8/07/2008

Tâlcuirea Sfintei Liturghii a Sf. Ioan Gură de Aur

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !
Se incepe aşa:
Sfintele Uşi fiind deschise şi perdeaua ridicată, diaconul zice de la locul său:Binecuvintează, stăpâne !

1[M1]
Preotul:
Binecuvântată este împarăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana raspunde:
Amin.
Se închid Uşile împărăteşti.
Diaconul:
Cu pace Domnului să ne rugăm 2[M2] .
Strana:
Doamne, miluieşte (acest răspuns se dă la toate cererile de mai jos).
Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Pentru Sfântă biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.
Pentru Înaltpreasfinţitul Arhiepiscopul şi Mitropolitul (sau Episcopul) nostru (cutare) pentru cinstita preoţime şi cea întru Hristos diaconime, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm.
Pentru (aici se pomeneşte Cârmuirea ţării, după îndrumările Sfântului Sinod), Domnului să ne rugăm.
Pentru sfânt locaşul acesta, ţara aceasta şi pentru toate oraşele şi satele şi pentru cei ce cu credinţă vieţuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.
Pentru buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelşugarea roadelor pământului şi pentru vremuri paşnice, Domnului să ne rugăm.
Pentru cei ce călătoresc pe ape, pe uscat, şi prin aer, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fim izbăviţi noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim 3[M3] .
Strana zice: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Strana: Ţie, Doamne.
Preotul: ecfonisul:
Că Ţie Ţi se cuvine toată slava, cinstea şi închină-ciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor [M4] .
Strana: Amin.
După aceasta strana cântă primul antifon, iar diaconul se închină şi merge înaintea icoanei Mântuitorului, ţinând orarul sus cu trei degete ale mâinii drepte, iar preotul rosteşte în taină:
Rugăciunea antifonului întâi
Doamne, Dumnezeul nostru, a Cărui stăpânire este neasemănată şi mărire nepătrunsă, a Cărui milă este nemăsurată şi iubire de oameni negrăită, însuţi, Stăpâne, caută după bună îndurarea Ta spre noi şi spre Sfântă Biserica aceasta; şi dă nouă şi celor care se roagă împreună cu noi bogăţia milei şi a îndurărilor Tale. 4

[M5]

Sfârşindu-se antifonul diaconul vine în faţa Sfintelor Uşi şi zice: 5[M6]

lară şi iară cu pace, Domnului să ne rugăm. Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim.
Pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Strana: Ţie, Doamne.
Preotul, ecfonisul:
Că a Ta este stăpânirea şi a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
În acest timp se cântă la strană antifonul al doilea. Diaconul se închină şi stă înaintea icoanei Maicii Domnului, iar preotul rosteşte în taină:
Rugăciunea antifonului al doilea:
Doamne Dumnezeul nostru, mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; plinirea Bisericii Tale o păzeşte; sfinţeşte pe cei ce iubesc podoaba casei Tale; Tu pe aceştia îi preamăreşte cu dumnezeiască puterea Ta şi nu ne lăsa pe noi, cei ce nădăjduim întru Tine.
Terminându-se antifonul, diaconul sc aşează în faţa Sfintelor Uşi şi zice:
lară şi iară cu pace, Domnului să ne rugăm. 6[M7]
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim.
Pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Strana: Ţie, Doamne.
Preotul, ecfonisul:
Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul rosteşte în taină:
Rugăciunea antifonului al treilea:
Cel ce ne-ai dăruit nouă aceste rugăciuni obşteşti şi împreună glăsuite, Cel ce şi la doi şi la trei, care se unesc întru numele Tău, ai făgăduit să le împlineşti cererile, însuţi, şi acum, plineşte cererile cele spre folos ale robilor Tăi, dându-ne nouă, în veacul de acum, cunoştinţa adevărului Tău, şi în cel ce va să fie, viaţă veşnică dâruindu-ne.
Intrarea mică 7[M8]
Se deschid Uşile împărăteşti pentru Intrarea mică. Strana cântă antifonul al treilea sau fericirile. La Slavă, preotul şi diaconul fac trei închinăciuni în faţa Sfintei Mese. Apoi preotul ia Sfânta Evanghelie, o dă diaconului şi merg pe partea dreaptă în jurul Sfintei Mese, ieşind pe uşa dinspre miazănoapte. Paracliserul merge înaintea lor cu o lumânare aprinsă. Ajungând în mijlocul bisericii, îşi pleacă amândoi capetele. Diaconul zice încet:
Domnului să ne rugăm. Doamne miluieşte.
Preotul rosteşte în taină:
Rugăciunea Intrării:
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai aşezat în ceruri cetele şi oştile îngerilor şi ale arhanghelilor spre slujba slavei Tale, fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor îngeri, care slujesc împreună cu noi şi împreună măresc bunătatea Ta. Că Ţie Ţi se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
După aceasta, diaconul trece Sfânta Evanghelie în mâna stângă şi ţinând orarul cu trei degete ale mâinii drepte arată spre răsărit şi zice încet către preot:
Binecuvintează, stăpâne, sfânta intrare.
Preotul binecuvintează, zicând:
Binecuvântată este intrarea sfinţilor Tăi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
După aceasta, diaconul dă Sfânta Evanghelie preotului spre sărutare. Sfârşindu-se cântarea, vine diaconul în faţa Uşilor împărăteşti, înalţă puţin Sfânta Evanghelie, facând cu ea semnul crucii, şi zice cu glas ridicat:
Înţelepciune, drepţi! 8[M9]
Apoi diaconul intră în Sfântul Altar şi pune Sfânta Evanghelie pe Sfânta Masă, iar preotul, înclinându-se la dreapta şi la stânga, intră în Altar, în timp ce strana cântă:
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos. Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morţi, pe noi, cei ce-Ţi cântăm Ţie: Aliluia. 9[M10]
Strana cântă rânduitele tropare şi condace, apoi diaconul:
Domnului să ne rugăm.
Strana: Doamne, miluieşte.
Apoi plecându-şi diaconul capul către preot, zice:
Binecuvintează, stăpâne, vremea cântării celei întreit sfinte.
Preotul, binecuvântându-l pe cap, zice:
Că sfânt eşti Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea.
La sărbătorile mari şi la slujbe în sobor diaconul vine aproape de Sfintele Uşi şi arătând cu orarul către icoana Mântuitorului, zice:
Doamne, mântuieşte pe cei binecredincioşi (de trei ori).
La aceasta preoţii din Altar răspund, cântând o dată aceeaşi rugăciune, iar strana de două ori. Apoi diaconul zice cu glas:
Şi ne auzi pe noi.
lar preoţii răspund, cântând odată aceeaşi rugăciune. După aceea, întorcându-se diaconul către popor zice cu glas ridicat:
Şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Şi îndată strana cântă:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fară de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).
Slavă... Şi acum...
Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Diaconul:
Puternic. 10[M11]
Strana cântă încă o dată, mai putemic şi mai rar:
Sfinte Dumnezeule...
În acest timp, preotul citeşte în taină:
Rugăciunea Cântării întreit-sfinte
Dumnezeule cel Sfânt, care întru sfinţi Te odihneşti, Cel ce cu glas întreit sfânt eşti lăudat de Serafimi şi slăvit de heruvimi şi de toate puterile cereşti închinat; Cel ce din nefiinţă în fiinţă ai adus toate; Care ai zidit pe om după chipul şi ascmănarea Ta şi cu tot darul Tău l-ai împodobit; Cel ce dai înţelepciune şi înţelegere celui ce cere şi nu treci cu vederea pe cel ce greşeşte, ci ai rânduit pocăinţa spre mântuire; Care ne-ai învrednicit şi pe noi, smeriţii şi nevrednicii robii Tăi, să stăm şi în ceasul acesta înaintea slavei sfântului Tău jertfelnic şi să-Ţi aducem datorita închinăciune şi laudă. Însuţi Stăpâne, primeşte din gura noastră, a celor păcătoşi, această cântare întreit sfântă şi ne cercetează cu bunătatea Ta. lartă-ne nouă orice greşeală de voie sau fără voie. Sfinţeşte sufletele şi trupurile noastre şi ne dă nouă să-Ţi slujim cu preacuvioşie în toate zilele vieţii noastre. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care din veac au bine-plăcut Ţie. Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sfârşind rugăciunea, preotul şi diaconul zic în taină:
Sfinte Dumnezeule (de trei ori),
făcând împreună trei închinăciuni înaintea Sfintei Mese. După aceasta, zice diaconul către preot:
Porunceşte, stăpâne.
Şi merg împreună la jertfelnic, zicând preotul:
Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Dom-nului.
Diaconul:
Binecuvintează, stăpâne, scaunul cel de sus.
Preotul merge prin faţa Sfintei Mese spre locul de sus, zicând:
Binecuvântat eşti pe tronul slavei împărăţiei Tale Cel ce şezi pe heruvimi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preotul stă în colţul dinspre miazăzi şi răsărit a Sfintei Mese cu faţa spre popor. După ce sfârşeşte de cântat Sfinte Dumnezeule, diaconul vine înaintea Sfintelor Uşi şi zice:
Să luăm aminte.
Preotul:
Pace tuturor.
Cititorul rânduit să citească Apostolul, răspunde:
Şi duhului tău,
după care zice prochimenul Apostolului. Apoi diaconul:
Înţelepciune.
Şi cititorul:
Din Faptele Sfinţilor Apostoli citire. Sau: Din cartea către Romani [Corinteni, Galateni] a Sfântului Apostol Pavel citire [sau a altui Sfânt Apostol].
Diaconul:
Să luăm aminte. 11[M12]
Cititorul spune textul Apostolului cu voce cântată şi lină. În acest timp diaconul ia cădelniţa cu tămâie, vine la preot, ia binecuvântare şi tămâiază Sfânta Masă, Altarul, iconostasul şi poporul, iar preotul citeşte:
Rugăciunea Evangheliei:
Străluceşte în inimile noastre, Stăpâne, lubitorule de oameni, lumina cea nepătată a cunoaşterii Dumnezeirii Tale şi deschide ochii cugetului nostru spre înţelegerea învăţăturilor Tale evanghelice. Pune în noi şi frica fericitelor Tale porunci, ca toate poftele trupeşti călcându-le, viaţă duhovnicească să petrecem, toate câte sunt spre bună plăcerea Ta cugetând şi făcând. Că Tu eşti luminarea sufletelor şi a trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule, şi Ţie mărire înălţăm, împreună
şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sfârşindu-se Apostolul, preotul zice:
Pace ţie cititorule.
Strana:
Şi duhului tău. Aliluia (de trei ori).
Diaconul iese cu Sfânta Evanghelie prin Sfintele Uşi şi se duce la locul cel obişnuit din mijlocul bisericii (la sărbătorile mari sau la slujbele în sobor această binecuvântare se cere din amvon). Apoi zice:
Binecuvintează, stăpâne, pe binevestitorul Sfântului Apostol şi Evanghelist [cutare]. ''
Preotul, binecuvântăndu-l, zice:
Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului, întru tot lăudatului Apostol şi Evanghelist [cutare] să-ţi dea ţie, celui ce binevesteşti, cuvânt cu putere multă, spre plinirea Evangheliei iubitului Său Fiu, a Domnului nostru lisus Hristos.
Diaconul răspunde:
Fie mie după cuvântul tău, stăpâne.
lar preotul, stând în mijlocul Uşilor împărăteşti şi
căutând spre popor, zice cu glas înalt:
Înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor. 12[M13]
Strana: Şi duhului tău.
Diaconul:
Din Sfânta Evanghelie de la [cutare] citire.
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Preotul:
Să luăm aminte. 13 [M14] .

Sfârşindu-se Sfânta Evanghelia, zice preotul către diacon:
Pace ţie, celui ce ai binevestit.
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Diaconul vine până la Uşile Împărăteşti şi dă Sfânta Evanghelie în mâna preotului, care o sărută şi o înalţă în semnul Sfintei Cruci spre credincioşi, şi după aceasta o aşează pe Sfânta Masă, după obicei. Apoi preotul închide Sfintele Uşi, iar diaconul se întoarce în mijlocul bisericii şi zice:
Să zicem toţi, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru să zicem.
Strana: Doamne miluieşte.
Preotul: Doamne, Atotstăpânitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Strana: Doamne miluieşte.

Preotul: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori - se repetă la toate).
În acest timp preotul citeşte în taină:
Rugăciunea cererii stăruitoare:
Doamne Dumnezeul nostru, primeşte de la robii Tăi această rugăciune cu osârdie şi ne miluieşte pe noi după mulţimea milei Tale. Trimite îndurările Tale peste noi şi peste tot poporul Tău, care aşteaptă de la Tine multă milă.
Diaconul:
Încă ne rugăm pentru Înaltpresfinţitul Arhiepiscopul şi Mitropolitul [sau Episcopul] nostru [cutare] şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos.
Încă ne rugăm (aici se pomeneşte Cârmuirea ţării, după îndrumările Sfântului Sinod), pentru sănătatea şi mântuirea lor.
Încă ne rugăm pentru fraţii noştri: preoţi, ieromonahi, ierodiaconi, diaconi, monahi şi monahii şi pentru toţi cei întru Hristos fraţi ai noştri.
Încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai Sfântului locaşului acestuia şi pentru toţi cei mai dinainte adormiţi părinţi şi fraţi ai noştri dreptmăritori creştini, care odihnesc aici şi pretutindeni.
Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu enoriaşi, ctitori şi binefăcători ai sfântului locaşului acestuia.
Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfânta şi întru tot cinstită biserica aceasta, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul ce stă înainte şi aşteaptă de la Tine mare şi bogată milă. 14[M15]
Preotul, ecfonisul:
Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Când se face pomenire pentru morţi, diaconul sau preotul spun şi ectenia aceasta:
Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte. 15[M16]
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).
Preotul : Încă ne rugăm pentru odihna sufletelor adormiţilor robilor lui Dumnezeu [cutare] şi pentru ca să li se ierte lor toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie. Ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletele lor unde drepţii se odihnesc.
Mila lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor şi iertarea păcatelor lor, de la Hristos, împăratul Cel fără de moarte şi Dumnezeul nostru, să cerem.
Strana: Dă, Doamne.
Diaconul:
Domnului să ne rugăm.
Strana: Doamne, miluieşte.
Preotul:
Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, Care ai călcat moartea şi pe diavolul l-ai surpat şi ai dăruit viaţă lumii Tale, Însuţi Doamne, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi [cutare], în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea. Şi orice greşeală au făcut ei cu cuvântul, cu lucrul, sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă-le lor. Că nu este om, care să fie viu şi să nu greşească; numai Tu singur eşti fără de păcat; dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău adevărul.
Diaconul: Domnului să ne rugăm.
Preotul, ecfonisul:
Că Tu eşti învierea şi viaţa şi odihna adormiţilor robilor Tăi [cutare], Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Strana: Amin.
Apoi preotul desface Sfântul Antimis, iar diaconul, de la locul său, zice ectenia:
Rugaţi-vă cei chemaţi Domnului. 16 [M17]
Strana: Doamne, miluieşte (se repetă la toate) Cei credincioşi, pentru cei chemaţi să ne rugăm, ca Domnul să-i miluiască pe dânşii.
Să-i înveţe pe dânşii cuvântul adevărului
Să le descopere lor Evanghelia dreptăţii.
Să-i unească pe dânşii cu Sfânta Sa sobornicească şi apostolească Biserică.
Mântuieşte, miluieşte, apără şi-i păzeşte pe dânşii, Dumnezeule, cu harul Tău.
Cei chemaţi, capetele voastre Domnului să le plecaţi.
Strana: Ţie Doamne.
În acest timp preotul citeşte în taină:
Rugăciunea pentru cei chemaţi:
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce întru cele înalte locuieşti şi spre cele smerite priveşti; Care ai trimis mântuire neamului omenesc pe Unul- Născut Fiul Tău şi Dumnezeu, pe Domnul nostru lisus Hristos, caută spre robii Tăi cei chemaţi, care şi-au plecat către Tine grumajii, şi-i învredniceşte, la vreme potrivită, de baia celei de a doua naşteri, de iertarea păcatelor şi de veşmântul nestricăciunii; uneşte-i pe dânşii cu Sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică şi-i numără pe dânşii cu turma Ta cea aleasă.
Preotul însemnează cruciş cu buretele deasupra Sfantului Antimis, apoi zice cu glas ridicat:
Ca şi aceştia să slăvească, împreună cu noi, preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul sărută buretele şi-l pune pe Sfântul Antimis mai sus, apoi închide perdeaua, iar diaconul zice:
Câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi 17[M18] ; cei chemaţi, ieşiţi câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi; ca nimeni din cei chemaţi (să nu rămânâ). Câţi suntem credincioşi, iară şi iară cu pace, Domnului să ne rugăm.
Strana: Doamne, miluieşte.
Preotul citeşte în taină
Rugăciunea întâia pentru credincioşi
Mulţumim Ţie, Doamne, Dumnezeul Puterilor, Care ne-ai învrednicit să stăm şi acum înaintea Sfântului Tău Jertfelnic şi să cădem la îndurările Tale pentru păcatele noastre şi pentru neştiinţa poporului. Primeşte, Dumnezeule, rugăciunea noastră. Fă-ne vrednici să-Ţi aducem rugăciuni, cereri şi jertfă fără sănge pentru poporul Tău. Şi, cu puterea Duhului Tău Celui Sfânt, ne învredniceşte pe noi, pe care ne-ai pus la această slujbă a Ta, ca, neosăndiţi, fără împiedicare, în mărturia curată a cugetului nostru, să Te chemăm pe Tine în orice vreme şi-n orice loc şi, auzindu-ne pe noi, să ne fii nouă îndurător, în marea Ta bunătate.
Diaconul:
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Strana: Doamne, miluieşte.
Diaconul:
Înţelepciune.
Preotul, ecfonisul:
Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Diaconul:
Iară şi iară cu pace, Domnului să ne rugăm.
Strana: Doamne, miluieşte.
Când slujeşte numai preotul, nu zice cele ce urmează, ci citeşte în taină rugăciunea a doua pentru credincioşi. şi după ea zice: Apără, mântuieşte...
lar de este diacon, acesta zice:
Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Strana: Doamne, miluieşte (se repetă la toate)
Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Pentru Sfântă Biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să ne izbăvim noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
În acest timp, preotul rosteşte în taină:
Rugăciunea a doua pentru credincioşi
Iarăşi şi de multe ori cădem la Tine şi ne rugăm Ţie, Bunule şi Iubitorule de oameni, ca, ascultând rugăciunea noastră, să ne cureţi sufletele şi trupurile de orice întinăciune şi să ne dai să stăm nevinovaţi şi neosăndiţi înaintea Sfântului Tău Jertfelnic. Dăruieşte, Dumnezeule, şi celor care se roagă împreună cu noi, propăşire în viaţă, în credinţă şi în duhovnicească înţelegere. Dă-le ca întotdeauna să slujească Ţie cu frică şi cu dragoste. Şi fără vină şi fară osăndă să se împărtăşească cu Sfintele Tale Taine şi să se învrednicească de cereasca Ta împărăţie.
Diaconul:
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Strana: Doamne, miluieşte.
Diaconul:
Înţelepciune.
Preotul, ecfonisul:
Ca sub stăpânirea Ta totdeauna fiind păziţi, Ţie slavă să înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Diaconul intră în Sfântul Altar pe uşa dinspre miazănoapte. Strana cântă Heruvicul 18[M19] , iar preotul citeşte în taină:
Rugăciunea cântării heruvimice
Nimeni din cei legaţi cu poftele şi cu desfătările trupeşti nu este vrednic să vie, sau să se apropie, sau să slujească Ţie, Împărate al măririi. Pentru că a sluji Ţie, este lucru mare şi înfricoşat chiar şi Puterilor cereşti. Dar, pentru iubirea Ta de oameni negrăită şi nemăsurată, nemutat şi neschimbat Te-ai făcut om, şi Arhiereu al nostru Te-ai făcut, şi, ca un Stăpân a toate, ne-ai încredinţat săvărşirea acestei jertfe liturgice şi fară sânge; că Tu singur, Doamne Dunmezeul nostru, stăpâneşti cele cereşti şi cele pământeşti. Tu singur Te porţi pe scaun de Heruvimi, Domnul Serafimilor şi Împăratul lui Israil. Tu singur eşti Sfânt şi întru cele sfinte odihneşti. Deci, pe Tine Te rog, Cel singur bun şi binevoitor: caută spre mine, păcătosul şi netrebnicul Tau rob, şi-mi curăţă sufletul şi inima de cuget viclean. Învredniceşte-mă cu puterea Sfântului Tău Duh, pe mine cel îmbrăcat cu harul preoţiei, să stau înaintea acestei Sfinte Mese a Ta şi să jertfesc Sfântul şi Preacuratul Tău Trup şi Scumpul Tău Sănge. Căci de Tine mă apropii cu grumazul plecat şi Ţie mă rog: să nu întorci faţa Ta de la mine, nici să mă lepezi dintre slugile Tale. Ci mă învredniceşte să-Ţi aduc, eu păcătosul şi nevrednicul Tău rob, darurile acestea. Că Tu eşti Cel ce aduci şi Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, îm-preună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
După ce sfârşeşte această rugăciune, preotul şi diacnul se închină în faţa Sfintei Mese, zicând de trei ori şi încet cântarea heruvimică astfel:
Preotul: Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească să o lepădăm...
lar diaconul continuă: Ca pe Împăratul tuturor, să primim pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele în-gereşti. Aliluia, aliluia, aliluia.
Se trage perdeaua şi se deschid Uşile împărăteşti. Apoi Diaconul merge cu lumânarea înainte, iar preotul tămăiază Altarul, Sfintele Icoane, strănile şi poporul, zicând Psalmul 50 şi alte tropare. După cădire, fac două închinăciuni în faţa Sfintei Mese, zicând:
Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte.
După aceea preotul sărută Sfântul Antimis, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă, iar diaconul numai Sfânta Masă;
Mai fac apoi amândoi o închinăciune şi se întorc plecându-se, dintre Sfintele Uşi, către credincioşi. Trec apoi împreună către Jertfelnic şi închinăndu-se de trei ori, zic:
Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte.
Apoi diaconul zice către preot:
Ridică, stăpâne.
Preotul ia Sfântul Aer, îl sărută şi îl pune pe umerii diaconului, zicând:
Ridicaţi mâinile voastre spre cele sfinte şi binecuântaţi pe Domnul.
După aceasta, luănd Sfântul Disc îl sărută şi îl dă diaconului, care îl ţine în dreptul frunţii cu toată cu luare arninte, avănd şi cădelniţa atârnată de unul din degete. Când strana a sfârşit partea întâia a Imnului Heruvimic, preotul ia Sfântul Potir în mâini şi iese în urma diaconului, pe uşa dinspre miazănoapte. Paracliserul merge înaintea lor cu un sfeşnic sau cu o lumânare aprinsă. Mergând încet spre mijlocul bisericii, diaconul zice cu glas ridicat:
Pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. 19[M20]
Strana: Amin.
Diaconul se întoarce în Sfântul Altar prin Uşile Împărăteşti şi stă aşteptând cu Sfântul Disc în mâini, în partea dreaptă a Sfintei Mese, până când termină preotul pomenirile de mai jos.
De va fi numai preotul singur, atunci nu zice: Pe voi pe toţi..., ci numai cele ce urmează. În acest caz el duce singur Sfântul Disc în mâna stângă, ridicându-l şi lipindu-l de frunte, iar în dreapta ţine Sfântul Potir.
Pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscopul şi Mitropolitul [sau Episcopul] nostru [cutare], să-l pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
Strana: Amin.
Pe (aici se pomeneşte Cărmuirea ţării, după îndrumările Sfântului Sinod), să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
Pe fraţii noştri: preoţi, ieromonahi, ierodiaconi, diaconi, monahi şi monahii şi pe tot clerul bisericesc, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
Pe adormiţii întru fericire patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Miron, Nicodim, Justinian şi Iustin, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
Pe fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai Sfântului locaşului acestuia şi pe alţi ctitori, miluitori şi făcători de bine, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
Pe ostaşii români căzuţi pe câmpul de luptă pentru apărarea Ţării, întregirea neamului şi pentru slava
Sfintei noastre Biserici, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa. Pe cei ce au adus aceste daruri şi pe cei pentru care s-au adus, vii şi morţi, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
Pe toţi cei adormiţi din neamurile noastre, strămoşi, moşi, părinţi, fraţi, surori şi pe toţi cei dintr-o rudenie cu noi, pe fîecare după numele său, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
Şi pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin. Şi cântă partea a doua din Imnul Heruvimic:
Ca pe împăratul tuturor, să primim pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngereşti. Aliluia, aliluia, aliluia.
Când intră preotul în Sfântul Altar, diaconul zice către preot:
Preoţia ta să o pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
lar preotul zice către diacon:
Diaconia ta să o pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Diaconul răspunde: Amin.
Preotul pune Sfântul Potir pe Sfânta Masă, deasupra Sfantului Antimis. Apoi ia Sfântul Disc din mâinile diaconului şi-l pune pe Sfânta Masă, la stânga Sfântului Potir, zicând:
losif cel cu bun chip de pe lemn luând preacuratul Tău trup, cu giulgiu curat înfâşurându-l şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus.
În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu
Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins.
Ca un purtător de viaţă şi mai înfrumuscţat decât raiul cu adevarat şi decât toată cămara împărătească mai luminat s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, izvorul învierii noastre.
Se închid Sfintele Uşi şi perdeaua lor; apoi preotul ia cele două acoperăminte, le strânge, le sărută şi le pune deoparte pe Sfânta Masă. Apoi ia Sfântul Aer de pe umerii diaconului, îl tămâiază şi acoperă cu el Cinstitele Daruri, zicând: Iosif cel cu bun chip... Şi luănd cădelniţa, tămâiază Cinstitele Daruri de trei ori, zicând:
Fă bine Doamne, după bunătatea Ta, Sionului, şi zideşte iarăşi zidurile lerusalimului.
Diaconul:
Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot, atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Preotul, dând apoi cădelniţa, îşi pleacă capul şi zice către diacon:
Pomeneşte-mă, frate şi împreună slujitorule.
Diaconul răspunde:
Preoţia ta să o pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
Apoi şi diaconul, plecându-şi capul şi ţinând orarul cu trei degete ale mâinii drepte, zice către preot:
Roagă-te pentru mine, stăpâne.
Preotul zice:
Duhul Sfânt să vină peste tine şi puterea Celui preaînalt să te umbrească.
Diaconul răspunde:
Acelaşi Duh să lucreze împreună cu noi în toate zilele vieţii noastre. Pomeneşte-mă, stăpâne.
Preotul:
Să te pomeneasca Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Diaconul: Amin.
Apoi sărută mâna preotului şi iese pe uşa dinspre miazănoapte. Ajungând în mijlocul bisericii, zice:
Să plinim rugăciunea noastră Domnului. 20[M21]
Strana: Doamne, miluieşte (se repetă la toate)
Pentru Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte, Domnului să ne rugăm.
Pentru Sfântă Biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fim izbăviţi noi tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
În acest timp, preotul rosteşte în taină:
Rugăciunea punerii înainte
Doamne, Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce singur eşti Sfânt, Care primeşti jertfă de laudă de la cei ce Te cheamă cu toată inima, primeşte şi rugăciunea noastră a păcătoşilor şi o du la sfântul Tău jertfelnic. Învredniceşte-ne să-Ţi aducem daruri şi jertfe duhovniceşti, pentru păcatele noastre şi pentru cele din neştiinţă ale poporului. Învredniceşte-ne să aflam har înaintea Ta, ca să-Ţi fie Ţie bineprimită jertfa noastră şi să se coboare Duhul cel bun al harului Tău peste noi, peste aceste Daruri puse înainte şi peste tot poporul Tău.
lar diaconul continuă ectenia:
Ziua toată desăvărşită, sfântă, în pace şi fără de păcat, de la Domnul să cerem.
Strana: Dă, Doamne.
Inger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul să cerem.
Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, la Domnul să cerem.
Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, la Domnul să cerem.
Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă a o săvărşi, la Domnul să cerem.
Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fară durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşâtoarea judecată a lui Hristos, să cerem.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim.
Pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Strana: Ţie, Doamne.
Preotul, ecfonisul:
Cu îndurările Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul (cu faţa spre credincioşi, binecuvântându-i):
Pace tuturor.
Strana: Şi duhului tău.
Diaconul:
Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim.
Strana: Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea de o fiinţă şi nedespărţită.
Preotul se închină de trei ori şi zice în taină:
lubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea, Domnul este întărirea mea şi scăparea şi izbăvitorul meu.
Apoi sărută Sfintele aşa cum sunt acoperite: întâi deasupra Sfântului Disc, apoi deasupra Sfântului Potir şi marginea Sfintei Mese. De vor fi doi sau mai mulţi preoţi, sărută fiecare sfintele şi unul pe altul pe umeri, zicând cel mai mare:
Hristos în mijlocul nostru,
Iar celălalt:
Este şi va fi, încheind cel dintâi:
Totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
lar diaconul, la locul unde stă, se închină şi sărută crucea de pe orarul său şi zice cu glas ridicat:
Uşile, uşile, cu înţelepciune să luăm aminte! 21[M22]
Dacă sunt mai mulţi, îl ţin cu toţii, clătinându-l şi zicând în taină Simbolul credinţei, până ajung la cuvintele:
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi; când îl sărută fiecare, îl strânge cel mai mare şi-l pune alături de celelalte acoperăminte.
Crezul
Cred întru unul Duninezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Şi întru unul Domn lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, UnuI-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţi, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.
Diaconul:
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfă cu pace a o aduce. 22[M23]
Strana: Mila păcii, jertfa laudei.
Diaconul se închină, intră în Sfântul Altar şi luând ripida, apără cu evlavie Cinstitele Daruri. Preotul ia crucea, iese între Uşile împărăteşti şi, binecuvântând poporul, zice cu glas ridicat:
Harul Domnului nostru lisus Hristos şi dragostea lui Dumnezcu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi. 23[M24]
Strana: Şi cu duhul tău.
Preotul, înălţând crucea:
Sus să avem inimile.
Strana: Avem către Domnul.
Preotul, întorcându-se cu faţa către răsărit şi plecându-se spre icoana Mântuitorului, zice:
Să mulţumim Domnului.
Se închid Sfintele Uşile şi se trage perdeaua, în timp se strana cântă:
Cu vrednicie şi cu dreptate este a ne închina Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh; Treimei celei de o fiinţă şi nedespărţită.
În acest timp, preotul se roagă în taină:
Vrednic şi drept lucru este să cântăm Ţie, să Te binecuvântăm, să Te lăudăm, să-Ţi mulţumim, să ne închinăm Ţie în tot locul stăpânirii Tale. Că Tu eşti Dumnezeu negrăit şi necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fîind şi acelaşi fiind, Tu şi Unul-Născut Fiul Tău şi Duhul Tău Cel Sfânt. Tu din nefiinţă în fîinţă ne-ai adus şi, căzănd noi, iarăşi ne-ai ridicat şi nu Te-ai depărtat, toate făcându-le, până ce ne-ai ridicat la cer şi ne-ai dăruit împărăţia Ta, care va să fie. Pentru toate acestea, mulţumim Ţie şi Unuia-Născut Fiului Tău şi Duhului Tău celui Sfânt, pentru toate pe care le ştim şi care nu le ştim; pentru ale Tale faceri de bine, cele arătate şi cele nearătate, câte s-au făcut pentru noi. Mulţumim Ţie şi pentru slujba aceasta pe care ai voit s-o primeşti din mâinile noastre, măcar că stau înaintea Ta mii de arhangheli şi zeci de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, care se înalţă zburând... 24[M25]
Diaconul ia Sfânta Steluţă de pe Sfântul Disc, face cu ea semnul crucii deasupra lui, lovind uşor cu ea în cele patru părţi ale Sfântului Disc, când preotul zice cu glas tare ecfonisul, apoi o sărută şi o pune sus, pe Sfântul Antimis.
Preotul, ecfonis:
Cântare de biruinţă cântând, strigând, glas înălţând şi grăind
Strana: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot! Plin e cerul şi pământul de mărirea Ta. Osana întru cei de sus! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus! 25[M26]
Diaconul vine şi se aşează în partea dreaptă a Sfintei Mese, ia ripida în mână sau un acoperământ şi apără încet, cu luare aminte şi cu evlavie, Sfintele Daruri, ca să nu cadă în ele ceva necurat.
In acest timp preotul zice în taină:
...Cu aceste fericite Puteri şi noi, lubitorule de oameni, Stăpâne, strigăm şi grăim: Sfânt eşti şi Preasfânt, Tu şi Unul-Născut Fiul Tău şi Duhul Tău Cel Sfânt. Sfânt şi Preasfânt eşti, iar slava Ta preaminunată. Care atât de mult ai iubit lumea Ta, încât pe Unul-Nâscut Fiul Tău L-ai dat, ca oricine va crede într-însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Care venind şi toată rânduiala pentru noi plinind, în noaptea în care a fost văndut şi mai vârtos Însuşi pe Sine însuşi S-a dat pentru viaţa lumii, a luat pâinea cu sfintele şi preacuratele şi neprihanitele Sale mâini şi mulţumind şi binecuvântănd-o, sfinţind-o şi frângând-o, a dat-o Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, zicând:
Diaconul, ţinând orarul cu trei degete de la mâna dreaptă, arată preotului Sfântul Disc, când preotul, arătând cu dreapta Sfântul Agneţ, zice cu glas tare ecfonisul:
Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor.
Strana: Amin.
Preotul, în taină: Asemenea şi paharul după cină, zicând:
lar diaconul arată de asemenea cu orarul Sfântul Potir, când preotul, arătând cu dreapta spre Sfântul Potir, zice cu glas ridicat:
Beţi din acesta toţi, acesta este Săngele Meu, al Legii celei Noi, Care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor. 26[M27]
Strana: Amin.
Preotul, în taină:
Aducându-ne aminte, aşadar, de această poruncă mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta, şi de cea de a doua şi slăvită iarăşi venire.
Apoi, cu voce tare:
Ale Tale dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate. 27[M28]
Când preotul zice aceasta, diaconul lasă ripida, ia Sfântul Disc cu mâna dreaptă şi Sfântul Potir cu mâna stângă (dreapta fiind deasupra) le ridică puţin şi face cu ele semnul crucii deasupra Sfântului Antimis.
Strana: Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm; Ţie îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru.
Diaconul se apropie de preot, şi se închină amândoi de trei ori înaintea Sfintei Mese, zicând încet:
Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte.
Apoi preotul zice încet, cu mâinile ridicate:
Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie.
Diaconul:
Inimă curată zideşte în mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Preotul:
Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie.
Diaconul:
Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la mine.
Preotul:
Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie.
Diaconul:
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preotul în taină:
Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sănge, şi Te chemâm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău Cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte.
Diaconul, plecându-şi capul arată cu orarul Sfânta Pâine, zicând încet:
Binecuvintează, stăpâne, Sfânta Pâine.
lar preotul, stând drept, binecuvântează Sfanta Pâine, zicând:
Şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău.
Diaconul: Amin. Şi arătănd spre Sfântul Potir:
Binecuvintează, stăpâne, Sfântul Potir.
Preotul, binecuvântând Sfântul Potir, zice:
lar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Săngele Hristosului Tău.
Diaconul: Amin. Şi arătând cu orarul spre amândouă Sfintele, zice:
Binecuvintează-le, stăpâne, pe amândouă.
Preotul, binecuvântând amândouă Sfintele, zice:
Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt.
Diaconul: Amin, Amin, Amin.
[Partea diaconului n-o zice preotul, când slujeşte singur]
Se închină amândoi de trei ori, până la pământ şi după aceasta, diaconul, plecându-şi capul către preot, zice:
Pomeneşte-mă, stăpâne sfinte.
Preotul:
Să te pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Diaconul: Amin.
Şi luănd ripida, apără Sfintele Taine ca şi mai înainte. Apoi se aşează amândoi în genunchi, iar preotul se roagă în taină, zicând:
Ca să fie celor care se vor împărtăşi spre trezirea sufletului, spre iertarea de păcate, spre unire cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă.
Încă îţi aducem Ţie această slujbă duhovnicească pentru cei adormiţi întru credinţă: strămoşi, părinţi
patriarhi, prooroci, apostoli, propovăduitori, evanghelişti, mucenici, mărturisitori, pustnici şi pentru tot sufletul cel drept, care s-a săvărşit întru credinţă.
După ce strana sfârşeşte de cântat: Pe Tine Te lăudăm..., preotul ia cădelniţa pregătită şi zice cu glas tare:
Mai ales pentru Preasfânta, curata, preabinecuvăntata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria. 28[M29]
Preotul dă cadelniţa diaconului, care cădeşte Sfânta Masă şi pomeneşte pomelnicul celor vii şi al celor adormiţi la Jertfelnic. În acest timp la strană se cântă Axionul:
Cuvine-se cu adevărat să te fericim Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!
In acest timp preotul se roagă în taină:
Pentru Sfântul loan Proorocul, Înaintemergătorul şi Botezătorul, pentru Sfinţii slăviţi şi întru totul lăudaţii Apostoli, pentru Sfântul (cutare), a cărui pomenire o săvărşim, şi pentru toţi sfinţii Tăi; cu ale căror rugăciuni, cercetează-ne pe noi, Dumnezeule. Şi pomeneşte pe toţi cei adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii celei de veci şi-i odihneşte pe dânşii, Dumnezeul nostru, acolo unde străluceşte lumina feţei Tale.
Încă Te rugăm: Pomeneşte, Doamne, pe toţi episcopii ortodocşi, care învaţă drept cuvântul adevărului Tău, toată preoţimea, cea în Hristos diaconime şi tot cinul preoţesc şi monahicesc.
Încă Îţi aducem această slujbă duhovnicească pentru toată lumea, pentru sfânta sobornicească şi apostolească Biserică; pentru cei care trăiesc în curăţie şi în viaţă cinstită; pentru {aici se pomeneşte Cârmuirea ţării, după îndrumările Sfântului Sinod). Dă lor, Doamne, paşnică ocârmuire, ca şi noi, întru liniştea lor, viaţă lină şi tihnită să petrecem, în toată temerea de Dumnezeu şi în bunăcuviinţă.
Şi mai înainte de a se sfârşi cântarea Axionului, luând preotul vasul cu anafora şi atingându-l de Sfântul Disc
şi de Sfântul Potir, zice:
Binecuvântată este anafora sfinţilor Tăi, Doamne,
totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preotul merge apoi la spălător şi îşi spală mâinile;
Asemenea face şi diaconul. lar după cântarea Axionului, preotul zice cu voce tare:
Întâi pomeneşte, Doamne, pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscopul şi Mitropolitul (sau Episcopul) nostru (cutare), pe care-l dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău. 29[M30]
Strana: Pe toţi şi pe toate.
Diaconul pomeneşte pomelnicul celor vii, iar preotul se roagă în tainâ:
Adu-Ţi aminte, Doamne, de oraşul acesta (sau: de sfânt locaşul acesta, sau: de satul acesta) în care vieţuim şi de toate oraşele şi satele şi de cei ce cu credinţă vieţuiesc într-însele. Adu-Ţi aminte, Doamne, de toţi cei care călătoresc pe ape, pe uscat şi prin văzduh, de cei bolnavi, de cei ce pătimesc, de cei robiţi şi de mântuirea lor. Adu-Ţi aminte, Doamne, de cei care aduc daruri şi fac bine în sfintele Tale biserici şi nu trec cu vederea pe cei săraci; şi trimite peste noi toţi milele Tale. Ecfonisul (cu glas tare):
Şi ne dă nouă, cu o gură şi cu o inimă, a slăvi şi a cânta preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Când preotul zice acest ecfonis, diaconul, plecându-şi capul, preotul îl binecuvintează pe creştet, după care diaconul merge în biserică la locul obişnuit pentru rostirea ecteniei.
Strana: Amin.
Preotul către popor, binecuvântându-l cu mâna, zice:
Şi să fie milele Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru lisus Hristos cu voi toţi.
Strana: Şi cu duhul tău.
Se trage perdeaua, iar diaconul zice ectenia de mai jos:
Pe toţi sfinţii pomenindu-i, iară şi iară cu pace, Domnului să ne rugăm.
Strana: Doamne, miluieşte.
Pentru Cinstitele Daruri ce s-au adus şi s-au sfinţit, Domnului să ne rugăm.
Ca Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, Cel ce le-a primit pe Dânsele în sfântul, cel mai presus de ceruri şi duhovnicescul Său jertfelnic, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, să ne trimită nouă dumnezeiescul har şi darul Sfântului Duh, să ne rugăm.
Pentru ca să fim izbăviţi noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
În timp ce diaconul rosteşte ectenia, preotul se roagă în taină:
Înaintea Ta punem toată viaţa şi nădejdea noastră, Stăpâne, lubitorule de oameni, şi cerem şi ne rugăm şi ne cucerim: Învredniceşte-ne pe noi să ne împărtăşim cu cereştile şi înfricoşătoarele Tale Taine ale acestei sfinte şi duhovniceşti mese, cu cuget curat, spre lăsarea păcatelor, spre iertare de greşeli, spre împărtăşirea cu Sfântul Duh, spre moştenirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osăndă.
Diaconul:
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Ziua toată desăvărşită, sfântă, în pace şi fară de păcat, la Domnul să cerem.
Strana: Dă, Doamne.
Înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul să cerem.
Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, la Domnul să cerem.
Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, la Domnul să cerem.
Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă a o săvărşi, la Domnul să cerem.
Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, să cerem.
Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh, cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Strana: Ţie, Doamne.
Preotul, ecfonisul:
Şi ne învredniceşte pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul Cel ceresc, Tată, şi a zice:
Strana:
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ; pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. 30[M31]
În timpul cât se cântă Tatăl nostru, diaconul se încinge cu orarul în semnul crucii.
Preotul, ecfonisul:
Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul:
Pace tuturor.
Strana: Şi duhului tău.
Diaconul:
Capetele voastre, Domnului să le plecaţi.
Strana: Ţie, Doamne.
Preotul citeşte în taină:
Mulţumim Ţie, Împărate nevăzut, Care cu nemăsurata Ta putere ai făcut toate şi cu bogăţia milei Tale din nefiinţă la fiinţă toate le-ai adus. Însuţi, Stăpâne, caută din cer spre cei ce şi-au plecat Ţie capetele lor; că nu le-au plecat trupului şi săngelui, ci Ţie, înfricoşătorului Dumnezeu. Tu dar, Stăpâne, cele puse înainte nouă tuturor, spre bine le întocmeşte, după a fiecăruia deosebită trebuinţă: cu cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi în văzduh, împreună călătoreşte; pe cei bolnavi îi tămăduieşte, Cel ce eşti doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre.
Apoi cu voce tare zice ecfonisul:
Cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
lar preotul se roagă în taină:
Ia aminte, Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt locaşul Tău şi de pe tronul măririi împărăţiei Tale şi vino ca să ne sfinţeşti pe noi, Cel ce şezi sus împreună cu Tatăl şi aici împreună cu noi, nevăzut, eşti de faţă. Şi ne învredniceşte, prin mâna Ta cea puternică, să ni se dea nouă Preacuratul Tău Trup şi Scumpul Tău Sănge şi prin noi la tot poporul Tău.
Preotul, în Sfântul Altar, iar diaconul la locul său, se închină de trei ori, zicând în taină:
Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte.
După aceasta, diaconul zice cu glas înalt:
Să luăm aminte...
lar preotul, luănd Sfântul Tmp cu amândouă mâinile, face cu el semnul Sfintei Cruci, deasupra Sfântului Disc, şi zice cu glas tare:
...Sfintele sfînţilor. 31[M32]
Strana: Unul Sfânt, Unul Domn, lisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.
După aceasta, se ţine predica sau se cântă chinonicul,
iar diaconul intră în sfântul altar, stă de-a drepta preotului şi zice:
Sfărâmă, stăpâne, Sfântul Trup.
Preotul frânge Sfântul Trup în patru părţi şi zice:
Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu,
Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă
pururea şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte. 32[M33]
Apoi, aşează cele patru părticele pe Sfântul Disc cu miezul deasupra aşa ca partea cu IS să vină spre răsărit, cea cu HS spre apus, cea cu NI spre miazănoapte şi cea cu KA spre miazăzi.
Diaconul arată apoi cu orarul Sfântul Potir, zicând:
Plineşte, stăpâne, Sfântul Potir.
Preotul ia părticica cu IS, face cu dânsa semnul Sfintei Cruci deasupra Sfântului Potir, o pune şi zice:
Plinirea potirului credinţei Sfântului Duh.
Diaconul zice: Amin.
Şi luănd diaconul căldura, zice încet către preot:
Binecuvintează, stăpâne, căldura.
Preotul, binecuvântând-o, zice:
Binecuvântată este căldura sfinţilor Tăi, Doamne, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 33[M34]
Diaconul toarnă căldura în Sfântul Potir, în semnul crucii, zicând[M35] :
Căldura credinţei plină de Duhul Sfânt. Amin.
Apoi lasă vasul în care a fost Sfânta Căldură şi face împreună cu preotul trei închinăciuni. După aceasta preotul zice:
Apropie-te, diacone.
Diaconul se apropie cu evlavie prin partea de miazănoapte a Sfintei Mese, vine la stânga preotului, ţinând palmele întinse cruciş, dreapta peste stânga şi zice:
Dă-mi mie, părinte, Cinstitul şi Preasfântul Trup al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos.
lar preotul îi dă din părticica cu HS, zicând:
Cinstitul şi Preasfântul Trup al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos se dă ţie, diaconului [cutare], spre iertarea păcatelor tale şi spre viaţa de veci.
Diaconul, primind părticica din Sfântul Trup în palma dreaptă, răspunde: Amin. Hristos în mijlocul nostru;
la care preotul răspunde: Este şi va fi.
Sărută apoi mâna preotului şi se duce în partea de răsărit a Sfintei Mese unde, plecându-şi capul, se roagă. Asemenea şi preotul,. ia cealaltă părticică în palma dreaptă şi zice:
Cinstitul şi Preasfântul Trup al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorul nostru lisus Hristos se dă mie preotului [cutare], spre iertarea păcatelor mele şi spre viaţa de veci.
Apoi stând înaintea Sfintei Mese se roagă aşa:
Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că acesta este însuşi Prea-curatul Tău Trup şi acesta este însuşi Scumpul Săngele Tău. Deci mă rog Ţie: Miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele cu ştiinţa sau cu neştiinţa. Şi mă învredniceşte, fără de osândă, să mă împărtăşesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Amin.
Cinei Tale celei de taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi, părtaş mă primeşte, că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi, Taina Ta, nici sărutare Îţi voi da ca Iuda, ci ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, în împărăţia Ta.
Nu spre judecată sau spre osăndă să-mi fie mie împărtăşirea cu Sfintele Tale Taine, Doamne, ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului.
La fel se roagă şi diaconul. După ce au sfârşit rugăciunea, se împărtăşeşte fiecare cu părticica pe care o ţine în mâini. După aceea, preotul ia cu amândouă mâinile şi cu un acoperământ Sfântul Potir şi se împărtăşeşte de trei ori dintr-însul, zicând:
Mâ împărtăşesc eu, robul lui Dumnezeu, preotul [cutare], cu Cinstitul şi Sfântul Sănge al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos, spre iertarea păcatelor mele şi spre viaţa de veci. Amin.
Şi îşi şterge preotul buzele şi Sfântul Potir cu acoperământul ce-l ţine în mâini sărută Sfântul Potir şi zice:
Iată S-a atins de buzele mele şi va şterge fărădelegile mele şi păcatele mele le va curăţi.
După aceasta cheamă pe diacon, zicând:
Apropie-te, diacone.
Diaconul se închină, zicând:
Iată, vin la nemuritorul împărat.
Preotul zice:
Se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu, diaconul [cutare], cu Cinstitul şi Sfântul Sănge al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos, spre iertarea păcatelor sale şi spre viaţa de veci.
Diaconul răspunde: Amin.
După împărtăşire diaconul sărută Sfântul Potir, iar preotul zice:
Iată S-a atins de buzele tale şi va şterge fărădelegile tale şi păcatele tale le va curăţi.
Se cade a şti că atunci când slujesc împreună mai mulţi preoţi şi diaconi, la vremea împărtăşirii, după ce s-a sfărâmat Sfântul Trup, preoţii vin pe rând prin partea dinspre miazănoapte a Sfintei Mese şi îşi cer iertare unul de la altul. La fel şi diaconii, îşi cer iertare de la preoţi şi între dânşii. Apoi vine al doilea preot cu bună cucemicie, ia singur o părticică din Sfântul Trup şi se retrage prin spatele Sfintei Mese şi stă în partea dinspre miazăzi. Asemenea fac şi ceilalţi unul după altul. După aceştia, vin şi diaconii şi primesc de la preotul cel dintâi părticelele din Sfântul Trup, după rânduială. lar după aceştia, ia şi cel dintâi dintre preoţi o părticică şi stând la locul său, dinaintea Sfintei Mese, se roagă zicând: Cred, Doamne, şi mărturisesc..., şi la rând pe toate celelalte, rugându-se odată cu el şi ceilalţi preoţi, cu luare aminte. Isprăvind rugăciunea, se împărtăşeşte întâi cel mai mare, atât cu Sfântul Trup, cât şi cu Sfântul Sânge şi după el şi ceilalţi preoţi. Apoi preotul din urmă împărtăşeşte pe diaconi.
După aceea, diaconul ia Sfântul Disc, îl ridică deasupra Sfântului Potir şi trage în el, cu buretele, mai întâi pârticelele NI şi KA, zicând:
Învierea lui Hristos văzănd, să ne închinăm Sfântului Domnului lisus, unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moarte pe moarte a călcat.
Iar când pune în Sfântul Potir părticica Născătoarei de Dumnezeu, zice:
Luminează-te, luminează-te, noule lerusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă acum şi te bucură, Sioane, iar tu, Curată, Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru Învierea Celui născut al tău.
Când pune în Sfântul Potir părticelele pentru cele nouă cete ale sfinţilor, diaconul zice:
O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase! O, înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea! Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine, mai cu adevărat, în ziua cea neânserată a împărăţiei Tale.
Când pune miridele pentru vii şi pentru morţi, zice:
Spală, Doamne, păcatele celor care s-au pomenit aici, cu Cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi.
Apoi acoperă Sfântul Potir, iar pe Sfântul Disc pune Sfântul Aer dedesubt, iar deasupra Steluţa şi acoperământul Discului. În acest timp, preotul rosteşte încet această rugăciune de mulţumire:
Mulţumim Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Dătătorul de bine al sufletelor noastre, că şi în ziua de acum ne-ai învrednicit pe noi de cereştile şi nemuritoarele Tale Taine. Îndreptează calea noastră, întăreşte-ne pe noi, pe toţi, întru frica de Tine; păzeşte viaţa noastră, întăreşte paşii noştri, pentru rugăciunile şi mijlocirile măritei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria şi pentru ale tuturor sfinţilor Tăi.
După ce strana a sfârşit de cântat chinonicul sau preotul a rostit predica, se trage perdeaua şi se deschid Uşile Împărăteşti. Diaconul, închinăndu-se, ia Sfântul Potir de la preot şi înălţându-l, îl arată poporului, zicând:
Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi. 34[M36]
Strana: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă.

Acum se apropie unul după altul, cei ce vor să se împărtăşească, se închină cu umilinţă şi cu lumânări aprinse în mâini, şi după ce preotul rosteşte cu glas tare rugăciunile: Cred, Doamne, şi mărturisesc.... şi celelalte, iar credincioşii le rostesc, după preot, în taină, primesc Dumnezeieştile Taine de la preot, care zice:
Se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu [cutare] cu Cinstitul şi Sfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos, spre iertarea păcatelor tale şi spre viaţa de veci.
Strana: Trupul lui Hristos primiţi... 35[M37]
lar cel împărtăşit, îşi şterge buzele cu Sfântul Acoperământ, sărută Sfântul Potir şi, închinăndu-se, se duce mulţumind lui Dumnezeu.
Terminându-se aceasta sau, dacă nu are pe nimeni de împărtăşit, îndată după zicerea de mai sus, preotul binecuvintează poporul cu Sfântul Potir primit din mâinile diaconului, zicând cu glas înalt:
Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta.
Strana: Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sflntei Treimi închinăndu-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi.
Preotul se întoarce spre Sfânta Masă, aşează Sfântul Potir pe ea, îl tămâiază de trei ori şi zice în sine:
Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta.
Apoi preotul dă cădelniţa diaconului şi-i pune Sfântul Disc pe cap, iar el ţinându-l cu mâna caută spre popor nimic zicând, şi se duce la proscomidiar şi-l pune acolo. Preotul se închină de trei ori în faţa Sfintei Mese, ia Sfântul Potir şi zice mai întâi în taină:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru... Apoi se întoarce către credincioşi, zicând tare:
...totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. 36 [M38]
Strana: Amin. Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca să lăudăm slava Ta, că ne-ai învrednicit pe noi a ne împărtăşi cu Sfintele, cele fără de moarte, preacinstitele şi de viaţă făcătoarele Tale Taine.
Întăreşte-ne pe noi întru sfinţenia Ta toată ziua să ne învăţăm dreptatea Ta. Aliluia, aliluia, aliluia.
Preotul merge la jertfelnic, pune Sfântul Potir acolo şi luând cădelniţa de la diacon, tămâiază Sfintele de trei ori, nimic zicând. Diaconul iese prin uşa dinspre miazănoapte şi stând în faţa Sfintelor Uşi zice ectenia, în timp ce preotul strânge Sfântul Antimis.
Drepţi, primind dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile, de viaţă făcătoarele, înfricoşătoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie să mulţumim Domnului.
Strana: Doamne, miluieşte.
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Strana: Doamne, miluieşte.
Ziua toată desăvârşită, sfântă, în pace şi fără de păcate cerând, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu, să o dăm.
Strana: Ţie, Doamne.
Preotul face semnul Sfintei Cruci peste Sfântul Antimis cu Sfânta Evanghelie, zicând ecfonisul:
Că Tu eşti sfinţirea noastră şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. 37[M39]
Apoi aşează Sfânta Evanghelie peste Sfântul Antimis, aşa cum era la începutul Sfintei Liturghii.
Strana: Amin.
Preotul: Cu pace să ieşim.
Strana: Întru numele Domnului.
Diaconul: Domnului să ne rugăm.
Strana: Doamne, miluieşte.
Preotul vine în mijlocul bisericii cu faţa spre răsărit, avănd culionul pe cap şi citeşte cu glas mare Rugăciunea amvonului 38[M40]
Cel ce binecuvintezi pe cei care Te binecuvintează, Doamne, şi sfinţeşti pe cei care nădăjduiesc întru Tine, mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Plinirea Bisericii Tale o păzeşte; sfinţeşte pe cei ce iubesc podoaba casei Tale. Tu pe aceştia îi preamăreşte cu dumnezeiască puterea Ta; şi nu ne lăsa pe noi cei ce nădăjduim întru Tine. Pace lumii Tale dăruieşte, Bisericilor Tale, preoţilor, (aici se pomeneşte Cârmuirea ţării, după îndrumările Sfântului Sinod) şi la tot poporul Tău. Că toată darea cea bună şi tot darul desăvărşit de sus este, pogorând de la Tine, Părintele luminilor, şi Ţie slavă şi mulţumire şi închinăciune înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin. Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac (de trei ori).
Cât timp preotul citeşte rugăciunea amvonului, diaconul stă înaintea icoanei Mântuitorului cu capul plecat. După aceea, preotul intră prin Sfintele Uşi, iar diaconul prin uşa dinspre miazănoapte şi merg la jertfelnic unde preotul, cu capul descoperit, zice această rugăciune.
Plinirea Legii şi a proorocilor Tu însuţi fiind, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit toată rânduiala părintească, umple de bucurie şi de veselie inimile noastre, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Diaconul:
Domnului să ne rugăm.
Strana:
Doamne, miluieşte.
Preotul binecuvintează poporul dintre Uşile Împărăteşti, zicând:
Binecuvântarea Domnului peste voi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum şi pururea şi in vecii vecilor. 39[M41]
Strana: Amin.
Preotul, închinăndu-se spre icoana Mântuitorului, zice:
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie.
Strana: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, părinte binecuvintează.
Preotul, dacă este Duminică, începe aşa: Cel ce a înviat din morţi... 40[M42] , iar dacă nu este Duminică, începe aşa:
Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sfinţilor, slăviţilor şi întrutotlăudaţilor Apostoli, ale Sfântului (cutare - al cărui hram îl poartă biserica), ale celui între Sfinţi Părintelui nostru loan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, ale Sfântului (cutare), a cărui pomenire o săvărşim, ale Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti Părinţi loachim şi Ana şi pentru ale tuturor Sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi iubitor de oameni.
Strana: Amin.
Preotul, cu faţa spre icoana Mântuitorului, îşi face semnul Sfintei Cruci şi zice:
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.
Strana: Amin.
După aceasta» preotul miruieşte 41 [M43] şi împarte poporului anafora 42 [M44] . Apoi intră în Sfântul Altar şi - dacă nu este diacon - potriveşte Sfintele, adică le consumă cu evlavie, şi apoi aşează Sfintele Vase la locul lor.
Apoi citeşte rugăciunile de mulţumire după Dumnezeiasca Împărtăşire, şi anume:
Mulţumesc Ţie, Doamne Dumnezeul meu..., Stăpâne, Hristoase Dumnezeule..., Cel ce de bunăvoie mi-ai dat mie întru hrană trupul Tău..., Trupul Tău cel Sfânt, Doamne... şi: Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu...
Apoi se dezbrăca de sfintele veşminte, zicând:
Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, căci văzură ochii mei mântuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.
Sfinte Dumnezeule... (de trei ori), Preasfântă Treime... şi după Tatăl nostru..., zice troparul Sfântului loan Gură de Aur:
Din gura ta ca o lumină de foc strălucind harul, lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint, lumii a câştigat, înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat şi prin cuvintele tale învăţându-ne, Părinte loane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Slavă..., Condacul:
Din cer ai primit dumnezeiescul har şi cu buzele tale pe toţi îi înveţi să se închine unui Dumnezeu în Treime, Ioane Gură de Aur, preafericite cuvioase. După vrednicie te lăudăm deci pe tine, că eşti învăţător, ca cel ce arăţi cele dumnezeieşti.
Şi acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ceea ce eşti neobosită apărătoare creştinilor şi neâncetată rugătoare către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile de rugăciune ale păcătoşilor, ci vino, prea bună, în ajutorul nostru, al celor care cu credinţă strigăm ţie: Degrabă primeşte rugăciunile noastre şi nu zăbovi împlinirea lor, ocrotind pururea, Născătoare de Dumnezeu, pe cei ce te cinstesc pe tine
Doamne, miluieşte (de 12 ori); apoi: Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut; pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Slavă... Şi acum... Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, părinte binecuvintează.
Preotul face apolisul cel mic, pomenind pe Sfântul loan Gură de Aur, şi mulţumind din inimă lui Dumnezeu pentru toate, ies din biserică, ducându-se întru ale lor. Amin.

[M1]1 Binecuvântarea pe care o cere diaconul înseamnă că nimic nu se poate săvărşi fără învoirea preotului care, la rândul lui, răspunzănd, arată că această binecuvântare vine de la Dumnezeu, Unul in fiinţă şi Trei dupa feţe: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, a Cărui împărăţie duhovnicească este veşnică şi singura cu adevărat stăpânitoare în lume. În numele acestei împărăţii şi pentru înfăptuirea ei pe pământ se săvărşeşte Sfânta Liturghie. La aceasta, cântăreţul, corul sau credincioşii înşişi, răspund: Amin - cuvânt care înseamnă: asa să fie, arătând prin aceasta că noi înşine, ca fii ai acestei împărăţii, dorim infăptuirea ei în lume. Rostind binecuvântarea, atât preotul cât şi credincioşii trebuie să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci.


[M2]2 Urmează Ectenia mare - o rugăciune alcătuită din 12 cereri cu privire la pace, bună rânduială în lume, liniştea văzduhului, sporirea bunurilor pământeşti, episcop, conducătorii ţării şi sănătatea oamenilor. Cuvântul „Ectenie" înseamnă rugăciune făcută cu stăruinţă şi i se zice „mare", fiindcă cererile făcute sunt multe şi dintre cele mai de seamâ şi mai trebuitoare omului. Cea dintâi cerere este „pacea" su-fletului, fiindcă fără pace lăuntrică, sufletul nostru nu poate nici cere, nici primi ceea ce trebuie cu adevărat. Omul tulburat sufleteşte nu este în stare să cugete drept şi nici să fie bun, larg şi înclinat spre fapta cea folositoare lui şi aproapelui. Ectenia trebuie ascultată cu mare băgare de seamă şi la fiecare cerere creştinul trebuie să zicâ în gând, odată cu cântăreţul: Doamne miluieşte, cerând astfel şi el mila şi îndurarea lui Dumnezeu pentru cererile făcute.


3 După ce se sfârşesc cele 12 cereri, pomenim pe Sfânta Fecioară, cu gândul ca şi ea să se roage pentru noi, împreună cu toţi Sfinţii, încheind cererile cu făgăduiala că dăm lui Hristos toată viaţa noastră, în schimbul acestor binefaceri pe care le râvnim, pentru biruinţa Legii Sale în lume. Cântâreţul răspunde în numele credincioşilor: Ţie Doamne, adică negreşit aşa vom face precum a spus diaconul acum când a rostit fagăduinţa predării noastre Domnului.
[M3]

Preotul încheie „Ectenia mare", ca toate ecteniile de altfel, cu un ecfonis. Cuvântul ecfonis înseamnă voce „ridicată", fiindcă preotul pronunţă această încheiere cu vocea mai tare, spre a arăta că el însuşi, ca slujitor, aduce mărire Celui Atotputernic preamărit în Trei feţe şi totdeauna.
[M4]

4 Strana sau Corul cântă acum Antifonul întâi. Cuvântul antifon înseamnă treaptă. Cântarea antifonică se cheamâ cântarea pe care o zice când o strană, când alta, aşa ca şi cum ar sări cineva de pe o treaptă pe alta a unei scări.
[M5]După Tipic se cântă Psalmul 102, în care se arată grija lui
Dumnezeu pentru lume. Pentru prescurtare nu se zice însă psalmul întreg, ci numai începutul lui: „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui".
Înainte de asta se rosteşte preamărirea sau doxologia mică: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum .şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Această rugăciune, deşi mică, are un tâlc foarte adânc. Ea arată că cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt la fel şi că toate sunt veşnice. Când deci rostim această scurtă preamărire, mărturisim că Persoanele Sfintei Treimi se bucură toate deopotrivă de mărire şi că mărirea aceasta nu are sfârşit. Creştinii trebuie să ia aminte cu deosebire asupra acestei învăţături, fiindcă preamărirea sau doxologia aceasta se aude foarte des, în timpul slujirii Sfintei Liturghii.


[M6]5 Urmează o ectenie mică, adică o rugăciune scurtă, pe care o rosteşte diaconul, cerând din nou pace, apărare şi mântuire şi rugând pe Sfânta Fecioară şi „toţi sfinţii" să aibă grijă de noi. Strana sau corul cântă al 2-lea antifon, adică psalmul 145 şi anume: sfârşitul lui: „împărăţi-va Domnul în veac...", după care urmează: „Unule-Născut". Această rugăciune, alcătuită de împăratul Justinian (527-565), are mare însemnătate pentru creştini, pentru că în ea se cuprinde în-văţătura Bisericii cu privire la Dumnezeirea Fiului şi naşterea Lui din Sfânta Fecioară, care este astfel Născătoarea de Dumnezeu, nu Născătoarea Omului Hristos. Am putea spune că toată învăţătura creştină despre mântuire se cuprinde în această cântare, pe care pentru frumuseţea şi însemnătatea ei, o dăm în întregime. Ea sună astfel: „Unule-Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce eşti fară de moarte şi ai primit, pentru mântuirea noastră, a Te întrupa
din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria; Carele neschimbat Te-ai întrupat. Şi răstignindu-Te Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat. Unul fiind din Sfânta Treime, împreună-slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, mântuieşt-ne pe noi

[M7]Urmează o Ectenie mică, cu acelaşi cuprins şi înţeles ca şi celelalte două. Strana cântă antifonul al treilea, rostind cele nouă fericiri. În ele se arată creştinilor care este adevărata fericire, mângâindu-ne cu nădejdea că toate cele rele se vor schimba şi că fiecare va fi răsplătit potrivit cu faptele sale, îndemnăndu-ne să ne bucurăm şi să ne veselim, căci Plata noastră multă este în ceruri. Când strana cântă Slavă..., se deschid Uşile împărăteşti şi se face ieşirea cu Sfânta evanghelie.


[M8]Deschiderea Uşilor împărăteşti înseamnă deschiderea împărăţiei cerurilor pentru creştinii care au ascultat Fericirile.
Ieşirea preotului cu Sfânta Evanghelie (Intrarea mică) înseamnă păşirea Mântuitorului în lume pentru propovăduire. Înaintea sa merge paracliserul cu sfeşnicul şi lumânarea aprinsă. Această lumânare înseamnă propovăduirea Înainte-mergătorului şi Botezătorului loan, precum şi lumina pe care o aduce în lume Evanghelia

[M9]Prin cuvintele „Cu înţelepciune drepţi", ni se atrage luarea aminte asupra celor ce vor urma de acum înainte: citirea din Sfânta Scriptură a Noului Testament, adică Apostolul şi Evanghelia. Biserica pregăteşte pe credincioşi ca să fie cu băgare de seamă, drepţi şi cu mintea trează asupra celor ce se vor citi, pentru că într-însele se cuprinde temelia vieţii, învăţătura creştină aşa cum au rostit-o cei ce i-au pus început: Mântuitorul în Evanghelie şi scriitorii sfinţi în Cartea Sfinţilor Apostoli.


[M10]9 „Veniţi să ne închinăm" şi celelalte cuvinte sunt un fel de răspuns pe care-l dă strana sau corul în numele poporului. În el se cuprinde chemarea de a ne închina numai lui Hristos, Cel ce a înviat şi a pus temelia Legii celei noi, Căruia ne rugăm ca să ne mântuiască, El fiind între sfinţi Cel mai minunat, din care pricină toţi îi cântăm: Aliluia, cuvânt care înseamnă: Lăudaţi pe Domnul. Cele două ziceri: „înţelepciune drepţi", pe care o rosteşte preotul şi „ Veniţi să ne închinăm" pe care o rosteşte strana, stau în strânsă legătură. Creştine, zi şi tu în gând: „Veniţi să ne închinăm" şi închină-te cucernic până la pământ, însemnăndu-te cu semnul Sfintei Cruci

[M11]10 Ne găsim în preajma citirii din Apostol şi din Evanghelie, care cuprind: Cuvântul lui Dumnezeu, rostit de El Însuşi. Cum trebuie înţeles Dumnezeu, vorbind mai pe scurt:
Unul în fiintă şi Trei după feţe. Acest adevăr îl cuprinde cântarea: „Sfinte Dumnezeule", pe care o rosteşte strana sau corul. Rosteşte-o şi tu creştine, încet, închinăndu-te cucernic.


[M12]Cei dintâi propovăduitori ai credinţei creştine au fost Apostolii. Ei au împrăştiat mai departe ceea ce ei înşişi au văzut şi au auzit, cu lămuririle necesare. Unii din ei au lăsat în scris aceste lămuriri, sub forma unor epistole sau scrisori trimise creştinilor, care alcătuiau Bisericile din diferite oraşe, numite pe atunci cetăţi. Aceste scrisori, împreună cu o istorisire despre faptele Sfinţilor Apostoli, îndată după Învierea şi Înălţarea Domnului, formează Apostolul, din care se citeşte câte ceva - bucăţi alese - în fiecare Duminică sau sărbătoare. Aceste bucăţi se citesc înaintea Evangheliei, spre a pregăti pe credincioşi asupra adevărurilor mari pe care Iisus însuşi le-a propovăduit.
Cele mai multe din aceste bucăţi alese sunt de la Apostolul Pavel, care a scris 14 scrisori către creştinii din diferite
oraşe pe unde a trecut şi a propovăduit. Mai sunt două scrisori ale Sfântului Apostol Petru, trei ale Sfântului Apostol loan, una a Sfântului Apostol lacov, una a Sfântului Apostol luda şi Apocalipsul sau descoperirea Sfântului loan. Cartea numită „Faptele Apostolilor" a fost scrisă de sfântul Luca, despre care ştim că a scris şi Evanghelia care-i poartă numele.
În toate aceste scrisori şi cărţi, învăţătura Mântuitorului este lămurită pe larg. Bucăţile care se citesc de către cântăreţ în mijlocul Bisericii trebuie ascultate cu evlavie şi cu luare aminte. În acest scop preotul ne atrage luarea aminte şi ne pofteşte să stăm paşnici, căci numai aşa sufletul nostru va putea primi şi înţelege temeinic adevărurile propovăduite. În timpul cât se citeşte „Apostolul", preotul sau diaconul tămâiază biserica. Fumul de tămâie închipuieşte rugăciunile credincioşilor, care se ridică spre cer. După sfârşitul citirii din Apostol, strana cântă „Aliluia", care înseamnă: „Lăudaţi pe Domnul”.


[M13]12 Înainte de citirea Evangheliei, preotul ne atrage din nou şi cu mai multă stăruinţă luarea aminte, ca să ascultăm cele ce se vor citi. El zice: „Cu înţelepciune, drepţi" şi „pace tuturor" adică neşovăielnici şi cu sufletul împăcat. Stăruinţa aceasta în cuvântul păcii are un înţeles adânc. Ea înseamnă
că pentru a înţelege deplin rostul adevărurilor evanghelice, trebuie să se înlăture din suflet ceea ce ne tulbură şi face să nu se poată vedea limpede. Numai liniştea lăuntrică poate înlesni adevărului să se sălăşluiască în cuget. Numai ea poate da minţii omeneşti puterea de a judeca şi înţelege drept.


[M14]13 Evanghelia cuprinde faptele şi învăţătura Mântuitorului Hristos, aşa precum El însuşi a propovăduit-o. Prin glasul preotului sau diaconului care o rosteşte, vorbeşte chiar Mântuitorul. De aceea ea trebuie ascultată în genunchi, cu evlavie şi în cea mai desăvărşită linişte. Nimeni nu trebuie să se mişte sau să spună ceva în şoaptă, căci aceasta înfaţişează o necuviinţă faţă de Cuvântul Domnului.
Evanghelia a fost scrisă de cei ce au stat în preajma Mântuitorului, I-au auzit cuvintele şi I-au văzut faptele, însemnănd, cu ajutorul Sfântului Duh, fără nici o schimbare, toate aceste cuvinte şi fapte. De aceea am zis că ea trebuie ascultată în cea mai desăvărşită linişte. Scriitorii care ne-au lăsat acele cuvinte şi fapte sunt în număr de patru: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Numele lor se pomeneşte la început, spre a şti cine este cel ce s-a ostenit cu scrierea şi povestirea faptelor şi a-i aduce în gând laudă, rugându-l să ne întărească în ascultare şi înţelegere spre a împlini cele scrise în Evanghelie.
Citirea Evangheliei fiind un moment foarte însemnat în urmarea Sfintei Slujbe, rău fac acei creştini, care stau în picioare sau pleacă numai puţin trupul. Evanghelia trebuie ascultată cu umilinţă desăvărşită şi de aceea ea trebuie ascultată nu numai în genunchi, ci şi în tăcere desăvărşită. După sfârşitul citirii, strana cântă „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie". Această cântare exprimă adânca noastră minunare pentru măreţele fapte pe care le-am auzit.


[M15]14 În rugăciunea aceasta numită ectenie întreită - adică cu osârdie - şi care urmează după Sfânta Evanghelie, suntem îndemnaţi să ne rugăm lui Dumnezeu şi noi credincioşii, odată cu preotul sau cu diaconul, cu toată căldura sufletului
şi puterea credinţei noastre, pentru cârmuitorii Bisericii, pentru conducătorii noştri, precum şi pentru cler, ctitorii adormiţi, pentru enoriaşii şi binefacătorii bisericii, pentru cei ce aduc daruri şi ajută biserica, cât şi pentru alţii.
Odată cu răspunsul pe care-l dă strana sau corul, fiecare dintre noi trebuie să rostească încet şi cu gândul smerit:
„Doamne miluieşte" de trei ori.
Când se pomeneşte Episcopul (Mitropolitul sau Patriarhul) şi conducătorii, se cântă un „Doamne miluieşte" mai lung şi mai înflorit, spre a arăta respectul pe care-l datorăm autorităţii cârmuitoare, fără care nu poate fi în lume nici pace, nici bună rânduială.


[M16]Sfânta Liturghie nu se săvărşeşte numai pentru cei vii, ci şi pentru cei morţi, deoarece între unii şi alţii este o strânsă legătură. Cei morţi nu sunt morţi, ci numai plecaţi dintre noi până la învierea obştească, când vor sta şi ei la Judecata cea din urmă şi vor primi răsplata sau pedeapsa definitivă. Pânâ atunci ei stau în locaşuri şi în încercări care sunt vremelnice şi pe care cei vii le pot uşura cu rugăciuni şi milostenii, dar mai ales cu Jertfa cea fără de sănge, deoarece Mântuitorul S-a răstignit pentru toată lumea, sfărâmând Puterea morţii, ceea ce înseamnă că, prin ajutorul rugăciunii, Putem izbăvi din stăpânirea ei pe cei duşi dintre noi.
Pentru aceste motive, în afară de pomenirea morţilor la Proscomidie, Sfânta Liturghie cuprinde o ectenie specială pentru morţi cu o scurtă dar foarte cuprinzătoare rugăciune de dezlegare

[M17]16 Rugăciunea aceasta se zice pentru catehumeni sau chemaţi, întrucât astfel erau denumiţi în vechime cei ce se pregăteau să primească Sfânta Taină a Botezului. Prin ea se îndeamnă credincioşii care au sufletul întărit, prin puterea credinţei, să se roage lui Dumnezeu pentru primirea celor ce sunt numai chemaţi către Mântuitorul. Este cel dintâi început de binefacere pentru aproapele nostru, aflat departe de mântuire. Rostind această rugăciune, preotul slujitor al Sfintei Liturghii începe să desfacă pe Prestol Sfântul Antimis, fapt care simbolizează punerea Mântuitorului nostru în mormânt. Antimisul înfaţişează giulgiul în care a fost învăluit dumnezeiescul Trup al Mântuitorului nostru..

[M18]Cu aceasta se încheie partea întâia a Sfintei Liturghii şi
Liturghia catehumenilor sau a celor chemaţi la viaţă creştină.
Rostind cuvintele „Câţi suntem credincioşi", preotul începe a doua parte a Sfintei Liturghii, numită „Liturghia credincioşilor", neavănd dreptul să ia parte la această slujbă cei nebotezaţi sau cei îndepărtaţi de la sânul bisericii pentru mari greşeli pe care nu le-au ispăşit încă. Cei nebotezaţi nu erau îngăduiţi să participe la această slujbă, fiindcă nu erau îndeajuns de pregătiţi să înţeleagă puterea Sfintelor Taine care se împlinesc acum prin rugăciunea preotului. Astăzi, fiindcă nu mai intră în biserică creştini nebotezaţi, rugăciunea aceasta se rosteşte numai ca o amintire.
Din clipa desfacerii Sfântului Antimis lucrarea Sfântului Duh este în plină putere pentru a preschimba pâinea de pe Sfântul Disc şi vinul din Potir, în Trupul şi Săngele Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos. În faţa minunii care se săvărşeşte în curând suntem datori să urmărim Sfânta Slujbă cu nemărginită smerenie şi iubire fată de Mântuitorul nostru Hristos, căci numai astfel ne putem pregăti pentru împărtăşirea cu Trupul şi Săngele Mântuitorului.

[M19]18 Cântarea Heruvicului şi ieşirea cu Sfintele Daruri este al doilea moment principal din Sfânta Slujbă. Această ieşire închipuieşte mergerea Mântuitorului pentru a pătimi şi a mântui lumea. Darurile fiind pregătite la Proscomidie, preotul sau diaconul tămâiază mai întâi biserica şi poporul, în care timp strana cântă „Imnul Heruvimilor".
Partea I-a. Tămâierea bisericii înseamnă, de data aceasta, înlăturarea din biserică şi din sufletele credincioşilor a oricărui duh prihănitor care ar tulbura măreţia momentului sau ar pângări curăţenia năzuinţelor noastre, iar cântarea heruvimică este un imn în care credincioşii sunt asemănaţi cu îngerii din cer care aduc Sfintei Treimi, Cea facătoare de viaţă, cântare sfântă, îndatorându-se a îndepărta din suflet orice grijă lumească. Mai pe înţelesul tuturor, „Imnul Heruvimilor" sună astfel: „Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim şi facătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească să o lepădăm".
Aceasta este partea I-a a cântării Heruvimice. După aceasta preotul şi diaconul ridică darurile de la Proscomidie şi vin cu ele în mijlocul bisericii, în faţa credincioşilor, pomenind pe episcop, conducători, cler, precum şi viii şi morţii, după cum este scris. La toate, strana sau corul răspunde Amin, adică „aşa să fie".
E de prisos să amintim care trebuie să fie ţinuta credincioşilor. Ei trebuie să se gândească cucemic la Jertfa pe careMântuitorul a adus-o pe cruce pentru mântuirea lumii spre a se face părtaşi iertării aduse de ea.
Intorcându-se în Sfântul Altar diaconul şi preotul, strana cântă partea a II-a a Heruvicului în care se spune că noi primim pe Hristos ca pe Împăratul tuturor, nevăzut şi înconjurat de cetele îngereşti

[M20]19 leşirea cu Sfintele Daruri în mijlocul bisericii şi intrarea în Sfântul Altar are două închipuiri: una istorică - amintind intrarea triumfalâ a Mântuitorului în lerusalim, ca un împărat sărbătorit de norod cu strigăte de Osana, şi una simbolică, prevestind a doua venire a Sa, cu mare slavă, pentru Judecata cea din urmâ. Când preotul stă în mijlocul bisericii şi pomeneşte pe credincioşi, aminteşte răstignirea şi moartea lui lisus. Şi fiindcă atunci unul din tâlharii răstigniţi a zis cu umilinţă: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta", tot aşa şi acum creştinii, prin glasul preotului şi ei înşişi, cer să fie pomeniţi. Aşezarea Darurilor pe Sfântul Antimis închipuieşte coborârea de pe cruce şi aşezarea în mormânt a Trupului Domnului. Acoperământul cu care se învelesc Sfintele Daruri închipuieşte piatra de pe uşa mormântului, iar tămâierea închipuieşte aromatele cu care a fost uns Trupul Domnului de către losif şi Nicodim.


[M21]20 Cele două ectenii care urmează acum, sunt o pregâtire a credincioşilor pentru vremea sfinţirii Darurilor. Preotul sau diaconul se roagă pentru aceste daruri, pentru biserică, pentru credincioşi, cerând înger păzitor, milă, pace, pocăinţă şi mai ales „sfârşit creştinesc" ca să putem da răspuns bun la Judecata cea din urmă. Şi de data aceasta chemăm pe Sfânta Fecioară şi pe toţi sfinţii spre a mijloci pentru noi.


[M22]21 Cuvintele acestea stau în strânsă legâtură cu cele spuse înainte despre „chemaţi" şi „credincioşi". Cei „chemaţi" -catehumenii nu aveau voie să ia parte la slujba sfinţirii Darurilor. De aceea ei plecau, iar după plecarea lor se închideau uşile bisericii, ca să nu mai pătrundă nimeni. Măsura era luată şi împotriva ereticilor precum şi a pâgânilor, duşmanii Bisericii, care se strecurau spre a ispiti şi a pângări pe această cale lucrarea Sfântului Duh. Astăzi cuvintele se rostesc numai ca o amintire şi pentru a da prilej creştinilor să fie cu bâgare de seamă, ca să nu pătrundâ în sufletul lor otrava rătăcirilor.
Rostirea Simbolului Credinţei sau Crezului înainte de sfinţirea Darurilor are un înţeles adânc. Cum la această sfinţire nu pot sta decât credincioşii care cunosc deplin învăţătura creştină, ei trebuie să rostească Crezul, adică rugăciunea care cuprinde pe scurt toată această învăţătură aşa cum a fixat-o Biserica prin sinoade. Deci mărturisim înlâi dreapta credinţă şi după aceea luăm parte la sfinţirea Darurilor. Crezul trebuie să fie ştiut pe dinafară de orice creştin, fiindcă numai aşa el poate dovedi oricând că se găseşte în bune legături cu Biserica. La Sfânta Liturghie el trebuie să-l rostească încet, urmărind pe cântăreţ sau citindu-l în carte spre a-l deprinde şi a-l spune oricând fără greşealâ.
Se trage perdeaua Sfintelor Uşi, iar preotul ridică Sfântul Aer şi-l ţine deasupra Sfintelor Daruri, clătinându-l. În timpul când se rosteşte Crezul, preotul - sau preoţii dacă slujesc mai mulţi - ridică acoperământul de pe Sfintele Daruri şi-l clatină încetişor deasupra. Clătinarea aceasta
închipuieşte, după unii, umbrirea darurilor pe care le revarsă Sfântul Duh, iar după alţii, ea înseamnă cutremurul care avut loc când Mântuitorul Şi-a dat duhul pe cruce.


[M23]22 Începe acum al treilea şi cel mai principal moment al Sfintei Liturghii, Sfinţirea Darurilor. În acest scop credincioşii sunt pregătiţi mai cu deosebire, atrăgându-li-se luarea aminte să stea bine şi cu frică. pentru ca jertfa să se aducă în pace. Deci, pace sufletească înainte de toate.
Strana răspunde:
Mila păcii. jertfa laudei. În alte cuvinte, aceasta înseamnă că jertfa Mântuitorului s-a săvărşit din mila şi pentru pacea lumii şi împăcarea ei cu Dumnezeu, aceasta fiind cea mai curată laudă ce se poate aduce Celui jertfit. Jertfa Mântuitorului este cu adevărat singura jertfa de laudă şi mărire. S-ar putea zice chiar „jertfa plină de slavă" a Domnului.


[M24]23 Acum preotul se arată în mijlocul Uşilor împărăteşti, plin de măreţia împrejurărilor în care se află şi ţinând în mâini Sfanta Cruce. El se roagă ca în vederea marelui şi
minunatului act al prefacerii, darul Domnului lisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu să se pogoare peste credincioşii din biserică, spre a li se împărtăşi Sfântul Duh şi a se arăta vrednici de această clipă sfântă prin care trec toţi. Credincioşii, la rândul lor, se roagă şi ei pentru sfinţitul slujitor, cerând ca darul şi dragostea lui Dumnezeu să fie şi cu el. Cuvintele respective le spune în numele credincioşilor strana sau corul, dar credincioşii trebuie să spună şi ei în gând această dorinţă.


[M25]24 Cele ce urmează sunt lesne de înţeles. Preotul stăruie tot mai mult în pregătirea credincioşilor, îndemnându-i să fie cu gândurile şi cu inima mereu „sus". adică spre cele duhovniceşti şi să mulţumească Domnului pentru grija ce o are El de noi. Strana răspunde că vrednic şi drept este să ne închinăm lui Dumnezeu, Unul în fiinţă şi Trei după feţe, deci din nou mărturisire a dreptei credinţe, atunci când ne găsim în faţa darurilor suprafireşti, pe care, pentru a le putea căpăta, trebuie credinţa dreaptă şi neşovăielnică. Creştine, rosteşte şi tu cuvintele stranei, însemnăndu-te cu semnul Sfintei Cruci.


[M26]25 Fiindcă ne apropiem tot mai mult de actul sfinţirii, văzduhul întreg trebuie să răsune de cântecele noastre prea măritoare. Preotul ne pofteşte să aducem lui Dumnezeu „Cântare de biruinţă". înălţând glasul, adică strigând cu putere şi din inimă plină de umilinţă. La această poftire sfântă, strana, corul sau credincioşii toţi cântă imnul pe care noroadele l-au rostit, vesele şi cu ramuri de finic în mâini, atunci când Mântuitorul a intrat în lerusalim călare pe asin, fiind însoţit în triumf până în Templu. Cuvântul „Osana" în limba ebraică înseamnă „mântuieşte-ne", dar la împrejurări sărbătoreşti avea şi înţelesul de „trăiască", în semn de felicitare sau dorintă de bine. Strigând „Osana", noroadele adunate la lerusalim îşi arătau marea lor admiraţie pentru lisus, dorind „ca prin El să ne vină mântuirea. Strigând şi noi astăzi „0sana”, dorim ca harul Lui mântuitor să se coboare peste Sfintele Daruri, să le sfinţească şi să le dea putere curăţitoare pentru păcatele noastre.


[M27]26 „Luaţi,. mâncaţi..."' şi „Beţi dintru acesta toţi..." sunt cuvintele spuse de Mântuitorul la Sfânta Cină, când a aşezat Taina Sfintei Euharistii. Spunându-le din nou acum, noi ne amintim clipele sfinte şi măreţe de atunci. Strana, corul sau poporul întreg răspunde „Amin", arătând prin aceasta că dorim din inimă ca în adevăr pâinea şi vinul să se prefacă în Trup şi Sânge.

[M28]27 Acum începe şi se săvărşeşte sfinţirea. Când preotul rosteşte cuvintele: „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Ţi-aducem de toate şi pentru toate", el spune, în numele credincioşilor, că în această clipă măreaţă, cea mai tainică şi mai strălucită, noi recunoaştem că lumea întreagă, ca şi Darurile de faţă, sunt ale lui Dumnezeu şi tot Lui i le oferim, ca să fie prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului, pentru a ne împărtăşi şi a ne face astfel una cu El. Strana sau corul cântă: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm; Ţie îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru". în acest timp credincioşii stau cucernic în genunchi, iar preotul în Sfântul Altar citeşte rugăciunile prin care roagă pe Dumnezeu să trimită Duhul Său Cel Sfânt şi să prefacă pâinea în însuşi Trupul lui Hristos, iar ce este în Potir în însuşi Săngele Lui. Acum are loc marele mister al prefacerii: nevăzut şi neînţeles de minte, dar real şi faptic.
Pe Sfânta Masă, după rugăciunea prefacerii, nu mai este acum pâine şi vin, ci sub chipul pâinii şi al vinului stă Însuşi trupul şi Sângele Domnului nostru lisus Hristos, Mântuitorul lumii.
Momentul este atât de măreţ şi plin de taină, încât credinciosul se simte copleşit de puterile care se revarsă în sufletul lui. De aceea el trebuie să-şi adune gândurile şi să cugete la tot ceea ce a făcut lisus pentru mântuirea noastră, adică la bunătatea lui Dumnezeu, care nu ne-a lăsat până la sfârşit sub greutatea şi osănda păcatului dintâi, la învăţătura cea plină de înţelepciune a lui lisus, la patimile şi răstignirea Lui şi, în sfârşit, la marea minune a Învierii, cu care a pecetluit lucrarea Sa pământească, dovedind că El este Dumnezeu şi Stăpân peste viaţă şi peste moarte.
Toate aceste gânduri trebuie să răzbată prin cugetul şi prin trupul nostru ca un fior de sfântă înviorare, care preface, renaşte şi face din om o faptură nouă, pregătit pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine, când această renaştere devine o realitate simţită şi cu urmări în viaţa noastră cea de toate zilele.

