Neurochirurgul Vlad Ciurea explică într-un interviu pentru ziarul
Libertatea metodele pentru stimularea și odihnirea creierului.
”Ca neurochirurg, văd în cabinet
sau în sala de operație chipul suferinței. Intervențiile neurochirurgicale
sperie mai mult decât o apendicită, și pe bună dreptate. Familiile pacienților
sunt îngrijorate în fața unei operații pe creier. Echipele care mi se alătură
sunt și ele marcate de efort și concentrare. Creierul nu este un organ pe care
să îl ții în mână. Poate nu știați, dar și creierul are nevoie de odihnă și de
respect”, spune Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea.
În această perioadă a
sărbătorilor, suntem tentați să facem excese: să mâncăm mult și chiar prea
mult, iar mâncărurile specifice sunt grele, să bem mult, iar alcoolul în exces
face și acesta extrem de mult rău. Vom pierde nopți, vom sta mult la masă,
fumătorii vor crește numărul țigărilor, iar cafea de dimineață va fi mai multă
ca de obicei.
”Creierul nu doarme niciodată,
dar sunt câteva metode pentru a-l odihni și a-l stimula. Și creierul are nevoie
de stimuli pozitivi”, explică neurochirurgul Vlad Ciurea.
Dimineaţa, beţi un pahar cu apă
la trezire
În acest context, medicul ne
recomandă să dormim fără telefonul mobil în apropiere. Dimineața ar fi bine să
privim cerul sau peisajul, pentru a ne stimula centrii vizuali, să ascultăm o
melodie care ne place pentru a ne stimula centrii auditivi şi să bem un pahar
cu apă la trezire.
Este bine să mâncăm cumpătat,
pentru că un stomac prea plin încarcă și creierul. Vinul roșu este recomandat
pentru că ajută la curățirea vaselor capilare din creier, dar fără exagerări,
pentru că alcoolul atacă celula nervoasă.
Mai puţin televizor, pentru a nu
face din creier o victimă a știrilor. În aceste zile, cel puţin, este bine să
fim doar oameni informați.
”Un trabuc pe săptămână poate
bucura creierul”
”Iar dacă sunteți fumători,
aflați că un trabuc de calitate o dată pe săptămână poate bucura creierul. Un
pachet de țigări pe zi, nu!”, ne sfătuieşte medicul Vlad Ciurea.
Profesorul ne sfătuieşete să ne
acordăm timp nouă înşine. Să îți acorzi timp înseamnă să cauți liniște, ordine
interioară și bucurie. Să ai grijă de tine înseamnă să stai în rosturi.
”Bucuria este adevărata hrană a
creierului. Acum, de Crăciun, vă invit să meditați o clipă la scara valorilor
creștine a Sfântului Apostol Petru: fapta bună, cunoștința, înfrânarea,
răbdarea, evlavia, iubirea frățească și dragostea. Fiecare decurgând din
cealaltă”, spune neurochirurgul.
Sursa: http://www.libertatea.ro/stiri/urarea-neurochirurgul-vlad-ciurea-mancati-inteligent-si-creierul-nevoie-de-bucurie-si-entuziasm-1694225
Cartile domnului profesor doctor (dati clik pe titluri pentru detalii):
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.