Latest

5/23/2017

Musulmanii manifesta pentru transformarea Catedralei Sfintei Sophia in moschee

Niciun comentariu:

Un grup imens de musulmani s-a rugat in fata Hagia Sophia din Constantinopol, cerând transformarea acesteia în moschee

Marea mulțime de oameni s-a adunat în fata renumitei Catedrale Sfanta Sofia din Constantinopol, în dimineața zilei de 13 mai 2017.

Participantii si-au manifestat dorinta ca transformarea Basiliici în moschee sa aiba loc cat mai rapid posibil. Informatia despre aceasta manifestare a fost oferita de publicatia Hurriyet Daily News. Articolul in cauza include si o fotografie, puitand fi accesat aici: http://www.hurriyetdailynews.com/muslim-group-prays-in-front-of-hagia-sophia-to-demand-re-conversion-into-mosque.aspx?pageID=238&nID=113064&NewsCatID=341.

Ziua de 29 mai marchează, in acest an, pentru musulmani, cea de-a 564-a aniversare a convertirii Bazilicii în moschee, în 1453, de catre turcii care cucerisera orasul.

Conform sursei amintite mai sus, citata si de presa frantuzeasca din domeniu (http://orthodoxie.com/un-groupe-musulman-prie-devant-la-basilique-sainte-sophie-de-constantinople-exigeant-la-reconversion-de-celle-ci-en-mosquee/) grupul, organizat de Asociația Tineretului Anatolian (AGD) s-a întrunit la ora 4 dimineata, în stradă, în fața Hagia Sophia, pentru a citi rugăciunile de dimineață și a expune, totodata, sloganurile:
„Rupeti lanturile, deschideti Hagia Sofia!",
"Muzeul sa fie transformat in moschee!".

AGD se conformeaza misiunii expuse de fostul lor lider, decedat, Necmettin Erbakan, prin deviza: „Viața este credință și jihad“. Gruparea isi mentine ferm pozitia împotriva a tot ceea ce nu este musulman în societatea turcă.

Începând cu anul 2013, Partidul „Justiție și Dezvoltare“, care este la putere în Turcia, discută despre transformarea muzeului într-o moschee care sa fie activa.

Președintele Recep Tayyip Erdoğan, care a vorbit despre perioada Imperiului Bizantin, ca despre un „capitol întunecat“ al istoriei, anuntase la inceputul acestui an, public, că va citi personal rugăciuni musulmane la Sfanta Sofia, in ziua din Vinerea Mare a acestui an.

De asemenea, el mai susține că ordinul lui Kemal Ataturk, de transformare a bazilicii în moschee, a fost un fals.

Deși, în cele din urmă, Președintele nu a citit rugăciunile, mișcarea de asteptare a transformarii Hagia Sofia în moschee câștigă din nou teren, așa cum se vede in recenta actiune a grupului de rugăciune, din 13 mai 2017. Stirea a aparut imediat si in presa ortodoxa ruseasca (http://www.pravoslavie.ru/english/103470.html).


Mulțimea a fost dispersată, doar după terminarea rugăciunilor sale. 

Sursa: https://lonews.ro/arhitectura-imobiliare/23627-rupeti-lanturile-deschideti-hagia-sofia-manifestatie-de-proportii-a-musulmanilor-din-turcia.html


Pozitia lui Vladimir Putin fata de musulmani



Prezint mai jos cateva pozitii interesante ale mult controversatului Vladimir Putin. Am putea face o paralela cu situatia din tara noastra... Acum câţiva ani regele Arabiei l-a vizitat pe Putin la Moscova. Inainte de a pleca i-a spus lui Putin că ar vrea să cumpere o mare parcelă şi să ridice, numai cu bani arabi, o mare moschee în capitala rusă. "Nu e o problemă", i-a răspuns rusul, "dar cu o condiţie: să autorizaţi să se construiască deasemenea...

5/16/2017

Dr. Ovidiu Tudoran: ”Certitudinea că Dumnezeu există m-a vindecat de teama de moarte”

Niciun comentariu:

Dr. Ovidiu Tudoran (n. 30 dec. 1957) este medic specialist ORL la Clinica „Medical Service” din Bacău. Dincolo de înalta sa calitate profesională, participarea sufletească la tratarea bolnavilor a câştigat inimile pacienţilor săi. Mereu cu un zâmbet pe buze, explicând pe înţelesul bolnavului afecţiunea de care suferă şi terapia necesară, dr. Tudoran este o figură luminoasă, plină de empatie şi de dăruire. „Boala este o dereglare a sufletului”, spune el. „Or, sufletul cu suflet se vindecă”. Preocupat de evoluţia spirituală, dr. Tudoran a trecut prin mai multe experienţe ezoterice, până a ajuns la ortodoxie. S-a iniţiat şi în terapii complementare, în majoritate orientale, însă a renunţat, după ce a înţeles că ortodoxia are toate răspunsurile şi metodele de dezvoltare personală de care avem nevoie. Când are răgaz, îi place să scrie. A publicat mai multe nuvele SF şi eseuri într-o serie de publicaţii naţionale şi locale. De asemenea, este autor sau coautor a patru lucrări de specialitate.

„Am copilărit în curtea bisericii Sf. Treime din Craiova”

– Credinţa în Dumnezeu începe, de obicei, în copilărie, sub îndemnul mamei sau al bunicilor, de la care cei mici învaţă să se închine şi să găsească drumul bisericii…

– În copilărie, cam trei luni pe an, îmi petreceam vacanţa la bunicul meu matern din Craiova, preotul To­ma Tudoran. Casa parohială era în curtea bisericii „Sfân­ta Treime”, un veritabil parc, cu o vegetaţie lu­xu­riantă. Cât era ziua de lungă, nu mă plictiseam să mă joc în curte, iar când se făcea prea cald, mă refu­giam în minunata cancelarie a parohiei, care mirosea a lemn şi a cărţi vechi. Bunicul avea o bibliotecă im­pre­sio­nantă acolo şi citeam fără să mă deranjeze ni­meni. Nu prea stătea acasă, pentru că mereu avea ne­voie cineva de el. Cum suna telefonul, bunicul îşi îm­brăca reve­renda şi pleca.

– Aţi copilărit în plină epocă comunistă. Popu­laritatea unui preot nu reprezenta, la vremea aceea, un risc?

– Era în timpul comunismului, dar biserica era plină, plină! Nu mai vorbesc în perioada examenelor! Ce era atunci… o nebunie pentru el. Nici nu ştiu dacă dor­mea. Bunicul era genul tipic de oltean care-şi dădea hai­na de pe el, când era cazul, dar îţi şi sărea la be­regată, dacă îl supărai! (Râde). Bunica era dintr-o fa­milie de preoţi. Tatăl ei, părintele Pâslaru, a fost se­cretarul mitropolitului de la Bucureşti. Toată familia bu­nicii era de oameni erudiţi. Pe când Toma Tudoran era un preot mai de ţară, aşa, mai popular, şi cred că a fost acceptat de familia Pâslaru numai fiindcă era preot… Însă, părintele Toma a devenit, în timp, un mentor al comunităţii… Era foarte iubit şi respectat, i se cerea frecvent sfatul sau aju­torul. Pentru asta a şi plătit. După instalarea comunismului a fost arestat, iar mama şi bunica au fost date afară din casă; au dormit într-un şifonier, în stradă, o săptămână. S-a întâmplat însă o minune. În timp ce era transferat la centrul regional al Securităţii, bunicul a fost făcut scăpat de miliţianul care îl păzea şi căruia îi botezase un copil. Gardianul l-a îndemnat să meargă la toaletă, când trenul a intrat pe un tronson pe care circula cu viteză mică, şi să sară din tren. A sărit, dar s-a lovit de un stâlp. A avut o amnezie, după comoţia asta. Nu mai ştia cine este şi încotro să meargă. A ajuns la o stână, unde a fost în­grijit de ciobani, vreo trei săptămâni, până şi-a revenit. După a­ceea, s-a întors la fa­milie. Norocul lui s-a numit Ştefan Voitec, unul dintre liderii co­mu­nişti, ministru, vi­ce­premier şi, mai târ­ziu, preşedinte al Ma­rii Adunări Naţio­nale. Bunicul se cunoştea cu Voitec, pe care îl adă­postise de vreo do­uă ori, în perioada în care comuniştii erau vânaţi de guvern. Bu­nicul nu făcea poli­tică, dar dacă vedea un om prigonit, îl aju­ta. Când şi-a recăpătat memoria, bunicul To­ma i-a cerut ajutorul lui Voitec, iar acesta a dat un fel de scrisoare către autorităţi, ca să-l lase în pace pe preot, că nu e contra regimului, şi că e popă numai pentru că trebuie să mănânce şi el o pâine.

„Îmi plăcea în biserică, dar mai ales când era goală”

– Aşadar, aţi copilărit într-un mediu religios şi subversiv, prin însăşi esenţa sa, faţă de regimul comunist. V-a marcat asta?

– Undeva, în mine, s-au depus toate acestea, dar atunci nu conştien­tizam nici prezenţa lui Dum­ne­zeu, nici nevoia de cre­dinţă, nici ce poate în­semna să fii creştin în tim­pul co­mu­nismului. Bu­­­nicul, ca toată fa­milia, mă ţinea deoparte de toate acestea, ca să mă pro­te­je­ze, probabil. Nici la sluj­be nu mă lua. Mie îmi plăcea în biserică, dar mai ales când era goa­lă. Mă sim­ţeam bine acolo, pentru că era li­nişte, mi­rosea fru­mos a smir­nă şi busuioc şi e­ram fascinat de chi­pu­rile-icoane de pe pereţi. Însă, nu înţele­geam ce e cu sfin­ţii, cine e Dum­ne­zeu, nu mă rugam…

– Dar v-aţi legat de bunicul dvs., pe care l-aţi iubit atât de mult încât i-aţi luat şi numele, nu?

– L-am iubit tare, da. Am avut o perioadă, după aceea, când l-am văzut mai rar, eu fiind la Bacău, iar el la Craiova, şi n-am mai fost atât de apropiaţi. Ba când m-am despărţit de prima soţie, am avut şi o discuţie în contradictoriu cu el, mai aspră, că el insista să nu divorţez, de dragul copilului. Aş fi vrut să nu moară înainte de a vedea că mi-am luat numele de Tudoran. Mi-am schimbat numele, într-un târziu, din două motive: întâi, pentru că nu mai exista nici un bărbat în familia Tudoranilor, care să-l ducă mai departe, apoi, pentru că suna mai bine pentru un medic decât numele primit de la tata, Harabulă. Şi mai este şi un aspect ezoteric: toată viaţa am visat să am o fată pe care s-o cheme Ruxandra Tudoran. Şi am o fată, din a doua căsătorie, care se numeşte aşa. Aici o bănuiesc pe ea că a aranjat lucrurile dina­inte… (Zâmbeşte) Îmi place numele de Tudoran şi pentru că bunicul spunea că suntem descendenţi din locotenenţii lui Tudor Vladimirescu. După ce Tudor Vladimirescu a fost ucis, o parte din căpeteniile pan­durilor, veri ai lui, şi-ar fi luat numele de Tu­doran şi s-ar fi răspândit în toate zonele ţării.

„Visez la o lume în care să ne cunoaştem, nu după nume, ci după rostul nostru”

– Cum v-aţi hotărât să deveniţi medic?

– Mama a fost şefă de promoţie în liceu, a intrat fără probleme la Facultatea de Farmacie, dar au dat-o afară când au descoperit că tatăl său este preot, spunându-i: „Nu poţi să te faci farmacistă tu, fată de preot, fiindcă ai să omori copiii, ai să otrăveşti poporul!”. A trăit o mare dramă, a vrut să se sinucidă, dar au oprit-o credinţa şi iubirea celor din jur. Din neîmplinirea asta a ei, că nu a putut vin­deca oamenii, s-a născut dorinţa mea de a deveni me­dic. Ştiam că voi fi medic de când eram foarte mic. Şi mi-am urmărit visul. Am fost un elev bun, olimpic na­ţional la mai multe obiecte, aşa încât nu mi-a fost prea greu. Dar alegerea Medicinei a fost şi un efect al men­talităţii colective din acea epocă. Atunci, fiecare încer­ca să-şi facă o carieră care să-l ajute să trăiască niţel mai bine, într-un regim politic oprimant. Iar medicii aveau un trai mai bun.

– A fost numai o ambiţie personală, ori aţi avut şi conştiinţa că rostul dvs. este să-i îngrijiţi pe alţii?

– Am scris undeva că visez la o lume în care să ne cunoaştem nu după nume, ci după rostul nostru. În sens restrâns, se poate spune că profesia a fost rostul meu. Dar dacă ai în vedere transcendentul, atunci sensul unei vieţi nu se poate reduce la o profesie. Viaţa este un lung şir de lecţii. Suntem aici ca să învăţăm ceva şi să evoluăm spiritual. Cine nu înţelege asta, înseamnă că trăieşte degeaba.

– În vremea când vă pregăteaţi pentru Facultatea de Medicină, aveaţi deja o viziune mistică asupra vieţii?

– Nu. Cine sunt, de unde vin, unde mă duc? – sunt întrebări pe care mi le-am pus mai târziu.

– Eraţi convins că lucrurile depind numai de ştiinţă ca să fii un bun medic, că poţi salva viaţa unui om prin ce ştii, fără ajutorul lui Dumnezeu?

– Da. E o reflexie a orgoliului şi, totodată, o sen­zaţie de putere. Este oleacă de trufie în asta. Ştiu, pentru că am avut acest sentiment şi mereu am plătit pentru el. Ca medic, dacă nu eşti credincios, te simţi un mic dumnezeu când reuşeşti să vindeci pe cineva, sau măcar să-l aduci dintr-o situaţie proastă în una mai bună. Însă, cu cât capeţi o mai mare experienţă pro­fesională, cu atât realizezi cât de puţin cunoşti şi că nu tu vindeci. Iar dacă ai privilegiul unor experienţe-limită, te convingi definitiv. Eu am avut.
Eram medic ORL în oraşul Buhuşi, iar acolo aveam un anestezist căruia îi era teamă să facă anes­tezie totală pentru operaţiile de la ORL. Şi atunci, ce pu­team, operam cu anestezie locală, care presupune riscuri mai mari. Şi am avut un incident intraoperator, cu un tânăr de vreo 19 ani, căruia îi făceam rezecţie de cornete nazale, o metodă extrem de sângerândă. În timpul intervenţiei, băiatul a intrat în moarte clinică. Am reuşit să-l reanim şi operaţia s-a încheiat bine. După vreo şase luni, l-am reîntâlnit şi mi-a povestit cum a fost în moarte clinică. Exact ca şi alţii care au trecut prin asta, s-a văzut de sus, dintr-un colţ al came­rei, auzea tot, vedea manevrele noastre de resus­citare, dar nu se simţea rău, nici în­grijorat. Apoi a trecut prin acel tunel luminos, care apare în toate povestirile de genul ăsta, şi a ajuns într-o cameră frumoasă, cu o fereastră deschisă. Ar fi vrut să vadă ce e din­colo de fe­reastră, dar s-a întors în lumea noastră. Ani de zile mai târziu, i-am povestit episodul unui medic anes­tezist, faimos în Bacău, dr. Cons­tantin Asmarandei. El mi-a spus din prima, căci era foarte experimentat şi vorbise cu mai mulţi pacienţi trecuţi prin moar­te clinică: „Bine că n-a des­chis fereastra, că nu se mai întorcea. Fereastra – sau uşa, în alte cazuri -, sunt tre­cerile definitive spre lumea cea­­laltă”.

„Nu sunt convins că există Dumnezeu, ci ştiu!”

– Încercarea prin care aţi trecut v-a făcut să vă puneţi întrebările esen­­ţiale, legate de Dumnezeu şi con­diţia umană?

– Întrebări mi-am pus şi mai de­mult, când am observat multe „coin­cidenţe” – de fapt, coincidenţele sunt modul prin care Dumnezeu vrea să rămână incognito. Mi se întâmplau nişte lucruri pe care mi le doream şi pentru care nu mă rugam, dar la care mă gândeam intens. Mi-am dat seama că aici este o putere pe care ar fi bine să învăţ s-o stăpânesc. De aceea, am şi avut tot felul de experienţe ezoterice şi am încercat tot felul de căi de cu­noaş­tere. Dar după accidentul de maşină groaznic pe care l-am avut în urmă cu 13 ani, mi s-au intensificat căutările spirituale.

– Deci, tot după un şoc…

– Da. Atunci am avut 19 fracturi şi am stat lat în pat, cu tije în mine, peste tot, trei luni. După ce am ieşit din operaţie, a venit un părinte tânăr, Dan Rusu, care era preot misionar la Spitalul Judeţean, a pus peste mine epitrahilul şi s-a rugat. Din momentul acela, am simţit o linişte extraordinară. Şi-atunci am înţeles că am fost sub protecţie divină, pentru că am avut 19 fracturi, dar nici o leziune internă. Puteam să mor, dar m-a apărat Dumnezeu. Accidentul s-a petrecut de Sfân­ta Treime. Eu am copilărit în biserica Sfânta Trei­me din Craiova. Totul capătă alt sens. Iar tâlcul acestui accident avea să mi se releve sub forma unei glume făcute de un prieten al meu, tot nepot de preot, care a venit să mă viziteze la spital. De cum a intrat pe uşă, mi-a spus precipitat şi aparent supărat: „Bine, frate, aşa faci tu întotdeauna! Acum ce-ţi mai pasă?”. La care eu l-am întrebat nedumerit ce vrea să zică. Şi el: „Păi, tu ai plătit. Ce-ţi mai pasă? Dar eu cine ştie ce o să am de pătimit pentru păcatele mele”. Am râs amân­doi, dar m-am gândit că în­tr-adevăr astfel de încercări ţi-s date ca să va­lorizezi altfel viaţa şi ca să-ţi mai cureţi su­fletul. Pe urmă, am încercat să aflu mai multe despre Dumnezeu, despre ortodoxie… Pentru că pentru mine, Paştele şi Crăciunul au fost, multă vreme, numai nişte datini, prilej de cadouri şi de veselie, cu prietenii şi familia. Nu ştiam semnificaţia teologică a sărbătorii şi nici nu mă interesa. Totuşi, am crezut mai demult, de pe la 30 de ani, că există o con­ştiinţă uni­versală, o forţă ordonatoare a lu­mii… Acum, nu că sunt convins că există Dum­nezeu, ci ştiu! Şi asta m-a vindecat de frica de moarte.

– Ce v-a oprit să căutaţi de la început în Biserică răspunsuri la întrebările care vă frământau?

– Am o problemă cu fanatismul religios, şi asta m-a ţinut la depărtare de Biserică. Dog­mele mi s-au părut excesive, atât cât le cunoş­team, preoţii mi s-au părut prea exa­geraţi, unii, prea lacşi, alţii, şi, oricum, nu le înţelegeam prea bine rolul; mulţi dintre oa­menii obiş­nuiţi care îşi afirmau credinţa îmi păreau ipo­criţi… Aşa că am experiat anumite tehnici orientale. Dar există o parte întunecată în ele şi, după ceva practică, îţi dai seama că nu e în regulă. Şi a mai fost ceva: deşi eram anticlerical, totuşi, mai călcam prin lăcaşuri de cult. Ei bine, numai în bisericile or­todoxe simţeam o emoţie foarte puternică, nicăieri altundeva. Apoi, o carte a părintelui Paisie Aghioritul mi-a deschis ochii asupra profunzimilor ortodoxiei, a diferenţei dintre în­văţătura lui Hristos şi celelalte credinţe, şi a războiului împotriva ortodoxiei.

„Dumnezeu ştie mai bine decât mine ce-mi trebuie”

– De când v-aţi întors la credinţă, aţi avut vreo rugăciune care vi s-a îndeplinit?

– Când mă rog, în general, nu cer nimic. Vreau doar să mulţumesc. Şi, din când în când, mă rog să-mi arate Dumnezeu calea, să ştiu pe ce drum o apuc când mă aflu la o răspântie a vieţii mele. Mă rog, în general, cu cuvintele mele. Şi atunci sunt foarte emoţionat. Dumnezeu ştie mai bine decât mine ce-mi trebuie. Nu e nevoie să-i cer nimic, doar să-i mulţumesc. Iar mai de curând, mă rog mai ales Maicii Domnului, pe care am descoperit-o foarte caldă, foarte umană şi grabnic ajutătoare. Am găsit undeva, la o mânăstire, o icoană a Sfintei Fecioare, care mi-a deschis drumul spre ea.

– V-aţi simţit vreodată pedepsit de Dumnezeu?

– Eu nu cred în Dumnezeul ăla care pedepseşte şi se răzbună… Dumnezeu e lumină şi dragoste. Nu cred nici în creştinul care se „nevoieşte” la bise­ri­că, dar dră­cuie când e pe stradă. Dacă îl în­ţelegem pe Dumnezeu formal, vom avea o re­laţie formală cu El, adică nu vom avea acces la lumină. Sunt preoţi profunzi, care ştiu să abordeze fiecare caz în parte. Unii dau canoane ca pedepse, deşi nu ăsta e rostul lor. Mie nu mi-a dat duhovnicul canon nicio­dată şi sunt convins că ştie ce face. Nu pen­tru că aş fi sfânt, dar probabil că duhov­nicul ştie ce socoteală are Dumnezeu cu mine şi ce fac, deja, pentru păcatele mele.

– Cum vă simţiţi după spovedanie?

– Luminat, liniştit, plin de încredere… Când ţi se iartă păcatele, n-ai cum să te simţi rău. Dar eu m-am spovedit prima oară după vârsta de 50 de ani. Vă daţi seama? Nici nu ştiam ce e aia spovedanie. Şi când m-am dus întâia dată, nici nu ştiam ce să spun. Mă bucur că am avut îndrăzneala să merg.

„Pe Athos, m-am încărcat de o mare bucurie”

– În afară de momentul acciden­tu­lui pe care l-aţi avut, a mai fost în viaţa dvs. vreun eveniment mi­raculos?

– Nu demult, am fost la Sfântul Munte Athos, cu un prieten mai tânăr, care, deşi avea o carieră pro­mi­ţătoare în desfăşurare, era nemulţumit de ce făcea. El e medic or­to­ped, lucrează într-o clinică universitară, este cadru universitar, foarte bine pregătit pro­fe­sional, dar, ca doctor, nu face aproape nimic, pentru că pro­fesorul care îi este şef îl folo­seşte la altceva. Teoretic, ştie tot, dar nu este lăsat să facă nimic practic. Şi era foarte ne­mulţumit de situaţia lui, neştiind dacă să-şi schimbe meseria, după atâta muncă, sau să continue. Am ajuns la mânăstirea Prodromu, şi un călugăr ca un înger ne-a arătat osuarul. E o cameră plină cu oasele unor monahi, ca­re au murit de când există mânăstirea. A luat la întâmplare, din grămadă, un femur cu o pro­teză de şold. Şi călugărul acela ne-a vor­bit cu patos un sfert de ceas despre proteza de şold, deşi eram nu­mai vreo doi medici în grup, şi ceilalţi probabil că nu erau interesaţi de subiect. După ce-am ieşit din osuar să mergem la chilii, l-am întrebat pe prietenul meu: „Acum, ce mai vrei, să vină Maica Domnului şi să-ţi spună să mergi mai departe? Cât de mare e probabili­tatea să vii la Athos şi să ţi se scoată un os cu o proteză pe care tu ai văzut-o numai în foto­grafii?”. Omul chiar făcuse lucrarea vieţii lui, premiată în străinătate, pe subiectul evoluţiei în timp a pro­te­zelor de şold. După Athos, a luat decizia de a-şi continua cariera.

– Ce v-a impresionat cel mai mult pe Athos?

– Slujbele de noapte. Călugării aceia par din altă lume. Şi întreaga atmosferă este una care te smulge din timp. Nu ştiam cum trec ore după ore în rugăciune, de parcă erau clipe petrecute într-o altă dimensiune. Şi simţeam o pace desăvârşită şi nici un pic de oboseală. M-am încărcat de o mare bucurie.

de Claudiu Târziu

(Formula As nr. 1984, 5 – 12 Sept. 2013)
Sursa: claudiutarziu.ro


Va recomandam urmatoarele mai multe carti pe aceleasi teme. Le gasiti aici.

CLIK AICI

5/08/2017

Vlad Miriţă: Dacă nu îţi e ruşine să ieşi pe stradă cu părinţii sau bunicii nici cu credinţa nu ar trebui să-ţi fie ruşine

Niciun comentariu:

Aflat în Tabăra de Etnografie și Folclor de la Găbud din jud. Alba, Vlad Miriţă a transmis prin intermediul paginii de facebook a Trinitas Tv de ce nu trebuie să ne fie rușine de relaţia cu Dumnezeu.

Dacă nu îţi e ruşine să ieşi pe stradă cu părinţii sau bunicii nici cu credinţa nu ar trebui să-ţi fie ruşine, a spus Vlad Miriţă.

Mai departe, artistul a explicat motivele care stau la baza ascunderii uneori a acestei relaţii.

Probabil că pe de o parte intervine teama de a fi exclus din grup sau a nu fi cool. Pe de altă parte intervine supra-smerenia, adică să nu cumva să se creadă că tu îţi afirmi credinţa ca să te lauzi şi să fii mai ceva decât ceilalţi. Le aş sugera să fie cât mai sinceri cu ei înşişi şi cu cei din jurul lor şi prin sinceritate se ajunge la un echilibru lăuntric.

Tot în acest context, renumitul tenor a povestit un episod din copilăria lui prin care a demonstrat că avem posibilitatea cu adevărat de a deveni exemple de urmat pentru ceilalţi.

Pot să spun din experienţă că îmi aduc aminte, de când eram adolescent, că îmi era ruşine şi mie să mă închin în faţa Bisericii. Dacă treceam prin oraş şi eu eram cu băieţii pe acolo (n. red.: apropierea Bisericii) mă închinam aşa mai discret. Am văzut într-o zi (n. red.: La ceva timp după) un băiat care era mai mare ca noi, în grupul nostru era mai sus ierarhic, şi el se închina ca lumea. Şi atunci m-am închinat şi eu. Deci, forţa exemplului nu e o poveste, a concluzionat artistul.


Sursa: http://basilica.ro/vlad-mirita-daca-nu-iti-e-rusine-sa-iesi-pe-strada-cu-parintii-sau-bunicii-nici-cu-credinta-nu-ar-trebui-sa-ti-fie-rusine/


Sfaturi de suflet de la Cuv. Paisie Olaru de la M-rea Sihastria Neamtului

Niciun comentariu:

-Tot ce faceți, să faceți cu dragoste, ca să aveți plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!

-Orice faci, să vezi cu ce scop faci și dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nicio valoare!

-De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare și smerenia, care spală păcatele. Apoi este trăirea noastră în dragoste creștinească. Căci spune Mântuitorul: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei, dacă aveți dragoste între voi” (Ioan 13, 35)

-Să nu faci tot ce poți, să nu crezi tot ce auzi și să nu spui tot ce știi!…

-Atât călugării, cât şi mirenii, dacă au pace între ei, adică pacea inimii şi a conştiinţei, şi dacă au dragoste, se pot mântui…

– Să aveţi frica lui Dumnezeu şi să puneţi zilnic început bun. Cei care aţi şchiopătat, îndreptaţi-vă; iar care nu aţi şchiopătat, stăpâniţi-vă cu darul Domnului, să nu cădeţi. Că nu-i aşa de uşor a trăi, dar este tare greu a muri.

Vă doresc toată pacea sufletească şi un colţişor de rai.


Extras din Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei Iași – 1993, p.106-108

Sursa: http://altarulcredintei.md/sfaturi-mantuitoare-de-la-parintele-paisie-olaru/

Va recomandam urmatoarele carti:





Parintele Paisie Duhovnicul (eBook)

5/05/2017

Carte pentru examenul de duhovnicie

Niciun comentariu:
Pentru examenul de duhovnicie veti primi o bibliografie lunga. Foarte posibil e sa fi citit de-a lungul timpului unele carti din acelea. Insa cea mai utila carte pentru acest examen este: Indrumarul duhovnicului de Eugen Dragoi. Din pacate nu se mai gaseste in format tiparit nici in librarii, nici pe situri, nici in anticariate. Ramane urmatoarea solutie: Downloadati cartea si printati-o!
Spor la citit!

Downloadati cartea de aici:

4/21/2017

Catavasiile Invierii text

Niciun comentariu:


CATAVASIA de la cantarea 1 a: Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pre noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă!

CATAVASIA de la cantarea a 3 a: Veniţi să bem băutura nouă, nu din piatră seacă, ieşită prin minune, ci din Izvorul nestricăciunii,din Hristos, Cel ce a izvorât din mormânt, întru Care ne întărim.

IPACOI: Venit-au mai înainte de zori, cele ce au fost cu Maria şi aflând piatra răsturnată de pe mormânt, auzit-au de la înger: „Pentru ce căutaţi printre morţi ca pe un om pe Cel ce este întru lumina cea pururea fiitoare? Vedeţi giulgiurile cele de îngropare, alergaţi şi vestiţi lumii, că S-a sculat Domnul, omorând moartea, căci este Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a mântuit neamul omenesc”.

CATAVASIA de la cantarea a 4 a: La dumnezeiasca strajă, de Dumnezeu grăitorul Avacum, să stea împreună cu noi şi să arate pe îngerul cel purtător de lumină, care a grăit lămurit: astăzi este mântuirea lumii, că a Înviat Hristos, ca Cel atotputernic.

CATAVASIA de la cantarea a 5 a: Să ne grăbim dis-de-dimineaţă şi, în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului, şi să vedem pe Hristos, Soarele dreptăţii, tuturor viaţă răsărind.

CATAVASIA de la cantarea a 6 a: Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului, şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase, dar a treia zi, precum Ioná din chit, ai înviat din mormânt.

CONDACUL, glasul al 8-lea
Deşi Te-ai pogorât în mormânt, Cel ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit, şi ai înviat ca un biruitor, Hristoase, Dumnezeule, zicând femeilor Mironosiţe: „Bucuraţi-vă”! Şi apostolilor Tăi, pace dăruindu-le, Cel ce dai celor căzuţi sculare.

ICOSUL
Pe Soarele Cel mai înainte de soare, Care a apus oarecând în mormânt, mers-au mai înainte de ziuă, căutându-L ca pe o zi, mironosiţele-fecioare, şi una către alta strigau: „O, prietenelor, veniţi să ungem cu miresme trupul cel de viaţă purtător şi îngropat, trupul care a înviat pe Adam cel căzut, şi Care zace în mormânt. Să mergem, să ne sârguim ca şi magii şi să ne închinăm, şi să aducem miruri în loc de daruri, Celui ce nu în scutece, ci în giulgiu este înfăşat, şi să plângem, şi să strigăm: O Stăpâne, scoală-Te, Cel ce dai celor căzuţi sculare”.

