Va invitam la TOB (Targul International de Obiecte Bisericesti).
Misiunea Târgului International de Veştminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti (TOB) este de a reuni într-un singur spaţiu firmele şi organizaţiile care se ocupă cu producerea, comercializarea şi întreţinerea obiectelor de cult, cu proiectarea şi construcţia lacaşurilor de cult.
TOB este o expoziţie cu vânzare de unde preoţii şi enoriaşii pot cumpara şi contracta cele ce sunt necesare pentru ei şi bisericile pe care le păstoresc.
TOB se adreseaza tuturor persoanelor care iubesc arta bisericească şi doresc sa o înţeleagă.
TOB este mediul în care preoţii şi persoanele care admiră arta creştină se întâlnesc cu pictorii de biserici şi de icoane, cu artizanii catapetesmelor, altarelor şi stranelor bisericeşti, cu fauritorii de clopote şi obiecte de cult, cu maeştrii vitraliilor, cu minunaţii editori de cărţi şi reviste, cu artizanii veştmintelor preoteşti şi, nu în ultimul rând, cu arhitecţii şi constructorii bisericilor româneşti.
Locație: Sala Palatului
Strada Ion Câmpineanu, nr. 28 (în centrul orașului, Piața Revoluției, lângă Muzeul Național de Artă)
Stații de metrou Universitate Romană, RATB: 122, 126, 136, 137, 138, 168, 178, 226, 268, 300, 368 Program de vizitare: 10.00 – 18.00
Vom avea si noi un stand cu o diversitate foarte mare de icoane. La noi veti putea gasi icoane pe care poate ca nu v-ati inchipuit vreodata ca veti putea gasi. Va indemnam sa nu va lasati pe ultima zi pentru a achizitiona icoane. Vom primi intre altele si comenzi de icoane.
FOARTE IMPORTANT!
De data aceasta nu va mai fi la Romexpo, ci mult mai aproape de Universitate, la Sala Palatului. Deci, foarte usor de ajuns!
-1980 luna august in data de 28 august se naste Gheorghe Nedea
- la varsta de 5 luni este abandonat de familie si trimis catre centru de scolari prescolari Falticeni
- 1986 este transferat la casa de copii Liteni pentru a urma cursurile gimnaziale
- 1997 urmeaza Scoala de Cantareti Bisericesti din cadrul Seminarului Teologic Suceava
- 2000 urmeaza cursurile scolii liceale DIN CADRUL Grupului Scolar Industrial Nr 2 Suceava
- 2000 infiinteaza un cor format din tineri din orfelinate si din familii sarace unde castiga numeroase premii nationale judetene locale,
- 2003 absolvent al cursurilor liceeale si intra la Facultatea de Istorie si Geografie specializarea Geografia Turismului
- 2004 preia conducerea Asociatiei de ajutorare a tinerilor si copiilor proveniti din casele de copii “PROTIN SUCEAVA”
- 2005 organizeaza si desfasoara activitati cu rol de promovare a tinerilor talente din centrele de plasament prin:
- expozitie de modelaj in marmura la Universitatea din Suceava
- expozitie de picture religioasa si laica in centre culturale sucevene
- expozitie de icoane pictate pe sticla semnate de Gh Nedea
- actiuni cu scop caritabil in vederea promovarii si integrarii tinerilor studenti
- organizarea unui festival de colinde “UN DAR DE MOS NICULAE”
- realizarea de simpozioane, seminarii, cursuri practice pentru tinerii din centre cu autoritatile locale, judetene, nationale si internationale
- coordinator al Festivalului National de Muzica Religioasa in Memoria Pr Al Lazareanu
-2007 absolvent al Facultatii de Istorie si Geografie specializarea Geografia Turismului.
-2008 student la Unviersitatea din Bucuresti , Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala specializarea Consiliere.
-2010 doctorand la Scoala Doctorala a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala, Universitatea din Bucuresti specializare comunicare.
Pe Gheorghe Nedea l-am cunoscut inca din timpul cand eram la acelasi Seminar Teologic cu el in Suceava. Viata ne-a facut sa ne reintalnim dupa cativa ani in Bucuresti cand eu urmam cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa „Patriarhul Iustinian”. El era absolvent al Facultatii de Geografia Turismului si masterand la Facultatea de Sociologie. Atunci s-a inchegat intre noi o trainica prietenie. Colaboram adesea pe diferite proiecte pe care le gandim si le punem impreuna in practica.
Un om vrednic, plin de elan si speranta, un om in inima caruia nu exista expresia: „nu se poate”. La el totul e posibil. Cred ca tocmai aceasta gândire pozitivă l-a ajutat sa strabata drumul mult prea anevoios pe care l-a dovedit, nu cu sprijinul parintilor dar nici de unul singur, ci cu ajutorul lui Dumnezeu prin oamenii speciali pe care i-a trimis in intampinarea lui.
Un om calm, glumeţ, un om gata sa te ajute cand ai nevoie, dar si un om extrem de iertator. Am fost uimit de puterea lui de a ierta. Ganditi-va la statul social al tinerilor proveniti din Centrele de Plasament si ganditi-va cat de nesocotiti si de batjocoriti sunt de cei ca noi din lume, cu toate ca in ei, Dumnezeu a ascuns putere suficienta pentru a schimba omenirea.
Mai nou şi-a lansat şi cartea sa Destinul Unui Tânăr crescut în orfelinat, o carte document în care relatează amintiri din copilăria sa nefericită, petrecută în orfelinatele din Fălticeni, Liteni şi Suceava. Mai multe despre carte gasiţi aici.
Asa se descrie normalitatea prin ochii anormalitatii.
O zi normala, petrecuta alaturi de familie, un lucru atat de firesc, cotidian, sta sa cada in josul normalitatii, in orele apasatoare si interminabile pierdute in lucruri de nimic: calculator, internet, mobil, televizor.
Oare sunt atat de necesare, pe cum credem?
Numai omul poate imposibilul, el distinge, alege si indrepteaza, el poate imprumuta durata clipei (Goethe). Asa ca, de ce sa nu reactionam la timp?
Kant spune: “Ratiunea fara experienta e goala, iar experienta fara ratiune oarba”.
Omul liber, desavarsit, este un om care raspunde cu propia lui viata pentru oricare act pe care il savarseste.
Suntem crestini! Dar de multe ori nu apucam sa traim crestineste. Atunci incepi sa gandesti, lucrul acesta pe care il fac e crestinesc sau nu?
Ratiunea ne raspunde: nu poti fi liber, daca nu esti responsabil.
Inainte onoarea, demnitatea, credinta, echivalau cu viata. Oamenii raspundeau cu viata pentru apararea acestor nobile sentimente.
Istoria pentru acesti oameni s-a scris; viata lor ce s-a scurs prin efemeritatea timpului a ramas pentru noi un mod cert de implinire a datoriei de a fi adevarati crestini.
Viata in mica societate, adica in familie – caci fiecare familie e o mica societate – ne onduleaza, ne formeaza dupa un anumit tipar. Putem sa placem celorlalti sau nu. Ceea ce conteaza e ca noi sa incercam sa traim crestineste in intelegere, in dragoste, in smerenie.
Micile sau marile dezechilibre pornesc din interiorul unei mici societati, adica din ineriorul unei familii.
Armonia se revarsa asupra tuturor, daca te simti tu bine, ai ocazia sa faci mai multi fericiti.
Nietzsche : Totul este haos ”lipsa ordinei, armoniei, intelepciunii si frumusetii”.
In viata de familie, ca si in contabilitate, exista un echilibru in tot ceea ce facem: drepturi + obligatii= datorii.
Daca în cadrul relatiilor economice, fluxurile de valori se produc în momente diferite, atunci se nasc obligatii (datorii) pentru beneficiar sidrepturi(creante) pentru furnizor sau prestator.
La fel ca si in cadrul relatiilor familiale, am obligatia de a fi la inaltimea asteptarilor celuilat, dar si dreptul asupra organizarii vietii in comun.
Puterea unei vorbe calde, poate mangaia, ca o alifie rani sufletesti, are insa si puteri distrugatoare, care poate lasa cicatrici sau chiar sa adanceasca durerea.
In incercarea de a admite ca suntem intangibili, riscam sa ne mutilam cele mai frumoase sentimente, chiar si slabiciunea, privita prin sentimentul umanizat de pietate, capata o dimensiune fantastica, usor de trecut .
Suntem puternici in mica noastra societatea, dar atat de slabi in afara ei; pentru simplu fapt ca aici in familie suntem iubiti.
Candva aveam o vorba: cand iti doresti un lucru, suficient de tare, tot Universul contribuie la implinirea lui. Mi-am dorit familia pe care acum o am!
Iordachescu Elena-Nicoleta economist
sotie, mama a 3 copii
Dumnezeu iubeste normalitatea. Dumnezeu ne vrea normali! Anormalitatea este o boala, este opusul normalitatii. Dumnezeu ne-a facut normali si ne vrea asa!
Normalitatea este o stare de fapt a lucrurilor. In cartea Facerii la sfarsitul fiecarei zile a creatiei, Scriptura ni-L prezinta pe Dumnezeu ca un mester iscusit care la sfarsitul unei zile grele de munca, isi admira lucrarea si se uita la ea cu ochi critic sa vada daca nu a gresit cumva ceva undeva. Insa Mesterul Dumnezeu nu putea sa greseasca. „Şi a văzut Dumnezeu că este bine” (Facere 1). Cand a terminat toata lucrarea, Dumnezeu trage concluzia finala: „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” (Facere 1, 31). Aceasta este starea de normalitate: felul cum le-a creat Dumnezeu si cum le-a randuit.
Dumnezeu a pus o randuiala in toate. El iubeste armonia. Observati planetele si stelele. Fiecare are miscarea ei stricta. Daca s-ar abate de la aceasta miscare, s-ar ciocni planetele si stele intre ele asa incat nu ar mai ramane nimic frumos pe cer. Toate respecta legile creatiei lasate lor de Creatorul Dumnezeu.
Dumnezeu a lasat omului niste porunci ca niste faclii care sa ne lumineze calea. In acelasi timp Dumnezeu a lasat omului libertatea vointei. Fiecare om este liber sa faca ce doreste: sa asculte sau nu glasul si voia cea buna a lui Dumnezeu. Spre exemplu: In porunca a cincea, Dumnezeu spune sa respecti pe parinti. O lasa ca o porunca, dar lasa si o flexibilitate a vointei omului. El cauta sa iti arate calea cea buna. De aceea iti si o motivare, o explicatie, cand spune: Daca ai sa respecti pe parinti, atunci ai sa traiesti multi ani pe pamant, ai sa fii fericit. Si noi la Sfintele Slujbe dupa ectenii sau rugaciuni de cereri sau de lauda se adauga anumite sfarsite numite ecfonise, care oarecum explica de ce ii cerem noi lui Dumnezeu toate acestea: pentru ca „a Ta este imparatia si puterea si Slava...”, pentru ca „sfant esti Dumnezeul nostru si de aceea noi slava iti inaltam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh...”, „ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti...”, „ca Tie se cuvine sa ne miluiesti si sa ne mantuiesti pe noi, Dumnezeul nostru si de aceea noi Slava iti inaltam....”, etc.
Dumnezeu a lasat ca omul sa se casatoreasca cu femeia sa, cu care sa aiba copii. Asa vrea Dumnezeu pentru ca asa e normal. De ce e normal? Pentru ca daca nu e asa, atunci e anormal si vom demonstra acest lucru. Pun inainte un subiect de mare actualitate al zilelor noastre. De ce e pacat sa traiesti in desfranare sau in adulter? Ca doar iubesti acea persoana... si ea te iubeste... si ce e frumos si lui Dumnezeu trebuie sa ii placa... Dar... o fi frumos la Dumnezeu ceea ce noua ni se pare a fi frumos? Nu cumva la Dumnezeu balanta valorilor e alta? Deci, e normal sa te casatoresti sau sa traiesti in desfranare sau in adulter? E normal sa ai amanta sau amant? E normal sau anormal? Subliniez ca faptul ca pacatul este o abatere de la normalitate. Ia sa gandim logic. Daca traiesti cu cineva fara sa fii casatorit, se poate intampla sa zicem, ca femeia sa ramana insarcinata dupa legile firesti ale trupului. Se naste un copil dorit sau nedorit. Tatal nu vrea sa recunoasca copilul ca doar poate femeia a mai avut si alti barbati... Ramane un copil fara tata. Dar de ce sa nu aiba copilul tata? De ce sa sufere copilul de lipsa unei firesti armonii familiare? De ce sa traga numai mama la nasterea unui copil? Se poate ca barbatul sa fie chiar casatorit si sa aiba copii cu femeia legitima. Iar acum sa aiba un copil si cu amanta. Acum barbatul poate isi va lasa femeia pentru amanta. Dar de ce sa se destrame o familie? De ce sa ramana acei copii fara tata? Uitati cate rele decurg din desfranare, din acea stare de normalitatea.
