Pages - Menu

6/07/2016

Program de vizitare a bisericii fortificate de la Valea Viilor. Preturi, Contact, Adresa



Pe locul actualei biserici a existat mai întâi o bazilică romanică, urme ale acesteia fiind descoperite chiar sub podeaua sacristiei. Bazilica a fost ridicată probabil în secolul XIII odată cu întemeierea localităţii.

Biserica de astăzi a fost contruită în secolul XIV, în stil gotic. Ulterior, pentru a face faţă invaziilor necontenite, biserica a fost înconjurată cu ziduri şi turnuri de apărare. Astăzi se mai păstrează 4 turnuri şi zidurile înalte de 6-7 m, prevăzute cu metereze. În biserică există numeroase obiecte deosebit de valoroase precum stranele de la 1528, altarul din 1779, orga din 1807 şi baldachinul amvonului datat în 1746. Un alt element important al acestei biserici este hersa, aflată deasupra portalului de nord, care s-a păstrat intactă din 1525.

La intrarea în curtea bisericii se află un mic muzeu al culturii săseşti unde puteţi admira costume tradiţionale săseşti, fotografii şi alte obiecte donate de membrii comunităţii din Valea Viilor. Biserica se află pe lista monumentelor protejate - UNESCO.

Program
09.00 – 12.00
12.00 – 14.00 inchis
14.00 – 17.00

Preturi
5 lei / persoana
Nu exista reduceri de elevi/studenti.
Iarna, doar cu programare.
Copiii mici de gradinita nu platesc.
Nu exista taxa foto/video.

Contact
0745.519.173
0269.843.483

Adresa:

Valea Viilor, nr. 341








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.