Pages - Menu

9/04/2015

Sf Ioan de Kronstadt - despre catolici


Catolicii il socotesc pe papa cap al Bisericii, pe temeiul cuvintelor lui Iisus Hristos, gresit talcuite de catre ei: pe  aceasta piatra (Hristos nu Petru, dupa invatatura ortodoxa[1]) voi zidi Biserica Mea, si portile iadului nu o vor birui[2]. De ce raporteaza catolicii cuvintele Mantuitorului: pe aceasta piatra nu la Mantuitorul, ci la Petru? Fiindca Domnul a spus inainte de aceste cuvinte: tu esti Petru, iar dupa aceea: si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile iadului nu o vor birui. Noi afirmam ca prin cuvintele: pe aceasta piatra Domnul S-a avut in vedere pe Sine, iar nu pe Petru – caci Piatra a credintei si a Bisericii este numita in Scriptura Hristos: El este piatra cea din capul unghiului, pe care au nesocotit-o ziditorii. De catre toti Sfintii Parinti ai veacurilor dintai si celor urmatoare, precum si de catre primii papi, cei ortodocsi, a fost recunoscut faptul ca prin Piatra de temelie trebuie inteles Insusi Iisus Hristos – iar Piatra era Hristos[3]. Spre dovedirea acestui adevar cat se poate de vrednic de crezare, voi adduce o spusa din Evanghelia dupa Ioan ce are o intorsatura asemanatoare: stricati templul acesta[4] – prin templu intelegandu-se templul cel nefacut de mana omeneasca al Trupului Domnului, nu templul din Ierusalim (lucru ce reiese limpede din context). Prin templu, Domnul intelege tocmai preacuratul Sau Trup, la fel cum prin Piatra de temelie trebuie inteles Insusi Hristos, iar nu urmasii apostolului Petru sau Petru insusi. Aceasta este limpede[5]. Iar papii (nu cei de la inceputul bisericii crestine) s-au inchipuit pe sine capi ai Bisericii, lucru care este prostesc si cu totul nepotrivit.
            Este, oare, papa capul Bisericii? Trupul Bisericii este format din toti crestinii botezati in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh - cei vii, cei adormiti intru nadejdia Invierii si sfintii bineplacuti ai lui Dumnezeu care au trecut din moarte la viata -, impreuna cu soborul ingeresc. Acest trup al Bisericii il are drept cap doar pe Hristos. Tocmai aici greseste papa! Oare S-a impartit Hristos? Oare papa s-a rastignit pentru noi?
            Daca Iisus ar fi avut de gand sa dea Bisericii Sale, dupa inaltarea Sa la cer, un alt cap in locul Sau (sau loctiitor, cum spun papii, socotindu-se loctiitori ai lui Hristos pe pamant), El ar fi aratat aceasta limpede inainte de inaltarea sa – fiindca ar fi fost o dogma atat de insemnata pentru mantuirea sufletelor omenesti; ba si apostolii ar fi facut vadit acest lucru, sau unul dintre ei s-ar fi numit pe sine loctiitor – dar uite ca nimeni dintre ei nu a suflat nici un cuvant despre acest lucru, amintindu-si cuvintele Domnului: care dintre voi va vrea sa fie mai mare, sa va fie voua sluga[6]; iar voi toti frati sunteti[7].Tot necazul sta in aceea ca teologii catolici au rastalmacit cuvintele Domnului catre Petru: pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea.
            Catolicii, recunoscandu-l drept cap al Bisericii pe papa, l-au ridicat pe tron in locul lui Hristos, iar pe Hristos l-au pus pe planul al doilea. Pe papa l-au facut loctiitorul lui Hristos, in timp ce Hristos ramane cu noi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului[8].
            Papii s-au abatut de la adevarul lui Hristos atat in invatatura cat si in slujire (azimele si scoaterea proscomidiei), robind greselilor lor intreg catolicismul si facandu-l cu neputinta de indreptat: fiindca papa este recunoscut ca infailibil de biserica catolica si, ca atare, este de neindreptat atunci cand greseste. Vai, cate erezii, inovatii, abateri de la adevar sunt in invatatura lor dogmatica!
            Astfel, catolicii au strambat invatatura Insusi Preainteleptului Hristos, Invatatorul Cel Ceresc, fara de care nimeni nu cunoaste pe Tatal, afara de El, Fiul; Hristos spune ca Duhul de la Tatal purcede[9], in timp ce catolicii si luteranii dimpreuna cu anglicanii zic ca El purcede de la Tatal si de la Fiul. Si-au permis sa-L corecteze pe Hristos care a zis: Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece[10].
Iar voi ati uitat cuvintele Apostolului: daca noi sau inger din cer va va binevesti voua altceva decat am binevestit voua, sa fie anatema[11]. Este infricosator acest cuvant sau nu? Iar cuvintele Apostolului sunt cuvinte ale lui Dumnezeu. Nu va suparati, prieteni, ci luati aminte intru simplitatea inimii la adevarul lui Dumnezeu, fiindca si noi vorbim si indraznim din simplitatea inimii. Lepadati minciuna si primiti adevarul!
Proscomidia infatiseaza graitor toata Biserica impreuna cu Capul-Hristos si cu madularele ceresti, pamantesti si dintru cele mai dedesubt (cei adormiti). O, minunata unire a lui Dumnezeu cu oamenii! Romano-catolicii au lepadat proscomidia si prin aceasta au decapitat Biserica, rupand legatura vadita a Bisericii vazute, luptatoare, cu cea cereasca, triumfatoare, ca in loc de Hristos sa dea Bisericii un alt cap, omenesc, neliber de rataciri – rataciri la care se fac partase si madularele sale: clericii si mirenii.



[1] Simon a fost numit Petru datorita credintei pe care acesta o avea in Iisus Hristos. Credinta in Iisus Hristos este piatra de temelie a Bisericii.
[2] Matei 16,18
[3] I Corinteni 10, 4
[4] Ioan 2, 19
[5] Nimeni nu poate pune alta temelie, decat cea pusa, care este Iisus Hristos. (I Corinteni 3, 11)
[6] Matei 10, 16
[7] Matei 23, 8
[8] Matei 28, 20
[9] Ioan 15, 26
[10] Matei 24, 35
[11] Galateni 1, 8

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.