Alta problema de actualitate este cea a homosexualilor care fac mars prin centrul Bucurestiului sa arate... ce sa arate? Sunt ei oameni normali? Homosexualitatea este un lucru normal? E normal sa fii homosexual? Ia sa vedem cum a lasat Dumnezeu? “Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi...” (Facere 1, 27-28). Iata starea de normalitate pe care a lasat-o Dumnezeu. E foarte clar. Ce ar fi daca s-ar aduna niste oameni cu capele sparte si ar incepe sa mearga pe strada si sa se laude: „Uitati-va la noi. Noi avem capete sparte nu ca voi...! Noi suntem perfect sanatosi! Nu ca voi bolnavi cu ochii si cu inima ca nu vreti sa ne considerati normali ca si voi. Sunteti invidiosi pe noi...” Dumnezeu a zis oamenilor sa se inmulteasca. Ori stim prea bine ca un copil se poate concepe doar de un barbat si o femeie. Caci aceasta e legea firii lasata de Dumnezeu. Acesta e normalul lasat de Dumnezeu in noi.
Cred ca problema oamenilor cea mare este ca nu se orienteaza unde trebuie si se incred in ei insisi si in „intelepciunea” lor, in „mintea lor sclipitoare”. Sf. Maxim Marturisitorul spunea ca „Pacatul este proasta intrebuintare a ideilor”. Omul are multe ganduri, multe idei. Dar trebuie sa aiba si un discernamant pentru ca sa distinga binele de rau, gandurile bune de cele rele, gandurile si ideile de la Dumnezeu si cele de la diavol sau pur si simplu aiurelile de toate zilele. Dupa cum spuneam mai sus la Dumnezeu sunt alte valori. Noi avem mintea limitata si privim lucurile limitat. Noi judecam la suprafata, dar Dumnezeu „cel ce cunoase inimile si rarunchii si tainele oamenilor le cunoaste”, judeca in profunzime. Pentru ca suntem limitati de multe ori nu putem sa il intelegem pe Dumnezeu cand ne randuieste unele lucruri poate ne dorite in viata. Dar Dumnezeu nu ne vrea raul, chiar daca avem necazuri. Aurul se cearca in foc si se curateste. Necazurile ne mai vin si pentru indreptarea noastra si pentru a ne mai smeri si a avea cate ceva de invatat. Sa fiu mai concret. Spre exemplu Dumnezeu zice sa ne iubim vrajmasii. Aparent e o anormalitate. Cum sa il iubesc pe cel care imi face numai rau si mai mult decat asta sa il iert si sa ii intind si mana sa il ajut??? Este acest lucru o stare de normalitate? Aparent, dupa mintea noastra, nu este normal. Insa sa privim in profunzime. Dumnezeu de ce sa ne ierte pe noi care mereu ii gresim? Ce ar fi daca ne-ar aplica Dumnezeu aceesi metoda pe care o aplicam si noi celor din jurul nostru? Zice un proverb romanesc: „ceea ce tie nu iti place altuia nu-i face”. Cum ar fi daca Dumnezeu nu ne-ar ierta niciodata pacatele caci prin pacate noi ne impotrivim voii lui Dumnezeu. In fapt si spune Hristos: „Cu masura cu care vei masura, cu aceeasi ti se va masura” iar in Tatal nostru spunem: „si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri”. Cum Dumnezeu e bun cu noi, la fel si noi trebuie sa ii urmam exemplul si sa fim buni cu cei din jurul nostru. Cum El are atata rabdare cu noi, cum mereu ne ajuta cu toate ca nu meritam, cum mereu trege cu vederea atatea si atatea pacate... Cred ca nu avem noi de iertat greseli ale celor din jurul nostru intr-un an, cat are Dumnezeu sa ne ierte intr-o singura zi. Si pe langa toate astea, ne mai si fagaduieste pe lumea cealalta plata insutita, comori de nepretuit, fericire si viata vesnica. Dar toate astea le vom putea avea numai daca, vom asculta de glasul lui si vom cauta normalitatea.
