Îţi ceri iertare de la toţi cei din casă, înainte de a pleca spre slujba de la biserică? Închizi telefonul mobil, nu vorbeşti şi nu te fâţâi de colo-colo prin biserică, spre a nu deranja slujba? Ţine cont măcar de acum încolo de regulile canonice, dacă vrei ca mersul la sfânta biserică să-ţi fie de folos. Iată ce spunea părintele Cleopa despre cele 14 reguli de bună cuviinţă pentru creştinul care merge la slujbă.

1. Să te ierţi cu toţi

Dacă merge mama la biserică sau tata să zică: ”Iertaţi-mă, măi băieţi! Iartă-mă, soţie!”.

2. Să duci un mic dar din casa ta

O lumânare, un bănuţ, o prescură, un pahar de vin – ce poţi. Prin acel dar pe care-l duci tu la biserică, se binecuvântează toată averea ta, căci îl dai jertfă lui Dumnezeu

3. Să mergi mai de dimineaţă

Ca să ajungi înainte de a începe slujba, să te poţi închina în linişte şi să îţi alegi locul fără să deranjezi slujba.

4. Bărbaţii stau în dreapta, femeile în stânga

Aceasta este ordinea aşezării credincioşilor în biserică. Şi vârsta stabileşte ordinea aşezării: în faţă stau femeile şi bărbaţii mai vârstnici, iar cei mai tineri – în spatele lor. Între bărbaţi şi femei se lasă o cărare în mijlocul bisericii, ca să poată merge la altar cei care vor să se închine şi să ducă darul.

5. Nu vorbeşti în biserică

Este mare păcat. Doar dacă este neapărat nevoie poţi spune ceva, dar numai în şoaptă sau prin semne.

6. Nu ieşi înainte să se termine slujba

Dacă ieşi înainte de terminarea slujbei, eşti asemenea cu Iuda, care a ieşit de la Cina cea de Taină şi s-a dus să-l vândă pe Hristos. Doar urgenţele justifică încălcărea acestei reguli canonice.

7. Nu săruţi sfinţii pe faţă

Când te închini la sfintele icoane, este mare păcat să săruţi sfinţii pe faţă. Dacă sfântul este pictat în picioare, îi săruţi picioarele; dacă este pictat pe jumătate, îl săruţi la partea de jos.

8. Nu te mai duci să te închini…

…după ce preotul a dat binecuvântrea de Liturghie. Când auzi preotul spunând: ”Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, nu te mai duci să te închini, pentru că îi tulburi pe cei care vor să asculte Sfânta Liturghie. Nici darul nu îl mai duci, îl vei da, cu lumânare şi cu prescură, la sfârşit.

9. Stai în genunchi…  

…când se cântă: ”Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm…!”. La fel la Axionul Maicii Domnului şi la Tatăl nostru.

În faţa Sfântului Potir, la împărtăşanie, să nu ai lumânarea aprinsă, nici să nu-ţi faci cruce, să pui mâinile cruciş pe piept.

10. După împărtăşanie nu mai săruţi mâna preotului

În plus, până nu stai la masă nu mai ai voie să săruţi nici sfintele icoane. Cei căsătoriţi, care vor să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, trebuie să păzească curăţia în familie măcar trei zile, iar după ce s-au împărtăşit – măcar două zile.

11. Iei anafură pentru cei de acasă

Cel ce a venit la biserică se cheamă apostolul familiei. El trebuie să ia sfânta anafură pentru toţi cei din casă. Iar aceştia nu mănâncă nimic până când nu se împărtăşesc cu sfânta anafură.

12. Cum ieşi din biserică

Când rosteşte preotul: ”Cu pace să ieşim! Întru numele Domnului!” şi sfârşeşte liturghia, faci trei închinăciuni în mijocul bisericii şi mergi acasă. De la biserică nu te opreşti până la uşa ta.

13. La masă povesteşti ce ai auzit la slujbă

Când ajungi acasă, spui o rugăciune la sfintele icoane şi, stând la masă cu familia, povesteşti ce ţi-a rămas în cap de la biserică – ce predică a ţinut preotul, cum a cântat dascălul, cât de frumos a fost. Ca să audă şi cei ce n-au putut merge la biserică din motive binecuvântate.

14. După-amiaza îi cercetezi pe cei bolnavi şi săraci

După ce ai stat la masă, te odihneşti două ore, apoi te duci, în duminici şi sărbători, să faci vizite celor în necaz: bătrâni şi bolnavi. Ca să le spui un cuvânt de mângâiere şi să le duci, dacă poţi, un dar cât de mic.

Parintele Cleopa Ilie

Sursa: http://www.ganduridinierusalim.com/le-mai-stie-cineva-cele-14-reguli-pentru-ca-mersul-la-biserica-sa-ti-fie-cu-folos/

AICI puteti gasi mai multe carti ale parintelui Ilie Cleopa unul din cei mai mari duhovnici ai neamului nostru romanesc!

Scris de Daria Neacsu, 11 ani

In mod sigur, pentru fiecare copil e importantă ora de religie. Mie însă ora de religie mi-a salvat viața…nu e o glumă, e chiar adevărat! Căci ce-ar fi fost viața mea fără cei doi stâlpi ai familiei mele, mama și tata? Cum aș fi putut eu supraviețui după ce, cei doi părinți ai mei au hotărât să divorțeze și să ne împartă pe noi, cei 4 copii( ultimul fiind încă in burtica mamei)? Cum să descriu în cuvinte disperarea care m-a cuprins la gândul că nu voi mai adormi noaptea în murmurul rugăciunilor șoptite ale mamei sau ca nu voi mai merge la săniuș cu tata în iernile pline de zăpadă? 

Când l-am văzut într-o seară pe tata cum își face bagajul și pleacă pe ușă,pe ușa pe care de-atâtea ori intrase zâmbind, sufletul meu s-a sfărâmat în pulberi mici caci nu învățase lecția ruperii în două: jumătate să stea cu mama și jumătate cu tata. Șiroaie de lacrimi au curs în noaptea aceea pe perna mea cu prințese și multe altele pe drumul de la școală către casă , lacrimi amestecate cu praful de pe drum și bătătorite de pașii deznădejdii… cui să-i spun eu durerea mea? Unde să găsesc eu ajutor pentru necazul care a lovit familia noastră? Atât de crudă să fie lumea la 8 ani?

M-am gândit intr-o zi să citesc din cartea de rugăciuni a mamei că sigur voi găsi și rugăciuni pentru împăcarea părinților dar negăsind niciuna, mi-am propus să o întreb a doua zi pe doamna de religie. Doamna de religie însă după ce m-a ascultat cu toată atenția mi-a luat mâinile într-ale ei și mi-a spus ca rugăciunea aceea se găsește în inima mea, că acolo se află toată credința unui om, și că pot așa mică cum sunt să schimb hotărârea părinților mei . Chiar așa , oare? Să fie adevărat? Dar oare inima mea nu era prea mică pentru o rugăciune așa de importantă? Doamna mi-a spus atunci un lucru pe care il voi ține minte toata viața mea: Că Dumnezeu e mai mare decât inima noastră, decât sentimentele noastre, și că el poate să transforme orice stare de manie, de neiertare sau de indiferență în dragoste, milă, și compasiune. Am înțeles într-o clipită că exact de asta aveau nevoie părinții mei, de aceea am întrebat-o pe doamna dacă chiar poate face Dumnezeu asta pentru părinții mei, dacă e chiar adevărat .. Nici acum nu știu cum de mâna doamnei a ajuns pe obraz înaintea mea și mi-a șters lacrimile de pe față. Mi-a spus să nu mă dau bătută in fața necazurilor oricât ar părea de mari , ci cu răbdare si curaj să mă rog în fiecare seară pentru părinții mei, iar Dumnezeu va lucra. Am îmbrățișat-o pe doamna pentru că am simțit că mi-a dat soluția salvatoare pentru familia mea. Au urmat apoi alte și alte lecții de religie în care am învățat cat de mare este Dumnezeul căruia ne închinăm și cat de multe sunt minunile făcute de El. M-au impresionat corabia lui Noe adăpostind toate animalele pământului ca și curajul lui Moise de a conduce poporul evreu in Tara Sfântă…am admirat puterea lui Dumnezeu de a porunci mării să se despartă în două pentru a face loc poporului ales să treacă prin ea ca pe uscat, sau de a porunci unei balene să-l înghită pe Iona până când își vine în fire. Credința mea a crescut cu fiecare oră de religie, dându-mi curaj și tărie în rugăciune.

Și într-o zi, pe neașteptate, mama a plecat așa, deodată ,să nască. Tata a aflat și a venit într-un suflet acasă la noi, ne-a făcut mâncare, ne-a citit povești și a stat cu noi pană seara târziu când a sunat deodată telefonul. Era mama care îi spunea că a născut o fetiță…și tata râdea fericit de parcă nu mai erau supărați. Apoi am auzit-o pe mama clar cum îi spunea tatei cele mai frumoase cuvinte: iartă-mă, te rog, nu știu ce-a fost cu mine… și tata i-a spus și el :iartă-mă și tu ,draga mea și o lacrimă îi tot cădea poznașă peste obraz și tata o ștergea repede, grăbit, bărbătește, cu dosul mâinii, și iar vorbea cu mama și râdea și lacrima, obraznica, iar apărea și tata iar o ștergea …și vorbea cu mama despre fetiță că e frumoasă ca un înger și că seamănă cu mine..

Când i-am auzit vorbind și spunându-si cuvinte frumoase, mi-am ținut câteva secunde respirația ca să nu încurc cu aerul meu conversația lor. Am știut ca Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea și că EL este mai mare decât inima lor, că a schimbat tot ce era rău în iubire și dragoste și că de acum înainte totul va fi bine in familia noastră.

Știu că poți să crezi de multe ori că totul e pierdut și că nu mai ai nici o șansă să îndrepți lucrurile, că există zile când ești la capătul puterilor, când totul în jurul tău se prăbușește și nimeni nu te poate ajuta. Când viața mea a ajuns intr-un asemenea moment, am găsit o mana întinsă în doamna de religie, în încurajarea care vine din cunoașterea unui Dumnezeu puternic. E mult? E puțin? Să întorci pașii unui suflet de la disperare și descurajare la lumină și speranță și fericire… eu cred că e o minune mai mare decât să desparți Marea Rosie în două!

Pentru orice copil e importantă ora de religie, mie însă …mi-a salvat viața!

--

Cu această compunere Daria a participat la concursul de eseuri organizat de Mănăstirea Sihăstria Putnei și a obținut Marele Premiu al concursului.

Va invit sa vizionati un interviu de exceptie cu unul din cei mai mari teologi ai vremurilor noastre, Mitropolitul Hierotheos Vlachos. Unele persoane neintelegand rostul si folosul postului ajung sa sustina ca Postul nu este obligatoriu. Oare sa fie asa?

Vizionare placuta!

Cine este IPS Ierotheos Vlachos?

Înalt Preasfințitul Ierotheos Vlachos s-a născut în Ioannina în 1945 și a studiat la Facultatea de Teologie din Tesalonic, remarcându-se ca student eminent, ucenic al reputatului patrolog Panaghiotis Xristou. A preferat viața monahală carierei academice, care îi era foarte la îndemână. În 1971 a fost hirotonit diacon, iar în 1972, preot, și a slujit în cadrul mitropoliilor Edesei, Peli și Almopia, Thiva și Levadia și în Arhiepiscopia Atenei ca predicator și îndrumător al tinerilor. În 1995 devine Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie.

De timpuriu caută cu ardoare să înțeleagă taina suferinței și a morții și cum se ajunge efectiv la înviere, la sfințire. Ani la rând peregrinează pe la cei mai vestiți Părinți duhovnicești din Sfântul Munte, la Părintele Sofronie de la Essex, cercetează fără odihnă să afle ce este rugăciunea minții, cum se poate ajunge la vederea harului necreat. Citește cu multă râvnă, dintr-o profundă nevoie lăuntrică, scrierile Părinților Bisericii, se apleacă cu mare atenție asupra textelor liturgice, ca să înțeleagă, în calitate de creștin și mai ales ca păstor de suflete, această lucrare de îndumnezeire a omului. Scrie mult despre crizele și bolile omului contemporan din perspectiva învățăturii Părinților: 67 de cărți voluminoase cu conținut teologic, ecleziologic și social; dintre acestea, 54 au fost traduse în 17 limbi. Scrie ca păstor, și nu ca autor, în sensul modern al cuvântului; mărturisește că fiecare carte este un răspuns la o problemă pastorală pe care a întâmpinat-o, nimic mai mult. Despre primul său volum, "O noapte în pustia Muntelui Athos", spune că l-a scris pentru ucenicii săi care îl tot întrebau cum să se roage, fără să aibă inițial intenția de a o publica. La insistențele lor și ale unor Părinți duhovnicești apropiați, a publicat-o.

Ceea ce definește opera sa, dar mai ales lucrarea sa ca păstor în Biserică, este înțelegerea terapeutică, vindecătoare a întregii teologii. Biserica este spital duhovnicesc, clericii sunt doctorii de suflete, cei care conduc omul la luminare și la îndumnezeire. Teologia, viața bisericească, liturghia nu au sens decât dacă omul se vindecă de moarte și învie, se sfințește. Cunoașterea omului este efectivă, reală, doar dacă omul se vindecă, se curățește și ajunge la vederea lui Dumnezeu. Restul detaliilor existenței sunt lipsite de importanță. De aceea consideră că teologia autentică nu este posibilă fără o autentică experiență isihastă.

Va recomand si cartile IPS-ului Ierotheos Vlahos:

Bioetica si bioteologie - Ierotheos Vlahos

O noapte in pustia Sfantului Munte 2011 - Ierothei Vlahos

Isihie si teologie. Calea tamaduirii omului in biserica ortodoxa - Ierotheos

Spovedania si vindecarea sufletului - Hierotheos Vlachos

Psihoterapia ortodoxa - Mitropolit Hierotheos Vlachos

Vremea lucrarii. Chipul launtric al Traditiei ortodoxe: teologie si viata

Stiu un om intru Hristos: Staretul Sofronie, isihastul si theologul

Mai multe carti ale inaltului ierarh le gasiti aici.

Va recomand o predica exceptionala a Prea Sfintitului Timotei Prahoveanul:

Va recomand un site super:
https://w-dog.net/

Selectati categoria care va intereseaza, apoi bifati ce considerati ca aveti nevoie! Tot aici puteti sa editati imaginea si sa adaugati text.

Succes!

Olimpiada de religie pe municipiu va avea loc pe 18 martie 2017 la Scoala Gimnaziala "Sfantul Nicolae" din Sectorul 1 conform Calendarului MENCS.

Postul Paştilor, Postul Mare sau Păresimile (de la cuvântul latinesc quadragessima, care înseamnă patruzeci) este postul dinaintea celei mai mari sărbători creştine: Învierea Domnului. Rânduit întru cinstirea Patimilor Mântuitorului,  el aminteşte de postul de patruzeci de zile al Domnului nostru Iisus Hristos  în pustie, înainte de a ieşi în lume pentru propovăduirea Evangheliei. Este un timp de priveghere şi, totodată, de pregătire (prin post, rugăciune, fapte bune şi pocăinţă), pentru apropierea, cu vrednicie, de Sfântul Trup şi de scump Sângele Său, întrucât de Paşti se împărtăşesc – dacă, desigur, sunt vrednici de asta – aproape toţi credincioşii. Ținut cu luare-aminte şi credinţă, acest sfânt şi mare post ne poate aduce mai aproape mântuirea și, odată cu ea, accesul în veşnica Împărăţie a lui Dumnezeu.

Exercițiul desăvârșirii

       

Atât de veche este porunca postului încât marele Ierarh Vasile spunea: "Cucerește-te, smerește-te, omule, în fața bătrâneții postului, că de o vechime cu lumea este el!". Pentru a-i înțelege mai bine semnificațiile, trebuie să știm că etimologia cuvantului "post" vine din grecescul "asceza" și înseamna exercițiu. De fapt, asta și este, pentru că postul, în general, nu se rezumă doar la o alimentație fără carne, ouă sau lactate, el fiind și perioada în care oamenii trebuie/ar trebui să facă exerciții pentru a fi mai buni, mai înțelepți, mai blânzi, mai grijulii la cum gândesc și la ce vorbesc. Acum trebuie să privească mai mult în ei înșiși și mai puțin către cei din jur. Postul înseamnă, înainte de toate, iertare, împăcare, bunătate, răbdare și, mai ales, smerenie. Într-un singur cuvânt, toate acestea se numesc sfințenie. Sau desăvârșire. Spre asta trebuie să tindem fiecare, pentru că Însuși Mântuitorul Hristos ne cere acest lucru: "Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârșit este" (Matei 5,48). Postul Paștilor poate fi asemuit, fără nici o exagerare, cu un adevarat război împotriva vrăjmașului. Un timp greu și obositor, pentru că este vorba despre cel mai lung și mai aspru post din timpul anului bisericesc. Acum au loc dramatice încleștări pe ambele fronturi ale războiului nevăzut, pe care îl ducem contra diavolului: rugăciunea și nevoințele trupești. Avem însă alături de noi un aliat de nădejde, care ne ajută să biruim de fiecare dată: Sfânta Biserică. Ea ne oferă, în toată perioada aceasta, slujbe mai lungi, denii (acele minunate rugăciuni care ne adună la ceasul când în cer se aprind primele stele), acatiste însoțite de metanii și închinări, dar și o serie de ritualuri unice, de o tulburătoare frumusețe duhovnicească, așa cum sunt rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul sau Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.

          Treptele mântuirii

Postul Mare este o cale bună de nevoință, de smerenie, de pocăință și împăcare cu Dumnezeu. Duminica în care se citește Evanghelia Izgonirii lui Adam din Rai este și cea a lăsatului de sec de brânză, care dă semnalul începerii sale. De fapt, putem spune că postul începe cu o săptămână înainte, după duminica Înfricoșătoarei Judecăți, când se lasă sec de carne. Cert este că, odată cu postul, începe și anevoiosul nostru drum spre mântuire. Ni-l putem imagina fie ca pe o cărare strâmtă, șerpuind printre stânci ascuțite și mărăcini, fie ca pe o troiță (care ar putea simboliza mântuirea noastră), la care, pentru a ajunge, avem de urcat 40 de trepte. Astfel, fiecare zi devine un moment de efort fizic și spiritual, având la bază cunoscutul principiu "să fim azi mai buni decât ieri și mâine mai buni decât astăzi"! Nu este un demers deloc ușor, dar e frumos tocmai prin provocarea către continua desăvârșire pe care o conține. Pentru că nu postim ca să arătam celor din jur câtă voință avem, nu privim postul ca pe o încercare de abstinență la care ne supunem trupul și spiritul. Nici măcar ca pe o ofrandă adusă infinitei bunătăți a lui Dumnezeu. Postul înseamnă cu mult mai mult: o minunată călatorie către Sărbătoarea Luminii. Iar daca Paștile sunt cea mai mare sărbătoare a creștinătății, putem la fel de bine spune că și acest post din fiecare an înseamnă, în același timp, și câte o nouă treaptă pe drumul vieții noastre către Dumnezeu. Iata de ce e bine ca fiecare post -  dar, mai ales, acesta, al Paștilor - să se finalizeze cu mărturisirea (spovedania) și împărtășirea (primirea Sfintelor Taine)  de către fiecare dintre noi. Pentru că, la capătul acestui drum, chiar dacă nu-L vedem, Mântuitorul ne așteaptă cu brațele deschise. Dar, până acolo, drumul e anevoios. Plin de piedici și ispite pe care, cu nădejde, iubire și credință în Cel de Sus, vom reuși să le depășim și să ajungem, curați la trup și cuget, la bucuria oferită de cea mai mare sărbătoare a lumii creștine.

          Tristețea strălucitoare

Nu este credincios care să nu știe că în Postul Paștilor, în lăcașurile de cult ortodox, se întâmplă lucruri minunate. Ca să le înțelegem mai bine, este suficient să ne deschidem inima și mintea către cântările și imnurile care, în marea lor majoritate, amintesc despre căderea noastră, dar și despre forța pe care ne-o dă Dumnezeu pentru a ne ridica, sau despre slăbiciunea firii noastre omenești, dar și despre posibilitatea de a ne autodepăși, cu ajutorul harului Tatălui Ceresc. Și tot în Sfânta Biserică se poate observa că în perioada postului Paștilor, atât veșmintele preoților, cât și odoarele în care este înveșmântată biserica sunt de culoare închisă (negru, violet ori purpuriu închis), iar în predicile lor, slujitorii altarului ne îndeamnă ca în afara postului de bucate și abstinență sexuală, să încercăm să reducem, pe cât posibil, și privitul la televizor. Toate acestea însoțite de o folositoare tăcere meditativă  și de un comportament sobru dar, în aceeași măsură, elegant. Este o invitație cumva cifrată de a ne investi energia fizică în cele spirituale, prin milostenie sau prin lecturi din Biblie ori alte cărți duhovnicești. Însumate, toate acestea creează o atmosferă unică în viața noastră. Lăsându-ne, așadar, înveșmântați de tristețea  strălucitoare a postului Paștilor, să ne pregătim a-l străbate cu folos și cu bucurie, pentru ca la sfârșitul minunatei călătorii către Sărbătoarea Luminii să-L primim, curați la trup și suflet, pe Mântuitorul Hristos și să ne bucurăm cu toată ființa de sfântă Învierea Sa.

Victor M. Ionescu

Produsul l-am comandat de aici: https://goo.gl/IogPpE Sper sa va fie de folos!



Deasemenea, puteti comanda de aici si truse pentru experimente distractive pentru cei mici: https://goo.gl/ZQIn4T

Am participat astazi la o exceptionala piesa de teatru! Maestrul Ovidiu Cuncea, regizorul acestei piese are marele rol de a ne prezenta povestea lui Ion Creanga intr-un mod de-a dreptul original. El imbina contemporanul cu arhaicul, modernul cu traditionalul strecurand elemente de cultura religioasa si populara.

Piesa de teatru a fost sustinuta de trupa Birlic din Falticeni. Trupa de teatru apartine Asociatiei Falticeni Cultural condusa de Pr. Liviu Mihaila.

Va invitam sa vizionati intreaga piesa. Inregistrarea de mai jos a fost facuta in data de 11 februarie (sambata) la Cuibul Artistilor (B-dul Pache Protopopescu, nr. 66, in incinta Facultatii de Inginerie). 

Puteti asculta o priveghere deosebit de impresionanta de la Manastirea Putna la praznicul Intampinarii Domnului.