Pornesc aceste cuvinte, de la cuvintele rautacioase ale
celor care nu iubesc Biserica, sau poate mai bine spus nu reusesc sa o
inteleaga. Ei sustin ca Biserica este o pacoste pentru neamul nostru si ca tu
ca om trebuie sa fii un prost si un inclult ca sa accepti in viata ta Biserica
lui Dumnezeu.
Inca de la inceputul Bisericii, de pe vremea apostolilor,
Biserica a dezvoltat o misiune sociala de intrajutorare a crestinilor saraci.
Sunt vestite colectele de care pomenteste Sf. Apostol Pavel in epistolele Sale.
Mai apoi peste vreo 300 de ani, Sf. Vasile cel Mare dezvolta mai mult aceasta
misiune sociala, formand asanumitele Vasiliade. Vasiliadele erau niste camine
pentru copii, orfani si pentru vaduve (mai bine spus locuinte) dar si spitale,
scoli si puncte sanitare. Astfel, Sf. Vasile cel Mare a dezvoltat in jurul
Bisericii sale, un adevarat orasel.
Modelul Sf. Vasile cel Mare l-a urmat de-a lungul anilor
intreaga Biserica Ortodoxa.
Biserica Ortodoxa Romana ca organizare teritoriala de
Patriarhia a aparut in anul 1925, 4 febr. Pana atunci Biserica a fost
organizata in Mitropolii si Episcopii sub obladuirea directa a Patriarhiei
Ecumenice a Constantinopolului.
Aparitia invatamantului romanesc in tara noastra este strict
legata de Biserica Ortodoxa!
In Biserica Ortodoxa, in manastirile noastre stravechi au
trait oameni cu o cultura mai vasta. In vremurile stravechi copistii rescriau
carti ale unor autori, le multiplicau. Fireste, pentru multiplicarea
manuscriselor cu text religios, Biserica avea nevoie de copisti. Dar nu oricine
putea fi copist. Trebuia sa stii sa scrii foarte bine si foarte frumos si
fireste trebuia sa stii sa citesti. Nu oricine, stia in acele vremuri a citi si
a scrie!
În Europa, tiparul a apărut în prima jumătate a secolului
XV-lea. Johan Gutemberg (1400-1468) a inventat tiparul cu litere mobile de
metal, iar în anul 1455 a terminat tipărirea Bibliei în limba latină în noile
condiţii.
În tara noastra tiparul a ajuns destul de repede. Ţara
noastră s-a aflat printre primele ţări din Europa în care au apărut
tipăriturile slave. In 1508, la 10 noiembrie, a apărut în limba slavonă a
bisericii, limbă oficială a ţării în acea vreme, prima carte tipărită în Ţările
Române. Este vorba de „Liturghierul”, cartea care cuprinde randuiala slujbei
bisericeşti ortodoxe, tipărit în Ţara Românească de ieromonahul tipograf
Macarie, începută din porunca domnului Ţării Româneşti Radu cel Mare, mort în
aprilie 1508, şi terminată în noiembrie acelaşi an sub domnia urmaşului său,
Mihnea cel Rău (1508 – 1510), care apare în epilog ca patron al tipăririi
acestei lucrări. Ca meşter tipograf Ieromanhul Macarie publica si un Octoih
(1510) şi un Tetravanghel (1512). Tipografia a fost situata la M-rea Dealu de
pe langa orasul Targoviste, in acea vreme singura capitala a Tarii Romanesti.
Perioada tipăriturilor româneşti din Transilvania începe
odată cu înfiinţarea tipografiei la Braşov, la care a lucrat renumitul tipograf
Coresi. Prima carte braşoveană a fost „Octoihul Mic” (1556-1557) tipărită de
diaconul Coresi şi Oprea logofătul, veniţi de la Târgovişte. În continuare, în
anul 1556, Coresi a tipărit „Catechismul românesc”, iar în 1561
„Tetraevanghelul”, după care a continuat editarea cărţilor în limba română cu
litere chirilice. Până în anul 1590 centrul tiparului din Transilvania a fost
Braşovul, după care acest centru s-a mutat la Alba Iulia.