Cautati sa faceti voia lui ca asa e bine, asa e normal. Daca traiesti intr-o stare de normalitate, traiesti in Hristos. Mai sunt multe de adaugat, si vom reveni intr-un alt articol referitor la viata normala in Hristos.
Daca nu stiti ce e normal si cum e normal, cereti lui Dumnezeu sa va descopere. Mergeti intr-o Biserica si reculegeti-va la Icoana Maicii Domnului. Mult succes!
Ne e mereu frică de ceva şi ne trăim frica voluptuos, lacom, practicând, ca pe un sport agreabil, numărătoarea
inversă.
Suferim, se pare, de un masochism galopant, cu înfăţişări diverse: ne place să ne cultivăm spaimele, să colecţionăm veşti proaste, să anticipăm catastrofe (sau să le urmărim febril pe cele care au loc aiurea),
să degustăm nefericirea altora, să ne simţim înconjuraţi de primejdii iminente.
În această vicioasă înclinaţie, beneficiem de sprijinul nepreţuit al presei, care capitalizează eficient pe seama angoaselor noastre.
Ernst Jünger observase deja, acum câteva decenii, că simpla nevoie de a urmări ştirile de mai multe ori pe zi e un simptom de nelinişte.
Antenele, mereu mai numeroase, de pe casele noastre dau peisajului urban aspectul unui chip cu părul măciucă, scuturat de aprehensiuni sumbre.
Evident, nu lumea de azi a inventat frica. Există o istorie a fricii de care s-au ocupat, laborios, o sumedenie de savanţi.
De la fobiile Antichităţii la teroarea anului1000, de la superstiţiile curente la marile texte apocaliptice, dispunem de un enorm inventar al temerilor omeneşti. Unii pretind că după secolul al XVII-lea lumea s-a mai potolit. Ştiinţa a înlăturat, zice-se, panica rudimentară dinaintea stihiilor şi a penumbrelor magice, populaţia globului s-a mai deşteptat.
Nu cred.
Vechile spaime au fost înlocuite de unele noi, ba a apărut chiar o specie nouă de frică, numită de sociologi şi psihologi "frica-divertisment".
Căutăm frisonul groazei ca pe o plăcere, aşa cum ne pregătim să petrecem o seară agreabilă urmărind la televizor un horror .
Nu e zi să nu fim intoxicaţi de "informaţii" spectrale privind fie realitatea imediată, fie realitatea continentală sau planetară, fie cea cosmică.
De mare succes se bucură, de pildă, "încălzirea globală".
Dârdâim sub nămeţi, alunecăm pe gheaţă, nu ne mai putem deszăpezi trotuarele şi automobilele, dar citim terorizaţi despre inflamaţia generală în care vom sucomba curând.
Vom muri de cald, ne vom trezi într-o bună zi cu polul nord în cana de cafea şi cu Fram ursul polar în curte.
Mai sunt, apoi, sezonierele gripe animaliere. Armate de viruşi aviari şi porcini ne pândesc după colţ, guturaiul capătă grimase de pandemie. Să nu uităm însă meteoriţii, SIDA, dezastrele ecologice, demografice, financiare, uraniul iranian, Bin Laden, mogulii, anul 2012 şi şcoala de la Păltiniş, cu ucigaşul ei monopol cultural şi politic.
Coborând în pitorescul parohial, vom vorbi despre ameninţătorul guvern Boc (dacă suntem pesedizanţi), despre riscul mortal al unei eventuale guvernări PSD (dacă suntem pedelizanţi) şi, oricum, despre nenorocul fatal al realegerii lui Băsescu (dacă nu mai ştim asupra cui să ne delegăm amocul). Pe scurt, situaţia e albastră.
(Sau violetă?). Ţara e năruită. Mâine-poimâine ne vom da la cap unii altora sau vom emigra pe altă planetă.
"Vrei să spui că totul e în regulă? Că exagerăm când spunem că lucrurile merg prost?" - vor protesta unii şi alţii pe agitatul meu forum(exterior). Nu. Ştiu că ţara se bâlbâie şi că vremurile sunt grele.
Dar nici psihologia drobului de sare nu ajută. Şi nici obiceiul de a pune frică peste frică, de a înrăutăţi răul şi de a urâţi urâţenia, oricât rating ar aduce acest obicei.
O singură frică pare să fi dispărut cu totul din lumea noastră: frica de Dumnezeu, în care trăiau, nu de mult, înaintaşii noştri. Iar când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici şi mari, invadează scena în devălmăşie.
Dorinta mea mai veche de a ajunge la locul unde au fost înfometati si însetati după dreptate detinutii politici de la Aiud, dar si de a mă închina la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop s-a împlinit într-un singur pelerinaj.
Plecăm din Bucuresti în zorii zilei de 1 mai. Suntem un grup de 13 pelerini. Soarele anuntă o zi însorită, iar nădejdea si emotia noastră, un pelerinaj luminos.
Admirând peisajul minunat al zorilor lunii lui Florar, trecem pe la Dealu Negru, prin Pitesti, apoi Valea Oltului ne bucură privirile, prin oglindirea soarelui cu raze joviale, a copacilor si pomilor proaspăt înfloriti si înfrunziti si a văilor mai line sau mai abrupte, dar pline de iarbă de un verde-crud.
Oprim la Mănăstirea Cozia. Prima gură de aer proaspăt duhovnicesc. Aici îsi doarme somnul de veci maica Teofana, „muma lui Mihai Voievod”-Viteazul, împreună cu doi dintre fiii săi: doamna Florica si Nicolae-Vodă si alături de Mircea cel Bătrân.
Plecăm mai departe, prin Sibiu – orasul cu iz medieval – către prima noastră destinatie: Alba Iulia. Ajunsi aici, ne închinăm cu emotie în Catedrala Ortodoxă Reîntregirea Neamului, locas impunător, plin de istorie sfântă românească, care este străjuit la intrarea în curtea catedralei de statuile albe si zvelte ale Reginei Maria si ale Regelui Ferdinand.
Vizităm mai apoi Catedrala Lutherana Sfântul Mihail, unde este înmormântat Iancu de Hunedoara. Următorul obiectiv este Cetatea Alba Iulia, mai precis Traseul celor trei fortificatii, unde suntem întâmpinati de o atmosferă de sărbătoare, cu oameni plini de veselie, îmbrăcati în straie medievale, dar si traditionale românesti. Luăm o mică gustare de 1 mai, apoi plecăm din Alba Iulia către Mănăstirea Râmet.
Odată ajunsi aici, putem observa că mănăstirea este ca o oază de spiritualitate crestin ortodoxă într-un peisaj natural admirabil, care îti încarcă sufletul de nădejde si bucurie. Sfântul locas este situat pe una din crestele muntoase din această zonă, îndemnând la urcus duhovnicesc si înăltare în rugăciune. De aici, de sus, natura este admirată, iar multumirea înăltată. Ne închinăm în biserica mănăstirii la icoana Maicii Domnului Pantanassa (Împărăteasa a toate) Vindecătoarea de cancer si la moastele Sf. Ghelasie de la Râmet, lângă care sunt asezate si cele ale Sf. Neofit si ale Sf. Hariton. Măicutele de aici ne-au primit cu multă dragoste si ospitalitate.
De îndreptăm apoi către următoarea destinatie pe care ne-am propus-o: Aiudul. Ajunsi aici, orasul imi pare sărăcăcios. Nicio pancartă nu ne îndrumă către ceea ce are acest oras mai scump. Doar localnicii ne pot îndruma. Oprim într-un cartier cât se poate de obisnuit, lângă Scoala Generală Axente Sever. Mă îndrept cu emotie în suflet si cu nerăbdare, abia asteptând să vad biserica-monument pe care o stiam doar din poze. Urcăm pe un drum ca de tară, neamenajat, printre garaje si blocuri mici, curate, linistite. Ajungem pe o strădută simplă si la fel de linistită, care desparte cartierul de blocuri de o vale încărcată de tristetea chinuirilor nedrepte, dar si de nădejdea Învierii.
Biserica-monument este mai micută decât îmi imaginam, dar este mult mai impresionantă decât mă asteptam eu; este cam ca o inimă care pulsează demnitate prin arterele trombozate de ne-simtire si ignorantă ale României de astăzi, demnitate izvorâtă din dragostea românilor autentici pentru Hristos si pentru viata crestinească pe care se străduiau să o aibă, pentru care, de altfel, au si fost întemnitati si chinuiti „în moduri inimaginabile pentru o minte sănătoasă”, până la jertfă. Aici, la Aiud, închisoarea a fost transformată în 1947 în centru de exterminare dedicat elitei tării atât duhovnicesti, cât si intelectuale.
Biserica are o arhitectonică originală, unică: un platou îngust pe care se află asezate sapte perechi de cruci, iar acestea, împreună, în comuniune, poartă pe brate o altă cruce mai mare. Întelesul extras din pliantul Schitului Înăltarea Sfintei Cruci – Aiud, este urmatorul: „Cele 7 cruci îngemănate simbolizează unitatea în suferintă pe care au avut-o mucenicii, iar crucea cea mare reprezintă„crucea neamului” pe care ei au dus-o în spate. Bratele crucii mari sunt putin înclinate având fiecare câte o gaură ce reprezintă ochii suferintei neamului românesc, care sunt îndreptati spre cer si imploră mila lui Dumnezeu pentru tara noastră.”
Intrând în curtea bisericii, esti întâmpinat de trei troite, însă privirea si atentia îti sunt repede absorbite de privelistea la care nu te astepti: o vale abruptă, plină cu albe morminte: Râpa Robilor.
Coborâm si noi si intrăm în osuarul aflat sub sfântul altar. De fapt, aici altarul poate fi peste tot „pentru că acest pământ este plin de Sfinte Moaste, mi-e si frică să calc cu picioarele pe acesta”, asa mărturisea părintele Iustin Pârvu, care a supravietuit temnitei Aiudului.
Intrăm în osuar si ne învăluie mireasma sfintelor moaste si Maica Domnului din icoană, care ne primeste cu bratele deschise, precum altădată pe detinutii din închisorile comuniste pentru că o chemau fierbinte în rugăciunile lor. Aici, în osuar, o măicută stă smerită, în linistea rugăciunii lăuntrice si pune cu multă grijă ulei de la cele două candele care ard la icoana Maicii Domnului si a detinutilor politici care au dobîndit Lumina divină, în sticlute mai mici pentru a le da spre folos pelerinilor doritori. La rugămintea noastră, măicuta ne vorbeste despre aceste locuri si despre dovada faptului că osemintele găsite nu sunt simple oase, ci sfinte moaste; semnele vizibile, palpabile si olfactive stau mărturie.
Deasupra intrării în Biserica-Monument este scris motto-ul martirilor de la Aiud si din alte închisori comuniste, deveniti fii ai lui Dumnezeu: „Fericiti cei prigoniti pentru dreptate”...
În biserică singurul drum este scara pe care se coboară spre sfântul altar. Acolo, jos, în fata sfântului altar, un preot rosteste rugăciuni pentru noi si alti câtiva pelerini, care stăm în genunchi adunati ca boabele de grau din coliva. Rugaciunea preotului spusa în biserica ce are peretii tapetati cu plăcute de marmură pe care sunt inscriptionate numele a sute, poate mii de detinuti morti în închisoarea Aiud, ne este cuvânt de bun-venit, slujbă, predică, sfat si cuvânt de bun-rămas. Am găsit cu privirea – citind pe plăcutele de marmură – un episcop, preoti, medici, avocati, contabili, colonei, generali, functionari, tărani, oameni simpli, dar si altii care nu au putut fi identificati.
În fata bisericii, un bătrânel cu părul nins vorbeste la telefon. Îmi rămân în amintire doar cuvintele pline de uimire ale dânsului: „Domnule, aici e o tară întreagă!...”
Ghidul pelerinajului nostru a primit în dar de la un preot de aici o părticică de sfinte moaste (o vertebră) din osuarul de la Aiud. Sfintele moaste s-au arătat frumos mirositoare, iar prin visul avut de o crestină care le-a tinut în camera unde a dormit, am înteles că sfintii încă necanonizati de la Aiud asteaptă evlavia noastră pentru ei si abia asteaptă să ne asculte rugăciunile si să ne răspundă minunat.
Spre seară ne cazăm la pensiunea Helvetica, iar a doua zi dimineata, la ora 6 plecăm cu un avânt proaspăt către o altă destinatie. Prislop. Locul unde oricine a citit sau a aflat despre părintele Arsenie Boca – om, crestin, lucrător până la desăvârsire a darurilor lui Dumnezeu de călugăr, preot, medic si pictor – si s-a atasat de el îsi doreste să ajungă. Locul unde îti doresti să ajungi. Si dacă ai ajuns, îti doresti să rămâi. Iar dacă totusi pleci, îti doresti să revii.
Pacea locului de aici te cuprinde încet-încet. Urcăm spre cimitirul mănăstirii, unde se află si mormântul părintelui Arsenie Boca. Multi oameni urcă si coboară de la părintele Arsenie, unde „e musai să mergi cu flori”. Aici, la mormântul părintelui, credinta si pocăinta oamenilor, împletite cu lacrimi, suspine si rugăciunea izbucnită din dorinta fiecăruia, rodesc minuni. De aici, pelerinii urcă pe cărarea care duce către pestera Sfântului Ioan de la Prislop – locuri grăitoare despre prioritătile care într-aripează viata unui crestin. Participăm la sfânta liturghie în poiana mănăstirii. Unii dintre noi stau pe iarba presărată cu flori mici, delicate, multicolore. Această poiană este o firimitură de Rai sfânt coborâtă pe pământ, în al cărei miez se află biserica de piatră, ce arată ca un micut castel.
După sfânta liturghie din duminica samarinencii, mai rămânem cu răgaz câteva minute, după care plecăm cu sufletele pline de bucurie înapoi, spre Bucuresti.
Pe drumul de întoarcere spre casa, traseul ne răsfată cu privelistile cărora nu rezist sa nu le fac câteva fotografii. Valea Jiului este încântătoare! Facem de altfel si un popas aici pentru a admira mai de aproape Jiul care curge neobosit, neplictisit, bucuros sa ne dea si noua din bucuria si frumusetea lui.
Trecem prin Târgu Jiu si vedem Coloana Infinită a lui Constantin Brâncusi. Într-un asemenea pelerinaj, ne-am întâlnit, într-adevăr cu Infinitul!
În judetul Gorj, poposim câteva minute la Mănăstirea Lainici. Aici, în fata icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic Ascultătoarea, adusă din Sfântul Munte Athos, si alături de icoana si sfintele moaste ale Sfântului Irodion – staret al Mănăstirii Lainici, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica si sărbătorit la 3 mai –, am sentimentul trăirii experientei din timpul copilăriei si a dulcei vorbiri într-un cadru intim si învăluit de căldura dragostei părintesti, cu Cel ce este Tată, Prieten, Mire, Mântuitor, Domn si Dumnezeu.
Nu trebuie neglijat faptul că, pe parcursul pelerinajului fiecare si-a făcut noi prieteni, ne-am cunoscut între noi, oameni cu aceleasi aspiratii crestine de comuniune cu Dumnezeul nostru, Maica Domnului, Sfintii Îngeri si Sfintii Părinti ai Bisericii, călători în căutarea lui Dumnezeu, pelerini.
Mihaela Vesca pelerin, studenta la Medicina anul IV
Manastirea Cozia
Catedrala Reintregirii Neamului din Alba Iulia Fosta cladire a munitiilor Biserica Catolica din Alba Iulia Statuia lui Mihai Viteazu din Alba Iulia Muzeul Unirii din Alba Iulia Cetatea romano-medievala de la Alba Iulia Manastirea Ramet biserica veche a manastirii Ramet Cheile Rametului se pot vedea in spatele chiliilor Manastirea Rapa Robilor de la Aiud Popas in mijlocul naturii Manastirea Lainici
Un nou pelerinaj spre Prislop 13-15 iulie 2012 gasiti aici:
