, media de absolvire a facultăţii/şcolii postliceale/liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii şi faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat şi promovat modulul pedagogic;
2) Copii de pe certificatele de obţinere a gradelor didactice;
3) Copii de pe certificatele de naştere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele);
4) Copie de pe actul de titularizare în învăţământul preuniversitar (dacă este cazul);
5) Decizia inspectoratului şcolar sau a întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul);
6) Copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu domiciliul;
7) Adeverinţa din care să rezulte vechimea efectivă în învăţământ (dacă este cazul);
8) Copie de pe carnetul de muncă şi/sau copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă  a salariaţilor;
9) Avizul/adeverinţa medical(ă) din care să rezulte ca sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;
10) Declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală şi nu mi s-a interzis dreptul de a fi încadrat într-o funcţie didactică printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
11) Numai pentru titulari: adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu), avizul pentru detaşare de la unitatea/unităţile de învăţământ la care cadrul didactic este titular  şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2005 – 31.08.2015 (dacă este cazul).



Cerere tip inscriere titularizare 2015 - Click aici
Fisa inscriere titularizare 2015 - Click aici
Programele valabile pentru concursul de titularizare 2015 - Click aici
Site-ul oficial al MECS privind concursul de titularizare - Click aici
Modele de subiecte si bareme pentru concursul de titularizare 2015 - Click aici
Perioada de depunere a dosarelor este 11.05.2015 - 19.05.2015
Programul de primire al dosarelor la IS3 - Luni, Marti, Miercuri, Joi - 09.00 - 15.00 (obligatoriu dosar de carton cu sina!!! )
​VALIDAREA FISELOR DE INSCRIERE LA CONCURSUL NATIONAL 2015 ESTE OBLIGATORIE SI SE VA FACE IN URMATOARELE PERIOADE:

22.05.2015 si 25.05.2015 pentru cei care nu sunt absolventi 2015


09.07.2015 - 13.07.2015 pentru absolventii 2015

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu

    Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.