Pages - Menu

2/25/2017

"Doamna de religie" - o poveste adevarata ce te emotioneaza pana la lacrimi


Scris de Daria Neacsu, 11 ani

In mod sigur, pentru fiecare copil e importantă ora de religie. Mie însă ora de religie mi-a salvat viața…nu e o glumă, e chiar adevărat! Căci ce-ar fi fost viața mea fără cei doi stâlpi ai familiei mele, mama și tata? Cum aș fi putut eu supraviețui după ce, cei doi părinți ai mei au hotărât să divorțeze și să ne împartă pe noi, cei 4 copii( ultimul fiind încă in burtica mamei)? Cum să descriu în cuvinte disperarea care m-a cuprins la gândul că nu voi mai adormi noaptea în murmurul rugăciunilor șoptite ale mamei sau ca nu voi mai merge la săniuș cu tata în iernile pline de zăpadă? 

Când l-am văzut într-o seară pe tata cum își face bagajul și pleacă pe ușă,pe ușa pe care de-atâtea ori intrase zâmbind, sufletul meu s-a sfărâmat în pulberi mici caci nu învățase lecția ruperii în două: jumătate să stea cu mama și jumătate cu tata. Șiroaie de lacrimi au curs în noaptea aceea pe perna mea cu prințese și multe altele pe drumul de la școală către casă , lacrimi amestecate cu praful de pe drum și bătătorite de pașii deznădejdii… cui să-i spun eu durerea mea? Unde să găsesc eu ajutor pentru necazul care a lovit familia noastră? Atât de crudă să fie lumea la 8 ani?

M-am gândit intr-o zi să citesc din cartea de rugăciuni a mamei că sigur voi găsi și rugăciuni pentru împăcarea părinților dar negăsind niciuna, mi-am propus să o întreb a doua zi pe doamna de religie. Doamna de religie însă după ce m-a ascultat cu toată atenția mi-a luat mâinile într-ale ei și mi-a spus ca rugăciunea aceea se găsește în inima mea, că acolo se află toată credința unui om, și că pot așa mică cum sunt să schimb hotărârea părinților mei . Chiar așa , oare? Să fie adevărat? Dar oare inima mea nu era prea mică pentru o rugăciune așa de importantă? Doamna mi-a spus atunci un lucru pe care il voi ține minte toata viața mea: Că Dumnezeu e mai mare decât inima noastră, decât sentimentele noastre, și că el poate să transforme orice stare de manie, de neiertare sau de indiferență în dragoste, milă, și compasiune. Am înțeles într-o clipită că exact de asta aveau nevoie părinții mei, de aceea am întrebat-o pe doamna dacă chiar poate face Dumnezeu asta pentru părinții mei, dacă e chiar adevărat .. Nici acum nu știu cum de mâna doamnei a ajuns pe obraz înaintea mea și mi-a șters lacrimile de pe față. Mi-a spus să nu mă dau bătută in fața necazurilor oricât ar părea de mari , ci cu răbdare si curaj să mă rog în fiecare seară pentru părinții mei, iar Dumnezeu va lucra. Am îmbrățișat-o pe doamna pentru că am simțit că mi-a dat soluția salvatoare pentru familia mea. Au urmat apoi alte și alte lecții de religie în care am învățat cat de mare este Dumnezeul căruia ne închinăm și cat de multe sunt minunile făcute de El. M-au impresionat corabia lui Noe adăpostind toate animalele pământului ca și curajul lui Moise de a conduce poporul evreu in Tara Sfântă…am admirat puterea lui Dumnezeu de a porunci mării să se despartă în două pentru a face loc poporului ales să treacă prin ea ca pe uscat, sau de a porunci unei balene să-l înghită pe Iona până când își vine în fire. Credința mea a crescut cu fiecare oră de religie, dându-mi curaj și tărie în rugăciune.

Și într-o zi, pe neașteptate, mama a plecat așa, deodată ,să nască. Tata a aflat și a venit într-un suflet acasă la noi, ne-a făcut mâncare, ne-a citit povești și a stat cu noi pană seara târziu când a sunat deodată telefonul. Era mama care îi spunea că a născut o fetiță…și tata râdea fericit de parcă nu mai erau supărați. Apoi am auzit-o pe mama clar cum îi spunea tatei cele mai frumoase cuvinte: iartă-mă, te rog, nu știu ce-a fost cu mine… și tata i-a spus și el :iartă-mă și tu ,draga mea și o lacrimă îi tot cădea poznașă peste obraz și tata o ștergea repede, grăbit, bărbătește, cu dosul mâinii, și iar vorbea cu mama și râdea și lacrima, obraznica, iar apărea și tata iar o ștergea …și vorbea cu mama despre fetiță că e frumoasă ca un înger și că seamănă cu mine..

Când i-am auzit vorbind și spunându-si cuvinte frumoase, mi-am ținut câteva secunde respirația ca să nu încurc cu aerul meu conversația lor. Am știut ca Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea și că EL este mai mare decât inima lor, că a schimbat tot ce era rău în iubire și dragoste și că de acum înainte totul va fi bine in familia noastră.

Știu că poți să crezi de multe ori că totul e pierdut și că nu mai ai nici o șansă să îndrepți lucrurile, că există zile când ești la capătul puterilor, când totul în jurul tău se prăbușește și nimeni nu te poate ajuta. Când viața mea a ajuns intr-un asemenea moment, am găsit o mana întinsă în doamna de religie, în încurajarea care vine din cunoașterea unui Dumnezeu puternic. E mult? E puțin? Să întorci pașii unui suflet de la disperare și descurajare la lumină și speranță și fericire… eu cred că e o minune mai mare decât să desparți Marea Rosie în două!

Pentru orice copil e importantă ora de religie, mie însă …mi-a salvat viața!

--
Cu această compunere Daria a participat la concursul de eseuri organizat de Mănăstirea Sihăstria Putnei și a obținut Marele Premiu al concursului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.