Starețul Mănăstirii Sihăstria
Putnei, arhimandritul Nectarie Clinci, îi îndeamnă pe credincioși să mediteze
cu toții la acest cuvânt de învățătură spus de Sfantul Macarie cel Mare: „Cu un
cuvânt bun și pe cel rău îl faci bun, iar cu un cuvant rău și pe cel bun îl
faci rău!”.
Părintele stareţ regretă că în
videoclipul care a devenit atât de controversat al formației Taxi apar și
artiști de valoare, dând ca exemplu pe Grigore Leșe căruia nu îi vede rostul și
locul. Mai mult, domnia sa susține că bisericile din lemn au devenit
neîncăpătoare și de aceea au fost ridicate altele mai mari.
„Îmi pare rău de unii artiști
prezenți în videoclip. Nu știau probabil despre ce este vorba … de exemplu
Grigore Leșe. În fine….Sunt de plâns. Ce ar însemna noi, duminica, la sfânta
Liturghie să facem slujba în bisericuța de la cimitir. Este din lemn, dar este
micuță… Țin minte că în prima bisericuță a schitului stăteau oamenii ticsiți
unul lângă altul, chiar și afară stăteau să asculte cuvântul lui Dumnezeu și
slujba. Asta nu înseamnă ca dacă am ridicat o altă biserica mai mare, aici nu
este Dumnezeu. Este un lucru binecuvântat pentru că vedeți și demisolul
bisericii este plin de copii în timpul sfintei liturghii. Pe părinți cu copii
care așteaptă acolo să se împărtășească. Să fi fost cu toții aici ar fi fost
foarte greu și trebuie să slujim sfânta și dumnezeiasca slujbă în liniște. Eu
mă umplu de bucurie și văd cum este plin de părinți cu copii. Bisericile din
lemn au fost și se vor face. Bisericile din lemn și din zid nu sunt goale, sunt
pline de credincioși. Așa că e bine să lăsăm oamenii să meargă să se roage
potrivit trăirii și simțirii lor”, a
spus starețul Nectarie Clinci.
Monahul mai susține că doar acest
videoclip mail lipsea „de parcă nu era suficiente discordii în țară”.
„Ce vorbesc ei, acolo… Te umple
plânsu/râsu… Vorbești de smerenie când trăiești smerenia. Nu sunt suficiente
discordii și tensiuni în țară. Asta ne mai lipsea…Cireașa de pe tort. Și acum
ce-i de făcut ?Hai să dărâmăm ce s-a construit din Catedrala Mântuirii Neamului
că doar așa merg lucrurile la noi . Ce ridica unii, dărâmă alții… Hai sa facem
altfel că vorba aceea: cei dinaintea noastra au fost niște proști. Dar, noi
avem pretenții la cei care au daruri …Totuși, cred că se impune ca Biserica
Ortodoxă Română să ia o atitudine. Un mesaj elegant și discret trebuie… Știți
este o vorba a SF.Pimen un preot din sec IV-,, O dată taci, a doua oară taci
dar a treia oară scoate sabia! Căci știi cum este cu prostul…dacă nu îi spui
nimic se crede deștept ! Dumnezeu să ne ajute! și să ne lumineze. Că suntem în
Postul mare! Și e nevoie ca fiecare dintre noi să ne vedem păcatele. Adică nu
te lăsa călcat în picioare spune, că dacă nu spui prostul crede că are
dreptate. Cam așa se întâmplă la noi. Dacă nu spui nimic, zice că are
dreptate”, a mai subliniat arhimandritul
Nectarie Clinci.
Referitor la faptul că Dumnezeu
iubește spațiile mici și că Dumnezeu nu iubește spațiile mari, arhimandritul
Nectarie susține că „aceasta este spusă ca direcție spre Catedrala Mântuirii
Neamului”.
„Hai să nu o mai facem și așa e
construită pe jumătate și să o dărâmăm. Noi și așa am tot darâmat de la
Revoluție încoace.Ce au făcut cei dinainte nu a fost bun, hai să dărâmăm și să
stricăm. Noi cei care am venit la conducere că doar noi facem ceva mai bun. Și
nu apucă să le termine și vin alții. Și ce zic? Nu sunt bune astea, hai să le
stricăm că nu au fost bune. Nu avem autostradă să poți merge în mod civilizat
de la Suceava sau de la Iași spre București. Îți trebuie 8-10 ore să ajungi în
capitală. Haideți să construim, nu catedrale mari, haideți să construim
discoteci mari. Ați văzut ce au pățit săraci copii la Colectiv? În discoteca și
în maghernița aceea acolo… au murit. Hai să construiască discoteci mari și nu
biserici mari. Dar noi nu ne luăm după ceea ce spun unii sau alții pentru că
din păcate noi românii suntem un popor smerit. Spun lucrul acesta,din
păcate,pentru că cei care au gura mare, și care au tupeu aceea au tupeu și ies
în frunte și în față. Și cel care e smerit și tăcut nu spune nimic. Unii mai
spuneau că doar domnul Iisus Hrisots a fost răstignit pe Sfânta Cruce care era
din lemn, dar oare ce trebuia să îl răstignească pe o cruce din fier? Ce treabă
are una cu alta? Să ne bucurăm când se fac lucruri bune și frumose în țara
aceasta. Că dacă vom face așa, toată lumea va avea de câștigat”, a spus starețul Mănstirii Sihăstria Putnei.
Întors din Ierusalim, după ce a
vizitat Mormântul Sfânt, arhimandritul Nectarie Clinci a amintit că la Betleem
împărăteasa Elena, pe vremea când a construit primele biserici, nu a ridicat
una mică din lemn ci o biserică mare care este și astăzi.
„Are vreo 50 metri lungime și
lată de două ori cât este lățimea lăcașului nostru. Împărăteasa Elena a ridicat
biserica cu smerenie și dragoste pentru ca toți oamenii să poată încăpea la
slujbă și să se roage lui Dumnezeu. Să ne rugăm ca oamenii aceștia care au o
influență asupra aomenilor să fie luminați de Dumnezeu iar ceea ce spun și fac
să gândească de zece ori așa cum face croitorul măsoară de zece ori și taie
odată. Să nu gândim după mintea nostră, sunt alții care au înțelepiunea și
puterea să gândească, să ne rugăm ca prin ei să lucreze Dumnezeu nu eu care
sunt atât de mititel și mă trezesc buricul pământului”, a spus arhimandritul Nectarie Clinci.
Sursa: http://suceavanews.ro/197630/social/reactia-dura-a-unui-preot-din-suceava-dupa-mesajul-transmis-de-piesa-trupei-taxi-stii-cum-este-cu-prostul-daca-nu-ii-spui-nimic-se-crede-destept/
De ce sustin construirea Catedralei Mântuirii Neamului?
Apar de ceva timp intrebari de genul: De ce avem nevoie de Catedrala Mantuirii Neamului? De ce va fi asa mare? De ce nu se construiesc spitale in loc de catedrala? etc. Aceste intrebari apar uneori firesc in sufletul oamenilor dar in ultimul timp sunt impuse artificial rau intentionat. De ce nu s-a facut o dezbatere publica pe acest subiect daca Mass Media este chiar atat de interesata? De ce prefera doar sa atace in mod rautacios? De ce...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.