Despre Sfanta Impartasanie - Cuvant din Minunile Maicii Domnului

Era un preot în Alamania, foarte îmbunătăţit cu viaţa, care se chema Pelaghie,

care avea aşa de mare evlavie şi dragoste către pururea Fecioara Maria, încât nu citea altă

Evanghelie sau Apostol când slujea, decât numai din cele ale Preasfintei. Însă vrăjmaşul

celor buni, zavistuind multa lui evlavie, i-a semănat în minte un gând cu totul păgânesc

asupra credinţei şi anume că se îndoia de trupul cel stăpânesc al Mântuitorului, zicând

acestea în mintea sa: „Cum este cu putinţă să se facă pâinea, Trupul lui Hristos, iar vinul,

Sângele Lui?”. Şi dacă Fecioara Maria a născut numai un singur Fiu, Care de voie

pătimind, S-a îngropat şi numai o dată a înviat, cum poate să se schimbe pâinea în Trupul

lui Dumnezeu şi să pătimească patimă în fiecare zi?”.

De gândurile acestea neliniştindu-se Pelaghie, ca un neînvăţat si neştiutor ce

era, avea multă mâhnire. Si neîndrăznind a întreba pe cineva, a alergat către Preasfânta,

rugându-se şi zicând: „Stăpână şi Doamnă a lumii, te rog eu nevrednicul robul tău, fă-mi

darul acesta ca să cunosc Taina Sfintei Liturghii, cum se schimbă pâinea şi vinul în

Trupul şi în Sângele Domnului nostru, pentru că nu pot să înţeleg desăvârşit”.

Şi aşa de mult s-a rugat Pelaghie cu lacrimi, cu post şi cu privegheri, că

odată, după ce s-au săvârşit cele sfinte, când a strigat: „Mai ales, pentru Preasfânta,

Preacurata”, s-a făcut nevăzut Sfântul Trup de pe discul de dinaintea lui. Căutând el

încoace şi încolo, crezând că poate să fi căzut pe jos, din neluare-aminte şi din nebăgarea

lui de seamă, n-a găsit nimic. Atunci, îngrozit şi îngrijorat foarte, a plâns cu amar,

rugându-se aşa: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! Ştiu că pentru puţina mea credinţă

şi pentru îndoirea pe care am avut-o pentru Preasfântul Trup al Stăpânului meu, s-a

îngreţoşat de mine Împărăţia Lui şi S-a depărtat de la mine ca să nu mă împărtăşesc cu El,

eu cel nevrednic; ci roagă-L pe Dânsul ca să mă ierte ca un milostiv şi ca un nepomenitor

de rău, să nu Se mânie pe mine până la sfârşit”.

Acestea zicând, preotul cel evlavios a văzut înaintea Sfintei Mese pe Împărăteasa îngerilor cea Preaslăvită, care avea în braţele ei un Prunc mic negrăit de

frumos, pe Domnul nostru Iisus Hristos şi i-a zis lui: „Pruncul acesta este Făcătorul şi

Ziditorul lumii, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Om desăvârşit. Pe Acesta L-am zămislit

din Duhul Sfânt şi L-am născut fără stricăciune, rămânând Fecioară. Acesta a pătimit şi a

murit pe Cruce ca un om, pentru mântuirea lumii şi a înviat şi S-a înălţat la ceruri şi şade

de-a dreapta Tatălui, ca Unul ce este de o fiinţă cu Dânsul şi împreună pe scaun şezător,

pentru aceasta iarăşi are să vină să judece toată lumea. Acesta şi acum, în fiecare zi,

pentru milostivirea Lui şi pentru multa bunătate, se pogoară cu negrăit şi minunat chip în

chipul pâinii şi al vinului, pentru multa dragoste pe care o are către voi oamenii şi vi se dă

spre mâncare şi băutură şi spre sfinţenia sufletului vostru. Pipăie-L pe El şi fără de frică îl

cearcă, pentru ca să cunoşti cum că este adevărată privirea şi nu nălucire, ci trup adevărat,

cu carne şi cu sânge, după cum l-am cunoscut. Şi aşa se face şi pâinea şi vinul cu care

săvârşiţi Sfânta Liturghie. Însă pentru că firea omenească nu poate ca să mănânce carne

crudă şi să bea sânge, pentru aceasta, prin nepătrunsa Lui înţelepciune, Cel întru tot

Milostiv şi Atotputernic se schimbă în pâine şi în vin, pentru ca să-L primească fiecare cu

dorinţă şi cu dragoste. Împărtăşeşte-te dar cu Dânsul, cu evlavie şi cu credinţă, căci cine

se împărtăşeşte cu vrednicie cu El, se face părtaş Dumnezeieştii Lui Slave”. Acestea

zicând Stăpâna cea mult-lăudată, a pus Dumnezeiescul Prunc pe Sfânta Masă şi

închinându-I-se Acestuia cu multă evlavie şi smerenie, s-a făcut nevăzută.

Iar preotul, cu frică şi bucurie multă, luând pe acel Dumnezeiesc Prunc şi

sărutându-L cu evlavie şi cu smerenie, a cunoscut cum că în adevăr era un Prunc trupesc

viu. Atunci L-a pus pe Sfânta Masă, cu multă veselie şi, căzând la pământ, a zis acestea

cu lacrimi: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai

născut din pururea Fecioara Maria şi mulţumesc milostivirii Tale şi Preacuratei Maicii

Tale, pentru al cărei dar m-am învrednicit azi, eu nevrednicul, şi mă iartă pe mine pentru

necunoştinţa mea cea mai dinainte. Şi după cum m-ai învrednicit şi Те-am văzut pe Tine

cu Trup, cum Te-ai născut din Fecioara, aşa iarăşi, pentru rugăciunile Ei mă învredniceşte

ca să mă împărtăşesc cu Tine, nu ca şi cu un prunc, ci ca şi cu pâine, după cum şi mai

înainte”.

Aşa rugându-se cu credinţă, s-a ridicat şi a văzut iarăşi Sfânta Pâine, după

cum a fost mai înainte şi s-a împărtăşit veselindu-se. După aceasta, trăind viaţă minunată

şi plăcută lui Dumnezeu, s-a dus la Împărăţia cea cerească. Pe care să dea Dumnezeu să o

dobândim noi toţi întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci.

Amin (43, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990). 

Minunile Maicii Domnului de parintele Nicodim Mandita (1889-1975) Cartea o puteti comanda de aici: https://tinyurl.com/minunilemaiciidomnului