Pages - Menu

9/02/2015

Probleme pentru Putin: a ajuns la cel mai scăzut nivel de încredere din ultimele 14 luni


Încrederea cetățenilor ruși în președintele Vladimir Putin a scăzut simțitor în luna august, atingând cel mai jos nivel din ultimele 14 luni. Chiar și așa, nivelul de încredere în liderul de la Kremlin este foarte mare, atingând 83%.

Potrivit centrului rus de sondare a opiniei publice „Levada”, nivelul de încredere în preşedintele rus a scăzut până la cel din mai 2014 şi se situează în prezent la 83%. Asta după ce în luna iunie a acestui an atinsese maximul istoric de 89%.


De altfel, nemulțumirea cetățenilor ruși față de problemele economice tot mai grave care macină țara nu se manifestă doar în cazul lui Putin. Și încrederea în premierul Dmitri Medvedev a scăzut în ultimele luni până la 61%, cel mai jos nivel din aprilie 2014.



Trendul poate fi remarcat și atunci când rușii se expun asupra direcției în care se îndreaptă lucrurile în țară. 55% din cetățenii Federației Ruse cred că lucrurile merg într-o direcție corectă, față de maximul istoric de 64% atins în iunie.




Presa de opoziție din Rusia scrie că Kremlinul privește cu îngrijorare aceste cifre și pregătește un plan care va impune și mai multă cenzură în mass-media. Astfel, s-ar pregăti interzicerea ştirilor financiare despre criză, precum și reflectarea creșterii numărului de proteste din Rusia.

Sursa: http://independent.md/grafic-probleme-pentru-putin-ajuns-la-cel-mai-scazut-nivel-de-incredere-din-ultimele-14-luni/#.VeddMfbtmkr

Va recomandam mai multe carti interesante pe care le gasiti accesand titlurile cartilor:


Vladimir Putin, un tar in cautarea unui nou imperiu - Angus Roxburgh






VA RECOMANDAM SI ARTICOLELE:


Putin in fata unei revolte a rusilor



Având în vedere situația financiară și economică dificilă din Rusia, eficienţa propagandei de stat scade. Să te uiţi la TV pe stomacul gol nu este atât de interesant, și rușii au început să se plângă tot mai des că situația din țară se deteriorează. Dar guvernul a găsit o soluție: interzicerea ştirilor financiare despre criză, precum reflectarea creșterii numărului de proteste din Rusia. Sondajele de opinie arată că „euforia Crimeei dispare încet”,...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.