Este important de subliniat că în continuare majoritatea
cărţilor au fost scrise în limba română (cu litere chirilice), rar apărând în
alte limbi (latină, germană).
În acest timp a fost tipărită „Evanghelia cu învăţătură” de
la 1641 reeditată după cea tipărită de diaconul Coresi în anul 1641, dar mai
ales „Noul Testament” al mitropolitului Simion Ştefan de la 1648.
Importanţa acestei cărţi bisericeşti „Noul Testament” scos
de sub teascurile tipografiei de la Bălgrad de către renumitul meşter tipograf
Ştefan, împreună cu „Psaltirea” din anul 1651, au ridicat probleme extrem de
importante pentru neamul românesc din Transilvania, privind unitatea românilor
precum şi în ceea ce priveşte întărirea limbii române literare.
Recunoaşterea acestui centru tipografic, rezultă clar şi din
faptul că tipărirea „Cazaniei” de la Govora din anul 1642 s-a realizat cu
litere comandate de la Alba Iulia.
În perioada dintre anii 1656-1657, tipografia din Alba Iulia
şi-a întrerupt activitatea din cauza năvălirii tătarilor şi a turcilor care au
devastat şi incendiat cumplit oraşul.
Cu sprijinul Domnitorului Constantin Brancoveanu, se reia
activitatea tipografica de la Balgrad. S-au tiparit mai multe carti, ale caror
nume nu le mai pomenim aici.
Odată cu marea trădare a credinţei străbune, din partea
mitropolitului Athanasie Anghel, cu un grup de 38 preoţi, săvârşită aici la
Alba Iulia, la 7 octombrie 1698 a urmat alungarea românilor ortodocşi din
Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului, precum şi
luarea tuturor bunurilor materiale ale acesteia în care se aflau şi documentele
istorice de arhivă, referitoare la „cel mai trainic şi mai de folos aşezământ
al neamului românesc de peste munţi”, aşa cum afirma şi marele nostru istoric
Nicolae Iorga.
Odată cu acest dezastru, şi-a încetat activitatea şi
tipografia Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului
iar meşterul tipograf M. Ştefan (Istvanovici) s-a retras în ţara Românească.
În acest fel acest focar de cultură din Alba Iulia,
important în evoluţia limbii române literare precum şi în propagarea
tipăriturilor româneşti în ţară şi peste hotare a fost distrus deşi au fost
perioade de timp când Alba Iulia era apreciată ca un centru important al
tipăriturilor.
Si in Moldova s-a desfasurat o deosebita activitate
carturareasca si tipografica.
Inca de la finele veacului al XIV-lea, intre zidurile
manastirii Neamt, exista o scoala de caligrafi si miniaturisti in cadrul careia
se copiau si impodobeau carti bisericesti pentru manastiri si biserici din
targuri si sate. In prima jumatate a veacului al XV-lea, activitatea de
manuscriere caligrafica si decorare artistica a textelor bisericesti a fost
dominata de vestitul monah Gavriil Uric, iar in a doua jumatate a aceluiasi
veac de Teodor Marisescul, Ghervasie Ioanichie, Nicodim, Palade s.a.,de buna
seama, ucenicii lui Gavriil Uric.
Documente neindoielnice atesta ca la Manastirea Neamt s-au
prelucrat metale pretioase faurindu-se obiecte de cult; tot aici s-au format
pictori, sculptori in lemn si sculptori in piatra. Unii dintre vietuitorii
acestui asezamant calugaresc au inscris pagini de cinste in istoria culturii
bisericesti, talmacind scrieri teologice de mare valoare, infiripand cronici
asupra unor anumite epoci sau infiintand anumite scoli.
Mitropolitul Varlaam al Moldovei, sprijinit si de Sfantul
Mitropolit Petru Movila al Kievului, a infiintat prima tipografie romaneasca
din Moldova, in anul 1640, pe care a instalat-o la Manastirea "Sfintii
Trei Ierarhi" din lasi. Mitropolitul a tiparit la Iasi mai multe carti de
slujba si de aparare a credintei ortodoxe, si anume: „Cazania”, „Cele sapte
taine”, „Raspunsul impotriva catehismului calvinesc”, „Pravila”, „Paraclisul
Nascatoarei de Dumnezeu” si altele. Lucrarea sa intitulata „Cazania” sau „Carte
romaneasca de invatatura la duminicile de peste an, la praznice imparatesti si
la sfinti mari” (1643) a fost prima carte romaneasca tiparita in Moldova,
numarandu-se pana astazi intre cele mai de seama scrieri din istoria vechii
culturi romanesti. Intelept aparator al dreptei credinte si al unitatii
Bisericii Ortodoxe in vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat
indeaproape de organizarea Sinodului de la lasi din anul 1642, care a indreptat
si aprobat „Marturisirea de credinta” alcatuita de Mitropolitul Petru Movila al
Kievului in 1638, pentru a da clerului si credinciosilor ortodocsi o calauza in
lupta lor impotriva ratacirilor de la Sfanta Traditie a Bisericii.
A tradus din limba slavona, impreuna cu cativa ucenici,
lucrarea "Scara" a Sfantului Ioan Scararul. Astfel, egumenul Varlaam
facea in Moldova primii pasi de inlocuire a limbilor straine, greaca si
slavona, cu limba vorbita a poporului. Leastvita (Scara) Sfantului Ioan
Scararul se numara printre primele opere patristice filocalice traduse in limba
romana. Mentionam ca textele traduse de Varlaam, spre deosebire de textele
manuscrise rotacizante sau cele din cartile lui Coresi, au o limba romana mult
mai buna, mai culta.
Pentru a intari credinta ortodoxa si a-i lumina pe tineri,
Mitropolitul Varlaam l-a indemnat pe domnitorul Vasile Lupu sa intemeieze la
Iasi, in anul 1640, prima scoala de grad inalt din Moldova, dupa modelul
Academiei duhovnicesti de la Kiev, infiintata acolo de Sfantul Ierarh Petru
Movila. Noul asezamant de cultura din Moldova, in care se preda in limbile
greaca, slavona si romana, se afla in incinta Manastirii "Sfintii Trei
Ierarhi" din Iasi, avand la inceput si profesori trimisi de Mitropolitul
Petru Movila al Kievului, ca semn ca nu si-a uitat patria sa, Moldova.
Urmasul sau in scaun, Mitropolitul Dosoftei, continua
activitata Mitropolitului Varlaam. Mitropolitul Dosoftei a îmbogăţit literatura
religioasă nu numai cu traducerile sale „Psaltirea în versuri”, „Vieţile
sfinţilor”, de asemenea a adus la suprafaţă şi texte de ritual, de slujbă
bisericească - „Liturghia”, „Molitvenicul”, „Octoijul”, pe care le-a publicat
pentru prima oară, în limba română.
Acesta a tradus şi prelucrat în limba română şi Psalmii lui
David, chiar dacă limba noastră era în insuficienţă de expresii la vremea
respectivă. Unii dintre psalmii traduşi în versuri de Mitropoliul Dosoftei au
deveit, prin larga lor circulaţie, colinde religioase sau cântece de stea, ca
Psalmul 46.
Sa vorbim si de activitatea carturareasca de la Manastirea
Dragomirna unde monahii copisti sub obladuirea staretului Paisie Velicikovski
traduceau din limba greaca in romana cu semne chirilice diferite manuscrise ale
Sfintilor Parinti si Filocalia. Acest lucru se intampla in secolul al XVIII –
lea. În 1775, când Bucovina este ocupata de austrieci, activitatea
carturareasca a lui Paisie la M-rea Dragomirna ia sfârsit. Însotit de 200 de
ucenici, se aseaza la mânastirea Secu, unde ramâne patru ani, continuând
pravila de la Dragomirna.
Încă de la începutul secolului al XVII lea în Mănăstirea
Secu exista o şcoală de traducători şi copişti de manuscrise condusă de
Egumenul Dosoftei, şcoală în care a învăţat şi Varlaam, viitorul Mitropolit al
Moldovei, care mai târziu va traduce „Scara” Sfântului Ioan Scărarul şi din
scrierile Sfântului Efrem Sirul.
În veacul al XVIII-lea se remarcă mulţi copişti, cum ar fi
monahul Meletie, de la care s-au păstrat cinci manuscrise, monahul Teofan, cu
trei lucrări, monahul Rafail şi alţii. În timpul Sfântului Paisie Velicikovski,
activitatea cărturărească se ridică iarăşi la intensitatea pe care o avuse în
vremea Mitropolitilor Varlaam si Dosoftei. Sfântul Paisie şi călugării din Secu
au zăbovit patru ani asupra traducerilor din Sfinţii Părinţi, muncă ce mai apoi
a fost încununată prin tipărirea unei monumentale lucrări la Mănăstirea Neamţ,
şi anume „Filocalia”. Desigur că în mănăstire activitatea cărturărească a fost
continuată de ucenicii Sfântului Paisie şi după plecarea acestuia în 1779 la
Mănăstirea Neamţ, în bibliotecă găsindu-se multe dintre lucrările acestora.
Adeseori preoţii de prin sate, ori credincioşii veneau la
mănăstiri şi tocmeau un copist să le copie o Evanghelie, ori un Minei, ori o
altă carte folositoare de suflet sau necesară serviciului divin. Era mult mai
ieftin un manuscris, o carte copiată decât o carte tipărită care era foarte
scumpă şi se găsea foarte rar. Cultura şi literatura română, formată în tinda
Bisericii a rămas recunoscătoare chipurilor clerice care au iubit slovele.
Sub obladuirea Bisericii, au aparut primele scoli dupa cum
am aratat mai sus. Pentru a veni mai in apropierea vremurilor noastre vom vorbi
succint si de Diaconul Ion Creanga(1837-1889). Daca i-ati citit cartea:
“Amintiri din copilarie”, ati vazut ca in satul sau Humulesti functiona o
scoala pe langa Biserica din sat, iar invatatorul era insusi preotul! Mai apoi
Ion Creanga ajunge sa urmeze “Scoala de Cateheti” (“fabrica de popi”) de la
Folticeni (azi orasul Falticeni, judetul Suceava). Aceasta a fost una dintre
primele si putinele scoli din tara noastra din vremea autorului. Dupa
inchiderea acestei scoli, el este transferat la Seminarul Teologic „Veniamin
Costachi” din Iasi. Cartile didactice pe care le foloseau copii in acea vreme
erau cartile de cult. Poate ati ajuns la casa memoriala a lui Ion Creanga de la
Humulesti si ati vazut Ceaslovul de pe care invata scriitorul sa citeasca si cu
care mai prindea muste. Ion Creanga a fost hirotonit in treapta clericala de
diacon in anul 1859. El a realizat primul abecedar in 1867.
Iata pe scurt, ce importanta a avut Biserica in viata
societatii noastre. Ea a dat oameni de cultura (copisti, miniaturisti,
tipografi, scriitori vrednici conducatori de suflete) care au contribuit enorm
la dezvoltarea limbii romane si la introducerea tiparului in tara noastra. Am
aratat ca pe langa biserici si manastiri au functionat diverse scoli.
Mitropolitul Dosoftei a infiintat prima facultate, universitate din tara
noastra! Tot Biserica a organizat de-a lungul anilor, ca si in zilele noastre
orfelinate si azile de batrani, a organizat colecte pentru oamenii nevoiasi, a
dat mereu o mana de ajutor celui care a avut nevoie dar si un sfat bun la
momentul potrivit.
Aproape toti domnitorii tarilor romane, au fost oameni cu
frica lui Dumnezeu, care aveau ca sfetnici apropiati un reprezentant al
Bisericii. Era o permanenta relatie Biserica-Stat. Nu degeaba domnitorul
Constantin Brancoveanu si-a dat viata pentru credinta sa stramoseasca impreuna
cu fiii lui si cu sfetnicul Ianache. Nu degeaba a luptat din greu, voievodul
Moldovei Stefan cel Mare, sa apere tara Moldovei si credinta crestineasca. Daca
nu era el sa stea ca un ghimpe in sanul Imperiului Otoman, astazi tot apusul si
rasaritul era plin de moschee si nu de biserici. In timp ce Rasaritul se lupta
din greu cu invaziile straine, Apusul era pe pace si isi construia
impunatoarele biserici de care ne minunam azi. Dar daca nu era Stefan cel Mare
sa apere Moldova „aceasta poarta a crestinatatii” nu mai aveau catolicii aceste
monumente. Cu toate ca nimeni nu l-a ajutat in aceasta lupta nici macar Papa
care mai putea organiza o „cruciada”, Stefan cel Mare cu credinta puternica in
Dumnezeu si ajutat de Harul Lui, a biruit pe vrajmasii neamului si ai credintei
crestinesti. Acestea sunt doar cateva exemple pe baza carora se poate vorbi
insa mult mai mult.
Acum sa revin la cei care sustin ca Biserica este o pacoste
pentru om si ca trebuie sa fii un prost si un incult ca accepti in viata ta
Biserica lui Dumnezeu. Oare voi care sustineti acest lucru sunteti mai destepti
decat acesti bravi voievozi care au facut istorie? Oare nu cumva voi nu prea
cunoasteti istoria acestui neam?
Oare Dumnezeu chiar nu exista cum sustineti voi? Cum a
rezistat Stefan pe tron atatia ani? Cum a reusit el sa tina piept unui Imperiu
atat de mare ca cel Otoman? In vremea lui Stefan a avut loc marea cadere a
Constantinopolului sub Turci in 1453. A cazut Imperiul Bizantin si nu a cazut o
tarisoara ca Moldova?
Cum de a dat Biserica atatia oameni de seama?
In privinta existentei lui Dumnezeu sunt multe de spus, dar
nu ma voi lungi aici.
Voi ce ati facut pentru tara voastra? Nu cumva sunteti ca si
spectatorii de pe stadioane carora le place sa faca comentarii inutile si sa
fluiere aiurea. Voi cu ce v-ati implicat in viata sociala? Sunteti voi oare mai
presus de oricare din marile persoane a caror nume le-am pomenit in acest
articol?
Fiti pe pace! Fara Biserica, viata sociala se va limita doar
la egocentrism si placeri ale trupului. Daca nu ar fi Biserica sa spuna: „Se
poate si altfel!” multi dintre oameni s-ar lasa condusi de instinctele lor
animalice si nu de ratiune!
Perspectiva Bisericii este VESNICIA! Crestinii nu traiesc ca
sa moara! Crestinii se nasc ca sa traiasca vesnic impreuna cu Hristos, sa
mosteneasca Imparatia Cerurilor pe care ne-a fagaduit-o Mantuitorul Hristos,
care si El este o persoana istorica, despre care vorbesc multe documente ale
vremii. Deci, nu avem in fata noastra o poveste compusa de niste crestini. Daca
invatatura lui Hristos pastrata in Biserica Ortodoxa ar fi fost doar o poveste,
nu ar fi durat atat de multi ani (2000 de ani). Au cazut si s-au destramat mari
imperii, dar credinta noastra a ramas aceeasi! Duhul Sfant a calauzit Biserica
pe cararea cea dreapta. Daca El nu ar fi putut face acest lucru, atunci nu ar mai
fi fost Dumnezeu.
Sa taca si toti ereticii care au aparut ca ciupercile dupa
ploaie in special din America dupa anii 1800. Unde erau martorii lui Iehova sau
penticostalii sau baptistii sau mormonii, etc cand Stefan cel Mare apara
credinta strabuna? Au venit la noi in tara sa ne dea lectii. Iata ce au stiut
sa faca inaintasii nostri! Ai lor ce au facut? Sa nu plecam urechea la ei, ci
sa mergem pe calea cea dreapta a Bisericii noastre stramosesti mostenita de la
strabunii nostri, pentru care ei si-au dat si viata lor!
