CATAVASIA de la cantarea 1 a: Ziua
Învierii, să ne luminăm, popoare! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la
viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pre noi, cei ce
cântăm cântare de biruinţă!
CATAVASIA de la cantarea a 3 a: Veniţi să
bem băutura nouă, nu din piatră seacă, ieşită prin minune, ci din Izvorul
nestricăciunii,din Hristos, Cel ce a izvorât din mormânt, întru Care ne întărim.
IPACOI: Venit-au mai înainte de zori, cele
ce au fost cu Maria şi aflând piatra răsturnată de pe mormânt, auzit-au de la
înger: „Pentru ce căutaţi printre morţi ca pe un om pe Cel ce este întru lumina
cea pururea fiitoare? Vedeţi giulgiurile cele de îngropare, alergaţi şi vestiţi
lumii, că S-a sculat Domnul, omorând moartea, căci este Fiul lui Dumnezeu, Cel
ce a mântuit neamul omenesc”.
CATAVASIA de la cantarea a 4 a: La
dumnezeiasca strajă, de Dumnezeu grăitorul Avacum, să stea împreună cu noi şi
să arate pe îngerul cel purtător de lumină, care a grăit lămurit: astăzi este
mântuirea lumii, că a Înviat Hristos, ca Cel atotputernic.
CATAVASIA de la cantarea a 5 a: Să ne
grăbim dis-de-dimineaţă şi, în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului, şi să
vedem pe Hristos, Soarele dreptăţii, tuturor viaţă răsărind.
CATAVASIA de la cantarea a 6 a: Pogorâtu-Te-ai
întru cele mai de jos ale pământului, şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice,
care ţineau pe cei legaţi, Hristoase, dar a treia zi, precum Ioná din chit, ai
înviat din mormânt.
CONDACUL, glasul al 8-lea
Deşi Te-ai
pogorât în mormânt, Cel ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit,
şi ai înviat ca un biruitor, Hristoase, Dumnezeule, zicând femeilor Mironosiţe:
„Bucuraţi-vă”! Şi apostolilor Tăi, pace dăruindu-le, Cel ce dai celor căzuţi
sculare.
ICOSUL
Pe Soarele
Cel mai înainte de soare, Care a apus oarecând în mormânt, mers-au mai înainte
de ziuă, căutându-L ca pe o zi, mironosiţele-fecioare, şi una către alta
strigau: „O, prietenelor, veniţi să ungem cu miresme trupul cel de viaţă
purtător şi îngropat, trupul care a înviat pe Adam cel căzut, şi Care zace în
mormânt. Să mergem, să ne sârguim ca şi magii şi să ne închinăm, şi să aducem
miruri în loc de daruri, Celui ce nu în scutece, ci în giulgiu este înfăşat, şi
să plângem, şi să strigăm: O Stăpâne, scoală-Te, Cel ce dai celor căzuţi
sculare”.
STIHIRA, gl. 6
Învierea
lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără
de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfânta Învierea Ta o lăudăm şi
o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele
Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos,
că iată a venit prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe
Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe
moarte a stricat. (de 3 ori)
Altă stihiră, acelaşi glas:
Înviind
Iisus din mormânt, precum mai înainte a zis, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică şi
mare milă. (de 3 ori)
CATAVASIA de la cantarea a 7 a: Cel ce a izbăvit pe tineri din
cuptor, făcându-se om, pătimeşte ca un muritor, şi prin patimă pe cel muritor
îl îmbracă în podoaba nestricăciunii, Cel Unul binecuvântat, Dumnezeul
părinţilor şi preaslăvit.
CATAVASIA de la cantarea a 8 a: Această aleasă şi sfânta Zi, prima
a săptămânii, împărăteasă şi doamnă, praznic al praznicelor şi sărbătoare a
sărbătorilor, întru care binecuvântăm pre Hristos întru toţi vecii.
CATAVASIA de la cantarea a 9 a: Luminează-te, luminează-te noule
Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă acum şi te bucură
Sioane; iar tu curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru învierea Celui
născut al tău.
Le gasiti mai jos si in format electronic: