Frumos obicei este colindatul in preajma Craciunului. Aduce un farmec deosebit in orice familie. Sa primesti colindatori pentru unii e un lux (nu isi permit din cauza saraciei), pentru altii e o bucurie (gazda asteapta colindatorii pregatita cu de toate) iar pentru altii o ... prostie! Acestia din urma poate inteleg cel mai putin aceasta sarbatoare mare crestina. Totul sta in felul tau de a fi si a trai. La urma urmei, Craciunul este o Sarbatoare crestina nu pagana!!! Se naste Hristos! Aceasta sarbatoare se traieste cu sufletul, nu cu trupul. In Sarbatorile pagane, oamenii se bucurau doar cu trupul. Se dadeau la tot felul de placeri pana la orgii sexuale. Pentru a trai cu adevarat bucuria Craciunului trebuie sa intelegi ce vrea Hristos de la tine? Trebuie sa stii cum sa te raportezi la divinitate. Pentru asta trebuie sa fii sincer in relatia ta intima cu Dumnezeu.

De luni 17.12.2007 merg cu colinda peste tot unde putem fi asteptati. Am mers pe baza de programari pe la marile institutii, ministere, pe la oameni mici si mari. Am fost si la Galati. Azi am incheiat programul Colindelor.

Te solicita mult!

Mergeti fratilor cu colinda! Nu lasati sa se piarda acest obicei nespus de valoros pentru poporul nostru! Insa ziua Craciunului nu uitati sa o petreceti alaturi de cei dragi!

V-a placut Craciunul??? Lasati niste impresii.

APOCALIPSA - MOTIV DE ÎNGRIJORARE?

Moto: „ Noi trăim actualmente în epoca Apostaziei - a lepădării de adevăratul creştinism, când taina fărădelegii a intrat în stadiul final de pregătire, înainte de venirea omului nelegiuirii, a Antihristului»

Arhiepiscopul Averchie de Jordanville, 1906-1976

Apocalipsa este un motiv de îngrijorare? Dumneavoastră îmi puteţi răpunde?

Nu de mult timp, cam de câţiva ani, lecturând şi căutând prin cărţile religioase publicate în prezent fără nicio restricţie şi cenzură, am descoperit un subiect destul de interesant, şi anume apostazierea lumii din „vremurile cele de pe urmă”. Mai exact, se vorbea acolo despre o lume proorocită în Apocalipsa lui Ioan, cap. 13: „Şi îi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ (…) şi îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.” (Apoc. 13, 14-16). Ei, mi-am spus eu, om intelectual şi cu prejudecăţi, asta e o vreme „de pe urmă”, şi-apoi aici nu încap în discuţie decât simboluri, cifre, interpretări. N-am băgat de seamă nimic. Mai târziu, am dat peste o carte care mi-a susscitat interesul. Este vorba despre Apocalipsa 13. Sfârşitul libertăţii umane, scrisă de ing. Mircea Vlad, ediţie apărută la Editura Apologeticum, în 2004. Despre ce să fie vorba? Se prezintă acolo o adevărată luptă dată de împărăţia lui Antihrist şi slujitorii lui împotriva lumii acesteia, prin crearea „Sistemului perfect”, care supraveghează şi „protejează” întreaga lume, iar această luptă este a prezentului!. Autorul adaugă apoi, în mod explicit, crearea şi rolul codului de bare (care reprezintă de fapt simbolul economic 666). Nimic grav şi nociv pentru mine, mi-am spus, atât timp cât nu folosesc acest semn. Însă am ajuns la impactul acestui semn asupra fiinţei mele, asupra persoanei mele. Am citit şi am rămas fără cuvânt. Acceptarea acestei pecete în viaţa mea reprezintă lepădarea mea de Hristos?!? Cum aşa? Mi-am spus eu, ce are a face un semn şi legătura mea cu Dumnezeu? Nu cred, nu vreau să cred. Şi-am acceptat să-mi trăiesc prezentul considerând că este important să slujesc lui Hristos din inimă, nădăjduind să fie plăcut Lui ascultarea mea de printre oameni şi pentru oameni. Mai târziu însă, am primit „în dar” o carte. Volumul acesta nou vorbeşte tot despre acest subiect. Numai că de data aceasta autorul este un părinte athonit, numit Ieromonah Hristodul Aghioritul, iar titlul cărţii este La apusul libertăţii, cartea fiind apărută la Editura Sofia, Bucureşti, 2006, cu binecuvântarea părintelui Efren, egumenul Mănăstirii Vatopedu, Muntele Athos. Am găsit aici o adevărată istorie despre Uniunea Europeană şi integrarea românilor în sistemul european, despre impactul şi consecinţele asupra vieţii spirituale cauzate de această aderare. Am citit cu interes, fără prea multă îngrijorare, ci doar cu dorinţa de a vedea noi opinii despre contemporaneitate. Am ajuns la două capitole care m-au îngrijorat însă. Primul se numeşte Supunerea noastră trebuie să dovedească discernământ, iar aici se pun faţă în faţă două categorii de teologi, cei apostaziaţi, care consideră că nu este important să luptăm împotriva semnului Fiarei (666!), ci trebuie să slujim lui Hristos folosindu-ne de ceea ce există în prezent, ca atare şi de cardurile electronice, buletinele electronice şi cipurile biologice, iar cea de-a doua categorie a adevăraţilor mărturisitori, cei care luptă împotriva instaurării împărăţiei lui Antihrist, tocmai pentru a nu se face părtaşi la apostazierea lumii, generaţiile viitoare neştiind cum stau lucrurile. Al doilea capitol m-a îngrijorat şi mai mult. Aici, în De ce vom fi osândiţi pentru semn? (pag. 133-138) se prezintă cu argumente bine întemeiate cum ne lepădăm fără să ştim, prin amăgirea de către diavol, şi acceptăm lucrarea antihristică a pecetluirii despre care se vorbeşte în capitolul 13 din Apocalipsa. Unul dintre cele mai importante argumente, printre multe altele, mi s-a părut acesta: „primirea acestui semn (666) dat oamenilor va avea sensul acceptării unui stăpân şi domn străin. Pentru că, în timp ce Botezul şi Mirungerea se fac în numele Domnului nostru Iisus Hristos, acest semn (666) se leagă de numele sau de numărul numelui Antihristului. Iar din versetul Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizei şi şase (Apoc. 13, 18) vedem că nu este vorba de un simplu simbol exterior şi de un semn gravat sau de un număr întâmplător, ci de acceptarea de bunăvoie a unui stăpân străin, a Antihristului, şi de înstrăinarea noastră automată şi veşnică de singurul şi adevăratul nostru Domn.” Într-adevăr, privind în jur, observ că nimeni nu se exprimă concret asupra acestui fenomen. Dar îngrijorarea mea rămâne. Ieromonahul Hristodul Aghioritul spune: fiecare trebuie să asculte de duhovnicul lui până atunci când buna noastră maică, Biserica, prin ierarhia ei, se va pronunţa şi va conduce lupta aceasta, pentru că atunci se vor risipi şi norii cei întunecaţi. Bine, mi-am spus din nou, un pic uşurat şi încrezător în lucrarea părinţilor care iubesc pe Hristos. Totuşi, pe data de 11.09.2007, Guvernul a aprobat deja o hotărâre care obligă cetăţeanul român să accepte cardul electronic pentru plata salariilor, începând cu data de 1 ianuarie 2008! Ups, mi-am spus! Răsfoiesc din nou cărţile mele şi găsesc în ultimul volum amintit, la pagina 128 următoarele cuvinte: Nu trebuie să acceptăm (semnul 666) nici pe cartea de identitate, nici pe vreun card şi nici să votăm proiectul de lege prin care se va da puterea de a ni se impune acest număr. Şi asta pentru că acceptând de fapt ne lepădăm de Hristos. Hmm, drept este că Apostolul Petru s-a lepădat doar prin cuvânt de Hristos, atunci când a fost recunoscut de pârâtori, şi a pierdut părtăşia cu El, însă s-a putut ridica pentru că slujea unui singur Domn, însă prezentul ne propune să fim slugile unei alte împărăţii, iar noi nu putem sluji la doi domni. Nu mai amintesc aici experienţa lecturii Profeţiilor şi mărturiilor creştine pentru vremea de acum, Editura Biserica Ortodoxă Alexandria, 2004, în două volume apărute cu binecuvântarea P.S. Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, cărţi care mi-au confirmat încă o dată prin mărturisirea Sfinţilor Părinţi că stăm şi nu facem nimic, şi că trăim Apocalipsa din plin. Ce şanse am eu să ştiu adevărul? Ce face Biserica, ce trebuie să fac eu, mădular al Bisericii? Acceptând oare, nu mă fac părtaş la instaurarea unei împărăţii? De ce nu-mi răspunde nimeni la întrebări?

Dumneavoastră îmi puteţi răspunde?

Prof. C-tin Bogdan Feştilă