STIHIRA, gl. 6
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfânta Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat. (de 3 ori)

Altă stihiră, acelaşi glas:
Înviind Iisus din mormânt, precum mai înainte a zis, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică şi mare milă. (de 3 ori)

CATAVASIA de la cantarea a  7 a: Cel ce a izbăvit pe tineri din cuptor, făcându-se om, pătimeşte ca un muritor, şi prin patimă pe cel muritor îl îmbracă în podoaba nestricăciunii, Cel Unul binecuvântat, Dumnezeul părinţilor şi preaslăvit.

CATAVASIA de la cantarea a  8 a: Această aleasă şi sfânta Zi, prima a săptămânii, împărăteasă şi doamnă, praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor, întru care binecuvântăm pre Hristos întru toţi vecii.

CATAVASIA de la cantarea a  9 a: Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă acum şi te bucură Sioane; iar tu curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru învierea Celui născut al tău.

Le gasiti mai jos si in format electronic:

4/16/2017

Sfaturi pentru sanatate - Dr. Neurochirurg Vlad Ciurea: Masa sa fie linistita, fara telefoane sau televizor, zambetul modifica psihicul, Masa de seara cat mai usoara fara alcool. Cel mai bun somn este in 22.00 si 00.00

Niciun comentariu:

Reputatul neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea face un "decalog" al unei zile sănătoase:

1. Sa ne trezim cat mai de dimineata, nu la ora 10.00.
2. Nu deschidem frigiderul ci ferestrele sa intre aer curat care oxigeneaza creierul.
3. Faci cativa pasi pentru a pune circulatia in miscare, deci inima.
4. Facem un dus si astfel eliminam toate elementele toxice din noi.
5. Masa linistita fara telefoane si fara televizor si fara o agitatie in jurul mesei.
6. Ceaiul sau cafeaua a se bea incet, linistit si ca placere si ca digestie.
7. Zambetul modifica psihicul tau si capacitatea ta functionala, iar pentru cei din jur care poate sunt incordati, relaxeaza tot.
8. La pranz nu se consuma multa mancare.
9. Masa de seara cat mai usoara posibil si fara o supra solicitare a pancreasului, tubului digestiv, a inimii. A nu se consuma alcool seara.
10. Cel mai bun somn este in 22.00 si 00.00. Opriti telefoanele, televizoarele. Deschideti geamul inainte. In acest timp se face un fel de curatare a creierului. Intreg organismul se linisteste si a doua zi putem porni de la capat.




Cartile domnului profesor doctor (dati clik pe titluri pentru detalii):

Actualitati in tumorile intracraniene


3/27/2017

Decalogul unei vieti sanatoase, Sfaturile doctorului Vlad Ciurea

Niciun comentariu:
Pe lângă alimentaţie sănătoasă şi mişcare, mai este nevoie şi de alte "ingrediente" pentru a putea trăi fericiţi şi sănătoşi până la adânci bătrâneţi. Odihna şi zâmbetul sunt doar două dintre ele. Reputatul neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea face un "decalog" al unei zile sănătoase:



Cartile domnului profesor doctor (dati clik pe titluri pentru detalii):

Actualitati in tumorile intracraniene


3/14/2017

Despre ateism: „Du-te acasă şi întreabă-te când ai avut nevoie pentru prima oară ca Dumnezeu să nu existe!”

Niciun comentariu:

Uneori, omul devine necredincios pentru faptul ca acesta este unicul sau scut impotriva constiintei. Mi-a venit acum in minte povestirea unui preot foarte inteligent, fin si cultivat din Paris. Cindva a fost „ateu”, adica traia fara Dumnezeu si se considera prea elevat si inteligent pentru a-si permite sa gindeasca despre convertirea la credinta. A discutat mai apoi cu un preot. Preotul fiind de la tara, fara cine stie ce studii deosebite, care a emigrat din Rusia, dupa ce l-a ascultat mult timp, i-a spus doar doua lucruri: „In primul rind, Sasa, nu este chiar atit de important faptul ca tu nu crezi in Dumnezeu – Lui nu I se poate intimpla nimic de la asta, minunat insa este ca Dumnezeu crede in tine”. Si altul: „Tu, insa, Sasa, mergi acasa si gindeste-te, cind anume ai pierdut credinta, anume cind ai avut nevoie ca Dumnezeu sa nu existe?”

Sasa a venit acasa si se gindea; era nedumerit de o astfel de prezentare a problemei: se astepta la un discurs misionar sau la niste instructiuni pentru consultarea unor tratate, iar in loc – nu mai intelegea nimic. Si el, dupa cum spunea mai tirziu, a cautat cauzele mai intii in cunostintele primite la Facultatea de Teologie din Paris, apoi in perioada prerevolutionara de la Facultatea din Rusia, apoi altundeva si nicidecum nu putea gasi, pina a ajuns la timpul cind avea sase ani. Locuia intr-un oras din Rusia, era un baietel dragut, mergea la biserica in toata duminica si era considerat a fi un copil evlavios: intra, facea semnul crucii, se oprea in mijlocul bisericii, in fata, si se ruga lui Dumnezeu. In fiecare duminica primea un banut, pe care era dator sa-l puna in caciula cersetorului orb. Punea banutul si mergea la biserica cu sentimentul ca a savirsit o fapta buna, de dragoste, i-a acordat orbului atentie si poate sta acum linistit in fata lui Dumnezeu.

Odata, inaintea sarbatorilor de Craciun, plimbindu-se cu mama prin oras, a descoperit un magazin unde a vazut un minunat calut de lemn care costa sase banuti. A rugat-o pe mama sa i-l cumpere, ea l-a refuzat, iar el a venit acasa foarte trist. Duminica urmatoare, pe cind mergea la biserica, ajungind in fata cersetorului, s-a gindit ca, daca nu-i va da de sase ori acest banut, si-ar putea cumpara calutul. Zis si facut. A procedat astfel de patru ori, iar a cincea oara s-a gindit: daca ar fi sa iau de la el un banut, atunci voi cumpara cu doua saptamini mai devreme calutul. Si a furat de la orb banutul. Dupa care, intrind in biserica a simtit ca nu poate sta in fata: daca Dumnezeu il va observa? S-a dus si s-a ascuns intr-un colt al bisericii. Dadaca a venit cu el acasa si a povestit totul parintilor acestuia, care au fost profund uimiti: pina acum era mic, statea in fata lui Dumnezeu, iar acum s-a adincit in sine, viata lui in Dumnezeu a devenit mai interiorizata, el cauta un loc ascuns unde ar putea in tacere si contemplare sa fie cu Dumnezeu (era o mamica destul de optimista!).

Iar Sasa simtea ca situatia se inrautateste si ca trebuie sa se ascunda de Dumnezeu. Si iata ca de la universitate a venit fratele sau mai mare, incarcat de cunostinte ateiste, care s-a apucat sa-i demonstreze ca, de fapt, Dumnezeu nu exista. Si Sasa mi-a spus: m-am agatat de aceasta idee. Daca nu este Dumnezeu, atunci nu are importanta daca am furat banutul si n-am pus in caciula acei cinci. Acesta a fost inceputul „ateismului” sau: invatatura despre faptul ca Dumnezeu nu exista copilul a primit-o ca pe un colac salvator importiva propriilor mustrari de constiinta.

Mitropolitul Antonie Bloom al Surojului

Traducere din ruseste de Ludmila Tudos

Sursa: Pelicanul din Pustiu

3/06/2017

Mesopotamia Antica

Niciun comentariu:




Avem aici o harta biblică care ne va ajuta să ne formăm o privire de ansamblu asupra poziţionării statelor antice. În Sfânta Scriptură se spune că după Potul lui Noe s-a petrecut peste toată suprafaţa pământului. Interesant că aproape toate mitologiile antice conţin mituri referitoare la un mare potop. Pe intreg globul pamantesc se gasesc sute de mitologii despre un Potop. Se spune ca la sfarsitul potopului Arca lui Noe s-a oprit pe varful unui munte Ararat. (Aratam pe harta muntii Ararat in Turcia). Experţii biblişti au presupus ca Raiul ar fi fost mai jos de aceşti munţi. Interesant este ca Noe coboară din nou in locul unde a fost Grădina Raiului. Noe imparte lumea fiilor sai astfel: SEM primeste Asia, Ham primeste Africa si Iafet primeste Europa.

Conform Sfintei Scripturi Facere cap.11 primul oraş construit după potop a fost oraşul BABILON. Intemeierea acestui oras este datata in a doua jumatate a mileniului al III lea i.Hr. Aici oamenii au construit un turn urias pentru a se feri de un alt eventual viitor cataclism.

O alta cetate foarte importanta construita foarte aproape de Babilon este cetatea UR. De aceste doua cetati se leaga o frumoasa si interesanta istorie a unui spatiu amplu denumit de istoricii greci MESOPOTAMIA.

μέσος mesos = ""între""
ποταμός potamos =  ""râu""
MESOPOTAMIA = intre rauri (se face referire la zona dintre râurile Eufrat și Tigru)

In realitate, nu a existat niciodata in istorie un Imperiu sau un Regat cu acest nume! De-a lungul istorie in aceasta zona vor trai unele dintre cele mai importante civilizații din lumea antică precum sumerienii, akkadienii, chaldeeni, babilonienii, și asirienii.

Sa facem un exercitiu de imaginatie!

Ne aflam in mileniul 3 i.Hr. Suntem pe malurile mlastinoase ale fluviului Eufrat. Se ridica in fata ochilor nostri zidurile semete ale orasului UR. Cele doua porturi ale orasului si palatele aliniate pe tarm sunt puse in umbra de zigurat, un templu cu trei trepte care este vizibil de la mari departari. In jurul ziguratului se gaseste un complex de constructii ce sunt inima orasului. In incinta complexului existau principalul locas de cult dedicat zeului Nanna, un al doilea templu numit Giparu unde era venerata sotia lui Nanna, Ningal si locuintele preotilor si preoteselor. Tot aici se gasim palatul si tezaurul regal. De aici pornesc bulevarde largi si stradute inguste. Am ajuns in cartierele aglomerate, de unde poti vedea case cu acoperisuri plate, multe dintre ele cu curti interioare si etaj. Strazile sunt zgomotoase, marginite de mici ateliere si taverne. Cetatea UR va deveni capitala unui mare imperiu din timpul regelui Ur-Nammu (2111-2094). Din aceasta cetate va pleca patriarhul Avraam (circa 2150 - 2000 î.Hr.) la indemnul lui Dumnezeu.


Civilizatia sumeriana
Sumerienii traiau din munca campului si cresterea animalelor. Cultivau diverse tipuri de cereale, in special orz si grau, plante precum pastaia si mazarea, diverse legume, Curmali si pomi fructiferi. Cresteau animale precum: vite, oi, capre, porci pentru carne, magari ca animale de povara. Din rauri si mlastini prindeau peste. Pentru a avea roade bune au construit canale de irigatii care preluau apa din fluviile Tigru si Eufrat si din afluentii lor.

ORAŞELE
-          Organizate ca oraşe – stat;
-          Conduse de un en sau ensi (un fel de rege) ajutat de sfatul bătrânilor;
-          Semănau între ele;
-          Înconjurate de un zid de apărare;
-          Materialele de construcţie folosite – cărămizile – de lut uscat la soare. Acestea nu erau rezistente. Din aceasta cauza multe zigurate nu s-au pastrat fiind foarte fragile in contact cu apa.
                                                                                                                        – arse (mai rare datorită faptului că se ardea mult lemn şi acesta se importa)
-          Aveau o zeitate protectoare căreia i se construia un templu;
-          În centru se afla templul şi palatul regelui;

TEMPLUL
-          Centru cultic, economic şi cultural;
-          Centru de observare a astrelor şi stabilire a calendarului;
-          Avea un număr mare de preoţi;
-          Se aduceau sacrificii de animale şi fructe;
-          Se aducea de mâncare zeilor de 2 ori pe zi;
-          Ridicat pe o terasă făcută din cărămizi de pământ, mai sus decât clădirile din jur.

ZIGGURATUL
-          O parte foarte importantă a templului;
-          Asemănător unei piramide în 3 trepte;
-          Vizibil de la mari depărtări;
-          Dedicat zeului Lunii – Nanna şi soţiei acestuia – Ningel;
-          În el se aflau locuinţele preoţilor şi preoteselor, palatul şi tezaurul regal;
-          De aici începe zona rezidenţială a oraşului;
-          Vârful zigguratului era locul unde se întâlnea cerul cu pământul şi de unde preoţii citeau în stele. Ei au inventat Zodiacul si Horoscopul.

AKKADIENII

-          Grup semitic venit în Mesopotamia în anul 3000 î. Hr. din Est, din deşertul sirian;
-          S-au contopit cu sumerienii fără ciocniri majore;
-          Foarte pricepuţi în mânuirea arcului cu săgeţi
-          Primul rege akkadian a fost Sargon
-          Construieşte capitala Akkad
-          Cucereşte multe oraşe care îi plătesc tribut;
-          Domneşte între anii 2340 – 2284 î. Hr.

AMORIŢII

-          vin în Mesopotamia în jurul anului 2000 î. Hr;
-          organizează raiduri dinspre deşertul sirian;
-          preiau mai multe oraşe – stat între care şi oraşul Babilon
-          Neobişnuiţi cu viaţa civilizată cu grâne, case, cetăţi, stăpâniri = oameni ai deşertului;
-          Vor transforma regatul in ruine;
-          Aveau reşedinţa în munţii Basar;
-          Dau pe regele Hamurabi (1750 î.Hr.) care domneşte 43 de ani.

Limba și scrierea
Prima limbă scrisă din Mesopotamia a fost limba sumeriană, o limbă izolată. Mai apoi, o limbă semitică, limba akkadiană, a devenit limba dominantă, deși limba sumeriană a fost păstrată în scopuri administrative, religioase, literare și științifice. Diferite varietăți de akkadiană au fost folosite până la sfârșitul perioadei neobabiloniene. Apoi, limba aramaică, deja mult vorbită în Mesopotamia, a devenit limba oficială a Imperiului Persan. Limba akkadiană a fost apoi foarte puțin folosită, ca și limba sumeriană, doar în temple, pentru câteva secole.

Dezvoltarea scrisului
De la anul 3.000 până la secolul al VIII-lea î.Hr. se poate vorbi despre începuturile istoriei. Acum se inventeză scrierea care constituie o decisivă etapă in istoria umanitătii. Istoria scrierii începe cu Sumer, o tară in Orientul Mijlociu, în sudul Mesopotamiei. Scrierea cuneiformă, inventată de sumerieni, își datorează numele aspectului ei sub formă de cuie. Este utilizată până în era creștină și răspândită în diferite tinuturi ale Orientului Mijlociu. Această scriere a inspirat heroglifele în est, în India și în China. Scrierea era în serviciul templului și al palatului. Aceasta scriere este considerata cea mai veche. Insa, in tara noastra a fost descoperite la Tartaria (judetul Alba) niste tablite cu o scriere necunoscuta. Aceasta a fost datata de specialisti datate prin metoda cercetării cu carbon radioactiv, la o vechime de aproximativ 7.000 de ani deci cu peste un mileniu mai “bătrâne” decât cele de la Sumer.

Zeitati
3300 de zeitati
Fiecare cetate avea un zeu tutelar si o multime de zei secundari. Zeul tutelar alunei cetati depindea de influenta politica. Fiecare regim isi alegea alt zeu tutelar.
O parte din zei erau personificari ale unor astri sau a unor constelatii.
Soarele (zeul Şamaş) luna (zeul Sin) si planetele sunt zei cei mari stapani peste armonia cosmica.
Shamash, zeul soarelui, era fiul lui Sin, deoarece, după concepția orientală, lumina se naște din întuneric și ziua din noapte. Ca zeu al luminii și al zilei, Shamash era zeul dreptății și judecătorul suprem al oamenilor, întocmai ca Osiris la egipteni. El era de asemenea inspiratorul legilor, protectorul celor slabi, zeul sănătății și al fericirii. Tot în virtutea naturii sale de zeu al luminii, Shamash era și patronul ghicitorilor babilonieni.

Tot ce se intampla pe pamant este scris dinainte prin miscarea astrelor.
Iștar, numită în Biblie Astartea, era cea mai populară zeiță din panteonul babilonian. Spre deosebire de alte zeițe, care erau adorate în calitatea lor de soții ale zeilor, Iștar a avut de la început un cult independent, nefiind căsătorită. Era o zeitate complexă, cu numeroase atribuții, dintre care cele mai importante erau aceea de zeiță a fecundității și aceea de zeiță a războiului. În prima sa calitate avea un cult desfrânat, fiind și patroană a prostituției, care era practicată ritual, în special la templul său din Uruk. În a doua calitate era adorată de războinicii asirieni, care i-au construit temple la Ninive și în alte orașe.
Zeii sunt reprezentati cu chip uman, singura diferenta dintre zei si oameni este faptul ca zeii sunt nemuritori. Doar 2 oameni au devenit nemuritori: Utnapiştim şi soţia sa.
Vechii sumerieni credeau in existenta demonilor. Oamenii prin pacat se indeparteaza de zeul protector si ajung pe mana demonilor. Ca protectie impotriva lor se faceau incantaţii şi vrăji.
Preoţii pe langă slujbele ritualice săvârşite, se ocupau şi cu ghicitul sau interpretarea unor semne din natură.
Dintre mituri amintim: Epicul Creaţiei şi Epopeea lui Ghilgameş care cuprinde o versiune babilonică a potopului mult asemănătoarei celei din Vechiul Testament.
Zeul Marduk a devenit în perioada de hegemonie a Babilonului, zeul principal al babilonienilor.
Baal este una din zeitatile mitologiei Orientului Mijlociu, fiind deseori menţionată şi în Vechiul Testament. El este considerat zeul fertilitatii si fecunditatii, dar si al furtunii.

Bibliografie:
Cartea Istoria Ilustrata a lumii, Inceputurile Civilizatiei din preistorie pana in 900 i.Hr., Editura Reader's Digest, Bucuresti 2010
Istoria Religiilor pentru învăţământul preuniversitar, Pr. Conf. Dr. Alexandru STAN, Prof. Dr. Remus RUS, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1991, pp. 79-83
http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102007410#h=24
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nabucodonosor_I
https://ro.wikipedia.org/wiki/Turnul_Babel
http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/amoriti.html
http://secretele-mele.board-idea.com/t381-mitologia-orientului-mijlociu
https://quadratus.wordpress.com/tag/popor/
http://www.certitudinea.ro/articole/istorie/view/tAbliTele-de-la-tArtAria-cea-mai-veche-scriere-de-pe-pamant

http://secretele-mele.board-idea.com/t381-mitologia-orientului-mijlociu

    Aici gasiti o prezentare pe larg a zeitatilor:















    A se vedea materialul in engleza si de aici: http://world4.eu/ancient-assyrian-culture/

    Popular Posts

    top navigation

           
       

    Pagina de folos in lume

    Labels

    Inscris pe

    Bloguri, Bloggeri si Cititori

    Vizitatori pe blog