[M29]28 Jertfa cea fără de sânge se aduce nu numai pentru vii şi pentru morţi „spre iertarea păcatelor", ci şi pentru „tot sufletul care s-a săvărşit întru bună credinţă" şi mai ales pentru Sfânta Fecioară. Pomenim deci cu acest prilej pe Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria pentru virtuţile ei care, împodobindu-ne pe noi, ne-ar face vrednici de Sfânta împărtăşanie. Ca răspuns la această glăsuire a preotului, strana sau corul cântă imnul Sfintei Fecioare, cunoscut sub numele de „Cuvine-se cu adevărat", imn în care se preamăresc virtuţile ei de Fecioară Pururea Fericită şi Preanevinovată, care a născut fară stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul, fiind cinstită de oameni mai mult decât Heruvimii şi preaslăvită mai mult decât Serafimii, adică de toţi sfinţii şi îngerii din cer.
Precum vedem, cinstirea Sfintei Fecioare are un loc deosebit în desfăşurarea Sfintei Liturghii, pentru marea ei dragoste de oameni, pe care îi ajută, rugându-se Fiului ei, Domnului şi Dumnezeului nostru lisus Hristos, şi pentru cinstea deosebit de mare ce i s-a facut de a fi aleasă să zămislească prin puterea Duhului Sfânt şi să nască pe Mântuitorul lumii.


[M30]29 Urmează acum o rugăciune specială către Domnul, pentru căpetenia Bisericii - Episcopul, Mitropolitul sau Patriarhul -, căruia îi dorim pace, sănătate şi putere de a învăţa drept şi a propovădui adevărul. La aceasta, strana sau corul răspunde: „Pe toţi şi pe toate", că, adică, dorim acelaşi lucru tuturor credincioşilor.
Răspunsul acesta aminteşte vremea când se pomeneau în biserică de către diacon din Uşile împărăteşti numele tuturor creştinilor vii şi morţi din localitatea respectivă, avănd legături creştineşti cu biserica. Urmează după aceasta câteva cereri mărunte, în care preotul se roagă ca Darurile acum sfinţite să ne fie nouă de ajutor şi izbăvire de necazuri, de primejdii şi de răspuns bun la Judecata cea înfricoşată a lui Hristos.


[M31]30 Tatăl Nostru, se mai numeşte şi rugăciunea domnească, pentru că a fost făcută de însuşi Domnul nostru lisus Hristos. Datori suntem deci să-l cântăm sau să-l rostim cu toţii, cu deplină cucernicie, în cugetul nostru, odată cu strana sau corul. Această rugăciune o ştie creştinul pe de rost. Deci, în biserică, în această clipă toţi credincioşii trebuie să o rostească cu evlavie şi cu murmur încet.
Rugăciunea „Tatăl Nostru" rostită înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine, care urmează îndată, este o năzuinţă a creştinului, ca să primească nu numai pâinea cea de toate
zilele, ci şi Pâinea cea cerească, hrana trebuitoare sufletului pentru a-l ţine treaz, cuminte şi în stare a cârmui viaţa, ca să câştige hrana cea de toate zilele.
Sfârşindu-se de rostit „Tatăl Nostru", preotul doreşte din nou credincioşilor „pace" şi-i invită să plece capetele lor Domnului, întrucât acum urmează împărtăşirea cu Sfintele laine şi deci unirea cu Hristos, al Cărui Trup îl mâncăm şi al Cărui Sănge Sfânt se va mistui duhovniceşte în trupul nostru, încălzindu-l şi întărindu-l.


[M32]31 Prin cuvintele „Sfintele Sfinţilor" ni se aminteşte puterea Sfintelor Taine şi mai ales că ele nu se cuvin decât drept credincioşilor care şi-au curăţit trupul şi sufletul de păcate prin pocăinţă, ajutându-se cu postul şi rugăciunea, spre a fi curaţi ca nişte sfinţi. Căci Sfântul Apostol Pavel zice: „Să se ispitească omul pe sine şi să mănânce din Pâinea aceasta şi să bea din acest Pahar, că'i cel ce mănâncă şi bea din ele cu nevrednicie, acela mănâncă şi bea lui însuşi osândă, nesocotind Trupul Domnului" (I Corinteni 11, 28-29). Deci numai cel curat cu adevărat, ca un sfânt, în chipul cel mai desăvărşit se va uni cu însuşi Mântuitorul şi în lisus Hristos se face părtaş vieţii veşnice. De aceea, prin cântarea „Unul Sfânt..." preamărim desăvărşita sfinţenie şi dumnezeire a Mântuitorului nostru.


[M33]32 „Se sfarmă şi se împarte... Cel ce se sfarmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi nu se sfârşeşte". Este o zicere care cuprinde marea minune a veşniciei Mântuitorului. Ea înseamnă că Trupul Lui se găseşte întreg în cea mai mică fărâmă a Sfintelor Taine, iar Sângele Lui, în fieca
re picătură de vin sfinţit. Ceea ce s-a petrecut la Sfânta Cină şi pe Golgota se petrece şi aici. Creştinii se fac un trup şi un sânge cu Hristos prin gustarea şi împărtăşirea unei fărâme de pâine şi a unei picături de vin, în care El se găseşte întreg. Hristos este veşnic în timp şi pretutindeni în spaţiu; aceasta înseamnă pe scurt zicerea de mai sus. El este „miel", fiindcă a îndeplinit această jertfă în Trupul Său fară împotrivire şi numai din marea Sa dragoste pentru om.


[M34]33 Apa caldă care se toarnă acum în Sfântul Potir închipuieşte căldura Săngelui ce s-a vărsat pe cruce. Ea mai înseamnă şi căldura credinţei pe care trebuie să o aibă cei ce se împărtăşesc, în prefacerea minunată a pâinii şi a vinului în adevăratul Trup şi Sânge, credinţă neapărat trebuitoare pentru ca Sfânta împărtăşanie să lucreze în noi, prefacere şi tămăduire sufletească şi trupească

[M35]Se cade a şti că părticica HS se împarte preoţilor şi diaconilor care slujesc, iar celelalte două părţi, adică NI şi KA, se sfărâmâ în atâtea părticele câte să fie de ajuns pentru cei care se vor împărtăşi. lar din părticica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, din părticelele celor nouă cete şi din cele pentru vii şi morţi nu se împărtăşeşte nimeni.
Asemeni, de vor fi mai mulţi împreună-slujitori preoţi şi diaconi şi fraţi de împărtăşit, la proscomidie trebuie să se scoată Sfântul Agneţ mai mare ca de obicei, spre a fi de ajuns la toţi cei care vor fi împărtăşiţi. Că după ce se sfinţesc Sfintele Daruri, nu este îngăduit a se mai pune vin şi apă în Sfântul Potir. Asemenea şi când se toarnă Sfânta Căldură, trebuie chibzuit să fie atât de fierbinte încât să se încălzească Sfintele.


[M36]34 Urmează împărtăşirea cu Sfintele Taine a credincioşilor. În această privinţă trebuie ştiut urmâtoarele:
Cine vrea să primească acest dar mântuitor, trebuie să fie bine pregătit, adică curăţit de păcate, împăcat cu toată lumea şi deplin liniştit sufleteşte. În acest scop creştinul trebuie mai întâi să postească, după aceea să se mărturisească la duhovnic, să capete iertarea păcatelor şi să-şi împlinească canonul. Îndeplinind toate acestea, să petreacă măcar o noapte numai cu el însuşi, cercetându-şi viaţa petrecută, adâncind împrejurările în care vieţuieşte şi luănd hotărâre nestrămutată de a nu mai repeta păcatul de care s-a făcut vinovat. Apoi să citească cu evlavie rugăciunile rânduite înainte de împărtăşanie. Cel ce nu ştie carte, poate pune pe altul să i le citească, dar în acest caz trebuie să asculte cu mare băgare de seamă. Astfel pregătit se va duce la biserică, va asculta Sfânta Slujbă, iar când preotul spune: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi", îndată cei pregătiţi pentru Sfânta Împărtăşanie se apropie de preot cu bună rânduială, purtând lumânări aprinse în mâini, ca semn al conştiinţei lor curate şi al credinţei neîndoielnice.
Să ştii, creştine, că numai aşa Sfânta împărtăşanie foloseşte şi îndreaptă sufletul şi trupul. Altfel? Mânânci foc „care arde pe cei nevrednici" şi pricinuieşte „osăndă" sufletului.

[M37]33 Ca fii credincioşi ai Bisericii noastre, socotind împărtăşirea unui frate creştin ca cea mai mare sărbătoare a lui, unindu-se cu Dumnezeu în viaţa şi fericirea veşnică, se cade să cântăm şi noi odată cu corul sau cântăreţul, ca o mulţumire a cugetului nostru curat: „Trupul lui Hristos primiţi...", precum şi cealaltă cântare mărturisitoare de fericire creştină:
„Am văzut lumina cea adevărată...", cântare ce dovedeşte fericirea pe care o simţim în urma Sfintei Slujbe la care am luat parte.


[M38]36 După ce Sfintele Taine au fost tămâiate, preotul, luând Potirul şi arătându-l credincioşilor înainte de a-l duce la Jertfelnic, ne înfăţişează astfel cea din urmă arătare a Mântuitorului către ucenicii Săi, înainte de înălţarea Sa la cer, urmând ca noi să rămânem cu harul Lui dumnezeiesc căpătat prin puterea rugăciunii în timpul Sfintei Liturghii.


[M39]37 Urmează o ectenie de mulţumire pentru că ne-am învrednicit să primim Sfintele Taine, fâgăduind că şi de acum înainte dăm lui Hristos „toată viaţa noastră".


[M40]38 Sfârşindu-se slujba, preotul doreşte din nou ca, ieşind din biserică, credincioşii să petreacă în pace, vieţuind duhovniceşte, „întru numele Domnului". Apoi citeşte o rugăciune mai lungă, dar foarte cuprinzătoare, în care el roagă pe Dumnezeu să reverse şi de aici înainte, adică şi în afară de biserică, darurile Sale cele bogate, dăruind pace: lumii, preoţilor, conducătorilor, ostaşilor şi la tot poporul. Astfel, cea din urmă rugăciune este o rugăciune a păcii, după cum a fost şi cea dintâi, îndată după începerea Sfintei Liturghii.


[M41]39 Această binecuvântare este o dorinţă fierbinte a preotului, acum la despărţirea lui de credincioşi, cărora le doreşte ca harul şi iubirea lui Dumnezeu să rămână peste ei „totdeauna" adică şi în viaţa lor obişnuită şi trăitoare dincolo de zidurile bisericii şi a rugăciunilor ei săvărşite aici.


[M42]40 Cea din urmă rugăciune a preotului, rugăciunea de încheiere, cuprinde dorinţa de a primi milă şi mântuire, nu numai pentru rugăciunile pe care le-am facut noi, ci şi pentru cele pe care le face neîncetat Sfânta Fecioară, Sfinţii Apostoli, Sfântul a cărui zi se prăznuieşte, cel al cărui hram îl poartă biserica, precum şi Sfântul loan Gură de Aur, care a întocmit această Liturghie. Astfel, şi pe scurt, slujba se încheie cu un omagiu sau o cinstire adusă autorului ei.


[M43]41 Înainte de a primi anafora, adică pâinea sfinţită rămasă de la pregătirea Sfintelor Daruri, noi primim ungerea cu Sfântul Mir. Trebuie să ştie orice creştin, că prin ungerea trupului nostru cu Sfântul Mir în numele Sfântului Duh, credinciosul primeşte darurile Sfântului Duh, Care-l creşte şi întăreşte în viaţa lui duhovnicească. Despre puterea ungerii cu Sfântul Mir, Sfântul Apostol Pavel spune astfel: „lar Cel ce ne întăreşte pe noi şi pe voi în Hristos şi Cel ce ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre (II Corinteni 1, 2l-22). De aici s-au şi luat cuvintele ce se rostesc la ungerea cu Sfântul Mir: Pecetea darului Duhului Sfânt. Ungerea frunţii înseamnă sfinţirea minţii şi a gândurilor noastre.


[M44]42 Anafora, sau nafura care se împarte credincioşilor, este partea rămasă din prescurile care s-au folosit la pregătirea Sfintelor Daruri. La începutul vieţii creştine, creştinii se împărtăşeau la fiecare slujbă, atât de mare le era râvna şi viaţa de curată. Din această pricină ei nu primeau anafora. Când însă împrejurările vieţii creştine s-au schimbat, credincioşii luau parte la slujbă, dar nu se simţeau vrednici de împărtăşire. Pentru a păstra totuşi legătura cu Biserica şi slujba la care au luat parte, Biserica îi împărtăşeşte cu pâine din care s-au pregătit Sfintele Daruri, care deşi n-a fost prefacută în Trupul Domnului, este totuşi sfinţită şi poate crea în sufletul credinciosului, care o consumă, înclinări cucernice şi năzuinţi duhovniceşti.

Author:

«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Popular Posts

top navigation

       
   

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog